58) O SCRISOARE PIERDUTĂ PENTRU DUMNEZEU
1) Octavian Paler se pare că ar fi scris un text cu titlul "Interviu cu Dumnezeu" dar acesta a negat că ar fi scris de către el. Oricum, textul și interviul în sine conțin răspunsuri elevate pe care numai Dumnezeu le putea da în Înțelepciunea Sa. Totuși, mi se pare că interviul a fost prea scurt, jurnalistul respectiv a murit în timpul interviului și răspunsurile Lui Dumnezeu au fost evazive și incomplete. După ce jurnalistul a murit, eu unul am simțit nevoia să-i iau locul. Am ridicat din tomberonul de gunoi caseta cu înregistrarea interviului care tocmai ce fusese aruncată de bodyguarzii gărzii divine după terminarea interviului cu Dumnezeu și moartea subită a jurnalistului. Am pus să ruleze, am urmărit interviul dar era neterminat căci orice jurnalist care scormone apăsat muşuroaie și nu stă locului cuminte, tot riscă să o mierlească cum se mai întâmplă pe la noi. Deci e clar că Lui Dumnezeu nu s-a apucat să i se spună adevărul și tragedia umană în față și nu i s-au pus întrebările esențiale. Credeți că Dumnezeu așteaptă numai rugăciuni ? Dumnezeu probează că e divin numai când acceptă și întrebări și ascultă păreri și considerente ale noastre dacă tot ne-a dat inteligență și pe riscul nostru am mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului ca să vedem că suntem goi. De aceea am încercat să formulez și eu unele întrebări pentru Dumnezeu. E vorba de un interviu în care și eu, pomenindu-mă în lumea cealaltă jurnalist reîncarnat am vrut să i-L iau Lui Dumnezeu profitând într-o zi când acesta a decretat o zi a porților deschise în Rai când odată pe secol, Stăpânul cerului și al pământului permite tuturor să viziteze Raiul ca o campanie promoțională de publicitate cu scopul firesc de a întări autoritatea și faima Lui Dumnezeu.
2) Dumnezeu tocmai ce dădea cu ciocanul în biroul Său de Judecător la Înfricoşătoarea Judecată, dând rezoluția de "Vinovat" unui suflet care n-a ținut post, nu s-a spovedit și împărtășit, care tocmai ce sosise tremurând ca un câine la injecție la Înfricoşătoarea Judecată, când eu, jurnalistul reîncarnat tupeist tocmai ce m-am îndreptat cu microfonul către biroul Domnului care mirat că mă îndrept către El mă privi contrariat pe sub ochelari și făcu semn celor din gardă care se pregăteau să mă oprească, să mă lase să mă apropii. Atunci, simțind un complex de inferioritate de faptul că Domnul mă privea țintă Îl întreabai tremurând pe Dumnezeu :
- Doamne, iertată să-mi fie îndrăzneala, e ziua porților deschise în Rai, e singura șansă să vă pot lua un interviu...
- Tocmai mi-a luat altul un interviu mai înainte, dar a murit subit, ai grijă și tu ce întrebări îmi pui ! Oricum, e ultimul interviu !
- OK, Doamne, un ultim interviu și vă mulțumesc pentru...
- Lasă...! Spune de ce ai luat din gunoi caseta cu interviul luat de jurnalistul mort dinainte, nu știi că întrebările au fost prea seci și răspunsurile mele nu au putut fi elocvente deoarece întrebările au fost stupide ? Aș fi vrut întrebări capitale, inteligente, la care se poate răspunde și nu întrebări fără răspuns care mă irită și plictisesc, dar am uitat că inteligența nu e atuul vostru al oamenilor deoarece v-am interzis cunoașterea binelui și răului, sursă de deșertăciune, impediment pentru mântuire și izbăvire pentru care nu-ți trebuie inteligență neapărat, ci să fii bun, blând, smerit și sărac cu duhul. Acestea sunt calitățile umane care-mi plac !
- Ok Doamne, cu îngăduința domniei voastre aș dori să vă răpesc din veșnicie doar câteva minute să vă iau un interviu care poate, sper, nu vă va plictisi...!
- M-am săturat de întrebări slabe și stereotipe, vreau să-mi puneți întrebări beton, ca să am ocazia să vă răspund pe măsură, dumnezeiește !
- OK, Doamne...
- Ce ții în mână ?
- E caseta cu interviul jurnalistului dinainte găsit mort...
- Pune-o, studiaz-o, ia aminte ca să vezi ce întrebări slabe și generale mi s-au pus. Ai grijă ce mă întrebi și tu, că de mă plictisești o să ai aceeași soartă ca jurnalistul dinainte ! După ce studiezi interviul jurnalistului mort te aștept la interviul tău !
- OK, Doamne, am îngăimat eu tremurând și înghițindu-mi un nod din gât și am pus caseta să ruleze pe când Dumnezeu s-a dus la birou să mai judece un caz. Iată ce-l întrebase jurnalistul mort pe Dumnezeu :
3) "- Doamne, pentru învățătura omenirii, pentru buna lor pildă și înțelepciune, îngăduie un interviu...
- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă mai ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Eu, creatorul timpului, să nu am timp ? Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce Te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns :
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, iar apoi tânjesc iar să fie copii ; că își pierd sănătatea pentru a face bani, iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc din timp la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul ; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii Tăi?
- Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece ori chiar să nu se vindece ; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin ; să învețe că există oameni care îi iubesc, dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele ; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit ; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți odată ci de șaptezeci de ori câte șapte, de atâtea ori cât ar vrea și ei să fie iertați.
- Mulțumesc Doamne pentru timpul acordat. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe ?
- Doar faptul că sunt aici întotdeauna, sunt lângă oameni deși nu mă văd, sunt lângă toți. Eu sunt în inimile celor buni pentru că sunt buni, sunt și în inimile sfărâmate ale celor loviți și căzuți, ale celor umiliți. Sunt și în inimile celor răi, ca un mugure care așteaptă primăvara, care se vor pocăi când va veni vremea. Iar de nu se vor pocăi, ca dovadă că nu vreau moartea păcătosului ci îndreptarea și izbăvirea sa, pe cei mai oribili criminali îi voi mântui dacă mamele lor mi se vor ruga plânse și îmbrobodite de doliu, cu buzele crăpate de rugăciune pentru iertarea răposaților copii arzând în iad pentru crime odioase".
Aceasta este caseta cu întrebările puse de jurnalist, și cu textul ce-i este atribuit lui Octavian Paler și pe care l-am citat cu puține adăugiri ale mele din blogul doamnei Daniela Mihaela Drenea de pe Google+.
4) Vrând să continui și eu cu întrebările ca un jurnalist entuziast ce eram în ziua porților deschise în Rai, am vrut să continui cu întrebările sub ochii curioși ai Lui Dumnezeu când deodată, un sunet de trompete ca la încoronarea regilor se auzi prin Rai și porțile Raiului începură să se închidă scârțâind, semn că se terminase ziua porților deschise în Rai și bodyguarzi și îngeri haidamaci musculoși ne luau de sub brațe și ne scoteau afară, căci evident, nimeni nu se dădea dus de bunăvoie din Rai. Na ! Că n-am apucat să-i iau și eu interviu Lui Dumnezeu, căci chiar dacă El spusese că are tot timpul din lume, regulamentul din ziua porților deschise în Rai nu permite ca Domnul să fie deranjat prea mult de muritori de rând. Atunci, pentru că nu mai era timp și expresul retur 999 Rai-Pamânt era tras la peron și pufăia din locomotiva sa cu abur roz, încropii o scrisoare cu tot ce aveam să-L întreb în interviu și Dumnezeu să mă lămurească, și-o pusei la cutia poștală din gara Raiului. Dacă s-a dus naibii interviul cu Dumnezeu, așa numai i-am scris doar o scrisoare profitând de șansa irepetabilă în viață de a călători odată în ziua porților deschise în Rai, măcar și în vis. Iată scrisoarea :
5) "Doamne, câte-aş fi vrut să te-ntreb în singura zi înainte de-a fi mort când ne-ai dat voie să te vedem ! Înainte de asta aș vrea să-ți mai spun că ăştia de pe-aici au început să cârcotească de discreția și tăcerea Ta simptomatică zicând că nu exiști, exasperați și înnebuniți de tăcerea și ascunzișul Tău, zicând numai măscări despre Tine. Tu ai răspuns, Doamne, în finalul interviului jurnalistului care a murit dubios, ca oamenii să nu uite că Tu ești alfa și omega, că ești aici totdeauna printre noi oamenii și ne ajuți tuturora celor ce caută în rugăciune către Tine și chiar celor care nu se roagă le dai o pâine să mănânce, plină de chimicale și initium, dar ei uită, nici nu știu de chimicale, nici nu le-ar folosi să știe, că grea mai e foamea în gâtul și burta omului ! Mai bine să mănânci chimicale și să mulțumești Lui Dumnezeu decât să nu mănânci nimic și să mori de foame fără Dumnezeu. În nemernicia lor, unii zic însă :《Dumnezeu e aici totdeauna și nicicând》. Iată ce mai zic unii dintre ei în penibila lor îndrăzneală :《Să nu-mi spuneți că Dumnezeu e ascuns după semafor și nu vede când o beizadea a unui baron local trece cu bolidul pe roșu pe zebră și calcă mortal un copil care în recreația mare trecea strada să-și ia un covrig de la chioșcul de peste stradă》. Mor atâția copii Doamne... Oricât te-ai uita la chipul tău în găleata scoasă din fântână să bei apă, chipul îți va fi hâd datorită mișcărilor apei din găleată. Nevrând s-o recunoască, mama oricărui copil mort, așa Te vede Doamne în subconștientul ei. Ura ei pentru moartea copilului e mută în lacrimile care de prea multă sărătură devin amare și astfel protestul mut al mamei îndoliate e visceral, e neadresat și impersonal, disimulat în paranoia fricii și respectului de Tine Doamne, pe care toate mamele îl au chiar dacă în clipa morții copiilor lor toate mamele privind cu ochii înlăcrimați cerul plin de furtună și nori ar vrea să țipe : "Câine ești, nu Dumnezeu...!!!", cum a strigat actrița Olga Tudorache interpretând un rol într-o replică din filmul "Răpirea Fecioarelor" fiindu-i omorât copilul Vizante de turci. Atâta vreme cât mai moare un om nevinovat Doamne și altul vinovat e cu putință să facă rău unuia inocent și să scape datorită postului și rugăciunilor, și când Tu ai pus judecători corupți pe pământ ca să te bage nevinovat în închisoare iar pe alții să-i scape, în loc să judeci Tu Însuți aceste pricini și toate pricinile grele ale oamenilor ca să fie dreptate neștirbită divină, și atâta timp cât avioane cu mame și bebeluși în ele plecând în vacanță sunt doborâte de bastarzi cu rachetele lor sol-aer Buk nenorocite și Tu Doamne care tocmai ce hălăduiai prin Cer și nu ai parat cu mâna Ta Sfântă ghiuleaua criminală inutilă trimisă de iresponsabili asasini pe cer să distrugă avionul, orice pilde bune ne dai Doamne și oricât ne-ai vorbi de frumos de faptul că ești mereu lângă noi și ne aștepți să facem un pas către Tine, absența și pasivitatea Ta obstinată din lumea și actualitatea curentă și îndobitocită de nedreptăți ni se pare criminală. Nu Tu Doamne vorbești înțelept ca să luăm aminte la îndreptările Tale, ci noi oamenii vorbim înțelept despre un Dumnezeu absent nemotivat din realitatea curentă dar care din enigma și discreția Sa demiurgică irațională nu are atâtea pretenții de gestionare a efemerității umane câte îi atribuim chiar noi în naivitatea noastră bolnavă. Păcat de tot timpul pierdut de Tine Doamne cu noi și de noi cu Tine ! Cine plătește și cine-i vinovat pentru acest păcat ? Așa închei scrisoarea mea, dacă ai timp, răspunde Doamne acestor bastarzi, oamenii necredincioși care te calcă pe nervi ! "
6) Se pare că Dumnezeu și-a pus un bun și eficient serviciu de pază și de informații care îi apără regimul divin de toți cârcotașii, adeverind vorba care spune că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Căci prin geamul expresului de Rai care mă ducea acasă, căci nici în Rai nu-i ca acasă, am văzut cum haidamaci din garda divină spărgeau cutia poștală și rupeau în bucăți scrisoarea mea pierdută pentru Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu