ȘTIU DE CE E NEFERICITĂ OMENIREA ( REVĂZUT )

ȘTIU DE CE E NEFERICITĂ OMENIREA (REVĂZUT)
  Dacă mergi pe stradă și te uiți la fețele oamenilor, vei vedea că în general sunt triști și morocănoși. Ori dacă nu, cel puțin serioși. Dimineață la prima oră, în tramvai sau metrou, secretara cu fața încă umflată de somn numai de zâmbit n-are chef. Ea se duce undeva la o corvoadă, la ceva ce numește "scârbici" iar nu servici și fața tristă și bufnită o trădează. Munca, viața, lasă pe chipul oamenilor urme de silă, astfel că mina normală sau uzuală a oamenilor este să fie morocănoși. Adică triști... Știu de ce omenirea e tristă de-o vecie-ncoa'... E tristă c-a pierdut vremea. În loc să vezi oameni optimiști și exuberanți la tot pasul dimineața grăbind spre slujbele lor, oamenii parcă au mereu un of, sunt morocănoși, lipsiți de chef, morbizi, fără de sânge-n obraji, vrând să bea o cafea amară să le treacă de toate grețurile și pântecăraiele avute de cu seară. Știu de ce acești oameni sunt triști. Ei au învățat din tată-n fiu de la semenii lor să piardă vremea. Și dac-au pierdut vremea și au tăiat frunză la câini, și-au făcut viața de netrăit, urâtă, fadă, ternă și insuportabilă. Știu de ce sunt oamenii nefericiți : Fiindcă au pierdut vremea irecuperabil. În loc să fi făcut ceva mai bun, unii s-au ocupat cu dragostea. Iar alții, imensa majoritate au pierdut vremea cu religia în interminabile și inutile apoteoze religioase față de Dumnezeu. Dacă te ocupi numai cu aceste două chestiuni, dragostea sau religia, pe stradă nu vei vedea decât fețe posomorâte care se duc la muncă dimineața, cu ochii încă umflați de somn și doritori ori de dragoste, ori de Dumnezeu, necum atenți la munca lor de care le e silă și scârbă. Din fericire, unor nebuni le-au dat prin cap să schimbe ceva în această stare de plictis și cătrănire a lumii. Sunt nebunii care nu s-au ocupat nici cu dragostea, nici cu religia, ci și-au cheltuit energia să inventeze ceva : fie trenul, fie becul, ori telefonul, insulina, ori morfina pentru calmarea durerilor canceroşilor, sau paratrăsnetul pentru protecția enoriașilor care pierdeau vremea în biserici în veșnice și contraproductive rugăciuni de iertare. Dacă toți oamenii de la începuturi și până azi se ocupau cu ceva practic și util, astăzi am fi fost fericiți... Nu cu dragostea să fi pierdut timpul, și nu cu religia să zăbăvnicim pe această lume, căci dragostea e protestul ființei chinuite de nonsensurile religiei, iar religia e alternativa celor inapți a putea iubi omenește, adică de-a iubi păcătos și liber. Ambele sunt pierdere de vreme și de asta suntem nefericiți. Unii nebuni, ar fi lăsat dragostea și religia pentru a face viața mai suportabilă și posibilă. Dar asta nu s-a putut pentru că nici nu s-a vrut. În 2000 de ani de misticism și înapoiere religioasă, am fi găsit, dacă nu ne ocupam cu elucubrațiile mistice soluția la problema energetică a omenirii. Un mare schimbător de căldură montat adânc în pământ scufundat în lava care curge neobosit de-o vecie sub pământ ar fi rezolvat problema căldurii și apei calde gratis pentru toată omenirea, pentru pensionarii executați silit și dați afară din locuințe că n-au bani să-și achite factura la încălzire. Mai multe minți luminate care nu s-ar fi ocupat de 2000 de ani numai cu osanale religioase inutile și sterile pentru univers și chestiunile practice ale omenirii, ar fi rezolvat aceste probleme stringente ale urgisitei omeniri. Problema cancerului ar fi fost rezolvată încă de acum 1000 de ani dacă ar fi fost lăsați câțiva nebuni chimiști și farmaciști să-și facă treaba și să nu fie anatemizati de cler că se ocupă cu tot felul de scorneli drăcești... Telefonul, internetul, zborul spatial și alte cuceriri ar fi fost de actualitate încă de acum 500 de ani. Traind în ascultările bisericești, imensa masă a gloatei n-a încercat nimic decât să viețuiască și viața pe pământ a degenerat în fiasco-ul și drama ce-o trăim în direct pe pielea noastră de netrebnici și zăbavnici. Nu pot să cred că acest dezastru existențial e rezultatul practic absolut al planului Lui Dumnezeu cu omenirea. Răspunzători pentru această ratare sunt înșiși oamenii, adică homunculii care n-au rezistat exigențelor elevate ale Lui Dumnezeu, inapți a functiona la standarde superioare așijderi complexității și excelenței Dumnezeiești... De 2000 de ani ne călcăm în picioare pe la biserici să ne frecăm batista de moaște și să luăm agheazmă în peturi din plastic din butoaiele sfințite aduse special pentru gloatele disperate de emulația religioasă. Nu aceasta este soluția propusă de Dumnezeu cu strălucita operă de-a gândit-o pe pământ. Privesc cu tristețe un Dumnezeu dezamăgit profund de oamenii Săi ca un părinte sfâșiat de durere că i-au ajuns copii vagabonzi. Știu de ce e supărat Dumnezeu și știu de ce e supărată omenirea : Că și-a ratat singură șansa la viață dată o singură dată de Dumnezeu.