URARE INVERSĂ DE SĂRBĂTORI SAU CU MINUS, CUM DORIȚI

40) URARE INVERSĂ DE SĂRBĂTORI, SAU CU MINUS, CUM DORIȚI (REACTUALIZAT)
 
  Să avem tupeul de a-L amesteca forțat pe Dumnezeu în plăcerile, necesitățile și senzațiile noastre particulare sărbătorești în emoțiile atmosferei de Crăciun ori Paște, printre râgâituri de sarmale și cârnați e o nerușinare și nesimțire fără margini. Ce-am făcut noi bun și măreț ca să merităm să plictisim Divinitatea cu vanităţile noastre subiective meschine și mărunte tulburând pe Domnul cu închinăciunile și mătăniile noastre ieftine și cu colindele noastre stupide când Domnul e guvernatorul atâtor altor treburi mai importante în Univers...? De mii de ani ne lamentăm că murim de cancer sau ne cad tavanele în cap la cutremur dar avem zile libere consemnate cu roșu în calendarul creștin ortodox,  de Crăciun, Paște și alte sărbători în care ne cultivăm cu brio lenea și zăbăvnicia cu scuza că sunt Sărbători în care e păcat să muncim și deci trebuie să preamărim pe Domnul la Sfânta Liturghie prin psalmi, rugăciuni și atitudini pioase religios, în loc să muncim fără preget, să fim savanți nebuni care să găsească soluția armării caselor noastre cu brame de oțel la colțuri să nu se dărâme la cutremure, și să descoperim miracole pentru binele nostru și al omenirii, iar nu să facem bezele Lui Dumnezeu din Cer și să cântăm colinde de Crăciun. Mai util era să muncim cu râvnă în toate sărbătorile și să mâncăm carne multă în post astfel ca cineva din noi, unul mai păcătos ca noi, curgându-i grăsimea de la carne în barbă, căpătând astfel energia de la proteinele din carnea mâncată în post, să aibă putere și energie pentru creier să inventeze în singurătate penicilina cancerului... Nu de urări și bezele sfinte de sărbători avem nevoie să ne urăm, nu să postim irațional, ritualic și de conivență, nu să închidem magazine, spitale și farmacii în sărbători, să nu mai avem de unde ne lua o apă sau un algocalmin ci am fi avut nevoie să muncim asiduu de Crăciun, de Paște, de Înălțarea Domnului și de Sfânta cuvioasă Parascheva și să inventăm sistemul ca să avem apă caldă și căldură gratis și să nu mai fim dați afară din casă că nu mai avem bani să plătim întreținerea la apa caldă și căldură pentru că omenirea în două mii de ani de când Iisus a adus o nouă ordine și un nou testament revoluționar și inutil nu a găsit o metodă practică prin care să luăm prin această inovație o miliardime de procent din energia pe care o risipește în zadar în univers soarele creat de Dumnezeu și noi murim de frig în case sau în biserici la Sfânta Liturghie aprinzând candele duminica și-n toate sărbătorile. Noi duminica și de Crăciun nu muncim și ne închinăm pios în biserici de sărbători în loc să fi purces a îndrăzni să ne gândim măcar la acele invenții păcătuind și muncind fără preget în zi de sărbătoare și-n toate zilele. Ne gândim la Rai și nu cum să vindecăm bubele și pecinginile noastre canceroase ce le lăsăm stârvurilor noastre în sicriu fără regrete ci cu bucuria că sufletul nostru va scăpa din degringolada hoitului nostru, în Cer, la bine în Rai lângă Domnul după atâtea și atâtea rugăciuni. Să fi inventat ceva unul din noi astfel încât votul să nu se mai fure, judecătorii să nu mai greșească și mâncarea să nu ni se mai otrăvească cu chimicale ca să murim mai repede și curat prin programul mai marilor lumii prin care suntem supuși planului clar de extincție și nimicire ocultă ; și dacă politicienii ne-au scârbit, să-L fi rugat pe Dumnezeu să ne fie odată pentru totdeauna pe viață și prim ministru tehnocrat și rege și judecător la înalta curte de casație, că era mai nimerit și bine așa și chiar stătea în puterea Lui Dumnezeu să ne ajute mai cu nădejde astfel să scăpăm țara de conducători venali și corupți și să-L punem pe El de rege și judecător de pricini al nostru definitiv... Atâtea liturghii de duminică ne-au nimicit timpul și inspirația de-a face fiecare în parte ceva constructiv, practic, mic și util iar toți la un loc ceva măreț pe lume cu care să-L impresionăm pe Dumnezeu cu și pentru inteligența ce ne-a dat-o, nu pentru binele Lui ci pentru binele nostru... Nici nu ne bagă în seamă Domnul în treburile Lui importante... Rămânem cu urările sfinte de Crăciun adresate de-a surda în univers printre râgâielile de sarmale și cârnați și capul greu de atâta băutură... Păcat de noi, că prea ne-am întrecut cu gluma în fața Lui Dumnezeu care știe de toată zăbăvnicia noastră...! După părerea mea e indecent și inelegant să-L amestecăm pe Dumnezeu, chiar fie cu inima Lui mare, în treburile noastre mărunte, pământene, fie ele și sărbători, Crăciunul, Paştele, Sânzienele sau altceva. Ne ocupăm prolific cu treburi creștinești mărunte și efemere neştiind că Dumnezeu are treabă responsabilă și enormă prin Univers cu mersul sorilor, toate galaxiile, găurile negre, stelele neutronice, quasarii, pulsarii ori alte corpuri cerești și alți extratereștri mult mai acătării decât noi zăbavnicii și ageamiii pământeni. Cum aș avea tupeul să-L deranjez pe Domnul cu măruntul meu și al nostru Crăciun ori Paște ori altă vanitate de plăcere sărbătorească religioasă mai avem noi oamenii ? Dumnezeu are atâta treabă... N-aş fi decât un Mister Bean caraghios care deschide ușa blocului operator unde operează Dumnezeu. Ce treabă au senzațiile și mofturile mele limitate sărbătorești, ca o bacterie ce sunt de pe un fir de praf orbitând o stea dintr-atâtea în univers ? Ce treabă au nimicurile noastre cu rolul și rostul Lui Dumnezeu...? Nu îndrăznesc ca soldat mizerabil să pronunț numele acestui Mareșal al cosmosului... Nu pe Dumnezeu sunt supărat ci pe oameni care Îl amestecă efemeri în condiția lor mizerabilă de efemeride aspirante la infinit, de păianjeni ce vor să țese un fir până la lună unde să-L găsească în sfârșit pe Dumnezeu. Iată, cu aceasta se ocupă oamenii, condiție pe care nu fac nimic s-o schimbe, Crăciun după Crăciun, sărbătoare după sărbătoare, până la sfârșitul lumii... Pe pământ rămâne aceeași mizerie și aceleași crime de milenii estompate de corul și gălăgia rugăciunilor noastre metodice și formale de la Sfânta Liturghie amestecându-L pe Dumnezeu în toate sărbătorile noastre și spurcându-L cu balele noastre sărutând la infinit sticla icoanelor din biserici și murmurând iresponsabili clișeul rugăciunilor noastre efemere de sănătate și spor în casă... E prea mult să cerem totul Divinității când n-am făcut nimic să fim măcar puțin din cât e de bun Dumnezeu... Nici nu se uită Domnul la noi... Nu eu sunt supărat... Domnul e prea supărat... Atâta doar că eu nu-mi mai pot ridica ochii din pământ de rușine și dezgust că trăiesc într-o lume încă atât de mistică într-un veac atât de întunecat religios ca și în evul mediu și nu mai suport să stau în fața de altfel indiferenței sau inexistenței unui astfel de Dumnezeu uzat până la cota de avarie de sărbători de către noi religioșii smeriți de azi ce suntem stră, stră, strănepoții sălbaticilor ignoranți oameni ai preistoriei la fel de tributari obscurantismului și genei religioase ca și noi cei de azi care nu ne-am vindecat de trecutul negru și semănăm întru totul străbunicilor noștri rude de sânge și comportament mistic cu noi. Aidoma strămoșilor noștri antici, nici noi cei de azi n-am ieșit prin același comportament încă din epoca de piatră prin aceeași cruzime și aceleași păcate, superstiții și ritualuri religioase stupide și jenante dar ne lăudăm că avem tablete scumpe, mofturi și urări de bine și colinde fără sens de sărbători... Îmi este silă să mai ascult colinde de sărbători unde oamenii Îl amestecă pe Dumnezeu plăcerilor lor particulare festive, răpindu-L și deturnându-L de la scopuri cu adevărat serioase cu care ar trebui să se ocupe un Demiurg responsabil și calificat în univers. Dacă ar fi să existe o limită a răbdării unui Dumnezeu nu cred că ar rezista apelului agasant pe care-l fac oamenii în marșul lor triumfal către Divinitate pentru a fi luați în seamă de Dumnezeu care să gestioneze aceste nimicuri efemere umane din sfera comportamentului religios regional și mărunt, pierdut, neștiut într-un colț de galaxie ...! Poate că Dumnezeu mai rabdă dar eu m-am plictisit de spectacolul stereotip al urărilor și ritualurilor specifice sărbătorești de tip religios care trebuie să înceteze ca să se schimbe ceva în această lume turmentată religios și plină de orori în mod regulat și peren. Dacă și mâine și poimâine lumea va fi ca azi și ca ieri, adică urâtă, rea și imposibilă, o arenă sângeroasă a crimei și înșelătoriei prolifice, a măcelului regulat și garantat sub ochii unui Dumnezeu care îngăduie, nu e decât de la năravul religios oficial al omenirii care dă gir la infinit ineficienței unui Dumnezeu lipsit de soluții, nu e decât de la maladia umană religioasă contagioasă care împiedică omul să fie bun chiar așa și fără un Dumnezeu călăuzitor în condițiile în care a fi bun mărturisind un Dumnezeu s-a dovedit că omul nu poate și nici nu vrea. Dacă religia era bună, garantat aveam o lume mai bună și nu aiurea în Rai ci direct și sigur aici pe pământ. O lume nouă și responsabilă înseamnă o lume fără voi, oamenilor religioși. Desigur, o lume fără voi, cei religioși ar fi însemnat probabil o lume mult mai rea și bestială și ar fi însemnat ca lumea și legea junglei să pună stăpânire și mai mult pe întreaga umanitate, dublând și triplând numărul crimelor și al ororilor ce se întâmplă în prezent în mandatul Dumnezeului curent numit de unii Iehova, de alții Savaot, de alții Krishna, Vishnu sau Hanuman. Dacă e o limită a răbdării umane pure și dezbărată de subiectivism și partipriuri preferențiale unui dumnezeu sau altul, iată e limita care explodează și nu mai rabdă influența demolatoare a atâtor dumnezei inutili și dăunători omenirii prin antagonismul fervent și aducător de conflicte cu care fiecare își clamează bravura și mândria divină. Când n-a mai suportat nedreptatea socială, împilarea, opresiunea și injustiția lumea și-a decapitat regii. Mergând mai departe cu revolta lumea își schimbă chiar și zeii, ciclic, odată la două trei mii de ani. Dumnezeul actual mai are cinci sute sau o mie de ani de trăit după care va fi schimbat din nou cu alți zei după preferința ciclică a vremii și-a istoriei. Fiți sănătoși oameni buni și adorați orice zeu vreți și vă convine creierilor voștri sănătoși care e o chestiune de timp până veți face comoție cerebrală când orice urmă de Dumnezeu se va volatiliza din sinapsele voastre neuronale iar universul și vidul lor rece și întunecat vor întreba plângând : "Unde e Dumnezeu ?". Dar eu sunt prea blând și nu vă urez de sărbători să muriți urmând modelul oricărui dumnezeu care va muri într-o zi, ucis de altul urmând modelul crimelor terestre sau mai degrabă noi oamenii urmând modelul crimelor ce le-am învățat din moravurile demiurgice. Eu vă urez să trăiți mult și să nu mai muriți niciodată, să îmbătrâniți și în rugăciuni și cruci să vă uscați de cancere și bube negre de-a-n picioarelea ca niște mumii vii, să trăiți astfel mult, o mie de ani pentru fiecare, să putreziți de vii din picioare în credința strămoșească, cu numele Lui Dumnezeu pe buze, apoi când vă plictisiți, să muriți îndeplinind iarăși datoria strămoșească să dați ortul popii care după datină să vă prohodească și pomenească pe bani mai mulți sau mai puțini, depinde cât se înțeleg cu preotul rudele voastre îndoliate, pentru ca voi, dragii de voi când răposați să vă duceți în sfârșit la Domnul în Rai cum de-o viață ați pohtit și să vă aruncați în poala Lui ținându-vă strâns de ea ca niște pui de maimuță de blana mamei. Să trăiți așa în părtășie cu Dumnezeu veșnic și să nu mai muriți, înnebunind de atâta bine și atâta plăcere paradisiacă, râzând ca proștii pe ulițele Raiului, prinși de gardieni și duși la balamucurile și dezalcoolizarea de vise din Cer dacă așa vă place, dacă mântuirea, Raiul și Dumnezeu au făcut din voi niște dependenți narcotici,  iată urarea mea de sărbători pentru voi ; urare inversă, sau cu minus, cum doriți...