MOARTEA NOASTRĂ, CEL MAI COMPLET DIVORȚ

V) MOARTEA NOASTRĂ, CEL MAI COMPLET DIVORȚ                                 
  Pentru a căuta o satisfacție în moartea noastră și a ne mângâia cu un minim înțeles și partaj din acest divorț al divorțurilor pe care întotdeauna sufletele ni-l intentează corpurilor noastre bolnave și niciodată invers, vă propun lectura acestei cărți, urmărind pentru început de pe YouTube Cântecul celebru al lui Louis Armstrong "What a wonderful world"...
  Cântecul e minunat, Armstrong e minunat, lumea e minunată, cum o vede el în cântec... Cine ar mai crede că se mai poate îndoi cineva de minunățiile acestei lumi și că ar mai avea de adus vreo obiecție sau completare la toate de-au fost făurite de către cine altcineva decât Dumnezeul nostru al tuturor cel Atotputernic...? Toate-s minunate cum le cântă Armstrong, verdele copacilor, roșul trandafirilor, albastrul cerului, albul norilor, zilele strălucitoare, nopțile întunecate, culorile curcubeului, fețele zâmbitoare ale oamenilor fericiți, prietenii care te iubesc, copilașii care cresc și vor învăța mai multe decât vei ști tu vreodată... Chiar și Lady Gaga, cea îmbrăcată într-un videoclip într-o rochie din fleici de carne e minunată când spune în cântecul "Born this way" : "I'm perfect, 'cause God takes no mistakes... I'm born this way" (Sunt perfectă căci Domnul nu face greșeli... Așa m-am născut...)
Toate te aduc în extaz și îți sugerează că-s minunate și că sunt perfecte pe astă lume și numai nebun dacă ești mai poți cârcoti în vreun fel la perfecțiunea acestei lumi, la minunățiile și frumusețea ei, în fapt o capodoperă divină, cu toate ale ei, cu roșii trandafiri, cu spini veninoși, cu nori albi de vată de zahăr pe cerul albastru, cu nori negri de grindină care formează pe cer curcubeie frumoase iar pe pământ distrug legumele, fructele și toată avuția noastră. Nu avem de ales și trebuie să spunem ce minunată e lumea făcută de Dumnezeu cu cutremure, ploi și inundații, respectiv sinistrați sau oameni luați de puhoaie de ape ori ciobani trăsniți de fulgere pe câmp, cu secetă și animale duse la abator că nu mai au ce mânca, cu refugiați de război și garduri de sârmă ghimpată să nu treacă granițele, cu sărbători Pascale, lumină din lumină și îmbrânceli la biserică, căzături, leșinuri și gloată disperată să ia lumină, să pună mâna pe moaște, să pună cârpe și vată să se frece cu ele pe față, (pentru sănătate și spor în casă, evident), cu post, uneori dezlegare la pește, cu mărturisiri și împărtășiri, cu ședințele pioase duminicale la Sfânta Liturghie la biserică în miros de sfinți, tămâie, sicriu, lumânări și Rai, cu rugăciunile celor canceroşi pentru grabnică însănătoșire care vor muri creștinește peste o lună și cu prohodirea tuturor celor răposați ca să-i miluiască Dumnezeu după mare mila Sa... De asta zic și eu..., că e minunată totuși această lume, în fapt capodopera Lui Dumnezeu, bună, că bune-au fost toate foarte din câte le-a meșterit Sfânt, Sfânt Sfânt, Domnul Savaot, că așa-L cheamă pe Dumnezeu în Biblia creștin ortodoxă, iar în alte culte altfel Îl cheamă pe Dumnezeu, cu toate văzutele și nevăzutele acestei lumi, cu prinți și cerșetori, cu sfinți și cu hoți, cu criminali în libertate și inocenți condamnați... Nu mai poți adăuga și nu mai poți scoate nimic din această lume care e făurită perfect de-ar fi să dăm crezare din respect apologeților dedicați și stupizi ai Lui Dumnezeu, precum nu mai poți adăuga ori scoate vreo notă muzicală din vreo nocturnă de Chopin ori o piesă muzicală de ABBA, pentru că sunt perfecte. De asta zic că nimeni nu are dreptul a avea cu desăvârșire nici un gust amar la spectacolul acestei lumi, ci trebuie bucuroși să lăudăm totul, flori, lumină, soare, bube și mucegai, viermi, viruși, muște și țânțari, pentru că toate a văzut Domnul că sunt bune foarte și sunt făcute cu un nobil scop și sunt desăvârșite, și noroiul și stelele, și năpârcile, și ploşnițele umflate pe cearșaf cu sângele tău... De aceea trebuie să zic și eu... : Ce lume minunată... Nu mai poți adăuga sau scoate nimic, nu poți să comentezi nimic fără să cazi în disprețul, dizgrația sau anatema Lui Dumnezeu... Deci urmăriți expresia feței lui Louis Armstrong pe YouTube când se termină cântecul, cu un vers sau două înainte de final... Louis Armstrong pentru o secundă sau două, încheind cântecul se îngrozește și e dezamăgit, așa arată expresia instantaneu crispată și terifiată a feței lui... Ce caută acea secundă de crispare pe fața lui după ce tot cântecul a spus ce minunată e lumea...? Eu nu știu ce i-a dictat sufletește acea clipă de îngrozire încheindu-şi cântecul Louis despre ce lume minunată prezintă în piesa muzicală, dar îngrozirea lui din final dă măsura adevărului acestei lumi... Un adevăr îngrozitor ca o doctorie amară, ca un vin otrăvit băut de Vodă Lăpuşneanu pierind cu tot cu paharnicul lui... Și atunci, unora nebuni ca mine, servind și receptând frontal aceste senzații și condiții grele, draconice de viețuit care ni s-au dat de Domnul Savaot de am înțeles că pe astă lume în tot ceasul e pericol de păcat și trebuie care și cum putem să ne salvăm pielea într-o necesară credință și goană după aur a accederii în Rai și a mântuirii, nu ne mai rămâne decât să trăim cu un gust amar și sălciu, să rămânem cu gura pungă și limba opărită, cât ar fi lumea de frumoasă și bine întocmită, lăudată și cântată... Eu sunt unul din acei nebuni prevăzuți de fapt de scrierile sacre.... ( "zis-a nebunul în inima lui că nu e Dumnezeu..."), țineți minte...?, care sunt îngrozit și rămân pe vecie îngrozit de cât de minunată e această lume... A fi nebun astfel, pentru mine mai degrabă e un confort, inegalabil mai mare decât a nu fi nebun, decât a nu fi astfel un CAZ și a mă mulțumi vesel și inert să rumeg liniștit din iarba ce mi-a fost aruncată și mie în coteț cu indiferență și cu plictiseală dacă nu cu scârbă de Gestionarul a tot și a toate, al grajdului vieții noastre... Rămân mort de foame, rumegătoare nebună ce sunt, dar nu pot să m-ating de această iarbă amară, otrăvită ori cel putin insipidă și anostă, odată ce mi-a fost dat de Creație un simț..., un normal simț al gustului, un inutil simț al gustului urzicat de care nu pot să beneficiez fără să-mi otrăvesc limba când văd că nu-ți folosește nici un gust pentru a gusta viața trebuind să te pregătești doar pentru ce este important și veșnic, pentru moarte, acest divorț al divorțurilor din care pierzi tot și nu câștigi nimic decât dulceața fanteziei unui ultim vis al lumii celeilalte la care ai dreptul de la Dumnezeu ca să calmezi și uiți neajunsul de a te fi născut din intenția evidentă a Lui Dumnezeu...