DUMNEZEU ZICE SUPĂRAT ÎN SINE : "S-A DUS DRACULUI TOATĂ OPERA MEA !"

54) DUMNEZEU ZICE SUPĂRAT ÎN SINE : "S-A DUS DRACULUI TOATĂ OPERA MEA !"
 
  Nu-mi folosește la nimic să știu că voi muri. Şi nu-mi folosește la nimic să știu că cineva drag mie va muri. Că mi-a fost dată această amară conștiință pentru mine e-un neajuns cumplit încât mă întreb perplex : Au s-a ostenit Dumnezeu o vecie să creeze această superbă Operă, lumea și omul ca să știu că Domnia Sa m-a torpilat inutil ori perfid din născare cu această otravă a conștiinței că mor eu sau cei dragi mie ? Ce-a câştigat Dumnezeu în plus suflând în acest mod peste mine, peste lutul din care-am fost plămădit, un duh de viață amară şi cu ce-L ajută să mă ştie nefericit astfel...? Au nu se vede că sufăr și eu și toți cei ce suntem făcuți de Domnul din lut transformat în carne canceroasă că nu putem trăi de grija morții noastre ori a celor dragi...? Dumnezeu vede această scârbă existenţială prin care trecem de la începuturile lumii încât mă-ntreb eu dac-aş fi Dumnezeu, sau tu prietene care eşti mai destoinic ca mine în virtutea religioasă dac-ai fi numai o jumătate de Dumnezeu nu te-ai sătura de un asemenea veşnic spectacol grotesc de schingiuire perfidă a omenirii cu otrăvitoarele chinuri şi neajunsuri de ne sunt date-n viaţă...? Ne chinuim sângeros în această viață aidoma taurului de la corrida, străpuns de toreadori cu țepușe și săbii şi batjocorit cu cârpe roșii de întărâtare... Directorul corridei știe că acel taur va muri și va fi scos târâş cu caii din arenă și totuşi nu opreşte măcelul dintr-un scop mercantil, că au plătit oamenii bilete la corrida să vadă sânge... Cine și care sfinți privesc satisfăcuți spectacolul corridei noastre în Cer, aplaudând frenetic ? Dar Dumnezeu care nu are nimic de câștigat din acest teatru sângeros al vieții noastre continuă netulburat măcelul vieţii noastre încât mă îndoiesc profund că Divinul e în stare de un asemenea neîntrerupt sadism de la Adam încoace fără de cale de-a grația și elimina acest blestem după o veşnicie de viață în chinuri pe pământ a fiecărui om... Ce eşti tu vinovat prietene, că Adam nebunul s-a încrezut în singurul prieten și tovarăș hărăzit de Domnul şi a gustat din mărul oferit de Eva cu dragoste soţului ei...? Nu aţi fi făcut şi voi tot așa...? Nu aţi fi oferit cu dragoste tot ce-i mai bun fiinţei dragi...? Prea mare pedeapsă pentru un păcat insuficient definit și prea fără drept de apel a fost această osândă, încât se încrețește carnea pe tine să te gândești că Dumnezeu să nu care cumva să fi comis poate o eroare judiciară și să ne țină în pușcăria vieții pe toți, etern, generații după generații, degeaba...! Cum nici măcar prin cap nu trebuie să ne treacă faptul că Dumnezeu ar putea comite vreo eroare în tocmirea lumii Lui, e clar că suntem noi oamenii singurii vinovaţi pentru nefericirea noastră, deși și Dumnezeu ar putea face primul pas spre limpezire când vede cât de înglodaţi, ageamii suntem și în impas : Să ne ajute nouă și neputinței noastre mai cu nădejde, cum mama elefant își ridică cu trompa puiul împotmolit în noroi... Au când va veni vremea să ne ajute şi pe noi cineva...? Nu sunt decât două soluții : Ori ne ajutăm singuri făcând fiecare câte ceva măreţ şi bun ca și cum am face în Rai, făcând pur și simplu Raiul pe pământ și aducând o concurenţă năucitoare Raiului din Cer, ori dacă nu, să stăm cuminţi și să așteptăm tacticos şi metodic să murim și să ne ridicăm la Cer, și să ne rugăm pentru asta o viață la Dumnezeu, urlând, ținându-ne agățați de El ca un copil de poala mumii, cu mucii în barbă și cerând de mâncare, în loc să ne ducem să culegem câteva mere putrede, căzute pe jos din pomul cunoașterii... Nu se va supăra Dumnezeu, credeţi-mă...! Va zâmbi satisfăcut în  barba-i albă și va spune printre dinți : "Mult le-au mai trebuit fătălăilor ăştia să învețe să fie oameni și pe picioarele lor și să guste cu folos din pomul cunoașterii binelui și răului. Iată, negustând toți fac rău zicând că-i bine și toți fac bine neştiind că-i rău. Am făcut merele din pomul cunoașterii dulci și aromate numai bune pentru papilele gustative ale oamenilor că de asta și nu de florile mărului le-am dat netrebnicilor acest favor, inteligența, simțurile și gusturile. Am pierdut oamenii, i-am prăpădit taman ce i-am făcut. S-a dus dracului toată Opera mea...!"