DUMNEZEUL DURERILOR ( ACTUALIZAT )

DUMNEZEUL DURERILOR ( ACTUALIZAT )
Istoria zeilor din acest univers, (nu știu din alt univers paralel că nu-i treaba mea), nu s-a terminat odată cu accederea la putere pe aceste meleaguri,  când s-a introdus creștinismul de romani acum două mii de ani, a Dumnezeului creștin curent, Savaot cum îl denumesc unii sau Iehova cum îi spun alții. Istoria, în toate aspectele ei se repetă ciclic, că vrem ori nu vrem, și dacă vrem să fim liberi și raționali, nu trebuie să trăim cu prejudecata că fiind contemporani unui zeu la modă am atins esența și absolutul ontologic și veridic. Până acum două mii de ani când politeismul romanilor, grecilor etc era în vogă oamenii se închinau mulțumiți, pioşi și smeriți feluriților zei specializați fiecare pe domeniul său, de n-ar fi să amintim decât pe Bachus, zeul vinului și al plăcerilor, Zeus, Afrodita, Artemis, Ra, Isis etc. Izgoniți într-o închisoare de maximă securitate a universului și a timpului, toți acești zei uzurpați nu stau degeaba. Ei conspiră și-şi fac planuri de evadare și de revenire la putere pândind momentul oportun să dea lovitura de grație domniei Dumnezeului curent creștin și îmbiind omenirea în mrejele specifice ale hipnozei religioase așa cum a făcut cu noi și Dumnezeul curent creștin, Tatăl Lui Iisus, căruia unii îi spun Savaot, alții Iehova. A face judecăți despre valoarea zeităților și beneficiul corespunzător adus oamenilor închinători, fie că vorbim de politeism, fie de monoteism este irealist, superfluu și contraproductiv câtă vreme nici o zeitate nu e la putere definitiv și irevocabil și timpul a arătat că se sapă unii pe alții, cum fac și oamenii, care să revină la putere ciclic și să ne supună inexorabil după propria voință, câtă vreme noi nu putem alege liber robia față de un zeu sau altul indiferent de epoca și numele ce-l poartă. Umili și neputincioși nu putem să facem decât o comparație inutilă asupra beneficiului pe care îl avem fiind sclavii unui zeu sau altul. Prin frecventarea politeismului, vechii oameni aveau măcar un minim beneficiu și satisfacție de a se închina unui zeu sau altul funcție de virtuțile și specializările acestuia, de starea de spirit, prejudecățile și așteptările fiecărui închinător. Venerai un Bachus dacă erai bețiv și erai fericit că era un zeu oficial care să-ți supervizeze și legitimeze viciul morbid. Paradoxal, în antichitate libertatea de conștiință era mai în elementul ei și așteptările oamenilor mai democratic servite slujind după voință zeul preferat, al vinului, al războiului, al vânătorii, după necesități și veleitățile fiecărui credincios. Vechii oameni antici, proscriindu-şi vechii zei sub o puternică necesitate a schimbării au început să-și cultive dezideratul van al unui progres în chestiunea religioasă și necesitatea unei mai solemne și superioare atitudini și conduite în materie de Cer și transcendental. Astfel, sclavi oricum obscurantismului tributar epocii ignorante a antichității, oamenii, exuberanți au înlocuit apriori politeismul expirat, cu monoteismul unui singur Dumnezeu bun la toate, de factură nouă, modernă. Câștigul astfel acumulat e relativ, funcție de percepția subiectivă a fiecăruia. Frecventând monoteismul Dumnezeului creștin unic Savaot sau Iehova care s-a specializat doar în gestionarea nașterii și morții noastre, specializare de altfel caracteristică oricărui demiurg, valoarea conținutului efectiv al vieții noastre trece în derizoriu, ea nu e decât o bagatelă și un moft al nostru în optica divină ce spune că pustiul nostru de viață nu are trecere în ochii Lui Dumnezeu. Potrivit codului Său de valori viața noastră e un nimic inutil pe care o risipim doar în păcat și pierzanie, un stagiu cotizant fără valoare în sine când tot ce ni se cere e doar opțiunea pentru renunțarea la tot ce înseamnă senzație și sentiment în cadrul vieții vii și de carne pentru a câștiga în schimb beneficiile psihice rezultate din prizarea drogului religios ca morfină contra tuturor durerilor și dezamăgirilor inexorabile ale vieții. Ce-au câștigat oamenii înlocuind un zeu cu altul, o supunere cu alta, o robie cu alta...? Nu mai are rost deloc să vorbim de vechii zei de vreme ce ei au fost alungați și sunt ținuți în fiare în ocnele universului departe de noi ca să nu ne influențeze, de Dumnezeul zilei de azi căruia i-am dat noi girul și încurajarea acțiunilor Sale. Dar oricât am tăcea năpăstuiți în gulagul de-a fost denumit viața aceasta, nu putem să nu ne întrebăm ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul unic creștin ce ni s-a impus să-L slujim cu atâta credință de către un popor antic, poporul iudeu ce ni l-au impus pe Dumnezeul unic creștin și pe Iisus atât de categoric și eficace...? Odată cu Împăratul Constantin al Romei antice sau poate mai dinainte, romanii au renunțat să mai prigonească secta creștină și ei înșiși s-au convertit la creștinism după o lungă epocă de politeism. Dumnezeul curent creștin a devenit sub imperiul vremii Dumnezeul pe care-L știm și noi creștinii azi. Este El un Dumnezeu al dreptății...? Este El un Dumnezeu al bunătății, al adevărului, al milei, al bucuriei noastre de a trăi...? Unii repede vor spune că da..., o, evident că Domnul creștin are toate aceste calități de aceea îl iubim atât de mult. O fi și așa, chiar nu am timp și chef să mă contrazic cu nimeni. Dar să mi-o spună asta un om care s-a închinat Lui, Dumnezeului creștin și care n-a suferit cu carnea niciodată, care n-a avut niciodată nici o durere de cap, de măsea sau de cancer, care n-a fost bătut, pălmuit, umilit și scuipat și căruia, după chinurile din viața asta nu i s-a pomenit de examenul de pe lumea cealaltă pentru promovarea la Rai și doamne ferește, ratarea examenului și ajungerea în iad dacă ai prea multe păcate. Mai poți să te numești om, adică  mașinărie vie făcută de Dumnezeu, când prin lipsa Lui de inspirație am ajuns să simțim toate otrăvurile durerilor pe care le sorbim până la drojdie din cupa mizeriilor vieții noastre pământene numai pentru că Dumnezeul creștin nu a mișcat puțin un deget mai încolo ca să dea un click să nu ne mai doară totul...? Nu înțeleg cum din mulțimea posibilităților din univers, Dumnezeul acesta creștin care ne e patron de două mii de ani nu a găsit în atotputernicia-i o variantă rezonabilă în care din start să nu mai suferim și să nu ne mai doară și să nu ne mai complice cu iadul și cu Raiul, cu păcatele și cu virtuțile și să ne ofere calea cea mai simplă, logică, rațională de a exista dacă tot ne-a făcut, scutindu-ne de-a se juca cu noi de-a creația și de-a v-ați ascunselea și barem a ne comunica prin facebook ori email adresa exactă unde se găsește ca să socializăm cu El, veseli și fericiți. Ce mare lucru ar fi fost o transparență totală și o identificare clară a Lui din partea-i către noi, ca să nu ni se mai lungească ochii în beznă în adânci rugăciuni ridicați către un Cer gol în care Dumnezeul creștin nu mai este, nu mai are cum să fie după tot ce ni se întâmplă și ni s-a întâmplat... Au fost de neconceput războaiele lumii sub managementul unui Dumnezeu, și să nu uităm că Dumnezeul nostru creștin nu e singur la butoanele universului, mai sunt atâția Demiurgi la comandă sus. Lacrimile noastre au inundat pământul și s-au transformat în bălți, râuri, mări și oceane. Acestea nu au spus nimic Demiurgilor universului ? E de neconceput și inuman cât și indivin ca după o viață întreagă în care te-ai rugat Domnului ca vlăstar al Lui, să apui în spital, bătrân, bolnav, decrepit, învelit în cearșaful înnodat să te strângă bine să nu te zvârcoleşti pe patul rulant, cu perfuzii și dosarul medical la cap, purtat de brancardier hurducându-te pe holurile spitalului, de la etajul 9 de la neurologie la etajul 7 la geriatrie apoi la etajul 1 la urologie ca pe o marfă defectă și expirată cu care medicii lucrează exasperați, plictisiți și prost plătiți... Nu cred că avem nimic în comun cu nici un Dumnezeu creștin al milei, excelenței, geniului și bunătății dacă mâna cu care m-am închinat acum îmi tremură dezolant de alzheimer, ochii sunt duși de boală și bătrânețe în fundul capului iar gura știrbă îmi bâiguie nădufuri morbide și ininteligibile, chinuri ale agoniei festinului bolilor care te-au adus pe patul rulant de spital purtat hurducat inutil de la o secție la alta în ochii timorați ai aparținătorilor bolnavilor care de pe holul saloanelor spitalului privesc împietriți la spectacolul funest ce-i va paște și pe ei cât de curând... Nu există un Dumnezeu creștin care să tolereze așa ceva în bunătatea-i și mila-i infinită cu propria-i creatură. Or vedem că nu ne mai săturăm de plâns și Dumnezeul creștin ne moare apoi ne primește la El. Or ce-am câștigat înlocuind vechii zei care și ei omorau oameni, cu Dumnezeul actual creștin care ni se pare că e Dumnezeul tuturor durerilor și umilinței cărnii noastre...? Nu-i pasă de noi după câte se vede, mai mult decât de praful paradisiac de pe sandalele Sale, ori poate nici nu există și atunci e exonerat, lacrimile ne seacă și rămânem numai cu gura strâmbă de durere și dezgust. Tocmai de aceea noi vrem să existe Dumnezeul nostru creștin, noi îl rugăm din suflet să existe și să caute durerilor canceroşilor în agonie pe patul de acasă după ce spitalul te-a trimis pachet acasă, că nu mai au ce-ți face. Nu mai putem trăi și nu mai putem înghiți pe nemestecate umilința și calvarul de-a ne opări de amărăciunea incertitudinii și discreției simptomatice a Lui Dumnezeu cel creștin pe un pământ plin de orori, războaie, cutremure, inundații și tot felul de sabotări cosmice ale vulnerabilei noastre vieți de carne pe care Dumnezeu o poate apăra dac-ar vrea. Nu putea să nu existe un Dumnezeu la o adresă exactă și să nu ne dea și nouă, creaturile Lui o carte de vizită, apoi pentru noi să ne dea un certificat de valoare, un certificat de garanție, un certificat de calitate, un termen clar de valabilitate, ca să știm și noi, Doamne iartă-mă, când murim și ce să facem în viață, să știe toți dușmanii de suntem buni sau răi, să știe să ne prețuiască sau să ne urască și scuipe. Toate mașinile, toate râşnițele de cafea vândute au asemenea certificate de garanție și calitate. Numai omul nu are certificat de calitate și garanție. Două certificate sigure are : cel de naștere și cel de deces. De cum ne-a făcut Dumnezeul creștin ne-a abandonat în nulitatea noastră. E lesne de înțeles cât de mult a iubit Dumnezeul creștin omul, ori poate suntem noi prea proști a mai înțelege asemenea neînțeles. Și dacă ne-a iubit Domnul creștin păcat că nu ne-a spus-o și nouă mai în clar, pentru ochii și urechile, pentru mintea noastră proastă. Pentru Dumnezeu noi nu suntem decât niște proști, niște autiști inapți a pricepe chiar totul încât a considerat inutil a-și mai bate capul să ni se arate și să ni se explice mai mult, cum te-ai chinui să explici tabla înmulțirii unei clase de cimpanzei dresați oricât de cuminți ar sta într-o clasă la ora de matematică. Și omul e tot un fel de cimpanzeu, un cimpanzeu mai evoluat și sofisticat, o creatură atât de complexă și fără valoare în ochii plictisiți ai Lui Dumnezeu Savaot sau Iehova, care a fost atât de zgârcit și ne-a făcut să ne chinuim pe pământ doar între două certificate sigure : cel de naștere și cel de deces. În rest pulbere de stele suntem. Mormane de carne care va forma pământul și glodul viitorului din care Dumnezeu va plămădi alți și alți Adami când se va plictisi de noi și prima Lui lume. Nu putem dispera. Suntem sub vremurile Dumnezeului creștin și cât vom fi mulțumim pentru tot Dumnezeului creștin Savaot sau Iehova, mulțumim Dumnezeului durerilor noastre...