IARNĂ FRUMOASĂ CA O BIJUTERIE DE STICLĂ COLORATĂ

Știam eu că iarna asta nu-i sănătoasă la cap... Întâi a fost stearpă..., fără zăpadă și ger..., cu soare și vreme frumoasă... Apoi au înghesuit-o, au prins-o deodată vremurile și-au lăsat-o borțoasă... A născut de fată mare cvintupleți, adica atâta zăpadă deodată (care bineînțeles că s-a făcut fleşcăraie ca să ne ude ciorapii din încălțări )... Apoi, mai zilele trecute a început să plouă fără rost... Într-un cuvânt, handicapată iarnă...! Și noi mai vrem simandicoşi,  vanitoşi să avem un Craciun fericit și sărbători fericite într-o astfel de iarnă fără scaun la cap...! Vă spun "La mulți ani" prieteni și sărbători fericite într-o astfel de iarnă... Nu am alta mai bună să vă dau căci e sub licența și drepturile de autor ale Lui Dumnezeu iarna asta nenorocită ce v-a dat-o... Sunteți mai fericiți așa...? Nu cred... Dacă era după inima mea vă dădeam o iarnă plină de frumuseți și tandrețe, plină de bunătăți cum e inima mea, sau cel puțin așa cred eu în necugetarea mea lăudându-mă fără rost... Inima mea care nu poate fără voi..., pe când voi puteți să trăiți fericiți o sută de ani fără mine și lumea romantică și desuetă în care v-am invitat naiv și încrezător ca un copil... LA MULTI ANI, PRIETENI...! Deși știu că nu veți fi mai fericiți cu urările mele de complezență... Vechile boli nu vor dispărea din carnea voastră pe care exuberant Dumnezeu ne-a dat-o ca sediu al tuturor bolilor, ci perverse bolile vă vor hărțui necontenit... Cei ce-şi caută o consoartă sau un iubit după inima lor îl vor mai căuta mult... Și părinții care ne mor în brațe... Noi înșine murim insignifiant și scârbiți de o așa porcărie de soluție numită viață pentru tot ce-am însemnat cândva... Să nu fiți triști iubiții mei prieteni... Eu duc o luptă pe viață și pe moarte cu răbdarea Lui Dumnezeu care ne-a dat toate aceste mizerii să înghițim... Și lupt să-L conving să vă dea vouă o soartă mai bună și ceva mai suportabil măcar la anul dacă anul ăsta și toți cei trecuți ni i-am ratat cu toții atât de strălucit... Daca nu-mi dă, îi bag mâna în buzunar și-i fur Lui Dumnezeu pentru voi, dragii mei prieteni o viață mai bună, și un dram măcar, o fărâmă de fericire autentică... Fericirea mea e să fiți voi fericiți..., indiferent dacă asta mă costă să mă cert mereu cu Dumnezeu... Și usturoiul, toate condimentele, toate bunătățile i-au fost furate de cineva din buzunar Lui Dumnezeu și ni le-au adus nouă pe pământ să ne desfătăm. Nu ni le dădea nouă Domnul singur niciodată, păstrând toate bunătățile pentru Cer și pentru prea fericiții Raiului...! Dumnezeu nu-ți bagă în traistă. El nu-ți dă pești ci undițe fără cârlige și fără nadă să pescuiești. Trebuie să-i furi totul ca să ai ceva pe lumea asta...

VĂ SPUN LA MULȚI ANI CÂT PENTRU O SUTĂ DE ANI

De câte ori să mai spun la mulți ani pe lume...? Dacă mai apuc 25-30 de Crăciunuri ca să spun "Crăciun fericit" ar trebui să fiu cu asupra de măsură de extaziat și multumit..., nu? Dacă mai apuc 20-30 de sărbători de Paști ca să spun "Hristos a înviat" ar trebui să-mi sară inima din piept de bucurie de pe-acum..., nu...? Dacă mă mai ține Dumnezeu și mă mai rabdă 10-15 ani ca să trăiesc luptând ca voi toți cu bolile ce mă macină și pe mine ca și pe voi toți ar trebui să țin post negru și rugăciune 40 de zile că am favoarea să mai traiesc 5-10 ani în chinuri dacă așa a îngăduit Dumnezeu..., nu...? Cât de fericit trebuie să fiu dacă mai apuc să traiesc un an sau doi...! Și să mulțumesc respectuos Lui Dumnezeu pentru sfârșitul inexorabil ce mi-l pregătește... şi bruma de emoții pentru care-mi face inima aptă a le mai simți... măcar o zi... sau o oră... Chiar dacă a fi fericit pentru mine e ceva relativ, n-am ce face și spun că sunt fericit, oameni buni... Lacrimi amare de fericire îmi curg din ochi și inimă... Altii nu știu cum sunt... Dar fericirea mea e să fiu primul dintre cei nefericiți, adică mai nefericit și chinuit de Dumnezeu decât toți dacă a fi nefericit și chinuit ca Iov e o virtute ca să te poți bucura de mila și părtășia cu Dumnezeu, iar de la mine înainte toți să fie mai fericiți decât mine... Mai fericit aș fi să fiu primul dintre cei respinși în Rai decât să fiu ultimul admis în Rai fără merit și cu pile... Din iadul care mă va înghiți încet, încet ca și pe marea majoritate a voastră, vă voi face bezele..., voi face cu mâna tuturor celor care m-au iubit ori m-au urât vreodată, tuturor celor ce s-au dus în Rai ori în iad ca mine... Vă spun "La mulți ani" cu o inimă mare, cardiacă și puternică, vie cât pentru o sută de ani de-acum înainte...!!! Am spus o sută și nu o mie de ani ca să arăt cât sunt de modest și cât trebuie să mulțumim noi Lui Dumnezeu pentru mizeria vieții de efemeride la care am fost damnați pe pământ de Dumnezeu definitiv de la Facerea Lumii și până azi, toată această afacere numindu-se Opera preferată și de căpătâi a Lui Dumnezeu la care s-a gândit și-a muncit de-o veșnicie.

HAI LA SCLAVI DE VÂNZARE !

HAI LA SCLAVI DE VÂNZARE
Frumoase mai sunt... Roșii, albastre, galbene, violet, în buchete sau în glastre, stropite de florărese ca să arate proaspete, milioane de ghiocei, trandafiri, zambile, frezii, crini, orhidee, garoafe stau pe tarabe tăiate, legate frumos în buchete , cu ornamente, unora li se dă E-uri ca nouă, de nici nu mai au nevoie de apă..., au prins la capăt un tub cu ceva chimic și otrăvitor care le hrănește..., să fie gata de vânzare pentru noi, pentru vanităţile noastre... Nimeni nu știe cât plâng florile..., ca sclavii aduși cu de-a sila la târgul de sclavi... Nimeni nu i-a întrebat pe ghiocei dacă nu se simțeau mai bine în pădure crescând liberi printre zăpezile primăverii... Și pe net... o grămadă de flori... Ele par că râd, care de care mai exotice și viu colorate, dăruite virtual de prieteni prin mesaje... Nimeni nu știe că toate florile plâng cu lacrimi de dragoste..., de dragoste nemângâiată..., cu atât mai amară și nemângâiată cu cât suntem noi mai fericiți luându-le în sclavie pe doi lei... De 1 Martie nici unei femei nu trebuie să-i dai nici o floare... E prea puțin. Ori îi dai tot câmpul sau toată grădina, ori nimic... Acum înțelegeți de ce... Mai fericit sunt să știu florile libere, că pot fi lăsate în pace, acolo în pamantul lor din pădure să se bucure de viață, de dragoste..., decât să mă bucur de ieftina vanitate a dragilor mei prieteni care fără să știe și fără să vrea sunt nedrepți și cruzi cu florile... Toți vor flori... Nimeni habar n-are că de-ai tăiat o floare sau un om de la locul unde radia de mângâierea dragostei, ai ucis-o pe loc, ai transformat-o în sclav de vânzare care râde în buchet cu lacrimi nevăzute, neștiute de tristețe... De aceea, ce pot să spun acum prietenilor si cunoscuților, dragilor mei decat La Multi Ani de 1 Martie, de 8 Martie și de toate zilele vieții lor...!!! Și toate florile din lume să le aduc lor la picioare dacă lor în vanitatea lor asta le place...

TOATE FEMEILE SUFERĂ DE ACEEAȘI BOALĂ

TOATE FEMEILE SUFERĂ DE ACEEAȘI BOALĂ
Toate femeile sunt, spre norocul lor, etern bolnăvioare de aceeași maladie : Eu numesc această suferință "Morbul lui Dumnezeu". Alții îi spun "Dumnezeită ". Oricum i-ai spune, e o boală de care suferă numai femeile, în stadii mai maligne sau benigne, bărbații fiind scutiți, paradoxal, spre paguba lor de această boală... E o boală plăcută, mângâietoare, de bun augur pentru toate femeile, ele suferă inconștient de ea, le e absolut necesară și sunt fericite, mulțumite, onorate și satisfăcute în forul lor interior de această boală ce Dumnezeu le-o dă... Ele rabdă ca Iov orice suferință și tot mai cer de la Dumnezeu când acesta nu le îndestulează cu boala Domniei Sale... Să fii bolnav și să nu știi că suferi acut pentru că Dumnezeu ți-a dat această boală programatic, fiind femeie, e mult mai acceptabil... E mult mai plăcut și de folos femeilor să sufere de orice boală le-a hărăzit Domnul întru mântuirea lor decât să fie neatinse de această pandemie divină ca bărbații, nefericiții, care spre paguba lor sunt imuni acestui morb al lui Dumnezeu, dar sunt de asta pe veci pierduți în ghearele pierzaniei... Să fii bolnav de Dumnezeu și astfel salvat, ca femeile, e o fericire și o voluptate pe care femeile o trăiesc inconștient și autosuficient... Să fii sănătos ca bărbații, de acest morb absolut feminin, e o pierdere cosmică pentru bărbați, o ratare deplină a speciei lor, de ai zice că bărbații sunt o specie, iar femeile o altă specie... Și așa e, când femeile sunt specia superioară care Îl înțeleg pe Dumnezeu și se vor duce fără judecată în Rai, iar bărbații vor merge integral în Iad care se pare că e construit pentru ei și specia lor ageamie. Toate femeile sunt fericite așa cum sunt, credincioase fără rezervă, bolnave de jugul plăcut al Lui Dumnezeu, toate femeile vor sa fie căsătorite, vor să iubeasca un bărbat până la moarte, vor să fie cununate, vor să fie fidele și neînşelate, devin fiare poate când se întâmplă uneori ceea ce ele denumesc a fi înșelate, toate femeile nu pot înțelege bărbații, specia aceasta inferioară și prea complicată, nu pot tolera nimic din modelul de conduite masculine gen bere cu prietenii și ochi întorși după fufe pe stradă, simptome de boală dată programatic bărbaților de Dumnezeu, pe care femeile n-o tolerează bărbaților, spre lauda și mântuirea lor feminină... Toate femeile iartă, dar întotdeauna le mai rămâne un dinte de ură ascuns pentru neboala dumnezeiască a bărbaților și eretismul și libertatea lor inutilă... Toate femeile pot ierta un bărbat de șaptezeci de ori câte șapte, dar rămâne un gram de strepezire în sufletul lor cum au rămas în interiorul balenelor mugurii de picioare pe care le aveau înainte de a intra în ocean... Toate femeile, să le ajute Dumnezeu, suferă de boala numită Dumnezeită...