TROMBOSTOP PENTRU BĂRBAȚI ( REACTUALIZAT )

17) TROMBOSTOP PENTRU BĂRBAȚI ( REACTUALIZAT )
 
  Femeile ar trebui să le pună în mâncare bărbaților trombostop. Pentru că toți bărbații vor face tromboză ori accident vascular cerebral și vor paraliza într-o zi... Imobilizați la pat în spital, apoi aduși acasă ca și cazuri incurabile clasate, niște legume, tot femeile, deie-le Domnul sănătate, îi vor îngriji pe bărbați, le vor da supă de găină cu lingurița, și ceai de tei, că bolnavilor le place ceai de tei... Apoi restul de viață în letargie, cât mai au de trăit, un an sau doi, Doamne ferește de atâta chin imobilizați la pat, bărbații vor fi îngrijiți cu dragoste de femeile lor, li se vor pune pamperşi, îi vor întoarce și șterge cu prosopul de năduşeală și le vor face vânt cu prosopul în arșița înnebunitoare a verii din spital unde ai intrat cu sens unic în iulie iar în septembrie pleci între patru scânduri dacă familia a dat semnătură să te opereze. Dacă nu, mori acasă în patul tău, cu soția distrusă alături, slăvit să fie Domnul, că a creat aceste minuni sfinte care sunt femeile, soțiile, mamele, minuni ale lumii, pui de Dumnezeu pe pământ... Cele mai frumoase femei din lume sunt soțiile, mamele, surorile, bărbații având o șansă și un noroc extraordinar că sunt băgați în seamă de aceste minuni ale universului care sunt femeile. Femeile și soțiile sunt cele mai harnice, cele mai virtuoase, ele știu întotdeauna măsura pantofilor bărbaților, a cămășilor, spală, întind rufele, calcă, fac mâncare, îngrijesc copiii, le cumpără bluzițe, fac tot ce bărbaților le e silă. Iar bărbații în traiul lor boem profită de hărnicia și devoțiunea femeilor. Pentru lenea și traiul lor boem, bărbații oricum plătesc. Ei trăiesc mai puțin ca femeile și se împuținează pe lume încât într-o zi vor dispărea detot. Fără probleme, căci la Dumnezeu totul e posibil și prevăzut. Vor trăi femeile fără bărbați și vor naște fără bărbați ca Maria, mama Lui Iisus sau ca unele șopârle din deșert a căror specie nu are masculi. Bucurie deplină pe pământ când matriarhatul se va înscăuna cu nădejde... Adio ambiții războinice pe lume, totul va triumfa în pace în țări cu președinți femei, înțelepte, pașnice, virtuoase. Raiul și pacea Lui Dumnezeu vor face singure pe pământ femeile fără bărbați. Dovada că bărbații nici n-au avut vreun rol benefic pe pământ, ei fiind mijlocul otrăvit prin care mama noastră Eva s-a compromis și ratat, și poate dacă Dumnezeu făcea întâi femeia va fi văzut că ea nu devine tristă singură și nu trebuia să-i mai facă dintr-o coastă a ei bărbat. Nu mai era dorința de-a culege mere ionatane dulci parfumate și-a le oferi cu dragoste omului iubit. Nu mai era pentru atâta greșeală pedeapsa divină și alungarea din Rai în ocna numită pământul păcătoșilor, nu mai era nevoie să fie răstignit și omorât în batjocură Iisus ca să ierte păcatele oamenilor și să-i mântuie negreșit, nu ar mai fi fost nevoie de acest ocol inutil prin viața de-amar și păcate, ieșind din Rai cum am ieșit, printr-un pocinog și aventură nătângă ca să fim condiționați apoi draconic și inuman pentru reintrarea înapoi în Rai, dacă nu facem păcate, bineînțeles. Cauza răului au fost bărbații. Frământatul lor din lut și suflarea de duh sfânt peste glodul mizerabil, a fost o impardonabilă greșeală sau eroare divină sau inutilitate a muncilor Domnului care putea să-și dozeze altcumva efortul, nefăcând bărbații, niște apendice inutile și dăunătoare, astfel ca să fie obosit mai puțin și să se odihnească numai o jumătate de duminică iar în cealaltă jumătate să izvodească alte și alte beneficii și fericiri lumii create în cinci zile. Strașnic necaz în schimb și cu bărbații ăştia aruncați de un Dumnezeu plictisit și obosit, pe capul femeilor...! Ele de tinere simt și văd dezavantajul însoțirii cu aceste creaturi, bărbații. Adolescente, în prima lor noapte de dragoste, posedate, ele vor sângera și vor avea grimasă de silă și durere pe chip, nu de plăcere și extaz ca bărbatul care dă din fund în disperare și copulează în draci, iar tânara soție dezvirginată se va schimonosi de durere și silă într-o amară deznădejde a simțurilor și cărnii, tocmai când n-o voia. Ce înseamnă actul sexual dacă nu un sacrilegiu al bărbatului către fecioara care urmează să fie mânjită de propriul ei sânge într-un inestetic teatru de împlântare în trupul feminin jertfit și profanat a unui cuțit, de o mie sau zece mii de ori, căreia Dumnezeu i-a zis copulație, a unei unelte masculine de subjugare, asuprire și sfredelire, falusul, semănând cu o țeapă a lui Vlad Țepeş, înfăptuind cu voia Domnului sacrilegiul nesăbuit și aducându-i-o pe femeie imoral jertfă inutilă Domnului...! Dumnezeu a frământat odată lutul făcând omul, apoi s-a spălat pe mâini și a spus femeilor : "Nașteți în dureri...!" Văzând aceste dezavantaje ale femeii, Dumnezeu a mai îndreptat necazul femeii făcând bărbații mai lesne muritori, ca să se curețe mai repede și să lase femeile cu suflet dumnezeiesc să se bucure și să înflorească în existența lor altminteri glorioasă întru credință și părtăşie cu Dumnezeu. Bărbații și-au primit pedeapsa : Să li se închege sângele și să facă accident vascular și tromboză, iar unii să devină menestreli și poeți. Poeți, adică niște looseri romantici...! Neisprăviți de doi lei...! De ce mai taie ei frunză la câini și nu văd că femeile, în care-n "toat-a lor făptură e-un nu știu cum și-un nu știu ce" cum spunea Eminescu, sunt mulțumite așa cum sunt...? În zadar atâta delicatețe, romantism și devoțiune față de eternul feminin pe care femeile nici nu știu că-l au și nu le folosește la nimic, ca a cincea roată la căruță care nu mai are nici un rol, femeile putând funcționa ireproșabil absolut văduvite de tot farmecul și nu știu ce-ul și nu știu cum-ul cuibărit în a lor ființă... Femeile sunt inteligente și practice. Nu le servesc la nimic preamăririle și poemele de dragoste cu care se ostenesc nefericiții poeți să le dedice exuberanți și cretini. Femeile nu se complică. Ele dăruiesc complet totul, toată ființa și eternul lor primului venit, primului sosit care pune mâna pe bogăția sufletului și inimii lor fără prea multe menajamente și sofisticări romantice... Oricine pune mâna pe o femeie și o întâlnește și cunoaște absolut din întâmplare, o are pe deplin și o dobândește ca pe un bun câștigat cu atâta ușurință, ca pe un hamburger de la fast food, peste care toarnă după plac ketchup, muștar, varză și maioneză. Primul venit transformă femeia într-un bun mercantil, într-o marfă folositoare, astfel încât ea pe altul oarecare dacă l-ar fi-ntâlnit absolut din întâmplare, ea tot așa l-ar fi iubit, vorba lui Topârceanu. Și tot așa de gravidă ar fi rămas cu oricine ar fi îndeplinit acest detaliu sec al cauzei gravidității ei. Cel ce însămânțează o femeie devine un idol pentru ea, și nu-i mai servește la nimic orice căinare romantică și orice osteneală poetică i-ar dedica orice poet, orice geniu pustiu fermecat de farmecul și eternul feminin. Copilul femeii odată născut dobândește suprema atenție din partea femeii, vinovatul pentru prăsirea ei rămânând mult în urmă ca importanță și valoare. Tot ce se naște din femeie devine pentru ea ceva sfânt. Chiar și bastardul rezultat în urma unei agresiuni prin viol primește din inima femeii o fărâmă de afecțiune, nobilă în esența ei, involuntară și inocentă, scuzabilă, iar agresorul un procent de iertare și o formă grotescă și ciudată de prețuire. Oricine ocupă întâmplător și fortuit o nișă în economia destinului fericit sau nu al unei femei o transformă și o revendică fără piedici implacabil. Din omidă ea devine fluture, sau din fluture devine înapoi omidă. Nu mai păstrează nimic din ce-a avut, nu mai arată deloc cum a fost, cel ce-a prins o femeie în lianele și corzile destinului îi împrumută din destinu-i meschin și o face frecventabilă, descifrabilă și uzitabilă în cheia bunului plac încât devine lumea plină de eroi, fiecare bărbat care-a încorsetat o femeie în chingile destinului său devenind un erou pentru ea, precum și Enrique Iglesias spune : "I can be your hero baby..." De ce el și nu altul...? Aceasta-i întrebarea și aceasta fiind o chestiune de întâmplare aleatorie. Astfel încât jurămintele de iubire, credință și loialitate mi se par simpatice dar amuzante și puțin ridicole privind din unghiul de vedere al scepticismului, realismului și relativității. Deși are dreptate Anda Adam în cântecul "Am o inimă", totuși scepticul de serviciu din mine se amuză când o aude spunând : "Am o inimă de dat / Unui singur bărbat / Care să știe ce să facă lângă mine în pat... / Am o inimă de dat,  / Nu e de-nchiriat, /Iubirea mea nu se vinde la metru pătrat..." Acel bărbat putea fi oricare sau nici unul. Și atunci cu iubirea cum rămâne...? Oricum trebuie să crezi o femeie când spune că și-a găsit iubirea și-şi oferă ingenuă dragostea unui întâmplător bărbat pe care îl consideră ea potrivit oferindu-i credință și fidelitate de-a pururi pe nisipurile mișcătoare ale inconștientei ei inocențe. Căci nici o femeie nu înțelege, nu bagă de seamă și nu poate accepta această simptomatică a sufletului bărbătesc de-a se simți victima propriei biologii care spune natural că se simte asfixiat de-a nu-și trăi integral și natural fireasca  biologie a masculului impresionat de întregul concept de frumusețe și atracție care se găsește în toate femeile, iar nu numai într-una, iar bărbatul obligat la monogamie și fidelitate de femeia lui, de conveniențele sociale și de conștiința lui respectabilă se poate considera un semi eunuc, pe jumătate castrat. Ca bărbat n-ai ce comenta... Unde-i ordin de fidelitate, cu plăcere...! Bărbații trebuie să accepte stoic virtuțile fidelității și căsniciei și să facă o opoziție decorativă ineficace și doar pe margine. Să spună ca George Călinescu în "Enigma Otiliei" : "Căsătoria monogamică este o instituție falsă contra naturii. Zoologia ne învață că masculul nu se fixează nicăieri, decât pentru o scurtă perioadă. Un bărbat cu o singură femeie este un emasculat, un castrat. Câțiva ani, până la treizeci de ani cel mult, când femeia are încă nevoi sexuale, nevasta e o ființă care poate fi grațioasă și adorabilă. Apoi femeia, contrar credinței comune devine frigidă și autoritară. Sexualitatea dispărută lasă în locu-i, ca focul care se stinge, o cenușă, un fum greu de derivate : ambiții sociale, iubiri inegale de copii, avariție, totalitarism, fundamentalism conjugal. Cei mai mulți bărbați așa ziși de acțiune nu sunt decât involuntare victime ale nevestelor ajunse la vârsta când femeilor le cresc mustăți și păr pe picioare, semn al regresiunii secrețiilor interne și al morții în decrepitudine și ramolisment a feminității lor. Pe cea mai delicioasă fată îți dau voie s-o iubești, s-o slăvești, dar dacă vrei să-ți rămână neștearsă în amintire, fugi de ea. În antichitate numai curtezana era cu adevărat respectată".

  Deci, femeile ar trebui să știe că leacul pentru ele, pentru liniștea lor și pentru a putea fi iubite mai vârtos, mai bazat și adânc este să fie înșelate din când în când, altfel ceva din sufletul bărbatului se umple de un sânge ce devine din roșu aprins din ce în ce mai negru și închegat, un cheag de sânge tot se va duce la cap și bărbații vor face tromboză, paralizând, și asta fără ca să vrea, fiindcă înainte de toate bărbatul a fost făcut de Dumnezeu mascul, adică mamifer, de neînțeles fiind de ce n-a fost făcut o entitate superevoluată, invulnerabilă și nepericuloasă. Rugăciunea de taină a femeii ar trebui să fie : "Doamne, de ce mi-ai făcut bărbatul mamifer și mascul...?, fă-l înapoi ceva, orice altceva, fă-l ca Tine...!" Or e imposibil, căci vine tot înțelepciunea și spune: "Nu cerceta aceste legi, că ești nebun de le-nțelegi..." Încet, încet omul liber de corsetul misticii religioase va descoperi una după alta disfuncții și disoluții în ceea ce s-a numit Creațiune. Atât numai că din respect, eleganță și condescendență față de Creator, poate din frică sau chibzuință, toate obiecțiile față de Creațiunea Lui Dumnezeu se vor ofili în concret și se vor scutura și cădea ca florile albe de cireș, potrivit lui Eminescu care spune : "...ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor". Astfel, nimeni nu se va apuca să-și scoată la lumină descoperirile cutremurătoare și incriminatoare la adresa operei Lui Dumnezeu, rămânând în continuare încă zece mii de ani cu critica asupra divinității fierbând în adâncul cugetului, inutilă, ca o literatură de sertar nepublicată. Astfel, cu ajutorul Lui Dumnezeu, lumea va rămâne tot așa, neschimbată, încă zece mii de ani, și asta fiindcă așa le place dragilor dreptmăritori creștini ce în fiecare an laudă de Paște mormântul lui Iisus, de trei ori fericit. A mai trecut un Crăciun și va trece încă un Paște... Mâine se va relua absurdul și măcelul vieții, de unde-a rămas. Mâine se vor relua și măcelul, și iubirea și înjurătura de Dumnezeu, de unde-au rămas. "De altfel, (citat din Emil Cioran), înjurăturile, în grade diferite, Lui Dumnezeu și numai Lui i se adresează. De s-ar referi la oameni ar fi iremediabil vulgare, fără inspirație și fără consecințe. Înjuri Dumnezeul unui om și nu omul care ți-a făcut rău. Acesta nu poartă nici o vină, căci Dumnezeu este sursa inițială a păcatului și erorii. Căderea Lui Adam e în primul rând un dezastru divin și numai în al doilea rând unul uman. Dumnezeu și-a plasat și expulzat în om toate posibilitățile Lui de imperfecțiune, tot putregaiul și toată pierzania. Rostul apariției noastre e salvarea perfecțiunii divine. Tot ce în Atotputernic era infecție temporală și cădere, s-a canalizat în oameni și Dumnezeu și-a scăpat vidul, noi servindu-i ca derivativ, cobai și pistă de încercare iar El rămânând gol de orice rău și vină. Istoria ar fi un Dumnezeu în putrefacție dacă n-am fi fost noi ca să-i spălăm rușinea prin a fi acceptat să fim. Prin viață am scăpat Absolutul de la cangrenă... Și de aceea când înjurăm spre cer o facem cu dreptul omului ce poartă povara altuia. Dumnezeu bănuiește ce se întâmplă cu noi, și dacă l-a trimis pe Iisus să ne preia din dureri, a făcut-o din remușcare, iar nu din milă".