SCRISOARE DE DRAGOSTE PENTRU CRITICII MEI

SCRISOARE DE DRAGOSTE PENTRU CRITICII MEI

De ce te-ai obosit să citești fratele meu întru Hristos scrierile mele eretice pentru care voi da socoteală Domnului la Înfricoşătoarea Judecată și care ar trebui să te sperie să le arunci cât colo și să mă blamezi și să spui că cine nu e cu Dumnezeu e împotriva Lui și să dai cu pietre în mine la stâlpul infamiei bucurându-te de soarta mea în iad ? În bucuria ta, un lucru nu vei ști : Că Domnul nu judecă precum oamenii. Domnul e tolerant până la ultima consecință a răbdării Lui pentru că vrea dreptate. Deci Domnul se va apleca deasupra dosarului meu, privindu-mi pledoaria peste ochelarii Săi cu dioptrii de aur și curcubeu, și va analiza recursul meu la Înfricoşătoarea Judecată creștin ortodoxă. Din gestica feței Lui Dumnezeu, am date să cred că Domnul va face o lungă deliberare. Și va fi o uimire pentru toată adunarea Raiului, pentru toți sfinții : Eu îmi voi cuceri mântuirea și dreptatea de la Dumnezeu nu prin religie și credință oarbă ci prin critica lor. Va fi primul caz de acest gen din Rai, spre disperarea sfinților și îngerilor care vor strâmba din nas de soluția insolită și neortodoxă a Lui Dumnezeu. Dar nu am ce să le fac. Dumnezeu are întotdeauna dreptate ! Tu, semenul meu ești fericit oricum. Ești un noroc picat în palma Lui Dumnezeu și Dumnezeu un noroc picat în palma ta. Ce bine vă simțiți tu și Dumnezeu în osmoza voastră indestructibilă ! De aceea în continuare, alături de Dumnezeu, fie acum, fie când vei crăpa și te vei ridica ca un abur ușor la Rai, numai bine îți urez semenul meu condamnat la univers ca și mine de un Dumnezeu care a creat, după care s-a spălat pe mâini și ne-a lăsat în această degringoladă să facem ce-om ști în goana nebună după aur a mântuirii. După cum știam, nu vei fi înțeles nimic din toate textele mele, nu pentru că nu ai putea, ci pentru că nu vrei, fiind un bun și puternic misionar creștin, aceasta fiindu-ți suficient ca să repudiezi tot, orice nu se încadrează în spiritul fundamendalist al credinței. André Malreaux a spus într-adevăr că secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc. Dar eu am vrut să întăresc de zece mii de ori cele proorocite de acest filozof. În loc să găsească altă soluție la problemele curente și alerte ale omenirii, oamenii se vor înfunda tot mai mult în tot ce știu ei să facă mai bine : Să frecventeze și în secolul acesta, și după cum spun eu și în următoarele o sută de secole tot soluția religioasă curentă care nu este capabilă să schimbe nimic bun în omenire decât că pe fiecare, egoist îl va mântui Dumnezeu după mare credința sa. Ei și cu asta ce se schimbă bun pe această lume ? Nimic ! Aceleași crime, aceleași orori, aceleași tragedii și dureri ce ne macină în viață. Secolul următor nu va fi suficient ca omenirea să priceapă că religia și credința lor sunt ineficace în fața disoluției unei lumi aici pe pământ care nu diferă foarte mult cu un iad veritabil. Omenirea va mai avea de orbecăit încă o sută de veacuri, adică zece mii de ani de religie ca să se lecuiască, să-și dea seama că nici religia nu e o soluție, iar pe Dumnezeu îl vor schimba, cum s-a mai întâmplat, cu alți zei în care au mai crezut de-a lungul timpului și viața tot așa sângeroasă ne-a rămas. După zece mii de ani, poate omenirea se va sătura, și va pune mâna pe treabă, văzând, plictisindu-se că nici după zece mii de ani Dumnezeu nu catadicseşte să apară pe străzile noastre și să tragă în țeapă pe hoți și criminali, nu să-i condamne la iad, asta e foarte suportabil pentru ei, și să-i preamărească pe cei buni ca tine. Stai liniștit ! Orbecăiala religioasă va mai dura o sută de veacuri ca să se vadă, mai puțin de către tine, care dragul de tine vei muri până atunci și cătinel te vei duce în Rai, ca să se vadă că religia și Dumnezeu au expirat și cu aceasta omenirea a picat examenul de maturitate al ființelor inteligente din univers. Poate altă dată, după încă un milion de ani de credință, religie și Dumnezeu nereformate ca până acum, omenirea va afla că este singură în univers și va pune mâna pe muncă, pe dreptate și pe țepe în piața publică, singurul Dumnezeu eficient care va îndrepta omenirea de la crime, hoții, nedreptăți și atrocități. Dumnezeu ? Un vis frumos, spulberat sub urgențele și siberiile vieții noastre !
  Dragul meu prieten semen cititor creștin... Votez pentru tine să te ajute Dumnezeu în călătoria binemeritată pe care o vei face în Rai așa cum te gândești de-o viață. Nu mă voi contrazice niciodată cu tine pe tema religioasă și pe nici o temă. Prefer să văd în tine un prieten și nu un rival ideologic. Singur într-un deșert aș muri de urât și întristare. Dar dacă te-aş vedea printre dune de nisip în depărtare aș fugi către tine să-ți strâng mâna, iar tu îmi vei da puțină apă. Când toți oponenții în această lume și-or da mâna prietenește uitând de religie și îmbrățișându-se frățește abia atunci diavolul ar crăpa de necaz iar Raiul ar da faliment căci s-ar face pe pământ prin mâna noastră de ajutor. Iar Dumnezeu va privi la noi de sus, bucuros dar puțin încurcat că nu mai știe ce să facă cu năzdrăvăniile noastre ! Oricum ca oameni suntem prea mici și insignifianți. Și L-am forțat pe Dumnezeu să fie antropomorf ca noi și să se uite în gurile noastre înfometate să ne dea pâinea cea de toate zilele. Să răpim un Dumnezeu al galaxiilor și universului și să îl obligăm să-și facă din noi, efemeridele regionale ale Terrei centrul preocupărilor Sale, iată exemplul suprem de vanitate pe care îl putea avea vreo specie și creatură a universului. Căci dacă mă urc puțin în aplicația Google Earth și mă înalț dincolo de nori și privesc pe pământ care se va face mic, cu râuri și șosele mici, abia percepute, nu mai văd aproape nimic din ce-a făcut, gândit și zis omul pe pământ. Deodată, liniște și nici țipenie de urmă de om, de urmă de ateu ori sporit credincios care caută să se facă bine plăcut Domnului. Am auzit de Dumnezeu de la voi, oamenii, recunosc. Dacă aș fi fost furat de o maimuță și crescut de ea în junglă nu mai auzeam de Dumnezeu, El nu mai exista, nimic nu mai exista, nici infatuarea asta a noastră religioasă ! Orice teolog înalt erudit care a cercetat și a scris despre Dumnezeu, putea fi furat de maimuță și dus în junglă. Atunci poate n-aş mai fi auzit de Dumnezeu decât poate de la tine, un ultim om rămas pe lume să-i ajuți Lui Dumnezeu să existe, și mie să reușesc să mă fac plăcut Creatorului acoperindu-mi cu cârpe bubele și cangrenele ca să nu miroase și să nu cauzeze simțului estetic al Lui Dumnezeu. Dumnezeu ne iubește bubele și cancerele, răutatea și bunătatea, căci El ne-a făcut, buni sau răi, și El ne va salva și pe cei care caută, și pe cei care nu caută favoare Domnului. Să nu căutăm favoare Domnului. Să tăcem smeriți cu ochii în pământ și să nu mai cutezăm a spera de merităm sau nu favorurile divine când am spurcat lumea cu infatuările și zăbăvniciile, prejudecățile noastre, fie ele religioase sau nu ! Toată simpatia pentru voi, dragi comentatori ! Mă așteptam să mă criticați, să mă combateți ofuscați și scandalizați de stilul aparent demolator al textelor mele care cel mai plauzibil vă cauzează convingerilor și prejudecăților voastre genetice religioase. Mă așteptam să formulați critici usturătoare și argumentate ideilor mele despovărate și libere de orice corset al misticii religioase care pe voi vă strânge și vă sugrumă definitiv și nevindecabil de la o gândire liberă, suportabilă și neinfluențată de simptomul bolii religioase. Nu sunteți vinovați că sunteți oameni iar religia înrădăcinată organic în neuronii omenirii a dezvoltat gene religioase care vă influențează gândirea și mintea să funcționeze ca o mașină rulând pe șosea cu frâna de mână a religiei trasă. Dacă vă place și trăiți un confort din această simptomatică religioasă, eu vă respect și nu vă combat. Eu sunt liber și nu vreau să mai optez singur pentru încă o boală, boala gândirii religioase de care vă puteți dezbăra liberi, dar asta vă va ucide dacă așa funcționează sistemul vostru interior care a dezvoltat gene și un organ al credinței care pulsează sânge mistic religios în mintea voastră. Eu cred că am spus totul în această chestiune a dialogului surzilor între om și Dumnezeu. De azi înainte nu cred că mai are vreun rost să mai bat apa în piuă în lupta asta a mea cu morile de vânt și cu tăcerea unui Dumnezeu care poate demult a murit cum spunea Nietzsche. Și atunci la ce bună a noastră credință ce cu atâta vanitate și înflăcărare o declamăm ? "Credința înseamnă să nu vrei să știi ce este adevărat" a spus Nietzsche. Și a mai spus o cugetare profundă care ar trebui să ne lase trezi și în reverie pe veci gânditori : "Care este adevărul ? E omul una din gafele Lui Dumnezeu sau Dumnezeu una din gafele omului ?"