24) WHAT A WONDERFUL WORLD
1) Vă propun să analizăm o piesă muzicală clasică celebră : "What a wonderful world" de Louis Armstrong :
* I see trees of green, red roses too, (Văd verdele copacilor și roșul trandafirilor),/ I see them bloom for me and you, (Îi văd înflorind pentru mine și pentru tine)/ And I think to myself...what a wonderful world... (Și mă gândesc în sine... Ce lume minunată...)/
* I see skies of blue and clouds of white, (Văd albastrul cerului și albul norilor),/ The bright blessed day, the dark sacred night, (Ziua strălucitoare și binecuvântată, noaptea sfântă și întunecată),/ And I think to myself...what a wonderful world... (Și mă gândesc... Ce lume minunată...)/
* The colors of the rainbow so pretty in the sky, (Culorile curcubeului, atât de frumoase pe cer), /Are also on the faces of people going by, (La fel si fețele oamenilor ce trec pe lângă mine), / I see friends shaking hands saying how do you do, (Văd prieteni dând mâna, întrebând "Ce mai faci?") / They're really saying "I love you". (Ei îți spun de fapt că țin la tine). /
* I hear babies crying, I watch them grow, (Aud copilași plângând și îi văd crescând), / They'll learn much more than I'll never know, (Vor învăța mai multe decât voi ști eu vreodată), / And I think to myself... What a wonderful world... (Și mă gândesc... Ce lume minunată...) / Yes, I think to myself... What a wonderful world...(?) (Da, mă gândesc în sine... Ce lume minunată)...
2) Cum poți muri într-o lume atât de minunată zugrăvită în cântecul lui Louis Armstrong ? Este imposibil ! Mai ales atunci când ești tânăr, ai douăzeci de ani, te distrezi în clubul "Colectiv" care ia foc de la niște artificii. Nu poți muri când ești atât de tânăr, nu poți muri în flăcări când se știe că există o garnizoană de pompieri cosmici cu Dumnezeu Pompier comandant suprem în fruntea lor și îngeri servanți cu furtunuri și instrumente adecvate de pompieri pregătiți să te apere de incendiul ce te înghite dar vine Dumnezeu cu casca de pompier și te întreabă : "Crezi în mine și în Fiul meu Iisus ca să te salvez ?" Atât îți trebuie să tăgăduieşti credința în El, că Dumnezeu pe dată poruncește plutonului de pompieri cosmici : "Opriți apa și strângeți furtunurile ! Ne retragem la garnizoană ! Avem aici numai necredincioși ! Să le fie învățătură de minte !"
3) Și vei muri arzând în foc pentru că nu crezi în zei. Asta n-ar fi o problemă pentru Dumnezeu, faptul că nu crezi în zei dar El se supără că tu nu crezi în Domnul Tuturor Zeilor, pe numele Său, DumneZeu, adică Tatăl tău din Cer așa cum știm din străbuni și cum stă scris în Cartea Sfântă. Cu părere de rău, acest Comandant suprem pompier cosmic care se retrage cu furtunurile de apă la garnizoană, Tatăl tău din Ceruri, Domn al tuturor zeilor, pe numele Său Dumnezeu, nu știe că nu poți muri când ești atât de tânăr, nu poți muri în flăcări, afurisit cu șantajul credinței oarbe în El. Nu poți muri când ești tânăr, ai douăzeci de ani și ești întins pe nisip cu prietenii pe plaja de la Vama Veche, întins pe plajă cu chitara plină de nisip, când n-ai timp și nici chef de moarte, de prostii de astea. Dar nu poți muri nici când ești bătrân, când în azil plimbat în cărucior de o infirmieră miloasă care ți-a dat să ronțăi un pachet de biscuiți expirați zici că ești în Rai și nu vei putrezi singur mâncat de viermi în casa ta, mort de o lună, cu ușa spartă de procuratură veniți în salopete albe să-ți ia cadavrul în sacul negru cu fermoar. Cum ai putea muri vreodată cu atâtea lucruri minunate în jur create de Dumnezeu, într-o lume atât de minunată ? Realizezi în final că nu poți muri, că moartea e-o batjocură și o ironie la adresa ființelor inteligente care sunt anunțate cu emfază că au un Tată Creator în Cer, etalonul atotbunătății, atotputerniciei și înțelepciunii. Cu un astfel de Tată în Cer, apărător al tău prin concept și prin logica unui soi special de rudenie cu tine când ți se spune că Creatorul întregului univers este chiar Tatăl tău cel mai bun și mai minunat care te iubește atât de mult și care îți cere să îl iubești mai mult decât pe părinții tăi biologici, cu un astfel de personaj atât de apărător și apropiat de tine numit Dumnezeu realizezi că e stupid și imposibil să te îmbolnăvești, să iei foc, să te îneci, să te calce mașina sau trenul, să te strivească zidurile la cutremur... Este imposibil să poți muri într-o lume atât de frumoasă creată de Dumnezeu, tânăr sau bătrân, este imposibil să îmbătrânești și s-o termini cu viața atât de simplu și banal chiar dacă privești moartea ca pe o datorie creștinească cum citești cu pasiune și interes în Cărțile Sfinte. Este imposibil să mori de grozăvii și accidente, boli cumplite sau omorât pur și simplu de tâlhari și dușmani, ori să-ți moară copiii tăi și toți cei dragi ai tăi, ca plată pentru că nu ai putut să crezi în zei și mai ales în domnul tuturor zeilor, numit Dumnezeu, Tatăl tău apărător și izbăvitor din Ceruri.
4) Iată, cu atâta apă pe acest pământ minunat creat în șase zile de Dumnezeu, apa pentru oameni costă. Și dacă n-ai bani s-o plătești, apa ți se taie, nu mai ai ce să tragi la wc, nu te mai speli cu dușul ci în lighean când iei apă cu bidoanele adusă prin grija primăriei cu cisterna în fața blocului. Apa Lui Dumnezeu, Tatăl tău, costă, pământul costă, mâncarea costă, medicamentele costă, operațiile costă, doctorii costă, moartea costă, viața costă încât nu poți înțelege cum de un Dumnezeu al gratuității paradisiace atât de clamate, al abundenței, filantropiei, milei cosmice ce ne-a făcut, nu a găsit cu cale să ne dea și pe pământ modelul gratuității din Rai unde e abundența deplină, unde Dumnezeu ca Împărat însuși împreună cu supușii Săi, îngeri, sfinți, prea cucernici, preafericiți, serafimi, heruvimi, se delectează regal cu gratuitatea și viața veșnică, cu sănătatea veșnică, cu fericirea veșnică, cu îndestularea veșnică și nu există în buzunarul vreunuia portofele și bani neam, nu există în dicționarul din Rai cuvântul "bani", pe când noi, fiii Lui Dumnezeu, care ne iubește atât de mult, intitulați robi și roabe, ne golim buzunarele de bani, ne dăm în cap și ne furăm banii unul altuia, țara cu ai țării conducători pentru care preoții la Sfânta Liturghie ne îndeamnă să ne rugăm să-i pomenească Dumnezeu întru Împărăția Cerurilor, nu că ne fură banii, dar o face și mai perfid, dându-ne bani cu o mână și luându-ne cu alta, dându-ne atât de puțini bani ca să putem trăi, ori de nu avem destui, să murim în nevoi în lumea minunată creată de Dumnezeu, cum mor pe capete copiii Africii negre de inaniție, SIDA, ebola și malarie. În tot acest timp, în Rai unde e tărâmul făgăduinței, gratuit și liber se trăiește veșnic, se veselește, se cântă și se dansează în eterne serbări unde Dumnezeu aplaudă în lacrimi de plăcere pe sfintele și îngerele balerine dansând baletul "Lacul lebedelor paradisiace" !
5) Într-o lume minunată făcută de Dumnezeu, nu ai cum să nu ridici mâinile către cer și să te întrebi siderat cum a fost cu putință ca în Cer să existe fericire iar pe pământ urgii, în Rai totul să fie gratuit iar pe pământ totul să coste ? Oare ca probă incontestabilă că lumea asta minunată și omul au fost făcute de Dumnezeu, nu era mai logic și normal ca totul să fie gratis, liber și îndeajuns pentru toți pe un pământ al făgăduinței numit pământ și nu Rai ? Odată ce conștientizezi că ești om, că ai fost făcut de Dumnezeu dintr-un gând și plan bun și genial al Său, că ți s-au pus în cap și inimă gânduri și sentimente și o conștiință de sine și a lucrurilor din jur, dar în fapt vezi că le pierzi atât de ușor și întreaga ta viață terestră devine atât de efemeră când trebuie într-o zi să mori ori bătrân în decrepitudine sfârșit de dureri și boli, ori de tânăr într-un accident stupid, într-o lume frumoasă făcută de Dumnezeu, deja Dumnezeu se pricopseşte din această realitate funestă și soartă dramatică a noastră ca și creaturi, cu o problemă ; căci știe și El, vede cum nu te mai poate păcăli la infinit ca pe-un copil naiv cu bomboane, cu povestea reparatorie și izbăvitoare a lumii celeilalte contrapusă disoluției și degringoladei concrete a acestei lumi pe care Dumnezeu a greșit-o, asta e, și demiurgii greșesc și dau buleli uneori dar trebuie înțeleși că nu e ușor să te apuci să faci lumi în univers. La mijloc suntem noi oamenii și nici nu știm dacă trebuie să mulțumim că ne-a dat Dumnezeu minte să pricepem tot rahatul în care-am fost băgați numit viață sau să stăm zborşiți și cu gura strâmbă de oripilare. Oricum, Dumnezeu nu se mai poate întoarce să ne facă pe toți proști cum ne-ar fi vrut din start când ne-a poruncit să nu mâncăm mere din pomul cunoașterii binelui și răului. Și atunci noi, cu rudimentul acesta de minte devenim monștri și vedem în mâhnirea noastră siderați cum Dumnezeu ne-a croit o soartă crudă, un destin mizerabil terestru inadmisibil în univers și nedemn de oferit unor ființe înzestrate cu cuget și cu rațiune. Suntem ciuca bătăii de joc a universului și toți extratereștrii făcuți în alte universuri paralele râd cu lacrimi de Dumnezeul nostru și de lumea minunată făcută de El.
6) Noi nu râdem căci ne e frică de El și doar privim cum Dumnezeu tace chitic urmărindu-ne cum ne prindem de figură și simțim că de fapt totul e o barbarie, o cacealma și o minciună și anume că trebuie să mori și să te duci apoi în Rai sau în iad. Noi privim și înțelegem dezamăgiți doar cum totul este o manipulare dacă Dumnezeu a făcut lumea, o manipulare și un genocid nedemn și imposibil de atribuit ordinului celui mai pricăjit Dumnezeu care ar avea în atribuții a face lumi și a da atât certificate de naștere cât și de moarte, ordine și sentințe definitive și obligatorii în acest univers. Dumnezeul nostru e Dumnezeul nostru. Cu El ne naștem și cu El murim de gât. Dar ne putem gândi visători în reverie că nici un alt Dumnezeu de mâna a șaptea de prin cotloanele și coclaurile acestui univers, altul decât Dumnezeul nostru, n-ar fi avut interesul ori o bună plăcere a intențiilor Sale creaționiste să se gândească o veșnicie încât să-şi facă oamenii, aceste creaturi și jucării ale Sale preferate, îndelung supuși suferințelor, durerilor și morții finale apoi să-i arunce în lagărul de exterminare al iadului și rareori potrivit unor condiții draconice și standarde ireal și hilar realizabile să-i primească pe unii în Rai. E adevărat, ca să intri în Rai e suficient să-ți golești buzunarele de bani, să-ți dezbraci haina și s-o dai săracilor devenind și tu ca ei, îmbrățișând virtutea sărăciei căci al săracilor e Raiul după cum bine știm, al celor ce nu au nimic în viața reală și au totul în himera reparatorie a lumii celeilalte.
7) Dar oamenii, al naibii de mult au nevoie de himere și de visuri placebo de fericire căci cum ai rezista să fii sărac și nenorocit și să realizezi că nu e nici un Rai al săracilor pe lumea cealaltă fără să-ți smulgi părul de pe cap și să-ți rupi hainele de pe tine de ciudă trăind din plin această deziluzie a NICI UNUI Dumnezeu ? E o nedreptate pentru oameni, ar fi o nedreptate să nu existe Dumnezeu și un Rai corespunzător palpabil în coordonate GPS reale în univers. Nici un GPS, radar sau altceva nu-L detectează pe Dumnezeu în acest mediu înconjurător, în această realitate evidentă. Dar știți ceva ? Oamenilor chiar că nu le pasă chiar dacă nici nu știu și nici nu văd unde-i Raiul și pe Împăratul său și deci nici măcar nu e importantă locația Raiului și adresa Lui Dumnezeu pentru oameni câtă vreme Raiul își are obârșia și viitorul asigurate în sinapsele neuronale ale creierului uman. Iadul ? Este imoral, nedrept, ineficient și inutil. Căci ne gândim ca proștii că e o nedreptate până la cer dacă în iad mai intră și altcineva decât exclusiv ar trebui să intre după logica dreptății doar criminalii și violatorii și cei ce înșeală din interes și opresc plata celor cinstiți și corecți, tâlharii și hoții la drumul mare. Când dimpotrivă ! Chiar dacă ne e milă să tăiem gâtul la o găină pentru ciorbă, avem ocazia să intrăm cu ghiotura în iad chiar dacă n-am dat în cap și n-am omorât pe nimeni ci doar pentru că i s-a părut Lui Dumnezeu că n-am făcut o cruce la timp atunci când trebuia ori am fluierat sau am tras un pârț în biserică, sau că nu am mâncat fasole ci carne fiind post sau am făcut amor în Săptămâna Mare. Aceasta, pedeapsa divină e realitatea și legea juridică a Lui Dumnezeu pe care n-avem dreptul s-o comentăm, ba chiar o iubim cum Îl iubim pe Dumnezeu odată pentru totdeauna alienați și seduși în această dragoste necondiționată și fără de motive curate a oamenilor care iubesc pe Dumnezeu din instinct și nu din dragoste pură ci mai ales de frică și se învârt în jurul Lui cum se învârt fluturii de noapte în jurul unui felinar, că dragostea, oricare-ar fi ea niciodată nu se motivează.
8) Să fii Dumnezeu din Cer și să deguști și savurezi în singurătatea și nonsensul caduc al atotputerniciei tale respectul și prosternarea credincioșilor la picioarele tale, pare un atât de minunat și regesc nărav dar nu poți la infinit să te legeni în această vanitate și tabiet divin în a vedea cohorte de supuși târându-se ca râmele la picioarele tale și să nu conștientizezi și anticipezi fiind demiurg că ambiționându-te să creezi o lume, și ajungând în final să dai în dreapta și stânga cu ea de pământ pronunțând cu o floare la ureche sentințe la moarte și la iad, capeți ca și Creator nota 2 la concursul de creat lumi al universului... Să creezi soldăței de plumb cu care să umpli pământul și să te joci cu ei, cu simțurile lor, cu destinul și viețile lor iar când nu-ți mai plac și te plictisești să-i topești în iad e stupid să accepți și să înțelegi cum s-ar putea un Creator compromite. Este incredibil cum fiind Dumnezeu, să nu poți dinainte să simți și anticipezi cum ale Tale creaturi vor dezvolta o ură indefinită, involuntară și ascunsă către Tine în final când ai comis greșeala fatală de a le arăta punitiv și preventiv eventual hăul și flăcările iadului din orice motiv și cu orice prilej și să nu reușești să-ți îmbunezi oamenii mai direct și simplu, din convingerea și din inima lor ci arătându-le Biblia și spectrul tortúrilor iadului care încrețesc fiecare centimetru de piele a credinciosului citind Blibia, cartea de căpătâi a lui...
9) Este incredibil cum poți răbda să fii Dumnezeu, deci Judecător suprem care are prin program misiunea de-a CONDAMNA și să nu simți sau să eludezi cu bună știință că orice condamnat vinovat sau nu dezvoltă o otravă și o ură neîmpăcată contra judelui și gâdelui care aplică sentința oricât de dreaptă ar fi sentința și minunat ar fi judecătorul. Este imposibil să înțelegi cum nu vede Dumnezeu acest lucru, ura celor pe care-i reprimă și încă altele o mie de lucruri care întunecă și nefericesc această lume și această viață a celor reprimați și obidiți, numiți îndeobște robi și roabe de către Dumnezeu, dar care sunt FIII Lui ! Nu vezi rațiunea pentru care, fiu de Dumnezeu trebuie să mori și să te duci dracului în penitența iadului, afară de faptul că ai fost criminal, violator și tâlhar. Chinurile veșnice ale Gheenei nu au virtutea nici de a te învăța minte nimic, nici de a te reeduca, nici pe tine mortul din iad băgat acolo doar pentru că ai fost un simplu necredincios chiar dacă pașnic, și nici pe criminalii și tâlharii autentici ai acestei lumi minunate făcută de Dumnezeu de-au fost posibili pe fața acestui pământ printre oamenii pașnici. În pușcărie sau în iad, răul, ura și veninul din om mai mult se ascut neavând virtutea de a cuminți moral omul, ci de a-l învinge și pune cu botul pe labe, un bot din care curge veninul verde al urii. Nu pușcăria și nu iadul sunt soluția pentru cei răi. Când pentru răutate ai fi fost răsplătit cu bunătate, când pentru cruzime ai fi fost răsplătit cu milă, iată chinuri ale unui IAD POZITIV și constructiv la care Dumnezeu nu s-a gândit, dar dacă EXISTA se gândea să inventeze un iad pozitiv care te-ar fi făcut plin de remușcări și transpirații reci să-ți reconsideri atitudinea criminală și să-ți repari inima prin tine însuți pocăindu-te definitiv și din convingere și nu pentru că ar spune un Dumnezeu moral AȘA. Constatăm în schimb ororile iadului și gardienii lui diavolii și mai ales cum Dumnezeu suferă și tolerează nonsensul inuman al acestei triste realități represive și genocidare care nu este numai exclusiv pentru criminali și tâlhari, fiind patron și autor moral peste această tristă realitate.
10) Să nu crezi într-un astfel de Dumnezeu genocidar e o crimă la fel de mare și odioasă ca și să fii criminal și tâlhar la drumul mare. Cei care din greșeală numai au tras pârțuri ori au fluierat în biserică, ori au făcut prostii în postul mare, ori nu și-au mărturisit aceste prostii preotului, își așteaptă rândul la aceleași mașinării de tortură ale iadului cu cei care au ucis în masă nu din greșeală și culpă ci din plăcere și pasiune. Cu toții ne vom tângui de durere în pușcăria iadului. Dar caracterul și răutatea condamnaților la iad sau la pușcăriile pământene nu se schimbă ; el se înrăieşte. Nu poți schimba caracterul rău sau bun al unui om și nu-i poți schimba convingerile oricât de greșite și odioase ar fi care-i plac și convin și care vin din el și nu din afară de unde anticorpii gândurilor lui atacă și distrug tot ce-i străin oricât ar fi de bun și moral. Reeducarea este o iluzie. Te naști genetic în tine cu răul sau cu binele și mori pe limba ta odată cu ele. Deci și sperietoarea iadului și în contrapondere exemplul fericit al centrului spa de recuperare al Raiului, realitatea demonstrează că nu sunt eficace.
11) Realitatea sângeroasă a pământului, a lumii și vieții acesteia arată ineficiența și imoralitatea dulcelui vis al izbăvirii într-o lume mai bună de apoi. Soluția iadului e o soluție la fel de imorală și caducă atâta vreme cât avem deja un iad veritabil pe pământ și în viață, cărora Dumnezeu le-au zis creațiile și ocupațiunile Sale preferate în univers, drămuindu-ne nouă cu atâta preocupare și erudiție destinele și viețile și uneori în final ajungând să ne condamne pe unii mai păcătoși dintre noi la iad. Să fii condamnat la iad e o barbarie căci înseamnă să fii condamnat nu la o moarte ca oricare ci la o moarte mai perfidă, intensă, vie și perpetuă în care nu ești de fapt mort ci după manualul de utilizare al iadului ești resuscitat mereu de diavoli, stropit cu apă ca să învii, doar ca să fii din nou omorât și să simți veșnic și perpetuu și la infinit savorile otrăvite ale durerilor chinurilor iadului apoi să reînvii din nou în salonul de terapie intensivă și reanimare al iadului, după care să fii iar luat în transpirații și dus la camera de tortură ca să mori din nou cu inima și carnea friptă de chinurile iadului veșnic și veșnic căci așa a dispus Satana cu consimțământul tacit și ordinul direct dispozitor al creatorului și șefului său Dumnezeu. Căci Dumnezeu a hotărât să îndrepte lumea și pe cei ce-au greșit, prin tortúri exemplare, pentru ca doar prin aceste chinuri inimaginabile doar vor lua de frică toți cei vii să asculte cuvântul Domnului și să nu mai greșească.
12) Poți avea onoarea de a servi aceste chinuri ale iadului din plin cu îngăduința Lui Dumnezeu, chiar dacă în umanitatea ta nu poți crede într-un Dumnezeu represiv pe fond oricare-ar fi El doar pentru că ai făcut numai păcatul de a lua numele Domnului în deșert, a nu-ți face niște cruci sau a ține niște posturi la timpul cuvenit, sau în mod egal, tot la fel vei fi torturat în iad și când chiar ai fost un criminal odios și sinistru și atunci, doar atunci când ești criminal sinistru iadul ar fi fost mai potrivit, ar fi fost chiar prea blând pentru câtă pedeapsă ai fi meritat după dreptate, iar Dumnezeu trebuie lăudat din inimă când pedepsește criminalii cu sânge rece ; dar trebuie să-L întrebi ferm cum de are nefericita idee să le mai dea o șansă de izbăvire acestor criminali, pentru că așa este Dumnezeu, nesfârșit de bun, chiar dacă e de neînțeles cum Dumnezeu este atât de nedrept de bun cu cei iremediabil răi și câini la suflet și la mațe și cum de i-a venit nefericita inspirație să-i inventeze în burțile mamelor lor și să-i hrănească cu sângele mamelor lor și să-i amestece pe pământ printre oamenii buni.
13) Deci prin mâna diavolului a ales astfel Dumnezeu în mod operativ să-şi managerieze și îmblânzească lumea pe care-a creat-o, și pe cei răi din fire, criminali și odioși, și pe cei buni la suflet dar lipsiți de credință, pentru Dumnezeu toți o apă și-un pământ, considerați la grămadă toți păcătoși, cu toții la comun demni de chinurile cumplite înfricoșătoare ale iadului în optica Lui Dumnezeu. Aceasta e rețeta Lui Dumnezeu pentru domesticirea creaturilor ce și le-a creat : să semene FRICĂ în orice fibră a ființei lor arătându-le tabloul înfricoșător cu diavolul în acțiune cu furca. Dumnezeu nu face partipriuri, că ești criminal odios, sau ești bun la suflet dar nu ești credincios să crezi în alegoria Sa fantastică, pentru El totuna îi este și cu plăcere te va nota cu roșu în registrul Său divin ca și bun pentru damnare. Lui Dumnezeu îi place această activitate de scrib în care în tot timpul și noapte și zi notează cu erudiție păcatele oamenilor cu cerneală roșie în Cartea Sa Sfântă, deoarece Lui Dumnezeu îi place să ne învețe minte să nu mai păcătuim, fie că suntem criminali, fie atei pașnici dar al căror păcat e că au scârbă să pupe sticla icoanelor din biserici ori racla cu moaște aduse norodului pentru adulare. Lui Dumnezeu îi place să ne pună la punct și a inventat iadul nu atât să pedepsească în el pe cei ce sunt de altă credință cu El, ci ca sperietoare pentru cei ce vor urma să moară, ca să semene în ei frica ce Lui Dumnezeu îi place ; îi place până la extaz frica robilor Săi, tremurul lor Îl liniștește, Îl consolează. În nimbul sfințeniei Sale Dumnezeu are amestecat ca ingredient FRICA ; astfel încât oricine are de luat cunoștință cu creatorul universului, să se molipsească de frică, să se teamă funciar în primul rând de mărirea Sa, de bunătatea Sa, de dreptatea Sa și de judecata Sa. Judecata de apoi, unde Dumnezeu este judecător suprem, neapărat este molipsitoare de FRICĂ pentru oameni și de aceea se numește Înfricoșătoarea Judecată. Cine își permite libertatea de a nu pune în calcul FRICA funciară de creatorul Său și Înfricoșătoarea Sa Judecată, se joacă cu focul și cu răbdarea Judecătorului Suprem care va arăta la terminarea judecății cu degetul mare în jos și vei fi scos din ședința judecății în lanțuri, luat de brațe, legat în cămașă de forță de haidamacii gărzii divine și dus la duba neagră cu girofaruri roșii, pentru iad. Liberul arbitru nu înseamnă că ești liber în lumea creată de Dumnezeu să crezi ce vrei și să faci ce vrei și să faci abstracție de Dumnezeu și de pretenția Sa de a semăna FRICA în oasele oamenilor ca un modus vivendi. Ești doar liber să te înșeli în orice privință, Dumnezeu te lasă în pace, să pieri pe limba ta de credincios sau necredincios dar nu ești liber în optica Lui Dumnezeu să te scuturi de frica de El, de Tatăl tău din Ceruri și de credința în El obedientă de orbete fără pretenții la lumina rațiunii pure, a simțurilor și evidenței directe. Ești liber să ai o singură carte de căpătâi a adevărului și înțelepciunii ca îndreptar pentru viață, numită Biblie dar nu ești liber să afli vreodată un punct de sprijin real al adevărului și rațiunii pure, altul decât îndoctrinarea și ochelarii religioși, când Dumnezeu îți pune în ADN prin moștenire cromozomială de la străbuni, gena ancestrală religioasă încuibată organic în ființa omului. Cu morbul Lui Dumnezeu în tine, nu mai ai de-a face cu perceperea adevărului, evidenței și rațiunii pure a simțurilor directe imune de prejudecățile religioase, când însuși despre Dumnezeu poți spune că adevărul și rațiunea cât și evidența alunecă de pe El ca apa de pe gâscă. Dimpotrivă, libertatea pe care ți-o permiți să ai opțiunea cugetării libere de morbul religios, scârbă este pentru Dumnezeu pentru că există doar "libertatea" de a fi ROB al Lui Dumnezeu și pe lumea asta și pe cealaltă și nu să te bucuri de viață din această postură libertină și privată, ferindu-te de ochi curioși, fie ei și ai Lui Dumnezeu care are o relație cu tine de care nu poți face abstracție nici în momentele cele mai intime, când te scremi de constipație la toaletă sau copulezi fericit cu o femeie în dormitor. Pentru că are o relație directă cu tine, orice pereți au ochi și sunt Ochii Lui Dumnezeu.
14) Nu ai libertate, nu ai opțiune de a alege prietenia cu Dumnezeu, nu ai intimitate în relația cu El. Dumnezeu e instantaneu cu tine, are neapărat și obligatoriu un plan cu tine, are o relație directă și indestructibilă cu tine, are o obsesie pentru tine, te vânează de la începutul lumii, știe că te vei naște și te pândește să te înhațe, să-ți coopteze sufletul pentru Rai încă de la începutul vieții tale, de când ai răcnit când ai ieșit din burta mamei plin de sânge și lichid amniotic și până bătrân decrepit îți vei da duhul în mâna colecționară a Lui Dumnezeu când El are această ambiție : să te monitorizeze zi de vară până-n seară și de cu noapte până-n zori, rotindu-ți cu harul Său divin ochii în somn în visuri paradisiace de credincioşie. Dacă ai avut proasta inspirație de ai mâncat seara fasole și tragi pârțuri cu nemiluita sub plapumă și te trezești din visurile paradisiace de zgomot și miros trebuie să-ți ceri scuze căci trebuie să fii simțit gândindu-te cum Dumnezeu vede și aude totul, inclusiv pârțurile tale. Cum să te împuțeşti lângă îngerul tău păzitor desemnat de Dumnezeu, care-ți veghează somnul și care-i va raporta Lui Dumnezeu care de fapt te aude și el cum tragi la aghioase și te vede cum te scarpini pe burtă sau în chiloți, după un chiolhan în loc să faci cruci și să mulțumești Lui Dumnezeu pentru bucatele ce ți le-a dat spre ființă ? Căci trebuie să-ți intre bine în cap că așa e Dumnezeu, omniprezent, omniscient și omnipotent în viața ta, vede și aude tot, și gândurile tale, și intențiile tale, și pârțurile tale gâtuite și oprite prin mațe să nu iasă jenant la taina sfintei cununii sau la Sfânta Liturghie... Când nu reziști acestei robii a unui Dumnezeu omniprezent în viața ta de trebuie să ți se înmoaie erecția gândind că faci un păcat în postul mare când tânjești la femeia ta ori a altuia după caz, și dacă persişti în acest păcat, trebuie să-ți iei adio de la Rai și să te împrietenești pe veci cu chinurile iadului. Așa ceva, așa cruzime conceptuală, așa idee nefastă și nefericită de a concepe și plănui o lume și o realitate inexorabil punitivă e neverosimil de atribuit planurilor unui Dumnezeu rațional și bun ci imaginației bolnave a oamenilor care au inventat și alegoria Raiului și a iadului fix după modelul terestru. Potrivit modelului terestru, centrele spa de lux de recuperare a sănătății sunt similare Raiului iar închisorile de maximă securitate sunt aidoma iadului. Au mai rămas despoții cumpliți ai acestei lumi ; ei sunt similari cu cazul Satanei. Și astfel, după model perfect terestru, oamenii au creat în oglindă o variantă adecvată și pentru Cer, gândind limitat în tărtăcuțele lor că printre stele și galaxii, printre quasari și găuri negre are rost a vorbi despre însăilarea visului lor religios antropologic care spune că sufletele vor zburda fericite printre stele prin Rai, ca mieii pe câmpii iar în iadul dintre alte stele vecine o vei păți de zece ori mai cumplit decât cea mai groaznică închisoare de maximă securitate de pe pământ.
15) Să fiu bine înțeles : Sunt pentru ideea strălucită a Lui Dumnezeu de a inventa iadul unde IDEAL ar fi fost să fie pedepsiți etern DOAR criminalii și tâlharii și EXCLUSIV ei, nu și cei ce au scârbă să meargă pe coate și genunchi în jurul bisericii și să pupe moaștele. E inadmisibil uman și filantropic cum în iad ești amestecat în aceleași săli și celule de tortură și izolare la comun cu criminalii siniştri doar pentru că Îl întrebi pe Dumnezeu cine este și unde este și cum de a avut nefericita inspirație de a crea această lume AȘA, atât de barbară, atât de odioasă. Doar pentru acest păcat al tăgăduirii, al necredinței tale vei fi condamnat la moarte în fiecare secundă a timpului veșniciei chinului în iad la comun cu toți criminalii. Și de mori de durere și chin ca și ei, ești stropit cu apă, înviat pentru ca să fii din nou torturat și omorât la infinit. Cum poți să mai fii om, să mai ai timp să rabzi asemenea absurditate represivă cosmică și să nu te plictisești începând a vomita să fii spectatorul unui asemenea spectacol horror descris plastic de religie în chiar cartea sa de căpătâi numită Biblie, unde se evocă cu atâta meticulozitate un asemenea penitenciar al barbariei și groazei care este iadul, locație de pedeapsă pentru toți necredincioșii la comun, gândindu-te că asemenea locație are și un comandant suprem numit Dumnezeu sau Satana, oricare-ar fi ei ? Dumnezeul la care ne rugăm e imposibil să gireze și să gestioneze prin program divin asemenea barbarie și oroare a iadului care nu este exclusiv destinat doar pentru CRIMINALI, de orice speță or fi ei : tâlhari, violatori, hoți la drumul mare sau criminali de țară și de economie. Satana nu are sentimente. El la fel de mult iubește și criminalii și pe cei ce iau numele Domnului în deșert ; la fel îi va chinui pe toți potrivit rezoluției puse de Dumnezeu pe fișa lor de penitență eternă. Căci Satana fiind inventat de Dumnezeu are prin cod genetic dorința de represiune pentru TOȚI cei ce ies din canoanele ascultării de Dumnezeu ; și de fapt Satana niciodată n-ar face nimic din ce nu-i îngăduie Dumnezeu căci îi e subaltern, chiar dacă răzvrătit ; căci și Satana e făcut de Dumnezeu, chiar dacă la început a fost înger bun iar într-o zi a devenit rău. Dar mâna lungă a puterii divine deși e în stare să-L oprească pe ucigă-l toaca a face rău oamenilor, dimpotrivă, pentru criminali, cât și pentru necredincioși pașnici laolaltă, Dumnezeu cu mâna Sa îi dă liber lui Satana să-i corupă pe toți în viață apoi să-i schingiuie o veșnicie în iad. Nu vedeți ce prostie, ce poveste îngrozitoare au creat oamenii făcând din Dumnezeu un ciocoi și satrap cosmic care-i bate la tălpi pe țăranii care-i fură de foame păpușoi din lanul de porumb și mere dulci din pomul cunoașterii, și doar îi sunt necredincioși robiei numită religie și credință ?
16) Condamnații la moarte pe pământ sau la pușcărie pe viață tot mai au o speranță gândindu-se la izbăvirea de pe lumea cealaltă doar resemnându-se în pușcărie, pocăindu-se, luând Biblia și citind, devenind în sfârșit bigoți, cu gândul tot la Rai. Condamnații la iad nu mai au nici o speranță, așa a hotărât Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu mai are ce repara și îndrepta moral la condamnații la iad iar ochii celor ce sunt duși cu trenul morții la lagărul torturii din iad scapără scântei de ură așa cum ochii celor condamnați la fericire veșnică și la Rai scapără scântei de fericire. Nici după moarte nu poți evita ura, ura pentru că ai fost scos din neant și creat să te chinui AȘA pe pământul ororilor, apoi în iad. Mort în sicriu, plesnești de ură și nu ai unde-o arunca și fiindcă ura rămâne în carnea ta moartă, ea se alterează și putrezești de ură, te eliberezi de carnea inventată de Dumnezeu pentru oasele tale, carne ca sediu al tuturor bolilor și durerilor tale și rămâi doar cu scheletul, fericitul, singur în groapă și eliberat de acest stigmat al vieții de carne bolnăvicioasă obligatoriu, pusă pe oasele tale de primul olar al universului, Dumnezeu. În fapt ura din sicriu de după moarte nu se mai poate orienta decât împotriva singurelor două entități și personaje care mai sunt prin preajmă, Dumnezeu, Judecătorul și Satana, aghiotantul și gâdele Său care face munca de jos a torturării damnaților la iad. Nu poți să vezi în această ocupațiune a celor doi decât o prostească și contraproductivă activitate, tot ce se găsea mai rău de făcut prin univers. Dacă tot s-a ajuns aici, la a fi băgați în iad și torturați toți cei necredincioși, fie criminali, fie pașnici, înseamnă că acest exemplu al iadului nu a fost eficient și nu a împiedicat anticipat creatura să facă păcate iar pedeapsa la iad n-o poți privi decât cu ură ca și pedeapsa unui dușman care te-a prins în sfârșit și se răzbună torturându-te criminal, fiind la fel de barbar și negru la suflet ca și însuși iadul cu torturile lui.
17) Dumnezeu și Satana, Satana și Dumnezeu, un binom și un cuplu de scenă a lumii celeilalte nedespărțit, cu toate că nu-i vezi și nu-i poți prinde pe lumea asta ca pe niște dihori ce-ți mănâncă găinile în cotineață, ca să-i oprești să-ți facă acest rău și toate relele și nădufurile vieții, și iată că ei imperturbabil te prind și cu o floare la ureche te torturează în iad chiar dacă nu ai fost criminal. Se vede din avion că exemplul iadului e o copie mai condimentată fabricată de oameni a tot ce se petrece barbar pe pământ sub patronajul unui Dumnezeu și Satanei, singurii suspecți de nefericirile noastre, absenți nemotivați din coordonatele realității curente și stringente care-i cheamă la rațiune și să mai repare ceva când tocmai ei de la care așteptai totul au stricat totul cu această lume de rahat. Din acest motiv sperietoarea iadului nu mai e eficientă și actualitatea dovedește că răul jubilează nestingherit și peren cu Dumnezeu la masă în lumea ce Dumnezeu a creat-o pe pământ. În fapt realizezi că răul provine dintr-o genă creatoare a Lui Dumnezeu, ca şpan și ştraf, deșeuri rezultate din ambiția Lui Dumnezeu care s-a apucat să facă o lume. Și de ce n-a ieșit o lume minunată ci dimpotrivă sălbatică și plină de păcate e trist să constați și imposibil să mai poți înțelege. Și mai ales nu mai poți înțelege cum pentru asta, pentru alte păcate decât crimele și tâlhăriile omenirea este condamnată la comun la iad. Nu poți să crezi că te condamnă Dumnezeu pentru păcate. Păcatele n-ar fi apărut în mulțimea posibilităților acestui univers dacă n-ar fi existat oamenii creați de Dumnezeu, cum nici puricii nu mai existau dacă nu erau câinii și pisicile unde să se aciueze. Dar fiind oameni, înseamnă că suntem păcătoși și nu avem cum să fim altfel fără a ieși din "normalitatea" lumii sângeroase a Lui Dumnezeu.
18) E problema Lui Dumnezeu și responsabilitatea Sa directă că a creat o lume cu probleme și niște oameni care pot fi criminali, bestii și păcătoși. Ei nu existau dacă Dumnezeu nu se gândea să-i creeze și i-a creat cu morbul crimei și al păcatului întipărit în codul lor genetic împrumutat din chipul și înfățișarea Lui Dumnezeu după care ne spune că ne-a creat pe toți. Dând vina pe diavol pentru defectele și păcatele noastre, Dumnezeu ascunde sub preș o problemă a creației Sale și Îl înțelegem că vrea să se apere și să se exonereze facil în acest fel de orice vină, în ochii noștri proști și neînțelegători de nimic, plini de transa rugăciunilor și credinței intense în Dumnezeu. Dumnezeu însă e un personaj regal și imperial ; și pentru asta e apărat, absolvit și imunizat chiar de noi din start prin credința noastră, de orice vină și eroare de a fi creat o lume în fapt putred de defectă. Ca să se mușamalizeze această greșeală a creației nu e greu să constați cum s-a pus în cârca lui Satan tot răul și păcatul care de la spurcat ni s-ar trage și nu de la codul genetic defect cu care ne-a pricopsit și dotat Dumnezeu unde avem cuibărit și răul și binele din noi care vin pe cale genetică direct din Dumnezeu, din carnea, din gândurile și din ideile Lui primordiale de autor moral al lumii și al fiecărui om, criminal sau sfânt.
19) Dumnezeu este creatorul tuturor codurilor genetice care de la El și din El vin ori nu mai vin din nimic ci din întâmplare și din evoluție și doar așa Dumnezeu rămâne exonerat de orice pocinog de creație, doar când El nu mai există și n-a făcut nimic niciodată. Dar dacă Dumnezeu a creat lumea atunci cum putem sta pasivi și să nu-L întrebăm pe Dumnezeu cum a putut crea o astfel de lume care fabrică venin și ură, care se îneacă în propriul venin și propria ură sau care este înecată în mod curent în sânge și pe care nici El scăpând-o de sub control n-o mai suportă de o aruncă de-a valma în iad, în potoape și apocalipse ? Dumnezeu ar fi putut să se răzbune și să omoare aruncând în carcerele iadului pe alți demiurgi și zei potrivnici și uzurpatori egali în grad și puteri veleitare. Iată pe Bachus, zeul vinului și al plăcerilor, iată pe Afrodita sau Venus, zeițele păgâne ale frumuseții ; pe ei ar fi putut să se răzbune Dumnezeu sau să-şi descarce nervii, pe stele neutronice și găuri negre, pe galaxii îndepărtate și nebuloase stelare, să fie iadul plin de aceste stihii fără viață, inteligență și simțire, să detoneze Dumnezeu explozii nucleare în deșertul Atacama sau în subteran ca să-și calmeze nervii, nicicum să abată asupra noastră, atât de firavi și neputincioși cum suntem, răzbunarea Sa inexorabilă cu bolile, cu durerile, cu moartea și cu iadul, ca fatalități și scop final al creaturilor create cu atâta exuberanță din lut. Dumnezeu a ales această variantă mizerabilă a pedepsei cu moartea contra ființelor create ; apoi, cu iadul. E de neînțeles, e trist și incredibil cum a putut să-L rabde inima pe Domnul asemenea irațională sentință la moarte a creaturilor, sau la viață care înseamnă o moarte perfidă cu efect întârziat, e trist dar e adevărat cum a putut Dumnezeu să dispună așa ceva. Nu mă interesează că dacă am fi veșnici și fericiți pe pământ, Raiul din Cer s-ar depopula și n-ar mai avea căutare devenind o locație fără sens și utilitate și nu mă interesează că înmulțindu-ne atât de mult s-ar umple pământul de oameni și n-am avea loc să trăim toți. Un Dumnezeu al atotputerniciei, al grijii desăvârșite cosmice și al responsabilității și creativității superlative avea competența, previziunea și predictibilitatea să ne ofere toate cele de ajuns TUTUROR celor ce ne-a creat oricât de mulți am fi fost, punându-ne să trăim în infinitul univers pe nenumărate planete prospere care să îndepărteze din gândurile oamenilor visul de salvare într-o lume iluzorie și reparatorie DE APOI, transcendentă, alegorică, nepractică și atât de târzie, a Raiului. Puteau exista planete în univers căcălău și suficiente ca în ELE să ne simțim aidoma ca în Rai, locuri întotdeauna mai multe la număr, mai mirifice și mai dotate și utilate decât speranțele și imaginația vizionară religioasă a tuturor oamenilor de pe pământ care-au fost și vor fi vreodată, lumi întotdeauna mai dotate, utilate și pregătite a deservi și oferi resursele, confortul, mântuirea și fericirea umanității decât puteau spera și visa oamenii vreodată în orice Cer religios, planete REALE pe care să le facă Dumnezeu locuibile și potrivite tocmai de dragul nostru al oamenilor VII, oricât de mulți am fi fost căci Dumnezeu când ne-a creat ne-a creat bucuros și exuberant și n-a scontat că vom fi prea mulți, că vom muri de foame și vom fi refugiați de război fugind din calea răului doar pentru ca într-o zi să facem și noi alt rău acolo unde ne-am aciuat și am primit găzduire. Dumnezeu ne-a făcut încrezător și optimist că vom fi fericiți și o vom duce bine. Aceasta tocmai fiindcă Lui Dumnezeu i-a venit în singurătatea și neantul universului ideea bună și nobilă să ne FACĂ, iar ideea Lui primordială pesemne a fost bună. Ce s-a stricat între timp de am ieșit noi AȘA, răi și nenorociți ai sorții nu putem înțelege și tot înspre tăcerea vinovată a Lui Dumnezeu căşunăm și privim siderați cu o neîmpăcată nedumerire.
20) Dacă știa cât rău va face lumii Sale Dumnezeu ar fi putut să stea degeaba și într-o zi să nu se mai apuce hotărât să facă ceva, adică oamenii și lumea pe care absolut sigur putea s-o facă fericită și putea în idee să dea o replică exemplară oricărei provocări i s-ar fi ivit în cale în legătură cu starea și rostul creării lumilor din univers, lesne având orice competență, ambiție și abilitate cosmică a face lucruri fericite și benefice existenței creaturilor create oriunde te-ai duce cu gândul a-i cere și aștepta de la El, de la un Creator de lumi și de oameni.
21) Nu stă în picioare realitatea tristă a ruinei unei lumi care să fi fost la origine creată de un Creator. În definitiv în talentul și competența Sa Dumnezeu ne putea face infailibil fericiți și ne putea da la toți orice, evitând redundanța inutilă a Raiului, împroprietărindu-ne pe fiecare cu câte o planetă, să avem micul nostru Rai, noi și cei dragi nouă ca să nu deranjăm pe nimeni, să avem autobuze zburătoare cu care să ne mai vizităm din când în când prietenii și rudele de pe alte planete, totul uite-aşa că ar fi vrut mușchii Lui Dumnezeu să se ambiționeze a ne crea Raiul REAL pe pământ, pe orice planetă ar fi vrut El și a ne oferi o soartă cu adevărat dumnezeiască ce nu L-ar fi deranjat și costat nimic în plus în actul Său creator. Dar uite că Dumnezeu nu a vrut să ne dea fiecăruia propria noastră planetă numită Raiul nostru de acasă și să fim proprietari pe acest Rai ca să nu furăm, năvălim și cucerim pe alții, pe nimeni și nimic de avuția sa. Dumnezeu însă, în geniul Său creator, a preferat mai abitir să ne înghesuie pe toți pe un SINGUR pământ pe care nu mai avem loc, de trebuie să ni-l furăm unii altora, uneori cu acte-n regulă dispuse de judecători, înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ, și să ne dăm în cap unii altora să ne furăm tot ce produce acest pământ, cei puțini și bogați să fure tot iar cei mulți și săraci să rămână cu resturile iar drept compensare pentru cei săraci și furați să le ofere Dumnezeu o lume reparatorie în Cer, în lumea celor drepți și săraci, adică NICĂIERI, sau mai frumos spus, la Sfântul Așteaptă. Astfel e de neînțeles cum de n-a scontat și oprit Dumnezeu acest neajuns al speranțelor de o VIAȚĂ cu gura tot căscată către lumea cealaltă ; ba mai mult, trăind noi tot cu gândul la lumea cealaltă, ne-a făcut Dumnezeu muritori, ca atunci când murim să poată spune Tatăl nostru din Cer, afabil și ceremonios, solemn, exuberant și mulțumit de legile-i divine că ceea ce-i făcut din pământ, în PĂMÂNT trebuie să ajungă... Pentru ce și de ce asemenea mizerie și stupizenie conceptuală creaționistă aruncată discreționar pe capul unor creaturi numite oameni...?
22) Este culmea absurdului și manipulării de către Creator care și-a împilat propria creație, specia umană creată, într-un tratament ciocoiesc, despotic și barbar îmbătându-i pe toți cu basmul chior și pueril al unei alte vieți mai bune DUPĂ MOARTE și neapărat după o viață de rahat, numai de Dumnezeu nefiind verosimil a fi creată în așa hal ! Dacă ai murit, logic trebuie să vezi evidența că mort rămâi pe vecie și de la groapă nu te mai dezgropi, atât numai că Dumnezeu nu vrea să recunoască această fatalitate și neajuns pentru oameni povățuindu-ne să privim moartea ca pe o renaștere, o binefacere și un reviriment, o rampă de lansare și o condiție a accederii și lansării la fericirea insipidă și inconceptibilă a Raiului, unde vom face o competiție și un duel insolent cu însuși universul și infinitul, noi cei făcuți din lut de oale și ulcele și nu din raze de soare cum e Dumnezeu. Această speranță a noastră de a rezista timpului și stelelor în arealul comod al Raiului nu e numai o formă iresponsabilă de confort moral și facil a omului dar o formă încăpățânată a noastră de autoterapie contra alienării constatând că nu e nici urmă de Dumnezeu și Rai în tot cerul. Când ești credincios, nu ești mai puțin inteligent, dimpotrivă, dar credinciosul de fapt știe în subconștient că Dumnezeu nu are cum exista în niște coordonate reale terestre sau universale dar credința e doar un protest ascuns și nerecunoscut, neconştientizat al omului de soi și bun la fire care nu ACCEPTĂ prin bunătatea sa realitatea pământeană endemic sângeroasă natural ca efect al selecției și evoluției speciilor biologice. Astfel, credinciosul prin credința și bunătatea sa nu ACCEPTĂ că tot universul să fie mort și gol de orice Dumnezeu Bun, și iată că pentru credincios singura alternativă înțeleaptă de luat în calcul e să SPERE măcar pe lumea cealaltă la un Dumnezeu, dacă pe aceasta, toți realizează că nu e nici urmă de Dumnezeu, însăși Biblia nefiind semnată cu semnătura Sa olografă, sau să fi rămas o mână divină, ceva, pictată cu vopsea, pusă de Dumnezeu pe pereții unor peșteri, nu mai spun că nu există în secolul vitezei poze, filme și amintiri cu Dumnezeu viu. Deci alegoria Raiului și a Lui Dumnezeu e perfectă.
23) Toți am vrea să degustăm dulceața Raiului dar se pare că întâi trebuie să mori în savoarea amară a chinurilor cancerului ori infarctelor miocardice pentru asta. Și nimeni nu vrea să experimenteze în avans și demonstrativ această dulceață a Raiului și să moară voluntar pentru asta, cu toții ținând cu dinții încă de orice zi amărâtă a hârbului vieții și durerilor ei, luând medicamente și rugându-se Lui Dumnezeu pentru însănătoșire. Nici Dumnezeu nu vrea să moară, evident, ca să ne încurajeze a muri mai lesne, ca să venim mai repede la El în lumea închipuirii, adică lumea cealaltă. Și astfel, sănătoși sau bolnavi, noi oamenii realizăm că NU SE POATE MURI odată ce ești și conștientizezi că ești om, asta trebuia s-o afle și Dumnezeu de-atâta timp odată ce s-a instalat cu şorțul și mânecile suflecate la roata olarului și ne-a făcut din lut, și a pus o minte și o inimă în noi toți. Și nu poți intra în pământ atât de simplu, mizerabil și categoric, cu inima ce-o avem în piept de-a prins aripi de visare până la lună și până la stele și chiar mai departe, după cum vrea oricine s-ar da drept Creator și după cum spune orice religie totalitară care îi cântă în strună oricărui Creator divin. Această alegație și vis urât dar frumos prin narcoză al religiei care susține și întreține într-o liturgică meticulozitate și erudiție soarta mizerabilă pe care o avem și trebuie blazați s-o suportăm așa ca să nutrim ca Iov speranțe într-o ALTĂ lume mai bună și reparatorie din Cer, se vede de la o poștă că e o minciună și o dezgustătoare manipulare și nici un Dumnezeu al geniului și responsabilității din univers nu se compromitea a livra exclusivist, dictatorial și satrapic oamenilor această crudă ursire a unei sorți de rahat căci odată pentru totdeauna oamenii au prins cu mințile și inimile lor limitate, a vedea CÂT DE MINUNATĂ E ȘI POATE FI LUMEA, cum spune și cântecul lui Louis Armstrong, și cât de veșnici ar fi putut fi ei, veșnici și fericiți la propriu, abandonând de bun simț speculația și minciuna jenantă a lumii celeilalte...!
24) Oare nu mai logic și normal suntem determinați a crede că toată mizeria existențială în care trăim nu e decât rezultatul clar al hazardului, al legii dezordinii universale a entropiei, a întâmplării pure, evoluției libere și goale de existența oricărui Dumnezeu imposibil de conceput și încadrat a fi gestionarul fără viziune și fără inimă, responsabil al datelor concrete bestiale ale realității noastre triste, nude și disperate ? Dacă universul a oferit oamenilor posibilitatea acestei ipostaze a gândirii umane analitice care ajunge cu lupa la însăși posibilitatea de a nu-i găsi Lui Dumnezeu nici o scuză, nici un rost și nici o rațiune față cu efectele catastrofale care au venit ca un val tsunami odată cu experimentul Lui creaționist eșuat, înseamnă că ceva nu-i curat în univers cu Dumnezeu și cu rostul Său și avem dreptul să protestăm la porțile Raiului, să batem întâi cuminți, apoi să aruncăm cu pietre și cu ouă să vedem de e cineva acolo ori sunt numai lilieci, pânze de păianjen milenare, iluzii și fantome antice expirate.
