XIII) VIAȚA NOASTRĂ, CERERE ȘI OFERTĂ DE CADAVRE PENTRU CER
1)
Oare de ce trebuie să trăim afundați într-o mocirlă și un flux continuu de crime, boli și orori care ne provoacă existența de la tinerețe pân' la bătrânețe, de dimineață până seara și de seara până dimineața în această tristă experiență ce ne-ai denumit-o viață pe pământul creat de Tine Doamne din nimic ? Nu contează ce opțiuni teoretice miloase, bune și pacifiste ai avut Dumnezeule. Rezultatul practic al realităților terestre, câmpuri de războaie fumegând trecute și iminent viitoare spun totul despre mâna Ta artizană Doamne. Cum de n-ai răbdat să fie două mii de ani de pace și ai creat omenirea care-a înfăptuit în două mii de ani prin ambițiile-i beligerante atâtea confruntări trecute, prezente și viitoare și a vărsat atâta sânge nevinovat amestecat cu pământ de s-au făcut ogoare unde crește grâu și porumb din care noi mâncăm și-Ți mulțumim Doamne pentru pâinea noastră cea de toate zilele făcută din grâu care a supt lacrimile și sângele atâtor soldați...? Atâția soldați care-au murit, atâția bolnavi care s-au stins în agonizante dureri, atâția inocenți asasinați de criminali și tâlhari, au putut muri liniștiți doar făcând apel la Tine Doamne, invocându-Ți autoritatea mereu în vogă a imperiului religios care statuează atât de solemn reparațiunea paradisiacă prin care se eludează, se rezolvă și șterg urmele a atâta nedreptate, a atâta sânge curs, a atâtea vaite de durere umană rezolvată paliativ prin promisiunea cinică și tardivă a salvării paradisiace postume din lumea de dincolo a morților, răsturnată și poreclită de cerbicia religioasă o lume a viilor reeşapați... În preajma Paştelui, a Crăciunului mereu se întâmplă minuni pe la mănăstiri, icoane ce încep să plângă cu lacrimi de sânge, apar cruci și chipuri ale Lui Iisus prin coji de copaci și lemne sparte, sunt oameni cărora li se formează stigmate, răni din care curge sângele la mâini și picioare asemenea Lui Iisus. În fața acestor minuni orice ateu sau sceptic este descurajat și intimidat până la cutremurare iar mândria și sentimentele religioase ale credincioșilor explodează și jubilează ca niște floricele de porumb care sar în ceaun. În fața acestor minuni sau altele, cea mai la îndemână și comodă explicație este că toate sunt semne ale puterii Tale Doamne. Știm că Tu ai despărțit Marea în două ca să poată trece oameni ocrotiți de Tine prin ea, știm că ai transformat apa în vin și că ai mers pe luciul apei, apoi că din doi pești ai săturat o mulțime flămândă. Oricât ni s-ar părea de incredibil am văzut și noi cu ochii noștri în zilele noastre minuni făcute de oameni ca și noi, nu neapărat sfinți, oameni care au mers pe apă, precum Dynamo iluzionistul englez mergând pe Tamisa sau Johannes gălățeanul care a disperat autoritățile când a fost văzut mergând pe Dunăre în apropiere de Palatul Navigației din Galați și o şalupă cu megafon a plecat pe Dunăre ca să-l avertizeze de pericol și să-l ia de pe luciul apei unde pășea tacticos și impasibil. Sau Copperfield care a făcut să dispară Statuia Libertății. E numai opinia și prejudecata oamenilor că lucrurile incredibile și minunile făcute de oameni sunt drăcești iar cele ce sunt făcute de Tine Doamne sunt dumnezeiești. Ce ne oprește să vedem după similaritate cum toate mai degrabă sunt iluzii ? Oricât am vrea să-Ți dăm un credit și o supervizare asupra acestor minuni care ne vorbesc indescifrabil despre puterea divină nimic nu ne împiedică să vedem în primul rând prozaica și trista realitate care este ; trista realitate că trei minuni nu sunt suficiente pentru a acoperi și mușamaliza trei miliarde de drame care se întâmplă secundă de secundă pe pământ, neoprit, peren și dintotdeauna. Și râurile de lacrimi și sânge care-au curs și vor curge pe pământ dintotdeauna nu pot fi șterse și oprite ori negate și ascunse de câteva găleți de sânge curs din icoane. Chiar dacă o mie de ani ar începe să plângă toate icoanele cu lacrimi de sânge care să umple podele de biserici cu bălți și lacuri de sânge, chiar dacă icoanele făcătoare de minuni ne vor ului în credincioşenia noastră mereu mai puternică, ele mai mult de atât nu pot face ; și lumea va fi și va rămâne în continuare așa precum a fost, criminală, canibală și sângeroasă prin voia Ta Doamne care cu părere de rău ai fost complice dintotdeauna și autor moral prin tăcere la iadul nostru terestru iar televizoarele noastre mereu vor anunța breaking news-uri cu crime și războaie, atentate și accidente, catastrofe și genociduri neoprit și în toate timpurile, că de asta sunt televizoare. Să nu dai vina Doamne pe diavoli pentru tot răul nostru că ne-au corupt și ne-au ispitit căci Tu i-ai creat și pe diavoli, iar dacă nu i-ai creat așa răi cum sunt ci ei au devenit răi între timp, cum de ai îngăduit să se întâmple sub autoritatea Ta asemenea neajuns ?
2)
Nimic nu va putea schimba caracterul criminal în sine al lumii create de Tine Doamne, de a cărei creație nu putem nega că ai fost și ești atât de mândru și atât de răspunzător socotind că a fost un succes, dar în fapt un carnagiu și o tragedie ireparabilă. O mie de ani de icoane care plâng în biserici și de lumânări care se aprind singure la Mormântul Lui Iisus tot sunt mai puțin și nu pot eluda și șterge celelalte mii de ani trecute ori viitoare a căror tragedie în istoria omenirii cântăresc mai tragic și vorbesc mai limpede despre inexistența Ta Doamne, decât despre existența Ta placidă, imposibilă, impasibilă și cinică cu coroana de rege al regilor care o porți pe cap ca să domnești bucuros peste destinul etern sângeros al omenirii. Oare de ce nu ai avut voința ori inexplicabil nu ai avut putere ori interes să ne faci aidoma bunătății și superbului Tău caracter, Doamne...? Ne-ai făcut programatic păcătoși de profesie în condițiile în care numai un duh să fi suflat peste noi și eram pe vecie buni și perfecți ca Tine, niște pui de Dumnezeu reușiți și calificați, virtuoși și întru cele omenești și întru cele sfinte, asemeni ursirilor calificate ale Tale și insuflării geniului cumințeniei și bunătății necondiționate de la Tine către noi... Or am ieșit niște nepricopsiți, răi și ageamii potrivit exigențelor Tale și ai inventat pentru greșelile și tarele noastre de comportament un mizerabil iad cu o completă gamă și instrumentar de tortură, de pedepsire și schingiuire exemplară pentru noi și păcatele noastre. Noi cei răi și păcătoși n-am apărut singuri Doamne. Cum putem fi singuri moral vinovați de neputințele și păcatele noastre când puteai, dar n-ai vrut să ne descotoroseşti atât de lesne, printr-un gest de baghetă magică divină de această posibilitate a noastră de a greși și a face păcate din te miri ce și pentru asta ne dai naibii pe toți în iad după cum Ți-e voia ? N-ai putut Doamne să ne faci mai buni sau n-ai vrut ? E maximul posibil ce ai putut scoate din omenire Doamne în tot actul Tău creator și e absolut exclus să mai fi insistat un minut în plus la masa Ta de lucru şlefuind mai mult omenirea ca să fie odată pentru totdeauna absolvită de otrăvitoarea libertate de-a păcătui fără placul și voia Ta, de a se rata astfel cu bună ori fără bună știință și a nu-Ți face pe voie ca să se ducă drept pedeapsă toți pe-un capăt în iad...? Ca păcătoși, am devenit inutili, dacă nu potrivnici intereselor Tale Doamne și-n această formă perfect inutili Ție, universului și nouă înșine... Nu înțelegem cum Infinitatea și Atotputernicia Ta nu se putea lipsi de serviciile unei omeniri care s-au dovedit sub așteptările și exigența Ta... Astfel nu înțelegem pentru ce ne-ai creat și pentru ce ne desființezi prin boli, prin moarte și prin aruncarea în lagărul etern al iadului. Nu înțelegem cum ai devenit dependent Doamne de rugăciunile efemeridelor care suntem și ce satisfacție Îți aduce corul stereotip al osanalelor și rugăciunilor noastre făcând apel toate la mila și îndurarea Ta. Sunt sigur că în univers puteai trăi fericit tot atât de bine și singur dacă nu ne-ai fi făcut căci nu văd ce satisfacții motivate și ce beneficiu am căpătat deopotrivă și Tu și noi oamenii Doamne prin însoțirea reciprocă într-o lume a ororilor, a condițiilor dramatice și neconvenabile în care facem figurație în această sângeroasă viață hărăzită de Tine să ne fie grea, în care ne batem joc, noi de Tine și Tu de noi obligându-ne să trăim din greu din sudoarea frunții (și uneori nici atâta lucru să nu putem, vezi șomerii de care statul n-are nevoie). E cumplit să constați ca om că Tu Doamne ai blestemat astfel lumea după păcatul strămoșesc, ca femeile să fie mușcate de călcâi de veninoșii șerpi ascunși prin bălării (drept pedeapsă pentru neascultare) și să nască prunci în mari dureri și în complicate stări ale facerii, de-au fost nevoite să apeleze la salvatoarea cezariană de care nu ai pomenit în nici o evanghelie precum că ar fi permis și indicat așa ceva...
3)
Doamne, prea grea urgie ai aruncat peste bietele femei obligându-le să fie supuse bărbaților lor, adică să fie ca niște sclave, ființe domestice de condiție inferioară față de bărbați, căci ele n-au voie a intra în altar, n-au cum și n-au dreptul a se face preoți, trebuie să fie supuse bărbaților lor care trebuie să le fie lor cap cum Iisus este cap bisericii ; ca să nu mai vorbim de drepturile și libertățile ce le au sau nu le au femeile în unele societăți care le obligă să se acopere din cap până-n picioare în cârpe într-o lume unde guvernează se pare un alt Dumnezeu cu alte legi... Deci ce splendoare de lume e asta de-ai făcut-o în care toate femeile sunt tratate din start de Tine Doamne ca niște ființe de categoria a doua, roabe fără drepturi și libertăți, animale domestice utile pe lângă casa bărbatului, bune doar de prăsilă fără a putea simți și ele gustul egalității de șanse în viață, și dreptul și satisfacția de a se bucura și ele de avantajele excelenței lidershipului de care masculii beneficiază din plin, dovada fiind că lumea e condusă preponderent de bărbați, însuți Tu Doamne alegând să fii bărbat și să fii la cârma universului...? Cum poți admite Doamne ca femeile să fie castrate din pruncie în unele societăți, scoțându-li-se clitorisul ca să nu mai aibă nici un interes și plăcere sexuală și să fie exclusiv supuse și obediente bărbaților lor din acele lumi barbare și nedemocratice ? Pentru ce mai tolerezi așa ceva și Cerul mai continuă să fie spațiul răbdător care poate să Te suporte și găzduiască pe tronul lui când Tu Doamne rămâi atât de insensibil ororilor lumii pe care ai creat-o și o tolerezi așa de sângeros la infinit ? Ele, femeile nu fac mare caz din asta Doamne, din faptul că sunt prin program divin ființe de categoria a doua, ele sunt supuse, evlavioase și virtuoase și Ți se-nchină integral după toate pravilele ce le-ai dat lor. Ele își acoperă părul, chiar dacă-i cald vara, îndură calvarul gravidității, îndură să poarte în țâțe lapte pentru creaturile pe care trebuie să le șteargă și la fund și să le crească și facă mari atâția ani și Te iubesc cu atât mai mult cu cât le-ai și spus explicit că nașterea pruncilor lor în dureri e o pedeapsă pentru neascultarea Evei. Femeile, Doamne sunt tot ce avem mai bun și curat pe pământ... Ele sunt lumina și sufletul bărbaților și nu puteau să fie pedepsite în masă numai fiindcă Eva a vrut din tandrețe și dragoste să ofere soțului ei un măr dulce și gustos care tot n-avea nici un alt rost logic și practic pe-acolo pe ramuri decât să fie totuși mâncat, altfel de ce mai era dulce și roșu ?, dacă nu să bucure niște papile gustative cu toate vitaminele din miez create de Tine Doamne să întărească sănătatea consumatorilor de mere, ori nu să putrezească căzute pe jos sub mărul din Rai, potrivit zicalei care zice : "Un măr pe zi, ține doctorul departe", căci în Rai nu era nici picior de doctor de aceea merele ar fi fost bune de consumat, pentru sănătate, pentru dobândirea de cunoaștere și minte mai multă, iară nu interzise pentru evitarea păcatului... Dacă tot le-ai interzis merele oamenilor mai nimerit ar fi fost Doamne să nu pui mere ci să atârni pietre în pomul cunoașterii ori cel puțin mere cu țepi urât mirositoare care să-ți facă gura pungă și să-ți întoarcă stomacul pe dos de putoare... Mai bine puneai în copaci în loc de fructe ispititoare hoituri urât mirositoare, mațe descompuse de cadavru din care să curgă zeamă de cadavru verde negricios fleşcăit și putred, al cărui miros nu-ți place și Îți pui mâna divină la nas când știm cât de curat și antiseptic ești Tu Doamne în comparație cu noi mizerabilii, infecțioşii și canceroşii supuși tuturor metehnelor pe care ni le-ai dat căci acestea sunt efecte ale faptului că ne-ai făcut din carne și cu organe și ne-ai făcut muritori punându-ne în noi complicația organelor atât de lesne bolnave și stricăcioase. Cum aș putea să-Ți mulțumesc Doamne pentru tragedia mațelor din mine și infarctul mezenteric pe care-l pot face ca să mi se strice de viu toate burduhaiele în mine, să nu mai fie irigate de sânge, să se necrozeze și să mor ? Cum aș putea să-Ți mulțumesc pentru arterele care mi se înfundă cu aterom și pentru infarctul miocardic ori atacul cerebral, ori cancerul pancreatic sau de colon, schingiuiri și orori atât de posibile și verosimile de îndurat într-o zi de către orice om, când Tu vei plesni de sănătate împreună cu toți sfinții din Cer care vor recita poezii și Îți vor cânta psalmi iar eu va trebui să mor în durere și agonie cu preotul lângă mine chemat să-mi dea ultima împărtășanie ca să ai Tu satisfacția eternă Doamne pe care o ai când vezi cum ne stingem și murim ca niște gladiatori care preamăresc Cezarul care a arătat cu degetul în jos să moară gladiatorul sclav care luptă pe viață și pe moarte ? Ne-ai făcut muritori Doamne dar nici măcar nu ne-ai dat voie înainte să murim, să ne bucurăm de ceva, de viață, de știință, de cunoaștere. În pomul cunoașterii binelui și răului ar fi trebuit să nu pui mere ispititoare Doamne ci să atârni cadavre din care să curgă zeama împuțită a cunoașterii binelui și răului, care sigur țineau departe pe Eva și Adam și nu i-ar mai fi interesat niciodată a cunoaște și a ști nimic, vegetând liniștiți ca niște plante în ghiveciul numit Rai și astfel nu Ți-ar mai fi ieșit din cuvânt iar Tu ai fi fost fericit...
4)
De ce ne-ai făcut Doamne ca să ne zbatem atât de dramatic în realitatea noastră umană ? Ne-ai făcut să ne moară soțiile, copiii în brațe, și noi lor într-un spectacol funest de care nimeni nu poate scăpa... Doamne, privește ce ai făcut femeilor, ce crunt, perfid și inuman blestem le-ai dat pe cap dacă și după atâta urgie ele încă Te iubesc și mai mult și pătimaș, dedicându-Ți unele întreaga viață, cum sunt măicuțele... Privește cum unele de mici își pun haina neagră în cap, de copii vin de Ți se jertfesc pe viață, de muguri încă neînmuguriți în care viața a încetat în interiorul miezului odată cu prima rugăciune adolescentină ce Ți-au adresat-o... Privește Doamne aceste femei pioase, privește la broboadele lor negre înfășurate din cap și până în pământ și cum Ți se roagă în tot ceasul pe căldura cea de foc a verii îmbrăcate cu aceste cernite veșminte sub care fac eczeme de căldură și le inundă ciclul menstrual inutil al unui sânge care niciodată nu va hrăni un făt în burta lor ce va rămâne pe veci stearpă, fără copii căci ele adoră castitatea care și pe Tine Doamne Te unge la inimă. Și spune Tu Doamne de nu Ți se face milă de aceste inocente ființe, femeile cum se chinuie pentru Tine...? Ce gust crezi că ne lasă nouă o astfel de viață Doamne decât un gust fad ori otrăvitor până la lacrimi...? E ridicol a se crede că se poate trăi astfel într-o viață de netrăit când ni se amintește că viața începe abia când mori, adică în viața viitoare de pe lumea cealaltă a nimicului, a neantului și a minciunii... Cu toate simțurile, cu toate armele pregătiți de trăit, ni se spune... : "Ușurel..., Aruncați armele și mâinile sus toți ! Nu vedeți...? Acolo sus... e viața... Dezechiparea și rămâneți goi așa cum ați fost făcuți, fără nici un simț, fără nici o dorință... altfel, anatema păcatului vă paşte și iadul cu lilieci și duhuri rele vă va mânca în veci..." Astfel, când văd premisele acestei vieți a noastră unde pe fiecare vitrină frumos împodobită stă scris "ÎNCHIS", mi se înmoaie genunchii și devin Doamne o legumă, cu inima și sufletul zdrumicate de dezgustul și ciuda că atâta poți oferi Tu Doamne, Tu și religia Ta, acest sărac și cazon, inuman tratament, îți convine ori nu. Doamne, cu acest tratament orice ființă vie simte că se intoxică și i se usucă inima ca unei plante fără apă în ghiveci... Plante vegetând suntem Doamne și n-avem dreptul a aspira mai mult... Or de ce ne-ai mai făcut Doamne și ne-ai dat și conștiința ucigătoare a unui astfel de simulacru de experiment al Tău numit viață...? Căci nu putem trăi din cauza morții și nu putem muri din cauza dorului de viață... De ce ne-ai făcut Doamne și ne-ai dat conștiința urzicătoare a unei morți ieftine și fără sens, derizorie prin normalitatea și comunul ei, și a unei vieți sugrumată de iedera acestui grețos sentiment al sfârșitului...? De ce ne-ai făcut să murim și mai ales să murim în chinuri, căci orice moarte în care nu se moare de cancer cumplit parcă nu e deplină, nu e originală și nu are lustru pe nume și pe frontispiciul ei funest prin concepție... De aceea e și păcat să mori sănătos, să încurci planurile morții, s-o faci să strâmbe din nas când ei îi plăceau cancerul și puroiul să simtă cum pulsează în noi gâfâind transpirați în agonia morții și tumorile noastre irigate de puternice vase de sânge prin care Tu dispui Doamne să pulseze cu putere sângele ce ne hrănesc bolile... Să murim, Doamne e meseria noastră care nu Te deranjează... Să murim și să trăim efemer ca muștele bețive de oțet și neagățați cu strășnicie de sentimentul și bucuria vieții ca un pui de maimuță agățat inseparabil de blana mamei sale... Iată tot ce ni se cere : Să murim... Să avem minima decență de-a muri și de a nu-ncurca astfel un sistem a cărui industrie duduie de producție, de cerere și ofertă de cadavre : industria morții peste care Tu ești patron Doamne... De ce ne-ai făcut Doamne să ne despărțim dureros unii de alții, mame de copiii lor, soți de soții, copii de părinți, iubiți de iubite, câini credincioși de stăpâni, purici de pisici și invers...? De ce ne-ai făcut să ne iubim și să ne fim dragi doar până ce MOARTEA NE VA DESPĂRȚI...? De ce nu ne-ai făcut să ne iubim și să ne placem și dincolo de moarte...? Iată Doamne, ne dai tuturor cu parfumul ispititor și îmbietor al Raiului pe la nas dar ce mă-ncălzeşte să știu că voi deveni soldat în solda Ta în Rai și voi exulta de extaz și fericire, când știu că pe cine-am iubit și de cine mi-a fost drag am toate șansele să nu-l mai am prin preajmă prin Rai când în Rai singura iubire tolerată e iubirea doar de Tine, Dumnezeule... ? Să fim serioși... În Măreția, Atotputernicia și impozanța Ta, iubirea mea de Tine Doamne Te ajută și Ți-e de folos ca a cincizeci de mia roată la căruță... Firul de praf de stele care sunt nu poate ajuta cu nimic pe Creatorul Universului, a tuturor văzutelor și nevăzutelor... E ca și cum ai spune că muntele Everest nu s-a putut înălța fără caprele care-au sărit pe el... Doamne, ce aș face eu în Rai, mângâiat de Tine pe creștet când aș ști că de cine mi-a fost drag în viață e foarte posibil să știu că se zbate în chinuri surghiunit nemilos și crud în îngrozitorul iad...? Plângând de o bucurie tristă și dramatică aș scrâșni de durere din dinți în Rai să știu că ai mei dragi nu sunt cu mine acolo dintr-o eroare, dintr-un accident și dintr-o prostie a lor ori un click insuportabil de sever al Judecății Tale, Doamne, care ai hotărât că cei ce se iubesc se pot iubi doar până ce moartea-i va despărți și uneori nici atât... În fapt iubirea e o invenție a omului, a firii ca răspuns și contraargument la insatisfacția produsă de moarte și neclaritățile misticismului religios pretins specializat în problema și gestionarea morții... Ne iubim cu atât mai dulce și înflăcărat cu cât suntem conștienți că e numai acum și aici, iar religia pune ștampila otrăvitoare: "până ce moartea ne va despărți"... Nici un sporit creștin religios nu poate iubi pe nimeni niciodată aici pe pământ, întâi pentru că nu poate fiind cu mintea și sufletul exclusiv la ceea ce crede el că este demn a fi iubit, exclusiv Dumnezeul lui, și apoi însuși Dumnezeu nu vrea să lase mai jos garda egoismului și dependenței Lui de iubirile și supuşeniile noastre...
5)
Au nu știți voi juraților, preafericiților și îngerilor din Rai în fața cărora îmi spun pledoaria către Dumnezeu ce se spune despre El că Dumnezeu e un Dumnezeu gelos...? Și ferească Sfântul să simtă că nu-i închini întreaga viață și credință și toată iubirea și cârcoteşti în vreun fel canonicii religioase... Legile Domnului sunt bune căci spun să nu ucizi și să nu furi dar sunt bune de respectat numai pentru noi oamenii. Oricum noi oamenii suntem uciși de ceva și cineva și suntem furați de viață și de tot mobilierul și acumulările ei cu atâtea pregătiri și grijă ce avem a ne drămui și chivernisi întreaga viață când nu putem să înțelegem în ruptul capului că nu asta e viața ci chipurile o viață din nori și din cer și din visurile noastre de-a iubi un Creator care ne-aşteaptă cu mare fast într-o zi printre stele ca să ne dea binecuvântarea supranaturală nu să ne intitulăm că murim ci că adormim și veșnicim în preajma Sa, în poala Sa o eternitate în Cer. Cam searbădă soartă și scop pentru un Dumnezeu al excelenței să fie ahtiat ori dependent după biata iubire a unor microbi, Creatorul infinitului Univers cu negânditele fenomene și mers al sorilor pe care trebuie să le gestioneze, trebuie iată, la cererea noastră și a rugăciunilor noastre aplicate să-și facă timp să răspundă negreșit undeva cândva gesturilor de iubire și tandrețe, rugătorilor efemeri pentru sănătate, noroc și bunăstare care suntem noi cei ce ne rugăm și spunem : "Dă Doamne să plouă..." , "Dă Doamne să fie pace..." , "Apără-ne de cutremure și inundații, de foc, de foamete și molime...", "Apără-ne Doamne de boli și suferințe..." Iată modele de rugăciuni după care ești dependent și ahtiat a le auzi până-n măduva oaselor Doamne ! Pentru ce ne-am ruga însă ca să ne aperi de înseși suferințele noastre ? Căci ele ne vin de la fenomenele naturii care sunt inevitabile și de la boli iar bolile ne vin de la viruși. Nu sunt și virușii tot creaturile Tale Doamne ? Deci cât de tare să fim supărați pe ei și să-i schingiuim cu antibiotice și să ne rugăm de sănătate Ție când știm că rugăciunile noastre de sănătate niciodată nu le vei onora ? ; le vei asculta, le vei înțelege dar planul Tău de-a ne îmbolnăvi și omorî Doamne e strict și inflexibil și vine din sistemul Creației Tale. Tu Doamne ai dat tuturor ceva de mâncare deci și virușilor și bacteriilor le-ai dat ceva să mestece, adică pe noi ; și atunci pentru că ai fost atât de bun și inspirat dând tuturor ceva spre ființă ca să nu moară de foame, pentru ce să ne rugăm Ție de sănătate, pentru ce să fim triști și îngrijorați că ne îmbolnăvim și murim dacă trebuie iar viața noastră nu-i decât o cerere și ofertă de cadavre pentru Cer ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu