ÎNTRE NEANTUL IADULUI ȘI NEANTUL RAIULUI (REACTUALIZAT)

48) ÎNTRE NEANTUL IADULUI ȘI NEANTUL RAIULUI (REACTUALIZAT)
 
  Peste cel mult două mii și ceva de săptămâni dragi prieteni, (și nu vă gândiți că două mii de săptămâni e prea mult ; e atât de puțin totuși, ca două mii de picături de apă care cred că umplu abia un pahar...), dar peste două mii de săptămâni veți fi, dragii mei, cu toții morți și punct. Ţepeni și inutili, niște stârvuri cu miros pestilențial, umflate de putreziciune în sicriu, cu zeama de cadavru alterat curgând printre scândurile sicriului, cu dinții rânjind în bezna sicriului și cancerele plângând de necaz că nu mai pot să roadă din voi... Niște hoituri deosebit de utile totuși alaiului de viermi care vor avea o lucrare cu voi, sugându-vă ochii, circulându-vă prin carii și cap, hrănindu-se copios din hoitul vostru fleşcăit de putreziciune și mulțumind și ei, viermii, Domnului pentru pâinea, mă rog, hoitul lor cel de toate zilele, dată lor spre ființă de bunul Dumnezeu, bun și darnic, echitabil cu toate ființele de se roagă Domnului pios pentru hrană, sănătate și spor în viață... Două mii de săptămâni... și veți da în primire. Știu că nu vă pasă de soarta iminent mizerabilă a hoitului vostru atâta vreme cât tot ce-ați fost, ați crezut sau ați simțit ați încărcat panicați și disperați de moarte în sufletul vostru ca într-o barcă de salvare care în clipa când ați murit a luat-o la sănătoasa din corpul vostru ca de lângă o navă care se scufundă, ca să se ducă la întâlnirea cu Domnul în Cer. În acea barcă de salvare, sufletul vostru, ați aruncat claie peste grămadă în iureșul morții tot ce-ați fost : aceleași năravuri, aceleași fasoane și mofturi, aceleași vanități. Criminalii vor arunca plăcerea crimelor comise, tâlharii își vor pune grijulii în barcă cruzimea și motivarea tâlhăriilor, săracii vor arunca în barcă infinitul și luciul sărăciei lor iar bogații, plăcerea și năravul luxului cu care s-au îndulcit o viață în plăceri. La sosirea la vama Raiului toți ca la un bâlci al deșertăciunilor își vor arăta avuția și efemerul lor meschin salvat în barca sufletului aspirant la Rai. Evident că Domnul își va întoarce ochii scârbit făcând semn cu degetul în jos și majoritatea vor fi împinși din ordinul Domnului de gardienii Raiului cu furcile și țepușele afară din barcă direct în lacul negru plin cu crocodilii cu coarne și diavolii cu și mai mari coarne ai iadului care abia îi vor aștepta rânjind și hohotind lugubru. Doar săracii și cei prigoniți pentru dreptate, cei scuipați și pălmuiți vor fi luați leșinați din bărcile sufletelor lor chinuite, vor fi resuscitați de asistenții medicali din Paradis, vor fi puși pe niște tărgi pline de petale de trandafir și perfuzați vor fi duși la centrele spa de recuperare din Rai. Dar până atunci toți trebuie să moară mai întâi și nu știu de ce toți se sperie și feresc de moarte când toți își pun în suflet și în Cer toată nădejdea iar nădejdea din Cer presupune neapărat și neapărat moarte. Deci pentru ce atâta depresie și atâta plâns bunul meu samaritean pe capul tău și al rudelor tale care te vor jeli amar când vei răposa după datoria creștinească ? Ar fi trebuit să fiți bucuroși că veți muri cu cât mai repede, cu atât mai bine căci veți avea ocazia să vedeți mai repede pe Domnul în Împărăția Lui și să scăpați mai curând de durerile și neplăcerile vieții acestea în câștigul celei viitoare, veșnice și fericite. Deci alungați din inimile voastre prieteni amărăciunea că mai aveți atât de puțin de trăit prieteni, muritori de profesie și nefericiți ai sorții ...! Nu mai disperați și împăcați-vă cu soarta că mai aveți cel mult două mii de săptămâni de trăit... ; atât de puțin la scara uriașă a dorinței nepotolite de viață omenești... Două mii de săptămâni de viață ca două mii de picături de apă într-un pahar, atât de puțină și efemeră e viața ta, şansa ta la acest univers bunule samaritean. Un pahar plin cu apă chioară e sărmana ta viață de muscă bețivă, pahar care la Dumnezeu nu e nimic. Nu se satură El cu paharul tău de lacrimi, cu paharul tău de viață... Vezi bine că Domnul, Dumnezeul tău în fiecare zi bea oceane și mări de apă, și viața ta o bea însetat, a mea, a tuturor o bea..., nu vezi cum se urcă norii la cer...? Atunci Dumnezeu bea apa și toate viețile noastre care se evaporă, se fac nori și se duc în stomacul Lui Dumnezeu și tot nu se satură... Oceane și mări și toate paharele de lacrimi ale vieților voastre tot nu-l satură pe Domnul, tot nu-i satură setea eternă... Nu vedeți cum noi avem neapărat nevoie de Domnul, slavă Lui, precum și Domnul are nevoie de noi ? De toți are nevoie Domnul în industria prolifică a Cerului, de toate viețile noastre, de toate cadavrele noastre fără osebire, spre a-şi potoli pohta ce pohteşte de-o veșnicie de-a ne aduna pe toți în Cer să facă ce poftește cu noi, fie să ne adune pe unii în Rai și să ne mângâie pe creștet părintește, fie să ne arunce în iad dându-ne în primire lui jupân Scaraoțchi, să ne împungă cu sulițele de foc și să ne toarne smoală în cap după procesul tehnologic al tortúrilor iadului, semnat și parafat de Dumnezeu că doară nici Satana nu face nimic de capul lui, totul e cu știrea Lui Dumnezeu, Șeful tuturor !... Îmi pare atât de rău dragi prieteni că voi, peste cel mult două mii de săptămâni, unii poate mult mai repede, veți ajunge niște stârvuri în care viermii vor petrece concediul lor de lux în trupul vostru ca într-un vas de croazieră bun de mâncat și scufundat... Îmi pare rău că veți putrezi în mizeria pământului, unde nu veți mai putea țipa de claustrofobie și întuneric, unde nu veți mai putea țipa unii la alții dojenindu-vă și nu vă veți mai putea contrazice și desființa unii pe alții de altă părere, unde nu veți mai putea vomita de mirosurile fetide ale morții care vor veni din voi și-L vor face pe Dumnezeu să exulte de plăcere mirosind mireasma puturoasă a morții voastre... Dacă moartea miroase urât, numai în nările noastre miroase așa ; Lui Dumnezeu îi place mirosul de cadavru ; e mirosul muncii Lui care iese din cadavrele noastre când Dumnezeu scoate sufletele din noi și le bagă materie primă în malaxorul industriei Sale divine. Îmi pare rău că voi veți fi niște inutile cadavre grețoase, iar eu și cu alți vreo câțiva vom deveni moaște și sfinți care vom veșnicí condamnați să stăm de-a dreapta Domnului... Nu mă întrebați cum poți să devii sfânt și moaște, veți vedea mai încolo cum se poate ajunge înger fără sex, fără sânge, fără carne, fără viață și fără moarte... Vă veți minuna cât de lesne poți ajunge sfânt și moaște, dar nu veți ști niciodată cât de nefericit poți fi ca sfânt, cât de dureros și de trist e să fii ca Dumnezeu... Numai un minut din singurătatea, grijile și competențele Lui Dumnezeu, numai un minut din scârbele Lui de-ar fi să trăiți, veți înnebuni de amar și greu... Fiți mai degrabă cadavre... ; e mai ușor și mai omenesc... Voi, cadavre umflate în descompunere, iar eu și alți vreo câțiva privilegiați vom fi sfinți și moaște frumos mirositoare, de-L vom putea vedea și pipăi pe Dumnezeu în tot ceasul în culori și în 3 D, în toată splendoarea Sa, iar voi numai alb-negru și numai după ce cancerele ori infarctele miocardice își vor face de petrecanie cu voi, în plânsul copiilor voștri care vă vor pune flori pe piept... Mai degrabă nu fiți de pe-acum triști pentru asta, ci să fiți mândri și împăcați, liniștiți că trebuie și e musai să muriți (neapărat în chinuri și durerile agoniei bolilor)... Nu disperați pentru soarta crudă ce vă așteaptă ca mâine, poimâine, relaxați-vă, așezați-vă comod pe fotoliu, cu o cafea și-o țigară, ori lăsați naibii țigara că-i nocivă și vă face plămânii negri, plini de gudron. E păcat să mori bolnav de plămâni, mai bine mori sănătos și cu plămânii roz ca să facă din ei diavolul drob, mâncare naturală fără chimicale să-l mănânce cu mărar și mirodenii. Să așteptăm să murim deci că vom fi de mare folos duhurilor bune ori rele din Cer care vor face cu noi ce-or vrea, doar le-am dedicat întreaga viață în credință în speranța că vom ajunge în Rai ; poate unii în iad... Ce să-i faci ? Asta-i soarta unora. Să ne așezăm frumos pe fotoliu, cu o lumânare în mână și să așteptăm să murim, relaxați și pregătiți de moarte pe fotoliu, că tot trebuie să se întâmple odată. Ori mai bine cumpărați-vă un sicriu (mai ieftin) de brad pe care vi-l puteți din timp cumpăra chiar și în rate mici și accesibile și să-l împodobiți cu pânze și vată să fie mai moale și cu hublouri de termopan poate veți vedea ceva prin întunericul sicriului, vreo râmă sau cârtiță cum vă vizitează locuința de veci din bezna pământului... De ce să suferi și să-ți plângi de milă că trebuie să mori de cancer mâine, când trebuie să știi că nu-i o atât de mare nefericire să fii cadavru, precum nu-i o fericire nici să fii condamnat la veșnicie, să fii sfânt, să fii vieţaş în Rai timp de cinci milioane de ani și mai bine în slujba Lui Dumnezeu, să fii moaște frumos mirositoare și neputrezibile, ci iubibile, giugiulibile, adorabile și alintabile... Ei și ce dacă noi, moaștele, vom fi puşi în racle și purtați de preoți, și se vor freca batiste și haine de noi cei fericiți întru Domnul iar voi vă veți călca în picioare să sărutați hoitul nostru, adică moaștele noastre, pardon...? Căci la cât de democratic sunt și fiindu-mi milă de voi, aș vrea să fiu eu hoit și voi moaște, poate așa v-ar mai veni inima la loc și pofta de credință ce-o poftiți. Dar la Dumnezeu nu se poate să ne-ntrecem cu gluma și fanteziile, El a hotarât : Ce-i făcut din pământ în pământ să intre..., iar cine are sânge albastru sfânt să fie cu Domnul și cu toți sfinții în Rai... Dar nu vă faceți probleme... La cât sunt de traseist s-ar putea să nu-mi placă o veșnicie să fiu moaște și sfânt, căci e prea greu, cum spuneam, și ca fost om, potrivit devizei că nimic omenesc nu trebuie să-ți fie străin, s-ar putea să-mi placă și mie să fiu cadavru, așa din frondă și prietenie pentru voi, și gândiți-vă, câte secrete și vești proaste vă voi aduce din Rai, așa, ca să nu mai fiți triști că e posibil să ratați totuși Raiul și să ajungeți în iad și să vedeți că totuna e să fii ars și chinuit o veșnicie în neantul iadului, ori să guști numai o clipă din grijile și responsabilitățile din neantul Raiului... Nu fiți triști dragii mei... Moartea vine ca mâine. Și vă veți preda definitiv Lui Dumnezeu spărgându-vă în mâna Lui ca un ou. Domnul va lăsa albușul, corpul vostru să curgă printre degete îngrășând pământul cu cadavrele voastre care acum sunt vii și pulsează sânge canceros în voi, cum se-ntâmplă de la Facerea Lumii, iar gălbenușul, sufletul vostru îl va lua Domnul la El în Rai potolindu-vă odată pentru totdeauna acest fason, poftă și modă a timpului și a cosmosului, credința, cu care se ocupă efemer toți extratereștrii de pe toate planetele din Calea Lactee ; că toți sunt făcuți de Dumnezeu, nu ?