135) SECOLUL AL CXXI-LEA VA FI RELIGIOS SAU NU VA FI DELOC
1) Secolul al CXXI-lea, al 121-lea mai pe înțelesul nostru, adică prin anul 12019, adică peste zece mii de ani, va fi fără doar și poate religios, ori nu va fi deloc. André Malreaux care a spus că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc nu a fost deloc vizionar căci n-a văzut prea departe. Încă zece mii de ani de-acum încolo lumea va fi slavă Domnului tot atât de comod, genetic și înfometat religioasă ca și până acum, ori poate chiar mai mult. După a doua, a treia sau a cincea venire a Mântuitorului, că va veni la două, trei mii de ani odată Iisus cu slavă cum se spune în cărțile sfinte, să facă dreptate pe pământ și să se arate în toată splendoarea, El îi va întreba inutil pe judecători, pe căpetenii și pe conducători ai prostimii, ca de fiecare dată în cele patru, cinci veniri ale Sale pe pământ odată la două, trei milenii : "De ce nu faceți dreptate celor săraci cu duhul, celor blânzi și smeriți, celor prigoniți pentru dreptate, furați și înșelați ? Doar ca și căpetenii, diriguitori și judecători ai pricinilor celor mulți sunteți înlocuitori pe pământ ai Tatălui Meu Dumnezeu judecător din Cer". Ei vor tăcea, se vor scobi în dinți și vor face tot ce știu ei din veac. Adică osânza lor se va îngroşa făcându-se kaizer, straturi, straturi de banii mulți de care ei se vor scuza în fața Lui Dumnezeu la Înfricoșătoarea Judecată spunând : "Doamne, noi nu le-am cerut și nu le-am furat banii celor nevoiași, mulți și proști. Ei ni i-au dat de bună voie. Noi numai i-am luat legal, nu i-am furat. Căci din veac regula este că proștii dau și deștepții iau". Dar până atunci, până la dreptatea făcută pe pământ de Mântuitorul, Fiul Lui Dumnezeu care este creatorul universului, câțiva oameni numiți judecători, magistrați și alți câțiva potentați, oligarhi ai societății protejați de politicieni vremelnici vor triumfa mai abitir ca oricând, vor face strâmbătăți şi nedreptăți lumii, având bineînțeles pe mai departe aceleași salarii și pensii nesimțite, ei cu toții : judecătorii, polițiștii, jandarmii, foștii torționari ai comunismului, directori de închisori politice comuniste, care-or mai trăi, etc. Așa cum Dumnezeu împarte dreptatea în Cer discreționar având drept de viață și de moarte asupra oricui, așa și pe pământ a lăsat Dumnezeu judecători, oameni cu funcții înalte, politicieni care conduc popoare, i-a lăsat de bună credință Domnul pe pământ să fie ei Dumnezei pe pământ și să împartă dreptatea și legea dar mai fac și ei câte-o prostie, iar judecătorii câte-o eroare judiciară conștientă ori nu, voită ori nu, de dare a unor legi și rezoluții strâmbe în favoarea unor prieteni de-ai lor hoți mai mici sau mai mari, judecătorii de condamnare a unor nevinovați odată-n viață, oameni sunt și ei și mai greșesc chiar dacă sunt înlocuitori ai Lui Dumnezeu pe pământ.
2) Ei bine, va termina Dumnezeu cu toate aceste strâmbătăți și va trimite pe însuși Fiul Său să facă dreptate pe pământ, iar când va veni Iisus, că tot El va veni, fidelul nostru prieten din Cer, care luând exemplu de la Dumnezeu se ascunde și El de noi și de lumea noastră. Dar văzând că nu e bine asta, că lumea degenerează în tot felul de tragedii și nenorociri, iată Iisus catadicseşte să vină pe pământ, să se arate și să facă dreptate de cinci ori în zece mii de ani, (mai e puțin și trebuie să vină prima oară după ce s-a ridicat la Cer și nimeni nu L-a mai văzut). Și venind cu mare alai din Cer din fieful Său din Rai unde-a stat pitit alături de Dumnezeu de lumea noastră, va încerca să salveze prima oară lumea, vor urma în mileniiile următoare și alte veniri ca să salveze o omenire îndobitocită și înglodată în propriile tare, venalități, meschinătăți, cinisme și răutăți. Și atunci când va veni, într-adevăr se va întâmpla ceva mult prea profund religios cu omenirea încât evlavia ei față de Dumnezeu și față de Cer va ajunge la paroxism, credința în Dumnezeul Savaot al creștinilor ortodocși ori Iehova cum e numit al iehoviştilor va înflori. Iisus va reuși după zece mii de ani să-i aducă pe toți pe calea credinței ortodoxe. Vă dați seama ? Nu tu musulmani, nu hinduși, nu shintoişti și câte religii diferite și secte sunt acum. Toți vor fi creștini ortodocși. Nu vor mai fi neam și nici țipenie de necredincioși pe pământ, slavă Domnului, după visul și pohta lui Dumnezeu și a puținilor credincioși care mai sunt acum, Dumnezeu va fi atât de prezent pe pământ în tot și în toate încât orice dubiu asupra existenței și bunătății Sale va fi inoportun, mizerabil, ilogic și nepotrivit.
3) Așa că Dumnezeu va fi radios în conștiințele credincioșilor ca un soare, luminând și încălzind cu razele sale divine viermuiala și vanităţile obscurantismului religios peren și endemic al oamenilor, satisfăcând cu asupra de măsură rugăciunile nesfârșite pentru spor în casă, noroc și sănătate personală a opt sute cincizeci de milioane de oameni în parte fiecare potrivit rugăciunii lui, cât va mai număra omenirea atunci, peste o sută de veacuri, după cele două sute de războaie mondiale care vor fi pustiit pământul, câte două pe secol, care vor fi pustiit și decimat populația cum am avut și noi în secolul XX două războaie mondiale. Iar după experimentele reușite de împuținare a omenirii prin reușita implementării perfide a programului "Codex Alimentarius" ce va băga sistematic în mâncarea oamenilor cuvenita otravă de E-uri pe care am început deja și noi s-o îngurgităm răbdători, credincioși și cuminți, după politica mai marilor lumii de azi și sub ochii umezi de fericire, satisfacție și mândrie ai unui Dumnezeu care veghează solemn peste toate ale noastre vieți și căruia îi place ce lume a creat zicând că sunt bune toate foarte, atunci, peste o sută de veacuri de-acum înainte credința va birui în sfârșit, ea va încălzi și înmuia conștiințele oamenilor cum încălzește soarele vara asfaltul să ni se-nfunde tocurile în el. Și astfel, lumina puterii Lui Dumnezeu va fi peste tot suverană și nu va mai fi nici un ateu, nici o umbră a scepticismului și necredință nicăieri, atât de puternic va fi sentimentul religios impregnat în omenire și astfel noi nu vom mai căuta și iubi umbra și răcoarea, vom urî aerul condiționat vara căci vom căuta necontenit lumina și canicula credinței în Dumnezeu, a evidenței Lui care ne va răcori simțurile și inimile vara și încălzi iarna. Nu vor mai fi nevoie de argumente filozofice care să ilustreze indubitabila existență a Lui Dumnezeu, de genul : "Dumnezeu există chiar dacă nu există", înțelegând prin asta că e imperios necesar să existe chiar dacă n-ar exista, scris de Emil Cioran, sau "Dumnezeu e intervalul dintre două bătăi ale inimii tale" scris tot de Emil Cioran, cugetare care pe mulți oameni îi gâdilă azi la conștiința religioasă, și la care se poate adăuga tâmpit de răutăcios că Dumnezeu e și bătăile inimii tale vii acum care va face indubitabil infarct într-o bună zi, adevăr atât de verosimil, ori, potrivit unei poezii de Adrian Maniu, Dumnezeu e și intervalul dintre două bătăi ale inimii soldatului căzut pe câmp, pe care "a tăiat-o plugul în două și o sug în pace buruienile pământului". Și Dumnezeu mai e și buzele arse ale acelui soldat care i-au supt mamei sale pieptul uscat și-ntr-o zi buzele se vor face "praf de cizme călcat"... (tablou citat tot din poezia lui Adrian Maniu). În zadar îl va căuta mama pe Ionel al ei, cu obrajii plânşi și părul despletit, prin praful drumului și buruienile câmpului fumegând de război... Dintotdeauna au existat și-or mai exista copii morți ori omorâți și mame care-şi rup părul din cap de durere. Nu în praful drumului și în deşertăciunile pământului se caută și se potolește setea ta de dreptate și adevăr bunule samaritean ci în Cer suntem îndemnați să ne ridicăm ochii evlavioși și să căutăm smeriți pe bolta bisericii, pe pereții ei pictați cu sfinți și să ne închinăm Sfintei mucenițe Evdochia, Filoteea ori Tecla, Sfântului Andrei, Ioan Botezătorul, sfinților doctori făcători de minuni și fără de arginți Chir și Ioan, sfinți pictați pe pereții bisericilor, îmbrăcați frumos în cârpe și haine antice, cu sandale de lemn și călcâie crăpate în care cântă greierii, și fără lenjerie intimă ca pe vremuri în antichitate. Toți Sfinții și cuvioșii îmbrăcați în mantii antice, cu fețe palide, moarte, fără viață și sânge în ele, pictați pe pereții bisericii, trebuie să ne fie prieteni și modele de nădejde și trebuie să-i privim cu privirea tandră și condescendentă la Sfânta Liturghie și să ne temem să fim împotriva lor și a Domnului, căci zis-a Domnul : "Cine nu e cu mine, e împotriva mea, iar cine nu adună cu mine în Cer, pe pământ risipește". Ori aproape nici unul din noi n-a trăit ororile celui de-al doilea război mondial ca să-L caute pe Dumnezeu și să-L găsească printre frații și surorile noastre loviți de bombe, strivit și El, bunul Dumnezeu sub dărâmături de bombardamente, mort, cum zicea Friedrich Nietzsche că Dumnezeu a murit, cu capul strivit de ziduri dărâmate și cu creierii vărsați alături, mort din frondă și bunătate divină alături de și asemeni cu toți acei nefericiți nevinovați pe capul cărora au căzut bombele de-atunci și dintotdeauna sub îngăduința divină și guvernarea Lui Dumnezeu asupra acestei lumi. De aceea, dacă din frondă cu durerea acelor nevinovați, Dumnezeul cel bun murea și El bombardat sub ziduri, și nu se mai proteja din veac la căldurică în Rai cu toți sfinții, preafericiții și duhurile bune ale Raiului, dragostea noastră față de Dumnezeu care ar fi ales din frondă și dragoste pentru noi să sufere și moară și El ca și noi sub bombe, era totală. Altfel, noi n-am avut de ales decât să cârcotim văzând cât de departe și protejat e Dumnezeu de noi și de durerile noastre și ale cărnurilor noastre zvâcnind cu sânge infectat de bolile și molimele noastre endemice proiectate de Dumnezeu în laboratoarele Sale creaționiste și să ne întrebăm cruciți de tragedia noastră umană punând de-a surda această eternă întrebare curioasă și logică : CINE ESTE DUMNEZEU ? Este cumva autoritatea Cerului care dintotdeauna a aprobat și îngăduit lacrimile de pe obraz ale tuturor oamenilor condamnați la ceea ce s-a intitulat viață legată cu ață ? Dacă da, atunci prin Dumnezeu trebuie să înțelegem și lacrimile oricărei copile de 15 ani sechestrată și violată apoi ucisă și arsă, ori vândută la pești în lumea interlopă, o mică parte din lumea întreagă unde are Dumnezeu autoritate și guvernează din umbră peste guvernanții noștri pământeni ; și tot la fel indubitabil, mai putem spune că Dumnezeu e și lacrimile tinerei evreice de 19 ani, goală, înfricoșată, căreia i se tunde părul cu foarfeca de tuns oi de către naziști și e înghesuită cu baioneta în camera de gazare a lagărului nazist de la Treblinka ori Auschwitz, Birkenau și câte-or mai fi fost, că nu se mai închidea ușa camerelor de gazare de câtă gloată, țipete și disperare erau înăuntrul acelor iaduri pe pământ ale morții. Ori Dumnezeu e și scârba și disperarea deținuților din acele lagăre, cărora li se dădeau olițele pline cu căcat și pişat de la unii la alții să își mănânce și bea reciproc scârnăviile apoi li se dădeau lopeți să sape, să sape adânc, și erau împinși, scuipați, împingându-se cu buldozerul pământ peste ei de vii, printre urlete și lacrimi de durere și disperare, dar și credință fierbinte că Dumnezeu îi va izbăvi. Dumnezeu e acea disperare țipând de vie din pământul ce acoperea gurile țipându-şi durerea, e dispozitorul din umbră și vinovatul fără vină al tuturor disperărilor și lacrimilor noastre chiar dacă nu ne-a vrut răul dar dacă sub comanda Sa la cârma universului ni s-au întâmplat atâtea orori pe cine să dăm vina, pe Satana ? Ooo, Satana se apără și spune că nu-i vina sa, că îi este subordonat Domnului și că Dumnezeu e făcătorul și dispozitorul tuturor văzutelor și nevăzutelor, fie bune, fie rele, iar el, Satan nu e decât un executant.
4) Atunci, când vedem că toți responsabilii Cerului se disculpă de tragedia umană, nu avem de ales și ne întoarcem ochii când cu ură, când cu nepăsare, când cu iubire către Cel care este Cel mai sus în rang și spunem sfârșiți și obosiți de tot și de toate că Dumnezeu e indubitabil lacrima de durere și lacrima de bucurie, Dumnezeu e sentimentul de dreptate și de nedreptate, senzația de plăcere și cea de insuportabilă și agasantă durere. Dumnezeu e nașterea noastră din pântecul mamei în dureri, sânge și sudori ale facerii, e bucuria mamei care-şi sărută pruncul, ori în mod egal durerea ei când îl înmormântează cernită trebuind să renunțe la copil atunci când Iisus vine degrabă și spune îndemnând solemn : "Lăsați copii să vină la mine !" . Dumnezeu e viața și moartea noastră cuvenită ca datorie creștinească în groaznice dureri de cancer și în plânsul rudelor noastre la căpătâiul nostru ce le distrugem de durere, Dumnezeu e totul, e constanta universală care intră în calculul oricărei ecuații ori inecuații ale universului (doar din punctul nostru de vedere uman vorbind, evident, că nu vorbim de extratereștri), verificând prin excelență dictonul scris pe banii din timpul monarhiei: "Nihil sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu), ori pe dolari: "In God we trust" (Credem într-Unul Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului, a toate văzutelor și nevăzutelor...), acesta fiind crezul nostru creștin ortodox în care noi credem. Astfel, nu putem nega pe de altă parte rolul absolut important și benefic al religiei asupra umanității (și acum fac o distincție între Dumnezeu și religie ; religie care este un concept inventat cu tot tipicul de om ca scuză, explicație, terapie și medicament pentru toate fricile sale existențiale iar Dumnezeu un concept care validează acest tratament omului, medicul virtual din Cer, nedescoperit efectiv ci doar revelat, adică închipuit). Deci Dumnezeu ca entitate e una, iar religia și credința e alegerea oamenilor, e tabietul lor bun care le face bine, e găselnița și soluția lor de avarie pentru a orândui societatea și a-i da o poleială de umanism peste niște instincte primare de pure bestii cum sunt toate sălbăticiunile din junglă care trebuie neapărat să fie compusă numai din copaci și liane, râpe și scorburi unde se ascund jivine. Și jungla societății umane cu închisori și spânzurători și biserici tot o junglă e, motiv de mândrie pentru Dumnezeu care insinuându-se la cârma universului a creat prin Creație toate junglele posibile ; și ne-a tranchilizant instinctele sălbatice de prădători cu injecția credinței, făcându-ne de fapt niște sălbăticiuni inteligente și blânde dar imprevizibil sângeroase, adică și mai grozave decât cele din pădure. Căci de bine, de rău, în lipsa a altceva mai bun care să mângâie sentimentele oamenilor, religia și credința au fost singurul mijloc care a ținut unit orice popor, orice-ai spune. A fost singurul mijloc practic prin care oamenii s-au umanizat, e drept, la cea mai precară și jalnică cotă obscurantistă, dar totuși, de unde mai mult și mai bine dacă Dumnezeu n-a îngăduit altfel prin Facerea Lumii ? Căci de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere... Prin credință astfel, de bine de rău oamenii au încetat a mai fi integral bestii sângeroase cel puțin ca oamenii preistorici barbari fără nici o credință, rămânând măcar un pic bestii cât să nu se piardă specia bestiilor ; și se vede că nu s-a pierdut ; e perenă cu succes mai ales printre oameni care unii din ei sunt niște bestii rafinate. Când s-a făcut rabat de la religie s-a ales praful de omenire. Vezi experiența comunismului ori a nazismului, unde Dumnezeu a fost disponibilizat și tras pe linie moartă, și imediat catastrofa a cuprins ca un cancer societatea văduvită de credința într-un conducător și orânduitor suprem de care să se știe de frică și de domnia unui Suveran iubitor de umanitate, așa se spune.
5) Oamenii prea sunt organic și biologic, ombilical învățați cu Dumnezeul milostiv cel din bătrâni, care ajută rugăciunilor oricărei bătrâne analfabete care Îl invocă și astfel ea se înalță prin rugăciune până la etajul superior al conștiinței Creatorului Universului care trebuie să decidă cum ajută viețuitoarelor credincioase, fie ei cerșetori ori prinți, astfel că pe Dumnezeu e imposibil ca să li-L poți scoate din cap și din viață oamenilor făcuți din carne și simțuri fără a-i îndobitoci, desființa și îmbolnăvi de moarte. Povestea cineva că unul tot îl persifla pe Dumnezeu, sau Îl vorbea de rău. Dumnezeu n-a stat cu mâna în sân : A doua zi copilul i s-a înecat cu un os de pește care i s-a înfipt în gât. De atunci acel om a devenit cu asupra de măsură de credincios, cuminte și habotnic religios. Dumnezeu l-a avertizat că îl pedepsește pentru necredința lui în El, lovindu-i copilul. Credința oamenilor în Dumnezeu este frică în stare instinctuală pură să nu fie loviți discreționar și brutal de forța Sa ocultă omnipotentă care din mărirea și impozanța Sa nu-L obligă pe Dumnezeu să țină seama de nimicul și efemera creatură ce e omul care face pe el de frică, dar este rugat de creaturi să se îndure și să-i miluiască. Iată ce frumos roman religios citim și cum înțelegem din filele lui cum frica de tot e modusul nostru vivendi, e aerul pe care-L respirăm, aerul generat de generatorul a toate, Dumnezeu. Dacă se cutremură pământul oamenii îngroziți rostesc cu părul măciucă în cap de frică rugăciunea cea de trebuință, "Tatăl Nostru". Oamenii se pregătesc și își fardează sufletul doar pentru Raiul de pe lumea cealaltă ; nu sunt pregătiți și apți pentru reconstrucția și reparația acestei lumi și pentru nici o altă variantă practică și eficientă pentru viața terestră decât cea obscur și comod religioasă, pentru biciul Lui Dumnezeu de a cărui frică ştiu toți sau aproape toți. Cei necredincioși, vor vedea ei pe lumea cealaltă... !
6) Orice alt modus vivendi decât cel religios, orice alt stil de viață neafiliat venerației și loialității de rob îngenuncheat către creatorul care te-a creat nu e bine văzut de omenire. Cei ce sunt sceptici și nu cred în varianta religioasă a vieții omului îi întărâtă pe cei majoritari impregnați de morbul religios încât de la această turmă nu te poți alege decât cu oprobriu și intoleranță. Când spui răspicat că nu poți crede în Dumnezeul de serviciu oficial al vremii care rabdă crime, violuri și tâlhării ale unora din creațiile Sale numite agresori către alte creații ale Sale numite victime și nu îi judecă subit El personal pe lumea asta a evidenței ci doar pe cealaltă a neființei lăsând judecătorii de pe pământ să-i grațieze și amnistieze eventual pe criminalii sadici și violatorii notorii, asta nu îi interesează pe oamenii credincioși. Ei spun că va repara și mântui Dumnezeu în Cer. Iar pe tine care te iei cu mâinile de cap de oroare, spun credincioșii, are Dumnezeu ac de cojocul tău să te pedepsească pentru că ești șovăielnic în credință ori chiar împotrivă. Și când vede exemplul tău de eretism și necredință, asta adaugă și mai mult gaz pe foc la alienarea și îmbolnăvirea omenirii de ură și dispreț de tot ce nu e religios, de faptul că ești detestat pentru că ești un vierme necredincios fără suflet care nu crede în dreptatea Dumnezeului lor închipuit și crede în "otrava" ideologiilor laice și ignoră religia de la maniera strict ortodoxă în care au fost obișnuiți de la facerea lumii toți oamenii cu frica Lui Dumnezeu în sân. Ok, chiar și cu credința în Dumnezeu viața pe pământ nu e prea clar ? : Tot un fiasco ireversibil a devenit, viața pe pământ chiar cu cele mai bune intenții religioase și ale oamenilor și ale Lui Dumnezeu n-a reușit decât să fie un perpetuu măcel și o oroare sub comanda unui Dumnezeu care a guvernat tot timpul peste această disoluție, fiind rege peste mizeriile și puroaiele cărnurilor noastre cangrenoase. Acesta a fost rezultatul practic, viața ca un măcel cu greutăți și probleme pe această lume, comparativ cu leagănul călduț din Rai din care cu mânie am fost lepădați de Dumnezeu și nici nu ne va fi vreodată mai bine în afara Raiului fiind trăitori pe acest pustiit pământ. Nu vedeți că nu se poate...? Nu vedeți că nu puteți trăi și respira decât în cheia religiozității și obscurantismului religios nereformabil care vi s-a hărăzit de acum și până în zece mii de ani de-acum înainte într-o religie nereformabilă și cu un Dumnezeu incorijibil și incontestabil, bun numai pentru a îndrepta și cârpi viețile efemere ale tuturor credincioșilor denumiți oi pe care Creatorul le paşte cu pasiune de păstor ? Vreți dreptate ? Libertate ? Vreți democrație ? Vreți egalitate și fraternitate ? Vreți progres și civilizație ? Vreți fericire ? Vreți să trăiți sănătoși, comod, decent și suportabil pe suprafața acestui pământ ? Nu vedeți că toate acestea sunt atuuri ale Raiului de unde sfinții și duhurile bune ale Cerului ne fac șăgalnici cu ochiul iar duhurile rele și diavolii ne ispitesc să nu ne uităm în Cer ci să le fim prieteni în viață păcătoasă pe pământ ? Nu vedeți că nu se poate trăi decent și în siguranță pe pământ care este văzut ca un un locaș al pătimirii, al ispitelor aducătoare de păcate de tot soiul iar înțelesul și dulceața vieții sunt tabu, sunt atribute ale fericirii care trebuie să aparțină doar Raiului, când viața terestră este privită ca un stagiu de penitență și pregătire pentru altă lume a morților înviați...? Dacă aveți idei, creativitate, dacă aveți sentimente și opinii, ighemonicoane și fasoane, dacă aveți personalitate, demnitate, tabieturi și convingeri, țineți-le pentru voi, nepublicate, ca pe o literatură de sertar.
7) Să schimbi soarta omenirii în mai bine cu părerile tale rătăcite, originale și democratice nu vei reuși. Democrația este insolubilă în dogmatica și doctrina religioasă care nu s-a mai revizuit și reformat de acum două mii și până în zece mii de ani de-acum încolo. Suntem frații de cruce și comportament, genetic identici ai anticilor de acum două sau trei mii de ani, iar bibliile, evangheliile, eroii din ele și legendele lor istorice sunt până în ziua de azi religie, crez și testament obligatoriu și pentru noi. Omenirea se simte mai bine doar cu aceste puține și antice jucării cu care s-a obișnuit sub ocupația bocancului Lui Dumnezeu care e cel mai dulce asupritor căci te numește rob îngenuncheat și fiu totodată, a cărui sclavie o iubim de moarte și o cultivăm cu pasiune în ceea ce numim credință... Istoria antică a poporului iudeu ne e istorie și religie de căpătâi, e unica valoare în care credem, noi, un popor de arieni care nu mai avem istorie religioasă odată cu abolirea zamolxianismului dacilor prin cucerirea lor de către romani și impunerea creștinismului. Șansa noastră azi de-a ne putea ruga la Domnul nostru Iisus și la Ioan, Botezătorul Său, noi niște străini ai tradițiilor orientului mijlociu și aparținători ai rasei noastre ariene și istoriei poporului nostru dac european, e un noroc și o întâmplare a istoriei antice. Știm de Iisus și credem în El doar fiindcă am fost cuceriți de conchistadorii romani care până la urmă au părăsit zeitățile și au fost obligați de împăratul lor Constantin să adopte creștinismul și ni l-au impus și nouă așa cum Ctistofor Columb a cucerit America de sud și a impus localnicilor sălbatici mayaşi și azteci păgâni catolicismul. Astfel că noi azi nu ne mai ardem morții ca dacii vechi ci doar plângem la înmormântări ca vechii iudei punându-ne cenușă în cap ca ei, contrar religiei zamolxiene unde se râdea și se veselea la înmormântări, că a scăpat mortul de urgiile vieții. Astfel că suntem condamnați la Creștinism de două mii de ani, cum indienii sunt condamnați la hinduism și cred în Krishna, Hanuman și Vishnu, zei ai lor, etc.
8) Ocupația noastră prioritară e religia în care ne-am născut, cea strămoșească cum se zice din bătrâni, tot inventarul de alte valori din univers s-a închis și e tabu pentru noi care nu trebuie decât să avem credință în Dumnezeul meleagurilor noastre și implicit dispreț pentru dumnezeul altor meleaguri și seminții, să nu avem păreri, ambiții și visuri eretice. Ce vrei să schimbi la omenire fără s-o întărâți, iriți și bestializezi împotriva ta ? Omenirea oricum trăiește sub stigmatul bestializarii, al crimei și al morții și netrebniciei, mai mult sau mai puțin conștient. Abia prin sentimentul religios mai reușim dacă nu să eradicăm, măcar să mai punem puțină morfină și frână peste acest cancer al ororilor și tragediilor vieții și al apucăturilor noastre criminale și grobiene de foști oameni de grotă. Vindecare nu se poate pe pământ ; doar calmare a durerilor cancerului vieții prin panaceul numit credință. Ni s-a spus ca să știm odată pentru totdeauna că doar în Cer suntem salvați. De asta am pierdut timpul pe pământ și suntem niște zăbavnici făcându-ne propria viață irespirabilă prin lene, nemuncă, lungi vacanțe și sărbători în care nu muncim că e păcat, dar ne plângem că suntem săraci și nu avem tehnologia japoneză în care lumea muncește cu abnegație, dăruire și creativitate și duminica tocmai fiindcă în religia lor nu sunt atâtea sărbători și nu e păcat să muncești în ele ca pe la noi... Lasă că vor munci viermii cu noi și-n sărbătoare... Astfel că pe pământ, cultivând moravurile seculare aduse de suficienta și totalitara religie ce-o avem de la vechii iudei cuceriți de romani și de la romani care ne-au cucerit și pe noi, suntem doar looseri, criminali și bestii fără să vrem și fără să știm prin felul nostru natural de a fi, religios sau nu. Cultivând varianta curentă de religie, fiecare din noi înseamnă a fi un criminal și un idiot mai mic dar tot un criminal inconștient față chiar cu sine însuși și cu Dumnezeu, o ființă în principiu mult prea delicată ca să rabde și să reziste cererilor și sălbăticiei umane și care de aceea se uită neputincios și dezgustat la noi și spune : "Toate-ți sunt îngăduite omule, dar nu toate-ți sunt de folos... Pentru ce pierzi timpul cu deșertăciuni ? Căci precum pântecul este pentru mâncare și mâncarea este pentru pântec așa și Dumnezeu este pentru om și omul este doar pentru Dumnezeu... ". Frumos spus, nu ? Ok, am înțeles acest îndemn. Dar au trecut vreo două mii de ani de la chinurile Lui Iisus pe cruce și vreo șase, șapte, zece mii de ani de la Facerea Lumii. Cultivând religia ori nu, am ajuns tot la aceleași crime și dezmăț pentru care Dumnezeu e pregătit alert și meticulos să ne zvârle la instituția iadului, o instituție care are prin voia Domnului un rost și un viitor de aur. Tot criminali am devenit după atâtea închinăciuni și mătănii bătute pios Domnului. Zicând crimă zic orice nedreptate proliferând sub stindardul ineficient al religiei curente. Rezultatul practic spune totul. Lumea noastră de orori și soluția religioasă de a nu putea potoli măcelul nostru curent aici și acum și a plasa astfel fericirea și dreptatea noastră doar pe lumea cealaltă, face din religie un medicament de calmare și nu de vindecare, ajungând la concluzia lui Marx că religia este opium pentru popor și nu bisturiu de tăiat cangrenele purulente ale vieții unde religia nu are soluții practice ci doar paliative transcendentale.
9) Cu cele mai bune intenții religioase în drumul nostru cătinel spre Rai sau iad funcție de voința exclusivistă divină, am ajuns la războaie sfinte și fundamentalism, cruciade și inchiziție, orori și tragedii inexorabile. Ori poate cei mai vajnici samariteni religioși cred că nu-i așa. Dar ei n-au timp și nu pot practic face ceva util și revoluționar pentru a stopa răul oricât misionarism și prozelitism bine intenționat ar face ca să-l pondereze pe Satana din ispitirea și distrugerea noastră irecuperabilă. Cultivând mai mult sau mai puțin religia, răul e făcut și e ireversibil. Religia înseamnă tot o crimă sub niște bune intenții căci înseamnă luptă și răzbunare contra forțelor răului, înseamnă armaghedon care tot un război sângeros e de vreme ce vrei să ucizi draci, să le sfărâmi țeasta și să curgă sânge negru și creier negru de diavol din ea. Înfrângând diavolul tot o chestiune de război și de crimă e. Și nu de pace, nu ? Chiar cultivând religia, insesizabil și inconștient tot niște maniere criminale avem în viață și obișnuințe. Căci în viață oricum ne place crima, confruntarea, ne place lupta, dacă nu lupta, măcar jocul cu lupte de pe calculator. Și ne place să știm că luptăm să nimicim dușmanul cel de clasă, cel religios ori nereligios, antagonic preceptelor și prejudecăților noastre indestructibil religioase ori nu, ne place să fim învingători, să fim cei mai buni, ne place să-l vedem pe partenerul nostru de joc sau luptă, cel necredincios, cel barbar și ateu dupa optica noastră, înfrânt, doborât, lingându-şi rănile, bucurându-ne când pentru asta ne aplaudă Dumnezeu și bucurându-ne în sinea noastră că noi suntem mai buni, că suntem vip-uri, că suntem de-a dreapta Domnului și în părtășie cu El, că suntem pe primul loc, cu picioarele pe gâtul celui învins și necredincios, ca un leu cu labele pe bivolul ucis pe care îl mai linge pe botul umed înainte de a-i rupe din măruntaie... Oamenilor le place la nebunie să fie campioni în dauna altora. Dacă vezi că nu poți schimba pe necredincios să fie bine informat religios și bun și iluminat ca tine, atunci, ducă-se în iad necredinciosul naibii, că pentru asta a inventat Domnul această instituție a torturii, spun ura și disprețul cel puțin disimulate din sufletul tău creștin ! Să-ți fie milă de cei din iad nu înseamnă că ai curajul și voința să devii haiduc și Don Quijote să te lupți cu morile de vânt și să ceri pios voie Domnului ca să te duci și să-i scapi de la chin pe păcătoși cum a făcut odată Iisus coborând în iad cu moartea pre moarte călcând. Mândria de a fi alesul Domnului îți crește în inimă ca o tumoră malignă gigant ; și asta îți ajunge ca să fii credincios și mulțumit, fără accente revoluționare religioase cum a avut Iisus. Mândria că ești un campion al aleșilor Domnului te face tot un exclusivist, un totalitar, un monstru, un barbar chiar dacă nu un rău. Să fii un campion, religios ori nu, tot o răutate și o crimă e. Campion înseamnă să domini și învingi pe cineva care va plânge și muri de necaz în groaznice dureri eventual. Cu fruntea sus și cu această pisică moartă în brațe te duci înaintea Domnului la Înfricoşătoarea Judecată și ții mâna întinsă după cum ai făcut o viață în credință zicând și cerșind : "Miluiește Doamne pe robul tău..." Dumnezeu însă e bănuitor și vede mai bine iataganul pe care-l ascunzi malefic și meschin la spate sub cele mai bune intenții ori inconștient. Dacă măcar ai avea minimale obiecții la admiterea personală în Rai poate ai fi mai acătării în ochii Domnului. Dacă la Înfricoşătoarea Judecată smerit îi vei spune Domnului că te sacrifici și să rămâi ultimul admis în Rai în urma tuturor credincioșilor ca să cureți mizeria inconștientă lăsată în urmă de buluceala lor religioasă, poate vei reuși să atragi privirea Lui Dumnezeu și ochii Săi triști, plânşi și plictisiți de atâta răutate a oamenilor, deci și răutate a ta, bunule samaritean... Fiecare credincios, cu pașaportul pentru Rai proaspăt parafat de Domnul are șansa de a-i spune cinstit, trist și îngrijorat Domnului că mai e o problemă la care nu s-a aplecat s-o rezolve. Domnul, mirat, își ridică ochelarii de pe ochi și poate privi pledoaria cinstită a unui credincios admis în Rai care nu trebuie să se bucure egoist numai pentru el și pentru mântuirea egoistă a sa și să-i spună Domnului ce gunoaie mai sunt acoperite sub preș, într-o rugăciune revoluționară, critică : "Doamne, îngăduie puțin, e cu neputință să merg încă în Rai și să știu că în urma mea o gloată se va tot duce în iad și suferință împreună cu toți cei dragi lor, de la Facerea lumii într-un malaxor continuu al genocidului și exterminării inexorabile... E cu neputință să nu existe o soluție eficace pentru îndreptarea omenirii evitând rușinoasa și inumana, antica soluție a tortúrilor iadului. Poate mai e de făcut ceva Doamne, poate a rămas ceva uitat și necercetat în urmă, dă-mi voie să mai caut eu prin praful și noroaiele drumului, poate în toți oamenii răi mai e ceva bun și recuperabil care merită cercetat și amintit Ție spre salvarea lesnicioasă a tuturor și să nu mai fie nevoie de închisoarea de maximă securitate a iadului și de gardienii ei diavolii și șeful lor Satan...! Poate nu mai e nevoie de Satan și poate n-a fost niciodată nevoie și poate poți Tu Doamne să faci ceva, și să îngădui un recurs la Dreapta și Înfricoşătoarea Ta Judecată, dacă nu Doamne, vom muri așa cum ne vezi și cum ne știi, mizerabili și cu chiloții găuriți în fund, vom plonja cu toții în iad în smoală opărită făcând săritura vieții noastre cu coarda de bungee jumping și hotărâți, descheiați la cămașă să sărim în inutilul și ineficientul iad..." Iată un model de rugăciune realistă și responsabilă către Dumnezeu. Atât mai putem să facem, să-i adresăm Lui Dumnezeu rugăciuni ; căci ce soluție practică să mai putem găsi noi pentru lumea noastră sângeroasă dacă nici Dumnezeu n-a găsit alta pentru noi decât "iadul și-a lui duhuri liliecii" cum spunea Eminescu, când suntem atât de irecuperabil răi...? Cu toții suntem răi și cu răul nostru mic facem răul cel mare al lumii acesteia
10) Suntem răi și ne merităm soarta... Chiar și copiii noștri sunt răi căci stau toată ziua pe calculator la jocuri cu lupte și confruntări, nemaipunând mâna să citească o carte, o poezie, un vers, ori să scrie unul. Trăim într-o viață care nu e decât confruntare și meci, care să câștige și care să piardă. Chiar și șahul e un joc al confruntării revelând înclinațiile noastre războinice de răi și foști barbari, dezdumnezeiți, să ucizi regi și regine și cai nevinovați și nebuni iresponsabili, totul trebuie capturat și luat în stăpânire, totul trebuie să fie un armaghedon care va fi răpus de alt armaghedon când ura și răzbunarea se vor coace și se vor sparge înfrângând altă ură și altă răzbunare și tot așa, istoria lumii, Opera Lui Dumnezeu fiind o istorie a urii și a crimei, a victoriei unora asupra altora. Iată stilul nostru beligerant și bagajul de mândrie care ne umflă pieptul și ne rup nasturii de la cămașă de mândria noastră creștinească în drumul nostru insolent către Rai... "We are the champions of the world!" este un hit emblematic al lui Freddie Mercury în care se explică grăitor bucuria și voluptatea învingătorului. În Rai nu există campioni și învingători rezultați în urma unor ostilități, lupte și confruntări care nu există nici ele acolo sus în Cer și sunt incompatibile în Rai. De aceea în Rai ne e suprema noastră nădejde, simptomatică și bolnavă, ca orice vorbire și stare emfatică a oricărui posedat de o idee fixă și tare ca un medicament prea puternic care ori te înfierbântă, ori te moleşeşte, după caz. Așa că, îmbătați cu acest dulce abur al religiei, în Rai ne proiectăm dezideratul și voluptatea personală, neputința practică a vieții, lăsând baltă și vraiște totul pe pământ, cultivând dulcea nădejde doar în Cer și Rai, această plăcere care vine normal în capetele noastre numai pentru că n-avem puterea și abilitatea să ne făurim o viață liberă și un aer respirabil pe pământ, în muncă creatoare, devotată și responsabilă și nu în pauze și sărbători, în bogăție și îndestulare pe care le visăm doar în Cer, adică visăm la caii verzi pe pereți, vorba lui Smiley într-un cântec al său... Ne bucurăm de extaze și minuni specific paradisiace, visăm la teritorii sublime din Rai, nespuse și inimaginabile... Dar pe pământ aruncăm gunoiul de la balcon ori îl lăsăm între tronsoanele blocurilor. Pe pământ nu ne putem dezbăra de plăcerea odioasă de a fi câștigători, ignorând sau disprețuind că pentru câștigul nostru cineva trebuie să fie perdant, să-l doară și să sufere egal de amplu la fel cum precum la vase comunicante când unul se îmbogățește, altul trebuie să sărăcească, banii fiind tot atâția, și când unul râde și e fericit altul trebuie să plângă, din aceleași motive. Oamenii nu pot nicicum egala pe pământ virtuțile și comoditatea, îndeletnicirile pe care le vor avea în Rai. Și fac pe pământ atât cât pot și ei... Mai o crimă, mai o deșertăciune, mai o faptă bună uneori. Privind lumea și viața, trebuie să avem mare grijă și să spunem ca Gheorghe Tomozei : "Atentie la cai, atenție la hamuri...! Viața-i un transport de lăzi pline cu sticle și geamuri..." Până la urmă țăndări se vor face toate în drumul nostru către Rai... Privind acest circ tragicomic, te-ntrebi siderat cum de-i posibilă atâta dramă într-o lume făcută de Dumnezeu și n-ai cum să nu-i adresezi Creatorului Universului în ideea că este o hiperconştiință care înțelege și reacționează rațional la rațiunea pură, altă respectuoasă rugăciune cu totul atipică de cele cu care este obișnuit și plictisit : "Ai fost în stare Tu Doamne să dai drumul pe piață așa cum este acestei izvodiri care se cheamă lumea și viața noastră și să ne faci pe noi înșine așa cum suntem și cum am ajuns, împresurați de diavoli, machiavelic inventați și ei cumva într-o zi de Tine, Făcătorul tuturor văzutelor și nevăzutelor...? "
11) Nu disperați... Mai avem zece mii de ani de credincioșie și zăbăvnicie, de nașteri și îngropăciuni, de rugăciuni și de orori, de crime și de violuri, până în secolul o sută douăzeci și unu, anul 12019. Mai departe nu știu ce va fi. Poate se va relua toată povestea odioasă de la capăt... Dar atunci știți ceva...? Dați-mi voie să iau vreo doi pesmeți și o boccea și să plec în bejenie prin univers să-L caut singur pe Dumnezeu, să vă las naibii pe toți și să-L găsesc singur pe Dumnezeu, poate într-un loc în care să pot respira și eu din aerul Lui o gură de aer curat și neviciat măcar de mofturile religioase ale lumii și să las definitiv în urmă pe pământ o lume de care mi-e rușine. Știu că e inutil să plec în căutarea fericirii și dreptății în Cer unde nu voi da decât de o lume inutilă de îngeri și sfinți pe care i-aş împușca cu mâna mea pentru rolul ineficient pe care-l au în Cer și pur decorativ, inutil și ineficient pe pământ. Șeful lor, Dumnezeu a creat totul pe pământ în stânga și în dreapta cu sârg și cu spor croind o lume iresponsabilă și criminală și o viață care este toxică prin definiție deoarece în atelierul de creație al Lui Dumnezeu nu s-a deschis fereastra de la Facerea Lumii ; și nici oamenii, normal, nu simt nevoia s-o deschidă fiind mulțumiți de atmosfera stătută a legilor religiei strămoșești în care s-au născut și care le conferă siguranță, de două mii de ani de când a venit Iisus și încă zece mii de-acum încolo când mai avem hăt vorbi de rău și nedreptate în lume. Ni se promite, prea târziu de altfel dar ni se promite reparația de rigoare pentru dragii de noi în Cer, în sfârșit alături de îngeri și sfinți de care suntem îndrăgostiți și de care mie mi-e silă căci sunt ființe înapoiate, îmbrăcați, la fel ca Dumnezeu de altfel, în aceleași cămăși antice, fără lenjerie intimă, probabil mirosind urât, încălțați cu sandale de lemn și au călcâie crăpate în care cântă greieri ce se aud din Cer hăt de departe tocmai pe pământ inspirând visul religios al nopților noastre de vară...
