PENTRU A IUBI, ȘI RAIUL E PREA MIC (REACTUALIZAT)

43) PENTRU A IUBI, ȘI RAIUL E PREA MIC (REACTUALIZAT)
 
  A iubi e-un act de agresiune. Pentru că în final cel pe care începi să-l iubești ajunge să geamă. Când mergi cu iubirea până la capăt victima ta neputincioasă ajunge să geamă, să plângă, să se zvârcolească sub mușcăturile tale, ca o antilopă disperată mâncată de vie de hiene. Adrenalina din carnea victimei o apără de durere și n-o mai simte. Ea geme doar și plânge. În economia gestionării iubirii universale Dumnezeu a lăsat aceleași maniere de comportament ca între prădător și pradă. Și îndrăgostitul care sărută pătimaș o face pe victima iubirii sale să geamă, și hiena care rupe din carnea antilopei vii o face pe victima ei să geamă. În ambele cazuri prădătorul își linge, iubește și devorează cu pasiune biata victimă. În final toți suntem și agresori și victime în același timp... Și prădători și pradă gemem în măcelul amorului, suntem gravi și pierduți într-o dulce tristețe fără de nici un zâmbet și cu ochii închiși, plângând de plăcere și nu râzând, nici măcar zâmbind de atâta fericire... De durere ne tânguim iubind. Iubim cu inima sfârtecată că n-avem decât o singură viață, decât o singură tinerețe și o singură șansă de a iubi, și aceea de multe ori pierdută ori niciodată găsită : Iubim sărman și auster până când moartea ne va despărți...! Atât de cutremurător și inuman de puțin... De asta gemem și plângem iubind și murind, că am primit atât de puțin de la Dumnezeu din infinitele soluții mult mai convenabile și suportabile cu care ne-ar fi putut ferici fără costuri mult mai mari pentru Domnia Sa... Dându-şi seama în ce impas și disconfort ne-a adus dintr-o comoditate inexplicabilă în munca Sa în tot ce era mai important și esențial pentru noi oamenii și în tot ce putea fi mai dulce în viața noastră adică iubirea, văzându-ne că până și-n dragoste în loc să râdem cu lacrimi în hohote de fericire cum se obișnuiește a se face în Rai, noi gemem și plângem de amor, Dumnezeu și-a reparat pe dată eroarea și nedreptatea făcută cu noi și genial ne-a promis Raiul cu desfătările lui. De-am fi râs de dragoste în hohote fericiți, și n-am fi fost îmbolnăviți plângând și gemând de iubire ca de o boală, n-am fi văzut noi de la Dumnezeu promisiunea nici unui Rai. Cine știe ce efect va mai avea iubirea pentru noi pe-acolo...? Poate nu vom mai geme și plânge de amor... Poate o vom face iar lată cu iubirea, disperându-L pe Dumnezeu cu pretenția noastră că pentru a iubi, și Raiul e prea mic... Dar cum vom iubi în Rai și ce vom face...? Numai Dumnezeu știe...