AM FOST FĂCUȚI DIN PĂMÂNT. DE CE ? ACEASTA-I ÎNTREBAREA ( ACTUALIZAT )

AM FOST FĂCUȚI DIN PĂMÂNT. DE CE ? ACEASTA-I ÎNTREBAREA ( ACTUALIZAT )
  Acest pământ care ne dă totul : viața în lipsuri uneori și moartea în dureri totdeauna... Acest univers care ne dă ce a mai rămas : Pe Dumnezeu, Tatăl nostru și deportarea în plăcerile Raiului, condamnați la fericire veșnică alături de Domnul care ne e speranța noastră scontată înaintea durerilor morții și împlinită mulțumită îmbrățișărilor ei otrăvite... Acest univers al morții ce ne promite totul în transcendent și ne ia totul în concret adică unica noastră mobilă, trupul nostru firav și bolnav, pluta noastră din bambus legată cu liane, rătăcită pe talazurile turbate ale mărilor de-amar ale vieții... Condamnați la mizerie și descompunere pe pământ, suntem condamnați la univers și la veșnicie în cer într-o promisiune speculativă indescifrabilă și insondabilă, de aceea insuportabilă a Raiului și mântuirii care ne e prezentată ca supremă terapie posibilă, incompatibilă de fapt cu aptitudinile noastre practice în univers. Inapți a ne face lumea și viața frumoase pe pământul de humă, e stupid a crede că vom avea virtuți și calificări mai acătării pentru univers și Rai. Vii sau morți, n-avem nici o șansă oricum. Nici un premiu, nici o satisfacție, nici o consolare de nădejde ci doar condamnare inexorabilă fie la boli, sărăcie, apoi moarte, pe pământ, fie la un sejur prea sofisticat și dulce diabetic pentru abilitățile, bugetul și bagajele noastre sărace, în Rai. Suntem dramatic excrocați de către duhurile cerului prin extracția frauduloasă din noi ca pe niște măsele bune, extracția cu forcepsul morții a sufletului nostru cu de-a sila, a tot ce aveam mai vulnerabil, sensibil și bun în noi ca să fie dat silnic ca bir veșnic veșniciei opace și insondabile, Raiului și sfinților Lui Dumnezeu. Înșelați de lipsa de demnitate și personalitate a sufletului pe care l-am încălzit o viață la sân ca pe un șarpe care ne va părăsi imoral lăsându-ne în singurătatea putreziciunii mizerabile în sărăcia tinei, el, sufletul se va duce la veșnica și fericita petrecere din Rai, imoral, infidel, materialist, cinic, delaționist, necredincios nouă, interesat doar de mercantilul și meschinul câștig al mântuirii egoiste și exclusiviste care se cultivă într-un iureș în învăţăturile religioase pe care le avem. O, suflet detractor și fără de scrupule, care ai fost predestinat și programat de voia Domnului să pleci instantaneu din mine, extras cu de-a sila din mine cu forcepsul morții, trădător și inopinat extras în clipa morții dintre coastele mele și din creierul meu oropsit și jignit de insulta și decadența ruginei morții, blestemat să fii a trăi într-o nesfârșită și de aceea insuportabilă, imposibil de dulce și diabetică fericire alături de Dumnezeu și duhurile insipide ale Raiului, câștig și privilegiu pe care cinic și egoist nu vrei să-l împarți cu nimeni, sufletule, vădindu-ți rapacitatea și venalitatea lipsei de caracter și fair play și răspunzător veșnic că ai uitat de cel mai trist ca tine zbătându-se sedat în otrăvurile vieții în cămașa de forță a putreziciunii pe un pământ pustiit de ciocoiasca și imorala promisiune a coerciției Apocalipsei ca soluție finală...! Hălăduind și vagabondând astfel orfani de vreun noroc și șansă rezonabilă prin coclaurile universului atât ca morți cât și ca vii, ajungem la concluzia că suntem ca specie făcută de Dumnezeu,  ciuca bătăii de joc a universului, care ne jignește de moarte prin tratamentul inuman ce-l primim. Ca să nu înnebunească de acest amar și angoasă, omul credincios este nevoit să prizeze un antidot care să neutralizeze disperarea evidentă a firii și neajunsului de a fi. Antidotul este Dumnezeu. Apelul la Dumnezeu și chemarea obsesivă a miluirii și ajutorului divin sunt supremul surogat de fericire și cea mai tare morfină contra durerilor vieții și morții. Sofisticări și rezerve prea multe de genul cugetării libere sau sceptice ori ateiste sunt contraproductive omului înfricoșat și bolnav de viață și de moarte, deci de Dumnezeu. Ştiindu-ne slăbiciunile nici Dumnezeu nu catadicseşte să ne onoreze cu un tratament mai special demn de o specie și entitate inteligentă a universului care s-a vrut a fi omul. Dumnezeu știe că nici noi nu cerem mai mult de la noi înșine și ne dă după năravul și cugetul nostru precar atât de puține favoruri pe pământ, atât de puține și ieftine drepturi și atât de draconice îndatoriri religioase. Pâinea noastră cea de toate zilele e o iluzie să credem că-i un favor dat unei specii inteligente și privilegiate de Dumnezeu atâta vreme cât lipsa ei ne aduce moartea prin înfometare și inaniție ca la orice jivină necuvântatoare și tâmpă, când omul, necesarmente după denumirea de specie superioară și dăruită de Domnul în idee cu virtuți și calități pe măsură, ar fi trebuit să fie și în fapt o formă de viață selectă și superioară, privilegiată a universului, nedependentă de pâine până la culmea consecinței lipsei ei, inaniția,  și ar fi trebuit să aibă abilitatea și virtutea de a nu putea muri de foame, de a se hrăni doar ca o specie superioară, inteligentă, nu cu pâine, cartofi, fasole sau carne ci cu specii superioare și inepuizabile de energie cum ar fi lumina și căldura solară sau cu curent electric cum functioneaza și ipad-urile, navetele spațiale, farfuriile zburătoare,  modele superioare de organizare a tehnicii și materiei, cu care Dumnezeu a fost mai generos nedându-le conștiința și necesitatea morții biologice, durerea cât și plăcerea, foamea, cât și ghiftuiala,  neinspirându-le nici regretul suferinței și morții, nici necesitatea relaxării prin voluptățile mântuirii într-un cimitir vesel care e Raiul. Mă simt jignit să-mi fie foame și să n-am ce mânca, să-mi fie asta o problemă a existenței și să slăbesc rămânând costeliv ca niște porci de la un combinat porcin în insolvență care rod gardurile de foame. Mă simt jignit și de reversul medaliei, să mănânc și să mă îngraș ca un porc sau să devin și mai rău, un super obez din aceia prezentați la tv, de trei, patru sute de kg. Aș fi avut pretenția să fiu și să rămân om, adică să nu mi se poată îmbolnăvi sângele și să fac leucemie, să nu fac puroi și abcese la măsele, să n-am sângele roșu ca al porcilor sacrificati de Ispas, ci cumva de un roz sidefiu ori altfel, să nu mă doară dacă mă înjunghie ca pe lighioane, să nu țip de durere și groază ca ele, să nu defechez scârbos balegă și băşini ca orice lighioană care are rât, coarne sau gheare, să nu mi se-mpuțească hoitul ca la oricare pisică moartă prin șanț, să fiu diferit de tot ce nu are inteligență umană superioară, deci credință, religie și Dumnezeu, calități și virtuți prin care automat și necondiționat ar fi trebuit să capăt o garanție că sunt o creatură privilegiată în fața riscurilor și mizeriilor existențiale, deoarece am credință, am Dumnezeu, sunt superior, sunt cumva din același aluat cu Dumnezeu, Creatorul tuturor. Aș fi vrut să nu pot fi împușcat cu pușca de vânătoare cu alice la fel ca mistreții, să-mi scot singur gloanțele din piept și să râd amuzat de dușmanii îngroziți care nu mă pot răpune, să am pieptul nu din carne ci din kevlar, cel mai dur material din care se fac veste antiglonț și se securizează papamobilul, să am dinții din crom, nichel, aur, platină și argint care fierb inutil în fundul pământului, iar dinții noștri de os se cariază și ne dor în draci pentru că au fost făcuți de Dumnezeu așa... Nu era mai bine să fiu prin molipsire genetică de la Dumnezeu, puternic și dumnezeiesc ca să simt pe pielea mea că sunt făcut de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Sa cum mi s-a spus, meditând constructiv și mândru prin urmare la aceste virtuți divine...? Ori constat că omul superior chiar dacă face poezii ori invenții de tot soiul ori compune psalmi și rugăciuni fierbinți și sublime către Dumnezeu, o face cu un creier care va putrezi insignifiant într-un cap cu nimic superior căci creierul visător de Rai și Dumnezeu se va volatiliza și topi alterându-se într-o clisă continuu degradabilă până ce va dispărea și ea mâncată de bacterii ori râme dintr-o tigvă ce va rămâne goală și rânjită în bezna coşciugului ca orice tigvă de jivină risipită prin deșert. Am ceva sfânt în mine și trebuie să fiu mândru de asta dar sunt frate de regn și carne cu orice necuvântatoare, cu porcii, cu câinii sau maimuțele cărora nu le-au trecut prin cap vreodată a-şi lua tălpășița într-un rai al maimuțelor sau al porcilor după ce vor fi făcuți cârnați de Crăciun... 98,7% din codul genetic uman e identic cu al cimpanzeului care are aceeași carne ca mine, aceleași organe, aceleași senzații de foame și sete, de instinct sexual, instincte și deprinderi similare, de a vâna, folosi unelte, de a face ambuscade si a-şi bate rivalii (să vezi numai cum bate cu bățul cimpanzeul, urmăriți pe National Geografic, ori să vezi numai cum se masturbează maimuțele la grădina zoologică). Privind un schelet de om deshumat poți zice: "Iată un fost fiu care-a avut un Tată Divin Creator, ce-a fost și ce-a ajuns săracul..." Nu cumva suntem doar niște animale religioase inadmisibil de visătoare, prea visătoare, prea nedemne de pretenția sorgintei manufacturii divine deoarece nici nu ne-a trecut prin cap vreodată să îndrăznim și să pretindem mai mult de la Creator, să ne luăm scheletele în Rai, uite-aşa să pretindem acest drept de la Dumnezeu, să nu lăsăm nimic pe jos, os din os divin să veşnicească și putrezească ieftin și mizer în negrul pământ...? Nu era mai bine măcar să ne rugăm de Domnul să nu murim lăsând carne din carne divină să se transforme în glod cu râme și larve de cărăbuş...? Nu are nici un rost și nici o justificare să ne fi făcut Dumnezeu din glod. Căci glodul e suma materiei organice moarte sedimentată în milioane de ani pe plăcile tectonice din piatră ale pământului. Pământul, huma, lutul sunt materie organică veche, păduri, plante, corpuri putrezite împreună cu toate materiile fecale găinățate de specii de la Facerea Lumii, transformate toate într-o clisă care a devenit pământul ce-l arăm. Am fost făcuți de Dumnezeu din pământ care conținea și căcat vechi de dinozaur ori alte lighioane ? Extraordinar ! Evident că Dumnezeu ne putea face doar dintr-un gând de-al său ori din ceva mai prețios, mai superior și rezistent și mi-e greu să cred că a luat o mână de noroi care i-a venit mai repede la îndemână și ne-a făcut copii ai noroiului de-a pururi și implacabil, când foarte lesne putea sufla duh de viață peste un mănunchi de flori, ori un pumn de diamante, ori safire, ori rubine, ori altă frumusețe și tărie ori altă materie extraordinară a pământului ori chiar a universului cu posibilități practice infinite. Constat însă că Dumnezeu făcându-ne din pământ și obligându-ne să intrăm tot în pământ, ne-a jignit și nu și-a dat seama. Poate nu s-a gândit că ne simțim jigniți de moarte ca specie inteligentă și divină că putem băga de seamă că am fost făcuți din sărăcie și avariție divină sub atâtea pretenții de excelență și creativitate divină. Din petice, din paie, din pământ, din materiale second hand, din scârnăvie am fost făcuți. Apoi ni s-a băgat în cap că trebuie să ajungem în Cer, în Rai, mă rog, nu hoitul nostru făcut din nămol și căcat al epocii jurasice, ci produsul acestui hoit, sufletul... Iar ceea ce a rămas în urmă, în groapa mormântului să se facă din nou pământ, să ne putrezească carnea și scârnăvia în noi, să fim dați la dărac, destrămați ca niște cârpe, ca niște chirpici divini făcuți din lut și paie și stricați de ploaie, să se împlinească astfel porunca divină. De ce...? Aceasta-i întrebarea...! Doamne, din inima și gându-Ți măreț am ieșit noi așa...???  Doamne, astfel cum ne-ai făcut poate ți-ai confundat inima cu un zgârci. Și așa am ieșit și noi : Niște zgârciuri cu pretenția nemuririi. Cu această infectă recuzită ne prezentăm în fața Domnului, credincioși, cu temele religioase făcute,  mândri și exuberanți drept candidați perfecți la nemurire. Mai este loc în Cer și pentru noi, pentru oricine. Dar am fost făcuți din pământ... Groaznic !