O, BRAD FRUMOS CU CETINA TOT VERDE ( REACTUALIZAT )

26) O, BRAD FRUMOS CU CETINA TOT VERDE (REACTUALIZAT)
 
  Dacă lumina ar fi neagră, atunci întunericul ar fi alb, ziua ar fi întuneric căci lumina ar fi neagră de la soarele negru, iar noaptea, când soarele negru ar apune ar începe să se crape de ziuă, ar fi lumină, senin, cu stele negre pe cer, negre și ele ca soarele... Cine spune că așa ceva n-ar fi posibil în univers ca o realitate fantastică pe care n-ai cum s-o schimbi dupa voință ci doar s-o accepți și aștepți cum aștepți bolile, bătrânețea, spitalul, acest ultim sanatoriu funest unde vei trăi cea mai tulburatoare senzație a vieții, un orgasm negativ, o voluptate amară care e moartea în dureri de cancer...? Răpus de această perversă îmbolnăvire, inert de orice putere și voință de-a dispune de tine te vei lăsa manipulat de ciocli și pus ca o pungă de gunoi inutil și nereciclabil la ghenă în sicriul la care visezi cu scârbă de-o viață, în sicriul ieftin din lemn de brad, brad frumos cu miros de rășină care acum crește în pădurile din munții Carpați, cu veverițe în el care adună semințe de conuri de brad... O, brad frumos, cu cetina tot verde, o, bradul meu de veci, câți ani ai acum când sângele-mi pulsează încă prin vene și n-am făcut încă anevrism de aortă ori accident vascular, când sunt încă atât de firav de viu și te visez ca pe-un dulce dușman fără vină și care vei fi tăiat și vei muri din cauza mea, ca să mă îngroape cu tine, amândoi cu inima retezată, eu cu inima de carne retezată de infarct, tu cu inima de lemn retezată nemilos de drujbă...? Mă simt, o, bradule, dator de veci și rușinat în fața ta, căci mai trist decât mine ești când știu că-ți aștepți cuminte soarta de-a muri pentru mine de-atâtea ori... Ori să te facă cherestea pentru masa și casa mea, ori să te taie de tânăr pentru cinica mea vanitate de-a-mi deveni brad împodobit de Crăciun, cumpărat din piață de la speculanți cu 100 de lei, ori să te facă scânduri pentru sicriul meu și să-ți bată cuie în carnea ta de lemn ca să mă-nchidă etanș între scândurile tale, iar tu să disperi nevinovat de viermii mei cei neadormiți de care te rog să mă scuzi, care te vor chinui atât pe tine, cât și pe mine... Cu ce te pot eu consola, o, bradul meu frumos, prietenul meu de veci...? Dau tot, odihnă la loc cu verdeață de unde-a fugit toată întristarea și suspinul, pentru un singur hatâr și o singură dorință ce-o am la Bunul Dumnezeu : Să-mi facă întunericul din sicriu alb și luminos, atâta îi cer eu. Atunci când tuturor li se va stinge lumina în sicriu, întunericul meu să fie luminos, să-i înnebunesc de derută pe viermi, poate ne vor lăsa în pace, atât pe mine cât și pe tine, o, bradul meu frumos cu cetina tot verde...!