50) DE DRAGOBETE UNII SE SĂRUTĂ, ALȚII SE ÎMBATĂ
1) De Dragobete unii se sărută și se iubesc, alții se îmbată prin crâşme și alții se joacă cu jocuri pe calculator. E foarte trist. Căci cei ce se sărută și se iubesc, se iubesc până ce moartea îi va despărți, bețivii fac ciroză la ficat iar cei ce se joacă pe calculator își strică ochii și deformează coloana de la atâta aplecat în fața monitorului cu iluzii virtuale. Asta nu e viață ! Căci cei ce se sărută și se iubesc, se vor iubi mare parte trei luni sau trei ani, apoi se vor jigni și pălmui ia apoi vor da divorț ; cei ce își găsesc consolarea în rachiu, toți vor face ciroză și vor da în primire, spre bucuria casei de pensii care vor scăpa de atâtea pensii date pe rachiu ; iar copiii care stau pe jocuri pe calculator se vor îmbolnăvi de boala calculatorului în loc să se dea pe tobogan în ploaie și să aterizeze cu fundul direct în baltă, să facă chiftele din nămol și să arunce pe casa lui moș Pandele, gustând astfel din plin din Raiul copilăriei.
2) E incredibil cum de Dragobete cei din extremele vârstelor sunt discriminați și ocoliți de această sărbătoare. E vorba de bătrâni și copii. Primii, bătrânii, sunt niște epave a tot ce a mai rămas din ei după poveștile lor de dragoste fie trăite, fie visate, cele mai multe spulberate, patimi demult moarte și înmormântate în ochii lor stinși de bătrânețe și în inima speriată și șantajată de cuvenitele preinfarcturi specifice vârstei. În aceste condiții, inima bolnavă a bătrânilor nu poate să fie decât un mormânt de visuri de dragoste și de fericire, paradigma inexorabilă în care toți vom ajunge curând, dezvățați a visa și iubi, stați liniștiți. În aceste condiții un bătrân va privi circumspect sărbătoarea Dragobetelui. Se va retrage supus și răpus de boala parkinson sau alzheimer în această simptimatică a bolii ca obligație biologică finală a omului. Cei care vor scăpa cu mintea și trupul relativ sănătos la vârste înaintate, din decență nu se vor mai gândi la dragoste ci se vor retrage în cărți și în înțelepciunea lor scorțoasă și acră. Sau se vor duce la biserică și se vor dărui dragostei platonice pentru Dumnezeu, ca surogat insipid pentru dragostea de Dragobete. La cealaltă extremă a vârstei raportată la dragoste și Dragobete sunt copiii. La fel nici ei nu pot datorită vicisitudinii vârstei să aibă dreptul la Dragobete și voluptățile și încântările inimii de dragoste tânără și pătimaşă. Până la o vârstă fragedă mai ține cu urşi de pluş, cu căluți roz, cu păpuși Barbie, cu maşinuțe și tractoraşe de jucărie și cu minciunile despre Moș Crăciun, sacul cu daruri, sania și renii săi năzdrăvani. Și copiii au ochi și simțuri și văd că dragostea-i bună și e o lume mai mirifică și plăcută decât calvarul de a fi mângâiați pe cap de mătuși. Deja de la 10, 12 ani care băiat n-a îndrăznit să viseze la dragostea pentru fata din scara lui și s-o sărute în umbră la palierul din scară fără bec, ori când părinții ei sunt la servici, băiatul cu inima să-i sară din piept să-i bage mâna la merele din tricou sau la mătasea de porumb din pantalonii scurți ? Toți am făcut aceste prostii la acea vârstă. Oare ce mai fac fetele care le făceam așa la 12 ani și ele închideau ochii și nu mai credeau în păpuși Barbie și erau fericite ? Iată, cu Dragobetele nu este de glumă căci euforia dragostei pubere trebuie să se oprească brutal într-un loc dictat de civica normală ingenuă a copilăriei și pubertății. Deci, tot așa dramatic ca și în cazul bătrânilor care nu au datorită vârstei un Dragobete autentic, și în cazul copiilor Dragobetele este un Dragobete interzis, inadecvat, nepotrivit vârstei. Dar dacă nu erau prostiile și dulcile nebunii pe care le-am făcut fiecare la o vârstă a copilăriei, demult muream de dorul lipsei unor dragi și nebune amintiri și de oftică și de inimă mult mai rea decât avem acum.
3) Ați fost fericiți de Dragobete ? V-ați îmbrățișat și sărutat ? Gândiți-vă că sunt ochi și inimi care nu v-au putut uita. Poate nici voi pe ele. Și de Dragobete v-ați fost un prilej de adâncă tristețe și durere mută și înghițită, când priviți în gând persoana aceea pe care-o cunoașteți, când o priviți și-o legănați în gândurile voastre într-o dragoste mare, pe care n-ați trăit-o niciodată, sau pe care dintr-o prostie ați refuzat-o și-acum regretați, sau pe care ați trăit-o acea dragoste mare pe bucățele mici, pe furiș și acum după atâta amar de timp iar vă e dor. De cine vă e dor de fapt atât de mult ? Ce vă lipsește când aveți de toate ? Toți sunt împrejurul vostru, vă zâmbesc, vă fac cu mâna, vă urează un Dragobete fericit, vă umplu de pupături dar voi râdeți mânzeşte. Toți vă gândiți de Dragobete, acolo în cămara aceea ascunsă a inimii voastre de care nimeni n-are nevoie, vă gândiți cu acea parte a inimii la o dragoste mare care a fost sau n-a fost. Oameni serioși, vă gândiți la o dragoste care n-are amintire și nici speranță. De demult vi se trage. De când erați tineri. Și încă nu sunteți bătrâni. De aceea înțelepciunea bătrânilor care nu mai au dreptul la Dragobete vi se pare inadecvată încă vârstei voastre relativ tinere chit că aveți argint pe la tâmple ; iar jocul copiilor vi se pare ceva pueril și stupid care nu vă suscită interesul autentic ; căci fiind încă relativ tineri, toată înțelepciunea și jocul vostru, toată noima și plăcerea înțelepciunii și jocului pentru voi constă să vă gândiți încă la o dragoste mare. Iată ce vă place ; iată ce vă populează gândurile, de când erați puberi și adolescenți și vă giugiuleați prin scări, și până acum ; căci așa cum există merii și salcâmii care înnebunesc și chiar înfloresc a doua oară, așa e și inima omului care caută a se îndulci cu amintirea, cu gândul la o dragoste mare, trecută sau viitoare, practic imposibilă. Chiar dacă avem picioare și mergem, toți suntem pomi ; legați de pământul nostru, de pe unde am crescut. Nimic nu ne determina să facem flori dacă nu ne gândeam, dacă nu scontam și visam ca pomii la o dragoste mare ca un roi de albine care să ne aducă florilor noastre polenul de la alți pomi îndrăgostiți și ei de florile noastre. Toți pomii din lumea asta înnebuneau și se transformau demult în mărăcini dacă suferind de inexorabila soartă a destinului lor imobil nu aveau inspirația să viseze la albine și să le aștepte cu flori cum așteptați voi de atâta amar de vreme o dragoste mare să vină de la cine vă place și ea nu mai vine, nu mai vine nici de Sfântul Valentin, nici de Dragobete, sub toate pupăturile sub care muriți sucombând de plăcere...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu