ȘI NOI PUTEM SĂ-L AJUTĂM PE DUMNEZEU, NU NUMAI EL PE NOI ( REACTUALIZAT )

22) ȘI NOI PUTEM SĂ-L AJUTĂM PE DUMNEZEU, NU NUMAI EL PE NOI ( REACTUALIZAT )
 
  Citat : "...Se spune că un tânăr american absolvise liceul. La sărbătoarea finală, când se făcea graduarea – premierea pe româneşte, la liceul respectiv era o tradiţie : părinţii să înmâne absolvenţilor cheile unei maşini. Băiatul şi-a rugat politicos tatăl să nu-l facă de râs. Era unul dintre cei mai buni elevi ai şcolii şi nu dorea să nu fie în rândul celorlalţi.
  Cu o săptămână înainte de festivitate, băiatul i-a arătat tatălui său modelul de maşină pe care şi-l dorea. Era expusă în curtea unui într-un show-room din apropiere de liceu.
  În ziua mult aşteptată, tânărul a urcat pe scenă cu ceilalţi colegi. Părinţii au venit şi au înmânat elevilor cheile de la maşinile visate. Tatăl liceanului nostru i-a dat cadou o Biblie. Băiatul s-a întristat. A privit cu mânie spre colegii care-i zâmbeau sfidători. Ei aveau maşinile, el o biată carte…
  A plecat acasă negru de mânie. Nu a vorbit tatălui, familiei, nimănui. Când a intrat în camera sa din mansardă a aruncat cu Biblia în perete. Nu asta îi trebuia lui. Şi nici atât acum, în ziua asta de amintire. Apoi, şi-a strâns bagajele, şi s-a hotărât să plece de-acasă.
  A călătorit undeva departe, la mii de km distanţă, ca să uite tot. Vreme de 30 de ani nu şi-a sunat niciodată tatăl, nu i-a scris nici o scrisoare, nu s-a interesat de el. Suferise prea mult, acolo, pe scenă. Nu putea să îl ierte!
  Într-o zi în oraşul respectiv a întâlnit o rudă de-a sa. ”Tatăl tău este grav bolnav în spital” i-a spus acesta. Câteva zile conştiinţa nu l-a lăsat liniştit. A plecat acasă, în oraşul natal.
  Când a ajuns acasă tatăl său fusese îngropat ! Numai cu o zi în urmă ! Nimeni nu i-a reproşat nimic. El a urcat pe scări şi a intrat în camera sa. Era sfâşiat de durere. A deschis uşa şi a rămas şocat. Camera era la fel cum o lăsase cu 30 de ani în urmă : patul nefăcut, hainele răvăşite, aruncate pe jos. Iar Biblia, întredeschisă, lângă perete… S-a îndreptat spre ea plin de mânie, cu gând s-o rupă. “Nenorocito, din cauza ta s-au întâmplat toate acestea”, îşi şoptise în barbă. Când a ridicat-o, din Scriptură a căzut un plic cu numele său. L-a desfăcut. Înăuntru era un contract de vânzare cumpărare. Tatăl îi cumpărase maşina dorită, cu câteva mii de dolari. Data livrării automobilului era exact ziua în care… el absolvise colegiul!

  La fel și noi, refuzăm să primim cadourile oferite de Dumnezeu, asta pentru că viața pentru unii este mai puțin importantă decât cheile unei mașini !

Dumnezeu în care spui că nu crezi, crede El în tine. – Nicolae Steinhardt" Încheiat citatul.

                                                                    Răspuns :

 

 Când spui că Dumnezeu, chiar dacă nu crezi tu în El, crede El în tine, trebuie să-ți imaginezi ziua când Creatorul nostru împlinindu-şi cu cinismu-i imuabil ambițiile periodice apocaliptice va da și ultima rafală de foc împlinind în fine sfârșitul lumii și pârjolindu-ne cu totul pe toți. Atunci, nu-i așa ? noi vom fi mulțumiți...! Se va împlini voia Domnului ce ne farmecă pe toți apriori dându-i o încurajare și un credit în care nici El nu spera... Câte unul mai rezistent, schilodit prin șanț, cu mațele ieșite și un ochi scos de suflul exploziei Apocalipsei va privi cu celălalt ochi cu genele arse la Dumnezeu, tremurând de șoc anafilactic... "Ce-am făcut...?", va zice Domnul, mușcându-și îngrijorat degetul. "Rău cu ăştia, dar mai rău fără ei..." În ziua când Dumnezeu va rămâne singur pentru că după pohta ce-a pohtit ne va pulveriza odată și odată în Apocalipsă, nu vei mai vedea țipenie de om pe pământ. Vor fi numai străzi pustii, instituții goale cu ușile în lături trântite de vânturi și mii de hârtii zburând pe geamuri, bănci pline de saci de bani nepăziți, blocuri goale cu lumini stinse, trenuri mergând goale și neoprind în nici o stație, cu mecanici morți la manșă, biserici goale cu geamuri sparte și mii de pomelnice zburând prin aer alături de lilieci, cimitire cu mii de gropi gata săpate și sicrie așteptând în zadar pe margine prohodirea, și, Dumnezeu, fugind panicat pe străzile pustii, gâfâind, cu gura uscată și inima strepezită de remușcare și îngrijorare... Astfel, fără oamenii în care credea și-i iubea atât de mult, așa cum erau ei, mai buni și credincioși ori nu, Dumnezeu va îmbătrâni subit de supărare și va sfârși în decrepitudine și alzheimer într-un azil de bătrâni într-o singurătate amară și inutilă, singura pe care n-a prevăzut-o și către care se va duce docil ca mielul la tăiere... Să facem fapte bune și să fim cuminți spre a-L cruța pe Dumnezeu de neșansa de a se rata pentru prima oară în viață. Și noi putem să-L ajutăm și să-L iubim în zadar pe Dumnezeu, nu numai El pe noi...