RAIUL, AMĂGIREA TERAPEUTICĂ PERFECTĂ
Secolul al douăzeci și unu-lea dacă nu va fi religios nu va fi deloc. Așa spunea Andrè Malreaux, filozoful. Esențialul, totul e în Cer, pe pământ e balastul și ceea ce nu contează. Adică mort poți avea valoare și poți nădăjdui și profita ceva, dar cât ești viu se spune că totul e deșertăciune. E trist și paradoxal, dar asta-i regula. Ne mințim singuri dacă credem că putem face, prin oricâte fapte bune am avea, o lume mai bună aici pe pământ, unde este locul nostru de surghiun, odată ce-am fost alungați din Rai din vina oamenilor primordiali prin povestea pe care o știm și prin sentința inexorabilă a Lui Dumnezeu. Dacă era posibilă și fezabilă în condițiile terestre această utopie a binelui și fericirii, demult, de la Facerea Lumii ne scăldam cu toții simplu și necondiționat în valurile mângâietoare ale fericirii și confortului terestru. Cu cât ești mai evoluat ca vietate biologică pe scara inteligenței cu atât cauți un confort sporit ca să învingi haosul și dezordinea chinuitoare a habitatului, a universului înconjurător. O râmă nu are deziderate, dorință de confort, nu are visuri de mai bine, nu are Dumnezeu, Rai și iad, nu are nici o pretenție și nici o complicație de acest gen. Inteligența ne-a adus visarea și imaginația pe culmi paroxistice pe care oamenii le-au luat atât de în serios încât și-au făcut din fantasmele și reacțiile chimice ale neuronilor lor un mod de viață intitulat religie și credință. Escamotând entropia, legea dezordinii universale, oamenii au pus un dram de ordine în haosul normal al universului, dezvoltând în pulsul sângelui simptomul religios, un medicament tare care circulă eficace intra și extra venos. O lingură de miere virtuală într-un ocean de rahat. Cine admite religia, admite iadul și Raiul care nu se inventau dacă în mod practic, biologic, științific era fezabilă realizarea unei lumi mai bune aici pe pământ. Inutil orice efort de a fi cât mai străluciți și meticuloşi în virtuțile religioase inaplicabile și ineficiente condițiilor și degringoladei practice efective ale viețuirii pe pământ. În zadar ne mai mințim că este posibilă o lume și niște oameni mai buni aici pe pământ, când acest lucru este apanajul singurei locații unde este posibil așa ceva, Raiul. Unii pupă moaște, alții nu. E chestiune de preferință în singura interpretare pe care o avem la îndemână în materie de chestiuni ultime cu care se poate ocupa viața și timpul nostru, și anume interpretarea religioasă. În afară de interpretarea religioasă totul este deșertăciune și vânare de vânt precum înseși decretează preceptele religioase. Oricât ar fi de virtuoși oamenii în materie de credință, iar cei din cultul penticostal ori iehovist sunt dintre cei mai meritorii în virtuțile religioase, niciodată nu vor putea face atâtea fapte bune și nu pot avea puterea și pretenția ori speranța de a vedea vreodată realizată o lume mai bună pe pământ. Raiul nu și-ar mai găsi justificare, s-ar depopula și ar da faliment dacă am reuși să facem Raiul pe pământ așa cum ne îndeamnă îndreptările Domnului din cărțile sfinte, prin faptele și virtuțile noastre morale potențiale. Să înțelegem că pe pământ suntem proscrişi a viețui ca într-o închisoare, iar noi nu suntem decât niște pușcăriași de drept comun care trebuie să ne ispășim integral și răbdători pedeapsa aici pe pământ, închisoarea noastră de maximă securitate pe care nu noi am vrut-o ci Dumnezeu prin greșeala Adamului și Evei. Acești înaintași ai noștri, în frunte cu responsabilul incipient primordial și Atotputernic Dumnezeu, toți aceștia împreună, mai înainte de noi cu greșelile și nătângiile noastre ulterioare, au participat și sunt până în măduva oaselor vinovați moral de gulagul nostru terestru. Numai în ziua când oamenii nu ar mai aștepta mântuirea și Raiul și am declara răspicat că suntem pregătiți cu orice preț, ca furnicile ori albinele neobosite să facem o lume mai bună și mai dreaptă aici pe pământ, atunci putem spera că vom putea accede la o fericire și împlinire terestră. În zadar ne vom ruga pentru greșelile greșiților noștri și pentru îndreptările noastre câtă vreme ele nu pot veni niciodată hotărât aici pe pământ, decât prin Dumnezeu, prin mântuire și prin Rai care ne așteaptă primitor doar pe lumea cealaltă, o lume a morților, adică a hoiturilor care au visat, o lume prin care cât suntem vii experimentăm cea mai extraordinară și perfectă amăgire, cu atât mai perfectă cu cât este mai inconștientă și plină de fervoare, fiindcă așa a dispus Dumnezeu să existe un Rai al îndreptării finale și al mântuirii, pentru asta Dumnezeu fixând condiția morții sine qua non. Moartea care nu e decât o chimie, un proces care desăvârșește și liniștește fantezist chinul nostru de cadavre iminente. Vedem bine că în această lume trăim de fapt în iad și totul cu scopul de a parveni într-o zi în Rai, în neantul de niciunde, cu atât mai delicios cu cât ești mai ahtiat definitiv și incurabil după această amăgire a amăgirilor. Numai în varianta în care am nega efectiv dezideratul Raiului și pe Dumnezeu am putea admite că încercările noastre de a fi mai buni aici pe pământ vor mai avea un rost și o pertinență. Or Dumnezeu și Raiul nu pot fi negate și eludate pentru că sunt condiții sine qua non în existența noastră aici pe pământ pe care programatic ni le propunem ca și țel prin prizarea voluptoasă a conceptului de Rai și de Dumnezeu. Să stăm cu frică și să nu mai fabulăm despre nici un bine aici pe pământ. Cu moaște ori fără moaște, cu credință ori fără, toți suntem stigmatizați și damnați a accede pe lumea cealaltă, în Rai sau iad iar pe pământ nu vom face decât figurație, religioși și atei la un loc, constatând că de fapt credința ori necredința sunt o pierdere de timp atâta vreme cât așteptăm un bine etern nu pe lumea asta ci abia pe cealaltă. Acum, nu avem nici un rost. Suntem vii dar morți. Mâine vom muri și vom fi vii, adică vom învia. Cu aceste nonsensuri, și cu atât a permis universul ca să se ocupe crucial specia umană ca și deziderat prim și ultim. Trist, dar adevărat pentru o specie de extratereștri, oamenii, ce puteau lua existența mai în serios și să uzeze mai vârtos și serios de inteligență. În zadar totul. Calea bătută, religia, e cea mai bună dintre cele mai rele posibilități, ori cea mai rea dintre cele mai bune. Totuna. Fericiți, beți de fericire vom fi doar atât timp cât vom visa la Rai și la Dumnezeu, amăgirea terapeutică perfectă a unor cadavre iminente de azi pe mâine.
