62) LIBERTATEA ȘI RĂZBUNAREA, CELE MAI DULCI FRUCTE

62) LIBERTATEA ȘI RĂZBUNAREA, CELE MAI DULCI FRUCTE

  1) Răzbunarea e arma prostului ; așa se spune la Cartea Sfântă. Dar noi simțim și credem altfel în rătăcirile noastre. Noi credem că răzbunarea, o fi ea, n-o fi arma prostului, dar că e cel mai dulce fruct, așa simțim noi cei prea păcătoși care am văzut cum ne-a trădat cineva, cum ne-a înșelat și și-a bătut joc de noi, de viața noastră, cum ne-a călcat în picioare. Acel ce ne-a călcat în picioare și ne-a batjocorit și pe care vrem să ne răzbunăm este, atenție, creația Lui Dumnezeu, făcut și el săracul de Dumnezeu, la care s-a gândit o veșnicie acolo în cer să ne facă pe toți : amici ori inamici ; deci dușmanul nostru de moarte este creația Lui Dumnezeu, copilul Lui, deci mare atenție dacă ne răzbunăm pe copilul Lui Dumnezeu, căci Tatăl lui din cer sigur îl va ierta la Înfricoşătoarea Judecată pentru crima ce-a comis asupra noastră de ne-a omorât în chinuri, dacă se roagă pios de iertare cum suntem învățați la Cartea Sfântă !... De aceea, răzbunându-ne, răcorindu-ne, ce-am fi putut face mai drept și mai minunat decât să-i scoatem și noi ochii dușmanului ? Căci deși e și el copilașul, creația, robul și Opera Lui Dumnezeu, l-am lăsat fără ochi și fără dinți după pohta de răzbunare ce-am pohtit, încălcând porunca Lui Dumnezeu de-a nu ne răzbuna și a fi îndelung iertători.

  2) Este posibil însă să scăpăm de atacul dușmanului asupra noastră. Dar ce te faci, că noi nu vrem să fim ascultători similar învățăturii și pilelor Lui Dumnezeu care spune să nu ne răzbunăm ci să stăm cuminți, ba încă să oferim și obrazul celălalt la pălmuit. Căci noi, scăpând de atacul dușmanului și opresorului nostru care voia să ne bage cuțitul în burtă, nu i-am dezvelit pieptul să ne străpungă și-n inimă cu hangerul dacă în burtă nu ne-a nimerit, cum ne învață pilduitor și plastic învățătura creștină să întoarcem și obrazul celălalt la pălmuit. Dacă te-a pălmuit pe-un obraz, este bine să întorci și celălalt obraz dușmanului. Dacă nu te-a nimerit cu cuțitul în burtă, creștinește e bine să-i dezvelești pieptul și să te împungă dușmanul în inimă cu hangerul ca să se răcorească, iar tu să capeți bilet direct către Rai. Dar nu ! Tu ai scăpat de atacul dușmanului. Ai fugit, iar când ți-a venit mai bine l-ai prins și i-ai crăpat capul. Făcându-ți singur astfel dreptate știi sigur că faci un păcat, chiar și mai mare decât tâlharul ce te-a nedreptățit. În Cer numai Dumnezeu îți face dreptate. La fel ca în Cer, este interzis să-ți faci singur dreptate pe pământ răzbunându-te. Căci trebuie să aștepți dreptatea de la judecători, căci ei sunt înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ puși de El să Îl reprezinte, chiar dacă aceștia, fiind și ei niște oameni limitați, uneori rău intenționați, şpăguiți și corupți, este posibil să te găsească pe tine vinovat și să plătești TU pentru necugetarea de a te răzbuna, chiar dacă criminalul eliberat de judecători după doi ani pentru bună purtare și smerenie ți-a violat și ucis copilul, l-a tăiat în bucăți și l-a băgat într-un sac cu pietroaie aruncându-l în râu. Tu, pe marginea râului trebuie să te gândești la Dumnezeu și dreptatea Lui, să te împaci cu aproapele tău cum se spune la Cartea Sfântă, nu trebuie să-l omori pe dușmanul care ți-a ciopârțit copilul. Tu trebuie smerit să aștepți soluția de la cei puși în drept pe pământ să te judece, judecătorii, înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ ; apoi să aștepți soluția de la Dumnezeu, când știi că Dumnezeu permite recursul pentru crimă dacă se roagă criminalul pios și fierbinte, astfel că în univers putem trăi nesuferite paradoxuri : Ori să vedem criminali mântuiți, legănându-se în hamac cu un picior atârnat afară și un pahar de limonadă sau băutură a zeilor savurând în Raiul etern, ori să vedem inocenți uciși putrezind în pământ și pedepsiți etern în iad până măcar a putea să se bucure un pic de dulceața vieții dac-o fi ea vreuna și băgați de Dumnezeu direct în iad dacă au fost necredincioși și au luat numele Domnului în deșert, chiar dacă au fost uciși cu sânge rece de criminalul pocăit și mântuit ; totul, mulțumită Lui Dumnezeu care pe TOATE le drămuieşte și gestionează erudit, excelent, pasionat și competent după cum i-e voia.

  3) Dacă te răzbuni, ești de două ori pedepsit : De judecătorii de pe pământ și apoi, după ce-ți faci pedeapsa, de Dumnezeu la Înfricoşătoarea Judecată, necontând că ai ispășit pedeapsa pământească de 25 de ani pentru că i-ai sfărâmat cu barosul capul criminalului care ți-a violat și tranșat copilul. Ferice de cei prigoniți pentru dreptate, așa știm din Cartea Sfântă, că a lor va fi Împărăția Cerurilor, deci mai cu nădejde vei ajunge în Rai cu cât mai mare ți se va face nedreptate și prigoană pe pământ, dacă ți se vor ucide copiii și lua tot ce ai,  trebuind chiar să fii fericit de orice palmă primești pe nedrept, și de orice copil omorât de dușmani, oameni și ei, creștini de-ai Lui Dumnezeu față de care trebuie smerit să le întorci și celălalt obraz, necontenit, de o mie de ori, ca să fii tu pălmuit și iar pălmuit și să fii mulțumit când ești batjocorit, problema răzbunării excluzându-se din start, că așa scrie la Cartea Sfântă. Dulcea răzbunare, chiar dacă e cel mai dulce fruct, e un fruct otrăvitor care te va îndulci pentru o clipă, pentru veșnicie tu fiind definitiv pierdut dacă ai mușcat savuros din dulcele fruct al răzbunării. Pentru veșnicie fructele dulci sunt nerecomandate, orice satisfacție pământească, orice fericire, orice senzație, orice voluptate fiind interzise, fiind dăunătoare, știind prea bine povestea cu dulcile mere otrăvitoare din pomul cunoașterii binelui și al răului. Deci ca să moștenim Raiul și îngăduința, iertarea și mila Lui Dumnezeu, nu trebuie să facem nimic, nu trebuie să știm și să cunoaștem nimic, decât să fim conduși de Dumnezeu pe imaşul din Rai și să pască El oile Sale în maniera legilor Sale divine exclusive după propria-i voință. Astfel, propria voință, liberul arbitru, libertatea ce ne-a dat-o Dumnezeu să dispunem cum vrem de viața, acțiunile și deciziile, sentimentele și gândurile noastre, nu sunt decât niște cuie în talpă date de Dumnezeu numai să ne încurce, să ne stingherească și să ne distrugă perfid, subtil și ferm.

  4) La ce ne e de folos să știm că suntem oameni inteligenți și nu dobitoace, dacă nu avem cu nici o nădejde a dispune de inteligența noastră, imensa majoritate a hotărârilor noastre ducându-ne inexorabil și inevitabil spre păcat, spre iad, consecința locativă și instituția neagră, gulagul tratării și gestionării sumedeniilor de păcate consemnate și prevăzute atât de erudit și clar în Cartea Sfântă ? După cum vedem e un neajuns că ne-am născut oameni, dacă pentru fericirea și siguranța eternității trebuie să plătim prețul umanității și inteligenței noastre aducătoare de pierzanie. Nu trebuie să uităm că suntem doar animale, având la noada curului amintirea unei cozi, animale suntem,  aparținând aceluiași regn, făcuți de Dumnezeu ca și celelalte dobitoace din aceeași carne și sânge și cu aceeași balegă și urină în burduhaie ca dobitoacele iar când murim putrezim la fel ca ele. Cumva de ni s-a părut că avem vreun beneficiu și folos din excelența umanității și inteligenței și cunoașterii noastre, din prezența unui suflet avid iresponsabil de eternitate în noi, degrabă trebuie să uităm această iluzie sub evidența conștientizării neajunsului și necazului de a ni se fi dat de Dumnezeu inutila conștientizare a superiorității noastre, un praf în ochi care ne încurcă la limita suportabilității noastre umane când de fapt a fi inteligent și conștient de sine nu înseamnă nimic altceva decât să-ți prevezi și imaginezi boala, durerile și moartea cu ochii, nu ca animalele fericitele care habar n-au de viață și de moarte, de păcat și de virtute, de iad și Rai, de Satana și de Dumnezeu.

  5) Pe noi, slăvit să fie Domnul, în marea-i bunătate El ne-a dotat cu inteligență și rațiune. Iată astfel că inteligența cu care atât de exuberant Dumnezeu ne-a dotat este cadoul otrăvit pe care ni l-a destinat Domnul în marea-i bunătate. Ca și animale inconștiente, bestii identice ca ele, eram salvați și perfecți, numai buni pentru farsa și inutilitatea denumită de Dumnezeu viață și lume, preocuparea și Opera capitală predilectă a Lui Dumnezeu în gestionarea treburilor acestui univers. Totuși mi se pare stupid și nefiresc că s-a încurcat Dumnezeu, un Creator atât de însemnat, cu așa ceva, cu un asemenea mărunțiș și inutilitate, viața noastră, ca și cum ar fi fost musai pentru trebuințele și folosul cosmic al Lui Dumnezeu scornirea acestei lumi și a tuturor dobitoacelor ce suntem, oameni și orătănii, când animale fiind de fapt și noi, având canini și păr pe noi și o coadă involuată la terminarea șirei spinării nu-i putem servi astfel Domnului la absolut nimic în vreun scop mai măreț și superior cu neputințele noastre biologice vădite. Iar Domnul, în Atotputernicia-i Suverană se poate perfect dispensa de rolul și sensul existențelor noastre efemere valoric vorbind, nefolositoare unei măreții omnipotente de Demiurg.

  6) Avem noi, odată făcuți din lutul pământului, vreun rol benefic și indispensabil pentru funcționarea și satisfacția Lui Dumnezeu de s-a îngrijit cu atâta osârdie să ne facă, ori s-a jucat pur și simplu cu lutul satisfăcându-şi cu crearea noastră o irezistibilă fantezie ce-L obseda dintotdeauna în infinitatea acestui timp și spațiu ? Nerăbdând singurătatea-i infinită și plictiseala de-a fi unic și de aceea inutil și inconsistent Atotputernic, a creat Dumnezeu o lume și viața pentru a-şi pune în evidență și valoare Măreția singulară și de aceea inutilă raportată la nimicul ce-L înconjura, ori făcându-ne și dându-ne o șansă la viața și durerile noastre și la întâmplarea acestui univers, Domnul a considerat că ne face o favoare nemaipomenită nouă, când de fapt ne-a făcut un bine pervers, relativ, jigărit, ca un câine plin de păduchi, căpușe și pecingine care sunt ororile, necazurile, încercările și durerile vieții noastre. Să mulțumim Domnului, așa e creștinește și așa suntem povățuiți să credem că făcându-ne Dumnezeu trebuia să fim cum nu se poate mai fericiți, când de fapt ne-a dat un incert și pervers beneficiu cosmic că ne-a scos din neant și ne-a aruncat în întâmplările dure ale acestui univers de altfel atât de dăunător vulnerabilităților noastre omenești. Inutil să ne întrebăm pentru ce ne-a făcut Dumnezeu în condiții atât de insuportabil și dureroase omenești într-o lume și un univers total ostil siguranței și rezistenței noastre. Ete, pentru că așa a vrut El, e clar ?, ar putea spune un teolog erudit. De fapt vedem că nu pentru folosul și fericirea noastră ne-a făcut, ci pentru propriul folos, pentru propriul divertisment și pentru propria mândrie creatoare. Un Dumnezeu singur și care nu s-ar fi revelat și descoperit nimănui inferior Lui ar fi fost un nonsens cosmic. Lui Dumnezeu îi trebuiau deci orice mărunte pretexte cum suntem noi sărmanii oameni, niște scame din vecinătatea Sa pe care Dumnezeu a cășunat pentru a se compara, pentru a se pune în valoare, pentru a se vedea în oglindă, pentru a se măsura pe o scară ierarhică, pentru a se legitima în singurătatea, vidul și înghețul universului, spațiului și timpului infinit. Am devenit astfel spectatori timorați ai unui show sângeros ca o corridă, show-ul tragicomic al Lui Dumnezeu, intitulat Facerea Lumii. Și ne-a făcut astfel Dumnezeu simpli soldăței de plumb mutați și aliniați după capriciul divin în camera Sa de joacă sau de experiențe.

  7) Pentru ce să fim triști că ne-a dat Dumnezeu mizerabila soartă de-a ne îmbolnăvi și în dureri a muri unii și alții, apoi de-a ne muri unii altora cei dragi și apropiați și a muri noi înșine de vii de dorul morților noștri și această cumplită supărare a doliului rămasă pe capul nostru ? Astfel, ne-a făcut entuziast Dumnezeu pe noi oamenii. Astfel, am fost nevoiți să suportăm consecința acestei nevoi creatoare divine de-a se ocupa Dumnezeu de facerea noastră. Făcându-ne, Dumnezeu Tatăl nostru primordial a beneficiat de un exclusiv folos egoist demiurgic, noi fiind hobby-ul și preocuparea principală a Creatorului, fapt pentru care trebuie să mulțumim pentru tot ce Dumnezeu ne-a dat ori ne-a luat, bucurându-se Domnul nespus de acest succes al Său, când știe că pentru toate acestea, numele Lui, de noi în veci va fi lăudat. Pe noi nu ne-a întrebat nimic Creatorul nostru. Nu ne-a cerut nici o părere dacă vrem ori nu să fim făcuți, dacă vrem să ne doară și să murim. Libertatea umană democratică de-a fi inteligenți și de a ne vedea viața, boala și moartea cu ochii și de-a dispune de propriul nostru destin ne-a dat-o Dumnezeu ca pe o șansă pe care întâi a scuipat și ne-a călcat-o Dumnezeu în picioare și ne-a ignorat-o de o manieră insuportabil discreționară și ciocoiesc autoritară. Că dac-am fi știut comedia macabră în care-am fost aruncați de fapt într-o lume de mizerii și orori, câți dintre noi am mai fi vrut să ne naștem, să fim oameni chinuiți și canceroşi muribunzi, și câți am mai fi vrut să avem o religie și o credință și un Suveran numit Dumnezeu căruia să-i fim robi eterni și să-i mulțumim pentru această tragicomedie a vieţii, a morții, a iadului și a Raiului ? Ci mai degrabă într-un vot democratic negativ am fi subscris să ne fi făcut Dumnezeu porci ori viermi, ori copaci sau pur și simplu buruieni, forme de viață curate și neinfatuate ca oamenii, fără iad și fără Rai, fericiți oricum să viețuim și să vegetăm în această lume și viață care din punct de vedere uman e un rebut cosmic ce nu-i de trăit omenește ci pur animalic sau vegetal.

  8) Dar trăind și văzându-ne în fața faptului împlinit, noi oamenii ce mai putem face? Nu ne putem opune mizantropiei unui Creator care nu a ținut cont de noi ci de propriu-i interes de a scorni ceva în univers. Căci doar interes univoc a fost. Vrând robi pe care să-i ardă și jignească subtil cu mândria Sa demiurgică singulară în univers, iată, ne-a făcut Domnul robi și a avut o deosebită satisfacție și capriciu, că nu mai e singur în univers și are astfel asigurată satisfacția dominației asupra a ceva cât de mic și supus. Să știi că ai supuși și robi legați pe veci de moșia divină e o mare satisfacție și drept dumnezeiesc antagonic nouă de care Dumnezeu a uzat din plin și exuberant, insensibil și nepăsător neputințelor și sensibilităților noastre de viermi și robi. Ori nouă ne-a ascuns acest adevăr trist spunându-ne că pământul era netocmit și gol și că trebuie musai să ne înmulțim și să umplem pământul ca să fim mulți și să avem loc mult și întins să mâncăm și să ne căcăm și să bem din apa în care ne pişăm apoi să ne îmbolnăvim și să murim, și să umplem pământul cu cimitire și bineînțeles cu biserici în care să lăudăm această lucrare a Domnului. Și ce-am mai putut noi oamenii face aruncându-ne Dumnezeu această crudă soartă pe cap de-a ne naște în durerile mamelor și-a muri în durerile cancerelor ? Ne-am supus voii discreționare a Lui Dumnezeu de-a face ce vrea cu noi și L-am crezut pe Dumnezeu pe cuvânt și pe onoarea Sa bună că ne-a iubit și ne iubește atât de mult și-L credem cu atâta evlavie și smerenie că ne vrea binele.

  9) Din această manipulare universală a jocului Lui Dumnezeu de-a universul și de-a viața, ne-am ales și noi cu o coajă de viață amărâtă și fără gust, iar fiindcă Dumnezeu a prins de veste că ne cam chinuie și doare putregaiul de viață cu care ne-a pricopsit, ne-a dat un calmant și paliativ cu care să ne liniștim : Visul mântuirii unde se spune că nu aceasta, lumea puroaielor, infecțiilor și bolilor este viața și lumea adevărată, ci cea pe care o visăm noi, lumea și viața viitoare din Rai. Pentru ce atâta ocol inutil și contraproductiv, să trăim, să ne îmbolnăvim, să ne doară totul și să murim, și totul dintr-o atât de adâncă și malefică grijă și dragoste divină ?, n-am să înțeleg niciodată... Ori poate totul are un înțeles dacă ne gândim bine. Căci după câte am văzut, nu noi am avut nevoie de Dumnezeu pe această lume, ci EL de noi, prin nevoia stringentă de a se legitima și stăpâni ceva în bezna și vidul universului, de la care și boierii acestei lumi din toate timpurile au luat un exemplu natural de a stăpâni discreționar vulgul și prostimea, iar pe lumea cealaltă începe iar un coșmar, iar o poveste similară disoluției și pogromului de pe pământ într-o Împărăție de dominație și manipulare care nu va avea sfârșit, în Rai, un lagăr de condamnare la fericire, de care iar nu ne-a cerut Domnul nici o părere și pe care-l ține atât de departe și inutil ascuns de noi, robii Săi.

  10) Înghițind atâta venin și atâta împilare și oprimare inexorabilă, să nu fi prevăzut Creatorul nostru că va încolți în mintea noastră proastă și limitată un natural sentiment de răzmeriță firească ce se va transforma natural într-o dorință tot mai vie de răzbunare ? Pe cine să ne răzbunăm de cruda-ne soartă când nu avem practic pe cine ? Căci Dumnezeu și-a luat toate măsurile să scape și să fie exonerat de toată revolta și acuzațiile noastre eretice care sunt păcate strigătoare la cer și blasfemii aduse Lui Dumnezeu prevăzute în cele zece porunci în care spune să nu-i luăm numele în deșert. La fel ca cel mai dulce fruct din pomul din Rai, la fel și răzbunarea, cel mai dulce fruct de pe pământ, ne este interzisă. Nu ne-a mai rămas decât libertatea goală de a face orice sau de a nu face nimic,  alt dulce și inutil fruct, care de asemeni ne este interzis căci știm că toate acțiunile noastre le-a numit Dumnezeu deșertăciuni. Și triști și cu simțurile strepezite, mușcăm din acest fruct otrăvitor al libertății, al liberului arbitru cum îl denumește Dumnezeu, având oricum sentimentul infinit și dureros de sigur că luându-ne singuri permisiunea acestei libertăți, ne-a mai rămas o  satisfacție : libertatea și plăcerea de a ne înșela de care cu toții ne-am îmbolnăvit, credincioși ori nu.