131) A FI BOLNAVI DE CREDINȚĂ, ORI DE NECREDINȚĂ ? ACEASTA-I ÎNTREBAREA !
1) Ateii sunt niște nefericiți din punctul de vedere bisericesc. Cei credincioși îi blamează și disprețuiesc pe atei că ei îl ceartă sistematic pe Dumnezeu nedându-i nici o șansă la prestigiul demiurgic, îndoindu-se de geniul creator și ordinea pe care cred religioșii a pus-o Dumnezeu în această viermuire de junglă a oamenilor și a animalelor căreia i-a fost pusă numele de viață și facere a lumii. În această viață, vorbind despre oameni, unde selecția naturală a speciilor este de fapt catastrofa și drama, disoluția și declinul vieții omului care vedem și simțim pe pielea noastră că e numitorul comun, Dumnezeu a creat doar pentru om, nu și pentru celelalte dobitoace ale regnului animal decimate de selecția naturală a speciilor, o unică breșă și soluție de salvare pe care ateii și scepticii o neagă : Speranța și Credința în El ca și garant ce promite omului doar după moarte un liman fericit, un loc al liniștii, păcii, și integrării, a armoniei eterne și veșnice, undeva, în Cer, în absolut, unde toate se vor liniști și vor avea o soluție adică în Rai, în contrast cu toată gama disoluțiilor și dramelor terestre ce marchează existența umană. Ei bine în acest Rai trebuie să înțelegem potrivit punctului de vedere bisericesc că Dumnezeu ne va mântui și izbăvi ; adică ne va elibera de toată întristarea și suspinul ce ne-a marcat în încercările vieții noastre. Vă dați seama ce gând al speranței eliberator e acesta al mântuirii ? El te face să poți trăi demn și încrezător în această viață, cocoșat sub noianul de drame și suferințe rezervat de soartă fiecăruia. Dar nimic nu e mai eliberator ca dulcele gând când îți imaginezi zi de zi până la moarte cum în final ca o compensare pentru fiecare nenorocit dintre noi, Dumnezeu în Rai se va plimba printre noi cu bagheta Sa magică și consolatoare unde fericiți vom jubila și ne va ține tuturor hangul, ștergându-ne obrajii de lacrimi, mângâindu-ne tuturor creştetele și vanităţile și fasoanele. Iată, aceste fasoane și mofturi ale fiecăruia și fiecare trăsătură de caracter ce-o avem cât suntem vii, că am fost buni sau răi, genii sau idioți, când murim și ajungem în Rai nu se pierd ci toate calitățile sau defectele ne vor reprezenta la indigo în Cer. Acolo în Rai aceleași hachițe vom avea și vom persevera cu brio în ele acolo în mijlocul locului de fericire veșnică printre stele. Toate defectele și calitățile avute pe pământ, în Cer ni se vor ascuți înmiit față la maniera avută cât am fost vii. Dacă am fost proști sau idioți, în Rai și mai proști și idioți vom fi, la fel dacă am fost deștepți și genii vom persevera în nivelul inteligenței. Zicala "Fiecare pasăre pe limba ei piere" e valabilă deci oamenilor nu atât pe pământ ci mai ales în Cer când nimeni nu mai piere ci veșniceşte și perseverează ori în idioțenia, ori în geniul său. Și asta din insolența răzgâiată a sufletelor care având pe Dumnezeu drept mentor și apărător, că El îi iubește pe toți, răi sau buni, bolnavi sau sănătoși, nebuni sau normali la cap, în Rai toți aceștia prind un infinit curaj și știu că acolo vor avea un atu că vor fi veșnici și vor avea timp berechet să-şi etaleze și desfășoare în voie în infinit nimicnicia și efemeritatea, prostia, inteligența, totul, în calitate de suflete eterne la concurență cu galaxiile care tot vor exploda și muri dar sufletele în Cer niciodată. În Cer, potrivit încredințării muritorului de rând credincios, timpul însuși e frate de cruce cu tine, e egalul tău, nu te poate dovedi și ucide în lumea ta utopică a fericirii veșnice care te-a frăgezit o viață întreagă prin ritualul rugăciunilor și credinței din inimă și mai ales când știi că ai răgaz infinit printre stele să exulți de fericire și pe Dumnezeu terapeut celest cum n-ai avut pe pământ niciodată în timpul vieții scurte și bicisnice denumite deșarte de retorica religioasă.
2) De bine de rău obișnuința religioasă a omului a creat o oarecare ordine și echilibru pe pământ în existența umană. Căci Dumnezeu băgând în oasele oamenilor prin credință conceptul renunțării la ispitele și tentațiile vieții denumite ca păcate și deșertăciuni, i-a făcut să ia seama și să se teamă de El prin binecunoscuta formulă a fricii de Dumnezeu care bineînțeles are un bici virtual numit "biciul Lui Dumnezeu" care pedepsește exemplar păcatele și fărădelegile, și anume toate păcatele și fărădelegile, de la intrarea în biserică a femeilor care sunt la ciclu și până la crimele sinistre înfăptuite de criminali odioși. Frica de pedeapsa și judecata divină a creat o oarecare ordine în această gloată de mamifere evoluate numită oameni care au luat în stăpânire Pământul și vor să ia în stăpânire și Cerul prin aspirația la Paradis, și fără de ocârmuirea și învățăturile Lui Dumnezeu e de acceptat ideea că s-ar fi mâncat unii pe alții mai ceva ca bestiile și sălbăticiunile din Serengeti unde lei neîndumnezeiți mănâncă antilope de vii, mușcă sălbatic și indiferent din măruntaiele lor până ce încă sunt vii și n-au murit... Fără religie cred că omul ar fi fost mult mai rău și bestial, iar locul ocupat acum de biserici, nu ar fi fost umplut de spitale ci de închisori, multe închisori care să compenseze frica de Dumnezeu. Ateii, în rigurozitatea și entuziasmul lor au încercat să creeze o lume ideală, comunismul fără de Dumnezeu, care a dat faliment. Suntem teoreticieni abili și ambițioși cu toții și nu vedem că cele mai elevate și pretențioase, sofisticate teorii laice duc toate într-o fundătură a falimentului și dezastrului intrinsec, ca o boală netratată ce duce invariabil la moarte. Spiritul religios, încredințarea ta deplină în mâinile unui Dumnezeu mângâietor este deci o terapie care te salvează din moarte. Ce poate fi mai promițător și plăcut ca biruința în fața morții pentru omul de rând obosit de viață și încercările ei ? Simți o bucurie și o eliberare când te duci la biserică și iei lumină, când după slujbă vii acasă, parcă mâncarea e mai bună, odihna e mai odihnă, sănătatea mai sănătate când toți anticorpii vor lupta mai abitir cu toți virușii și bolile să te salveze. Și vei trăi mai mulți ani. Altfel, suntem iremediabil păcătoși cum spun religioșii și suntem deci bolnavi sufletește. Deci vom muri, nu vom conta, vom muri neeroic și insignifiant, marfă de încărcat în marfarele morții către iad, dacă nu vom încerca, conform sfaturilor Lui Dumnezeu și a tuturor corifeilor religiei să ne întoarcem la El, să ne tratăm cu credința în El deci să ne pocăim și să avem remușcări pentru păcatele ce ne-au fost prezentate dinainte spre știință și prevenție. Vom păcătui o viață-ntreagă cum respirăm și de aceea vom muri, căci plata păcatului e moartea, așa știm din retorica religioasă. Fără Dumnezeu suntem bolnavi de cancer fără scăpare, cu Dumnezeu știm toți și ni se spune că după îndelungi rugăciuni mai avem o șansă să se milostivească Dumnezeu a ne vindeca, iar dacă totuși vom muri de cancer în fază terminală, nici o problemă, ne vom trata eficace pe lumea cealaltă. Ce e credința în Dumnezeu dacă nu a face în conștiința noastră o injecție cu morfină ca să putem răbda durerea cărnii bolnave pusă pe noi de Dumnezeu ? Ce e credința în zeul oficial al vremii, dacă nu întrebările retorice și fără speranță de răspuns direct imediat adresate Lui Dumnezeu care îți va răspunde taman după ce mori ? Iată, credința în Dumnezeu înseamnă soluția paliativă pentru tot omul amărât a promisiunii fericirii de pe lumea neapărat cealaltă pentru a calma neliniștea, angoasa noastră eternă a existenței triste și bolnave de pe lumea asta nenorocită și care te-a nenorocit odată cu ea. Iată, credința e morfină și balsam pentru bietele noastre făpturi damnate și uitate de Dumnezeu a se chinui în gulagul denumit Facerea Lumii.
3) Îndemnul oficial e deci să facem această terapie cu morfina credinței în Dumnezeu, căci fără credință nu se spune că e totul durere și deșertăciune și vânare de vânt...? Fără Dumnezeu suntem canceroşi fără scăpare. Ce ne rămâne decât să facem această chimioterapie cu terapia prin Dumnezeu dacă tot n-avem altă șansă și alt tratament eficace care să ne mobilizeze mai bine și eficace anticorpii și încrederea noastră de a învinge obstacolele și bolile inerente vieții..? Înțelepciunea se prezintă a fi că trebuie să fim credincioși punctului de vedere oficial religios până în măduva oaselor, până în ultima clipă când știm că oricum vom muri neeroic și insignifiant, asemeni oricărui câine putrezit prin bălării. Orice canceros nu va refuza morfina și chimioterapia ca și calmant temporar în fața groazei concrete a morții și durerilor ei. Şi pentru atei și pentru credincioși, pentru reflexul automat al firii umane înfricoșate și timorate de drama existenței, soluția oficial prezentată e îngenunchere și prosternare către Dumnezeu... Așa te eliberezi, așa te liniștești, așa ni s-a spus din veac și din moși strămoși, așa trebuie să facem, să fim credincioși și să ne rugăm Lui Dumnezeu. Nu vedeți...? Peste tot unde te uiți Dumnezeu e prezentat a fi unica soluție, unica și obligatoria soluție... Dacă e cutremur te rogi Lui Dumnezeu, dacă e război sau boală, te rogi Lui Dumnezeu. Pentru noroc te rogi Lui Dumnezeu. Cine neagă aceasta ca fiind o soluție chiar mai eficace şi decât chimioterapia sau morfina pentru cancer ? Cine știe dacă nu acest placebo al credinței în Doctorul Suprem fără de arginți numit Dumnezeu, nu a dat avânt și putere anticorpilor atâtor oameni bolnavi să lupte cu cancerul și să-l învingă ! Tu acum nu ai cancer, sau ai dar nu știi și îl vei învinge neștiind vreodată că te-a amenințat spurcatul dar ai scăpat ca o cămilă prin urechile acului doar pentru că ești credincios. Organismul biologic este extraordinar : ca o armată de luptători cărora nu le trebuie decât un conducător mobilizator, un Spartacus care să ridice corpul răpus de boală în răscoala contra ei. Acest Spartacus e Dumnezeu. Niciodată pesimismul, indiferența, gnosticismul, agnosticismul (sau gnoza), ateismul, nu vor salva oamenii mai mult ca Dumnezeul clasic... Orice alte variante de cult sunt variațiuni ale necredinței și eretismului la care Dumnezeu e alergic. Nimic nu salvează mai bine potrivit punctului de vedere religios decât bigotismul de care toți ne vom îmbolnăvi în final când ne vom duce cuvioși la biserică căindu-ne că n-am făcut-o mai mult până atunci și n-am ales din tinerețe credința și întoarcerea la Dumnezeul oficial al vremii și nu oricum, ci credința oarbă, dedicată, pasională, ferventă, ochii închiși programatic și tremurând de frică, de frica de diavol pus de Dumnezeu să pedepsească păcatele, de frica de Dumnezeu, frică trăită subconștient cu ochii închiși și adânciți în întunericul lor obscurantist... Ferice de cel ce crede și nu vede, așa se spune la Cartea Sfântă. Lentilele credinței ne sunt necesare în primul rând din cauza cărnii noastre și mai apoi de hatârul sufletului care se va despărți fără regret de ea și va fi locatar veșnic al Raiului. În primul rând de boală și suferință te rogi Lui Dumnezeu să te facă bine iar dacă nu aici, în al doilea rând măcar să te mângâie pe lumea cealaltă, culmea, după ce mori când din corpul tău defunct au fugit toate simțurile care nu se regăsesc în rucsacul și interesul sufletului de pe lumea cealaltă. Mai are sufletul simțuri și dimensiunea lor identică, mai are sufletul pe scena Raiului identitatea ta, gândurile și sentimentele tale să se bucure de senzorialitatea lor, de căldura, lumina și duhul de mântuire primit de la Dumnezeu pe lumea cealaltă, când sufletul ajuns în Rai e doar un spirit imaterial, fără o dimensiune și fără un sistem anatomic, tehnic, ezoteric concret și precis de funcționare ? Biblia ar fi trebuit să fie un tratat, un compendiu științific unde să se descrie sistemele de funcționare ale sufletului pe organe : organul mântuirii, organul izbăvirii, organul lipsei întristării și suspinului, organul fericirii veșnice și al părtăşiei cu Dumnezeu. Nimeni, nici măcar Dumnezeu n-a avut curaj să prindă un suflet și să-l pună pe masa de disecție să vedem, dacă nu e un secret stupid, ce are în el de e atât de căutat și colecționat de Dumnezeu în Rai ? În definitiv sufletul, bată-l vina rămâne după noi dar nu știm ciorilor nimic concret despre el și odiseea sa spațială.
4) De conivență cu Dumnezeu trebuie să-i satisfacem hatârul de a-L primi în noi pe Creatorul Universului ca pe un organ grefat care să anuleze, să calmeze, să repare fiasco-ul și ruina tuturor organelor clasice puse de Dumnezeu în corpul nostru, prea multe, prea vulnerabile și sensibile și prea complicate de trebuie să se strice atât de lesne, pentru care toate clinicile și spitalele să nu mai aibă ce ne face și în trei zile să ajungem într-o groapă sordidă, rampa de lansare către Rai. Dumnezeu ne-a creat perfect ? Iată complicații anatomice simptomatice nu se știe de ce proiectate de Dumnezeu atât de tragic în corpul nostru : Pentru ce era nevoie de complicația stomacului care să-şi digere propriul țesut cu acidul clorhidric din sucul gastric provocând refluxuri gastrice cu arsuri esofagiene, bulbită, ulcere duodenale dureroase și tot felul de minunății din astea la care te gândești cum s-a gândit Dumnezeu o veșnicie reușind să creeze în sfârșit omul și sistemul lui digestiv ? Privești crucit complicația și patologia atâtor sisteme anatomo biologice puse de Dumnezeu așa în corpul uman în care dacă un sistem cade, le fac praf pe toate celelalte devenite inutile și pentru care nu există piese de schimb decât peticeala prin operații, nesfârșite cure de medicamente alopate sau homeopatice, naturiste sau psihiatrice și în sfârșit transplantul, o procedură foarte scumpă și costisitoare pentru care trebuie să aștepți să moară altcineva nefericit ca să-i iei organul care nu-i sigur dacă e compatibil cu sistemul tău imunitar pe care Dumnezeu l-a creat tocmai ca să-ți respingă grefa organului de care aveai nevoie ! A creat Dumnezeu sistemul imunitar al omului dar a creat și sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA) care distruge sistemul imunitar, dacă nu l-a distrus înainte holera, ciuma sau chiar gripa. A creat Dumnezeu pe primul om și l-a făcut bărbat, numindu-l Adam ? Dar dacă a fost bărbat înseamnă că a avut penis calculat să intre în erecție. Pentru ce penis și pentru ce erecție în clipa întâi de creare a bărbatului dacă nu era picior de femeie care să aibă un vagin pentru care era calculat și scontat acel penis cu erecție ? Iată-l pe Adam singur în Rai, cu un penis flasc care nu se știa la ce-i trebuie fără o femeie făcută în același timp care să aibă un vagin dedicat scopului penisului erect. Numai după ce a văzut Dumnezeu că bărbatul este singur, i-a făcut o femeie cu vagin dar fiindcă penisul lui Adam era flasc, numai după aceea sistemului anatomic al primului bărbat i-au fost aduse îmbunătățiri de Dumnezeu încât penisul să intre în erecție și să se întărească prin metoda complicată a presiunii de sânge pompat nu de o pompă ci printr-o complicație formată din gând și sentiment, glanda hipofiză, hormoni ca dopamina, oxitocina și oxidul nitric care să circule prin sistemul nervos simpatic și parasimpatic cu terminații până în penis, ca după aceea corpii cavernoşi și artera peniană să se dilate și printr-un sistem cu sens unic sângele să intre în penis cu un rol pneumatic iar ieșirea sângelui să se blocheze din însăși presiunea venelor de admisie a sângelui care comprimă și blochează venele de evacuare a sângelui. Dacă un singur gând negativ și o vorbă nepotrivită din partea Evei vine, sau datorită vârstei testosteronul responsabil de buna funcționare a acestui sistem scade, erecția cu care l-a binecuvântat Dumnezeu pe Adam scade prin decomprimarea arterelor de admisie a sângelui și deschiderea arterelor de evacuare și astfel sistemul erectil devine inutil, lucrul mâinilor Lui Dumnezeu în funcționarea bărbatului se defectează în pofida sentimentelor bărbatului care nu spun același lucru. Bineînțeles, sistemul e unul ingenios anatomic când te gândești că în majoritatea cazurilor când bărbatul nu e stimulat emoțional, ca bărbații la serviciu la birou sau soldații în garda de onoare care trebuie să aibă penisul flasc. Dar există și disfuncții nedrepte în acest sistem urogenital în care bărbatul trebuie să intervină în lucrul mâinilor Lui Dumnezeu, să-l repare și să-şi facă în umăr două injecții cu testosteron pe an ca să rămână viguros mulți ani și să-şi facă soția fericită. Stă sperma săptămâni întregi în interiorul testiculelor neeliminată căci unui călugăr îi este recomandată abstinența și fecioria dar nu se știe că sperma e un produs biologic perisabil produs continuu și după o săptămână ceea ce nu reușește să se elimine prin ejaculare intră în putrefacție și tot așa ani de zile în feciorie și abstinență recomandată de Dumnezeu călugărilor bine plăcuți inimii Sale, toxinele spermei neeliminate afectează prostata și testiculele, iar la femei, hormonii neeliminați prin voluptățile amorului se acumulează în sâni provocând chisturi mamare din abstinență ca obiectiv al dragostei pentru Dumnezeu de a rămâne fecioare. Aceste explicații, învățături medicale și îndreptări pentru bărbat nu sunt prevăzute în nici una din cele 1400 de file ale Bibliei.
5) O, ce lucrare minunată suntem îndemnați a crede, a înfăptuit Dumnezeu creând Omul, Opera Sa de căpătâi care se îmbolnăvește, ajunge în spital și așteaptă un transplant pe care nu și-l permite tot săracul și toți moşnegii și băbuțele care se grijesc de moarte, te face să te întrebi ce fel de Dumnezeu al milei și perfecțiunii, al sănătății și tinereții fără bătrânețe și viață fără de moarte avem noi, încât în panoplia laboratoarelor Lui Dumnezeu au rămas inutile pe stoc neutilizate întregi programe creaționiste perfecte pentru existența umană terestră ! În schimb Dumnezeu nu a răbdat și catadicsit decât să creeze omul așa, atât de defectuos și vulnerabil în sănătate, atât de bicisnic, amărât și bolnav, pacient regulat al spitalelor și clinicilor, penultima haltă înainte de cimitir. Am păstrat numărul de telefon al medicului urolog care a operat-o pe mama mea moartă de cancer la rinichi, alte organe complicate făcând parte din sistemul excretor și urogenital. Cine știe când voi avea și eu nevoie de acest medic urolog ? Mai mult ca sigur voi avea nevoie de el pentru injecțiile cu testosteron pentru atunci când va fi cazul. Am păstrat și numărul de telefon al medicului gastroenterolog care m-a diagnosticat cu gastrită și ulcer duodenal cu semne indirecte ; sunt sigur că voi avea nevoie de medicul gastroenterolog până la moarte. Mai am loc în agenda telefonică și pentru numărul de telefon al medicului neurolog, cardiolog, reumatolog, gerontolog, toți licențiați în disciplina lor să lupte cu morile de vânt ca să salveze epava trupului meu ce va eșua cât de curând la periferia vieții ca să arate lumii cu ce experiment de fiasco anatomo biologic s-a ocupat Dumnezeu în univers și ce lucru a rezultat de pe urma actului Său ce l-a intitulat Facerea Lumii și a omui ! Și nu râdeți, toți veți ajunge la fel, o epavă pe un pat de boală și o mumie uscându-se și putrezind în bezna unui sicriu ca să vadă toate gurile căscate ale extratereștrilor spectatori din univers ce plan strălucit a avut Dumnezeu cu fiecare din noi...! Dacă Dumnezeu a îngăduit făcându-ne pe fiecare astfel încât să devenim în final câte un dosar doldora de afecțiuni care ne vor trimite la morga și de acolo la cimitir și că pentru asta trebuie să mulțumim Creatorului că din această condiție simptomatică de pacienți muribunzi pe patul de spital sau de acasă vom ajunge direct în Rai, dați-mi voie să cred că nu un Dumnezeu rezonabil a putut avea cinismul și machiavelismul de a inventa lumea și omul cu o așa condiție precară și dramatic existențială ! Din această tristă condiție avem nevoie de medic ca de un Dumnezeu și de Dumnezeu ca de un medic dotat cu aparate medicale de resuscitare inutilă a tragediei noastre medicale și psihiatrice. A fi sau a nu fi ?, nu aceasta-i întrebarea shakespeariană... Mai bine trebuie să te întrebi dacă-i mai potrivit a fi bolnavi incurabil de credință și cu carnea mustind de serul morfinei ei, ori a fi bolnavi de necredință și a nu mai crede nimic niciodată murind cu ochii larg deschiși și gândul perplex la spectacolul de două ori stupid ? : odată asistând la sarabanda huzurului inutil și imoral al preafericiților Raiului și a doua oară la oroarea tortúrilor și chinurilor ridicole ale celor numiți atei care n-au ținut post, au mâncat de dulce și au făcut amor în Postul Mare, nu au mers regulat la biserică, nu s-au spovedit și nu s-au împărtășit, și astfel au murit păgâni ca și câinii. Iată, toți aceștia, potrivit învățăturii religioase vor fi considerați tot păcătoși de ultimă speță și vor împărți celulele de tortură din iad cu toți criminalii siniştri și odioși consacrați care au tâlhărit și omorât cu sadism dar dacă au acești criminali mame credincioase care se roagă cu lacrimi fierbinți către Dumnezeu pentru izbăvirea lor, tot mai au șanse să scape din iad și să fie iertați de Dumnezeu care nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea sa, pe când ateii blânzi omorâți de criminali vor rămâne pe veci în fundul iadului...! Iată, aceasta este dreptatea Lui Dumnezeu și implicit credința religioasă privită liber și fără nici un fel de ochelari partizani ai prejudecăților. A fi bolnavi de credință, ori de necredință ? Aceasta-i întrebarea...!
