73) DUMNEZEU, NĂDEJDEA CELOR FĂRĂ DE NĂDEJDE

73) DUMNEZEU, NĂDEJDEA CELOR FĂRĂ DE NĂDEJDE

  1) Am descoperit proba că Dumnezeu nu există. Extraordinar și incredibil, o să vă cruciți când veți constata argumentul, dovada și proba, cum se cere la instanță. Voi face o demonstrație lungă, elucubrație puteți să-i spuneți, mă rog, fiecare are dreptul la elucubrația și eroarea sa. Nu că n-aş vrea ca Dumnezeu să existe... Dar am găsit argumente și probe contrare. Nu numai pisicile sunt curioase, ci slavă Domnului și oamenii. În acest caz, cei doi, trei care vă veți uita pe aceste probe veți înțelege ce am vrut să spun. Veți înțelege, chiar dacă nu veți accepta, nu-i nici o problemă. Dar veți înțelege raționamentele pe care le-am făcut. Le puteți spune și elucubrații, evident, cum am mai spus, dacă nu sunteți de acord. Deci să începem cu începutul : Probele și explicațiile, sau mai bine spus premisele lor, pentru faptul că Dumnezeu nu se arată. Nu se cer la instanță probe și dovezi ? Ei bine, există probe pentru inexistența Lui Dumnezeu sau mai degrabă nu există probe pentru existența Lui, același lucru.
  La noi aici pe pământ poți fi condamnat la pușcărie de judecători și fără probe și dovezi ci e suficient numai niște denunțuri, mărturii, care pot fi și mincinoase sau calomnioase, pentru care delatorilor li se reduce  semnificativ din pedeapsă după o lege de tot râsul de pe la noi, să spui și ce n-ai mâncat, cu care te momesc procurorii. A fi condamnat doar pe denunțuri calomnioase și mincinoase cum se întâmplă în justiția română chiar sub nasul nostru e proba că la noi nu e stat de drept. Să fii politician și conducător al unui stat care nu e stat de drept cum e statul nostru ar însemna să faci cel mai de bun simț gest adică să te spânzuri când conștientizezi ce țară neguvernabilă păstorești ori nu poți s-o păstorești, ori să riști să fii spânzurat de alții dacă încerci să schimbi lucrurile în mai bine pentru prostime. Nu avem stat de drept pentru că nu avem justiție. Un judecător te poate omorî dacă vrea și poate da și o motivare pentru asta. Dimpotrivă, un judecător nu te poate judeca și condamna chiar dacă ești vinovat dacă procurorii din anumite interese clasează dosarul și dau NUP. În unele state cum e SUA judecătorul nu are puterea discreționară de a hotărî dacă ești sau nu vinovat. Te condamnă jurații, oameni din popor neafiliați politic și doctrinar ci neutri și imparțiali care ascultă povestea ta și văd imparțial probele și votează dacă ești sau nu vinovat. Jurații sunt mereu alții. Nici unul nu se poate îndulci la șpagă pentru că e temporar și jurații sunt secreți până în ziua sentinței. Judecătorul stabilește numai câți ani de pușcărie ți se cuvin pentru sentința dată de jurați. La noi judecătorii sunt totul. Ei sunt dumnezei adevărați pe pământ și ne închid sau nu în funcție de cum sunt, mai dispuși sau mai indispuși într-o zi sau alta, adevărul și dreptatea necontând. Dar de ce vă mirați de asta ? N-avem noi niște judecători atotputernici prin constituție, care sunt suverani și sunt o putere în stat și când ei o fac din neagră albă și din albă neagră, apoi mai poți comenta și cârcoti ? N-au pus ei în fruntea țării un președinte de țară demis de popor prin referendum, și asta numa' așa că a vrut mușchiu' lor ? N-au condamnat ei degeaba pentru viol pe Marcel Țundrea care a stat doișpe ani în pușcărie degeaba până adevăratul criminal a mărturisit că el a fost violatorul ? N-au închis judecătorii, dragii de ei pe jurnalistul Dan Diaconescu la cinci ani și jumătate de pușcărie și încă cinci ani interzicerea de a-și mai profesa meseria de jurnalist ? (adică i-au închis gura mai pe românește, că prea combătea și deranja șandramaua politico mafiotă). Nici un haiduc n-a avut o soartă mai bună în istorie și mai toți au sfârșit în ocnă, împușcați sau în ștreang. Nu mai trebuie să amintesc de unii jurnaliști străini, unul otrăvit cu poloniu radioactiv, și doi, P. și N. împușcați cu patru gloanțe, un mesaj clar și explicit descurajator pentru opinia lor critică indezirabilă puterii. Diaconescu al nostru, regele audienței de odinioară era chestiune de timp până va fi redus la tăcere de politica vremii care nu suporta critica și dezvăluirile corupției pe care Diaconescu le făcea cu markerul la planşetă de cu seară până dimineață la televiziunea lui cenzurată și închisă. Frica a făcut ca toți ceilalți jurnaliști să tacă mâlc, să nu protesteze în masă când cenzura cu dinții ei de fier a închis o televiziune în statul nostru european și în cele din urmă au băgat în pușcărie un jurnalist doar pe un denunț politico mafiot inventat și fără nici o probă că ar fi șantajat pe un primar din comuna Zărand care primar atunci când a fost întrebat de judecător despre șantajul jurnalistului a spus că nici nu l-a întâlnit, nici nu-l cunoaște și n-a vorbit niciodată cu Diaconescu ! Apoi după aia primarul ăla a murit întâmplător sau nu, ca să nu mai poată nega "șantajul" la care a fost supus de DD, așa că judecătorii l-au interzis pe zece ani și jumătate pe Diaconescu, preaviz clar pentru toți ceilalți jurnaliști să nu râcâie în mușuroiul de termite politico mafiot cum a cutezat Diaconescu ;  astfel că avem cu Dan Diaconescu, un jurnalist haiduc neconformist care deranja clar și acut, care era împotriva tuturor sistemelor care ne-au îngenuncheat și furat țara până acum, care era atipic și critica puterea pe televiziunea lui de la ora 22 până la 5 dimineața apoi dormea câteva ore și o lua de la capăt, avem cu Diaconescu deci, un caz limpede de închisoare politică, primul caz de închisoare politică, care se petrece ziua în amiaza mare clar sub ochii noștri ofuscați plini de puchini și fasoane și despre care istoria va vorbi după ce noi cei de față vom crăpa. Lumea nu-i proastă. Au simțit dreptatea lui Diaconescu și în timp voturile masive cu partidul creat de el au confirmat această situație. Rușinoasa atitudine a tuturor celorlalți colegi de breaslă jurnaliști deontologi și filozofi îngrețoşați și oripilați de stilul intolerabil al lui Diaconescu, care ei înșiși l-au blamat sforăitor pe Diaconescu numai pentru că era mai insolit și nu era ca ei toți, ortodocşi, cuminți, așezați, nerăzvrătiți, nu are cum să acopere adevărul că avem cenzură și inchiziție curată în statul nostru care nu e stat de drept și unde clasa politică și-a permis prin reprezentanții ei judecătorii care prin sentință suverană au dispus ca efect să se interzică inchizitorial o televiziune și un jurnalist, adică să se interzică dreptul la opinie, ceea ce nici un stat european n-a făcut și cum probabil se mai petrece numai în Coreea de Nord sau pe vremea inchiziției din feudalism. Dar fiindcă Diaconescu a fost antisistem și a dezvăluit visceral prin televiziunea lui în direct și pe față matrapazlâcurile corupților,  (cum făcea și Eminescu care milita acid ca jurnalist al vremii lui împotriva luării Ardealului de Austroungaria până l-au omorât prin otrăvire cu mercur serviciile secrete austroungare), așa și în zilele noastre un jurnalist insolit și incomod nu putea rezista. Și astfel întâi puterea a pus în fruntea CNA pe cine trebuia, o doamnă Georgescu cu simpatii pesediste și de-a puterii care a făcut ce trebuia, punându-i botniță lui Diaconescu și drept învățare de minte că jurnalistul a candidat împotriva primului ministru pesedist în colegiul din Gorj, și că a îndrăznit să blocheze vinderea Oltchimului unui afacerist polonez pe nimic cum s-a întâmplat cu multe valori pierdute irecuperabil de statul român. Ei bine Diaconescu a încurcat niște planuri și afaceri, ba adusese și banii să cumpere Oltchimul dar în loc să se lase termenul pentru cumpărare până la ora 24, din disperare a cercurilor puterii care nu suporta concurența lui Diaconescu și faptul că dacă cumpăra Oltchimul și-l salva ajungea președinte, la ora 19 s-a închis ocult protocolul de cumpărare și Dan Diaconescu înlăturat discreționar. Au urmat apoi cu duiumul amenzi de la CNA-ul și inevitabil băgarea în insolvență a televiziunii OTV, apoi închiderea acestei televiziun frumușel, pentru că era a lui Diaconescu care avea prostul obicei ca pe televiziunea lui să taie în carne vie și să deranjeze afacerile și mușuroiul de furnici al puterii. Apoi, pas cu pas, puterea văzând că partidul "șoricelului neastâmpărat" cum îi spunea Vadim lui Diaconescu, prinde niște scoruri incredibile la alegeri,  au dat legea migrației politice iar prin asta i-au închis și partidul haiducului Diaconescu, când toți apropiații, gen Tudor Barbu, Mariana Mincă, Radu Popa, foști parlamentari intrați în parlament prin voturile PPDD care i-au migrat și fugit criminal și nerușinat ca potârnichile după avantaje clare la alte partide pe când votanții au rămas aceiași, iar la urmă l-au închis și pe el și cercul pohtei ciocoiste (cum spunea Diaconescu) ce-au pohtit politicienii s-a închis. Ce vreți ca și explicație mai clară de ce asasinate politice sub ochii noștri în zilele noastre ziua în amiaza mare s-au produs perfid în această țară ? E clar că trăim vremuri de căcat, cu judecători și politicieni care au pus botniță jurnalismului virulent și nonconformist, care au băgat la închisoare nu pentru motivul clasic de corupție și furt cu care suntem obișnuiți, ci doar pe considerent politic că nu a vrut să facă alianță cu UNPR-ul lui Gabriel Oprea ca apoi prin absorbție PPDD-ul să dispară ca forță revoluționară și implicit vocea sa, jurnalistul nonconformist Diaconescu care prinsese niște aripi prea mari, așa că i-au fost tăiate. Punct. Avem marea vină și albeață pe ochi și pe conștiințe, pe agenda noastră cotidiană care e plictisită și prea ocupată să mai ia în seamă astfel de chestiuni oculte și nu mai suntem impresionați, nici nu ne interesează că singurul om care a făcut închisoare și a fost deținut politic de la Revoluție încoace este Dan Diaconescu. N-avem timp și vreme să înțelegem toate acestea pentru că am fost și suntem ocupați să votăm automat pe aceiași politicieni care au girat toate aceste aranjamente,   votați de noi cu mânuțele noastre entuziaste, și încă cu mari speranțe că-i vom vota din nou. E clar că pentru toate acestea și pentru multe altele mult mai grave și mai tragice pe această lume, e atât de clar că pentru toate astea nu există Dumnezeu căci nu are cum exista păstorind și îngăduind la infinit răbdărilor noastre de cetățeni dezamăgiți ai unei țări, prea bogată și prea frumoasă, dar atât de nenorocită și umilită la coada clasamentului celor bune și în fruntea clasamentului celor rele în Europa. Dacă Dumnezeu rabdă și îngăduie răbdărilor noastre la infinit dezastrul unor astfel de realități terestre în a noastră țară, iar tot răul și nedreptatea ce se întâmplă, se întâmplă peren și inexorabil sub ochii noștri adormiți de drogul minciunilor politicienilor mincinoși și votați de noi în delir și patos, toate acestea și multe altele mult mai grave și cutremurătoare se constituie în probă clară pentru inexistența Lui Dumnezeu. Nu avem cum să trăim într-o lume atât de rea și îndrăcită care să aibă a fi fost la origine făcută de un meșter cu renume numit Dumnezeu, pentru că e clar că Dumnezeu ca și concept etalon al perfecțiunii nu face și nu poate face lumi eșuate sub nici o scuză și explicație, deci nu face greșeli. Or această lume e un rebut, deci o greșeală.

  2) Credința noastră pe care cu obstinație o mărturisim, de fapt distruge orice probă clară a evidenței că Dumnezeu nu există și că astfel toată povestea religioasă ce s-a creat în jurul Lui Dumnezeu și ne-a umplut de cancerul manipulării religioase nu se dovedește a fi decât un mit, cel mai strașnic mit, mitul miturilor ce ne-a făcut din viață un vis și din vis o viață. Dar noi suntem credincioși și visăm cu plăcere și cu ochii deschiși, cu lumânări și tămâie, cu seriozitate și ceremonie la Rai și la lumea cealaltă. Nu ne adunăm noi atât de mulți la Înviere ca să luăm lumină și pace de la Dumnezeu iar a doua zi ne scuipăm și ne pălmuim cu vervă unii pe alții ? Puterea și adevărul care convine e în mâinile celor mulți și credincioși, în mâna vulgului care suntem și ne ducem să votăm în draci aceiași politicieni care votează aceleași legi care ne fură și ne otrăvesc în veci viața. 60% din prețul energiei electrice e taxă de transport și furăciune a băieților deștepți, protejați și şpăgari ai puterii de ieri, de azi și de mâine votate de dragii de noi cu mânuțele noastre proaste și otrăvite pentru ca toți cei pe care am pus ștampila să nu facă nimic și fiindcă sunt rude și frați cu toți mafioții și băieții deștepți ei toți își cresc frumușel copiii din banii noștri care curg cu sens unic din buzunarele noastre găurite în buzunarele lor încăpătoare. Îi vreți pe politicienii actuali care se tot perindă de 28 de ani pe la putere punând toți pe butuci la propriu această țară ? Întrebați-i să vă explice de ce nu vă spun că 5% din prețul benzinei de la pompă e taxa de solidaritate pentru recuperarea prejudiciului de la mafioții care au furat o întreagă bancă, Bancorexul acum atâția ani ? Diaconescu, că iar aduc vorba de el, spunea asta în fiecare noapte la televizor demonstrând la planşetă și demascând hoții la televiziunea lui închisă. Acum tre' să stea la mititica și să își potolească zelul lui haiducesc ; temporar, bineînțeles, căci când va ieși și când va avea și dreptul să profeseze jurnalismul și să vorbească, drept îngrădit prin sentință judecătorească, o va lua de la capăt, poate și mai îndârjit. Pentru ce nu se mai termină toate aceste împilări ale celor malefici contra celor inocenți ? Pentru că așa a degenerat lumea creată de Dumnezeu în șase zile ; și pentru că suntem noi proști și votăm în draci aceiași politicieni în fruntea țării de 28 de ani prin rotație iar la Sfânta Liturghie când preotul ne îndeamnă încă să ne rugăm pentru conducătorii noștri să-i pomenească Dumnezeu întru Împărăția Sa, noi cădem pioşi în genunchi în loc să fluierăm și huiduim în biserică pentru câtă nedreptate îndurăm în această viață iar religia ne mângâie ușor pe creștet și ne spune că dreptatea nu-i aici ci în Cer la Domnul adică la Sfântul Așteaptă. Ce vreți mai limpede decât această probă de bun simț și logică, că toate sunt prostii și minciuni care ne-au amețit și luat mințile ? Dar nu disperați. Așa este normal să se întâmple iar voi, dragii mei, dragii de voi sunteți cum nu se poate mai sănătoși și cu scaun la cap. Nu sunteți voi vinovați, stați liniștiți, ci întreaga societate, moda și timpul, istoria din care venim cu toții fătați și lepădați pe toate meleagurile și care este prin excelență o istorie religioasă iar noi derivatul și efectul ei curent perfect alienat.

  3) Cu părere de rău, cred că vă dați bine seama, chiar dacă nu acceptați, că așa nu se mai poate. Cu părere de rău, chiar dacă vi se face rău și protestați vehement vomitând când constatați cum pot alții nenorociți să nu creadă în Dumnezeu ca voi, aflați că Dumnezeu pentru tot răul pe care trebuie să-l înghițim pe nemestecate, ori n-a fost niciodată, ori nu mai e pur și simplu, a dispărut, a murit, puteți să credeți în El cât vreți și să-L căutați unde vreți, pe pământ și-n cer și-n gaură de șarpe. Nu veți găsi nici un Dumnezeu. Și atunci nu-i așa că e o tâmpenie tot fasonul omenirii de-a se gândi o viață-ntreagă la Rai și la mântuire, la sfinți și la îngeri, la duhuri sfinte și bune precum și la duhuri rele și draci ? Toate sunt minciuni curente și bune pentru gestionat și explicat toate veacurile de ignoranță și înapoiere, și nu săriți de cur în sus că spun blasfemii, că și veacul acesta al nostru, ziua de azi și clipa de față în care orbi și alienați trăim, aparțin de clasica matrice a veacurilor întunericului și înapoierii, al crimelor și odioşeniei din toate timpurile în lumea făcută de Dumnezeu ! Nu vedeți orbilor în ce năclăială a timpurilor și a vremurilor trăiți și că și noi cu toții suntem la fel de odioși și vinovați în zăbăvnicia noastră de a nu face nimic,  nimeni să nu facă primul pas către sacrificiu și efort personal neprecupețit afară din tranșee, sub bombe și pericol, să dăm jos ignoranța, minciuna și tirania precum și religia irațională și ineficientă sub care ne-au îngenuncheat toate aceste rele și încercări ale vremii din toate timpurile, timpuri garnisite cu toate superstițiile religioase în care nu avem de ales și trebuie să credem obedienți căci altfel cădem sub anatema păcatului ? Ați făcut din Dumnezeu un caz real pe când în degringolada și mizeria care se petrece în mod curent în Opera Lui numită "Pământ" și în viața noastră legată cu ață, Dumnezeu nu se dovedește nimic mai mult decât o nobilă și firavă intenție bună de-a voastră din noianul de crime și orori de care suntem în masă cu toții vinovați și răspunzători.
                        
  4) Cu tristețe constatăm că Dumnezeu nu există dar dacă ar fi existat, în mod logic după cum i-ar fi stat bine unui Creator care se respectă și care din lut ne-a creat și nu-nțeleg de ce din lut când avea atâta aur și diamant în univers, ar fi trebuit să ne construiască din materiale mai superioare în care mintea, conștiința, bunătatea noastră să triumfe mai cu temei și bine în noi și să se simtă mai în elementul lor. Cu o astfel de minte sănătoasă și strălucită într-un corp sănătos și strălucit făcut de Dumnezeu din kevlar, cel mai dur material prin care glonțul nu trece la 3 mm grosime, sau din aur și diamante să fi fost făcuți, nu din carne lesne canceroasă și vulnerabilă, CÂTĂ dreptate și frumusețe ar fi fost în univers și CÂTĂ satisfacție ar fi avut niște creaturi făcute de Dumnezeu, noi oamenii ! Iată dar că astfel să fi fost făcuți de Domnul mai rezistenți și tenace, ar fi trebuit să trăim ca în Rai pe pământ, într-o societate cu adevărat utopică dar perfect posibilă prin voia Domnului, unde să curgă numai lapte și miere iar noi să fi fost al naibii de fericiți și împliniți, pe veci și definitiv buni, fără judecători, fără poliție și pușcării, fără porți închise, lacăte, zăvoare și sigilii, fără adeverințe și dovezi, fără minciuni și tertipuri, fără ură, invidie, cruzime, tiranie și sinistru, fără slujbe și bani mulți sau puțini, fără șomaj sau conturi bancare grase, fără să fi fost scoși afară în stradă și să ni se ia casele pentru neplata căldurii la întreținere când în adâncul pământului e atâta vâlvătaie de căldură care se pierde în zadar și nu poate fi dată oamenilor pe gratis fiindcă Dumnezeu nu a îngăduit asta și prea multe lucruri trebuincioase omului PE GRATIS, decât poate aerul pe care-l respirăm care e pe gratis dar e poluat nu numai de mașinile noastre dar și prin avioanele morții care împrăștie în draci pe cerul lumii cuvenitele otrăvuri, doar ne-om mai împuțina, să nu ajungem la zece miliarde pe această planetă, vreo trei, patru miliarde ar fi suficient și Lui Dumnezeu i-ar ajunge atâția închinători. În rest, pentru viața noastră totul are un preț de cost astfel încât bunurile necesare vieții sunt în cea mai mare parte inaccesibile majorității celor mulți și deveniți astfel săraci și nenorociți. Sărăcia și lipsa de resurse necesare vieții alienează sufletul uman, iar singura realizare și singurul deziderat și interes al săracului devine opțiunea credinței într-un Suveran al Cerului numit Dumnezeu care e pavăza și avuția celor săraci și obidiți și nădejdea celor fără de nădejde. Dacă Dumnezeu ar fi îngăduit ar fi trebuit să trăim toți aici și acum definitiv bine și decent, independent de visul nostru înnăscut la Paradis, molipsiți de genele excelenței divine creatoare, de voința divină absolut darnică de a oferi tuturor de toate și pe gratis, uzând de acest noroc, că-L avem pe Dumnezeu de păstor și ordonator de destin infailibil fericit, că nimic n-ar fi stat împotrivă și nu s-ar fi opus acestei posibilități, în mulțimea posibilităților practice din natură și din univers, în calea împlinirii celor mai utopice idealuri umane sau divine, cu toții într-o concordie și părtășie infailibilă cu Divinitatea dacă tot o invocă toți și ea nici măcar nu există în lumea reală ci în cea exclusiv virtuală din cer. Proba că Dumnezeu nu există e că totul are un preț de cost ; și tocmai fiindcă suntem singuri în univers, orfani ai unui Dumnezeu ascuns după un mister insondabil și irațional, trebuie să plătim ca să rezistăm într-o cursă a evoluției și a selecției naturale a speciilor, trebuie să muncim și să ne îmbolnăvim de boli profesionale ca să ne câștigăm existența și cu mare băgare de seamă să fim atenți ca să ne salvăm pielea printre atâtea pericole ale naturii și țepe pe care le luăm unii de la alții și le dăm altora numiți dușmani. Numai atunci Divinitatea și Dumnezeu ar fi avut un rost practic când ne-ar fi scutit de toate aceste nenorociri și ar fi evitat să ne alunge din Rai, sau chiar dacă ne-a alungat și chiar și așa surghiuniți pe pământ, Dumnezeu putea să demonstreze că există dacă ne-ar fi fost de vreun evident și incontestabil folos pe pământ în toate pricinile și greutățile noastre, în mod natural și automat și nu condiționând ajutoru-i divin de plăcerea-i de a audia rugăciunile noastre în genunchi pentru toate cele necesare, pentru cele mai elementare nevoi existențiale cum ar fi pâinea. Mai de folos ne-ar fi fost Dumnezeu să ne gestioneze și umple de substanță clipele de propășire a senzațiilor și experiențelor vieții pe pământul pustiit de cutremure, inundații și incendii pe care ne-a pus să trăim, în loc să se specializeze strict a fi gestionarul exclusiv al ritualului morții și înmormântării noastre când degrabă vine Dumnezeu la orice moarte a noastră de scoate sufletul din noi de vii cu forcepsul divin, în gemetele noastre de durere și agonie a morții, fiindcă Dumnezeu e un colecționar de suflete, asta se știe, și are atâta nevoie de ele în Cer.

  5) Dacă în schimb Dumnezeu nu ne poate fi de un alt folos practic și imediat pentru viața pe pământ unde tocmai ce ne-a alungat din Rai, atunci rezultă că Dumnezeu e-o cacealma și o țeapă pe care singuri ne-o dăm fiindcă așa am apucat și suntem sub vremuri și obiceiurile lor, nu deasupra lor oricâtă conștiință sau rațiune am avea. În aceste vremuri precare moral și etic în care trăim într-un veac încă plin doldora de ignoranță și obscurantism religios unde comanda puterii Lui Dumnezeu are încă o eficiență infailibilă asupra creierelor și inimilor noastre, lipsiți de alternative, de alte puteri și resurse sufletești și trupești suntem nevoiți să credem cuminți în această cacealma numită Dumnezeu. O lume de rahat în care trăim în schimb în care oricând poți fi închis ori omorât nevinovat, o lume de orori și crime, de nedreptăți, dureri și amazoane de lacrimi vărsate de la Facerea Lumii de biata omenire dovedește că Dumnezeu n-avea cum să creeze așa ceva, cel puțin putea să creeze ceva cât decât puțin mai nesângeros,  mai bun și mai pașnic. Ori dacă ziceți exuberant și sforăitor religioși că Dumnezeu totuși a creat această lume, e inexplicabil cum de la începutul ei un Dumnezeu al filantropiei și binelui mai tolerează toate blestemățiile care ni se întâmplă dar ne amețește metodic și simptomatic cu alternativa alienantă, neverosimilă și puerilă a dreptății de pe lumea cealaltă, atât de tardivă și inutilă a Raiului și a splendorilor paradisiace care cu părere de rău, Domnul, nu că n-a vrut, nu că n-a fost capabil să le implementeze aici pe pământ, dar înțelegeți odată orbilor că nu a fost cazul de mai bine aici pe pământ în mocirla existenței noastre umane deoarece a mai rămas o singură variantă, una singură pe care nu vreți s-o vedeți și s-o luați în calcul, o variantă care se leagă și potrivește cu realitatea și cu evidența de porc și de mizerie a vieții și anume că nici pomeneală ca în aceste condiții Dumnezeu să fi existat vreodată cu aceste date ale problemei în care hazardul și evoluția biologică ne-au aruncat pe lume pe noi ăştia de la marginea Căii Lactee care polemizăm unii cu alții religios sau nu după cum ne place și ne duce capul, după cum am fost născuți pe meleaguri și în religii diferite, iar dacă nu reușim să ne impunem noi punctul de vedere oponenților noștri care nu ne plac, luăm măsuri radicale și ne dăm în cap unii altora ca toți să știe și să ia aminte cine suntem și ce valoare avem. Tot ceea ce este, noi și tot pământul și lumea, tot răul și binele, tot ce ne convine și nu ne convine, tot ce ne doare și ne nemulțumește sau tot ce ne bucură și încântă sunt toate doar rezultatul evoluției haotice și întâmplătoare a lucrurilor și fenomenelor care ne-au înconjurat și noi le-am înconjurat prin existența noastră pe ele de-a lungul veacurilor, mileniilor și erelor într-o circumstanță cu totul aleatorie în care întâmplător uzăm de existența noastră fiecare la vremea lui, aici și acum, cu trupul lui întâmplător, efect direct al unui contact sexual așijderi aleatoriu și întâmplător. Căci probabilitate, haos și întâmplare este totul în univers și nimic nu e creat, lustruit, șlefuit și ordonat, nimic creat de o forță ordonată, armonioasă și dreaptă cum îndeobște ar trebui să fie un Dumnezeu încât de pe urma mâinilor Lui creatoare totul să fi ieșit ordonat și precis, lustruit atât ca frumusețe și valoare exterioară cât și interioară,  să nu fi auzit de nimic negativ în șansa existenței noastre terestre pe care Dumnezeu pretinde că ne-a oferit-o ca să trăim în același spațiu vital pe care trebuie să-l împărțim cu dracii, puzderie de draci cu care Dumnezeu s-a ocupat a-i crea și arunca pe pământ ca să ne împărțim viața și existența cu relele și ispitele lor murdare. Vedem pe pământ nu realități paradisiace demne de manufactura divină, ci bălți puturoase și gunoaie peste tot, nimic ordonat, nimic precis și calculat în Creație, nici o grădină a Paradisului pământesc ci doar bălării ieșite prin toate șanțurile și toate pârloagele și hoituri putrezind prin șanțuri și bălării și printre șinele de tren. Doar hazard și întâmplare este tot, doar șansă pură că mai trăim și nu protecție divină, când asteroizii și cometele trec de-a valma haotic pe lângă pământ și e o întâmplare că încă nu suntem loviți catastrofal de vreun bolovan cosmic a cărui traiectorie Dumnezeu de atâtea ori a scăpat s-o calculeze, ori și mai rău, voit ne-a hărăzit-o pe cap și ne-a venit de hac stricând accidental și aleatoriu propria Lui operă, pământul și viața, de atâtea ori în preistoria erelor terestre în atâtea extincții și cataclisme existențiale cu care îi place a ne amenința, numite apocalipse și potoape. Nimic ordonat în Creație. Nimic creat în Creație. Totul e rodul întâmplării și efectul unui domino care a pornit din clipa big bangului când totul a început fără să fie creat anume căci nu avea rost să fie creat un lanț de elemente aleatorii și dezordonat, întâmplător, unde un eveniment dictează asupra altuia care nu apărea dacă precedentul eveniment aleatoriu nu apărea și el dintr-o întâmplare aleatorie cauzală anterioară. Lumea noastră a pământenilor a urmat aceleași legi ale întâmplării, dezordinii, entropiei și necreației care guvernează universul. Totul e necreat, e doar o desfășurare de evenimente cauzale generate unele din altele care generează reacții după legile fizicii și chimiei din care apar unele și altele și aceste reacții au făcut ca din elementele din tabelul lui Mendeleev care erau în componența nebuloaselor stelare, vechi stele explodate și care au împrăștiat carbon, siliciu, fier, magneziu, toate să se combine în actualul pământ, împrumutând și noi de la acest pământ nevoia acestor elemente componente ale corpului nostru în sute de milioane de ani de combinații aleatorii ale naturii ce s-au cizelat și îmbunătățit până când am devenit oameni capabili să teoretizeze despre o posibilitate frumoasă, dar neverosimilă numită Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu rămâne o posibilitate a excelenței utopice dar nu o certitudine a evidenței practice este demonstrat de dezordinea curentă și eternă ce o avem în realitatea terestră unde starea latentă și curentă a lucrurilor și situațiilor este să percepem mai degrabă în realitatea înconjurătoare preponderența și normalitatea urâtului și răului, a antiesteticului care nu sunt create, când un lucru creat, prin definiție ar trebui în idee să fie estetic, ordonat, armonic, frumos. Să lăsăm florile și cerul frumos, curcubeie și creste semețe de munți împăduriți sau înzăpeziți, zâmbete și gângurit de copii. Acestea sunt excepții frumoase ale evoluției naturii, în rest, pe acest pământ, numai dramă, infecție și urât, nici o armonie, nimic ca să amintească de Creația Lui Dumnezeu. În război calci pe cadavre ca să-ți aperi țara de dușmani iar pe timp de pace aceeași dezordine și mizerie, calci pe căcat de câini pe străzi când lupii nu s-au mai descurcat în pădure și au venit ca maidanezi în lumea oamenilor unde au găsit atâta mâncare, iubire și grijă din partea lor. Iată lumea creată de Dumnezeu, căci Domnul a creat și îngăduit o lume ca să funcționeze AȘA dezolant și dramatic, când avea atâtea alte posibilități de excelență și scenarii ale vieții noastre mai fericite și nu le-a folosit. În Dunăre ne căcăm cu toți și tot de acolo bem apă, vedem un cer plin de stele puse alandala pe boltă și nu simetric și în caroiaj sau în modele cum mai verosimil era să fie puse de un arhitect și pictor artizan cu simțul esteticului dacă ar fi fost create de un Dumnezeu al artei, al ordinii, esteticii și frumuseții cum pare să fie Dumnezeu în idee. Iar noi, dragii de noi, am rămas astfel orfani de Dumnezeu Tatăl nostru, amărâți și urgisiți de soartă, de boli și dureri cum nici un Demiurg respectabil și filantrop din univers nu şi-ar fi permis să-și urgisească și molipsească propria operă cu atâta rău și împilare. Pentru asta și pentru multe altele nu-i așa că trebuie să vi se facă rușine și silă de toată manipularea religioasă în care ați crezut inimoși, investind în Dumnezeu atâta zadarnică preocupare când El nici măcar nu există și nici nu face nimic pentru a exista vreodată, el găsind loc și culcuș bun numai în mințile voastre vizionare și inimile voastre bune și înaripate de atâta credință, de atâtea sentimente bune și nobile ?

  6) Nu am ce să vă fac, luați-vă gândul și visul de Dumnezeu acasă și plângeți sfârșiți cu lacrimi de sânge cu ochii și gura înfundate în pernă udând-o de lacrimile și mucii voștri, supărați că Dumnezeul în care-ați crezut o viață v-a tras o țeapă monumentală, ori mai degrabă singuri v-ați tras-o bolnavi de profesia credinței și bolnavi de Dumnezeu de la Facerea Lumii și până azi, din generație în generație și până la școlile din ziua de azi unde voioși semnați atât de însuflețiți ca și ai voștri copii să facă neapărat ora de religie, că așa e creștinește. Vor avea și copiii voștri când vor crește mari, timp să-și smulgă părul din cap de ciudă exact ca voi când ați constatat că Dumnezeu și-a luat adio de la voi pentru totdeauna și ați rămas cu curul gol și cu mobila minții și credincioșiei voastre scoase în stradă de evidența că Dumnezeu nu există. Dumnezeu nu există și tare mai suntem triști. Proba că Dumnezeu nu există se află oriunde vezi cu ochii și simți că nu e așa cum ar trebui să fie după dreptate. Vom căuta o probă că Dumnezeu nu există tocmai în instanța de judecată, în instanța care cere probe și dovezi pentru condamnare, dar nu neapărat totdeauna, oricine putând fi condamnat și omorât și fără probe și dovezi cum spuneam, de orice instanță, draga de ea. Cine e instanța ? Nu cumva sunt judecătorii care au absolvit facultatea de drept și au fost rânduiți de stat și constituție să judece pricinile noastre ? Și cine sunt judecătorii ? Evident că sunt o putere în stat dar nu sunt ei tot oameni ? Creierul lor cu care judecă e cumva nemuritor, infailibil și invulnerabil și de aceea numai bun de judecat și hotărât asupra destinelor oamenilor ? Cumva ei nu vor face niciodată accident vascular cerebral cu creierul cu care atât de profund și dumnezeiesc judecă ? Ei nu vor face demență și alzheimer niciodată ? Ar fi trebuit să nu facă, că mintea lor e mintea Lui Dumnezeu pe pământ. Cumva judecătorii, înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ nu se vor ramoli sfârșind în decrepitudine după ce vor mânca niște salarii și pensii nesimțite ? Cumva ei nu se vor umple de viermi când vor muri sau vor rămâne oare frumos mirositori ca moaștele, ca asta să te ducă cu gândul că sunt cea mai bună alegere pentru justiția omenirii, ei fiind decretați pe dreptate dumnezei pe pământ pe când justiția divină din Cer e atât de tardivă și inutilă pentru pricinile și nevoile noastre curente ? Cumva ei, judecătorii n-au făcut și nu vor face niciodată nici o eroare judiciară și nu vor condamna pe nimeni pe nedrept ? Dar știm că au fost, sunt și vor mai fi condamnați nevinovați care au fost judecați strâmb de judecători rânduiți de Dumnezeu pe pământ. Și voi puteți fi oricând mâine, poimâine condamnați la închisoare ori la moarte de subiectivismul unui judecător, înlocuitorul Lui Dumnezeu pe pământ. Proba că Dumnezeu nu există e că nu l-ar fi durut pe Dumnezeu mâna și spatele să fie El judecătorul nostru drept pe pământ ca noi să răsuflăm în sfârșit ușurați și fericiți de câtă dreptate ar fi împărțit Dumnezeu pe pământ în stânga și-n dreapta. L-ar fi deranjat cu ceva pe Domnul serviciul și competența asta ? Luați-vă albeața de pe ochi orbilor. Tocmai pentru asta trebuie să înțelegeți de ce Dumnezeu nu există. Ori pe nebăgate de seamă ar putea să purceadă a se inventa pe sine ACUM când este necesar mai mult ca oricând nevoilor noastre. Obosiți de atâta visare la un Dumnezeu al dreptății și milei eterne știm că putem fi chemați la mobilizare în orice zi. Și mâine va putea începe orice război. Cu casca căzută pe frunte, îmbrăcat în mantaua grea și cu ranița grea în spate, cu masca de gaze pe față, transpirați și cu mucii curgând în gură, cu puşcociul în mâna înghețată vei fugi transpirat și disperat pe câmpul de război să-ți aperi țara, cu picioarele înghețate și scăpat pe tine de diaree în izmene. Putem oare pentru asta sau nu să întrebăm pe Dumnezeu cum de tolerează asemenea și alte porcării existențiale și cum de poate pretinde de la noi să se desfete cu fetişul unor rugăciuni pe care le așteaptă dependent să i le adresăm în genunchi ? Dumnezeu e un judecător suprem, așa se spune, și El e uman, așa ne place să credem, dar nu e uman ci e mizantrop căci nu numai că pedepsește pe oricine face o greșeală, o nedreptate ori strâmbătate, dar Dumnezeu, fiindcă e Dumnezeu și șeful tuturor judecătorilor poate preveni tot răul și strâmbătatea dar n-o face, deci e cinic și machiavelic,  lasă toate relele să se întâmple apoi ca și cum nici usturoi n-a mâncat vine pe urmă Domnul și împarte dreptatea în stânga și-n dreapta, băgând la chinurile iadului și la desfătările Raiului pe toți robii Săi oamenii, prin mâinile judecătorilor bagă uneori la închisoare nevinovați și nu-i găsește pe criminali, și nu face dreptate aici pe pământ unde e urgența, face dreptate doar în Cer unde e minciuna iar dreptatea acolo devine tardivă și inutilă. Cu osârdie ne va judeca Domnul pe toți căci nimeni nu scapă de Înfricoşătoarea Lui Judecată. Astfel Domnul în mare dreptatea Sa îi poate inspira pe judecătorii pământeni să nu greșească niciodată, dar n-o face, îi lasă să greșească uneori, îi poate inspira Domnul pe judecători să nu condamne fără probe și dovezi dar n-o face, se spală pe mâini ca Pilat din Pont și lasă pe judecători să greșească și să ne ia viețile și destinele. Ori nu vedeți că uneori se condamnă de către judecători discreționar fără probe și dovezi ci numai pe denunțuri calomnioase și mincinoase ? Oricare din oameni mai răsărit și acătării putea fi demonstrativ Dumnezeu pentru o zi. Dar fiind Dumnezeu, niciodată nici unuia nu i-ar fi tunat prin cap să pună pentru ființele create judecători pe pământ care să judece în locul Lui toate pricinile oamenilor și să îi lase să tot facă erori judiciare de la Facerea Lumii și să nu ia măsuri drastice de înlocuire a judecătorilor pământeni odată pentru totdeauna cu puterea incontestabilă și infailibilă a propriei puteri divine aptă să împartă dreptatea fără greș și să condamne numai vinovații, nu și nevinovații vreodată. Ce constatați însă voi cei mai credincioși și samariteni dintre voi ? Că de la Facerea Lumii se varsă pe pământ râuri și Dunări de sânge și lacrimi de către cei prigoniți pentru dreptate și de către cei inocenți și de cei blânzi și la ce bun atâta pogrom și atâta tragedie umană când în schimb un Dumnezeu al realității și evidenței putea printr-un singur click să scape omenirea de atâtea orori ? În schimb hoții, pungaşii și criminalii Dumnezeu a îngăduit uneori să scape și să fie iertați de El dacă se vor ruga ei înșiși ori mamele lor îndurerate pentru ei și iertarea păcatelor lor și preoții îi vor prohodi după tipic la înmormântare să le ierte lor Domnul greșelile cele cu voie și fără de voie. Atunci hoții și criminalii își vor freca mâinile, vor prinde curaj și speranță, vor exulta și vor râde în nas rudelor care-și vor plânge morții omorâți într-o lume făcută de Dumnezeu așa, cea mai urâtă lume dintre posibilele lumi ale universului, o ciornă cu încercări și ștersături căreia Dumnezeu a avut neinspirația să-i dea drumul pe piață într-un astfel de hal, numind-o Facerea Lumii. Iar noi ne-om plânge morții omorâți și ne vom duce înlăcrimați la cimitir să le punem flori proaspete la mormânt și să le udăm cu apă din petul de plastic și să le facem pomană și să lăudăm pe Dumnezeu, nădejdea celor fără de nădejde...

72) CREDINȚA OAMENILOR, O AMBIȚIE EXTRAVAGANTĂ A LUI DUMNEZEU

72) CREDINȚA OAMENILOR, O AMBIȚIE EXTRAVAGANTĂ A LUI DUMNEZEU

  1) Există planete care printr-un hazard, printr-un joc fatal al gravitației sunt aruncate de stelele mamă în afara sistemului lor solar, sau scapă singure dezertând pe veci din ceea ce alții (dar nu ele) ar simți că e fericirea orbitării monotone într-un sistem solar care nu le mai prinde. Și noi oamenii vrem uneori să părăsim un sistem care nu ne mai prinde și nu ne reprezintă. Și devenim rebeli, singuri și mulțumiți cu această singurătate, chiar dacă nefericiți. Căci între a fi fericit și mulțumit omul preferă a doua variantă care-i mai sănătoasă în dauna unei fericiri care nu poate exista pe un fundament de nemulțumire. Nenorocul nostru ca ființe vii, care ne face să simțim durerea, deci suferința și nefericirea, este că suntem vii și conștienți, chiar dacă mici și vulnerabili, spre deosebire de planete și stele care sunt moarte și inconștiente, chiar dacă atât de mari și durabile în acest univers în comparație cu noi.

  2) Deodată, scăpând de gravitația inexorabilă și toxică a soarelui lor, și de orbitarea monotonă și  invariabilă în jurul autorității lui intransigente, unele planete se trezesc de a doua zi dezertate în spațiul extraplanetar fără de orbită și fără de rotație în jurul nici unui soare, fără zi și noapte, fără nici un anotimp și fără nici un an, gonind singure și rebele în frigul absolut al vidului interstelar, cu aceleași stele mereu neschimbate pe cerul nopții, fără de zori de zi și fără de apus, fără de ieri și fără de azi și fără de mâine... Expulzată în infinitul rece și negru, acea planetă exilată în veșnicie fără timp și fără ani, devine, neavând de ales, fericită..., devine liniștită..., căci scapă cel puțin de nedreptatea și sila morții și dezintegrării odată cu terminarea combustibilului soarelui ei suveran care va exploda într-o zi, insensibil, impasibil, înghițindu-le fără milă pe toate planetele orbitând cuminți și cu vise de izvoare cristaline curgând printre frunze și crengi prin adâncurile pădurilor lor virgine... Deodată..., în infinit... O planetă liberă, fără viață și fără moarte, fără țel și cu amintiri inutile... ; cu o singură amintire doar : aceea a aruncării sau autoaruncării din sistemul solar și a anului și lunii când s-a întâmplat acest cataclism cosmic... Timpul,  oprit în loc, căci anii, lunile, zilele și orele nu mai există la planetele scăpate de pe orbite și care nu se mai învârt în jurul nici unui soare ca să mai existe răsărit și apus. Cu ceasul la mână vei vedea că el funcționează dar nu se mai face dimineață ; va fi veșnic noapte ; și orele vor trece inutil pe ceasul tău. Ora aceea când ai văzut soarele apunând ultima dată și definitiv, va fi ultima. Luna aceea și anul acela vor fi ultimele... Veșnic înghețate în timp și memorie, același an și aceeași lună, fără de viață și fără de moarte, fără tinerețe și fără bătrânețe, cu ceasuri care merg în gol și nu mai măsoară nimic...

  3) Fiindcă în univers domnește legea dezordinii, a întâmplării și entropiei, de la norii de pe cer care iau forme neregulate și întâmplătoare, nesimetrice și dezordonate, de la crengile copacilor care cresc cum le vine, fără vreo simetrie calculată și fără vreo estetică aparte creată ordonat (căci creația înseamnă pe fond un sistem ordonat), și până la toate stelele pe cer care sunt ca și cum ar fi aruncate vraiște ca niște bobi de fasole albă pe cer și nu puse într-o simetrie și ordine geometrică după un plan arhitectural, numai un noroc și întâmplare a făcut ca pământul nostru să se țină de orbita soarelui la o distanță optimă astfel încât viața și credința noastră în Dumnezeu să fie posibile. Puteam printr-un hazard al întâmplării să nu mai avem șansa să ne naștem pe pământul nostru cel de toate zilele care a făcut posibilă viața și credința într-un zeu și domn suprem al tuturor zeilor numit Dumne(zeu). Puteam să ne naștem, deci să fim alungați de Domnul tuturor zeilor așa cum ne-a alungat El din Rai, dar pe un alt pământ, pe o planetă moartă, expulzată de întâmplările și legile fizicii de pe orbita soarelui, și sunt, cum spuneam, cu duiumul astfel de planete dezertoare în spațiul interstelar, și puteam să fim trăitori în acel loc, să nu mai știm niciodată de un Dumnezeu și nici El de noi. Nici Dumnezeu nu mai știe de rostul acestor planete uitate, fără ani, fără anotimpuri, fără oameni, fără viermuirea lor, fără vanitatea lor, fără religia și credința lor, fără ambiția de a se mândri că a lor credință și religie e cea mai bună, împreună cu Dumnezeul aferent, din cele peste două sute de religii ale pământului. Întâmplător, aceste credințe și religii sunt prin definiție contrare și diferite, beligerante și antagonice ca și popoarele aferente, și asta explică de fiecare dată furia unor popoare asupra altora, războaiele și neînțelegerile care vin în primul rând din mândrii și motivări religioase. Cum îndrăznești tu de altă credință care nu crezi în Dumnezeul meu să-mi spui mie că Dumnezeul meu e păgân, că datinile și obiceiurile mele religioase sunt păgâne și obscurantiste și că eu împreună cu întreaga mea comunitate suntem niște rătăciți ? Din mândrie și motivare religioasă se dă cu atâta satisfacție și emulație în capul altuia, ca să se învețe minte să nu-ți mai blasfemieze Dumnezeul. Și toate acestea s-au chemat ura între popoare și sămânța și motivarea din umbră a tuturor războaielor și zaverelor omenirii care explică cum nu poți tu să suferi pe altul de altă credință și obiceiuri decât tine și cum l-ai strânge de gât de plăcere, să se învețe minte să nu te mai sfideze.

  4) Toate acestea sunt posibile numai pe pământ, pe un pământ cu climă temperată, pe pământul nostru numit Terra, a cărui ciocnire cu o altă planetă, Theea, în trecutul imemorial a făcut încât axa Terrei să se încline într-un fel, astfel încât să nu fie pe aceste meleaguri nici un iad de flăcări, nici unul de ger năprasnic cum este pe toate celelalte planete de care știm noi. Astfel încât când tot universul e atât de toxic și inospitalier vieții și când numai o întâmplare aleatorie de eroare de ecliptică interplanetară care a făcut ca planeta noastră să se ciocnească cu Theea și să-şi încline axa de rotație încât să apară clima temperată și anotimpurile și toți oamenii dintotdeauna pe care-i știm noi, în rândul cărora ne numărăm fiecare, toți acești oameni cu credința lor regională și neabătută în Zeul suprem, Domn al tuturor zeilor care a făcut acest univers, aceste galaxii și acest sistem solar, toți acești oameni firavi și vulnerabili în fața provocărilor și condițiilor extreme ale universului, nu sunt decât o pasiune cu totul întâmplătoare și o ambiție extravagantă a Lui Dumnezeu. Căci trendul în acest univers nu este armonia, ordinea și viața ci este catastrofa și condițiile extreme, improprii vieții ființelor a căror sănătate, iubire, fericire este atât de vulnerabilă, periclitată și imposibilă în tot universul și chiar și pe acest pământ cu climă temperată, nu mai vorbim de spațiul cosmic cu condițiile și radiațiile extreme pe care le împrăștie toate stelele, unde nici Dumnezeu nu are ce căuta, pentru că nu rezistă, nu ar rezista gravitației nici unei găuri negre care atrage și curbează inclusiv lumina. Sau poate că Dumnezeu, fiind doar un spirit, rezistă condițiilor extreme ale universului dar și-a făcut o specializare de a fi gestionarul ființelor acestui pământ cu climă temperată. Și nu știm de ce nu ne-a dat de știre Dumnezeu ce treburi a mai avut prin restul universului, prin celelalte locuri total extreme și inospitaliere vieții și existenței. Toți extratereștrii, au rămas secretul stupid al Lui Dumnezeu pentru noi.

  5) Prin urmare dacă un Dumnezeu viu al vieții care a creat tot acest univers total impropriu și inadecvat vieții, în totală contradicție cu excepția care a favorizat-o pe pământ și dacă nu a creat binele suprem și Raiul pe acest pământ pentru ființele numite oameni, Rai care nu poate rezista decât în acest loc cu climă temperată și propice vieții din sistemul solar, orice altă variantă pe care o știm noi, e pură legendă și alegorie, iar noi, cu toții cum am spus, dac-ar fi să fim creați de o putere numită de noi divină, nu suntem decât o pasiune întâmplătoare și o ambiție extravagantă a Lui Dumnezeu, ca să nu spun că pentru faptul că nu suntem aidoma de buni și perfecți ca și Creatorul, suntem de fapt un şpan și un rebut al planurilor Sale. Ar mai fi varianta ca Dumnezeu nici să nu existe. Și atunci tot acest univers extrem și impropriu vieții, împreună cu excepția nefericită a vieții dramatice a oamenilor pe acest pământ, se explică ușor și logic.

71) FEMEIA, UN ÎNGER TRĂDAT ȘI BATJOCORIT

71) FEMEIA, UN ÎNGER TRĂDAT ȘI BATJOCORIT

  Toate marile invenții care stau la baza tehnologiei actuale sunt un păcat ; sunt o neascultare ; sunt o erezie a unor oameni care în loc să se ducă la Sfânta Liturghie, au preferat să-și piardă duminica cu vreo scorneală drăcească, fie ea și penicilina cu care se tratează și călugării, preoții,  episcopii și papii cei sporiți în credință. S-au pornit oamenii să inventeze toate cele, să înalțe școli și spitale și să înființeze ambulanțe SMURD cu sisteme de resuscitare performante care gonesc ca nebunele să ajungă la mașina accidentată în care suntem cu capetele sfărâmate și oasele rupte încarcerați,  pentru a ne salva. Pentru ce să fim salvați de oameni când în Cer ne așteaptă Salvatorul Suprem cu sistemul divin de resuscitare infailibil ? Cineva într-o zi s-a plictisit de castronul ruginit cu tain și obscurantism religios și l-a aruncat de pereți. Apoi, de nevoie, s-a apucat să viseze, să inventeze ceva pentru progresul omenirii. De ce nimic nu merge în această lume de totul iese pe dos ? E mâna Lui Dumnezeu care e gelos pe toți inventatorii. El ar fi vrut să inventeze totul : telefonul, tableta și internetul, penicilina și ambulanțele SMURD dar peste vreo zece mii de ani, nu în zilele noastre când oamenii n-au mai suportat și au inventat tot felul de scorneli drăcești. Oamenii, nerăbdători, i-au luat-o înainte Lui Dumnezeu cu scornelile. Pentru asta Dumnezeu nu se bucură ; e invidios și gelos pe rasa umană, e mânios chiar, necătând că acest concept de mânie nu are sens în relația parentală și filială dintre Tatăl nostru din Cer și noi, copiii Lui. Mânie de tată pentru copii nu există orice-ar fi. Dar cu toate astea știm că Dumnezeu, Tatăl nostru din Cer e mânios pe noi, pe îndrăzneala noastră creatoare. Cum ne-am permis noi să inventăm toate cele de trebuință omului, să inventăm veşminte sclipitoare, rochii decoltate, minijupe, chiloți tanga și costume de baie cât mai insesizabile ca să ne arătăm goliciunea, când după pofta Lui Dumnezeu era bine să fi stat în clasica înapoiere antică și să purtăm aceleași cămăși lungi și sandale de lemn cum purta și Iisus...? Și trebuia să stăm cuminți, să nu fi inventat nici măcar scrisul și cititul, ca să fim în ton cu Iisus care n-a lăsat nimic scris niciodată potrivit importanței și excelenței pe care a avut-o ; ceva, o semnătură, o scrijelare pe-un perete de peșteră să fi scris și Mesia lumii creștin ortodoxe, care a trăit în vremuri când oamenii cunoșteau chiar cu mii de ani înainte scrisul și cititul, ca să știm și luăm și noi aminte că-i de la El. Dar dacă însuși Dumnezeu nu a catadicsit a se iscăli vreodată pe ceva, ori a-și face o poză, un selfie, un rând scris, ca să vedem și noi bucuroși cum arată și cum gândește un personaj divin, cum ar fi îndrăznit Iisus să-i încalce moravurile și modelul antic analfabet când însăși Biblia e scrisă de scribi antici și nu de mâna Lui Dumnezeu care nu și-a găsit timp a-nvăța să-şi scrie măcar numele cu dedicație pe fiecare Biblie ca să ne bucure învederat ochii și sufletul de prinoase emoționante și grăitoare de iubire și admirație ? Ne-am găsit noi oamenii să scriem, să cântăm, să facem poezii, să fim lirici și să inventăm toate cele ! Dumnezeu râde cu lacrimi de noi și de poznele noastre și pare că e relativ nederanjat de toate invențiile noastre. Dumnezeu râde, dar râde mânzeşte. Ne disprețuiește visceral pentru toate îndrăznelile noastre ; ne pune bețe în roate ; ne bagă bățul prin gard să pună stavilă infatuării noastre creatoare, lirismului nostru lumesc. Acum înțelegeți de ce nimic nu merge în lumea noastră de dureri și orori ? Nimic nu ne iese și nimic nu putem face fără cenzura și controlul inchizitorial dar perfid și discret al Lui Dumnezeu pentru că în sinea Sa Dumnezeu se simte ofensat că i-am luat-o înainte cu toate invențiile și ne-am permis să ne creăm accesorii pentru a ne face viața mai ușoară. Cum ne-am permis să creăm prezervative ori anticoncepționale ori sterilete când nici pomeneală de așa gadgeturi nerecomandate divin pentru uzul uman în actul creator al Facerii Lumii ? Cum ne-am permis să creem vibratoare ori femei gonflabile când dacă era nevoie le făcea Dumnezeu pentru Eva sau pentru Adam să aibă de trebuință în clipele lor de fantezie și libidou ? Oamenii sunt prin codul lor genetic religioși adică dependenți de iubirea Lui Dumnezeu pentru ei. Cum vă puteți imagina astfel că invențiile lor nu-L irită pe Dumnezeu și Îl jignesc nemăsurat când pare că scornelile lor îndreaptă și suplinesc o lipsă de grijă și atenție a Lui Dumnezeu în actul creator al Facerii omului, când Dumnezeu ne spune că ne-a dat odată pentru totdeauna toate cele de trebuință în șase zile de creație iar omul nu mai trebuia să scornească ceva ca să poată trăi frumușel veșnic în Rai ? Deportați din Rai cu cățel și cu purcel pe acest pustiit pământ noi oamenii ne aducem totuși aminte cu plăcere de Dumnezeul care ne-a alungat din Rai și fiindcă nici nu ne pasă de așa năpastă, noi oamenii ne-am făcut bucuroși habitudinea vieții dependentă de Dumnezeu și de evlavia către El. Astfel, nu mai putem trăi, nici nu mai putem muri fără Dumnezeu. "Nihil sine Deo", nimic fără Dumnezeu, așa scria pe banii din timpul regelui Mihai. Suntem condamnați a-L iubi pe Dumnezeu cu toate puterile și convingerea noastră, suntem obligați să-i fim robi pe vecie, în disprețul și nepăsarea monumentală a Lui Dumnezeu că ne-am cam luat nasul la purtare și ne-am întrecut cu gluma la cam multe din cele ce El niciodată NU ne-a recomandat. Bărbați și femei, ne chinuim tragic în încercările noastre, în dramele, suferința și ororile vieții noastre pe care Dumnezeu ni le-a rânduit afabil odată cu alungarea din Rai odată pentru totdeauna. Bărbatul, obligat să-și rupă oasele în muncile pământului, femeia, obligată să muncească cu copiii și să se chinuiască în îndatoririle ei specifice, mai abitir decât bărbatul. Femeia...! Nu ne-a spus Dumnezeu ce taine ascunde. În mod nedrept, deși a făcut-o mai firavă, i-a dat sarcina de a crește copii în ea, de a împărți mațele și sângele cu acele creaturi ca să le scoată în final din trup în groaznice dureri (promise la alungarea din Rai, și nu înțeleg de ce așa dureri pentru un act perfect natural al nașterii ?) ; după care, femeile sărmanele trebuie să alăpteze creaturile ce le nasc, prin niște dispozitive, sânii, ceva prea sensibil și periculos pentru sănătate ca să te gândești că poți să porți liniștit pe piept așa ceva, știind ce ravagii face cancerul de sân ori de col uterin în rândul femeilor. Nu înțeleg de ce Dumnezeu nu a dat bărbaților, mai puternici, sarcina și corvoada de a face copii, de a-i alăpta și șterge la fund, de a-i îmbăia, înfășa și doftorici cum femeile fac din instinct și din bunul lor simț matern asta ; probabil pentru că și Dumnezeu e bărbat și de aceea e perfect misogin și are partipriuri și simpatii de gen. Lasă să se chinuie femeile, că tot nu avea cine altul mai naiv, așa că Dumnezeu s-a odihnit în sfârșit fericit în ziua a șaptea, mulțumit și mândru ce lume minunată făcuse...! Măcar Domnul nu a întrebat democratic pe bărbat și pe femeie, care din ei vrea sincer să se ofere voluntar pentru aceste corvoade de a naște copii și a avea grijă în general de toată casa și gospodăria... Priviți o femeie, cât de frumoasă e, cât de eroic se dedică gospodăriei și casei ei să aibă grijă de niște copii și de un bărbat hotărât de Dumnezeu să-i fie supusă și să-i fie ei cap cum Iisus este cap bisericii. Priviți mai adânc în orice femeie și încercați să înțelegeți cum se simte ea astfel considerată de Însuși Dumnezeu ca o ființă de categoria a doua dându-i munci peste puterile ei disproporționat mai mici decât ale bărbatului înzestrat cu rezistență și forță fizică ; iar pentru asta în foarte multe cazuri bărbații și-au luat nasul la purtare tratând uneori femeile cu atâta violență domestică, având atuul nesimțit al puterii fizice ! Chiar în epoca modernă, în societatea noastră contemporană, în realitatea curentă transmisă în direct la televizor sunt țări unde femeia numai la o pâră mincinoasă că a fost infidelă, fără dovezi, poate fi părăsită de soț și omorâtă de el în piața publică cu pietre sau prin tăierea capului. În aceste societăți,  dacă ți s-a născut o a doua sau a treia fată poți să faci astfel încât să scapi de ea, contra unei sume de bani și smulgând-o de la pieptul mamei pe care tocmai o plesnești peste ochi că ți-a făcut iar fată, o dai la orfelinat sau o omori chiar din pântecul nefericitei mame obligând-o să avorteze. În aceste societăți chiar și fetele violate pot fi omorâte din aceleași considerente barbare, că nu mai sunt virtuoase, virgine și pure, chiar dacă nu din vina lor, căci au fost aținute de niște nespălați ignoranți, violenți și siniştri, în acea lume unde femeia e obligată să umble cu vălul pe față și nu are dreptul a şofa, ca să vedeți și înțelegeți ce nenoroc, nedreptate și dureri i-a pus discreționar și exuberant Dumnezeu pe cap femeii, făcând-o nici măcar ca un prototip distinct și original din lut cum a fost onorat Adam, ci dintr-o coastă a lui...! De aceea, cred că femeia e de fapt un înger perfect, un înger trădat și batjocorit chiar de către Creatorul ei, Dumnezeu.

70) FEMEILE, SAREA PĂMÂNTULUI

70) FEMEILE, SAREA PĂMÂNTULUI ȘI MIEREA UNIVERSULUI

  Ce sunt femeile ? Ele sunt sarea pământului și mierea universului astfel încât când nimic nu mai are gust mai ai leac doar să-ți mângâi simțurile cu sarea și mierea lor, a femeilor. Ori mame, ori prietene, ori iubite, ori soții, toate femeile sunt cele ce așteaptă la țărmurile lor salvatoare toate naufragiile. Scăpat de valuri te vezi deodată pe țărmurile iubitoare ale unei femei, fie mamă, prietenă, iubită sau soție, ești luat, mângâiat, alintat și salvat ca lăzi cu valori sau bijuterii încuiate și recuperate din camere secrete ale Titanicului scufundat. Cei ce sunt salvați de femei prin dragostea lor, de mamă, de prietenă, iubită sau soție sunt de fapt niște schelete, mumii într-un sarcofag aurit din adâncul unei piramide. Femeile care iubesc, îngrijesc și mângâie sunt piramida cu toată măreția ei şi muza, zâna de care se mângâie toți bărbații, fie de mame, fie de prietene, iubite sau soții. Fără aceste femei, bărbații nu se pot valida, fără cheia lor de descifrare toți bărbații sunt doar simfonii pe hârtie. Femeile dau acestor simfonii glas, pun har în bagheta dirijorului, pun cheia sol pe portativul sufletului bărbatului, uneori cheia fa pentru chestiunile mai ample, profunde şi grave și iată cum bărbatul devine un bărbat fericit, având în preajmă o femeie mângâioasă... Căci toate femeile prin natura lor sunt mângâioase întâi ca mame, apoi prietene, iubite și soții.  Deci dacă poți și trebuie să iubești ceva mai cu patimă și febră, aceea e femeia ce te sfințește cu căldura și dragostea sa. Iar în acest vis de dragoste real în care fiecare bărbat are norocul să fie un fericit rănit de război luat și îngrijit de mâini și inimi iubitoare de infirmieră de război, de fapt în acest vis de dragoste devenit realitate, femeia și doar ea este filonul de aur, comoara de dragoste descoperită de bărbat, pânza albă și pură feminină pe care un bărbat, bărbații toți trebuie și sunt chemați a le iubi, venera și picta cu culori de cuvinte care iubesc ! Nu simțiți că trebuie să deveniți pictori ? Nu simțiți necesitatea de a deveni realmente artiști ca să pictați lăudând și iubind frumusețea și dragostea femeii de lângă voi ? Dacă ați terminat de pictat cu dragoste femeile, atunci trebuie s-o luați de la capăt, căci ele nu trebuie să se plictisească și atunci toți bărbații trebuie să se remonteze și să devină din nou artiști și să iubească și mai pătimaș. Căci din pânze de pictură, pe care bărbații au pictat cu iubire, femeile se transformă și devin blocuri alb rozii de marmură de Carrara pe care bărbații trebuie să înceapă să le sculpteze cu daltă de cuvinte şi lacrimi de iubire şi dor şi să le scoată din interiorul blocului aşa cum se sufocă ele de dor și de iubire de la începutul lumii... De asta femeile plâng atât de ușor, căci fiecare femeie este o sculptură de Michelangelo care se frânge de dorul unei dălți măiastre de iubire care să le scoată din piatră, din beznă, din anonimat și din monotonie și proză și să le redea luminii de care aparțin. Doar astfel femeile devin fericite, nu numai dau fericire fiind și sare și miere totodată ! Căci sarea femeilor are nevoie de mierea iubirii bărbaților astfel ca dulce cu sărat să se combine și să dea numele perfect al iubirii.

69) PARADISUL PARADISURILOR

69) PARADISUL PARADISURILOR
 
  1) Când a creat Dumnezeu universul, lumea și toate cele, nu ne-a spus că unele lucruri nu sunt definitive și infailibile și că nu le-a terminat. Dumnezeu și-a făcut datoria, a creat tot ce-a avut de creat, iar noi oamenii, neavând ce face, am descoperit în obraznica noastră neascultare că unele creații erau demne de o manufactură și soartă mai bună. Astfel încât, unele lucruri ne-a dat Domnul de înțeles că în Atotputernicia-i a toate făcătoare care pe toate le-a creat așa cum a poftit El, le-a făcut mai din topor și s-a nimerit astfel încât să nu fie pe gustul nostru chiar toate, să fie unele chiar rele din cale-afară, unele chiar groaznice și de nesuportat și să ne dăuneze drastic neputințelor, cărnurilor noastre vulnerabile și simțurilor noastre sărmane. Știm din capul locului că Dumnezeu în principiu nu creează lucruri rele sau malefice și inutile. Totuși, în capul nostru fără minte s-a cuibărit impresia că dacă nu Dumnezeu, atunci altcineva nu știm cine să ne fi adus la sapă de lemn pe noi oamenii când puteam fi atât de avansați, atât de fericiți, atât de puternici și invulnerabili tuturor suferințelor, bolilor, necazurilor și morții, când puteam fi cea mai avansată și reușită specie de extratereștri ieșită de pe mâna măiastră a Lui Dumnezeu, nu numai din galaxia asta dar din toate galaxiile. Simțim însă că dimpotrivă suntem ciuca bătăii de joc a universului ca specie ieșită de pe mâna unui cârpaci, nu a Lui Dumnezeu. Or Dumnezeu a fost un meșter, asta știm toți din cărțile sfinte, și nu un cârpaci și atunci noi credem cuminți că e strălucită Opera de căpătâi a Lui Dumnezeu numită Facerea Lumii. Dar sub evidența care urlă și e groaznică, nu putem să ne reprimăm chiar detot sentimentul involuntar că Lui Dumnezeu nu i-a prea ieșit lumea sub evidența durerilor, ororilor și mizeriilor ce le îndurăm. Cu atât mai mult, motivați de durerile și suferințele noastre cerem Lui Dumnezeu ajutorul și singuri ne îmbărbătăm cu credință și credem cu smerenie, respect și condescendență,  cu fruntea plecată în țărână și având dureri de burtă îngrozitoare, credem că Dumnezeu e un meșter care mai întâi a făcut niște încercări de Facere a Lumii pe o ciornă iar adevărata lume a Lui Dumnezeu nici n-a purces încă a o crea. De asta ne doare burta probabil, de asta ne doare inima, de asta suntem proști și tâmpiți, de asta unii sunt criminali, tâlhari și escroci, de asta există victime ale lor inocente și criminali cu șanse la liberare după recursuri și după legi ale justiției batjocorite : Cu siguranță toate acestea se întâmplă pentru că noi cu lumea noastră nu suntem un proiect definitiv al Lui Dumnezeu ci suntem o ciornă, deci încă mai suntem în faza de teste creaționiste. Prin urmare e explicabil tot neajunsul pe care-l suferim în destinul vieții noastre ale cărei neplăceri și greutăți le înțelegem în măsura în care tot ce vedem în jur, denumit generic ca Facere a Lumii și încă noi înșine ca oameni ai ei nu suntem deocamdată decât o ciornă, o încercare de test a Lui Dumnezeu de a face ceva, o încercare ratată. În principiu e atât de costisitor un act creator, de aceea trebuie să avem înțelegere și respect dacă Creația nici n-a început și lumea noastră nu e decât o ciornă a Lui Dumnezeu plină de greșeli și ștersături inerente actului complex al creației. Când Dumnezeu a șters și a reparat încercările creației Sale, iacă ne-am pomenit și noi oamenii cu toate durerile, necazurile și lacrimile noastre.

  2) E imposibil să credem că noi suntem doar niște încercări ale Lui Dumnezeu și de ce n-am crede că Dumnezeu e doar o încercare de-a noastră ? E imposibil a obține vreodată un răspuns la întrebarea lui Nietzsche care se întreba, dacă nu cumva lumea e o gafă a Lui Dumnezeu și de ce n-am crede mai degrabă că Dumnezeu e o gafă a oamenilor ? E imposibil să credem cum aceasta e o lume reușită cu tot ce-i trebuie făcută de un Dumnezeu al succesului iar dacă mai trebuie corecturi în ea e imposibil a crede că Dumnezeu nu le-a prevenit, nu le-a evitat, și e imposibil să constatăm că pentru a  realiza corecturile operei Sale Dumnezeu ne-a dat ca și un efect al acestora povestea necazurilor noastre, povestea iadului și a diavolilor aruncate pe capul nostru ca o ciumă care a apărut odată cu viața și odată cu prima noastră respirație de nou născut. Pentru cei cu determinarea unei credințe desăvârșite și ascultarea fără crâcnire a poruncilor Lui Dumnezeu, El le-a hărăzit lumea Raiului cea de departe din Cer și cu nici un chip de aici de pe pământ. E imposibil a crede că noi oamenii tot visând la o lume utopică imposibilă terestru suntem o specie și un lucru reușit al Lui Dumnezeu, că ne-a creat doar ca să ne proiectăm ambițiile, scopul și dezideratul în Cer, că pe pământ valoarea noastră umană e nulă și trebuie să facem față stoici ororilor acestei lumi decretată de factură divină, dar considerată deșertăciune prin faptele de le fac oamenii și că această lume cum e ea, e tot ce-a făcut mai bun și important Dumnezeu care după ce ne-a făcut, s-a exonerat, s-a spălat pe mâini de lutul murdar din care ne-a făcut promițându-ne tuturor o compensare morală într-un Cer insondabil, acolo undeva Sus unde noi credem că cineva ne iubește. Ne iubește cineva și ne vrea în Cer de vom fi izbăviți, nu aici pe pământ unde nu am fost creați pentru uzul și bucuria vieții noastre ci creați pentru penitenciarele iadului pentru cei păcătoși cât și pentru centrele spa ale Raiului unde se desfată și recuperează cei îndelung credincioși în ciuda celor care urlă de durere în industria schingiuirilor iadului de vizavi. E imposibil să cred că eu cu credința și religia mea în frunte cu Dumnezeul meu suntem mai buni și mai acătării decât vecinii mei cu care mă împung în războaie numai pentru că eu sunt de o religie iar ei de alta, eu mănânc carne de porc și ei numai de oaie și numai pentru că ei au ales să-și taie prepuțul penisului și să-și lase glandul gol și eu nu. E imposibil să cred că Dumnezeul meu e mai bun decât al altora. Or e imposibil să cred că e un singur Dumnezeu făuritorul acestei singure omeniri care crede în atâția Dumnezei. E imposibil să afli un răspuns despre care fel de Dumnezeu e mai bun și care e mai uman ca să ne ducem să ne aruncăm toți la picioarele Lui și să credem în El ! E imposibil să adorăm și să dăm credit toți aceluiași Dumnezeu sub atâtea ipostaze și concepte diferite religioase, uneori atât de belicoase și antagonice de unde se alimentează și filozofiile noastre corespunzătoare de ne fac atât de ostili unii altora de la Facerea Lumii și în vecii vecilor. Dar toți ridicăm obosiți și îndrăgostiți ochii către o țintă a speranței sus la Cer, unde cineva ne iubește și trebuie să ne iubească, speranță căreia îi zicem Dumnezeu, mai precis, Dumnezeul nostru.

  3) Evident că sunt mai mulți Dumnezei, exact atâția câte concepții și seminții sunt pe lume, fiecare cu valorile ei spirituale și morale, fiecare cu ritualurile, cu vanitățile și fasoanele ei. E imposibil să existe atâția Dumnezei în Cer acolo unde ne proiectăm noi locul nostru de veci care neapărat trebuie să fie acolo în acel Cer indefinit și insesizabil și e dreptul nostru de a ne turmenta și calma astfel transferându-ne sensibilitatea și emoțiile într-o lume salvatoare onirică din cer și neapărat postumă. Fără de această lume ezoterică în care ne aruncăm viețile și destinele ca pe niște rufe murdare în mașina de spălat, oamenii nu pot rezista să trăiască pentru că au căpătat dependența promisiunii reparatorii divine. Cu propria conștiință eliberată de fabulațiile panaceului credinței, oamenii sunt slabi, sunt pierduți și nu pot găsi singuri soluții morale și umane bune de urmat în jungla vieții. Credința face diferența și face din noi niște pacienți intubați, niște cazuri complexe de pe agenda experienței Lui Dumnezeu de medic primar al sufletelor noastre bolnave. Din această experiență cosmică centrată pe managerierea destinelor umane Dumnezeu își face un țel și un rost în univers și nu are nimic de pierdut, ba chiar are de câștigat, căci El are asigurat respectul nostru al tuturor indiferent de divergențele religioase ale robilor Săi, de care Dumnezeu cu un ochi râde și cu altul plânge văzând în ce fundătură morală a ajuns omenirea pe care cu atâtea bune intenții a creat-o.

  4) Cum poate privi Dumnezeu liniștit și bucuros pe cei care fac războaie și carnagii în numele Lui și ucid dușmanii necredincioși, motivați de credință și numele Lui Dumnezeu pe buze, în gânduri și în inimi ? Nu mai contează măcelul care rezultă în urma tuturor acțiunilor făcute în numele credinței. Credința ta dacă nu e creștin ortodoxă te face să zici că eu sunt un păgân ; și te determină din instinct să mă combați și să-mi dai în cap căci nu suporți jignirea personală, afrontul și blasfemia ca cineva să nu creadă în / și să nu-L respecte pe Dumnezeul căruia tu îi ești fan și fanatic. La fel și eu procedez cu cei de altă credință, le zic păgâni și de aceea îi disprețuiesc și le sunt ostil. Dușmanii și disputele în lumea asta s-au creat și eternizat când oamenii au avut opinii diferite generate de credințe diferite în dumnezei diferiți. Ne-am omorât unii pe alții și am băut apă din tigvele dușmanilor prinși și  decapitați că erau păgâni și nu erau pe placul nostru și al Dumnezeului nostru. Iată explicația simplă a tuturor disputelor și războaielor umane întâmplate sub jurisdicția unui Dumnezeu care a declarat că a avut un plan cu lumea. Dacă planul divin e acesta și dacă pare îndoielnic și unora chiar le repugnă, Lui Dumnezeu nu îi pasă oricum căci El poate trăi fericit sus acolo în Cer în orice condiții de oroare de ne chinuim noi aici pe pământ unde ne-a surghiunit și repartizat locativ temporar ; căci doar ce ne-a zis Dumnezeu că El în CER ne așteaptă mai cu temei pentru a-i ridica osanale și slavă bucurându-ne de viața noastră eternă din Cer și nu de viața aceasta legată cu ață de aici de pe sordidul pământ cum ni se părea nouă că era infinit mai logic să ne bucurăm de viață și de bucuriile ei de ne-a fost dată. Cum noi am fost și suntem ocupația predilectă a Lui Dumnezeu, în El vedem și binele și răul, de orice credință am fi. În Dumnezeu vedem, când ridicăm obosiți ochii către cer, și Tatăl iubitor când ne convine, și boierul satrap care ne dă bice pe spinare când ne luăm nasul la purtare și facem păcate. Căci pentru toate păcatele comise Dumnezeu nu mai pridideşte să ne rânduiască încercările și necazurile cuvenite ca să ne învățăm minte să nu mai păcătuim și să știm că plata păcatului este moartea, chiar dacă Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui. Câtă stupizenie în aceste învățături și vorbe goale cu care sunt pline cărțile sfinte când noi vedem rahatul nenorocirii în care suntem afundați până la gât și vedem în toată splendoarea degringolada vieții noastre, ratarea ei cu brio și lipsa de soluții practice de a înțelege ceva bun din ea, explodând în disoluția vieții noastre în care singurul nor de fum care iese e norul visului la Rai și la lumea cealaltă ! Propaganda religioasă despre binele de dincolo ne-a terminat de disperare și răbdări prăjite în mijlocul mizeriei și durerilor vieții în care colcăim și ni s-a acrit de atâta necaz pe când asta nici nu se cunoaște când visăm atât de frumos la Dumnezeu și la Rai, la îngeri și spirite ezoterice atât de frumoase care ne încântă interesul și ne fac din visul religios un crez și un organ al corpului nostru care are vene prin care pulsează sângele credinței noastre fără de care nu putem să trăim. Nu putem și basta ! Îl iubim pe Dumnezeu până la capăt și cu orice preț și nu ne mai preocupă de ce suferim și ne doare totul când manipularea religioasă la care singuri am subscris ne ține loc de unicul loc de sprijin în viață ca să nu înnebunim de ororile, durerile și tot nonsensul vieții de carne. Suferim și plângem, ori juisăm și gemem de plăceri ? Nu ne mai trebuie nici o explicație mai clară : Explicația e simplă sau noi o facem simplă oricât ar fi de complicată : De la Dumnezeu ne vine și binele și răul, când El e totul, și alfa și omega, și creatorul binelui, și creatorul diavolului, acest torționar,  gardian credincios al Lui Dumnezeu care i-a dat și lui o șansă la existență și la a-şi câștiga o pâine prin schingiuirea noastră. Nu putem înțelege cum fără acest slujbaș al torturii, diavolul, Dumnezeu nu a găsit nici o altă soluție de funcționare a acestui univers pe care trebuie să-l împărțim răbdători și cu îngerii și cu diavolii Lui Dumnezeu. Ce mai putem face văzând toate aceste mizerii și împilări cosmice cu care suntem inexorabil stigmatizați și condamnați la universul neșansei dureroase de a fi ? Nu putem decât să-i mulțumim Lui Dumnezeu și pentru bine și pentru rău, după formula : "Domnul a dat, Domnul a luat..., fie numele Domnului binecuvântat", etc. Cu ce suntem noi vinovați astfel dacă am ajuns unii să-L iubim pe Dumnezeu, alții nu ? Nu Dumnezeu a rânduit totul, și motivele de iubire și cele de scepticism față de El ? Căci dacă voia, făcea astfel încât toată creatura să aibă motive să-L iubească nemijlocit și automat. Domnul a rânduit să apară în creierii noștri și în sărmanii noștri neuroni și ADN, pe lângă iubirea de El foarte normală și creștinesc frumoasă, și un soi de alergie și scepticism la Domnia Sa, la efectele distructive pe care le are asupra noastră experimentul creației, cum sunt suferințele, nedreptățile, bolile, durerile și moartea însăși ca etapă nefericit inserată în stagiul vieții unor creaturi suprainteligente cum sunt oamenii, vlăstare divine care nu trebuiau muri, totul fiind normal să moară, numai oamenii nu.

  5) Cine este savantul care cu bucurie și entuziasm ne-a creat în laboratoarele sale ? Și cine e savantul care Atotputernic și Atotcunoscător cum a fost, dar și bun și iubitor de oameni, nu a prevăzut când ne-a creat corpul de carne că ne-a băgat în el bolile, durerile și moartea similar tuturor dobitoacelor neinteligente ? Or a prevăzut și știa cât ne vor durea tot și toate și orice centimetru pătrat sau cub din corpul nostru atât de lesne vulnerabil ? Și atunci ce mare scofală a făcut al nostru Creator și ce beneficiu și bucurie ne-a făcut nouă de ne-am ales cu viața, nouă celor plânşi și schimonosiți de durere, numiți oameni, ca și creație a Sa preferată și predilectă ? Neapărat că toate virtuțile creației au generat și zgură, balast, şpan și inconveniente colaterale care cauzează răbdării și simțirii noastre prin percepția atâtor rele și orori care ne înconjoară. Nu sunt durerile, bolile și încercările vieții noastre tot atâtea motive de suferință care să mânjească cu nefericire și deznădejde involuntară și naturală toată sincera iubire pe care aveam de gând să i-o dedicăm Lui Dumnezeu entuziaști ? Triști și dezamăgiți vedem că odată cu tot ce-a fost bun foarte și folositor, neapărat trebuie că Dumnezeu a creat și a dispus, pentru o contrapondere și echilibru cu lucrurile bune, probabil și lucrurile rele, malefice, dăunătoare sărmanelor noastre vieți de trestii gânditoare... Pentru a scăpa cu fața curată, nu ne-a dat de înțeles Dumnezeu că El Însuși a creat răul, ci s-a spus și acceptat fără crâcnire că prin mâna diavolului a strecurat Domnul răul în lumea și viața noastră, ca să ne ispitească și pună la încercare credința, să ne-o facă mai cu temei și motivație. Strașnică manipulare sau automanipulare a oamenilor care ei înșiși au subscris atât de orbi la această alienare a simțurilor și percepțiilor de a crede dinadins și inexorabil că există ceva FATAL, iadul și Satana rânduite de Dumnezeu, care încurcă planurile excelente și favorabile ale Lui însuși pentru buna funcționare a oamenilor și ne aduce decăderea și pieirea sub ploaia iubirii generice a Lui Dumnezeu pe care ne-a proorocit-o în toate filele Bibliei...! De ce oare ne-a spus Dumnezeu în Cartea Sfântă că a creat iadul și diavolii când nici un Creator responsabil nu a avut vreun motiv sau interes rațional, valoric, benefic și constructiv pentru Creație ca să dispună o așa sabotare cosmică a propriului obiect al muncii și creației printr-o instituție punitivă numită iad ? Iad ? Da ! Pentru cei care ucid, tâlhăresc, înșeală și escrochează. Dar vei intra în iad dacă ești un ateu blând, omorât de un criminal credincios, el sau mama lui care se va ruga cu lacrimi Lui Dumnezeu pentru iertarea fiului. Oare Dumnezeu ne-a spus acest nonsens al existenței iadului și diavolilor aferenți ori noi am statuat iresponsabili în obscurantismul nostru religios aceste iraționale aserțiuni ? De ce am înțeles noi așa ceva, că un Dumnezeu al milei și competenței supreme s-a sabotat singur și odată cu El și pe creaturile Lui introducând în Creație pericolul și morbul răului și al distrugerii programatice și iremediabile ? Ce Dumnezeu al Binelui, Competenței și Bunătății supreme și indiscutabile a avut și a putut găsi necesitatea și interesul sine qua non de a crea și băga în sistemul și Creația Sa, în viața noastră, în Măreața-i Operă în mod perfid, masochist, imprevizibil și autodestructiv ca într-un calculator viruși și chestiuni malefice ce nu cadrează și rimează deloc cu intenția genială de perfectă măiestrie și bunătate a unui Dumnezeu dispozitor perfect, incorigibil și deloc inuman cu oamenii în idee de la începutul Facerii Lumii ? Inutilitatea iadului și a diavolilor se face vădită atunci când judecăm că Dumnezeu putea lesne găsi în infinitatea posibilităților Sale meșteșugărești creaționiste o variantă și un mijloc mai eficient, eficace și de bon ton pentru a ține în frâu greșelile noastre, responsabilizându-ne mai vârtos, elegant și select potrivit unei dispozițiuni specifice benefice dumnezeiești ce ne-ar fi determinat vrând nevrând să facem numai fapte bune potrivit comenzii infailibile de la Dumnezeu și minunii statutului nostru de ființe inteligente, cu duh sfânt și perfect de viață suflat peste noi de Dumnezeul cel Bun, făuritorul unor ființe conștiente, făcute după chipul și asemănarea Sa, rude de gradul întâi ale Divinității ce suntem noi oamenii și molipsite de Dumnezeu cu bunătatea și sfințenia Sa de nezdruncinat. Constatăm în schimb că ceva sau cineva ne-a făcut răi, numai pui de Dumnezeu nu ne-a făcut, ALTFEL de cum puteam JURA că o va face ca să fim fericiți și reușiți odată pentru totdeauna, apoi ne-a băgat în sperieți cu minciunile și speculațiile spurcăciunilor, ororilor și nonsensurilor iadului și diavolilor, când sigur Dumnezeu n-a avut interesul incipient divin de-a ne condamna la oroare și chin și nu ne-a considerat ab initio și iremediabil proști, paria și bestii necuvântătoare ca să cădem în păcat ca nătângii, ca să ne fie dată această țeapă cosmică și monumentală a damnării și apoi să știm în jugul pedepsei numai de bice date pe spinările de animale. Sintagma "biciul Lui Dumnezeu" vădește că Dumnezeu nu are nici o remușcare în a ne considera adevărate animale demne de a fi biciuite și pedepsite odată ce au greșit, cu voie sau fără de voie, potrivit păcatelor și neputințelor noastre. Să se răzbune Dumnezeu pe noi și pe boacănele noastre atât de crunt și neverosimil când tocmai ce atât de entuziast și încrezător ne-a creat pasionat la masa Sa de lucru în Laboratorul divin dotat cu toate uneltele, substanțele și dispozitivele garante ale unei reușite Creații ?

  6) Toate referințele și percepțiile despre Dumnezeu ne spun că bunătatea-i și mila îi sunt inalienabile și excelente și este exclus ca originea chinului și suferințelor noastre să fie o dispoziție și un ordin al Dumnezeului cel Bun, atât în lumea aceasta cât și în lumea cealaltă. O, ce ușurare să știm că nu Dumnezeu a putut crea în competența și bunătatea-i ireproșabile iadul și pe spurcații lui simbriaşi, diavolii, că astfel nu există literalmente iad și diavoli, că singuri oamenii dintr-un instinct masochist și găunos obscurantist și-au pus singuri de gât lanțul acestei sperietori inactive ci doar cu rol defensiv, să știe oamenii adică de frică, de ceva extrem coercitiv, când sunt răi prin definiţie, adevărate bestii zoologic vorbind, definitiv inapți în a avea scrupule și de neîndreptat, la fel ca animalele bietele, astfel încât cuvântul blând al Lui Dumnezeu, evidența și poruncile Lui au fost atât de ineficace pentru oameni încât stratagema iadului și diavolilor, a conștiinței damnării inexorabile, a fost singura metodă practică de forță și constrângere pe care oamenii au adoptat-o în neputințele și inabilitatea lor spre a și-L pune în evidență mai bine pe Dumnezeu, spre a-i ști mai bine și eficace de frică și ascultare. Astfel, legenda neagră a iadului și diavolilor a fost suportul și fondul practic adecvat pentru ca Dumnezeu să devină vizibil ochilor noștri bolnavi de obscurantism, să ni se reveleze iluzoriu ca și un tabiet dintr-un neant din care altfel nu puteam vedea decât cum vedem acum prin curenta religie, nici o rază din bunătatea și excelența Sa proverbială. Doar povestea iadului și diavolilor au fost suportul și ecranul pe care am proiectat în mintea noastră încețoșată și îmbolnăvită de frica existențială, ca pe o peliculă de film pe Dumnezeu să devină vizibil simțurilor, neputințelor și temerilor noastre ancestrale.

  7) De Dumnezeu, inexorabil nu putem să știm decât de frică ; e literă de lege. Dar oare de ce trebuie să ne temem de Dumnezeu ca de un satrap și despot iremediabil inuman ? E inuman și inacceptabil să îndurăm o așa neverosimilă soartă și împilare eternă. Iar dacă Dumnezeu a văzut că altfel decât de frică nu putem să-L ascultăm și să-i dăm binețe, a lăsat această iluzie a maleficului și frica de pedeapsă a iadului să ne sugrume patologic sufletul și așezându-se mai confortabil pe tronul veșniciei, nu s-a mai obosit și complicat cu vreun alt efort de creativitate divină prin care puteam deveni mai buni, speciali, dumnezeiești și loiali, fără să ne sufocăm de frica și îmbolnăvim de nonsensul, sperietoarea și speculația iadului. Ca atunci când caii de la căruță știu drumul către ulița casei și fără să mai tragem hăis-cea de hățuri, Dumnezeu ne-a lăsat în banii noștri, să ne spălăm pe cap cu iadul și diavolii pe care ni i-am creat singuri, interesul divin de a-i fi loiali prin orice mijloc Lui Dumnezeu scuzând orice fantasme autoflagelante despre diavoli ce ne-am creat noi înșine și astfel ușurând pe Dumnezeu de-o muncă-n plus de a ne îmbuna și responsabiliza ALTFEL, printr-un efort specific și genial divin al Său, noi ne-am băgat singuri în rahat, în această mocirlă a autodamnării în placiditatea și dezinteresul unui Dumnezeu nedispus a se complica cu mărunțișurile noastre retrograde obscurantiste de speriați de profesie ai universului.

  8) Deoarece în viața noastră de toate zilele este cu neputință a ne imagina că am putea opri și eradica răul din noi și din lume fără necesarele pușcării unde pedeapsa și penitența sunt singura soluție practică de a ține în frâu și sub control răul și răutatea din om, în mod similar, noi oamenii am inventat o pușcărie și pentru lumea cealaltă, iadul, și pe gardienii lui corespunzători, diavolii. Cum n-am putut deveni oameni cuminți și la locul nostru și fără frica și amenințarea pușcăriilor în viața de pe lumea aceasta și similar, cum n-am putut deveni cuminți și buni și fără amenințarea stigmatului pedepsei cu iadul în viața de pe lumea cealaltă ? E de neînțeles cum numai frica de iad ne face să devenim cuminți și frumoși în ochii Lui Dumnezeu. E inuman și inacceptabil cum n-am putut deveni o populație cuminte și cetățeni endemici ai Raiului în mod simplu și automat și cum Dumnezeu ne-a strecurat în voința sau puterile și aptitudinile noastre morbul otrăvit al ratării în a deveni brute și malefici de profesie. E stupid să vezi o lume în declin și mișunând și mirosind acut de răutate și să spui că asta e maximul și tot ce a putut sau vrut să obțină și să facă Dumnezeu cu noi. Neputând să mai salveze și repare nimic din destinul nostru hărăzit iremediabil iadului, nu cred că s-ar complace Dumnezeu cu această proastă funcționare a lumii de-a trebuit să inventeze o locație punitivă, iadul, și o locație reparatorie, Raiul. Mă așteptam ca Facerea Lumii să fie o Facere și o afacere definitiv bună. Ne îmbăta de fericire ipostaza ca lumea să fi fost o afacere reciproc avantajoasă, memorabilă și fericită odată pentru totdeauna atât pentru Dumnezeu cât și pentru noi, iar dacă universul a avut ceva bun în esență să ne ofere, așteptările noastre ar fi fost ca Raiul să fie pe pământ și să ne fie comun și accesibil direct și nemijlocit ca lumina și căldura soarelui, ca aerul de respirat și apa de băut. E neverosimil și de neînțeles pentru ce ca să intri în Rai trebuie să faci o echilibristică și un ocol inutil, draconic și contraproductiv prin tot universul înghețat, prin această viață plină de dureri, orori și lacrimi ca MURIND doar să-L vezi pe Dumnezeu și Raiul cu bunătățile și avantajele lui, nu cu ochii vii ci cu orbitele craniului din sicriu și cu ochii închipuirii de pe lumea asta, închipuire care se cheamă religie și credință. Nu înțelegem de ce a trebuit să ne inventeze Dumnezeu lacrimile și durerile de pe lumea asta, preț plătit pentru fericirea de pe lumea cealaltă, și nu înțelegem cum a fost imposibil să nu devenim păcătoși de a trebuit Dumnezeu să inventeze iadul cât și lacrimile și durerile noastre de vom fi torturați pe lumea cealaltă, când Creatorul tuturor avea la dispoziție orice alte atâtea variante părintești și rezonabile, având a ne pune la dispoziție atâtea accesorii funcționale și fericite pentru noi și bunătatea noastră și orice altă atâta fericire și minunăție de care Raiul din cer oricum dă pe-afară iar sufletele morților n-au carne să simtă atâta plăcere și fericire ce se pierde inutil acolo în Rai. Căci acolo în Rai nu e carne de simțit plăceri și fericire, ci doar numai spirite fără carne și fără simțuri, căci odată cu moartea, adio plăceri, adio fericire aruncați în neantul unei existențe ezoterice lipsită de emoții și simțuri, bazați doar pe abilitatea neverosimilă a unui suflet de a se bucura cumva de ceva, de vreo senzație de plăcere și fericire în numele nostru acolo în Cer. Pentru a priza acea nemaipomenită fericire paradisiacă trebuie să așteptăm să ne vedem morți și cât suntem vii și de carne să trăim cu dorul și lacrimile noastre inutile de pe obraji tânjind după o fericire indisponibilă din Cer, ca jindul după fructele ce se usucă pe ramuri ori cad pe jos dintr-o curte păzită de câini unde toți ai casei au murit...! Ce e Raiul dacă nu o grădină de cireși păzită de câini cu colți mari lătrând cu spume la bot, unde stăpânul în persoana Lui Dumnezeu n-a fost văzut niciodată dar ne-a dat de știre în toate Cărțile Sfinte ce bune vor fi cireșele când vom muri și nu vom avea dreptul să mâncăm decât virtual din bunătățile pomilor Raiului...!? De multe ori am văzut cireșe neculese pe ramurile înalte, de când erau flori și până s-au uscat pe ramuri. Salivând de poftă inutil, la fel de inutilă ne e și pofta noastră de Rai și bunătățile lui care ne sunt fluturate pe sub nas ca imaginea unor cireșe coapte pe niște ramuri înalte pe care nu le mai poate culege și mânca nimeni și se usucă inexorabil...

  9) Nu înțeleg pentru ce nu acest PĂMÂNT e Raiul real cu toate bunătățile și virtuțile lui, când această lume și viața ne sunt unica plută de carne legănându-se în derivă prin valurile universului și simțurilor noastre vii, iar viața și lumea noastră e făcută de un Dumnezeu milos, bun și real ? Ori numai dacă lumea nu ar fi făcută de un Dumnezeu real, aș înțelege și ar fi de explicat toată degringolada și opreliștea în care trăim.
Nu înțeleg pentru ce există secretomania unui Rai din cer fără coordonate GPS și fără locație, când pe pământ Dumnezeu putea dispune toate utilitățile, materialele și amenajările necesare ca să fi putut fugi fericiți cu picioarele goale prin iarba verde a Raiului pământesc și să ni le udăm de roua veșniciei ? Oare nu meritam acest privilegiu direct și simplu, fără complicația ororilor vieții, ori ale morții, a stupidității religiei și credinței, a Raiului și a iadului, dacă tot s-a obosit Dumnezeu să ne facă, și ce-am folosit de-a trebuit să ne amâne Dumnezeu sine die atât de neinspirat și lipsit de sens fericirea și mântuirea doar pentru Rai și să ne alunge doar astfel întristarea și suspinul într-o lume a Raiului tot atât de incertă și inadmisibil de îndepărtată, neplauzibilă și irațional discretă ca și însuși patronul ei Dumnezeu ? O mare parte a omenirii, chiar fără să-și dea seama nu mai suportă această reclamă și locație insondabilă, imperceptibilă și inevidentă a Raiului de nicăieri. Amăgirea și dezamăgirea noastră față de această chestiune Îl pune pe Dumnezeu în dificultate în a-şi pune în evidență clar și concis bunele intenții față de noi ori chiar în a-şi proba și certifica existența efectivă în inimile noastre otrăvite de incertitudine. Și nu că i-ar păsa de asta dar tocmai pentru acest motiv, că nu știm dacă-i pasă sau nu, noi avem o dilemă cosmică în a alege ce să credem că există sau nu există mai întâi : Să credem că există sau nu există iadul sau Raiul ? Dacă acestea există, nu înțelegem rațiunea și trebuința pentru care nu ne-a fost îngăduit să le accesăm și cunoaștem din timpul vieții, să mergem în Rai și iad ca într-un muzeu și să luăm aminte ce este acolo, să învățăm să fim pe pământ cuminți și buni ca în Rai, să ne ferim de răutățile iadului, să percepem aceste locații ezoterice pentru cultura noastră, cu simțurile vii ale cărnurilor noastre date nouă cu bunăvoință și bună credință chiar de Dumnezeu. Or nu-nțelegem pentru ce-a trebuit chiar din start să fim damnați unei soarte de surghiuniți din născare despărțiți vitreg de leagănul dulce originar al Raiului și obligați să înghițim pe nemestecate oroarea nenorocului și neajunsului de a ne fi născut departe de un Dumnezeu al milei pe un pământ al neîndurării și suferinței, în schimb copilărește amăgiți cu lumea cealaltă a Raiului, desfătărilor și izbăvirii neverosimile ! E exclus ca un Dumnezeu al milei să admită exuberant și lipsit de altă voință condamnarea noastră posibilă la iad, să nu fi avut dispoziția și inspirația sufletească de a îndepărta din start această neagră posibilitate și nenoroc al nostru. E de neînțeles cum nu a fost Dumnezeu total părtinitor cu noi admițându-ne natural și necondiționat în Rai tocmai fiindcă îi suntem copii și rude de sânge ori măcar de suflet. Căci sufletul nostru bun de la Dumnezeu ni se trage iar toate durerile și necazurile vieții noastre, de la lipsa Lui. 

  10) În aceste condiții, Dumnezeul Bun al milei nu are cum să ne fi periclitat destinul uman și sensul bun al devenirii noastre în acest univers prin imposibilitatea accederii naturale și automate la Rai punând condiția morții, astfel că nu ne mai rămâne decât să credem dezabuzați că iadul și Raiul chiar nu există și nu pot exista. Or dacă acestea nu există, rămâne numai dorul, mila, respectul și condescendența noastră goale și seci față de un Dumnezeu al unei extreme și iraționale discreții ce a ales să trăiască niciunde și nicăieri în cel mai neverosimil și imposibil colț al universului, disprețuind programatic încercările, dorul și lacrimile noastre nesăbuite față de El, față de Nimic. Oricât evidența simțurilor noastre directe, tot ce avem pe această lume, ne arată astfel că Dumnezeu nu poate exista, nu ne îndurăm și nu putem cu nici un chip să renunțăm la Dumnezeu, la dulcea idee de bunătate ce-o cuprinde, tot ce ne-a dat evoluția și avem mai bun în noi ca și acumulare morală, sentimentul cel mai sfânt ce-l avem pe această lume personificat în conceptul de Dumnezeu, singurul nostru punct de sprijin contra alienării și înnebunirii sigure de deznădejde în acest univers negru și înghețat. Astfel, dacă acceptăm de nevoie că Dumnezeu ne-a inventat pe noi sub impulsul a tot ce-a avut mai bun în sufletul Lui de a ne oferi din tainele universului, al unei supreme virtuți și inspirații ce i-a furnizat-o Lui Dumnezeu acest tot înconjurător infinit, trebuie să acceptăm că Dumnezeu nu a putut exista singur, nu ar fi avut nici un sens, nici un viitor și nici o justificare. Astfel încât, simțim atât de adânc că înșine noi oamenii L-am inventat pe Dumnezeu, i-am dat un impuls indispensabil în a se naște, noi și Dumnezeu fiind dependenți unii de alții, într-o simbioză și osmoză inseparabilă, căci ce sens ar fi avut un Dumnezeu claustru, șomer și singur în univers fără de noi oamenii, și ce sens am fi avut noi oamenii singuri în univers, singuri și disperați fără un Dumnezeu izbăvitor durerilor și neputințelor noastre ? Cu acest câștig al comuniunii reciproc avantajoase cu Dumnezeu, cu Dumnezeu înainte cum ne place a spune încrezători și neînfricați, suntem siguri că Dumnezeu poate să ne facă această concesie și onora acest drept de a putea noi emite în fața Lui umana pretenție de a ne izbăvi și scuti odată pentru totdeauna de stupiditatea iadului neverosimil și nenecesar care nici nu există, căci abia ACEASTA ar putea fi condiția noastră umană și pertinentă să credem într-un Dumnezeu rezonabil, ca iadul, răutatea, durerea și nefericirea umană să nu fi existat, ca una din axiomele universului de care Dumnezeu trebuia să aibă anticipată cunoștință de visurile și dezideratele noastre, și nu a avut. De aceea dacă Dumnezeu ne-a dat niște drepturi umane, nici unul nu era mai legitim ca dreptul de a fi mai direct și inalienabil fericiți aici pe pământ, imposibil să fim nenorociți, loviți, înșelați și prostiți pe pământ de orori, imposibil să ne omorâm unii pe alții și să fim destinați atât de ușor stigmatului iadului de departe și care vine prea ridicol de târziu și inutil pentru a pedepsi criminalii și pe toți cei răi. În caz că iadul totuși există, îl putem ruga pe Dumnezeu, invocând drepturile curente ale tuturor extratereștrilor din univers, să desființeze iadul pe dată și să ne facă doar RAIUL o realitate vie în viața cea de toate zilele, învățându-ne mai cu nădejde cum să fim buni și nestricători de calități și virtuți divine ca să le probăm cu succes pe pielea noastră bolnavă de psoriazis. Dar dacă asta nu poate Dumnezeu, nu vrea ori nu se-ndură, avem tot dreptul să spunem că Raiul nu există. Dacă Raiul nu există, la fel de îndreptățiți îl putem ruga pe Dumnezeu, degrabă să-L înființeze pentru a potoli aleanul sufletelor noastre avide de acest dezamăgit și sărman deziderat. Or dacă Dumnezeu nu se îndură să ne facă acest hatâr, Îl putem ruga să ne lase singuri să aducem la faliment și să desființăm hotărâți inutilul iad, după care să ne lase să ne înființăm singuri un Rai palpabil și rezonabil, micul nostru Rai uman pe pământ în care să credem, fiecare după imaginația și dorul lui.

  11) Este exclus să credem că există undeva în univers niște creaturi, oamenii, inventați și înzestrați de Dumnezeu cu rațiune, minte, suflet și înfățișare după chipul și asemănarea Sa, care au inventat atâtea minuni ale științei și tehnologiei, iar visul lor la o mântuire și un Rai al timpurilor noastre trebuie să se oprească la a aspira la Raiul cel clasic și antic unde sfinții, moda, cultura și moravurile lor n-au mai evoluat din antichitate, unde nu există telefoane mobile și nici internet, unde vestimentația paradisiacă se reduce la a purta aceleași cămăși lungi preistorice cum purtau Iisus și discipolii Săi ignoranți, cu sandale de lemn, fără ciorapi și fără lenjerie intimă, fără parfumuri și deodorante și unde la toaletă nu există deodorante și nici hârtie igienică ci numai niște bureți naturali refolosibili prin clătire cum foloseau anticii romani la privățile lor citadine. Să tânjim la un Rai în care moda și moravurile n-au mai evoluat din antichitate, în care spiritul și civilizația e în aceeași înapoiere și precaritate ca în epoca preistorică, mi se pare forțat și inconvenabil pentru contemporaneitate. Dacă Dumnezeu avea să inventeze în Rai măcar puține din facilitățile și progresele tehnologice pe care le avem acum pe pământ, ne spunea asta de la început cum ne-a spus în Cartea Sfântă că a făcut atâtea lucruri și a văzut că sunt bune toate în șase zile de Creație. Nimic nu explică mai bine decât conceptul de evoluție în care unii nu cred, faptul că toate beneficiile și descoperirile științifice care ne fac viața mai colorată și frumoasă, n-au existat de la Facerea Lumii și s-au descoperit și evoluat în timp odată cu evoluția oamenilor și implicit a inteligenței lor. Nu înțelegem cum Iisus nu a putut avea foarte normal un telefon mobil cu care să ne vorbească din temniță ori pe care să fie sunat când a dispărut. Așa cum noi am evoluat din tot soiul de specii din mamifere iar balenele au evoluat din ierbivorele ce s-au afundat în apă ca dovadă că ele au stomac cu camere ca ierbivorele și niște rudimente de picioare care s-au resorbit în corp fiindcă nu le-au mai folosit la nimic în apă, așa și spiritul uman a evoluat și telefonul mobil s-a inventat nu de la Facerea Lumii ci abia în timpul vieții noastre, ca dovadă că Dumnezeu nu l-a putut inventa și doar noi în evoluția spiritului nostru l-am putut inventa pe acest telefon mobil, inclusiv pe Dumnezeu. Dacă spiritul și lumea Raiului sunt la fel de precare și rudimentare din punct de vedere al civilizației, progresului, facilităților și confortului ca și înapoiata lume ignorantă obscurantistă preistorică, și nu avem date de a crede că lumea Raiului e mai acătării și evoluată din punct de vedere al tehnologiei, moralității și bon tonului, manierelor și civilizației, deoarece însuși Iisus, fără vreo ambulanță Smurd s-a înălțat la Cer cu pletele însângerate de coroana de spini, într-o cămașă antică sau giulgiu pătate de sângele și lacrimile răstignirii, când putea fi executat mai curat și modern, demn, prin scaunul electric ori injecție letală, iar de atunci nu cred că moravurile și moda Raiului au evoluat încât orice sfânt să se tundă și radă și să se costumeze modern după două mii de ani de evoluție în Rai, putem crede că Raiul e o locație tristă, ștearsă, un fel de deja-vu al antichității înapoiate și semisălbatice, adică o minciună asumată frumos, cea mai mare minciună și cea mai frumos asumată. Nimeni n-a îndrăznit a efectua revoluția pictării sfinților și îngerilor de pe pereții bisericilor în veșminte contemporane după două mii de ani de evoluție și timp trecut în Rai. Aceleași veșminte antice poartă sfinții și acum după atâta timp trecut în Rai.  Aceleași chipuri palide, fără viață și sânge în obraji, fără pic de bucurie, zâmbet și culoare au și acum sfinții din Cer, împreună cu mentorul lor Iisus, asijderi de antic și preistoric. Cine a fost responsabil de evoluția unei mode și unor moravuri moderne în Rai care a rămas închistat în preistorie în precaritatea și rudimentaritatea moravurilor și timpurilor de-atunci, încât nici până astăzi constatăm că nu s-a popularizat și nu s-a actualizat și implementat nici o evoluție și nici o revoluție a bunului mers al lucrurilor de pe lumea cealaltă ? De ce putem crede într-un confort interior al lumii celeilalte, de ce putem crede că ne putem simți mai bine printre duhurile de-acolo când spiritul vremurilor și figurilor de-acolo a rămas închistat în imobilismul și înapoierea caracteristice preistoriei și ignoranței iar în lumea noastră nu mai putem de atâția dușmani care ne puteau fi atât de lesne prieteni dacă Dumnezeu numai ar fi pocnit simplu din degete ori constatăm că nu a vrut asta și nu putem înțelege DE CE ? Or dacă totul a evoluat în excelență și progres în Rai, ce L-a oprit și ce-L oprește etern pe Dumnezeu să facă reclamă unui Rai corespunzător evoluat și impresionabil sublim simțurilor și esteticii  noastre și de ce nu primim la cutia poștală pliante cu poza Lui Dumnezeu, Iisus și Raiul cel din visul nostru ? Nu știm nimic despre lumea cealaltă, n-am știut niciodată nimic despre Rai și binele imens de-acolo, nu știm nimic mai mult ca acum două, trei sau cinci mii de ani. Astfel că în sufletul nostru se naște ca un cancer malign sentimentul că nu e nimic de aflat și că dacă era ceva, o știam și noi până acum după atâta experiență a omenirii, după atâta experiență și vechime a Lui Dumnezeu.

  12) Cu cât trece vremea, cu cât trec sutele și miile de ani și ne naștem și murim insignifiant de-a valma, malaxați în malaxorul religiei ca simplă carne de tun manipulabilă și automanipulabilă religios, neavând dreptul sau puterea de a ști ce se întâmplă concret cu lumea cealaltă, cu Raiul și cu un dorit Dumnezeu al logicii, precis și matematic, cu atât încrederea noastră scade în acest simptomatic sentiment gol religios care căpuşează malign și irațional, nesănătos omenirea care nici măcar  nu-și dă seama de asta în imensa-i majoritate sub imperiul strict al medicamentului și terapeuticii religioase. Pentru a evita să cădem în timp și în spațiu și să înnebunim simțind că în afara religiei și a Lui Dumnezeu nu mai avem nici un alt punct de sprijin în univers, putem priza și frecventa liniștiți credința și pe Dumnezeul cel îndeobște uzitat curent de toți și sufocat până la saturație de efemerele și subiectivele mofturi religioase ale tuturor. Trăgând toți de Dumnezeu, prizându-L pe nas ca pe un drog, lipindu-şi toți de El ventuzele pentru a suge invariabil nutrimentul protecției cărnurilor și mațelor lor, Dumnezeu devine un Dumnezeu al disperaților, al asistaților social care suntem noi toți, rasa umană, al cetei gregare a credincioșilor, revendicat de toți brutal și deturnat altor treburi mai importante ce avea în univers, pentru a deveni gestionarul pricinilor noastre mărunte, meschine, efemere, pentru a ne asista social în orice pârț,  pântecăraie și sughiț ne-ar crea neplăceri organelor noastre interne ce depozitează un suflet. O, suflet fericit !, nepătat de mirosul fetid al diareei din mațele noastre bolnave, te duci la Dumnezeu și ne uiți pe pământ aruncați la lada de gunoi a sicriului și MORMÂNTULUI pe care noi îl împodobim cu flori, cu tămâie și cu amintiri din Rai și îi zicem grădina noastră și nu ceea ce este : o ghenă de gunoi insalubru cu gunoiul și resturile noastre în el, pe care Dumnezeu nu-l suportă și nu-l interesează și de aceea l-a băgat pe mort în sicriu și sicriul în pământ, în mormânt, în ghena de gunoi, să nu-l mai vadă și să nu-i cauzeze simțului estetic într-o lume de cadavre neîngropate, pline de viermi ! Nici nu știm că ale noastre iminente cadavre au un suflet care crește ca un parazit profitor în noi, neștiind de nici o durere și nici un suspin al nostru. Însă din fericire, pentru orice durere, pentru orice neajuns, Dumnezeu e acolo, undeva, pregătit în Cer instantaneu cu remediul și medicamentul adecvat. Un Dumnezeu atât de mare obligat să ne asiste social sub corul urletelor sau rugăciunilor noastre tipizate particulare atât de efemere, mi se pare un Dumnezeu asediat, particular și deturnat de la scopuri mult mai pertinente și mărețe în univers. Dacă mă îndepărtez cu câțiva km de pământ nu mai văd nici urmă de oameni și larma lor religioasă. De pe Google Earth sau Google Maps nu se mai văd oamenii și fasoanele lor, decât fața pământului pe care au schimbat-o într-un câmp de luptă și de înfruntare. Se văd tancuri încolonate plecând la război, catedrale impunătoare unde locuiește Dumnezeu și cimitire întinse unde e locul Său de muncă unde e Gestionarul șef al cadavrelor noastre. Privind pământul din satelit nu se mai văd oamenii și larma lor religioasă sau nu. Abia atunci mă simt mai bine, să știu că e liniște și pace și mă poate auzi Dumnezeu și pe mine adresându-i cea mai nereligioasă dintre rugăciunile sincere, așteptând frumos la coada tuturor religioşilor formali și nesinceri. O rugăciune cuminte și respectuoasă în care nu pledez spre a-mi asigura un loc în sordidul și insipidul Rai uzitat îndeobște de toți, ci un Rai al bunului simț și al realismului și bunei măsuri, al actualității, al raționalității și realismului, al umanității și nu îndobitocirii obscurantiste.
                     
  13) E libertatea fiecăruia de a-şi crea și aspira la Raiul cel mai potrivit pe care-L visează. Eu nu pot aspira la un Rai care nu se vede și nu se simte cu simțurile directe puse de Dumnezeu în cărnurile mele. Nu mă pot prostitua visând simptomatic la un Rai al inevidenței când pot rămâne virgin de sceptic și tot atât de nefericit și definitiv muritor de cancer ca toți. În ziua când credincioșii și fericiții Lui Dumnezeu nu vor mai face cancer și nu vor mai avea nevoie de Raiul din Cer ca morfină pentru durerile vieții voi deveni și eu un canceros credincios ca și ei. Deocamdată văd că tot ce am e un lighean de organe și o mână de creieri care în vulnerabilitatea lor au măcar realismul și măsura de a fi conștiente că nu pot accesa infinitul și veșnicia oricum, cu asemenea zestre biologică vulnerabilă, precară și inadecvată cu care Dumnezeu a rânduit să ne arunce și condamne cu aceste precare simțuri și abilități la acest periculos și rece univers. Despre suflet ce să spun ? Dacă a emanat din chimia și electricitatea acestor sărmane și vulnerabile cărnuri din care când mor electricitatea din mine se întrerupe ca un curent electric ce nu mai are un generator, creierul, un suport și un conductor indispensabil pentru a-mi susține chimia și electricitatea denumite generic suflet, îl compătimesc pe al meu suflet tributar legilor fizicii și chimiei care îl vor destructura și îl vor putrezi normal ca pe orice materie organică din care curentul electric s-a volatilizat, ne mai având conductor. Astfel, nu cred că mai pot avea pretenția de a rămâne ceva din mine în sistemul de coordonate fizic cartezian al universului odată ce sistemul biologic și tehnic din mine s-a defectat, luând exemplu de la știință unde defectarea generatorului înseamnă volatilizarea și întreruperea curentului electric și oprirea tuturor mașinilor, devenite niște fiare goale inutile. Fizica și legile ei lucrează și în mine la fel ca în toată materia universului. Desigur, ca oameni, suntem cea mai frumoasă materie. Suntem trestii gânditoare care au reușit să-și conserve chimia în transcendent și să-L facă pe Dumnezeu un accesoriu benefic indispensabil și o realitate sine qua non scoasă cu forcepsul din univers și obligat pentru noi să fie. Fericiți cei ce se pot liniști și iluziona cu orice formă de Rai au la îndemână și cu un stăpân general corespunzător numit Dumnezeu ! Fiecare e liber să-și cultive meticulos Raiul și pe Dumnezeul pe care-L au la îndemână. Sunt valabile și pertinente atâtea Raiuri și atâția Dumnezei câți oameni, câte popoare, rase și culturi umane au fost, sunt și vor mai fi vreodată. N-am cum să neg și să contest iluzia benefică și izbăvitoare a Raiului în care tocmai s-a dus draga mea mamă și pe Dumnezeul cel Bun care a mântuit-o. Pe piatra ei funerară i-am scris un citat dintr-o scriere a ei dintr-un caiet în care-L avea pe Dumnezeu drept singur apărător și martor într-o viață chinuită pe care a trăit-o : " Iubi-te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu ". Iată, iluzia fericirii ei pe mine mă înaripează și motivează încât să-i port Dumnezeului ce a ajutat-o și izbăvit-o, un respect și o condescendență nemărginită. Astfel, pentru mine stresul imposibilității existenței concrete a Raiului ori a Lui Dumnezeu trece pe planul doi. Dragostea pentru mama mea sărmană Îl face posibil pe Dumnezeu și-L scoate afară din orice gaură de șarpe în care stă ilogic ascuns de-o veșnicie. Sunt mulțumit că mama mea are un loc rezervat în Raiul de nicăieri patronat de Dumnezeul de niciunde care a iertat-o și i-a oferit odihna și repausul durerilor vieții și ale cancerului care au încercat-o o viață întreagă perfid până au răpus-o. Și eu urmez la rând, nu ? Dar pe lângă mama mea, eu sunt un nefericit. Raiul și Dumnezeul ei către care a râvnit cu convingere, pentru mine sunt niște imposibilități iritante și inevidente potrivit logicii simțurilor și rațiunii. Știu că Dumnezeu se caută și se găsește doar cu inima. Dar inima e locul febrei, al căldurii, al bolii și suspinului, deci al delirului, fie el și religios. Setea de libertate, scârba de iluzie și spirit cuminte al turmei (Nu spune Dumnezeu : "Paște oile mele" ?) , mă fac să-mi curăț și scutesc inima de orice delir, de orice boală autoimpusă care e credința, un delir de grandoare cum spunea Cioran, o boală a firii dulce și cuminte dar care te răpune perfid și fără să-ți dai seama de manipularea monumentală la care subscrii singur prin vot iresponsabil personal religios. Astfel prefer să stau acasă și să nu votez pe nimeni și Nimicul în persoană căci ceva îmi spune că Dumnezeu și Raiul sunt o ficțiune omenească terapeutică, expresia unicei comodități la îndemână cu care omenirea are dreptul chiar dacă iluzoriu să se trateze astfel eficace în lipsa oricărui alt tratament mai adecvat. Acest scop concret scuză inexistența concretă a Lui Dumnezeu și a Raiului. Astfel încât această evidență dramatică pe mine nu mă poate satisface, doar îmi deschid ochii conștiinței clar încât să rămân pe veci siderat și oripilat de această boală a religiozității ce macină și răpește omenirea unor habitudini raționale, Dumnezeu fiind exonerat de orice vină a genocidului ce ne pricinuiește, prin faptul că nu există. Suntem victimele normale ale legilor fizicii și chimiei, ale evoluției noastre biologice, deci ale inexistenței Lui Dumnezeu.  Pe oricine poate mulțumi mitul Lui Dumnezeu și al lumii Lui neverosimile, numai pe mine nu. Nu e vina mea că Dumnezeu nu a avut inspirația, voința și previziunea de a se lăsa atins, revelat direct, descoperit și folositor tuturor indubitabil odată pentru totdeauna. Nu e vina și responsabilitatea mea că Dumnezeu nu e o axiomă matematică clară și că e o stare de de spirit iluzorie a omenirii care în evoluția ei biologică a dezvoltat ADN religios. Dacă pe oameni asta îi liniștește și îi satisface, sunt liberi să frecventeze această iluzie spre folosul lor imediat. Cinste și respect lor, oamenilor religioși le datorez din curtoazie și bunăvoință și pentru că mama mea a fost credincioasă și e în Rai. Dar e dreptul meu să mă înșel de inexistența Lui Dumnezeu, precum e dreptul credincioșilor să se înșele de existența Lui. Mulțumesc Lui Dumnezeu că m-a făcut om cu conștiința liberă și neaservită, pentru ca să profit de acest avantaj și drept, de a mă înșela total ori de a simți că de fapt am dreptate și Dumnezeu trebuie criticat pentru simptomatica-i tăcere, discreție și indiferență, deci inexistență. Atâta vreme cât Dumnezeu a ales taina paranoică a discreției și inevidenței Sale, am măcar dreptul ori de a mă înșela, ori de a avea dreptate și a exulta și plesni de o satisfacție neagră și tristă în această necugetare ce mi-o permit de a alege calea aspră a codrilor libertății de gândire și nu calea bătută a comodității și alienării religioase, cea mai lustruită și eficientă minciună ce stă cu regele gândirii noastre la masă de la Facerea Lumii. Când am ales sub imperiul instinctului și evidenței să-mi scot din minte și din ADN în stradă toată această mobilă veche și inutilă a alienării religioase, în mintea și inima mea s-a lăsat un aparent gol și liniște netulburată de nici o turmentare. Fiindcă ADN-ul moștenit de la strămoși mi-a fost atât de încărcat organic de componenta religioasă, autoeliberarea de ea pare o neghiobie în ochiul atent și calificat al criticii de serviciu mondene și doctoranzilor erudiți în teologie. Prin această eliberare autoimpusă de aburii elucubrațiilor religioase încerc printr-un efort propriu să neutralizez frica de moarte ce terorizează toată creatura. Dacă tot e să fiu chinuit de călăii morții, diavolii, măcar să-l scuip direct în ochi pe călăul negru și cu coarne rânduit de Dumnezeu, ce mă va prăji și mă va face barbecue-ul lui suculent peste care va turna ketchup și maioneză. Dacă de la asta mi se trage damnarea că i-am jignit Lui Dumnezeu supușii terorii, diavolii, accept să plătesc pentru asta prețul suprem să mi se închidă poarta Raiului în nas, poarta ilogică a Raiului care nu trebuia să aibă nici o poartă, nici o clanță, nici un zăvor, nici un sigiliu, nici un gard și nici un lacăt ; toate aceste opreliști, porți și zăvoare le avem pe pământ. Constat că și în Rai povestea cu tabuurile și lucrurile interzise terestre se repetă. Cum aș putea dezamagit și cu sufletul gol să găsesc și eu un surogat și o formă de Rai accesibil pământesc, căci nu mi se dă voie în Cer unde sunt numai condiții extreme improprii unei forme de existență vie, unde e numai frig și ger absolut ori milioane de grade celsius, numai galaxii, radiații gama și beta, quasari, pulsari, găuri negre, planete ostile vieții cu ploi de metan lichid și acid sulfuric și nimic altceva, nici urmă de Rai și loc cu verdeață și un păstor blând cum e Dumnezeu ?

  14) Pentru mine un adevărat Rai este lumea lui Tom și Jerry, a lui Droopy și Butch, a lui Bugs Bunny și Yosemite Sam, lumea minunată a desenelor animate. Copiilor, care sunt mici îngeri pământeni în curs de ratare în trebuința de a deveni oameni mari, nu degeaba le plac atât de mult desenele animate. Lumea asta are ceva Divin în ea și calități de Rai autentic. Căci aici în desenele animate binele și dreptatea triumfă, nu ca în dreptatea Lui Dumnezeu care a creat un stupid iad al penitenței și un stupid Rai al lenei și huzurului. În desenele animate e adevăratul Rai și iad care sunt direct accesibile, simple, eficace și evidente. Aici, răilor li se dau explozibile să le bubuie în față ori li se dau drumul la nicovale în cap să li se ridice cucuiul roșu cu tot cu pălărie. Aici, în lumea desenelor animate răul se curmă imediat și cu mijloace eficiente, fără să mai fie nevoie de stupiditatea și ridicolul iadului și al Înfricoşătoarei Judecăți inutile. Fără să stau mult pe gânduri, cu același drept pe care-l are orice sectă de a priza raiul și pe Dumnezeul regional specific, pot și eu să declar că pentru mine Raiul e lumea desenelor animate în care uneori mă prăpădesc de râs. Pot să declar și eu sforăitor, vreau în Rai, vreau în desenele animate, acest adevărat Paradis al Paradisurilor. Asta nu înseamnă că toți, și îngerii și diavolii, făcuți, nu născuți de Dumnezeu, nu se prăpădesc de râs de aceste elucubrații ale mele, egale în drepturi cu toate elucubrațiile tuturor, fie ele religioase ori nu, de a visa astfel frumos fiecare câte un balsam pentru pielea lui cu psoriazis care se va vindeca după visul fiecăruia în paradisul paradisurilor închipuirii lui.