53) CAMPIONII SPERANȚEI

53) CAMPIONII SPERANȚEI

  1) Când privești un om religios, un bun samaritean care ți se adresează, prietenul tău, colegul tău, fratele tău, vărul tău, în cuvântul lui, ca un lait motiv vezi inserată o idee obsesivă, o idee de o mie de puncte care îl motivează solemn și ireversibil pentru întreaga viață : ideea de speranță.

"Aşa virtuoşii murind nu desper,
Speranţa-a lor frunte-nsenină,
Speranţa cea dulce de plată în cer,
Şi face de uită de-a morţii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchină.

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţe, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii". (Mihai Eminescu)

  2) Speranța credinciosului pentru plata în Cer pentru toată munca credinței sale nu o poate întrece în intensitate și în entuziasm nici un alt tip de speranță. Speranța credinciosului se numește nădejde și are acest nume special căci se leagă de vocația Lui Dumnezeu de a fi sprijinul și nădejdea tuturor celor fără de nădejde. Nu poți privind un credincios în actul rugăciunii sale către Dumnezeu să rămâi imun și să nu păleşti simțind în inima ta cum cazi în ridicol în mijlocul unei lumi întregi motivată și înregimentată în ritualul trăirii intense religioase în mijlocul căreia rebel și insolent te simți ca un motan stingher cățărat într-un copac de frica câinilor, ca un încurcă lume privind exercițiul meticulos al credinței ce-i motivează pe toți credincioșii a se manifesta într-un accent net de superioritate față de tine trogloditul care nu poți spera să primești de la Dumnezeu atâtea daruri, compensări și beneficii câte speră un credincios, campion al speranței, de la Dumnezeul lui.

  3) Credinciosul, campion avid al speranței în Cer, care speră prin credința sa în gestionarul și intendentul acestui Cer numit Dumnezeu să acumuleze ahtiat importante beneficii ezoterice pe care i le vor aduce veșnicia și părtășia cu Dumnezeu, îți va râde în nas și acuzându-te că ești un eretic, un ratat, un damnat și un candidat perfect, o trufanda pentru diavolul care te va schingiui pentru necredința ta, te va face să te simți intimidat, te va ridiculiza prin infatuarea mândriei lui religioase, și te vei simți ca un pierde vară, ca un greiere care nu strânge ca furnica în mușuroi nestemate de credință cu care credincioșii se prezintă cu duiumul în fața Lui Dumnezeu la Înfricoșătoarea Judecată, pe când tu ești un zăbavnic care îți pierzi mântuirea și mori pe limba ta păgână, căci nu poți să vezi în Dumnezeu și în credința oamenilor decât o boală psihică a gândirii la care tu ești imun, o boală care se constituie paradoxal într-o calitate curentă a timpului, o boală dulce și mângâietoare pentru că face bine inimilor credincioșilor, îmbălsămându-le să bată voioase pe calea credinței, o cale bătută și sigură pentru că este oficială și recunoscută de spiritul religios în vogă al timpului curent. Dacă tu ești încăpățânat și nu vrei să asculți cuvântul Lui Dumnezeu, n-ai decât să te duci la dracu', e dreptul credinciosului de a te da pe mâna Lui Dumnezeu ca să fii judecat, nu-şi mai bate el capul cu tine. Căci credinciosul ți-a spus de o mie de ori și ți-a dat clar de înțeles să faci ca el, să-i aduci laudă Lui Dumnezeu din toate motivele și cu toate ocaziile de vrei să moștenești Împărăția Cerurilor și să vezi pe Dumnezeu.

  4) Văzând această goană după aur a credinciosului în căutarea mântuirii în Cer motivat de forța care-i dă putere și determinare numită speranță, tu cel sceptic ce-ți mai rămâne să speri când toate speranțele au fost uzate de oameni pentru credința în Dumnezeu ? Umil poți spera ca religia să nu capete în omenire accente mai fanatice decât până acum astfel încât oameni atât de motivați religios văzând că nu subscrii dumnezeului și credinței lor să te considere cumva ca fiind dușmanul lor și al dumnezeului lor și să-ți taie capul cu sabia în piața publică zicând că ești necredincios și că prin necredința ta aduci blasfemii dumnezeului care face furori în inima lor astfel încât ei Îl apără, îi apără reputația dumnezeului lor, punând de câte un atentat și explozie în gări și aeroporturi ca să te învețe minte să nu atentezi la demnitatea dumnezeului lor încât sângele tău păgân curgând pe jos i-ar mai liniști. Credincioșii din toate timpurile și din toate locurile tot speră ca dumnezeul lor pe care îl apără, să-i apere și el, astfel încât ce ușor e să constați cauza cruzimii în lume, motivul tuturor conflictelor și războaielor, unde popoare diferite, cu concepții și culturi diferite își apără fiecare cu prețul sângelui dumnezeul fabricat de ei în dauna dumnezeului mai rău fabricat de dușmani. Să speri că un astfel de dumnezeu care nu e în stare a asigura pacea între ființele create îți va asigura pacea și odihna în Cer e o nerozie criminală și dezgustătoare. De aceea ca unul pe care te-au dezamăgit toți zeii și dumnezeii și modelul lor falit de lume și de viață, tu nu mai poți spera în mod realist și de bun simț decât ca omenirea, măcar peste un veac sau două de războaie și conflicte care vor mai pustií omenirea, să-şi dea seama în sfârșit de cauza reală a conflictelor interumane care este vana jignire pe care o percepe un popor cu o religie și un Dumnezeu, că i-o aduce un alt popor cu altă credință și alt Dumnezeu, numai pentru faptul că se încumetă să creadă în altă religie și alt Dumnezeu și să îi ia Dumnezeul și religia lui în râs și de aici rezultă ofensa, și de aici rezultă dorința de răzbunare și asta e cauza motivantă și laitmotivul tuturor conflictelor interumane și a lipsei de pace în omenire, atâta vreme cât oamenii se ocupă cu religia și Dumnezeul lor, din cele peste două sute de religii și Dumnezei care toți generează dragoste între seminții înfrățite, dar ură și război între seminții diferite, iar istoria omenirii ne stă dovadă vie și sângeroasă în în acest sens.

  5) Nu poți avea nici un fel de speranță cum speră toți cu ajutorul dumnezeului lor la conservarea egoismului lor mărunt într-un Cer depozitar al tuturor caracterelor găunoase și defecte care speră de la un dumnezeu o pace și o mântuire meschină și sinistră, după viziunea oricărui criminal care și-a apărat credința și dumnezeul lui ucigând și disprețuind pe alții de altă credință sau de nici o credință. Într-o lume de criminali aflați pe poziții de luptă, cu cărți sfinte și lozinci de luptă împotriva păgânilor, nu mai poți să speri decât ca să nu apuci ziua și spectacolul tragico-psihiatric să vezi cum un credincios descoperă că nu există Dumnezeu, când va începe să tremure, să facă atacuri de panică, să înnebunească, să se apuce de băut, de fumat și desfrânat, să te omoare și mai lesne, ca dovadă că nu umanitatea din el și nu pura rațiune umană l-a ținut în frâu ca să nu fie rău și să fie uman ci o forță străină și artificială numită Dumnezeu care poate fi privit bun până la punctul când a damnat o întreagă omenire creată însuși de El să fie dezmoştenită de Rai pentru un stupid păcat strămoșesc al dorinței naturale a omului de cunoaștere. De atunci încolo Îl putem privi pe Dumnezeu ca autor și dispozitor moral al lumii pe care o avem, care numai lume de manufactură divină n-o putem numi și pe care o condamnă în masă la iad dovedind că nu își poate repara ce-a creat, ca "să își ia înapoi TOT lucrul mâinilor Sale în Rai", nu numai pe unii aleși pe sprânceană numiți credincioși .

  6) Nu poți spera decât să nu apuci ziua jenantă când credincioșii se vor simți ridicol când își vor apleca ochii și spre alte evanghelii interzise și arse prin hotărârea consiliului de la Niceea de împăratul Constantin în anul 325, care fiindcă a visat un vis în care i s-a zis : "Prin semnul acesta vei învinge" : (crucea) , a rămas recunoscător lui Iisus și crucii Lui și de aceea a consacrat creștinismul în frunte cu Iisus mesia ca religie de stat și a interzis toate celelalte culte religioase împreună cu rivali puternici și în vogă ai lui Iisus în vreme, cu destui adepți la timpul respectiv, cum ar fi personaje mesia cum au fost : Apollonius din Tyana, Simon Magul, rival al apostolului Petru, zeul Mythra, zeița Isis, fecioară care l-a născut pe Horus tot pe 25 decembrie ca și Maria pe Iisus, Ioan botezătorul care a săltat în pântecele mamei sale bătrâne Elisabeta când Maria însărcinată tot atunci cu Iisus era în preajma Elisabetei. Ioan botezătorul a avut chiar și adepți, maldeenii, care erau bineînțeles împotriva urmării Lui Iisus. Suntem creștini datorită împăratului roman Constantin care a interzis sub sabie pe toți acești mesia, a lăsat doar evangheliile prezente să se popularizeze în omenire, iar pe cele agnostice le-au ars, care vorbeau despre un Iisus mai uman care chiar și râdea sau se săruta mereu cu Maria Magdalena, și chiar a avut o fată cu ea, care după moartea Lui Iisus s-ar fi retras în Franța încât chiar are moștenitori direct din Iisus pe linie genetică până în ziua de azi. Bineînțeles că celelalte evanghelii diferite de cele acceptate de împăratul roman Constantin, acesta a pus de le-au ars iar câțiva au ascuns câteva în grotele de la Qumran descoperite în 1947. Omenirea n-a știut că există evanghelii după Iuda, după Toma și după Maria Magdalena, care vorbeau altceva și au fost interzise și distruse de Constantin, împăratul roman, sărbătorit cu fast în calendarul creștin ortodox. Astfel, datorită întâmplării aleatorii a hotărârii unui împărat roman a rămas consacrat doar Iisus ca mesia, așa cum îl știm, sobru, care n-a râs niciodată, virgin, cast, pur, cu prepuțul penisului tăiat, act numit tăiere împrejur pentru că în deșert unde nu prea era apă nu puteai să te speli regulat și astfel îți tăiau de mic pielea penisului ca să nu capeți infecții. Iată dar, doar pentru că împăratul Roman Constantin a decretat creștinismul ca religie oficială și obligatorie și pe Iisus ca mesia, de asta suntem astăzi creștini și nu apollinişti, mythraişti, isisişti etc. Nădăjduința mea este să nu privesc un creștin cum se jenează descoperind toate acestea și faptul că este un creștin dedicat și fervent dintr-o întâmplare, un vis și o hotărâre a împăratului roman Constantin luată la consiliul de la Niceea în anul 325. Nu-ți mai poți dori, într-o lume unde Dumnezeu există și se manifestă datorită visului împăraților antici, nu-ți mai poți dori decât ca murind mâine poimâine să nu apuci să nimerești într-un Rai agreat de un Dumnezeu preferat de un simplu împărat roman al antichității care L-a impus ca personaj divin tuturor, un Dumnezeu care a creat un Rai unde și în prezent este interzisă cunoașterea binelui și răului, unde merele din Rai cad toate pe jos nemâncate de nimeni de la Facerea Lumii și fac muşițe bețive de te îmbeți numai de alcool din aer la câte mere putrezesc inutile pe jos și prin ramuri.

  7) Este o angoasă și o neliniște să știi că murind poți din marea și buna mărinimie a unui Dumnezeu să nimerești într-un Rai în care așa cum spune Ecleziastul în Vechiul Testament este o lume care te primește doar mort, "iar în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înțelepciune", adică o tristețe colosală și o lipsă totală de orizont și satisfacție indefinită și de aceea total inutilă. De aceea nu știu pentru ce murind vor toți oamenii în Rai dacă nu știu ce vor face acolo și pentru care oamenii se topesc de interes și nu știu cum au această plăcere irațională și imposibilă, pentru că nici în Rai nu e ca acasă, aici în lumea noastră vie și deșartă, plină de păcate și ispite, unde am fost deportați ca niște câini de Dumnezeu, Tatăl nostru din Ceruri, din Rai pe care îl împuțeam cu hoiturile noastre și îi luam Lui Dumnezeu nasul din loc.

  8) Unui credincios care te privește circumspect și acuzator pentru blasfemiile pe care simte că i le aduci Dumnezeului lui nu-i poți spune decât aceste cuvinte :
  -Tot respectul bunul meu samaritean dacă cuvintele mele ți s-au părut afronturi, nu atât pentru demnitatea și onoarea credinței tale, cât a Dumnezeului care e fabricat de tine și îți apără credința, concepțiile despre lume și viață și tu Îl aperi la rândul tău pentru că ți-a pus în cap așa ambiție. Creatorul universului, a tuturor celor peste două miliarde de galaxii nu poate fi apărat de un exemplar biologic mărunt și efemer cu o sangvinolentă și degrabă canceroasă biologie, cu 11 metri de intestine degrabă stricabile prin boala numită infarct mezenteric. Cu aceste stigmate ale sănătății și ființei sale pe cap, cum poate un exemplar biologic al regnului animal numit credincios, apărut cu totul întâmplător pe o planetă infimă, Terra, de la marginea unei galaxii din cele două miliarde de galaxii, apărut din întâmplarea unui act sexual întâmplător reușit numai fiindcă partenera a fost întâmplător la ovulație și i s-a fecundat ovulul, să spună și să gândească că îl apără pe Dumnezeu și să dorească atât de fierbinte și avid părtășia cu El ? Este evident că dacă exista Dumnezeu și voia să mă facă hindus eram hindus, dacă voia să mă facă musulman eram musulman, iar dacă m-a făcut creștin asta nu înseamnă că eu împreună cu două miliarde de creștini suntem pe calea cea bună iar două miliarde de musulmani și alte două miliarde de hinduși, şintoişti ori de altă credință se înșeală. Dar dacă dacă ei, păgânii cum îi numim noi creștinii nu se înșeală în credința lor și credința și Dumnezeul lor este mai bun, atunci credința mea creștină și Iisus se înșeală și sunt minciuni. Aceasta este o probă suficient de bun simț ca să-şi dea seama tot prostul că Dumnezeu nu există ci există numai o ceartă între ambiția semințiilor și popoarelor diferite de a-şi consacra dumnezeul lor care le convine după propriul lor model de lume și de viață. Un Dumnezeu prin absurd existând nu avea nici un interes să se dedubleze în atâția dumnezei diferiți puși pe harță așijderi ca și apologeții lor, credincioșii atâtor credințe, seminții și popoare care pur și simplu şi-au fabricat și imaginat idolii divini, Dumnezeii lor care evident că sunt răi sau buni precum ei, oamenii care i-au imaginat. Nu degeaba s-au consacrat expresii barbare din scrierile religioase ca : "sabia de foc a arhanghelilor Lui Dumnezeu" sau "biciul Lui Dumnezeu" prin care ne dăm seama cum oamenii, copiindu-şi năravurile sângeroase la nivel de idoli divini, și-au molipsit și zeii cu năravuri sângeroase și barbare strict de natură umană.

  9) Descoperind astfel că Dumnezeu nu are cum să fie barbar, cu săbii antice și bice de zbir în mână și că mai degrabă descoperi că un astfel de Dumnezeu nu există și spunându-le-o în față, nici un credincios nu te-ar agreea și nu te-ar răbda să le iei Dumnezeul și să nu pui nimic în vidul creat în inima lor. Le poți vorbi de umanitate și că pot fi buni și fără conceptul de Dumnezeu care a adus războaie și crime între seminții și popoare de la Facerea Lumii. Spunând credincioșilor că nu există Dumnezeu, ei te pun la disecție și se miră ce fel de organism poți fi ca să nu simți ca ei credința și te urăsc mai mult și mai cu temei cu cât le vorbești mai logic despre imposibilitatea Lui Dumnezeu, cum din veci urăsc credincioșii pe cei de altă credință sau de nici o credință. Istoria sângeroasă a omenirii începe și se întreține peren și de la unii ca noi, asta e trista mea constatare și motivare a nădăjduinței mele prezente și viitoare torpilate de lipsă de temei a sesiza logica unui Dumnezeu consacrat oficial al clipei de față. Or nădăjduința mea viitoare în binele, fericirea, pacea și prosperitatea umanității e imposibilă căci e oprită de Dumnezeu prin chiar sistemul oribil pe care l-a implementat pe fața acestui pământ și nici nu reușește să-l schimbe cu ceva mai bun. Căci precum vedem,  lumea propusă de credința și Dumnezeul curent cât și de zeii trecuți și de toți zeii, e o lume utopică din cer, cățărată pe un munte de cadavre, trecute, prezente și viitoare. O fericire din Rai sub podelele căruia curge sângele și lacrimile pământenilor din toate timpurile îmi repugnă ; și mă întreb cum de ne-a dat ochi Dumnezeu să vedem așa dezastru existențial în care a scăpat lumea de sub control ?, iar singura reparațiune care ne-o dă divinitatea, nouă, disperaților pământului, este lumea neverosimilă și fără acoperire a Raiului unde într-adevăr poate fi foarte frumos, dar de unde, așa cum spunea Nietzsche, lipsesc toate personalitățile interesante încât Raiul e plin doar de sfinți și preafericiți, care au rumeguş parfumat cu mir bine mirositor în piept și nu emoții umane ca noi.