FALIMENTUL DEMIURGULUI CREȘTIN ORTODOX ( ACTUALIZAT )

FALIMENTUL DEMIURGULUI CREȘTIN ORTODOX ( ACTUALIZAT )
  A vorbi despre falimentul sau moartea Lui Dumnezeu cel creștin pare o blasfemie care nu poate fi acceptată de optica și uzanțele lumii religioase creștine actuale profund tributară cultului și supunerii unui singur Împărat, Dumnezeul Savaot sau Iehova care discreționar stăpânește tot și toate cu o mândră autoproclamată atotputernicie. Eu m-am născut în religia creștin ortodoxă, deci așa rămân până la moarte, nu fiindcă trebuie ci pentru că așa e frumos și moral și așa dictează etica sănătoasă socială creștină. Eu vorbesc despre Dumnezeul creștin ortodox. Și vorbesc cu deferență și respect dar să-mi fie cu iertare dacă critica mea constructivă despre epoca Sa va părea cârcoteală și blasfemie. Pe Demiurgii altor religii îi respect și mai cumsecade datorită obligației morale pe care o am de a nu putea comenta ceea ce aparține unor societăți și unor religii respectabile în care întâmplător nu m-am născut și nu trăiesc. Aici unde trăiesc activează Dumnezeul creștin ortodox care are jurisdicție corespunzătoare asupra acestui teritoriu. În aceste condiții nu ai nici o șansă ca trăitor în ortodoxie să mai formulezi ipoteze în legătură cu ce se va întâmpla cu Dumnezeul de serviciu de pe aceste meleaguri, dacă va deveni El falit vreodată și/sau dacă va sfârși într-o zi similar nouă oamenilor, și noi fiind făcuți aidoma după chipul și asemănarea Sa cum am citit în Cartea Sfântă. Șansa care ni s-a dat este șansa credinței creștine și atât, prin care căpătăm liniște și siguranță morală pentru această viață și un pașaport pentru proiectul vieții viitoare, proiect în care credincioșia noastră ne învață din timpul vieții să lucrăm dar mai ales să sperăm. A spera e rezultatul perfecționării minții și inteligenței umane care în atâtea milioane de ani de evoluție biologică au creat creierul uman îmbibat de credință, mustind de dor de Dumnezeu și speranță. Nu vei vedea animale sperând ceva. Dezvoltarea speciei omului care a schimbat fața pământului prin intervenția și inteligența sa creativă te determină să crezi că era atât de verosimil să-și dezvolte și o latură spirituală a speranței și credinței prin care omul se simte fericit iar conceptul de Rai și de Dumnezeu capătă putere deplină în viața umană. Puteam fi animale și nu mai aveam acum a vorbi de Dumnezeu. Noi oamenii am evoluat atât de dinamic ca specie încât am creat noi înșine o specie, specia divină și i-am dat legitimitate și putere curativă în viața noastră. Dar ca și aparținători ai speciei inteligente dominante care astfel ne-am numit credincioși întâmplător creștin ortodocşi, iată că evoluția minții ne face să scrutăm mai adânc în simptomul religios și să-l privim obiectiv, nu subiectiv, să-l întoarcem și pe partea cealaltă și profitând de inteligență să facem diagnoza sentimentului nostru religios care ne mângâie. Ajungem astfel la concluzia că omul e ființa care e bolnavă de Dumnezeu. Inteligența umană determină această boală și invers, această boală ne-a făcut inteligenți și în stare a crea catedrale cu imaginea Raiului pictată pe bolți. Dar tot inteligența ne-a adus tot ca o variantă a bolii de Dumnezeu și scepticismul ce s-a născut normal în capul oamenilor pe baza unor neajunsuri și date reale pe care le-au avut de interpretat oamenii în destinul lor. Astfel, ca și specie inteligentă evoluția ne-a determinat și sâmburele precauției în creier determinat de dezastrul existențial sub gestiunea unui Dumnezeu (creștin ortodox) care nu s-a mai actualizat și updatat de la Facerea Lumii. Fiind umani și miloși din fire, tot evoluția biologică creându-ne mila din inimi, simțim o jenă și o umană părere de rău să ne punem problema dacă Dumnezeul creștin care ne-a creat și ne-a dat totul, și viață și moarte, apoi mântuire în Rai sau damnare în iad, va sfârși abdicând forțat într-o zi datorită vicisitudinilor cosmice și insurecțiilor umane religioase ciclice. Odată instalat la putere și la cârma universului și a destinelor noastre religioase e imposibil a ni-L imagina pe Dumnezeul nostru creștin sfârșind uzurpat de alți zei pe care-i vor legitima și le vor da putere oamenii viitorului și preferințele lor religioase păgâne de atunci. Atacat ferm de autoritatea curentă a zeilor ce vor urma la putere și la comanda universului și a omenirii creștin ortodoxe, putem să nutrim pentru ex Dumnezeul nostru creștin o sinceră compasiune umană imaginându-ne ziua când va sfârși într-o nefastă epocă păgână a viitorului, bătrân și bolnav, trădat ca și oamenii, în decrepitudine și schizofrenie așa cum ni se întâmplă și nouă rudele Sale primare din cauza vicisitudinilor vieții. Rezonând cu o umană milă față de suferințele Demiurgului nostru forțat să abdice, inimile oamenilor credincioși vor suferi egal inimii Lui chinuite de amărăciunea proscrierii, oamenii cu durere imaginându-şi declinul Dumnezeului creștin la care-au ținut cu sinceră credincioșie de-o viață. Cum trebuie să li se strângă inimile oamenilor de compasiune imaginându-şi pe Dumnezeul lor în necaz și nevoie mâncat de suferință, boli și viermi ca și noi muribunzii Lui de profesie ! Cum trebuie să compătimim pe Dumnezeul nostru creștin când îl vedem uzurpat de ceilalți zei păgâni, după ce L-au omorât și aruncat într-o groapă comună sordidă cum și pe noi ne aruncă voința divină în gropile noastre de veci unde ne mănâncă moartea și viermii, noi copiii Lui, în groapa din cimitir ! Timpul va decide nu dacă, ci când, sub puterea moravurilor și ambițiilor religioase ale oamenilor viitorului, Dumnezeul acesta creștin de acum va sfârși asasinat mișelește de alți zei  uzurpatori adulați de oamenii viitorului după cum legic toate se schimbă, se înlocuiesc, se repetă și sfârșesc în univers și precum și Domnul nostru creștin a procedat cu vechii zei păgâni proscriindu-i acum două mii și ceva de ani când sub domnia-i fermă s-a înlăturat politeismul, adică păgânismul foștilor zei. Snobismul religios al lumii din orice eră, din civilitate și respect îl tolerezi cu condescendență indiferent dacă logica și evidența și simțurile primare îți spun altfel. Cei ce se simt însă liberi până în măduva oaselor și nu se autoflagelează supunându-se de bună voie prejudecăților religioase la modă pot emite măcar facultativ curiozitatea de-a se întreba ce se va întâmpla concret cu soarta Lui Dumnezeu Savaot sau Iehova de acum. Și pot găsi răspunsul urmărind istoria sângeroasă a omenirii și a religiei care se repetă. Astfel avem a vorbi veșnic în istorie de războaie, iar în religie de războaie sfinte neinterzise ferm de alți Demiurgi sau tolerate voalat credincioșilor aferenți care le practică cu însuflețire și convingere. Avem religia creștin ortodoxă de două mii de ani. Noi suntem ferm convinși că Dumnezeul creștin ortodox este la comanda lumii și-a universului. Creștinismul a fost adus ca să înlocuiască păgânismul. De două mii de ani și sub creștinism și comanda Dumnezeului creștin avem aceleași vanitoase ambiții războinice umane. Și de două mii de ani, ca și sub zeii păgâni care au fost înlocuiți de Dumnezeul creștin căci zeii nu erau buni și eficace, avem a vorbi tot de atrocități, de războaie și crimele lor, când Dumnezeul nostru creștin care e la pupitrul de comandă și dirijează totul, vede totul dar tace și soarbe de plăcere și extaz închinăciunile, osanalele și rugile noastre fierbinți către mare mila Sa, rugi care sunt cafelele Sale de dimineață, și adoră pledoariile noastre neobosite pentru pace. Oare nu tot păgânism pare a fi și a noastră religie creștină când e ineficientă până la jenă evidentă, când nu dă semne a putea opri eficace toate ororile umanității care din vremuri imemoriale s-au moștenit și conservat perfect până în clipa de grație a contemporaneității, indiferent dacă nu ne mai închinăm la idoli ci Dumnezeului unic Savaot și facem pioase cruci și închinăciuni ? Iată dar că sub grația religiozității, și cu mândria noastră emfatică de a fi deținătorii adevărului religios și de a simți pe Dumnezeul nostru creștin cum în inimi ni se revelează și își face efectul efervescent și simțită prezența, cu aceste simțăminte religioase care ne mobilizează și ne umple de emulația credincioșiei,  avem a vorbi de intoleranța, disprețul și scârba cu care se tratează unele pe altele toate religiile diferite, sau dacă nu religiile, cel puțin credincioșii diferiți aferenți în concepția lor despre religie care decretează că l-au DESCOPERIT pe Dumnezeul lor regional, toți fiind unii pentru alții antagonici și apriori dușmănoşi, ca niște câini care se mârâie ori niște mâțe care se scuipă. De aceea mulțumită sau din nefericirea acestei lupte intestine între religii, uneori una va prevala asupra alteia și o va învinge ciclic. De aceea este evident că moda monoteismului nu va fi invulnerabilă și infailibilă la infinit și se va schimba ciclic odată cu evoluția istoriei religioase și a moravurilor sângeroase ale lumilor viitoare, copiate la indigo prin moștenire genetică după moravurile așijderi sângeroase ale lumilor din toate timpurile. Ateismul nu va avea nici o izbândă în sufletele înfricoșate de teama existențială generică a oamenilor din toate timpurile și toate religiile,  astfel că sub puterea tămăduitoare a religiei lumea, iar eu mă refer strict la lumea creștin ortodoxă în care m-am născut, tot se va închina invariabil ori unui singur Dumnezeu cu numele de Savaot sau Iehova, ori altor zei pe care lumea îi va aduce la putere ciclic, eră după eră. Deocamdată lumea asta creștin ortodoxă în care trăim actualmente este mulțumită cu, și se supune Dumnezeului acesta creștin ortodox și monoteismului ce-l impune inerent. Domnia acestui Demiurg contemporan meleagurilor noastre care e la putere de vreo două mii de ani de când dacilor le-a fost schimbată de cuceritorii romani religia lor zamolxiană păgână, e literă de lege inatacabilă și nereformabilă pentru efemera conștiință și ambiție religioasă a actualității. La fel simțeau și oamenii păgâni ai vremii trecute antice, venerând cu aceeași mândrie și evlavie pe zeii aferenți ai timpului când la putere erau zeii păgâni ai acelei vremi. Lumea trecută, cu zeii ei inatacabili în idee. Lumea noastră cu Dumnezeul ei creștin unic și incontestabil. Lumea viitoare, cu alți zei. Nimic fără un Dumnezeu de serviciu : Pentru noi Dumnezeul unic creștin, iar pentru oamenii trecutului cât și ai viitorului, nimic fără zeii aduși la putere de ei atunci, într-o alternanță naturală și ciclică a zeilor oponenți păgâni readuși la putere, extrași de oameni din temnița antichității, care toți, ei între ei demiurgii, cei vechi cu cei noi, se vor perinda inutil pe rând la cârma universului și a destinelor noastre pe un pământ mare sugător și amator de sânge și mare primitor de cadavre, cu mult loc întins pentru catedrale și vaste, nenumărate cimitire. Nimic nu e posibil se pare fără un Dumnezeu sau altul în viața oamenilor. Astfel, Dumnezeul acesta actual al nostru creștin ortodox putem postula apriori după similitudinea experiențelor istorice religioase trecute că potrivit necesităților și modei oamenilor în continuă schimbare după trebuințele lor, va fi părăsit în favoarea altor zei suverani păgâni cu alte și alte autorități acceptate de voința și etica religioasă a timpului viitor, de necesitățile, oportunitățile de credință și dorințele oamenilor viitori. Totul până când, toți închinătorii, urându-li-se cu disoluția și robia fundăturii religioase în care orice zeu păgân sau creștin te duce prin dictatura-i insurmontabilă și ucigătoare de libertate pură într-o viață mizerabilă, îl vor scoate din nou de la naftalină pe Dumnezeul unic creștin întemnițat, iar El va deveni iar Împărat, numai și numai cu aprobarea și votul efemer și vanitos al credincioșilor din toate timpurile, trecute, prezente sau viitoare. Dar săturându-se, opărindu-se odată, de două sau de nouă ori cu ocârmuirea unui Dumnezeu creștin sau unor zei păgâni care guvernând, vor duce inevitabil omenirea tot într-o fundătură similară cu a omenirii de azi și din toate timpurile, poate oamenii se vor sătura să se întrebe de falimentul repetabil, evident și contagios pentru oameni, al Dumnezeului de serviciu al vremii, iar poate mai sănătos ar fi pentru noi ca și creștini să ne întrebăm de sfârșitul Dumnezeului nostru creștin, măcar atunci când soarele va exploda și va distruge pământul și lumea închinătoare în extincția și cataclismul cosmic care inevitabil va avea loc cândva pe pământ. Deci atunci când inevitabil va pieri totul în flăcările soarelui muribund, când oamenii, obiectul de păstorire și activitate predilect al oricărui zeu, vor pieri prin ceea ce se cheamă sfârșitul lumii, arzând cu tot cu icoanele și catedralele lor, nu mai avem astfel vreun motiv de a ne îndoi de sfârșitul și moartea odată pentru totdeauna a oricărui zeu păgân al antichității ori al celui creștin al nostru, care niciodată nu au putut și nici nu au vrut să-și conserve opera de la pieire și cât au fost la putere au condamnat cu toptanul la moarte și la iad, și zeii păgâni ai trecutului și Dumnezeul nostru creștin preferând toți să rămână singuri în univers printre galaxii și planete moarte cu condiții nepropice vieții decât să păstreze compania unor creaturi în schimb teleportate pe lumea cealaltă fie în Rai, fie în iad, numai nu pe pământul creat cu atâta mândrie de Dumnezeul nostru creștin cum zicem noi creștinii. Atunci ce fel de sens și utilitate mai putem atribui unui zeu sau altul dovedit ineficient și inutil sau chiar dăunător și cinic în domnia-i ineficace și patologică pentru beneficiile și necesitățile vieții oamenilor credincioși oricare-ar fi ei, din trecut, prezent și viitor ? Ce ne aduce bun și folositor pentru pustiul nostru de viață supunerea și robia inconștientă față de orice zeu : Zeus, Apollo, Afrodita, Diana, Bachus, Isis, Ra, cele trei Grații, Horus, Mythra, Iehova sau Savaot, etc ? Indiferent de nume și autoritate, rangul nostru programatic inferior al oamenilor de carne canceroasă este incompatibil cu bunăvoința și mila vidă a oricărui zeu care prin definiție ne e superior, asupritor, deci tiran, făcând parte dintr-o castă veșnic superioară, deci incompatibilă și dușmană durerilor vieții noastre plină de lacrimi, dureri de cancer și spectru al declinului iminent în neantul amar al falimentului nostru terestru insurmontabil. Dacă Dumnezeu a ales asta înseamnă că simte o satisfacție și a simțit o nevoie ca după ce ne-a inventat, să ne conducă pe toți în surpriza neagră a bolilor, durerilor, morții și desființării... Eu nu pot judeca pentru toți Dumnezeii aferenți tuturor religiilor, eu judec ce am văzut la Dumnezeul nostru creștin ortodox. Dacă viața noastră e așa cum este și lumea e așa cum este, și toate acestea s-au chemat Creația Dumnezeului creștin, plină de suferințe și tragedii care izvorăsc și determină milioane de tone de lacrimi din ochii tuturor oamenilor, cum putem să ne abținem să nu vedem că ceea ce a rezultat din mâinile Creatorului nostru creștin ortodox este de fapt o rușine a universului și o dezonoare, o cosmică jicnire a ființelor obidite ce suntem, pe când toți demiurgii decretând că viața noastră e o deșertăciune, de fapt nu fac decât să ne râdă în nas suferințelor noastre demonstrându-şi inaptitudinea și disconfortul alergic pentru suferință față cu noi cei robi și asupriți și destinați durerilor și mizeriei morții imune și inconvenabile celor cu sânge albastru de Dumnezei și Împărați divini oricare-ar fi ei. Dar peste gestiunea altor Demiurgi din alte religii eu nu mă bag. Nu fac decât să spun ce văd și ce simt că trebuie să îndur ca și neajuns din cauza îndeletnicirilor Dumnezeului creștin ortodox cu noi, robii Săi, născuți în această credință strămoșească. Împietriți și sfârșiți de suferință și dezamăgire în necazul nostru peren și endemic de cobai ai universului și ai Divinității,  mai degrabă ne-am întreba cu ce ne e de folos lacrimilor și nemângâierii vieții noastre de carne autoritatea discreționară și mizantropică a acestui Dumnezeu al nostru regional care nu subscrie personal din rezonabilitate și concordie niciodată la inferioritatea noastră. Nu știu alți Demiurgi cum sunt, dar Dumnezeul nostru creștin, Tatăl Lui Iisus, niciodată nu va sta în aceeași tranșee cu noi, nu va mânca aceeași fasole din gamele de război turtite și murdare de noroi ca ale noastre și nu-și va părăsi diferența de statut și clasă, confortul regal al Divinității care nu suportă nici un neajuns existențial și nici o durere sau necaz ce în schimb ne tolerează și aprobă cu ghiotura tacit și ciocoiesc nouă și vieții noastre mizerabile de creștini, deci robi decăzuți în inferioritatea clasei noastre de jos, castei noastre inferioare de paria, mojici și efemeride orfane ale universului. Nici un Dumnezeu creștin sau zeu păgân nu va alege din respect și concordie pentru noi, copii lor, moartea și suferința. Lași, toți Demiurgii ne plasează nouă creaturilor și robilor lor tot necazul și neajunsul. Esențele fine sunt pentru boieri, fie ei și Demiurgi, iar praful, iasca și amarul de cucută sunt pentru prostime, pentru noi, robii autoproclamați ai Lui Dumnezeu. Până la urmă, răbdarea creștinilor va sfârși. Conștiința și demnitatea noastră trădată și batjocorită de tirania nemiloasă a acestui unic Dumnezeu creștin ce s-a purtat cu omenirea ca un despot intolerant, va exploda într-o zaveră cosmică de neoprit. Anticorpii dezamăgirii noastre vor ucide orice urmă de dictatură divină care ne-a otrăvit viețile de la Facerea Lumii oricare-ar fi fost zeul păgân sau Dumnezeu creștin Savaot sau Iehova responsabili de asemenea rebut cosmic care e existența umanității. Vom rămâne cu gurile căscate, cu simțurile și sufletele urzicate, perdanți eterni ai teatrului absurd al lumii acesteia făcută de mântuială de Dumnezeul creștin, otrăviți sistematic cu speculația divină furnizoare de postume și inutile beneficii pentru oricare lume : asta ori cealaltă. În acest malaxor și laborator malefic al tuturor zeilor păgâni ai trecutului sau Dumnezeului creștin ce le-am jurat ciclic credință și supunere în van, n-am fost și nu vom fi decât cobai ai experientelor lor malefice și discreționare. Avem și azi un Dumnezeu, Dumnezeul nostru creștin ortodox care se pare că e cel mai bun dintre toți zeii răi și nepăsători care au fost vreodată, despoți metodici ai destinelor umane. Rumegându-ne supuşenia, lingându-ne rănile și puroiul provocat de virusul totalitarismului divin, iată că-i furnizăm Lui Dumnezeu Savaot curaj și putere în îndeletnicirile Sale cu noi, de unde El își savurează trăinicia suveranității și autorității Sale atât de îmbibată în viețile, sufletele și carnea noastră putrezibilă și efemeră de cobai. Sătui de această Regalitate divină inumană vom dori o Republică a dreptății și blândeții față de carnea noastra trădată în esența ei vulnerabilă de diferențele de statut și castă ale virtuților divine. Când n-a mai suportat regii și despoții omenirea a apelat la răzmeriță și revoluție, de n-ar fi s-o cităm decât pe cea franceză, pertinentă față cu împilările clasei de jos de către ciocoii vremii, oricare-ar fi ei, umani sau divini, tot cu sânge princiar și albastru, mereu dușman sângelui nostru cu colesterol, diabet, leucemie, sida, viruși, bacterii și boli sau obligat să se verse ca soldați căzuți pe câmpurile de războaie care nu se mai termină de la Facerea Lumii și până azi oricare-ar fi fost Demiurgii la comanda omenirii. Pentru că cine-mparte viața și moartea noastră parte-şi face, nici un Dumnezeu nu-și va ursi Sieși nici o molimă și nici un neajuns. Toate ni le-a dat nouă și să ne descurcăm cu ele, făcând din medicină cea mai grea facultate când printr-o singură mișcare de baghetă ne putea scuti de atâtea boli, diagnostice și tratamente ineficiente, inclusiv tratamentul suprem al credinței inutile într-un Dumnezeu ineficient ortodox. Să dea Dumnezeu al nostru creștin să nu ne sară niciodată muștarul nouă, omenirii împilate de atâta urgie divină și prin supuşenia noastră patologică și necârcotaşă Dumnezeu Savaot să se răsfețe veșnic în acest joc dumnezeiesc, drămuindu-ne amarnic viețile și morțile cum o face de două mii de ani. Dar pentru aceasta, măcar atâta satisfacție s-avem, să ne întrebăm cu ce ne-au fost de folos durerilor noastre atâția zei păgâni inumani ori de două mii de ani un Dumnezeu creștin al războaielor, molimelor, cutremurelor și inundațiilor și al atâtor promise sfârșituri ale lumii...? Și iarăși ce să pierdem mai mult decât o viață chinuită și batjocorită de grandoarea nemăsurată a atotputerniciei divine ortodoxe peste o omenire creștină programatic inferioară ținută în lanțul scurt al jugului divin, ce să pierdem întrebându-ne sfârșiți de răbdare și puteri ce-ar aduce bun și ce-ar aduce rău în viața oamenilor de peste o sută sau două sute de mii de ani cât va ține probabil domnia Demiurgului creștin ortodox de-acum...? El va intra în insolvență, în faliment apoi în moarte clinică, din lipsa oamenilor buni de asuprit și trași pe sfoară cu acest vitreg vicleșug al serviciului divin în slujba și pentru folosul viitorului nostru transcendental tot mai incert, otrăvit și neverosimil. Astfel că putem să ne întrebăm cu sufletul strepezit de frica Lui Dumnezeu despre sfârșitul Lui îndepărtat dar posibil și perfect verosimil. Știm din cărțile sfinte că Dumnezeu este veșnic iar a Lui împărăție nu va avea sfârșit. Adică Dumnezeu nu poate muri, când toate mor în acest univers, galaxii, aștri, planete, chiar spațiul, timpul și materia vor sfârși cândva supunându-se legilor fizicii care demonstrează că timpul se poate încetini și opri din scurgerea lui în condițiile vitezei luminii sau gravitației imense a aştrilor care vor sfârși ca și găuri negre înghițind timp, materie și spațiu, lumină, fără scăpare în interiorul acelui sfârșit care nu iartă nimic, distruge totul definitiv și care este o gaură neagră, iadul iadurilor, căruia măcar și Lui Dumnezeu cel creștin putem presupune că i-ar flutura pletele și i-ar smulge mantia de pe El. Ne putem întreba : Dumnezeul creștin al nostru care e totuși ceva în acest spatiu și timp care-L găzduiesc, ori ca spirit, ori ca materie, în acest univers are vreo șansă să subziste dezastrelor iminente ce vor veni întrerupând și ucigând totul...? Ne place să credem că măcar de dragul nostru al pământenilor creștini ortodocși care se agață de salvarea reprezentată de Dumnezeul lor ce le oferă credincioșilor mântuirea și pacea eternă într-un loc mirific din univers denumit Rai, avem o șansă să supraviețuim sfârșitului tuturor. Iresponsabilă mângâiere și asta pentru că nu ne place sfârșitul și nu ne place moartea, dezintegrarea, distrugerea, degringolada soartei noastre bicisnic umane, drept pentru care îl punem pe Dumnezeu al nostru ca unică soluție în rezolvarea tristeții, fricii, nefericirii și disoluțiilor noastre. Nu mai putem crede în mila și competența Lui Dumnezeu în gestionarea vieților și treburilor lumii noastre. Să luăm un singur  motiv și exemplu : Durerea, acest semnal a fost dată de Dumnezeu cărnii noastre ca să știm că ceva nu merge bine în acel loc ce ne doare și să mergem degrabă la doctor să ne facă un tratament pentru lecuire. Ce folos mai are durerea cancerosului în ultimă fază, și ce semnal să-i mai tragă ea conștiinței și cărnii lui chinuite când nici un tratament și nici o morfină nu mai fac față îndreptării și potolirii durerilor din ce în ce mai groaznice...? Când nu se mai poate face nimic pentru alungarea bolii, durerea, semnalul acela fizic care ne-a avertizat inițial că se întâmplă ceva rău în organism să ne ducem degrabă la doctor, nu se oprește când oricum nu mai este leac. Dumnezeu o îngăduie și o tot îngăduie în progresie geometrică sudorilor cărnii cancerosului muribund...! Nu știm, din milă sau din ură și dispreț față de noi...? Nu știm, din grijă sau din faptul că Dumnezeu cel creștin ortodox n-a existat niciodată și de aceea trebuie să ne asumăm demn și stoic toate durerile fără a i le mai pune în cârcă Lui Dumnezeu...? Dumnezeul creștin care spre nenorocul nostru pare că a murit cu mult, prea mult înainte de-a ne naște oricare dintre noi muribunzii și nefericiții închinători creștin ortodocși...