130) BUCURIA VIEȚII

130) BUCURIA VIEȚII

  1) Care este bucuria vieții ? Bucuria vieții este dragostea sau dragostea este bucuria vieții ? Adevărul este pe undeva printre aceste două întrebări la care nu putem afla un răspuns exact decât de la cel ce este omniscient în acest univers, Dumnezeu. Nu poți aștepta la infinit răspunsuri la întrebările capitale despre lume, despre viață, despre tot ce te înconjoară, despre tot ce simți și trăiești, răspunsuri venite din școli, de la profesori, de la scriitori, asta pentru că răspunsurile care se dau în școli, în cărți, sunt știute, se repetă, sunt variante plictisitoare pe aceeași temă, de aceea sunt neinteresante, sunt incomplete și nu te mai satisfac. Știu, sunt tratate și compendii de specialitate despre toate științele, disciplinele, artele și ocupațiile omenești. Dar despre o singură chestiune preocupantă a oamenilor, dragostea, nu există tratate și cărți de știință, referate și compendii și toți înțeleg acest subiect după cât îl simt, înțeleg și trăiesc singuri pe propria piele. Toți înțeleg această ocupație exclusiv omenească, dragostea, prezentă în viața fiecăruia atât de plenar, acut și atât de preocupant, în maniera și înțelegerea proprie, subiectivă. Dar ca să afli un răspuns competent, complet la întrebările tale retorice despre dragoste trebuie să te duci direct la sursa competentă de înțelepciune care este omnipotentă și omniscientă a tuturor cunoștințelor, adică Dumnezeu, Făcătorul tuturor văzutelor și nevăzutelor. Din răspunsul Lui Dumnezeu te mai poți lămuri ce înseamnă dragostea căci e un răspuns competent și calificat al Sfinției Sale, teoriile oamenilor în această materie fiind sterile, subiective, contrare și nesatisfăcătoare. Să-L întrebi pe Dumnezeu despre tot ce vrei să afli e cel mai indicat. Dar nu poți să-L întrebi, pentru că trebuie să mori întâi pentru a-L vedea. Și oricum, chiar dacă L-ai vedea în clipa procesului tău la Înfricoşătoarea Judecată, mai mult ca sigur nu vei avea dreptul la cuvânt ca să-i spui sau să-L întrebi ceva, ca să  spui ceva în apărarea ta, orice, un ultim cuvânt de justificare pentru toate faptele care ți s-au interpretat ca păcate înainte de sentință, ca să auzi răspunsul direct din gura Lui Dumnezeu, contrariat că îndrăznești să-L provoci la discuție directă cum nimeni n-a mai pomenit. Totuși, ca să-L întrebi pe Dumnezeu ceva, nu poți să-L distilezi și storci dintre filele Bibliei, nici dintre ceasloavele călugărilor pustnici, nici din manualele de religie ale elevilor de gimnaziu. Cu atâta tehnică a secolului al XXI-lea nu poți comunica cu Dumnezeu nici măcar pe o adresă de email sau rețea de socializare pentru că atotputernic și omniscient cum este, Dumnezeu nu s-a îngrijit de acest detaliu banal al comunicării interactive și normale cu ființele create, preferând mitul și transcendența, ezoterismul și alegațiile neverosimile ale comunicării și relațiilor spirituale din lumea morților defuncți porecliți suflete înviate în Rai. Dacă încăpățânat vrei totuși să-L găsești pe Dumnezeu și să comunici cu El direct văzând că simptomatic nu se îndură să iasă la realitate și la evidență din lumea mitului și alegoriei unde se simte mai în elementul Său, trebuie să-ncepi o călătorie prin cosmos printre toate galaxiile până ajungi la Rai, sediul unde activează Creatorul universului. Ca să faci o călătorie până la Rai trebuie să fii temerar, pasionat, determinat, insistent în acest vis nebunesc nemaipomenit. O călătorie incognito în Rai, ca să-L întrebi pe Dumnezeu asupra opiniei Sale despre dragostea oamenilor și multe alte cele, este ceva insolit care nimeni n-a mai cutezat. Toți se mulțumesc să moară ca să ajungă în mod virtual în fața Lui Dumnezeu, dar nimeni n-a îndrăznit Să-L caute și altfel,  în alt mod decât prin litera scripturilor și cărților sfinte, decât în spatele pleoapelor ochilor închiși plini de evlavia credinței.

  2) Ca să-L găsești pe Dumnezeu făcând o redundanță la credința și metoda religioasă a întâlnirii Lui doar când devii suflet separat de carne după moarte, trebuie să te duci acolo departe unde este El și unde se desfășoară în toată splendoarea și elementul Său, adică direct în Rai, o fortăreață de o mie de ori mai păzită decât închisoarea din Alcatraz. Nici musca nu intră în Rai fără de-a avea acceptul, un pașaport, o viză, o permisiune ceva, căci nu orice muscă intră în Rai ci numai cele ce merită ; și nu orice credincios intră în Rai ci doar cei ce primesc avizul tuturor celor douăzecişipatru de vămi ale văzduhului. Or aproape nici unul dintre noi nu vom trece nici măcar de prima vamă, care este vama păcatelor limbii : "cuvinte deșarte, cuvinte deocheate, batjocuri, insulte, cântarea de cântece lumești, râs prea tare sau peste măsură și altele asemenea". Nici măcar masturbarea care cred oamenii că e normală și un instinct sexual al firii, nu este permisă pentru accederea în Rai căci de vreme ce toți, păcatele noastre, ne-am masturbat, am pus-o cu admiterea în Rai ! Căci masturbarea e considerată un păcat care e cercetat și imputat în vama a optsprezecea. Acolo, pe toți pereții și gardurile acelei vămi sunt afișe mari scrise cu roșu unde spune că nu ne trebuie masturbare, nu ne trebuie stimulare sexuală, nu ne trebuie amor, nu ne trebuie sex oral, căci toate sunt păcate grețoase pentru Dumnezeu pe care ni le va imputa negreșit. Deci din învățătura cărților sfinte ale Lui Dumnezeu trebuie să învățăm că atunci când vine vremea să facem dragoste (și după cum recomandă Dumnezeu numai în scop de procreere, nu de plăcere, netrebuind să aruncăm sămânța aiurea, în prezervative sau prosoape), bărbatul trebuie să tăbare asupra femeii direct, fără preludiu, fără mângâieri erotice, fără sărutări pătimașe, ci să copulăm rapid, cu ochii închiși, cuvios creștinește și cumpătat ca să nu trezim Domnului bănuiala că trecem în patimile cărnii, cercetate și oprite în vămile văzduhului. În taina cununiei dintre bărbat și femeie nu e permisă patima carnală care duce la plăcere erotică, păcat prevăzut și el în a nu știu câta vamă a văzduhului. Căci potrivit acestor vămi nu pentru plăcere e dată de Dumnezeu acuplarea dintre bărbat și femeie ci pentru datoria creștinească de a ne înmulți și umple pământul. Deci ca să nu păcătuim trebuie să ne însoțim în patul conjugal odată la doi, trei ani, de preferință fără orgasme, rapid și fără gemete de plăcere, pe durata a cel mult zece ani, timp în care trebuie să facem vreo trei, patru copii, viitori robi ai Lui Dumnezeu, după care gata ! După această perioadă, e bine ca bărbați să facem cuvenitele vasectomii, bărbații să-şi taie testiculele iar femeile să-și lege trompele uterine că dacă nu ne mai trebuiesc organele sexuale pentru facerea de copii de ce să le mai ținem inutile între picioare ca și ispită a cărnii ? Nu e plăcerea carnală un păcat și un risc pentru trecerea noastră în drumul spre Rai prin vămile văzduhului ? Cetele de diavoli la vămuirea noastră în vămile văzduhului îți vor imputa și arăta că ai utilizat organele sexuale exagerat de mult, doar unu la sută pentru a face copii care-i plac lui Iisus atât de mult și îi cheamă la El, iar restul pentru păcatele cărnii ca masturbarea, și amorul pasional. Nu mai vorbesc de homosexuali și sodomişti care se vor duce direct în iad, fără oprire la hălțile vămilor văzduhului. Ori pentru toate acestea e limpede de văzut că e cu neputință pentru oricine să se ducă direct în Rai mai înainte de-a fi controlat în chiloți, dezbrăcat la piele și verificat insistent și meticulos de către vameșii Raiului din toate cele douăzecişipatru de vămi ale văzduhului unde sufletul răposatului va fi disputat și rupt ca o pradă între cetele de diavoli și cele de îngeri ca un leş pentru care se luptă sălbatic și îngerii și demonii, la fel ca hienele cu leii. După ce vor trage toți de noi vom rămâne niște suflete pustii și goale ca niște carcase de ierbivore golite de măruntaie de lei, hiene și vulturi hoitari prin savană. Astfel, chinuite prin toate cele douăzecişipatru de vămi ale văzduhului, sufletele noastre vor fi sedate, pregătite, marinate, macerate pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

  3) Ce e întâlnirea cu Dumnezeu dacă nu o zi de teamă, de înfricoșare dacă e să te iei după sensul etimologic al expresiei "Înfricoşătoarea Judecată" prezidată de Dumnezeu ? Căci nu poți să-L vezi pe Dumnezeu decât după ce pățești drama, accidentul, rușinea și insulta supremă pentru o ființă inteligentă, ca tu, creație de top și rudă pe linie genealogică cumva cu Creatorul pentru că te-a făcut conform chipului și asemănării Sale, te-a făcut inteligent, conștient de tine însuți și de infinit, pentru că ți se consideră Tată nemuritor, totuși cu toate astea să fii nevoit să mori tern și insignifiant ca orice jivină și să fii adus de haidamaci îngeri musculoși în lanțuri în fața Sfinției Sale Domnul Dumnezeu la Înfricoşătoarea Judecată, cum numai oamenii care mor pot vedea pe Dumnezeu, asta-i condiția, să mori comun ca și jivinele, cu singura deosebire că jivinele nu pot vedea pe Creator când mor, ele neavând iad, nici Rai, nici Dumnezeu, nici Înfricoșătoare Judecată. Deci se pare că nu va fi o judecată civilizată, obișnuită,   democratică ci înfricoșătoare pentru cea mai inteligentă ființă a regnului animal, omul, după cum spune și cuvântul, fiindcă vom fi aduși înaintea Domnului ca niște osândiți în lanțuri, în cuști de protecție să nu facem urât acolo în sala de Judecată divină unde toți deținuții trebuie să tremure de frică, doar sunt în fața Domnului suprem al universului la Înfricoşătoarea Judecată a ființelor create, așteptând fiecare îndurare și dreptate cu o tolbă plină de păcate făcute de fiecare păcătuind pe bandă rulantă cum respirăm, timp de o viață-ntreagă, căci și nou născutul se naște deja cu șapte păcate cum scrie în cărțile sfinte, lucru pentru care ca oameni, inexorabil ne știm dinainte sentința la iad. Căci noi știm și o viață ne-am rugat că precum în cer, așa și pe pământ, iar matematica e la fel și-n cer și pe pământ ; deci dacă a=b atunci și b=a, ceea ce înseamnă că precum pe pământ, așa a fost, este și va fi și-n cer, viața pe pământ fiind o copie aproape perfectă și la indigo a celei din cer și viceversa. Nu e pământul locul unde nu se pune preț pe dreptate și aceasta umblă mereu cu capul spart, toți fiind victimele nedreptății și murind adeseori cu ea în mână iar Dumnezeu numai notează cu roșu în condica Sa păcatele și nedreptățile ce și le fac oamenii unii altora, nu și intervine cu trupele și blindatele sale antitero pentru a preveni dramele și nenorocirile ? Ca și în Cer cu Dumnezeu care judecată vinovații și nevinovații, toți fiind la mâna dreptății și îndurării Sale, la fel și pe pământ liniștea și fericirea omului depind de mila și îndurarea cuiva suprem, mai mare și mai tare decât tine. Putem vedea clar din dramele care li se întâmplă tuturor oamenilor, și credincioși și necredincioși, cum viața și libertatea tuturor sunt doar chestiuni care nu țin de voința, dorința și puterile noastre proprii sau de protecția îngerului tău păzitor pus din oficiu de Dumnezeu ci ești la norocul milei, întâmplării sau șansei cuiva rău care încă nu te-a omorât fiindcă nu a pus ochiul pe tine, fiindcă nu l-ai enervat prea tare, ori nu l-ai întâlnit, ori ai avut noroc să nu fii într-o clipă fatală în preajma criminalilor, asasinilor și tâlharilor siniştri care umplu de la Facerea Lumii pământul, Opera de căpătâi a Lui Dumnezeu. Pe pământ oricând îți poți pierde libertatea, la fel și în Rai dacă Domnul decide pentru tine o cale și nu alta, ori a pedepsei, ori a iertării, și astfel nu vei ști niciodată ce soartă ai în Cer, când se știe ce încurcate sunt căile Domnului astfel încât vrând să afli o lămurire de la Dumnezeu, păcătuiești precum respiri făcând blasfemia de-a crede că Dumnezeu va sta la un colocviu sau agapă, la o cafea sau un suc cu tine, să te lămurească și certe de ce ai păcătuit deja când te-ai născut cu șapte păcate, ori când n-ai ținut post ori te-ai masturbat.
                        
  4) Deci așa cum în Cer ești la capriciul judecății divine care nu-ți va da mântuirea pentru că ai băgat mâna în chiloți unei fete la 12 ani și te-ai jucat cu mătasea și petalele trandafirului ei, ori nu ai pupat mâna preotului, ori sticla unsuroasă de pupaturi a icoanelor din biserici, așa și pe pământ fericirea și viața, soarta noastră depind de capriciul și subiectivismul unui judecător rânduit de Dumnezeu pe pământ care poate să te condamne la moarte, la pușcărie pe viață plus încă cincizeci de ani, vinovat sau nu, depinde cum interpretează dosarul și s-a sculat într-o dimineață, dacă i-au murit sau nu cățeaua sau purceaua, dacă s-a certat cu nevastă-sa, dacă ești polițist la rutieră și l-ai amendat pe judecător că vorbea la volan la telefonul mobil când el are puterea și autoritatea dată de Dumnezeu să te declare vinovat chiar dacă nu ești și să te scoată basma curată chiar dacă ești putred de vinovat dacă vrea el să te scoată neapărat nevinovat. În Cer la Judecătorul Suprem judecata Lui Dumnezeu trebuie s-o privești altfel. Chiar dacă te simți nevinovat, dacă Domnul zice că ești vinovat și nu meriți Raiul, nu trebuie să înjuri judecata divină oricât ai simți tu că-i nedreaptă, nu trebuie să-ți pară rău, trebuie să accepți fără crâcnire nedreptatea pe care ți-o face Dumnezeu că e de-o mie de ori mai dulce decât dreptatea judecătorilor de pe pământ și prietenia oamenilor, că știe Domnul mai bine ce trebuie să facă pentru tine și ce soartă va avea curul tău în Cer printre stele. Dacă în schimb te simți vinovat și chiar ești, atunci nici Dumnezeu nu mai are ce-ți face căci pe lumea cealaltă nici un criminal sau hoț nu poate fi scos basma curată decât cine știe cum, și după zece mii de ani de rugăciuni și pocăință în iad și după tot atâta timp de chinuri în patria lui Scaraoțchi după care Dumnezeu te va ierta în sfârșit, dacă se vor ruga în post și rugăciune apropiații tăi pentru sufletul tău la Sfânta Liturghie să-ți ierte și cele șapte păcate cu care te-ai născut, și păcatul că ai omorât, ai tâlhărit, mințit sau ai făcut amor în post. 

  5) Până pe lumea cealaltă când o să nimeresc mai mult ca sigur în iad alături de voi dragi prieteni, (nu vă faceți probleme căci nu veți scăpa deoarece toți v-ați masturbat), m-am decis să fac eu însumi o derogare de la trebuința inexorabilă de-a aștepta întâi să mor, ca să văd cu ochii mei încă vii spectacolul Raiului și al dreptății divine unde Dumnezeu ca prim actor face diferența, și m-am decis să plec direct în Rai incognito într-o expediție nemaiauzită ca să aflu din gura Domnului ce Dumnezeu mai e și cu noi oamenii, cu rostul nostru în univers, cu dragostea asta a noastră, printre alte întrebări desigur cu care m-am pregătit să-L întâmpin și deranjez pe Domnul... Am stat multă vreme și m-am întrebat : Cum o să fac oare posibilă o călătorie în Rai și cum o să reușesc să intru la Domnul în audiență fără să respect cutuma de-a fi mort sadea în calitate de suflet, ci viu, explorator insolit și fraudulos în Rai...? Doar știam că Raiul e foarte departe, la un miliard de ani lumină depărtare de noi, adică de un miliard de ori câte zece mii de miliarde de km cât e un an lumină, distanță suficient de sigură astfel ca nici un dezertor viu și bicisnic să nu emigreze de viu în Rai evitând moartea ca datorie creștinească. Fizic și practic e cu neputință de-a ajunge acolo în Rai și mai ales viu cum încercai eu, și e cu neputință a străbate această distanță până la Rai mai înainte de-a veni vremea să mori când vei străbate instantaneu această distanță fără prea multe probleme, automat, prin voia Domnului și bagheta Sa magică.
                         
  6) Atunci mi-am adus aminte că distanțele uriașe din univers se pot străbate printr-o gaură de vierme calculată de Einstein. De la Einstein am aflat că poți să pleci oriunde în univers, chiar și la capătul lui printr-o gaură de vierme. Dacă fizic nu poți acoperi imensa distanță în spațiu până la Rai, nu-ți rămâne decât să aduci Raiul aici, și să pășești în el simplu, printr-o gaură de vierme pe care a demonstrat-o Einstein. Iei spațiul unde te afli și-l îndoi ca pe-o foaie de hârtie când capătul de jos se va uni cu cel de sus și distanța reală dintre cele două puncte ale hârtiei se va anula. La fel poți să îndoi și spațiul ca să pleci dintr-un punct al lui și să ajungi instantaneu în altul fără să mai ai distanță. Zis și făcut. Mi-am făcut bagajul, am luat strategic și câteva sticle de coniac fin, țigări de foi parfumate, chestii de astea de plăcere, de viciu și prezervative, adică lucruri normale și luate la drum lung, utile în borseta omului. În Rai nu sunt plăceri vicioase. Ori mai mult ca sigur, așa ca și pe pământ, se moare de dorul plăcerilor a ceea ce nu ai și a celor ce nu-ți sunt accesibile și îngăduite. De aceea, plecând la acest drum lung m-am pregătit cu țigări și coniac, cine știe poate un înger pricăjit și plictisit, obosit, mă va întreba văzându-mă străin : "N-ai o țigară ?"
                       
  7) Cu toate de trebuință în raniță, am purces la drum printre stele. Și foarte frumos am îndoit spațiul, de la mine, din zilele noastre, înșelând astfel timpul de un miliard de ani cât aș fi avut nevoie să-l străbat cu viteza luminii până la Rai și spațiul aferent de milioane de miliarde de km. Îndoind astfel spațiul ca pe-o foaie de hârtie, am ajuns, inimaginabil până la gara Raiului, de acolo trebuind să schimb trenul cu un altul care face legătura între gara centrală și Palatul de Justiție din Rai. Pur și simplu după ce am trecut prin gaura de vierme am pășit de pe peronul gării paradisiace direct în expresul de Rai, apoi s-a dat plecarea, conductorul spunând : "Toată lumea la booord !", apoi a dat "Ok to proceed" către mecanicul de locomotivă, locomotiva a început să pufăie fiind cu aburi, că în Rai totul e clasic, romantic și frumos, eu m-am dus în cușetă, m-am culcat și după o zi și-o noapte am ajuns.

  8) Am ajuns la gara finală a Raiului de la capătul universului. Am coborât în gară, nu cunoșteam deloc acel Oraș celest să fi semănat în frumusețe cu vreunul de pe pământ, am întrebat o bătrânică ce cerșea o bucată de covrig citind o carte de rugăciuni în fața unei carmangerii din Rai și mi-a spus bătrânica :
  - Uite maică poarta Raiului : E chiar aicea, în spatele gării. Bate și de vei avea noroc ți se va deschide. I-am mulțumit, i-am dat un pesmet uscat și mucegăit din bocceaua mea, am ajuns la poarta Raiului și am bătut : Boc, boc... Poarta s-a deschis singură scârțâind lugubru și înăuntru era o clădire cu turle impozante din aur, exact ca o catedrală. Ușa de la intrare s-a deschis iar singură fiind în fața ei, și înăuntru era un hol mare : uși în stânga, în dreapta, cu inscripții pe ele în limba vorbită în Rai. Semăna puțin cu limba aramaică vorbită de Iisus în vremea Lui. Păcat că Iisus și nici Tatăl Său n-au lăsat nici o iscălitură în această limbă, nici un autograf pe nici o Biblie, nici o mână desenată pe pereții vreunei peșteri, mulțumindu-se să rămână și să activeze în mitul de pe lumea cealaltă. Dar ce mai conta ? Acum eram în Rai și admiram scrisul de pe ușile birourilor Raiului, un înger cu o mașină de aia ca cele care fac curat și spală prin supermarketurile noastre, care făcea curat pe holul acela, văzându-mă încurcat mă întrebă :
  - Unde vrei să mergi ?
  - La Domnul să trăiți, dacă se poate, în audiență...
  - Bate la ușa aceea, la Secretariat. Am bătut și am intrat, după câteva clipe timide de așteptare ezitantă. Extraordinar ce am văzut... Mi-am pus mâinile pe ochi, că nu puteam privi asemenea frumusețe de încăpere și asemenea lumină de o culoare pe care n-am mai văzut-o niciodată. Când mi s-au mai învățat ochii cu lumina, i-am deschis temător și la un birou, printre hârtii, registre, creioane, ascuțitori și toate cele stătea un înger extraordinar de frumos, Secretarul.
  - În ce problemă ai venit, mă întrebă ?              
  - Aș vrea în audiență la Domnul...
  - Da, dar cu ce ocazie pe aici ? Văd că nu ești mort, condiție de bază pentru a călca în Rai, înțelegi ? Cum ai făcut să vii aici VIU ? 
  - Am făcut, Sfinția voastră Înger Secretar, o spărtură în neant și am venit printr-o gaură de vierme de alea descrise de Einstein în teoria relativității.
  - Einstein, omul ăla care când Dumnezeu nu era atent a furat o grămadă de știință din mapele Lui, că și ăla a dat o raită prin Rai și a furat teoria relativității, da, da... Dar nu-i bai pentru Dumnezeu, El știe că oamenii oricum nu înțeleg teoria relativității, nici a chibritului, nici multe lucruri, de aia Domnul nu și-a mai bătut capul să vă lumineze, chiar a și interzis mâncatul de mere din pomul cunoașterii binelui și răului din Rai. Mare curaj ai mai avut. Să ajungi viu în Rai ca om, numai Domnul nostru Iisus a purces. Ori de atunci nimeni viu n-a mai călcat în Rai.
  - Cer iertare... Eram curios să-L întreb pe Domnul ceva și nu mai aveam răbdare până să mor...
  - La Domnul oricum, nimeni nu intră viu în Rai. Aşa-i cutuma, îmi pare rău, nu te pot ajuta prea mult...
  - Atunci îmi cer mii de scuze, dacă nu se poate... Și dădui să plec...
  - Stai un pic, poate te pot ajuta totuși într-un fel. Ce vrei să-L întrebi pe Domnul ?
  - Despre viață, despre moarte, despre bucuria vieții, despre dreptate și nedreptate, despre păcate, despre sfinți și diavoli și despre dragoste voiam să-L întreb pe Domnul direct de la sursă, că pe la noi pe pământ toți își dau cu părerea de așa ceva și nimeni nu știe cu adevărat ce-i cu dragostea și care-i bucuria vieții : Este bucuria vieții dragostea sau dragostea-i bucuria vieții ?
- Ce mă amețești de cap cu frazele tale întortocheate ! Pari să ai un suflet bun după ochi... Dă să văd ce-ai în bagaj... Doar n-oi fi terorist să ai vreo bombă, ceva...
  - Nu Sfințite Înger, nu sunt terorist...
  - Ce-i cu coniacul și țigările astea ? Nu știi că-s interzise în Rai ?!
  - Da, dar într-o călătorie lungă nu se știe, poate te rănești și ai nevoie să pui la o rană puțin coniac să nu se infecteze, apoi de țigări, ele-s bune să-i tihnească omului după masă, că e și-un blestem la noi pe pământ care spune : "Să-ți fie somnul lin vegheat / Cu bormaşini din vecini mângâiat / Să-ți fie de bine ospățul în casă, / Să n-ai țigări după masă !"
  - Să nu mi-o iei în nume de rău dar să știi un lucru : Nu ai voie cu alcool și țigări în Rai. Lasă-le aici la vamă, nu ți se confiscă, aici în Rai e dreptate, nimic nu se fură, nu se confiscă, nu sunt gratii, zăvoare, lacăte, chei, încuietori, totul e liber, totul e deschis, nu există nimic închis în week end. Totuși e ceva problemă cu ființele ezoterice care trăiesc în Rai, cu noi cu îngerii : De aceleași doruri ne uscăm, dorul de casă mai ales, de aceleași plăceri interzise tremurăm. Și-n definitiv, n-ai simțit tu omule cum e același lucru că dacă pe pământ nici o plăcere și nici un viciu nu ai, e ca și cum ai sta la pat bolnav în Rai ?
  - Cam așa este Înger Secretar, nu poți trăi fără plăceri, fără vicii, fără mângâieri pe pământ, deși din cauza lor mori...
  - Perfect amice ! Și eu am fost om. Și știu că n-am regretat nimic, nici binele nici răul, nici că am murit cum o vei face și tu, săpându-mi mormântul cu lingura și furculița, udându-mi gâtlejul cu paharul de băutură și oblojindu-mi inima cu câte-o dragoste cu năbădăi de care iarăși se mângâie omul ca să aibă amintiri din ce trăi. Căci de n-ai trăit ceva pe pofta și dorul inimii, îți va rămâne-n suflet ca un şoarec în hambar, îți va râcâi inima de regret și păreri de rău toată viața căci ce n-ai trăit frumos la timp nu vei mai trăi niciodată !
  - Ce plăcere Sfinte Înger Secretar să te întâlnesc ! N-oi fi tu îngerul meu păzitor ? Aș vrea să te aleg pe tine !
  - Nu sunt eu, n-am eu rangul și competența asta, îți vei cunoaște îngerul păzitor când vei muri. Dar am plăcerea să te las să intri la Domnul, că văd din ochii tăi că ești om bun și-s bucuros c-am discutat cu un om viu după mii de ani de când numai de morți defuncți am parte aici în Rai, o plictiseală totală încât se simte lipsa tuturor personalităților interesante care din păcate nu sunt în Rai ! Nu e obișnuit să dea Domnul audiențe dar pentru unii curioși și entuziaști ca tine, Domnul e deschis și binevoitor. Și nu ești singurul, au mai venit aventurieri vizitatori prin Rai, bunăoară Emil Cioran, Friedrich Nietzsche, Richard Dawkins, Neil de Grasse, Carl Sagan, Stephen Hawking. Și de fiecare dată Domnul în neasemuita-i mărinimie i-a ascultat și le-a dat vorbă de înțelepciune. Cât au acceptat ei din vorba de înțelepciune, nu știu să spun dar au rămas fervenți necredincioși, la fel de sceptici, atei și liber cugetători. Asta pentru că dintre ei, cei care-au murit nu figurează în Rai, deci își fac osânda de veci în iad. Dacă vrei să stai de vorbă cu Dumnezeu, încearcă-ți și tu norocul, poate te va asculta.        
  - O, îți mulțumesc pentru amabilitatea ta, pentru tot Sfinte Înger Secretar, numai bine !
  - Succes !

  9) Am așteptat cuminte în sala de așteptare a Raiului,  bucuros că reușisem să ajung pe lumea cealaltă într-o călătorie de viu incognito, prin micul meu truc învingând distanța de un miliard de ani lumină până la Rai prin metoda științifică a găurii de vierme prevăzută de Einstein dar și prin bunăvoința Îngerului Secretar care mi-a permis să intru în biroul divin de audiențe. Odată ajuns în Rai întâlnirea cu Dumnezeu și oportunitatea de a-L întreba despre viață, dragoste și despre tot, va fi o chestiune de ambiție și hotărâre de a lupta și năzui către acest obiectiv, ca un freelancer într-un joc pe computer cu stagii : Fiindcă în Rai sunt doar îngeri, ființe bune, blânde și mărinimoase prin definiție, era imposibil să nu-l conving pe Îngerul Secretar, cum l-am convins când am adoptat în fața lui o privire de câine umil și credincios, când i-am rupt inima îngerului și uite că m-a lăsat să intru la Dumnezeu. Cu aceste gânduri, încrezător și cu speranțe așteptam în sala de așteptare a Raiului. După un timp, un alt înger se apropie de mine și-mi spuse :
  - Vino cu mine. Am mers pe holuri, am urcat cu liftul și am ajuns în fața unei uși strălucitoare de nu te puteai uita. Intră ! îmi spuse îngerul. Domnul te așteaptă. Am bătut la ușă, ușa s-a deschis singură pentru că în Rai nu sunt broaște, nu sunt zăvoare, lacăte și mânere cum spuneam și în fața mea la un birou cu o pană de gâscă în mână Dumnezeu mai tăia din condică păcate, le amnistia și grația, că asta face Dumnezeu de la Facerea Lumii : Și pedepsește, dar să fim noi sănătoși cât și iartă. Curios lucru, cât de clasic era biroul Lui Dumnezeu, nu tu un calculator ceva, numai condici, rafturi întregi, iar Dumnezeu, îmbrăcat în togă antică, exact ca sfinții din picturile bisericești. Frumos și romantic locul, Raiul în toată splendoarea, totul clasic, original și frumos.
  - Intră, ia loc !
  - Bună ziua Doamne...
  - Poți să-mi spui Iehova. Am apologeți care așa mă apelează. Unii îmi spun Savaot, alții Krishna, alții Alah. Unul singur sunt și nu știu de unde mi-au pus atâtea nume. Ce te aduce pân' la mine ?
  - Despre dragoste Doamne voiam să știu opinia dvs... Despre această dulce nebunie în viața omului. Că de mici ne încolțește în suflet, prindem drag de cineva, se aprinde un foc în inimă, inima se-mbolnăveşte și totul se termină cu un dor. De ce toate dragostele mor ? De ce Doamne...?
  - De ce sunteți voi oamenii preocupați de această stare a dragostei atât de angajant, obsesiv și simptomatic încât fericirea întregii voastre vieți depinde de acest microb, dragostea, care vă molipseşte ființa, inima, gândurile și sufletul, inexorabil ? În fapt dragostea, pentru voi oamenii e o adevărată afecțiune pentru care nu aveți medicamente, ci doar imunitatea ce v-am dat-o este cea care vă face să puteți rezista și să vă puteți descurca cu această meteahnă care vă umple de necaz și suferință dacă nu aveți puteri sau noroc s-o cuceriți în inima cuiva astfel încât mai mereu cum văd, rămași singuri și neînțeleși, trădați în dragoste, părăsiți sau disprețuiți ori ignorați, dragostea voastră rezultată în acest fel se numește dragoste în zadar care cu moartea e soră de gemeni cum spunea și poetul vostru nepereche Eminescu. Căci e spre paguba ta ca om să iubești ca din Cer un om ca pe Mine, ca pe creatorul tău, și iubind omul mai mult, o faci în zadar când cineva aproape totdeauna nu te va înțelege ca Mine, nu te va iubi, nu te va prețui iar voi veți rămâne singuri și triști pierzând cei mai frumoși ani ai tinereții în timiditate, în devotament inutil pentru o persoană care nu vă înțelege și acceptă ca Mine, mulți rămânând singuri și triști, fără un prieten, fără un confident, fără cineva care să-i accepte așa cum sunt și să-i înțeleagă. Dimpotrivă, dacă timiditatea nu vă caracterizează pe unii dintre voi, atunci cei mai curajoși și bravi vor fura toate inimile, vor fi dominanți ca în junglă leii iar cei săraci cu duhul iubirii vor rămâne flămânzi, singuri și uitați pe când cei dintâi puternici și nepăsători vor iubi și vor lăsa. Don Juan a iubit și lăsat, Casanova a iubit și lăsat, trei sferturi dintre fetele voastre sunt începute și lăsate de către cei ce le-au dus cu papagalul, cu zăhărelul, cu vrăjeala cum spuneți voi apoi le-au lăsat și schimbat ca pe șosete. Cântăreața voastră Maria Tănase îmi cerea într-un cântec să pedepsesc iubirea neîmpărtăşită și trădată și spunea : "Cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă, târâişul șarpelui și pasul gândacului, pulberea pământului..."
                       *
  Iată cu ce vă ocupați voi și numiți dragoste. Mă doare sufletul să văd cât suferiți atât unii pentru alții din dragoste, cum simptomatica acestei stări, dragostea, vă copleșește morbid viața și depindeți vital de efectele ei terapeutice asupra sănătății voastre mintale și sufletești, efecte care sunt tot mai greu de obținut, ca perlele din scoicile adâncurilor. Ca pe-un adevărat medicament văd că priviți dragostea, că n-o puteți ignora și că ea pentru voi e ori un rău necesar, ori un bun prea scump, greu de obținut și greu de gestionat și păstrat. Știu, vă mângâiați să spuneți că dacă dragoste nu e, nimic nu e, deși ca mamifere ce sunteți v-am lăsat să puteți trăi și fără dragoste, numai cu instinctele și trebuințele de mamifere și de animale, cu apă și pesmet uscat și fără nici un suc dulce și acidulat, cafea, băutură și țigări ori vibratoare, femei gonflabile sau vaginuri din silicon umed pentru masturbare de la sexy shopuri ; iată cu ce vicii vă ocupați din dragoste și din nevoile ei neîmplinite, numai scârboşenie ! Știu, vă înțeleg nevoia de dragoste și de divertisment al ei ca voluptatea și nevoia voastră biologică de ea. Vă înțeleg starea de amor și pasiune, de erotism și extaze, de concupiscență, juisări și orgasme... Dar ridicând această dorință omenească la putere, așa cum sunteți obișnuiți s-o faceți pervertindu-vă trupurile sub scuza plăcerii erotice, a voluptății din dragoste și plăcere carnală cum spuneți, nu vă mai opriți astfel încât veți ajunge întotdeauna la sodomii, pentru care am dat odată un potop de unde-a scăpat numai Noe și toate animalele, bacteriile și virușii câte o pereche. Dacă voi priviți amorul și erotica în asociere indisolubilă cu nevoia organică de a juisa prin actul de a face dragoste, e părerea voastră la care eu nu subscriu și nici nu tolerez toate aceste comportamente degenerante morbide erotice ale voastre. Tuturor îngerilor din Cer le e greață de gusturile voastre perverse în această materie a dragostei și amorului...
  - Da Doamne, îndrăznii eu să-L întrerup pe Domnul, îngerilor le e greață de dragoste deoarece dragostea venită din suflet se împlinește și sfințește prin mângâierea trupului unde are sălașul sufletul celui drag, suflet pe care ai vrea să-l îmbrățișezi și săruți ca esență și tot ce este mai sensibil și prețuit în identitatea omului iubit, și cum nu poți s-o faci, să-i atingi și săruți sufletul, el fiind doar spirit și duh, ascuns insurmontabil în acel trup, intangibil direct, încerci să mângâi din dragoste și pasiune trupul ce conține acel suflet, gândind că indirect îi atingi și mângâi și sufletul, esența ființei iubite. Îngerii Doamne, nu au trup, sunt doar duh și spirit ca și sufletele din noi oamenii, de aceea îngerii sunt geloși pe oameni că nu pot face dragoste, fiind ca vulpea care spune că-s acri strugurii la care nu poate ajunge, de aceea le e greață de dragostea oamenilor, o disprețuiesc și desfid din gelozie... Îngerii sunt geloși pe oameni că neavând corpuri nici nu pot trăi și simți plăcerea intimă a atingerilor trupurilor care fac dragoste...
  - Robul meu, din această plăcere intimă voi ați făcut un cult și un scop în sine. V-am dat plăcerea intimă ca o rânduială a mea divină ca să aveți interesul perpetuării speciei pe care voi ați împăunat-o cu părerile și simțămintele voastre proprii de fii risipitori și răzgâiați care v-ați luat nasul la purtare, ați evoluat cu aceste plăceri către orgii și sodomii, către violuri în grup, cum prindeți câte o victimă feminină naivă și lipsită de apărare o supuneți la violuri în grup numite "poşte" de către voi, îi aruncați cu spermă pe ochi, în gură, în cap, o penetrați în anus, urinați pe ea, o bateți și uneori o omorâți și nu vă mai puteți lecui de această simptomatică încât dacă n-ar fi poliția și legile ar fi prăpăd de violuri pe străzi, n-ar mai avea țările nume istorice ci toate s-ar numi Sodoma și Gomora. Pe voi bărbații mai puțin conștiința și bunătatea vă oprește să nu fiți bestii violatoare și violente ci poliția, justiția, frica de legi și foarte puțin frica de Mine în care în majoritate nu mai credeți. Apoi după ce vă faceți plăcerile, orgasmele cum le spuneți voi cu acele femei abuzate, uneori fete și copile, le omorâți, le tăiați, le băgați în saci și le trimiteți la mine, pentru a le mângâia și curăța de abuzurile voastre făcute asupra lor din plăcere perversă.
  - Doamne dar nu nu trebuie să generalizați, că nu toți oamenii sunt așa răi și barbari...
  - Dar toți sunt pe cale de-a ajunge răi și bestii, diavoli umani dacă se depărtează de ascultările și învățăturile Mele !
  - Doamne, dar e nedrept să duci în derizoriu plăcerea în sine și dorința curată a amorului dintre oameni, căci în majoritate ea e blândă și dulce, ea apropie în iubire oamenii mai mult decât îi îndepărtează prin ură și răutate.
  - Îi apropie atât de mult încât unii au ajuns din această dorință dulce de iubire infinită și irezistibilă să nu se mai poată abține și să-şi înșele consoartele iar acolo unde sărută soțul, un penis să fi făcut un monstruos sex oral înainte, cu aceleași buze ce-şi sărută copiii, nefericita femeie să fi făcut cândva o felație de toată frumusețea cu penetrare completă până în esofag, cu bale și accese de vomă, umflarea obrazului cu mădularul în derâdere și batjocură față de ființa agresată sexual, cu finalizarea de rigoare aruncând acel "sloboz" cum îi spuneți voi în gură, pe ochi, pe frunte, în păr, totul din dragoste și pasiune, bineînțeles...
  - Doamne, dar de frica unor exagerări erotice pe care cu simțurile pe care le-ai pus în carnea lor au ajuns unii a persevera în fantezii sexuale mai mult sau mai puțin porcoase, nu ar trebui să condamni în bloc comportamentul sexual uman care în majoritate se bazează pe sentimente curate și reciproc împărtășite între oameni încât divertismentele sexuale să nu mai fie exagerate într-o relație intimă unde există comuniune de sentimente și trăiri blânde omenești. Și-apoi ce face o femeie în pat cu un bărbat se pare că Tu nu ar trebui să știi Doamne, în majoritate ei fac dragoste cu sentimente de afecțiune, de puritate sufletească, iar acestea aduc inevitabil fanteziile, jocurile erotice care numai dacă nu se întâmplă într-un viol sau siluire sunt absolut normale, aduc mângâiere simțurilor și trupurilor arzând de dragoste, de febra amorului. Dar Doamne, de sila pe care o ai în mod generic de frica jocurilor erotice care în optica Ta divină sunt catalogate exclusivist drept orgii și înfierate ca atare de către repulsia Ta generală contra simțurilor aducătoare de plăcere trupurilor oamenilor, ai dus în derizoriu și răstălmăcit semnificația plăcerii trupurilor ce fac dragoste. Astfel Doamne, acel țipăt de plăcere a orgasmului pe care l-ai creat oamenilor e la origine o pură și rece stratagemă a Ta, nu un cadou dat oamenilor pentru simțurile și trupurile lor, pentru a trezi interesul mamiferelor ca bestii să se mai împerecheze căci e plăcut și nu stresant, chiar dacă prejudecata bestiei privește împerecherea ca pe un act de agresiune și prădare. Tigrii rag și se zgârie în timpul împerecherii, și motanul o ține pe pisică cu dinții de ceafă și mârâie. Dar prin acea plăcere bonus a împerecherii reușește bestia să fie păcălită de porunca Ta divină ca să aibă interes să se înmulțească spre a popula grădina Raiului cu suflete suficiente ce le colecționezi Doamne, ale unor foști morți care s-au înmulțit nu din datorie, cum ai dat Tu poruncă și cum aproape nimeni n-ar fi făcut-o, ci din plăcere, sub efectul acelei gâdilături denumită orgasm, singura motivație a mamiferului bestie pentru a procrea, obligație de care Tu te-ai spălat pe mâini odată cu crearea cu propriile mâini divine a primilor și ultimilor oameni : Adam și Eva, de restul urmașilor pământului fiind exclusiv răspunzători noi oamenii prin împerecherile care ne stau la originea genezei tuturor.
                         *
  Doamne, dacă strămoșii noștri s-au împerecheat din porunca Ta divină, ce-au făcut de fapt ? Ne-au condamnat și la moarte totodată. Ne împerechem și noi la rândul nostru și condamnăm și noi iresponsabili la moarte pe urmașii noștri, pe copiii noștri. Fiindcă viața pe pământ e brută și lipsită de divertismente naturale iar corpurile noastre cu senzațiile care au fost puse de Tine în noi se plictiseau amarnic, am învelit bruta împerechere și atracție feroce de sexul opus cu sentimente și stări prețioase și sofisticate cărora le-am spus dragoste și îndrăgostire, romantism, lirism, obiceiuri pe care Tu Doamne cu greu ni le tolerezi, când de fapt știm că te călcăm pe nervi cu practicile cărora noi le-am spus voluptăți și extaze pătimașe atât spirituale cât și carnale. Astfel că dragostea și erotismul oamenilor ce i-ai creat sunt un efect, sunt o complicație riscantă pe care singuri ne-o luăm pe cap și e răspunderea noastră să jonglăm cu această stare de lux care în preceptele și pravilele Tale Doamne pentru noi e cel mult facultativă și tolerată ca pe un moft și un defect al nostru, catalogat în exclusivitate ca fiind păcat.
                         *
  Doamne, știu că mai bucuros și mulțumit ai fi ca în fața Ta să putem să ne prezentăm onorabil bine mersi absolut văduviți, eunuci și imuni acestei habitudini și acestui drog al dragostei și eroticii și putem câștiga cu succes mântuirea, mila și îngăduința Ta, niciodată loviți de acest snobism și lux al firii care este dragostea, inutil și deranjant standardelor și exigențelor Tale pentru competiția noastră pentru Rai, a sărmanilor robilor Tăi. Cei mai sporiți întru credință și smeriți asceți și călugări și care sunt pe plăcerea inimii Tale Doamne au înțeles inutilitatea acestei complicații a dragostei și erotismului pentru oameni și au trăit fericiți în pustiu, cu sufletul și inima goale de orice sentiment de dragoste carnală pentru semeni, nu mai vorbesc de erotică și extazele inerente, canalizându-şi resursele și disponibilitățile inimii numai către dragostea platonică și completă exclusiv către Tine.
                          *
  De aceea iată cum Tu ai hotărât că nu trebuie să dai omului un organ al iubirii distinct și nu ai vrut să consideri iubirea umană ca pe un alt simț important și esențial ca văzul, auzul sau mirosul, și nu ai vrut să admiți cât de important și ajutător ar fi fost pentru om să aibă un organ al iubirii specific și distinct cu care să poată iubi în voie ca să-şi cruțe și elibereze inima din treaba ei specializată cardiologică. Disprețuind iubirea umană care să-ți facă concurență iubirii religioase pentru Tine, ai hotărât Doamne că oamenii nu au nevoie de amor și de un organ al iubirii adecvat și această funcție ai trecut-o în derizoriu oamenilor și ai ignorat-o. Văzând că nu au cu ce să iubească, oamenii au cășunat pe de o parte pe inimă, că tot bătea ca nebuna în piept pentru orice dor și emoție. Și fiindcă inima dicta simțurilor, neavând un alt simț și organ distinct de iubit, ai văzut Doamne că aici e o problemă de creație. Și te-ai îndurat să dai o finalitate clocotului de iubire din inimile oamenilor, doar ca să nu crape de urât, de stres și de hormoni neconsumați, transferând clocotul de iubire pentru rezolvare și finalizare în organele aparatului urinar, un aparat de importanță majoră pe care Tu l-ai dat tuturor ca pe o trebuință a firii și rezolvare a problemei excretorii. Dar ca să rezolvi și problema amorului oamenilor fără să le creezi din economie de plan divin un organ de amor, ai pus conductele de urinare să se termine prin organele sexuale ca să nu mai complici organismul biologic cu alt loc în anatomie, să rezolvi și problema excretorie, și problema sexuală cu aceleași organe.
                         *
  Mai departe nu le-ai spus Doamne oamenilor ce să facă cu dragostea. Și ei au simțit în organele de reproducere by passul făcut de Tine prin care ai ajutat într-un fel inima omului de sarcina grea a iubirii. Atunci, în loc să mai facă dragoste cu inima care nu trebuie să fie aglomerată ci să stea cuminte în piept și să-şi facă treaba ei cardiologică și circulatorie foarte importantă, oamenii au început să facă dragoste cu organele de reproducere. E concesia maximă pe care cu mare greu și năduf te-ai îndurat Doamne să le-o dai oamenilor să nu moară de dragoste rănită și de inimă albastră. Dar în secret Tu urăști ce-ai făcut, răul necesar de-a îngădui oamenilor să se iubească și sufletește și trupește în aceeași simbioză a actului fizic necesar biologic și sufletesc de a face dragoste. Urăști Doamne acest subiect al dragostei oamenilor pentru că ei au plusat în retorica dragostei transformând-o în amor, în voluptate și plăcere carnală recurgând la fantezii, la finețuri și delicatese erotice catalogate de Tine în bloc și intransigent ca fiind sodomii deci păcate.
                         *
  Călugării au înțeles Doamne că Tu ești pe cât de mare pe atât de gelos și dependent când e vorba să primești de la absolut toată ființa și vietatea prinosul complet de adorație, dragoste platonică și respect, care este ok dacă ți le dedică Ție, iar ei să nu aibă nici o manifestare pătimașă a dragostei, catalogată de îndată de Tine Doamne ca fiind desfrânare sau practică sexuală în scopul obținerii plăcerii intime folosindu-şi sexul pentru altceva decât pentru urinare sau cel mult împerechere în scopul exclusiv al nașterii de prunci... Dacă amestecăm borcanele și în calea iubirii noastre complete către Tine Doamne interpunem ingredientul și fasonul nostru de-a ne îndrăgosti de o ființă muritoare ca și noi și de a vrea să-i umblăm în chiloți să vedem perverși ce are acolo, o facem pe riscul nostru și cu un scontat și fals beneficiu niciodată integral și autentic de obținut, deoarece chiar dacă cucerim inima unui om ce-l iubim cu amor, pierdem inima Ta Doamne care ești gelos pe toate tandrețile și iubirile în afară de cele ale tuturor muritorilor robilor Tăi pentru Tine. Cu această ambiție și încăpățânare a noastră de a iubi și oameni, atât de dulce și pătimaș ca pe Tine Doamne, ne luăm dragostea singuri în mâini și vrem să răzbim prin lume și viață cu acest microb ce ne îmbolnăvește de moarte până la urmă și ne văduveşte de la Tine de orice urmă de prețuire și respect. Tare ne mai urăști Doamne pentru asta și n-am căderea să spun dacă e drept sau nu, dar Tu zici și decretezi încă în cartea Ta de învățătură că orice dragoste a noastră pentru o ființă iubită poate fi oricât de totală și profundă, ea întotdeauna are un sfârșit tragic dictat de destinul crud al omului și de vicisitudinile inerente vieții lui și mai ales că ai hotărât exclusivist că ne vom iubi până ce moartea ne va despărți unii de alții, așa cum scrie și la Cartea Sfântă.
  - Și nu e bine cum am spus să vă iubiți până ce moartea vă va despărți având în vedere că aproape toți dintre voi veți iubi pe cineva până îl vei trăda și îți vor fugi mintea și ochii de te vei îndrăgosti de altcineva, ori până vei fi trădat tu însuți și părăsit de ființa iubită ? Iată, am pus capăt și iubirii trădate și celei care trădează, până moartea vă va despărți, limita maximă până la care poți plusa cu acest nărav și meteahnă a dragostei pentru cineva. În schimb dragostea pentru Mine niciodată nu se va sfârși, îți moare trupul, mă vei iubi cu sufletul, așa am hotărât acest privilegiu încât dragostea voastră a oamenilor pentru Mine să fie veșnică, pură și inocentă, cinstită, imposibil să fie trădată sau împărțită.
  - Da, într-adevăr Doamne, iubirea pentru Tine n-are cum să fie trădată sau să trădeze, dar prin această obligativitate impusă, iubirea oamenilor pentru Tine din frică, din obligație și normă religioasă obligatorie, devine un jug inexorabil, când trebuie să te iubim toți cu lacrimi de robi în genunchi, gemând de o iubire îngenuncheată, ezoterică, imaterială, alegorică, de vis și de legendă, încât această iubire pentru Tine Doamne se va desăvârși mai ales și integral după ce vom muri, noi copiii Tăi complet și total, în dureri groaznice de cancer ori de moarte bună, în mod egal ca și copii, ca și adulți sau la adânci bătrâneți, condiție sine qua non pentru această ambiție a dragostei de Dumnezeu ce te copleșește total, doar cheia religiozității și regulile divine desăvârşindu-ți complet ca om în optica Ta Doamne, abilitatea de a simți omul dragoste, de a se bucura de dragostea divină în dauna dragostei pentru oameni care trebuie să fie potolită, ponderată, fără grade, fără pasiune, fără febră.
                         *
  Desigur Doamne, toți poeții lumii, toți romanticii și toți menestrelii sunt iubiți de noi profund și iubesc asemenea, împrumutându-ne și nouă din stările lor sublime, ca să facem posibil spectacolul iubirii, al dragostei, al amorului și eroticii, dar scaunul rezervat Ție Doamne din rândul întâi la acest teatru liric al oamenilor rămâne întotdeauna neocupat, Tu lipsind motivat de disprețul Tău pentru obrăzniciile noastre la toate reprezentațiile noastre de amor ca actori de duzină, ocupat fiind cu atâtea alte treburi importante prin univers și fiindu-Ți de fapt greață de dansurile noastre nupțiale... Atât de buni artiști ne credem că suntem totuși în dragoste, că erotica noastră ne-am desăvârşit-o până la saturație și până la chinteseța ei în obișnuințele noastre, în fața Ta Doamne care ești sceptic până în rărunchii ființei Tale cu ale noastre aceste deșertăciuni și obișnuințe private ale eroticii, privite ca perverse, ignorate și boicotate sistematic de Tine în răbdarea Ta prea pusă la-ncercare de noi. Nu se poate să nu înțelegem că nu putem plusa la infinit cu această preocupare sofisticată și în ochii Tăi inutilă a dragostei, fără să nu realizăm că am îndrăznit cam mult și e o impolitețe și o provocare adusă răbdării Tale Doamne care ai alte păreri deloc laudative despre dragostea oamenilor și priorități contrare în gestionarea treburilor din univers.
  - Cum crezi rob îngenuncheat că aș putea să am o părere laudativă despre dragostea voastră laică în care plusați în voluptăți și pasiuni carnale în dauna dragostei spirituale pentru Mine ? Dragostea voastră așa cum o simțiți voi cu o necesară finalitate și componentă naturală carnală, e brutală, sangvinolentă, doriți să vă sărutați și sfârtecați reciproc în ceremonialul amorului pasional ce vă caracterizează, cam la fel cum și o antilopă dorește să muște din leul ce-a prins-o, apoi îl lasă pe leu s-o sfârtece, apoi mai rupe și ea cu dinții din leu. E-un consum reciproc, o goană, o prădăciune. Dragostea voastră pasională e-un măcel reciproc, voi spuneți că nu e un măcel crud ci unul sublim dar în optica Mea, febra pasiunii carnale care vă învăluie morbid în actul amorului, nu mă încântă pentru că prin sentimentul dragostei pure, pasionale și inocente ce o invocați în reciprocitatea voastră, vrei să-ți faci praf partenerul consumându-i resursele de care organic și biologic ai tu nevoie, dar și oferindu-te în același timp ca pradă și ofrandă. Culoarea cruzimii prădării ca și formă de dragoste e-aceeaşi și la animale și la voi oamenii, doar nuanța-i mai blândă în dragoste la voi față de animalele care neștiind ce-i dragostea ele doar vânează din nevoia normală și legică de-a se hrăni. În fapt leul nu este crud când sfârtecă antilopa. O iubește. O mănâncă din dragoste și-i linge tandru leşul însângerat și eviscerat. Când un bărbat întoarce capul după o femeie frumoasă pe stradă, Eu știu din estimarea mea divină că în fapt bărbatul vrea s-o consume, s-o mănânce, să muște efectiv din carnea ei dulce fără să sfârtece și să-i verse sângele ci să-şi lase doar balele pe pielea ei și să-și potolească tandru cu moliciunea cărnii nurilor femeii foamea sexuală de fost și actual prădător normal.
  - Doamne, dar e normal ca bărbații, masculii să fie prădători. Suntem prădători pentru că suntem consumatori de energie. N-o avem în noi deja și trebuie să luăm tot ce nu ne aparține, din afară ca să putem funcționa. Ce sunt vinovate femeile că au cărnuri dulci după care ne curg balele libidinoși când starea noastră de echilibru nu-i decât o reminiscență a unui instinct primar de prădători evoluați în oameni inteligenți și sociali ? Prădarea, furtul, spolierea e-n junglă legea vieții, ceea ce nevoiește pe oameni să aplice și ei în viață legea junglei.
  - Deci robule îngenuncheat, să înțeleg cum zici, că bărbat egal prădător, iar femeie, specie fugărită în mod inexorabil, batjocorită care nu-nțelege și nu aprobă comportamentul leului cu verighetă infidel.
  - Doamne, știu, infidelitatea e un păcat și e o rușine pentru cine o înfăptuiește, un păcat și o ocară pe care trebuie să și-o asume. Dar depinde de modelul cultural și social al poporului care o adoptă sau nu ca normă socială. Pentru că știi bine Doamne, doar Tu ai îngăduit existența poporului moso din Asia unde nu există conceptul de fidelitate, unde nu există căsătorie, unde copiii au numai mame nu și tată, unde dragostea în tradiția lor e liberă ca pasărea cerului și nu constrânsă de nici o normă, nici o obligativitate matrimonială, e doar dragoste pură, trăită după pofta inimii, fidelitatea fiind privită ca o formă mascată de robie autosumată, și decât să intervină moartea dragostei și pasiunii prin certuri și neînțelegeri ce degenerează în divorțuri și separări ireconciliabile, poporul moso se iubește liber și fără obligații, fără fidelitate. Acolo femeile nasc fără tată, nu există cuvântul tată, fratele mamei, unchiul copilului fiind tată pentru bastarzii altuia cu care soră-sa s-a iubit. Cine nu-şi face această obligație de tată ca unchi de drept este blamat de societatea moso. La fel și acel unchi va avea copii cu alte femei, crescuți de alți frați ai ei și nici un copil nu-şi va cunoaște vreodată tatăl biologic. E vrerea Ta Doamne ca să existe și astfel de lumi. La bărbații pe care i-ai creat Doamne, fie că sunt fideli sau infideli în dragoste, este vorba despre căutarea continuă a dragostei care e o căutare a unei surse de energie din exterior de care ai nevoie ca de aer. Pentru că Tu nu ne-ai făcut Doamne cu o sursă de energie în noi ca pe niște mașini care au rezervorul plin de benzină și care mai au în plus câteva canistre de rezervă în portbagaj până la următoarea alimentare. Tot timpul trebuie să alimentăm de undeva. Autonomia noastră e mică și tot timpul suntem dependenți de o sursă de unde trebuie să luăm energie. Prin nevoia de dragoste sau sexualitate noi luăm energie de la obiectul prădării noastre, prada de care ne-am îndrăgostit.
  - V-ați îndrăgostit unii de alții atât de mortal încât dragostea pentru Mine ca și Creator al vostru pălește. Priviți dragostea și nevoia de ea ca pe o sursă de energie exterioară ? Dar pe mine de ce nu mă priviți ca pe o sursă de energie pentru izbăvirea voastră ? Căci așa cum pentru pântecul vostru mâncarea și apa sunt necesare, pentru sufletul omului, pentru eternitatea sa, necesară și importantă este doar părtăşia cu Mine în Cer și speranța, credința precum și ruga neîncetată către îngăduința Mea ca și garant ce vă conduc sufletele prin lumină către mântuire prin stihiile și bezna universului, nu visuri romantice de amor ori dorințe carnale febrile, efemere, trecătoare și deșarte. În locul speranței în Mine ca și mângâietor al lui, ce-i dai săracului cu duhul, nenorocitului și celor încercați și învinși de greutățile, obstacolele și provocările vieții ? Cum îl poți mângâia pe muribund și pe cel căzut spunându-i că Eu nu exist ? V-am cerut pentru ca să cuceriți universul și veșnicia, înfrânare și rugă neîncetată. Căci la intrarea în orice biserică scrie pe boltă sus : "Rugați-vă neîncetat căci aceasta este voia Lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi toți". Căci prin rugă obții liniștea și siguranța, polițe și asigurări, vouchere suficiente pentru lumea cealaltă a izbăvirii și iertării ca să se potolească spaimele voastre existențiale
  - Doamne, aceste spaime existențiale ale oamenilor și rugăciunile de protecție adresate către Tine care ne vei apăra de vrăjmaș și dușman, de tâlhar și criminal, de hoți și pungaşi, de escroci, accidente și tragedii în mod cu totul tragic nu pe lumea asta a urgenței de cod roșu unde ni se întâmplă toate ororile, ci pe lumea cealaltă a neființei și a inevidenței coafată cu visuri și speranțe cât cuprinde de reînviere din cenușă aflați ca morți sadea sub protecția Ta magică, toate sunt fasoanele și vanitățile noastre de liniște, iluziile noastre întreținute de visul și narcoza religioasă că vom ieși de sub legea dură a  selecției naturale și a evoluției care ucide definitiv și irevocabil tot ce-i vechi și expirat, pentru a cuceri și înlocui dreptatea și fericirea niciodată trăită cu nădejde în lumea evidentă a viilor, cu dreptatea și fericirea din lumea morților defuncți. Se roagă toată făptura tremurându-i chiloții de frică către Tine Doamne, de frică de viață și de moarte, de dușmani și de pericole, de frică de Tine încât și-au inventat conceptul obligatoriu de frică de Dumnezeu, adică frică de Tatăl lor din Cer și de creatorul lor care i-ai creat după intenția Ta definitiv buni cum bun și blând ești și Tu, netrebuind să se teamă toți de Tine ca niște capre pe marginea liniei, de tren. Dar toți se tem alienați de această frică de Tine. Astfel înfricoșați, îndobitociți obligatoriu de conceptul cretin, ca să nu zic creștin, de frică de Dumnezeu, au ieșit oamenii Tăi de pe croiala mâinii Tale defecți, psihopați, numai loaze și secături, numai ignoranți, numai figuri obscure îndobitociți de obscurantismul religios de se calcă în picioare să pupe mumii poreclite moaște, să ia aghiazmă din butoaie deasupra cărora preoții au murat și înmuiat pentru sfințire o labă de picior mumificată de moaște. Și au mai ieșit Doamne de pe mâna Ta care ai dat mamelor lor duh bun să nască, numai oameni deveniți siniştri și odioși,  scăpați de sub planul divin de construcție ireproșabilă și memaiavând ce să le faci, nu-i mai poți îndrepta cu duhul blândeții Tu Doamne în atotputernicia Ta, de îi bagi cu toptanul în iad, o găselniță nefericită pe care ai găsit-o pe care o putea găsi orice satrap și despot din univers, necum Tu Doamne care ești definitiv drept, atotputernic și bun.
                          *
  Ai greșit Doamne cu oamenii ? Sunt ei, nenorociții gafa ta pe care o regreți, sau ești Tu Doamne gafa lor de care inconștienți nici ei nu știu... ? Iar în această lume de amar Doamne în care nu ne-ai suferit definitiv în Rai și ne-ai deportat și surghiunit pe toți de la Facerea Lumii, ne condamni că păcătuim cu trupul iubindu-ne în post sau având fantezii sexuale și orgasme ce ne eliberează în corpul nostru ce nu ni l-ai răbdat definitiv sănătos și fără dureri, hormonii fericirii, dopamina și oxitocina, ce ne fac să mai amânăm și calmăm durerile vieții și cancerului când încă mai pot fi calmate cu câteva îmbrățișări, până când suntem nevoiți să utilizăm în ultima fază morfina, când cancerul nu ne mai lasă să ne bucurăm de viață și plăcerile ei. În lipsa acestor plăceri pământești Doamne, ne ademeneşti și ne dai pe la nas cu parfum de Rai din care ne-ai alungat, iar dacă nu credem în acest vis utopic stopat de moartea ce ne ucide corpul și ne transformă în clisă creierul plin de visuri ezoterice de fericire în părtășie cu tine în Rai, ne și dai dracului în primire lui Scaraoschi să ne tortureze în fatidicul iad. Cei ce nu mai pot crede în aceste rugăciuni contra salvării de iadul ce ni l-ai destinat, cei ce nu mai pot crede în Raiul de unde ne-ai alungat, au găsit, pentru lipsa golului pe care îl lași în viețile și amăgirile oamenilor, au găsit un mijloc de sfințire în lipsa Ta și a fanteziilor de pe lumea cealaltă prin potolirea și eliminarea febrei corpului nostru prin dragoste, zicând că ne sfințim când ne iubim și când ne furnică în mod natural dorințele carnale pe care tu ni le detești când îndrăznim astfel să le adăugăm în viața noastră, în fibrele corpului nostru cu de la sine putere pentru potolirea foamei inimii și trupului nostru în nevoie cu dragostea, acest antibiotic pe care-l găsim în semenii noștri cuibărit și-l extragem cu o-mbrățişare, cu o sărutare, vorba cântecului Loredanei Groza, emblematici fiind în genere toți bărbații privind libidinoși sânii și fundurile femeilor și întorcând capul după ele pe stradă până uneori dau în stâlpi și nu le pare rău dacă își sparg capul, dar Tu Doamne pui inexorabil ștampila și spui că e păcat ! E păcat Doamne tot ce-i frumos când tot ce-i frumos și Ție-ți place conform unei vorbe cu tâlc găsită de oameni... ?
  - Când v-am creat, omule ce vii și-mi pui sub semnul întrebării perfecțiunea Operei, v-am creat perfect ! V-am creat să fiți puternici, adică originali și determinați în viață. Adică nu v-am creat niște milogi, ci v-am dat după rugăciuni dar nu v-am băgat și în traistă. Chiar și în dragoste, v-am dat merindele ei ca să vă îndestulați și îndulciți emoțional dar voi ați exagerat. Ați mers prea departe cu pasiunea. Știu, este mai romantic și original pentru voi oamenii, deși riscant și iritant pentru răbdarea Mea să căutați singuri bogățiile și deliciile dragostei și să vă îndestulați cu această terapeutică a ei, iar ce mă îngrijorează pe mine nu e că vă iubiți ci degenerați cu dragostea în desfrânări ce umilesc ființa creată de mine.
  - Ai creat ființa Doamne perfect dar când i-ai alungat pe toți din Rai i-ai văduvit de bucuria vieții. Nu-i interesează pe oameni greșeala primilor tăi născuți, Adam și Eva, oamenii, toți oamenii de pe acest pământ de-au trăit vreodată ar fi vrut să trăiască prin grija Ta fericiți pe pământ ca în Rai și scutiți evident de orori și pericole. Ne-ai pus la muncă să muncim pe acest pământ drept pedeapsă, prin sudoarea frunții să ne câștigăm pâinea și să fim răsplătiți prin salarii care întotdeauna sunt mici. Iar într-o lume plină de idioți pe care i-ai îngăduit din mare mila și iubirea Ta pentru oameni, întotdeauna să trebuiască să fie un idiot pe care ni l-ai îngăduit șef, mai bine plătit decât noi, prostimea de rând de la talpă. Știu, plata noastră multă este în Ceruri... ; fără această amăgire câți nu înnebuneau de nedreptate, de urât și de amar în această viață legată cu ață care este operă a Ta de căpătâi în univers și cu care Te mândrești ? Fapt este că suntem în toate cele puși la muncă de Tine, mai întotdeauna inegal răsplătită față de efortul depus de robi, dar sunt și din cei care nu fac nimic și sunt plătiți regește tot prin voia Ta care ai îngăduit pentru unii o excepție, adică o nedreptate pe pământ a decretului divin ca prin sudoarea frunții să ne procurăm cele spre nevoie și ființă și după slabele noastre puteri mai tot timpul ne este foame iar alții mănâncă copios din sudoarea poporului și nu se mai satură.
  - Dar vouă totdeauna vă este foame, aveți foamea de lup încuibată în voi, vă puneți de mâncare două ciorbe, felul doi cu vârf și îndesat, desert nu mai spun, băuturi, alcool, tutun, nu mai vorbesc de droguri, vă îmbolnăviți de podagră, vă îngrășați și muriți și dați vina pe mine că vă omor prin imprudență creatoare. Cine vă oprește ca măcar jumătate din mâncarea ce-o aruncați lunar, kilograme întregi care se strică în frigider prin lăcomia și poftele voastre nesăbuite, să o dați cerșetorilor sau dacă vă e oroare de ei că unii vă scuipă pe la spate dacă nu le dați, să dați mâncarea la centrele de îngrijire bătrâni, la orfelinate pline de copii părăsiți, fructe părăsite ale amorurilor voastre pasionale, sau la azile unde nu mai sunt fonduri pentru că s-a furat bugetul ? Niciodată nu vă mai săturați nici de mâncare, nici de dragoste, niciodată neputându-vă îndestula pe cât v-am spus eu să fiți cumpătați și smeriți, blânzi și cuminți în tot și în toate pentru că eu v-am dat ponderat totul, să nu deveniți obezi și ghiftuiți nici de mâncare, nici de dragoste, să nu muriți de trai prea bun și boli de inimă dar nici de degenerările dragostei cum ar fi preacurvia cu variațiunile ei sodomice, să fiți adică normali și sănătoși și să trăiți mulți ani pe pământ în credință și curăție. Ce e rău în asta ?
                          *
  - Doamne, nu e rău ! Dar dacă ne-ai fi făcut niște roboți autonomi și nedependenți de surse de energie exterioare cum suntem de fapt, mulți murind efectiv ori de foamea mâncării ori de foamea dragostei și dacă am fi fost alimentați doar din gândul Tău cu sfințenie și duh divin care să ne ajungă și de mâncare și de dragoste, ce bine ar fi fost ! Ce bine ar fi fost Doamne ca în marea-Ți inspirație creatoare și bunătate să fi pus în noi totul inepuizabil,  spre a nu periclita prin lipsa a oarece necesară resursă buna funcționare a maşinăriilor noastre prin vicisitudinea că este evident că nu ne putem alimenta chiar atât de lesne din sursele de energie necesare vieții, ar fi fost bine pentru noi...
                           *
  - Ar fi fost mai bine să vă fac roboți ? Nu ar fi fost mai bine căci viața v-ar fi fost robotizată, fără emoții, fără conștiință de sine, totul ar fi fost tern pentru voi, neinteresant nici pentru voi să vă rugați să vă-ntăresc, nici pentru Mine să vă ajut. Într-o lume de roboți, adrenalina voastră nu v-ar mai fi întărit în toiul luptelor vieții. Căutându-vă rostul, mâncarea, bunăstarea, fericirea, dragostea singuri, e drept, exagerând cu romantismele și îndrăgostirile voastre ori cu instinctul brut de a vrea împerechere și călărire, coit,  posedare pur și simplu, fără voia Mea și a învățăturilor Mele, sunteți niște temerari inconștienți care pleacă în necunoscut să înconjoare pământul doar într-o barcă gonflabilă care întotdeauna se va scufunda mai înainte de-a ajunge pe malul insulei fericirii și extazului. Dacă totuși reușiți încăpățânați să înotați până la mal, veți găsi o insulă a vieții, a fericirii și plăcerii pustie, fără păduri seculare, fără izvoare cristaline, fără păsări cântătoare de care Raiul geme, numai pustiu, pietre și nisip și numai nori și cenușă vulcanică piroclastică. În așa spațiu, în așa viață vă întemeiați voi speranța, dragostea și fericirea, într-o toxică atmosferă fără de scăpare și sfârșit a stresului și decadenței, în cultul viciului și depravării, dacă nu vreți să țineți cont de adevărata  fericire și nădejde din Rai.
                         *
  - Doamne, atât de târzie și inutilă e fericirea și nădejdea din Rai, atât de depărtată vieții și simțirii de ființe vii cu care suntem mai obișnuiți decât cu fantasma speranței că vom învia anormal din declinul biologic natural al ființei muritoare, încât nu e cu putință să ne condamni când îndrăznim cu simțurile și dorințele puse chiar de Tine în carnea noastră, să dorim să găsim printre dramele și durerile vieții noastre mângâierea unor clipe lumești de dragoste și fericire care sunt posibile aici și acum în clipele vii ale vieții, în aceste austere condiții ale vieții ce ne-ai îngăduit, când nici măcar nu e pentru totdeauna tot ce visăm și dorim noi în viață și în dragoste, ci până într-o zi fatidică pentru noi când soarta tot ne va veni de hac și îmbolnăvindu-ne de moarte îndeobște ne vom dezintegra în insuportabilul și insurmontabilul sfârșit al nostru și al tuturor visurilor noastre de viață, de dragoste, de fericire și împlinire, trebuind să întrerupem totul subit și fără menajamente, orice emoție, orice bătaie a inimii privată, orice dragoste ne-a încolțit și înflorit în inimă, ca zgribulirea tristă a unui cireș înflorit într-un aprilie friguros cu zăpadă, ale cărui flori îngheață de bine ce-au înflorit, cad pe jos cu miile, "și-n calea de-a da roade cele mai multe mor", vorba lui Eminescu. Asta pentru că nu vrem să înțelegem că toate opiniile și simțirile noastre private sunt niște zăbăvnicii și mofturi perdante în optica și valorile Tale Doamne, după care tot ce facem și credem în această viață este deşart și pedant după părerea Ta, este vânare de vânt.
                         *
  Totul ne e deșart Doamne potrivit standardelor Tale ; atât poezia cât și nerozia. Totul cade în derizoriu fără habotnicie religioasă și fără ascultarea crâncenă și exclusivă către Tine și severele Tale pravili ce ni le-ai stabilit, oricât ne-ar plăcea sau nu acestea, oricât de rigide și exigente ar fi, și precum vedem SUNT, totul ne e deşart, orice vis lumesc sau ambiție a noastră, orice dragoste oricât de profundă și mare, orice muncă a sufletului și inimii noastre neautocenzurate de severitatea aplecării doar și exclusiv către cele sfinte, sunt rău văzute de Tine care pui intransigent ștampila cenzurii și păcatului pe aproape tot ce facem și tot ce mișcă neîndoctrinat religios sub soarele Tău. De aceea Doamne, sub voia pedepsei tale promise pentru facerea de păcate sub formă conștientă și continuată, trebuie dar să ne avortăm în inimă orice altă bucurie lumească a vieții, orice emoție, senzație și orice gând nu Te are înfipt în miezul creierului nostru pe Tine până-n plăsele. Căci mai lesne ar trece cămila prin urechile acului decât să reconsideri Tu Doamne că ne e de folos tot ce ne-ai dat liber arbitru și îngăduit liberi să dorim, să simțim, să vrem și să credem, adică viața lumească, dragostea și emoțiile ei private pândite de cenzura Ta divină.
                           *
  - Da ! Vă las liberi să doriți și să simțiți ce vreți. Pentru că nu v-am făcut roboți și n-am creat Raiul pentru roboți ci pentru sufletul ființelor vii pe care v-am numit oameni ca să aveți rațiune și să gândiți până când muriți, să alegeți singuri dacă vreți să muriți ca niște câini fără Dumnezeu, sau ca oameni cu suflete curate, salvate și celeste prin grija și favoarea ce v-o ofer la veșnicie în fericire și pace eternă departe de mizeriile vieții voastre și ale pământului. Ați fi vrut să vă fac roboți superinteligenți și infailibili, perfecți ? Dar expirând într-un final când roboții ar fi fost aruncați la fiare vechi și memoria li s-ar fi șters automat prin stricarea bateriilor și întreruperea curentului, este o greșeală că  pe voi v-am făcut oameni muritori ca să muriți pe pământ dar să vă recuperez memoria în Cer, etern alături de Mine ?
                         *
  - Bucuroși Doamne pentru mărinimia Ta de-a ne recupera în Cer dar cu ce-ți vom fi de folos în Rai când pe pământ n-ai dat doi bani pe fundul nostru de carne fără circuite integrate, făcându-ne din carne sangvinolentă, nerezistentă nici la vânt, nici la apă, nici la foc, sediu al tuturor bolilor și durerilor și făcându-ne pământul ca o închisoare, ca un lagăr de deportare din Rai ? Nu te-ai gândit Doamne că sufletele amărâtele ce ni le colecționezi în Rai cu osârdie, nu poți să alegi nimic de soi din ele fiind molipsite de stigmatul tuturor beteşugurilor, defectelor, amărăciunilor, supărărilor și încercărilor noastre cu care ne-ai umplut viața spunând prin muncă să ne chinuim iară nu în Rai să ne bucurăm de vii din născare în tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ? Oare nu știi că toate defectele de caracter, tarele, hachițele fiecăruia din noi le vor lua sufletele cu ele și-n Rai fiind molipsite iremediabil de nevrednicia și nevolnicia noastră ca de-o boală și un stigmat și că nu pot să se spele și sfințească de la Tine sufletele și să se lepede de hachițe, când bogații izbăviți de Tine după îndelungi rugăciuni ale rudelor lor nu vor regreta în forul lor interior cel mai adânc în genunchi înaintea judecății Tale bogăția și avariția, îmbuibarea și luxul cu care s-au îndulcit o viață în plăceri și delicii, iar săracii își vor freca mâinile că le-a venit rândul la huzur în Rai și vor deprinde în Rai aceleași hachițe și năravuri ale bogaților ?
                         *
  Vrei să ne spui Doamne că ne vei prețui în Rai în calitate de niște spirite neverosimile scăpate din niște cadavre inerte și infecte, gunoi și deșeu cosmic banal și că din această sordidă și murdară origine vom porni o ascensiune briliantă către Cer fără să mirosim a cadavru, a obârșie infectă și vom prețui mai mult decât hoitul nostru fiind mai acătării în Cer printre stele și galaxii și strălucind pe lângă Tine insignifiant ca niște lanterne cu baterii descărcate pe lângă farul de la marginea mării ?
                         *
  Când nu ai reușit să dai un rost și un folos vieții noastre decât ca stagiu de pregătire pentru moartea interpretată de capul nostru plin de visuri ca viață veșnică, și când ai spus că nu ne e de folos nimic în viață, nimic material, chiar și spiritual care nu se închide cu cheia credinței în lumea morților reeșapați, numită Rai, cum crezi Doamne că învățați să nu credem în nimic măreț și destoinic în viață toate fiind interpretate ca deșertăciuni, vom avea abilități de excelențe în Rai când toată viața nu ne-ai pretins decât antrenamentul crucilor, mătăniilor și simțirii cernite religioase golite de viață și de sentimentul bucuriei și sensului ei comun lumesc și tangibil ? Căci mai degrabă are valoare în ochii Tăi Doamne orice scamă din buricul celui mai pricăjit călugăr sporit întru credință, decât orice visuri și simțiri private de interese lumești, divertisment, dragoste, plăcere și amor ne tună în cap, orice visuri lumești de fericire. Am făcut Doamne insolit o călătorie până la Rai ca să aflu părerea Ta despre dragostea oamenilor, despre ce simți când ești îndrăgostit ca om și am înțeles că e tabu, că nu-ți place ceea ce credem noi care e una, față de ce crezi Tu despre noi acuzați că păcătuim cum respirăm și ai lăsat scris în Biblii, care e alta, adică numai lucruri de opreliște neîngăduite și nerecomandate de Tine de principiu în viața omului, numite păcate, o sărutare în post, nu mai vorbesc de o mângâiere și excitare erotică, toate fiind interpretate ca păcate ale cărnii și pasibile de aceleași schingiuiri în iad aplicate criminalilor siniştri cu care cu toptanul vor împărți camerele de tortură toți îndrăgostiții care fac dragoste fără taina cununiei. Astfel încât te întreb Doamne pentru ce ne-ai creat și pentru ce ne-ai dat acest simțământ al dragostei, al amorului și o inimă în piept oprită a bate pentru viață...? Pentru ca să crăpăm cu ea cu tot ? Căci dragostea și inima din piept e doar pentru Tine, așa trebuie să înțelegem din tot firul și laitmotivul cărților sfinte, pentru Tine al cărui potențial și obiectiv cosmic cât și ambiție exclusivistă este să absorbi toată atenția și toată dragostea oamenilor mai ceva ca supergigantica gaură neagră din centrul galaxiei noastre care curbează către ea orice rază de lumină și înghite planete și sori câte o mie pe zi surghiunite în spațiu, la micul dejun, la prânz și la cină.
                         *
  Suntem condamnați la implacabila atracție universală a Ta Doamne. Suntem condamnați la Rai. Și pentru că suntem făcuți după chipul și asemănarea Ta trebuie să fim cuminți și potoliți ca Tine, iar în piept, dacă inima ne zburdă și se înfierbântă, s-o punem într-o cușcă de pasăre cântătoare. Căci altfel se va duce nătângă la diavol, la sodomie, la pasiune și la dragoste. Mai bine s-o ținem legată în cușcă la noi în piept. Unii dintre noi nu reușesc. Și le zboară inimile din piept cu tot cu colivii și se duc la dragostea lumească și la oameni de care plângem de dor... Rămânem astfel și fără de Tine Doamne, și fără de inimi. Tot timpul tânjim care pentru Tine Doamne, care după inima noastră pierdută care a fugit cu tot cu colivie la cineva drag care fie l-am pierdut, fie n-am ajuns niciodată la el. Tot timpul trăim cu nevoia biologică de a recupera ceva ce a fugit din noi ori n-am avut niciodată și am încercat să luăm ca o sursă de energie dintr-o ființă iubită spunându-i ei și lumii printr-un cuvânt aparent banal, c-o iubim. Iubim ființe muritoare ca pe sfinți, ca pe Tine însuți Doamne iar gelozia Ta se supără cumplit pe noi pentru îndrăzneala, afrontul și blasfemia asta.
                         *
  Căci cei ce Te iubesc mai mult pe Tine Doamne și cred că inimile lor au fugit la Tine, își aruncă lansetele în acel lac din centrul galaxiei unde supergaura neagră din centrul galaxiei ești Însuși Tu. Evident că nu te pui cu-o gaură neagră : Te va absorbi și dezintegra complet cu tot cu inima, undițele și lansetele tale. În fapt aceasta e și plăcerea religioasă : Să mori măcar răpus de Dumnezeu și nu de Satana. Cei mai fricoși și ezitanți ca noi, nu se aventurează prea tare în necunoscutul credinței și găsesc leacuri băbești pentru tratarea inimii cu ierburile de leac pentru dragoste găsite aici pe pământ. Fierbem în ceaune antice și înnegrite poțiunile noastre de dragoste lumească în peșterile de pe austerul pământ, în peșterile din adâncul inimilor noastre îndrăgostite când Tu Doamne ne aștepți cu nectar al zeilor, cu veselă de aur și cu dragostea Ta exclusiv platonică, incoloră, inodoră și insipidă din Cer, nu pentru simțurile pe care Tu însuți ni le-ai dat în cărnuri și în inimi de sunt inutile interzicându-ne plăcerile și lirismul lumesc. Dar ce contează ? Mai bine mănânci iască fără gust de la ospățul ce ni-l pregătești la masa festivă din Rai unde ca suflete suntem deposedați de simțul gustului și de toate simțurile avute de trupul de carne decât făcând sodomii să fim condamnați la iad și să pui torționarii Tăi Doamne, diavolii să ne opărească la cur cu smoala lor fierbinte, creaturile Tale malefice, făcute după planul Creației.
                         *
  Cât am vrea Doamne să fim de doritori de Rai și respectuoși cu acest centru spa de tratament și recuperare irezistibil pentru naivii credinței în momelile Tale atractive de veșnicie dulce și fericită alături de Tine, zăngănelile tacâmurilor și veselei din petrecerile Raiului și muzicile balurilor din Cer sunt totuși atât de departe, deși atât de aproape de noi și tentante, intrarea e la doi metri sub pământ și cel mult peste 60 de revelioane când toți cei de față vom fi morți și putreziți demult și cu inima lipsă dintre coaste, și la propriu și la figurat, ea demult luându-şi zborul cu tot cu colivii de-acolo, nesuportând nici mizeria vieții, nici pe cea a morții...
                         *
  Inimile noastre niciodată nu ajung în Rai la Tine Doamne... Ele ajung în piepturile semenilor noștri de care ne îndrăgostim și acolo rămân. Șuruburile inimilor se desfac atât de ușor din piept căci mai tot timpul se umblă la ele când mai trebuie să primim o inimă nouă în pieptul nostru gol și pe-a noastră s-o dăm la schimb altora pe care-i iubim. E-un întreg du-te vino de inimi prin piepturile noastre și nu mai avem timp de altceva. Nici să ținem seama de opinia Ta Doamne despre dragostea oamenilor nu putem, pentru că deja dinainte de-a înțelege ce ni se întâmplă și a aștepta afurisirile Tale care ne interzici sărutările, mângâierile și voluptățile carnale fără taina cununiei, inimile ne-au zburat din piept cu tot cu coliviile interdicțiilor de tot felul ale vieții încă din adolescență de la prima dragoste și primul sărut pe care nu le uităm niciodată, nu știu de ce... Apoi, văzând că de mici ne sărutăm prea mult, că mereu bărbații de când sunt băieți nu pot rezista să nu umble cu mâinile sub tricou în sânii fetelor și în chiloții lor frământând mătasea și ceea ce ascunde ea și iscând gemetele lor de plăcere, vii Tu Doamne să ne pui la punct pe toți și ne spui sever și intransigent că trebuie să ne înfrânăm și trupul și inima și să punem în locul inimii fugite din piept și transplantate printr-un sărut în pieptul fetei iubite, o bucată de ghips cu formă de inimă și orice poezie sau cântec de dragoste să fie un psalm biblic mai degrabă că e mai bine pentru mântuirea noastră.
                          *
  Ne-ai recomandat Doamne în numele feririi de păcat,  înfrânare, castitate, abstinență cum fac și călugării de sunt campioni ai  postului plăcerilor sexuale deci pe marele plac al inimii Tale. După învățăturile Tale și îndemnurile de castitate pentru ferirea de păcatele și ispitele cărnii, noi toți cei ce simțim cum ne împinge ispita să ne îndulcim cu plăcerile iubirii, ca să-Ți fim pe plac și pe mulțumire ar trebui să ne reprimăm aceste simțuri și plăceri ale cărnii interpretate ca păcate. Noi te ascultăm Doamne de la Facerea Lumii, luăm exemplu de castitate și abstinență de la călugări dar nu ne-ai luminat Doamne să știm că această abstinență e dăunătoare pentru sănătatea omului. Căci la bărbat, produsul de concepție, sperma este un produs biologic. Și ca orice produs biologic este perisabil după un anumit timp stând la căldură. E drept, ai pus testiculele în afara corpului ca ceea ce conțin ele să stea mai la răcoare dar acest detaliu anatomic masculin al plasării testiculelor pline cu spermă perisabilă în afara corpului mai la răcoare nu este suficient pentru acea spermă produsă continuu de testicule și neeliminată periodic prin actul sexual, spermă care tot se alterează. Căci numai în banca de spermă aceasta este ținută la gheață și nu se strică. Ori într-un bărbat ținută îndelungat în testicule și neeliminată periodic regulat prin anormalitatea abstinenței provoacă daune sănătății. Căci sperma conține ființe vii, gameți sau spermatozoizi care trăiesc și apoi mor dacă nu fecundează eliminați afară în vaginul unei femei. Sunt spermatozoizii de cromozom X feminini care trăiesc șapte zile și cei masculini de tip Y care trăiesc șapte ore, după care dacă nu sunt eliberați în vagin să întâlnească un ovul mor. Este explicabil de ce după șapte zile de la ultima ejaculare bărbatul să simtă nevoia alteia. Sunt deșeurile de spermă veche, produs biologic mort în testicule care dă semnalul creierului că trebuie să fie scos din testicule sub presiunea și alerta organismului că acest deșeu biologic este toxic și trebuie eliminat. Trebuie eliminat pentru că în afară de deșeul vechi există și producție nouă continuă de spermă care și aceea pune presiune că trebuie eliminată. Prin abstinență acest produs biologic rămas se alterează în testicule iar toxinele eliberate se duc în sânge. Anticorpii din sânge luptă cu infecția, o înving în mare parte. Dar ceva scapă în sânge și în timp tot se produc efecte secundare de afectare a prostatei. Ghici Doamne ce provoacă bărbaților boala prostatei, prostatita și complicațiile majore ca adenomul sau cancerul de prostată ori de testicule ? Sperma neeliminată cel puțin săptămânal care s-a alterat fiind produs biologic, iar în timp acumularea atâtor toxine neeliminate favorizează infecția și afecțiunea prostatei care sunt inevitabile. Prin învățăturile Tale îndemni bărbații Doamne la un abuz de abstinență sub cel mai nobil scop al posturilor de peste an care sunt cu lunile de zile, unde nu numai mâncatul de dulce dar și ejacularea sunt interzise sub stigmatul amenințării că ăsta-i un păcat. Iar bărbații se îmbolnăvesc de prostată și de cancer de testicule cu atâta sămânță veche stricată în testicule pentru care uneori nici anticorpii nu mai reușesc neutralizarea toxinelor. Știu Doamne că acest lucru nu te deranjează, când mai mult te mângâie rugăciunile bărbaților pentru grabnică însănătoșire. Ori ei știu că în lumea aceasta și în viața asta legată cu ață orice boală vindecată sau nu, tot un preambul al morții e. Or i-ai învățat Doamne că moartea e chiar un prilej de bucurie căci e singura ocazie de-a Te întâlni pe Tine Doamne tot muritorul de rând abia după ce devine defunct, adică inutil vieții și realității.
                        *
  În fapt am venit degeaba în Rai aicea la Tine Doamne ca să te întreb despre dragostea oamenilor. Ce altceva decât păcat e ea în optica Ta cazon religioasă care interzici plăcerile lumești sub pericol de moarte, adică de păcat... ?  Opinia Ta Doamne despre dragostea oamenilor, e o doctorie bună dar amară ca toate doctoriile pe care unii dintre noi le luăm dar le punem și puțină miere să le mai îndulcim. E mierea dragostei noastre trupești și sufletești plină de păcate, de erotism, de voluptate la care Tu oricum ești sceptic și nu subscrii după cum ne și spui în cărțile sfinte și știm că văzând pe fiecare dintre noi cum ne iubim pasional întorci capul de silă și de greață vomitând după primul colț. Voiam să știu cum e dragostea și cum e să fii îndrăgostit în opinia Ta Doamne. Voiam să știu de la Tine de avem sau nu dreptate și dacă e vreo șansă să nu fie considerate păcate toate îmbrățișările noastre de amor. Aștept un răspuns Doamne și Tu taci ascuns de-o veșnicie de oameni, preferând să vorbești indirect și anormal dintre filele Bibliilor și ceasloavelor. Răspunsurile de la Tine nu vin Doamne, căci sunt știute : iadul ne paște pentru păcatele cărnii ca amorul din dragoste care este considerat un spurcat păcat de pedepsit alături de criminalii și tâlharii siniştri cu care ai potopit lumea. Curiozitatea mea este urzicată de ridicol așteptând opiniile Tale Doamne despre fasoanele noastre de amor, care sunt contrare preceptelor Tale pline de afurisenie pentru nenorociții care suntem de îndrăznim să vrem să ne iubim cu patimă în pofida scârbei Tale funciare pentru erotica umană.
                       *
  Ne-ai fi putut da răspunsuri la problema dragostei Doamne dar eviți să ne ajuți în acest sens lumesc și ne lași să orbecăim și să ne descurcăm cum putem cu dragostea, cu deșertăciunile noastre lumești cum le consideri Tu. Nu vrei să ne dai răspunsul științific, spui doar sec și intransigent că-i păcat să faci amor pasional, pui fără o tresărire și impasibil ștampila damnării pe orice bărbat căsătorit care mai întoarce capul în urmă și după o femeie frumoasă și nurlie riscând să dea în stâlp și nevasta lui nu-nțelege : ce are ea, fufa, și ea nu are...? Și nu-nțeleg, aş fi vrut să Te-ntreb Doamne de ce orice femeie căsătorită se îmbujorează și ea dacă îi faci cadou de ziua ei un bilet la un show cu stripperi. Și nu-nțeleg și de ce dragostea pare că ține două zile, două luni sau doi ani apoi se transformă în altceva, în ceva insuficient definit și demascat dar cu care trăim în sân ca și cu o boală benignă pe care o ducem pe picioare. Și nu-nțeleg de ce e ridicol și chiar grotesc să fii îndrăgostit la 80 de ani și astfel, bătrân și decrepit, o epavă umană, o mărturie a eșecului Creației Tale Doamne în tot ce-ai vrut să faci mai durabil în sine, bun și frumos în noi, când bătrân și bolnav, cu ochii speriați și sticloşi trădând demența senilă este imposibil să mai rămână consemnat undeva în univers că ai fost cândva tânăr și îndrăgostit, să mai fii îndrăgostit și la vârsta decrepitudinii, și este imposibil să mai mângâi vreun obraz, vreun gât, vreun sân de femeie și să fii mângâiat la acea vârstă decât de cei ce te-or mângâia pe obraz în sicriu, mort, rece, dându-ți ultima sărutare la groapă. Și nu-nțeleg de ce cu atâta fad orizont ni se spune la biserică să ne iubim până ce moartea ne va despărți când noi eram pregătiți pentru un zbor al iubirii și pasiunii cu parapantele inimii prin univers pentru o mie de ani... Și nu-nțeleg de ce pentru bărbați, obiectul dragostei sale, femeia, a fost și este de milenii discriminată și nedreptățită, până în secolul trecut neavând nici dreptul la vot, nu mai vorbesc că și în ziua de azi femeia e considerată perfid ca și o sclavă căci cutuma spune că trebuie să împrumute numele bărbatului, stăpânul ei, și la cununie preotul îi spune că trebuie să fie supusă soțului ei care trebuie să-i fie ei cap cum Hristos este cap bisericii, apoi primesc binecuvântarea...
Nu mai vorbesc de alte culturi unde femeia umblă cu voalul în cap și poate să-i fie tăiat capul cu sabia în piața publică de către capul ei, bărbatul, numai la o bănuială sau pâră că ar fi fost infidelă. De cine se îndrăgostesc bărbații în acele lumi, în lumile îngăduite de Tine...? De sclave...? De obiecte ? De cadavre...? Toți suntem cadavre iminente. Și suntem vânați de diavoli toată viața și disputați ca pradă între ei și îngeri imediat ce murim, cadavrul ni se-aruncă în groapă și nectarul, sufletul din noi care-ți place, harnic îl strângi în tolba Ta divină ca să-ți aducă nu știu ce folos pe lumea cealaltă. Căci dacă n-ai dobândi un avantaj și un folos Doamne din această pasiune de colecționar veșnic de suflete umane în Rai, ți-ai mai consuma atâta energie să judeci și să ierți chiar și pe criminali odioși păcătoși cărora nu le vrei moartea ci îndreptarea și să fie în Rai cu Tine spre marea bună a Ta plăcere și trebuință, dependență de suflete salvate ale oamenilor ? Căci ce-ai face singur în Rai dacă te-ai învățat de la Facerea Lumii cu atâtea suflete colecționate pe lângă Tine și care și ele sunt dependente și bucuroase, doritoare de părtășia cu Tine ? Sufletele nu miros, nu se alterează ca ale noastre cadavre în gropile uitării din pământ al căror miros Doamne Ție nu-Ți place. Tu ne culegi numai sufletul nostru frumos mirositor ca o floare, când Tu Doamne ești un colibri ce culege din noi numai nectarul bun și parfumat, pe când mizeria, carnea noastră alterată și expirată din mormânt e pentru diavoli, pentru armatele de cazaci mercenari puși de Tine prin organigrama Cerului la această meserie murdară de-a ne chinui în iad fiindcă nimeni în univers nu vroia să facă această muncă murdară în afară de diavoli. Și i-ai găsit Doamne pe ei, diavolii, șomeri ai universului, muritori de foame în univers, și le-ai dat de treabă cu noi să ne sfârtece de vii de pe patul de spital. Am văzut antilope mâncate de vii de hiene. Căzute la pământ și întorcând capul în spate în agonie când li se smulgeau mațele. Așa ne vor măcelări de vii și diavolii pe noi prin voia exuberantă a Ta Doamne care așa ai rânduit, să fie schingiuit în iad cu aceleași instrumente de tortură și criminalul sinistru și ateul blând. Ce vină avem noi...? Ce vină avem că suntem în bătaia puștii diavolilor și suntem ispitiți și vânați de ei pentru marele păcat de-a ne iubi cu patimă și amor în post...? Și cu toate astea îndrăgostindu-ne, apoi ca o urmare firească făcând amor, avem un gust amar și stăm cu frica-n sân că totul e până-ntr-o zi când vom muri. Oricum, e-un mare lux să poți să fii îndrăgostit, când nu-i un mare chin și dezavantaj pentru noi după câtă reclamă negativă și propagandă contra dragostei lumești păcătoase lași cu litere de foc scris în cărțile sfinte spunând ce păcat e dragistea și plăcerea carnală care nu ține cont de obiecțiile și limitările Tale religioase. Te întreb Doamne să ne spui, și mă mir că nu ai scris în Biblie în o mie patru sute de pagini,  cum e să fii îndrăgostit...?  E păcat să iubești un om mai mult ca pe Tine, asta se înțelege din toată retorica Ta divină Doamne. Dar am aflat de pe YouTube cum e să fii îndrăgostit, ascultând un cântec de Florin Bogardo :
 
  "Ce simți când ești îndrăgostit...? / Un suflu tainic întregit / De roua unei lacrimi pure, / Un alb vârtej de vânt stârnit, / Şi-o-nmiresmare de pădure, / Simți gustul unui strop de pace, / Roșeața chipului iubit, /Prin cercul brațelor stângace...,/ Văzduhul tot zâmbind în soare / Şi-adânci tăceri odihnitoare, / Le simți atunci, numai atunci / Când ești îndrăgostit...

  Ce simți când ești îndrăgostit...? / Ceva ca un albastru nimb / Al unui magic anotimp / Cu formă, sunet și culoare... / Văzduhul tot zâmbind în soare / Şi-adânci tăceri odihnitoare / Le simți atunci, numai atunci / Când ești îndrăgostit...!"
                          *
  Ce părere ai Doamne despre toate acestea ?
  - Dacă m-aș potrivi pledoariei tale pentru dragostea lumească ar trebui să schimb lumea asta sau să  să mai fac o altă lume ? O lume îndrăgostită cum zici, ca să-ți arăt că așa nemulțumiți și rebeli cum sunteți și vă stă în caracter, veți veni la Mine să-mi spuneți că nu sunteți mulțumiți nici de lumea îndrăgostită din care iarăși nu veți putea evita părăsirile și trădările și vă va fi dor de lumea și norma religioasă, singura care vă oferă o speranță de a rezista în calitate de suflete extrase de Mine din trupurile efemere și trecătoare odată cu iubirile voastre, sfârșitului tuturor galaxiilor și chiar timpului în singura oază din univers și excepție unde nu funcționează legile fizicii, numită Rai.