145) FRATELE MAI MIC AL LUI DUMNEZEU
1) Dacă asta, lumea asta așa cum e ea, nebună, nebună, nebună, odioasă, sângeroasă, catastrofică, bolnavă, incurabilă, în fapt doar materie primă pe bandă rulantă pentru cimitire e Opera de căpătâi a responsabilului cu crearea universului, cea mai excelentă entitate numită Dumnezeu, meșter făurar cu crearea unei ființe inteligente numită om, capabil să rezolve ecuația de gradul 5 și de orice grad, capabil de conștiință de sine și de rațiune și de conștientizarea infinitilui, a teoriei relativității și a dilatării timpului și spațiului, atunci suntem captivi într-un univers falit și tragicomic, așijderi ca lumea creată. Dacă toți până la 7 miliarde câți oameni are această lume și câți a avut vreodată erau atât de dotați intelectual încât să perceapă și să înțeleagă toate minunile științei, tehnicii, naturii și să-și facă o lume mai bună adică de fapt chiar Raiul pe pământ în care toți să fie prieteni și să-și dea binețe, dacă atâtea bestii umane câte au fost și sunt purtau pe ei semnătura de manufactură adică duhul de sfințenie și bunătate al Dumnezeului original atunci ei nu mai erau bestii, nu mai aveau cum, nu-și mai făceau rău din vremuri imemoriale unii altora și atunci era clar că toți și totul suntem Opera Lui Dumnezeu. De aici pe cale logică tre' să înțelegem că nu Dumnezeul cel unic și excelent a creat acest surogat, această parodie de lume ci fratele Său mai mic, mai puțin priceput, mai ucenic și fără experiență. Căci ce dovadă și probă mai vreți dacă pământul nu e Raiul, dacă oamenii nu sunt îngerii neprihăniți, ca să fie clar că lumea e făcută de fratele Lui Dumnezeu care n-are cum să fi semnat și să aibă brevet pe o astfel de lume de rahat și de belea ? Știu, vor sări apologeții părerii religioase oficiale a momentului și a timpului și îmi vor spune că nimeni altul decât Dumnezeul unic nu putea crea acest pământ cu atâtea minunății, că oamenii sunt răi de la diavol și tot chestii de astea pe care copiii mici la care rațiunea pură încă se formează și e crudă și crește, le vor crede. Iată, vin entuziaști să ne deschidă ochii mesagerii religiei și ne spun să privim pământul, cu munții lui, cu apele lui, cu zilele cu soarele sus pe cer și cu nopțile cu lună și stele de regulă. Trebuie să ne fie clar ca bună ziua că Dumnezeu a făcut ziua când e lumină și a făcut noaptea când e întuneric. Nu vei vedea niciodată soarele pe cer în miezul nopții (oare?) și nici stelele lucind și greierii cântând în amiaza toridă de vară. Stelele și luna sunt luminătorii nopții iar soarele este luminătorul zilei, lucru stabilit clar de Dumnezeu în Cartea Cărților. Potrivit acestei cărți toate au un rost și o măsură de manufactură divină pe acest pământ. Astfel suntem îndemnați să nu ne mai batem capul să întrebăm și să citim în cărți de știință cine a făcut toate aceste minunății ale pământului și cine a făcut noaptea cu lună și stele și ziua cu soare și nu invers adică noaptea cu soare și ziua cu lună și stele. Suntem îndemnați să nu ne mai întrebăm cine ține și învârte pe orbită universu-ntreg atât de precis și sigur... Bineînțeles, învățătura oficială a poporului, a vulgului, învățătură tradusă în etichetă de înțelepciune este că în șase zile pe toate le-a făcut nimeni altul decât bunul Dumnezeu, cel oficial al vremii și al locului și El le ține rostul și le rânduiește pe toate după cum ne-a spus. Așa că e inutil să ne mai chinuim capetele obosite de corvoadele vieții cu tot felul de întrebări, căci potrivit punctului de vedere oficial religios avem toate explicațiile, toate teoriile și toată înțelepciunea de care am fi însetați, inserate în cărțile sfinte. Mai mult, ni s-a dat de către însuși Dumnezeul oficial al vremii și al locului unde trăim, cuvântul Său scris în Cartea Cărților și de către Sfinții Apostoli evangheliile ca să pricepem totul, ca să aflăm adăpost minților noastre iscoditoare și să le lăsăm să rumege liniștite din tainul de învățătură ce li s-a pus cu îngrijire în față, spre liniștire și consolare, spre vindecare de blasfemii, de ispite, boli trupești și sufletești, păcate și erezii. Deci părerea tradusă în înțelepciune a omului de rând căruia i se spune om cu frica lui Dumnezeu e că nu trebuie decât să urmăriți și să urmați Cuvântul Dumnezeului din Cer numit Iehova sau Savaot, Krishna sau Hanuman, ca să nu amintesc decât de aceștia mai blânzi dintre alți o sută care mai de care împreună cu religiile lor aferente și tot ce au lăsat ei ca învățătură supușilor și robilor lor. Astfel, respectând îndemnul acestor învățături fiecare după credința și religia lui una mai contrară, neprietenă și diferită decât alta cum sunt și oamenii îndeobște între neamuri și seminții fiecare cu tradițiile și obiceiurile lor de la facerea lumii, se obține liniștea personală a ființei numite homo sapiens care devine homo religiosus adică credincios, sau cu alte cuvinte rob al Lui Dumnezeu. Iată cum acest rob al Lui Dumnezeu este o ființă care aspiră la păcălirea morții adică la cucerirea veșniciei. Din dramele inexorabile ale vieții lui pe care viața i le-aduce la pachet, omul e învățat de Dumnezeu că poate scăpa destul de onorabil și fericit prin conceptul de mântuire, adică fără să plătești bani, nu-ți trebuie decât credință și bineînțeles iubire față de stăpânul robului care ești și ai cucerit veșnicia, salvarea și izbăvirea literalmente din eterna și neagra, ireversibila moarte. Cu alte cuvinte, păcălești procesul fizic și normal, definitiv al morții, al neantului din care ai venit și în care te vei întoarce, doar dacă-ți iei un bilet gratis numit credință prin care scontezi, aștepți avid, visezi, speri obsesiv, căci oricum n-ai altă soluție, la salvarea fundului tău din gheara morții, prin grația și mila Lui Dumnezeu care nu-ți cere mare efort decât supunerea și frica de El. Cât de ușor te salvezi de frica de a fi și a nu fi, de neajunsul de a te fi născut și de a muri, de ce terapie psihologică de succes ai parte prin pactul și prin părtășia pe care ți-l oferă tentant și irezistibil religia, cu acest bun și salvator de gheara morții definitive a omului, numit Dumnezeu sau oricum s-ar chema El potrivit religiei oficiale a locului. Eu unul, cu mintea mea îndărătnică, iarăși m-am pus să cârcotesc și să fac deranj în ora de dirigenție a Lui Dumnezeu în care toți tac mâlc și ascultă cutremurați pe Domnul și tocmai eu m-am găsit să ridic mâna scolăreşte cutezând a-L întrerupe din predarea materiei Sale, credința, către oameni. Căci aș vrea respectuos să-L întreb pe Dumnezeu de nu-nțeleg, e adevăr sau minciună că există locuri pe pământ nefăcute pur și simplu de Domnia Sa cu puterea Sa magică în numai șase zile cum ne-a povestit ?
2) Dumnezeu, și acum vorbesc de Dumnezeul cu numele Savaot al religiei creștin ortodoxe în care am fost botezat de părinții mei, nu ne-a spus totul... Minciună să fie, dar am aflat că la poli unde a lăsat Dumnezeu frig și crivăț cumplit de nu pot trăi oameni închinători Lui care îi este tată lui Iisus, un erou care a activat istoric în orientul mijlociu unde este de regulă cald, deci am aflat și știm că la poli unde nu a ajuns măcar de curiozitate în vreo vilegiatură și călătorie de plăcere Iisus, nu există zi și noapte așa cum ni le-a dat nouă și ni le-a predat nouă Dumnezeu, tatăl Lui Iisus în manualul de învățătură capitală numit Biblia ortodoxă. La poli, unde activează probabil alți Dumnezei și alte religii ale eschimoşilor, religii păgâne bineînțeles după punctul nostru de vedere creștin ortodox, ziua durează continuu o jumătate de an și noaptea așijderea, soarele e sus pe cer în miez de noapte după care e-ntuneric și stele după șase luni de zi continuă pentru încă șase luni de întuneric. Acolo nu sunt oameni numiți robi și oi ai Lui Dumnezeu, e prea frig pentru oi, pentru păstorit, iar dacă sunt credincioși sunt păgâni, atei, liberi cugetători sau sceptici, nu sunt de-ai locului fiind printre eschimoși câțiva exploratori și oameni de știință, iar dac-ar fi de-ai locului ar rămâne cruciți că în alte locuri decât ale lor ziua durează o zi atât cât poate munci omul și noaptea durează o noapte, atât cât poate dormi creatura închinătoare a Domnului, totul descris în manualul de învățătură numit Biblie de care eschimoșii n-au auzit. Creștinele cuvioase cu broboadă de pe la noi n-au auzit că oamenilor frigului neștiuți de pe la poli cu gheață în barbă nu le-au spus Sfinții Părinți creștin ortodocși în cărțile lor să nu mănânce carne de focă în Postul Paştelui. Ei mănâncă în draci carne crudă când prind foci ori delfini beluga sau narvali, în disprețul postului de care n-au auzit în viața lor și mai ales fiindcă n-au fasole și cartofi să postească creștinește până la miezul nopții de Înviere când la ei la polul nord răsare soarele și stă sus pe cer cu voia Domnului încă șase luni, zi și noapte. Nu ne-a spus Dumnezeul Savaot creștin ortodox de aceste rânduieli ale pământului de pe la poli, ci ne-a lăsat a cârcoti că în lucrarea Creației Sale sunt taine ce nu merităm a le afla și pricepe și să ne mulțumim cu puținul, sărmanul și insațiabilul surogat de știință după care de n-ar fi fost nebunii și inovatorii științei care potrivit canoanelor religioase se puteau pentru ei acolo mântui și fără scorneli și erezii drăcești, am fi fost și azi, ce-i drept bine văzuți de Dumnezeu dar tot cu arcul și săgeata la vânătoare în pădure ne-am fi câștigat existența și ne-am fi șters la fund tot cu frunze ori coceni de porumb. De n-ar fi fost nebunii, ereticii și inovatorii ca să caute singuri știința ce Dumnezeu nu a recomandat-o expres nimănui pentru mântuire, astăzi preoții, episcopii, preafericitele fețe bisericești nu ar mai fi avut mercedesuri de ultimă clasă, nici telefoane mobile 4G și nici paratrăsnet la biserică, și ar fi mâncat dulceață de trandafiri cu mâna sau cu lingurița de lemn și nu de argint când sunt primiți la mănăstirile păstorite unde călugării sau măicuțele se întrec în a-i trata boierește și regește în acele mănăstiri, adevărate case de vacanță pentru preafericiții și mai marii bisericii. Să fim bine înțeleși : Acești aleși ai Domnului, fețele și preafericiții bisericești din orice cult, după bunul simț, buna măsură și logică nu au nevoie de confort și relaxare, nu au nevoie să fie plătiți din munca sărmanilor contribuabili pălmaşi de rând pentru ca să le tihnească aici pe pământ, nu au nevoie să strângă dări și chete la cutia milei din biserică, nu au nevoie să adune bani de la enoriași ca să-i prohodească și binecuvânteze în fața Domnului la înmormântare pentru a se mântui ei și enoriașii lor. Îmi cer scuze dar fețele bisericești și-au ales o meserie de foc continuu unde se cere numai sărăcie, smerenie și muncă fără de arginți în folosul lor și al tuturor muritorilor. Iubesc din suflet pustnicii cei sporiți în evlavie și sărăcie care stau ore întregi în prosternare cu mâinile ridicate către Cer, care se hrănesc cu rădăcini și ciuperci și care beau apă din urme de copite de cerb și care sunt buni, autentic buni așa cum a poruncit Dumnezeu, nefiind în stare să facă nici un rău sau strâmbătate semenilor cum facem noi. Pe aceștia, pe acești sihaştri îi divinizez căci ei seamănă leit cu Dumnezeu. Dar că s-a făcut din sfințenie și religie o instituție cu ranguri, ierarhii și pretenții, cu bani alocați regulat de la bugetul țării pentru plătirea clerului și a tuturor cultelor religioase deja mi se pare prea mult, deja mi se pare indecent și scârbavnic și simt că pe aceștia nu i-a făcut Dumnezeu, cum nu a făcut Dumnezeu nici capelele din spitale unde se cer bani mulți și grei pe operații din partea unor doctori rânduiți de Domnul pe pământ, plătiți până într-un timp prost de stat și care trăiau sau mai trăiesc de fapt cu bani frumușei dați și de rudele și aparținătorii disperați ai canceroşilor ori cardiacilor ciopârțiți pe masa de operație. Aceste toate pare că nu sunt lucrarea Domnului după dreptatea Lui sfântă și nici n-au cum să fie, acestea toate sunt efecte ale lucrării fratelui Lui Dumnezeu mai mic și nepriceput, ca să nu-L jignim pe Dumnezeu că nu există și nu el a creat lumea și strâmbătatea în ceea ce a creat și a numit "Facerea lumii" zilelor noastre și ale înaintașilor noștri până la Adam.
3) Din mâna Domnului tuturor zeilor numit Dumnezeu cel Mare și cel unic nu putea ieși decât o facere de lume ideală, ceva bun și desăvârșit odată pentru totdeauna și care să nu-ți lase permanent ca locuitor al ei un gust amar de nedreptate și disconfort pe care-l înghiți la tot ceasul în această existență austeră așa cum se manifestă ea și cum ne-a fost aruncată în scârbă și dispreț în cotețul vieții să ne repezim la ea ca porcii la lături. Nu vedeți că toți avem un gust amar, că nu ne convine și tihneşte cu nădejde nimic din sărmana viețuire cum searbăd și exclusiv a însăilat-o Domnul în aer a trăi robii Săi iar starea generală a indivizilor e de seriozitate și posăcenie, iar rictusul feței tuturor e de morocănoşenie și trădează dezgustul de mizeriile vieții, de nedreptățile ei, de ororile și barbariile ce unii le fac asupra altora, ce unii le fac și alții le înghit ? Opera sublimă a Lui Dumnezeu, în termenii de junglă umană prezentați mai sus nu o pot astfel suspecta de veridicitate și ca un succes cosmic ci dimpotrivă, ca un fiasco ce chinuie și sugrumă creaturile Terrei cele mai de soi numiți oameni în o atât de austeră și crudă, mizeră soartă. Ar părea că noi, oamenii moderni care trăim în democrație nu avem dreptul să vorbim de suferința umană trăită de plebei și de sclavi în epoci îndepărtate și chiar actuale. Căci iată sclavia și tirania sunt endemice, înfloritoare și nu dispar nici în timpurile noastre. În lumea Lui Dumnezeu dreptatea umblă cu capul spart, ca să umble în Cer adică taman după moarte cu caftan și căciulă de boier. Iar omul modern este încă exploatat de către om în multe locuri ale lumii, sunt programe speciale precum codex alimentarius care bagă în mâncarea omenirii otrăvuri perfide iar chemtrailsurile care zboară din timp în timp pe cer completează otrăvirea prin aer a anumitor zone ale pământului împrăștiind viruși și molime în această lume creată de Dumnezeu cu atâta trudă în șase zile. Dar iată, atunci când nu e mâna criminală a omului, vin peste pământeni urgiile normale ale naturii : iată cum vulcanii acoperă și omoară orașe întregi cum a fost Pompei, iată cum radiații letale pentru bietele și neputincioasele creaturi îi omoară lent, radiații ce vin de sus, de la mândrul Soare creat de Domnul cu atâta trudă într-o zi, cancerul de piele ce ne vine de la sfântul soare prin gaura de ozon de la poli, rezultatul greșelilor, poluării și viermuirii unei omeniri lăsată de Dumnezeu de izbeliște într-o libertate care-i este toxică și improprie omenirii, libertate inaptă oricărui ideal uman rezonabil... Să nu fi scontat Dumnezeu declinul și stricăciunile ce aveau să urmeze și infesteze bulgărele Lui de lut și efemerul și nonsensul perfect al viețuirii muritorilor de profesie ce viermuiesc bezmetic într-o implacabilă turmentare a lipsei unui sens productiv și constructiv al vieții ? Asta-i viață a lucrului veșnic prost făcut pe acest pământ în care toți suntem părtași la un declin comun atât moral cât și material și nu ne alegem decât sigur decât cu o moarte promisă de însuși acest sperat Bun Creator...? În subsidiar bineînțeles, contra acestei angoase a morții avem tratamentul psiholigic eficace al credinței salvatoare din ghearele morții. Dar de ce moartea să fie salvarea ființei prin cheia religiozității într-o viață viitoare de natură pur spirituală și nu senzorială de atingere directă cum era mai firesc ? De ce viața viitoare eternă și fericită și nu viața asta eternă și fericită și pentru ce această paradigmă nenorocită căzută pe capul oamenilor numiți muritori de rând ? De ce boala să fie stigmatul și amenințarea vieții și de ce să nu fie mângâietoarele vieții tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, numai cu prieteni și fără dușmani, sănătatea indestructibilă și inalienabilă pentru ființa numită om care este făcută de către / și peste care s-a suflat duh de binecuvântare de către ÎNSUȘI Creatorul Universului ? De ce este război din veac și de ce nu este pace eternă peste lumea Lui Dumnezeu și de ce este lene și zăbăvnicie ori exploatare și asuprire și nu este triumful păcii, al muncii, hărniciei și constructivității pe acest pământ lăsat nouă pe mâini de Dumnezeu ? De ce nu ne-a fost inspirat sentimentul ca să trudim și slujim devotat și asiduu unui Dumnezeu în carne și oase pe acest pustiit pământ, în coordonate GPS reale, cu palat și sediu pe acest pământ sau pe altă planetă propice vieții unde să-L fi vizitat ca pe papă, abia asta singura dovadă atât de dorită dar în zadar sperată a existenței unui Sublim Meșter ce a creat aceste meleaguri pentru noi, iar noi să nu fi avut sentimentul otrăvit al morții, al scadenței ei în timp ca o sabie a lui Damokles deasupra vieților noastre efemere și nenorocite ? De ce am fost programați în a trăi aici și acum sentimentul otrăvit al inutilității desăvârșite în a servi cu ceva productiv acestor tărâmuri create de Dumnezeu, și să fi trăit frumos și exuberanți, motivați aici, cu același respect și râvnă cu care scontăm a trăi veșnic și exclusiv în Rai, alt tărâm creat tot de Dumnezeu, și nu a ne chinui veșnic în iad, un alt tărâm creat de Domnul care a iubit atât de mult omul încât a dat morții pe singurul Său fiu Iisus pentru mântuirea zăbavnicilor și păcătoșilor... N-am fi fost aici, în Raiul de pe pământ cel puțin tot atât de motivați și potriviți ca și în Raiul din Cer, n-am fi avut tălpile mai aproape de un liman și o realitate palpabilă sperată ? N-am fi înțeles noi mai temeinic aici pe pământ limba lui Dumnezeu, limba dumnezeiască, tocmai fiindcă suntem neaoși, de-ai locului, endemici pe acest pământ unde Lui Dumnezeu i-ar fi stat atât de bine, mult mau bine viu și printre noi decât ascuns după nori ? De ce și cum să servim mai bine în Rai, o Patrie în care nu ne-am născut și din care am fost surghiuniți generație după generație și pentru care cu greu găsim abilități temeinice și acomodări încurajatoare ?, iar aici pe pământ oricât ne-am propune facem doar figurație, nu suntem actori autentici, nu ni se încredințează nici o sarcină responsabilă, nu ni se hărăzesc aptitudini și idealuri când ni se spune că doar în Cer avem un rost și o finalitate de nădejde, iar tocmai pe pământul creat de Dumnezeu pentru noi n-avem nici un rost și nici o căutare, trăind aici doar pentru o competiție stupidă eliminatorie pentru Rai, într-un stagiu descurajant al unei ulterioare și inutile eliberări într-o lume de vis și de alegorie numită lumea cealaltă.
4) S-a ostenit șase zile și ne-a dat Dumnezeu pământul ca pe un dar apoi ni l-a atribuit supărat ca pe o pușcărie în care trebuie să facem penitență și din care trebuie și putem să scăpăm doar exclusiv după moarte, simțindu-ne pe aici ca niște venetici, punându-ni-se în inimă o programatică silă și inabilitate a trăi și înțelege ceva din umilii pași ce stingheri ni-i perindăm pe aceste meleaguri fumegând de război și moarte create de Dumnezeu cu mâinile noastre. Dacă a făcut Dumnezeu pământul și oamenii, cum de ne-a făcut lesne a ne îmbolnăvi, ori a fi umiliți de către alții, loviți, înșelați, omorâți, preferând să închidă ochii cum însuși Fiul Său a fost batjocorit și omorât ? Iată că dezamăgirea umană față de Tatăl nostru din Cer lesne se citește pe chipul și mintea noastră lăsată fără explicații și fără Tată aici pe pământ, ca rugina ce cuprinde natural fierul gol. Cu un Tată bun în Cer, iată-ne pe noi sfârșiti de boli pe patul de moarte sau direct în șanț și în gropi comune agonizând cu puterile sfârșite ale unor muritori în chinuri și nefericiți. O, cum a risipit Dumnezeu șansa să ne dea fiecăruia minte, pricepere și putere, sănătate nemijlocită și invulnerabilă pentru sarcini responsabile aici pe pământ, să lucrăm acest ogor terestru cu sârguință și devotament, sfințind prin acțiunile noastre de bună credință și activitate conştiincioasă fiecare centimetru pătrat al teritoriilor create cu trudă de acest prea puternic și Sfânt Creator. Când colo ce să vezi ? Din mâna acestui Creator al universului au rezultat niște veșnici ageamii și netrebnici pe fața acestui pământ, care fac totul pentru a se rata oricărei șanse de excelență, trăind pe un pământ de trebuia să se cheme Suferința, nu Terra, cu atâtea bestii umane care fac rău, cu atâția suferind de boli și dureri, cu atâția suferind de lene nevindecabilă și vrând să aibă bogății și vacanțe interminabile, să calce unul pe nefericirea altuia pentru a fi ei fericiți, să fie sănătoși și voinici când toți fac totul pentru decadența lor și a omenirii întregi, pentru spurcarea, profanarea și distrugerea acestei nave, Pământul ce ne ține pe toți relativ răbdător și mut un timp, departe de chinurile iadului ce grabnic vor veni, și desfătările Raiului, o fantezie iresponsabilă, puerilă, morbidă și neverosimilă ! Cum nimeni sau foarte puțini ascultă cu osârdie de poruncile Domnului, suntem preveniți că moartea ne e singura răsplată otrăvită după zăbăvnicia și timpul risipit în van pe acest pământ cu iluzii și obscurantisme religioase. Cum de ne-a făcut Dumnezeu atât de slabi și nevrednici și nu ne ajută grabnic și nemijlocit să trăim, iar nu să vegetăm și viețuim fad și inconsistent după pravilele dumnezeiești inaplicabile uman, și să fim cu toții, fără părtinirea Domnului buni, curați, cinstiți și drepți asemeni Lui, să fim după chipul și asemănarea Sa nu numai ca înfățișare ci și ca aptitudini, caracter și principii, să avem toți scrupule, să fim bravi și drepți asemeni Creatorului, să nu se audă în veci că ar fi pedepsit de Dumnezeu vreunul cu chinurile iadului pentru răutate și neascultare, să nu mai fie judecători și erori judiciare pe pământ, și nici zăvoare, lacăte, pușcării, arme, masacre, înșelătorii, grade de mărire și ierarhii, toate acestea petrecându-se nesfârșit și neoprit sub privirile plictisite și supărate ale lui Dumnezeu care chiar nu are nimic de spus la aceste grozăvii care tocmai se întâmplă în arondismentul Său din cosmos numit greșit Terra și nu Suferința...!?
5) Cu ce sentiment de împlinire și satisfacție a lucrului împlinit a făcut Dumnezeu această lume atât de infinit imperfectă și nedemnă de semnătura Sa încât grozăviile ce le vedem pe fața acestui pământ întâmplându-se perpetuu, matematic și constant au născut în a mea inimă de altfel atât de iubitoare a ideii de Dumnezeu, de dreptate și sfințenie, un sentiment otrăvit al dezamăgirii nemângâiate și al negrei surprize văzând un atât de grotesc spectacol al vieții încât gândesc irecuperabil dezamăgit și văd prea evident și limpede că în fapt lumea așa cum o îngăduie Dumnezeu zi de zi, an de an și secol după secol de războaie, confruntări și orori nu e decât un rebut în toată regula, inimaginabil și neplauzibil sorgintei divine căci din mâinile Domnului nu putea ieși decât o Operă de toata bravura...?! Și spre neagra noastră surpriză nu a ieșit așa. Cum să nu stai, om de carne și oase fiind, paralizat de orice sentiment al optimismului, al vieții, când ni s-a spus pe față că îndreptare pe lume nu-i decât după ce mort devenind pe pământul acesta cu oxigen prielnic vieții, te teleportezi în Cer, un loc total neprielnic vieții unde cele 21 de grame cât cântărește sufletul înghețată instant la -260 grade cât e între stele ?! Așa că Tatăl nostru din Cer care ne iubește ne spune clar că lumea-i doar locașul pătimirii, deci în care făcând un ocol morții trebuie să trăim cu toții inexorabil generație după generație sub osânda prescrisă a lui Dumnezeu care ne-a pedepsit pe toți de-a valma să trăim așa în chin pe pământ pentru greșeala unora care n-au ascultat niște minime reguli ce li s-au impus. Nu mă simt cu nimic vinovat deci solidar și răspunzător pentru greșeala unor impostori și iresponsabili care au fost Adam și Eva, care n-au ascultat un ordin obligatoriu primit pe cale ierarhică, și iată că primii oameni făcuți de Dumnezeu care trebuiau să fie prefecți, n-au fost perfecți. Atunci El ca și Creator Suprem nu știa asta ? Atunci El nu putea îndrepta asta din start ? Atunci El a fost perfect ori ne trezim din visul numit o lume mai bună din Cer, păstorită de un Creator ce nu se poate arăta pe pământ decât prin transa credinței și fricii de El inserată atât de omenesc în creatura umană inteligentă și conștientă de sine deci implicit înfricoșată de tot și de toate ? Presupunând că totuși Dumnezeu a fost un Creator perfect, revenind la primii oameni creați, când i-a creat nu și-a ales un lut bun Dumnezeu. I-a făcut orbi, nătângi și inapți Raiului pe acești Adam și Eva, lipsiți de scrupule și iresponsabili față de statutul atât de sfânt și măreț ce l-au primit de la Domnul ca primi oameni, dovadă că i-a alungat din Rai. De asta zic : Dumnezeu nu putea crea primii oameni, acele prime două prototipuri, decât perfecți și exemplari : cum e Însuși Dumnezeu : după chipul și asemănarea Sa ! Totul, tot mă face să cred că nu Dumnezeu a creat acei avortoni, Adam și Eva, niște autiști fără conștiința responsabilității locului important unde sunt. Dacă i-ar fi creat Dumnezeu pe Adam și Eva i-ar fi făcut responsabili slujbelor ce le-au primit și noi astăzi nu ne-am mai fi chinuit neputincioși și dezmoşteniți de Rai pe acest pământ. De asta spun cu toată convingerea : Se impune imperios să existe un DUMNEZEU. Nu Cel care dintr-o nemeticulozitate, dintr-o neatenție inexplicabilă a croit pe genunchi și mediocru o lume atât de nedemnă nici ea de noblețea și numele Lui Dumnezeu și nici Dumnezeu de idealurile ei. În mod cu totul nefericit, dar asta e, avem de pe urma amestecului Lui Dumnezeu în treburile și atelierul universului ca să facă o lume, lumea noastră, un total antagonism între meșter și obiectul creat. Când creezi un obiect cu minte îți asumi că va conștientiza că simțind că ceva e în neregulă cu el, te va întreba într-o zi de ce e așa el și lumea creată unde trăiește. Un Dumnezeu care să repare tot și să facă în sfârșit și viața și moartea suportabile deopotrivă, nu se întrezărește la orizont. Ceea ce a făcut Dumnezeul Cel de toate zilele, Cel pe care-l știm, cu această lume se încadrează într-un irespirabil cras și evident. În fapt nu poți să trăiești după principiile și necesitățile cărnii ce ne-a pus-o pe oase Dumnezeu. Sufletul ? Are doar 21 de grame, se zbenguie prin inimă sau creier, uneori mai rar și prin lucrurile pe care le face omul dar toată ziua se fardează pentru Rai și întâlnirea cu Dumbezeu și când barca ia apă, când omul cască gura pe patul de spital, țuști zboară cu coada pe spinare la Dumnezeu lăsându-i pe toți în doliu și suferință ! Rușine să-i fie ! A te bucura de vreo senzație alta decât cea eminamente ortodox religioasă e tabu și e prescris că e pierdere de vreme sau vânare de vânt cum se mai spune. A fost Dunbezeu atât de zgârcit cu omul, cu traiul lui fizic, cu senzațiile lui plăcute încât puse pe cântar, plăcerile și fericirea pămîntească sunt infime față cu durerile și mâhnirea umană care trag cântarul detot în jos ? A juisa și a face dragoste e o invenție a omului privită circumspect, dacă nu disprețuitor de Dumnezeu care a dat numai împerecherea iar orgasmul l-a dat nu că s-ar fi topit Dumnezeu de dragul îndrăgostiților și să le ofere un dar suprem de mângâiere și desfătare în intimitate. Orgasmul e o stratagemă a Lui Dumnezeu pentru a face speciile interesate de reproducere în ideea că nici Dumnezeu să fii nu poți avea răbdare să fabrici tu direct miliarde de indivizi, oameni și animale. Trebuie ca fiecare individ să se multiplice singur, Dumnezeu având în răspundere doar fabricarea primilor doi. După ce i-a fabricat le-a spus : "Nu mâncați mere dulci, nu știți nimic, vă vreau ascultători și proști". Orice dulceață a simțurilor cărnii e tabu, e prescrisă și etichetată ca păcat aspru de pedepsit. Văzând toată această asprime și vicisitudine cu care Dumnezeu își iubește și tratează speciile și lumea creată, nu se poate decât să rămâi cu gura pungă și să gândești mai degrabă că lumea, pământul și noi toți părem a fi o eroare și un rebut involuntar și nefericit al muncii Lui Dumnezeu, o gafă a Lui cum spunea Nietzsche. Astfel, e normal că omenirea n-o mai poate duce mult așa. Prea rea s-a făcut lumea... Dumnezeu a avut grijă s-o înece pentru asta într-un potop. A ascuns gunoiul sub preș. Toți luăm aminte smeriți de ni se spune că sfârșitul lumii e-aproape. Ar fi a doua oară când Dumnezeu ascunde gunoiul Său sub preș sau a câta oară ? Deja e prea mult pentru răbdarea celui mai stoic și credul muritor. Nu m-aş mira de-aş afla pe concret că Dumnezeu a mai avut un frate mai mic. De fapt devine logic că Dumnezeul nostru e fratele mai mic și mai nedibaci al unui Dumnezeu mai mare care a creat lucruri mărețe în univers, stele, galaxii etc, noi fiind prea mici pentru prestanța măiestriei Sale. Lumea noastră, o croială pe genunchi e o lume făcută de fratele mai mic al Lui Dumnezeu. Când Dumnezeul cel Mare a făcut universul, i-a dat și Lui, celui Mic o treabă. I-a dat de făcut pământul și lumea noastră. Nu prea i-a ieșit încercarea… Stă în Puterea Lui Dumnezeu Cel Mare să mai repare ceva din opera făcută de fratele Lui mai mic, pământul și oamenii. Dar tare mă tem că Dumnezeu nu se atinge de jucăria fratelui său mai mic care este lumea asta, și n-o va face niciodată, nu-i va arunca în pod jucăria lumii noastre care s-a stricat, absolut NICIODATĂ, nu că n-ar putea dar nu vrea, normal, din dragostea pentru fratele Său mai Mic, care e mai mare decât dragostea pentru omenire evident…
