Falimentul Divin

A vorbi despre falimentul sau moartea Lui Dumnezeu pare o blasfemie care nu poate fi acceptata de optica si uzantele lumii actuale profund tributara cultului si supunerii unui singur Imparat, Dumnezeul care discretionar stapaneste tot si toate cu o autoproclamata atotputernicie. In aceste conditii nu ai nici o sansa sa mai formulezi ipoteze in legatura cu ce se va intampla cu Dumnezeu, daca va deveni el falit vreodata si/sau daca va sfarsi vreodata in decrepitudine si schizofrenie, daca-L va manca viermii intr-o groapa sordida cum o facem si noi, copiii Lui,  ori daca va sfarsi asasinat miseleste de alti zei uzurpatori dupa cum legic toate sfarsesc in univers si precum si El a procedat cu vechii zei proscriindu-i. Snobismul religios al lumii, din civilitate si respect il tolerezi indiferent daca logica si evidenta spun altfel. Cei ce se simt insa liberi pana in maduva oaselor si nu se autoflageleaza supunandu-se prejudecatilor religioase la moda pot emite macar facultativ curiozitatea de-a se intreba ce se va intampla concret cu soarta Lui Dumnezeu. Si pot raspunde urmarind istoria care se repeta. Evident ca moda monoteismului nu va fi invulnerabila si infailibila la infinit si se va schimba ciclic odata cu evolutia istoriei lumilor viitoare. Lumea asta in care traim actualmente cu totii este multumita cu, si se supune Dumnezeului acesta si monoteismului ce-l impune inerent. Domnia acestui Demiurg contemporan care e la putere de vreo doua mii de ani e litera de lege inatacabila si nereformabila pentru efemera constiinta a actualitatii. La fel simteau oamenii vremii trecute antice cu zeii aferenti cand la putere erau zeii acelei vremi.  Lumea trecuta, cu zeii ei inatacabili in idee. Lumea noastra cu Dumnezeul ei unic. Lumea viitoare, alti zei.  Dumnezeul acesta  actual, putem postula apriori dupa experienta trecuta ca potrivit necesitatilor si modei oamenilor in continua schimbare dupa trebuintele lor, va fi parasit in favoarea altor  zei suverani cu alte si alte autoritati acceptate de vointa si etica timpului, necesitatile si dorintele oamenilor viitori.  Pana cand, ca si acum, urandu-li-se cu disolutia si fundatura in care orice zeu te duce prin dictatura-i insurmontabila intr-o viata mizerabila, il vor scoate din nou de la naftalina pe Dumnezeul unic intemnitat si el va deveni iar Imparat, numai si numai cu aprobarea si votul  efemer al credinciosilor din toate timpurile, trecute, prezente sau viitoare. Dar saturandu-se, oparindu-se odata, de doua sau noua ori cu ocarmuirea unui Dumnezeu sau altul care guvernand, va duce inevitabil omenirea intr-o fundatura similara cu a omenirii de azi, poate oamenii se vor satura sa se intrebe de falimentul repetabil, evident si contagios pentru oameni, al Dumnezeului de serviciu al vremii, si mai sanatos ar fi sa se intrebe de sfarsitul Lui Dumnezeu,  sfarsitul si moartea odata pentru totdeauna a oricarui zeu ineficient  si inutil sau chiar daunator in domnia-i ineficace si patologica pentru beneficiile si necesitatile vietii oamenilor oricare-ar fi ei, din trecut, prezent si viitor.  Ce ne aduce bun si folositor pentru pustiul nostru de viata supunerea si robia inconstienta fata de orice zeu, Zeus, Apollo, Bachus, Iehova sau Savaot, indiferent de nume si autoritate, cand rangul nostru al oamenilor de carne canceroasa este incompatibil cu bunavointa si mila vida a oricarui zeu care prin definitie ne e superior, asupritor deci tiran facand parte dintr-o casta superioara vesnic incompatibila si dusmana durerilor vietii noastre plina de lacrimi, dureri de cancer si spectru al declinului iminent in neantul amar al falimentului nostru insurmontabil... Toti Dumnezeii ne rad in nas suferintelor noastre clamandu-si inaptitudinea pentru suferinta fata cu noi cei robi si asupriti si destinati durerilor si mizeriei mortii imune celor cu sange albastru de Dumnezei si Imparati divini oricare-ar fi ei. Impietriti si sfarsiti de suferinta si dezamagire in necazul nostru peren si endemic de cobai ai Divinitatii mai degraba ne-am intreba cu ce ne e de folos lacrimilor si nemangaierii vietii noastre de carne autoritatea discretionara si mizantropica a oricarui Dumnezeu care nu subscrie personal din bun simt si concordie niciodata la inferioritatea noastra. Nici un Dumnezeu nu va sta in aceeasi transee cu noi, nu va manca aceeasi fasole din gamele de razboi turtite  si murdare de noroi ca ale noastre si nu-si va parasi diferenta de statut si clasa, confortul regal al Divinitatii care nu suporta nici un neajuns existential si nici o durere sau necaz ce in schimb ne tolereaza si aproba tacit si ciocoiesc noua si vietii noastre mizerabile de robi decazuti in inferioritatea clasei noastre de jos, castei noastre inferioare de mojici si efemeride orfane ale universului. Pana la urma, rabdarea oamenilor va sfarsi. Constiinta si demnitatea noastra tradata si batjocorita de  tirania nemiloasa a atator Dumnezei despoti si intoleranti vor exploda intr-o zavera de neoprit. Anticorpii dezamagirii noastre vor ucide orice urma de dictatura divina care ne-a otravit vietile de la Facerea lumii oricare-ar fi fost zeul responsabil de asemenea rebut cosmic.  Vom ramane cu gurile cascate, cu simturile si sufletele urzicate, perdanti eterni ai teatrului absurd al lumii acesteia facuta de mantuiala, otraviti sistematic cu speculatia divina furnizoare de postume si inutile beneficii pentru oricare lume : asta ori cealalta.  In acest malaxor si laborator malefic al tuturor zeilor ce le-am jurat credinta si supunere in van n-am fost si nu vom fi decat cobai ai experientelor lor malefice si discretionare. Avem si azi un Dumnezeu care se pare ca e cel mai bun dintre toti zeii rai care au fost vreodata despoti metodici ai destinelor umane. Rumegandu-ne supusenia, lingandu-ne ranile si puroiul provocat de virusul totalitarismului divin, iata ca-i furnizam Lui Dumnezeu curaj si putere in indeletnicirile Sale cu noi, de unde El isi savureaza trainicia suveranitatii si autoritatii sale atat de imbibata in vietile, sufletele si carnea noastra putrezibila si efemera de cobai.  Satui de aceasta Regalitate inumana vom dori o republica a dreptatii si blandetii fata de carnea noastra tradata in esenta ei de diferentele virtutilor divine. Cand n-a mai suportat regii si despotii omenirea a apelat la razmerita si revolutie, de n-ar fi s-o citam decat pe cea franceza, pertinenta fata cu impilarile clasei de jos de catre ciocoii vremii, oricare-ar fi ei, umani sau divini, tot cu sange  princiar si albastru, mereu dusman sangelui nostru cu colesterol, diabet, leucemie, sida, virusi, bacterii si boli. Pentru ca cine-mparte viata si moartea noastra parte-si face, nici un Dumnezeu nu-si va ursi Siesi nici o molima si nici un neajuns. Toate ni le-a dat noua si sa ne descurcam cu ele, facand din medicina cea mai grea facultate cand printr-o singura miscare de bagheta ne putea scuti de atatea boli, diagnostice si tratamente ineficiente. Sa dea Dumnezeu sa nu ne sara niciodata mustarul noua, omenirii impilate de atata urgie divina si prin supusenia noastra patologica si necarcotasa Dumnezeu sa se rasfete vesnic in acest joc dumnezeiesc, dramuindu-ne amarnic vietile si mortile. Dar pentru aceasta, macar atata satisfactie s-avem sa ne intrebam cu ce ne-au fost de folos durerilor noastre atatia zei inumani...? Si iarasi ce sa pierdem mai mult decat o viata chinuita si batjocorita de grandoarea nemasurata a atotputerniciei divine peste o omenire programatic inferioara tinuta in lantul scurt al jugului divin, ce sa pierdem intrebandu-ne sfarsiti de rabdare si puteri ce-ar aduce bun si ce-ar aduce rau in viata oamenilor de peste o suta sau doua sute de mii de ani cat va tine probabil domnia Demiurgului de-acum...? El va intra in insolventa, in faliment apoi in moarte clinica, din lipsa oamenilor buni de asuprit si trasi pe sfoara cu acest vitreg viclesug al serviciului divin in slujba si pentru folosul viitorului nostru transcendental tot mai incert, otravit si neverosimil. Astfel ca putem sa ne intrebam cu sufletul strepezit de frica Lui Dumnezeu despre sfarsitul Lui indepartat dar posibil si perfect verosimil. Stim din cartile sfinte ca Dumnezeu este vesnic iar a Lui imparatie nu va avea sfarsit. Adica Dumnezeu nu poate muri, cand toate mor in acest univers, galaxii, astri, planete, chiar spatiul, timpul si materia vor sfarsi candva supunandu-se legilor fizicii care demonstreaza ca timpul se poate incetini si opri din scurgerea lui in conditiile vitezei luminii sau gravitatiei imense a astrilor care vor sfarsi ca si gauri negre inghitind timp, materie si spatiu, lumina, fara scapare in interiorul acelui sfarsit care nu iarta nimic, distruge totul definitiv si care este o gaura neagra, iadul iadurilor, caruia macar si Lui Dumnezeu putem presupune ca i-ar flutura pletele si i-ar smulge mantia de pe El. Ne putem intreba : Dumnezeu care e totusi ceva in acest spatiu si timp care-L gazduiesc, ori ca spirit, ori ca materie, in acest univers are vreo sansa sa subziste dezastrelor iminente ce vor veni intrerupand si ucigand totul...? Ne place sa credem ca macar de dragul nostru al pamantenilor care se agata de salvarea reprezentata de Dumnezeu ce le ofera credinciosilor mantuirea si pacea eterna intr-un loc mirific din univers denumit Rai, avem o sansa sa supravietuim sfarsitului tuturor.  Iresponsabila mangaiere si asta pentru ca nu ne place sfarsitul si nu ne place moartea, dezintegrarea, distrugerea, degringolada soartei noastre bicisnic umane, drept pentru care il punem pe Dumnezeu ca unica solutie in rezolvarea tristetii, fricii, nefericirii si disolutiilor noastre. Nu mai putem crede in mila si competenta Lui Dumnezeu in gestionarea vietilor si treburilor lumii noastre. Sa luam un singur  motiv si exemplu : Durerea, acest semnal a fost data de Dumnezeu carnii noastre ca sa stim ca ceva nu merge bine in acel loc ce ne doare si sa mergem degraba la doctor sa ne faca un tratament pentru lecuire. Ce folos mai are durerea cancerosului in ultima faza, si ce semnal sa-i mai traga ea constiintei si carnii lui chinuite cand nici un tratament si nici o morfina nu mai fac fata indreptarii si potolirii durerilor din ce in ce mai groaznice...? Cand nu se mai poate face nimic pentru alungarea bolii, durerea, semnalul acela fizic care ne-a avertizat initial ca se intampla ceva rau in organism sa ne ducem degraba la doctor, nu se opreste cand oricum nu mai este leac. Dumnezeu o ingaduie si o tot ingaduie in progresie geometrica sudorilor carnii cancerosului muribund...! Nu stim, din mila sau din ura si dispret fata de noi...? Nu stim, din grija sau din faptul ca Dumnezeu n-a existat niciodata si de aceea trebuie sa ne asumam demn si stoic toate durerile fara a i le mai pune in carca Lui Dumnezeu...? Dumnezeu care spre nenorocul nostru pare ca a murit cu mult, prea mult inainte de-a ne naste oricare dintre noi muribunzii si nefericitii...