Exista planete care printr-un hazard, printr-un joc fatal al gravitatiei sunt aruncate in afara sistemului lor solar, surghiunite pe veci din ceea ce altii (dar nu ele) ar simti ca e fericirea orbitarii monotone intr-un sistem solar care nu le mai prinde. Deodata, scapand de gravitatia inexorabila si toxica a soarelui lor, si de orbitarea monotona si invariabila jurul autoritatii lui intransigente, se trezesc de a doua zi dezertate in spatiul extraplanetar fara de orbita si fara de rotatie, fara zi si noapte, fara nici un anotimp si fara nici un an, gonind in frigul absolut, cu aceleasi stele mereu neschimbate pe cerul noptii, fara de zori de zi si fara de apus, fara de ieri si fara de azi si fara de maine... Expulzata in infinitul rece si negru, acea planeta exilata in vesnicia fara timp si fara ani, devine, neavand de ales, fericita...devine linistita... caci scapa cel putin de nedreptatea si sila mortii si dezintegrarii odata cu terminarea combustibilului soarelui ei suveran care va exploda intr-o zi, insensibil, impasibil, inghitindu-le fara mila pe toate planetele orbitand cuminti si cu vise de izvoare cristaline curgannd printre frunze si crengi prin adancurile padurilor lor virgine...
Deodata...in infinit... O planeta libera, fara viata si fara moarte, fara tel si cu amintiri inutile... Cu o singura amintire doar... Aceea a aruncarii sau autoaruncarii din sistemul solar si a anului si lunii cand s-a intamplat acest cataclism cosmic... Luna aceea si anul acela vor fi ultimele... Vesnic inghetate in timp si memorie, acelasi an si aceeasi luna...
