Raiul e aproape gol... ca la 8 dimineata pe strazi de 1 ian.

  Dumnezeu nu ma va pedepsi pentru critica mea... Dumnezeu nu e razbunator si absurd ca oamenii. El accepta critica, oamenii nu. El poate sa planga si sa se caiasca aratandu-I o greseala facuta, oamenii te linseaza la primul colt daca le zdruncini parerile si vanitatile. Dumnezeu se ocupa cu gestionarea universului si cu treburi serioase, oamenii pierd timpul aici pe pamant cu misticismul antic si devin turbati ca acei salbatici daca le arati ca sunt rataciti. Si asta fac de 2000 de ani de inapoiere, tinandu-se unii de altii in aceasta mlastina a ratarii. Si exact precum acele capetenii de popoare indobitocite religios prindeau cate unul de alta credinta si-l spintecau barbar, uzitand conceptul maniheist absurd si salbatic "Cine nu e cu mine e impotriva mea", si "cine nu aduna cu mine risipeste", toti oamenii s-au molipsit de aceasta tara barbara si zic: "Nu te vad deloc bine in fata lui Dumnezeu..." Eroare...! Dumnezeu nu e inchizitor si nu e salbatic... Daca e vorba de Rai El stie ca sunt printre putinii candidati autentici la Rai. Pentru ca eu proslavesc munca si nu odihna, creativitatea si nu lenea... Ziceti-mi si mie: cati s-ar mai duce in Rai dac-ar sti ca acolo e rupere de oase, e munca si nu zabava...? In Rai nu se pierde vremes ca pe pamant, nu e odihna la loc cu verdeata... Nu e concediu si nu e relaxare ca aici pe pamant. Servind toate aceste tabieturi si leneveli, iata ce-au facut oamenii pe pamant...: numai oroare si tragedie. Astfel de candidati Dumnezeu ii stie si nu-i va baga in Rai. Raiul e plin de oameni virtuosi si nu de chiulangii si mandri. Astia umplu pamantul. Adica Raiul e aproape gol. Cand am sa ma duc prima data pe-acolo, am sa ma crucesc de cata liniste e pe ulite : Aproape nici tipenie de om, ca la 8 dimineata pe strazi dupa mahmureala de revelion... Oameni buni... Raiul e-o stare de elevare a umanitatii noastre, nu un loc de huzur unde sa continue zabavnicii si loazele pamantului si Dumnezeu e personificarea acestei superbe stari calitative din om, nu un slujbas cu grade si stele pe epoleti care sa ierte si mangaie vesnic pe crestet pe toti adormitii, robii Sai, salbatici si criminali de copii...

Stiu de ce e nefericita omenirea...

Stiu de ce e nefericita omenirea...
Daca mergi pe strada si te uiti la feţele oamenilor, vei vedea ca in general sunt trişti. Ori daca nu, seriosi. Dimineata la prima ora, in tramvai sau metrou, secretara, cu faţa inca umflata de somn numai de zambit n-are chef. Ea se duce undeva la o corvoada si faţa o tradeaza. Munca, viata, lasa pe chipul oamenilor urme de sila, mina normala a oamenilor este sa fie morocanosi.Adica tristi... Stiu de ce omenirea e trista de-o vecie-ncoa'... E trista c-a pierdut vremea. In loc sa vezi oameni optimisti si exuberanti la tot pasul dimineata grabind spre slujbele lor, oamenii parca au mereu un of, sunt morocanosi, lipsiti de chef, morbizi, fara de sange-n obraji. Stiu de ce acesti oameni sunt tristi. Ei au invatat din tata-n fiu de la semenii lor sa piarda vremea. Si dac-au pierdut vremea si-au taiat frunza la caini, si-au facut viata de netrait, urata, fada, terna si insuportabila. Stiu de ce sunt oamenii nefericiti...: fiindca au pierdut vremea. In loc sa fi facut ceva mai bun, unii s-au ocupat cu dragostea. Iar altii, imensa majoritate au pierdut vremea cu religia. Daca te ocupi numai cu asa ceva, pe strada nu vei vedea decat feţe posomorate care se duc la munca dimineata, cu ochii inca umflati de somn. Din fericire, unii nebuni le-au dat prin cap sa schimbe ceva in aceasta stare de plictis si catranire a lumii. Sunt nebunii care nu s-au ocupat nici cu dragostea, nici cu religia, ci si-au cheltuit energia sa inventeze ceva: fie trenul, fie becul, ori telefonul, insulina, ori morfina pentru calmarea durerilor cancerosilor, sau paratrasnetul pentru protectia enoriasilor care pierdeau vremea in biserici. Daca toti oamenii de la inceputuri si pana azi se ocupau cu ceva practic, astazi am fi fost fericiti...Nu cu dragostea sa fi pierdut timpul, si nu cu religia sa zabavnicim pe aceasta lume, caci dragostea e protestul fiintei chinuite de nonsensurile religiei, iar religia e alternativa celor inapti a putea iubi omeneste. Ambele sunt pierdere de vreme si de asta suntem nefericiti. Unii nebuni, ar fi lasat dragostea si religia pentru a face viata mai suportabila si posibila. In 2000 de ani de misticism si inapoiere religioasa, am fi gasit, daca nu ne ocupam cu elucubratiile mistice solutia la problema energetica a omenirii. Un mare schimbator de caldura montat adanc in pamant scufundat in lava care curge neobosi de-o vecie ar fi rezolvat problema caldurii si apei calde gratis pentru toata omenirea, pentru pensionarii executati silit si dati afara din locuinte ca n-au bani sa-si achite factura la incalzire. Mai multe minti luminate care nu s-ar fi ocupat de 2000 de ani numai cu osanale religioase ar fi rezolvat aceste probleme stringente ale urgisitei omeniri. Problema cancerului ar fi fost rezolvata inca de acum 1000 de ani daca ar fi fost lasati cativa nebuni sa-si faca treaba si sa nu fie anatemizati de cler ca se ocupa cu tot felul de scorneli dracesti... Telefonul, internetul, zborul spatial si alte cuceriri ar fi fost de actualitate inca de acum 500 de ani. Traind in ascultarile bisericesti, imensa masa a gloatei n-a incercat nimic decat sa vietuiasca si viata pe pamant a degenerat in fiasco-ul si drama ce-o traim pe pielea noastra de netrebnici. Nu pot sa cred ca acest dezastru existential e rezultatul practic absolut al planului Lui Dumnezeu cu omenirea. Raspunzatori pentru aceasta ratare sunt insisi oamenii, adica homunculii care n-au rezistat exigentelor elevate ale Lui Dumnezeu, inapti a functiona la standarde superior asijderi complexitatii si excelentei Dumnezeiesti... De 2000 de ani ne calcam in picioare pe la biserici sa ne frecam batista de moaste si sa luam agheazma in peturi din butoaiele sfintite aduse special pentru gloatele disperate. Nu aceasta este solutia propusa de Dumnezeu cu stralucita opera de-a gandit-o pe pamant. Privesc cu tristete un Dumnezeu dezamagit profund de oamenii sai ca un parinte sfasiat de durere ca i-au ajuns copii bagabonti. Stiu de ce e suparat Dumnezeu si stiu de ce e suparata omenirea: Ca si-a ratat singura sansa la viata data de Dumnezeu.

Dumnezeu ne da dar nu ne baga si-n traista

Nu-mi foloseste la nimic sa stiu ca voi muri. Si nu-mi foloseste la nimic sa stiu ca cineva drag mie va muri. Ca mi-a fost data aceasta amara constiinta pentru mine e-un neajuns cumplit incat ma intreb perplex: Au s-a ostenit Dumnezeu o vecie sa creeze aceasta superba opera, lumea si omul ca sa stiu ca Domnia Sa m-a torpilat inutil din nascare cu aceasta otrava a constiintei ca mor eu sau cei dragi mie? Ce-a castigat Dumnezeu in plus sufland in acest mod peste mine duh de viata amara si cu ce-L ajuta sa ma stie nefericit astfel...? Au nu se vede ca sufar si eu si toti cei ce suntem facuti din carne si ca nu putem trai de grija mortii noastre ori a celor dragi...? Dumnezeu vede aceasta scarba existentiala prin care trecem de la inceputurile lumii incat ma-ntreb eu dac-as fi Dumnezeu, sau tu prietene care esti mai destoinic ca mine dac-ai fi numai o jumatate de Dumnezeu nu te-ai satura de un asemenea vesnic spectacol de schingiuire perfida a omenirii cu otravitoarele chinuri si neajunsuri de ne sunt date-n viata...? Ne chinuim sangeros in aceasta viata aidoma taurului de la corida, strapuns de toreadori cu tepuse si sabii si batjocorit cu carpe rosii de intaratare... Directorul coridei stie ca acel taur va muri si va fi scos târâş cu caii din arenã si totusi nu opreste macelul dintr-un scop mercantil, ca au platit oamenii bilete la corida sa vada sange... Dar Dumnezeu care nu are nimic de castigat continua netulburat macelul vietii noastre incat ma indoiesc profund ca Divinul e in stare de un asemenea neintrerupt sadism de la Adam incoace fara de cale de-a gratia acest blestem dupa o vesnicie de viata in chinuri pe pamant.... Ce esti tu vinovat prietene, ca Adam nebunul s-a increzut in singurul prieten si tovaras harazit de Domnul si a gustat din marul oferit de Eva cu dragoste sotului ei...? Nu ati fi facut si voi tot asa...? Nu ati fi oferit cu dragoste tot ce-i mai bun fiintei dragi...? Prea mare pedeapsa pentru un pacat insuficient definit si prea fara drept de apel a fost aceasta osanda, incat se increteste carnea pe tine sa te gandesti ca Dumnezeu sa nu fi comis o eroare judiciara si sa ne tina in puscarie pe toti, etern, generatii dupa generatii, degeaba... Cum nici macar prin cap nu trebuie sa ne treaca faptul ca Dumnezeu ar putea comite vreo eroare, e clar ca suntem noi oamenii singurii vinovati pentru nefericirea noastra, desi si Dumnezeu ar putea face primul pas cand vede cat de inglodati suntem si in impas: Sa ne ajute noua, si neputintei noastre, mai cu nadejde, cum mama elefant isi ridica cu trompa puiul impotmolit in noroi... Au cand va veni vremea sa ne ajute si pe noi cineva...? Nu sunt decat doua solutii: Ori ne ajutam singuri facand fiecare cate ceva maret si bun ca si cum am face in Rai, facand pur si simplu Raiul pe pamant si aducand o concurenţã naucitoare Raiului din cer, ori daca nu, sa stam cuminti si sa asteptam tacticos si metodic sa murim, si sa ne rugam o viata de Dumnezeu, urland, tinandu-ne agatati de El ca un copil de poala mumii, cu mucii in barba si cerand de mancare, in loc sa ne ducem sa culegem cateva mere putrede, cazute pe jos din pomul cunoasterii... Nu se va supara Dumnezeu, credeti-ma...! Va zâmbi satisfacut in barba-I alba si va spune printre dinti: Mult le-au mai trebuit fãtãlãilor astia sa invete sa fie oameni si pe picioarele lor...!

Scrisoare de dragoste pentru bunul Dumnezeu...

Nu-L invidiez pe Dumnezeu pentru grija ce ne poarta. Nu-L invidiez deloc pe Dumnezeu pentru grijile ce le are pe cap, ba chiar il compatimesc si mi-e mila de El.Pentru ca imi dau seama ca e prea mult ce si-a luat pe cap... Si din doua una: Ori si-a luat singur aceste griji si treburi pe cap, ori noi oamenii i le-am plasat sarlatani, descarcandu-ne si derobandu-ne de atatea responsabilitati. Si stau si ma intreb : Oare-i place Lui Dumnezeu sa ne poarte de grija tuturor si sa ne gestioneze tuturor vietile si mortile si sa stie fiecare fir de par din capul nostru care si cand se misca, ori avem noi neobrazarea sa-L deranjam pe Domnul cu fleacurile si spurcaciuinile noastre marunte si meschine...? Desi e enorm de mult, in afara de noi Dumnezeu mai gestioneaza si alte treburi prin univers: mersul sorilor, al cometelor, al planetelor, asteroizilor, galaxiilor, miliarde si ele, stelelor neutronice, quasarilor, pulsarilor ,gaurilor negre unde si lumina se curbeaza gonind catre ele, si sa nu uitam si de alte lumi de extraterestri, verzisori din aia cu capul mare si ochii oblici, mari si negri... Sa imparti viata si moartea si alora, sa nasti sisteme solare si planete, si sa le sfarsesti in supernove, stele neutronice si gauri negre, sa mai ai si grija pamantului, si a credinciosilor care se roaga de dimineata pana seara in rugaciunea de dimineata, seara, utrenie si vecernie, ascultand pe fiecare marturisindu-si durerile, pasurile si cum multumesc de painea cea de toate zilele, sanatate si spor in casa si sa le treaca bubele si aftele din gura..., mi se pare de-a dreptul naucitor de mult sa suporti chiar de-ai fi Dumnezeu...Insa cine ar carti ca Dumnezeu nu poate atat de multe si inca infinit mai multe...? Ca ori si-a zis singur Atotputernic, ori L-am denumit noi minunandu-ne de cate poate face, El tot ramane infinit de puternic si mare, mai infinit si puternic decat orice perceptie a noastra... Atat de puternic si atat de mare incat te poti intreba ca prostul, ce-i mai mare, Dumnezeu sau infinitul...? Eu imi pot imagina un Dumnezeu mare... Dar nu-mi pot imagina un Dumnezeu atat de mare, care singur s-a nascut mai inainte de toti vecii... Inseamna ca Dumnezeu a existat perpetuu mai inainte de inceputul timpului infinit si mai inainte de existenta spatiului infinit care sa-L cuprinda, daca ne gandim ca tot Dumnezeu trebuie sa fi facut si spatiul infinit unde sa existe. Si atunci din doua una: Sa fii o hiperconstiinta din afara timpului si a spatiului infinit si abia apoi sa le creezi mi se pare genial, extraordinar si naucitor, ori mi se pare totul imposibil. Poate ca Dumnezeu nu e ceva de trait intr-un spatiu si un timp... Poate ca nu are nevoie de aceste elemente ca sa existe... Poate ca nu e ceva fizic si e un duh, un spirit care n-are nevoie de spatiu si timp. Si nu e neaparat nevoie ca Dumnezeu sa fie mare cat o galaxie... Poate fi mare ca idee dar mic cat o bacterie sau un microb, va dati seama...? De ce nu ne spune macar, sa nu mai elucubram in speculatii...? Daca unii oameni ar afla ca Dumnezeu in Atotputernicia Sa este si are dreptul sa fie mic cat o bacterie sau un stafilococ auriu, unii ar incepe sa rada a paguba, altii si-ar da cu tigai in cap, ca la desene animate, dandu-si seama ca se pot inchina la ceva atat de mic care ti se poate aseza pe picior ca o bacterie si e pericol sa-L ucizi cand te dai pe picior cu alifia de pecingini pe care-ai luat-o de la farmacie... De ce n-as avea dreptul sa stiu aceste lucruri si de ce sa ramana ele secrete si inaccesibile mie cata vreme omul a ajuns cu constiinta de sine si de univers pana acolo incat sa denumeasca infinitul, nesesizandu-i marginile, dar macar sa-L pomeneasca intr-un concept si un cuvant de 7 litere...? Inseamna ca intre Dumnezeu si infinit, mai suntem si noi oamenii cu o treapta superioara mai sus. Suntem mai acatarii decat infinitul pentru ca intre noi fie vorba, acest infinit e pe cat de mare pe atat de prost pentru ca nu are constiinta de sine si sentimente ca noi si nu stie deci ca exista si ca-L gazduieste pe Dumnezeu intre marginile sale, oricat de mare ar fi acesta, circumscriindu-L ca un triunghi inscris intr-un cerc... Si de-abia de-aici porneste misterul: Ca din matematica noi stiam ca orice triunghi inscris intr-un cerc are o arie mai mica. Sa fie oare Dumnezeu mai mic decat spatiul si timpul...? N-as crede, caci taman ce stabilisem altfel... Oricum, ideea e ca Dumnezeu e mare, si cum pe noi oamenii incepe sa ne doara tartacuta de cap cand ne aventuram sa judecam mai adanc, dam liber la minte, o slobozim in concediu si ca sa fie totul mai cuminte ne relaxam, jucam o tabla si nu ne mai batem capul cu imparatia cerului... Dar atunci sa nu ne mai intrebam de ce murim...! Sa nu ne mai intrebam de ce ne e greu si de ce viata asa cum e data e irespirabila si imposibil de trait omeneste... Ar trebui sa ne cerem drepturile Lui Dumnezeu... Sa-L intrebam odata raspicat cum si de ce...? Dumnezeu tine tot infinitul si universul in brate intr-o solda nemeritata ca pe niste slujbasi corupti, pe cand pe noi oamenii care tocmai descoperisem ca suntem superiori infinitului prin constiinta de sine si ca-i dibuim marimea denumindu-l macar, ne tine Dumnezeu la confortul cel mai de jos al pretuirii... Ne pretuieste Dumnezeu ori nu valoram nici cat praful de pe bocancii Sai...? N-as crede acest lucru pentru ca orice artist isi pretuieste opera si obiectul muncii desi am vazut chitaristi trasniti care-si sparg chitarele pe scena... Sa ne sparga si omoare astfel Dumnezeu, fara menajamente si explicatii pertinente jicnindu-ne profund astfel mai inainte de-a ne raspunde franc la toate intrebarile si pentru ce atata mister cu lumea asta, lumea ailalta, Raiul si iadul ?Iata...! S-a nascut in capul robilor Sai oamenii ideea de revolta, revolta ca vrem sa stim si nu ni se spune, revolta ca de nu ni se spune nimic verde-n fata traim cu suspiciunea amara ca suntem mintiti si prostiti... Si nu suntem prostiti de Dumnezeu ci ne prostim unii pe altii jucandu-ne de-a seriozitatea, de-a Dumnezeu si credinta, de-a binele si raul, de-a Raiul si de-a Iadul, spurcand si nu sfintind pamantul cu mofturile, vanitatile si ratacirile noastre, fie ele si religioase... Dumnezeu e prea bun si superior sa ne fi lasat insensibil in aceasta mocirla a ratarii existentiale si Dumnezeu traieste pe undeva mai presus de viermuirea noastra pamanteana, si culmea e ca nici noi oamenii nu facem nimic ca sa-L informam pe acest pe cat de bun pe atat de timid si discret Creator al nostru ca mai existam si noi pe lume si nu din vina noastra... Dumnezeule... Adu-ti aminte ca ne-ai creat si ne-ai lasat pe lume ca un ciot de picior taiat de tren si fara pansament... Pana sa se vindece si sa intram in Rai, se infecteaza si murim... Ajuta-ne Doamne... E cea mai adanca rugaciune ce-Ti pot face si cea mai fierbinte scrisoare de dragoste...

Dumnezeu e fericit pe langa noi

Şi Universul si Dumnezeu care l-a facut, există datorita unor tuburi. Fără aceste tuburi universul ar fi perfect inutil iar Dumnezeu ar fi cel putin inoportun si conştientizând acest trist destin s-ar retrage bătrân să sfârşească la pensie in singurătate si decrepitudine intr-un azil. Dar noroc că există aceste tuburi care-i dau Lui Dumnezeu rost, putere, vigoare si utilitate... În genialitatea Sa, expert in supravieţuire, Dumnezeu si-a creat aceste tuburi ca dispozitive bune pentru subzistat in condiţiile vitrege din univers. Niciodata nu se vor termina aceste tuburi, vor veni potoape si extincţii in masă dar aceste tuburi se regenerează constant de-a lungul erelor si veacurilor astfel încât Dumnezeu se foloseşte de ele strălucit in geniala Sa supravieţuire si guvernează tot universul cu dibăcie si vigoare... In comparaţie cu Dumnezeu ce suntem noi oamenii? Fiecare, si eu şi tu ne chinuim sărmani să gestionăm cele cateva tuburi de a căror bună funcţionare depinde viata noastra, a universului si prosperitatea Lui Dumnezeu. Sunt tubul respirator, cel digestiv, cel circulator cu colesterolul preferabil sub 200 si tuburile sexuale de înmulţire. Dacă toate funcţionează bine atunci noi suntem sănătoşi, universul există şi Dumnezeu e mai sănătos, optimist si exuberant ca oricând in planurile Sale. In schimb oamenii, in inconştienţa lor si-au pervertit si îmbolnăvit aceste tuburi, si cel respirator, prin deprinderea fumatului, si cel digestiv si circulator prin mâncatul grăsimilor si depunerea ateromului in vene, si cel reproductiv prin practicarea artei amorului, artă de care Dumnezeu n-a pomenit niciodată în învăţăturile Sale sfinte dacă vrei să rămâi sănătos cum a rânduit Creatorul. Prin urmare, întrecându-se cu gluma si cu ereziile si ieşind din litera strictă a cărţii sfinte prin fantezii, eresuri şi visuri omul s-a ratat complet pricinuindu-I Lui Dumnezeu mari neajunsuri, supărări şi incomoditaţi ca nişte copii prea razgâiaţi disperându-şi părinţii prin pocinoagele lor. In loc să fi stat locului ne-am pus să visam, să visăm amor si cu tuburile noastre reproductive să croşetăm si imaginăm senzaţii şi plăceri excitând aceste tuburi până la tulburatoare orgasme. Au se simte mai fericit Dumnezeu cu aceste deprinderi private ale noastre care nu sunt propuse omului in nici o carte sfanta, ba încă sunt interzise...? A face dragoste nu-i un termen propus de Dumnezeu, nici a face sex, ambele variante îi produc frisoane de scârbă Domnului. Degeaba au uns oamenii sexul total si pasional cu poleiala romantismului si tandreţei, scarba şi intransigenţa Lui Dumnezeu rămâne neînduplecată şi tot sodomii se numesc toate, de la primul sarut nevinovat al adolescentei de 15 ani, continuând cu rafinamentele erotice de la 25 de ani. In van poezii şi visuri de dragoste şi amor după care sunt ahtiaţi oamenii, toate culminează prin dorinţa stimularii organelor sexuale până la ejaculare in tuburile sexuale de care vorbeam. Dumnezeu a zis doar sa ne înmulţim dându-ne ejacularea si tuburile sexuale doar pentru asta. Noi îl albim pe Dumnezeu de necaz juisând, făcând dragoste, ejaculand de plăcere în prezervative ori înşelând fecundarea cu anticoncepţionale, pervertindu-ne tuburile sexuale de care vorbeam căruia Lui Dumnezeu I-ar fi plăcut să le fi folosit doar pentru acuplare şi înmulţire ca necuvântătoarele. Nici o bază n-are Dumnezeu în noi pentru că una a spus El în cărţile sfinte să facem, iar noi am şuntat şi fentat preceptele Sale cu visuri si fantezii care să mai coloreze şi îndulcească amarul de viaţă de ne-a fost aruncat în silă spre uz de la izgonirea din Rai. Eu nu stiu de ce-I supărat Dumnezeu pe noi. Pentru că doar astfel, mângâindu-ne simturile, omeneşte, putem a mai răbda corvoada austerităţii în penitenciarul de viaţă de la alungarea strămoşilor noştri din Rai. Prin tubul digestiv spun sfinţii părinţi că e păcat să trecem alcool. Nici măcar o picătură cum fac penticostalii. Alcoolul ne e duşman. Noroc ca vine Dumnezeu şi spune că trebuie să ne iubim duşmanii ca pe noi înşine. Stareţa Elena Gâtlan a născut două fetiţe gemene. Intrând la 17 ani în mănăstire a rezistat 22 de ani de abstinenţă în ascultare de poruncile Domnului. Intr-o zi a făcut dragoste cu un mirean, ori sex, la Dumnezeu oricum nu contează, păcatul e acelaşi. De ce s-o fi supărând Dumnezeu pe neputinţele noastre când de le mai îndulcim puţin asta tot spre folosul Lui este...? Căci a trăi strict in austeritatea cazonă a pravilelor Lui Dumnezeu e uman imposibil, e o neviaţă utilă nimanui, nici nouă, nici Domnului. Căci Dumnezeu are nevoie de oameni vii şi sănătoşi pentru a prospera .Un om mort nu e o solutie pentru Dumnezeu. Pentru că departe de-a fi un câştig pentru Rai, toţi oamenii de-ar muri subit in niscai apocalipse şi potoape puse pe seama blândului Dumnezeu, acesta ar rămâne deodată singur, numai cu duhurile Raiului de care probabil s-a plictisit de-o vesnicie chiar dacă din delicateţe n-o spune. Deodată singur Dumnezeu umblând pe uliţele goale ale pamantului, căutând să mai ajute pe cineva la necaz, să mai povăţuiască pe cineva, să mai îndrepte ori mântuiască un păcătos... Dumnezeu trist, umblând pe pământ după nici tipenie de om. Ce Dumnezeu, nu vedeţi că Dumnezeu a lăsat baltă aproape toate treburile din univers şi s-a specializat doar cu noi oamenii, făcând cu noi ce ştie el mai bine? Ori ne scapa de cancer prin efectul placebo daca mergem la catedrala sperantei de pe soseaua Fundeni vis-a-vis de fostul supermarket XXL, ori ne baga cancerul in oase atunci cand ne placea mai mult viata... Prin urmare sunt sigur că Dumnezeu nu ne va omorî niciodată prea crunt si pe toţi. Pentru că s-a obişnuit cu noi. Suntem preocuparea Sa predilectă. Singur in univers si fara oameni, Dumnezeu ar innebuni de singuratate si urat... Are nevoie de noi aici pe pamant o vesnicie pentru a-si valida obiectul muncii Sale, oamenii cu pacatele lor... Deci relaxati-va prieteni , cred că adulmecaţi că Iadul şi Satana e-o cacealma. Semănăm cu Dumnezeu, doar El a spus-o ... Relaxaţi-vă, suntem pe mâini bune, cu toate aşazise păcatele noastre... Ruşine mincinoşilor şi laudă Lui Dumnezeu...!

Sfarsitul lumii, o eroare monumentala...

Sfârşitul lumii, o eroare monumentală.
Dacă vreţi să vă bucuraţi de descoperirea etalontlui de erori din panoplia erorilor din univers priviţi la trâmbiţarea emfatică a sfârşitului lumii. Putem vorbi rezonabil de o extinctie in masă accidentală prin coliziunea cu un meteorit ori o megaerupţie vulcanică de proporţii continentale cum au mai fost in preistorie sau cum vor mai fi din păcate cine ştie când... Când te-a pasionat de-o viaţă un lucru chiar dacă la un moment dat nu mai merge, îl sui in pod şi- l păstrezi acolo ca pe-o chitară cu coarde rupte si prăfuită dar n-o arunci la gunoi ori n-o spargi nervos de capul cuiva dacă nu prea ştii să canti la ea. N-a fost Dumnezeu pasionat de-o viaţă, de-o veşnicie de această lume de-a creat-o intr-o zi cu atâta migală şi daruire? Tre sa fii nebun si limitat să crezi că Dumnezeu şi-ar distruge capricios invenţia la care a muncit in singurătate o veşnicie. Nu mai e mult si Dumnezeu va urca lumea în pod ca pe-o chitară cu corzi rupte dar n-o va sparge căci i-a plăcut de-o viaţă acest trist şi urgisit instrument cu coarde rupte care e lumea... Deci relaxaţi-vă căci sunteţi pe mâini bune. Cand Dumnezeu de mic copil s-a tot ocupat cu-această lume şi-a tot scris în ea pasionat ca un copil intr-un oracol, acum, cand Dumnezeu a devenit adult îşi iubeşte preocupările din copilărie şi ne va pune bine intr-un sertar al camerei sale iubindu-şi gândurile scrise in tinereţe, adică lumea... Astăzi, adult in toată firea Dumnezeu a facut curat prin sertare si a căzut pe gânduri cu caietul scris în copilărie, intr-o nostalgie de-un adanc nesfarsit... Uite-L pe Dumnezeu cum zâmbeşte amuzat de lucrurile din lume pe care le-a scris cu mintea de copil de-atunci... Adânc răscolit de sentimentele Sale entuziaste si tinereşti din trecut, Dumnezeu Inchide la loc carnetelul acestei lumi şi-l pune ocrotitor şi cu grijă în sertar. Tre să fii nebun să crezi că Dumnezeu şi-ar distruge amintirile vreodată... Deci relaxaţi-vă oameni buni, sfârşitul lumii e numai o eroare din capul unora, pe cand Dumnezeu e serios şi-şi conservă sentimentele şi trăirile copilăriei, adică lumea asta, chiar dacă au fost scrise cu mintea entuziastă de copil de-atunci şi astăzi nu se mai potrivesc... Să stăm dar cuminţi şi liniştiţi în sertarul cu amintiri al lui Dumnezeu si sa nu murim de frica stupidă a sfârşitului lumii, care v-aţi dat seama, e o eroare monumentală si o psihoză a unor actori din teatrul lumii scris de Dumnezeu in copilărie... Astăzi, daca nu ştiaţi, Dumnezeu s-a apucat din nou de scris. Si va scrie opera capitală a vieţii Lui, adică o nouă lume în care vă veţi chinui cu lupa sa găsiţi vreo durere, vreo scârbă sau un chin... Păcat însă, când va căuta eroi să-şi populeze romanul noii lumi mai bune şi mai drepte, toţi vor fi murit demult de frica sfârşitului lumii, striviţi intre filele caietului cu amintiri din copilărie al Lui Dumnezeu...