DUMNEZEU TRĂIEȘTE DEPARTE DE NOI. DE CE ? ( REACTUALIZAT )

19) DUMNEZEU TRĂIEȘTE DEPARTE DE NOI. DE CE...? ( REACTUALIZAT )
 
  Limita e cerul. De aceea trebuie cucerită. Orice este interzis trebuie încălcat. Orice este acoperit trebuie dezvelit. Orice este neștiut trebuie dezvăluit. Orice tabu trebuie învins și dinamitat. Iar dacă Dumnezeu există, uman trebuie explicat și desconspirat, oricine ar fi,  oriunde s-ar afla și orice ar face. E imposibil să-L credem pe cuvânt pe Domnul, chiar având cele mai bune și delicate intenții cu noi în laboratoarele Raiului unde vom fi niște cobai fericiți și rozalii. Intenția Domnului cu noi mai logic și sănătos ar fi fost să ne-o fi explicat cât mai avem în creieri niște neuroni care încă n-au putrezit, inutili altcumva  prin insuportabilul și veșnicul secret al inexplicabilului. În cuvintele noastre să ni se fi spus ce e cu noi pe lume, care e sensul nostru și la ce vom fi buni în Cer, ori la ce-am fost buni pe pământ vreodată și de ce i-am făcut umbră-ntr-o efemeră viață sfârșită, de ce musai în agonia cancerelor noastre de toate zilele...? Clar, scurt și concis să ne spună Domnul ce e cu noi, odată pentru totdeauna. Ori, pentru erudiți, în formule matematice să fie definită Divinitatea, Credința și Duhul Sfânt, de ce și cum ne sunt atât de utile și compatibile nouă. Super premiul Nobel pentru matematică va fi când Dumnezeu va fi demonstrat prin două fracții, un radical indice 3, și-o raționalizare a numitorilor ca să fie mai lesne pentru noi să pricepem. Deși orice demonstrație poate fi relativă și sterilă așa cum în filozofie s-a demonstrat de Immanuel Kant cu argumente că Universul este și infinit dar și că totuși este finit și se termină undeva, se termină acolo unde este limita absolută, unde spațiul și timpul încă n-au ajuns și-au fost depășite la pas de măreția și voia Lui Dumnezeu. Acestea să ni se explice pentru Dumnezeu odată. Să ni se explice odată totul pentru a putea muri liniștiți și a nu mai trăi în chinul incertitudinii ori erorii nici în partea credinței, nici în partea necredinței. Ochii noștri puchinoşi se ridică spre cer și se întreabă mereu : unde e limita ? Privesc obosiți și umeziți stelele pâlpâind în noapte. Mai departe nu pot vedea. Acolo e limita. Dumnezeu e dincolo de limită. Și dincolo de puterile și răbdările noastră. Și ochii noștri înlăcrimați ne ustură și nu-L pot vedea pe Domnul. A ales să trăiască departe de noi... Pentru ce și de ce...?