XV) EVOLUȚIA A LUCRAT ADÂNC ÎN ADN-UL UMAN DETERMINÂND MUTAȚIA GENETICĂ NUMITĂ DUMNEZEU
1)
Ce să vă spun vouă oamenilor care veți muri și vă veți aștepta rândul la Înfricoșătoarea Judecată, stând prosternați cu fața la pământ în fața Lui Dumnezeu Judecătorul ? Ce să vă spun decât că nu Dumnezeu este vinovat de rătăcirile omenești și starea de fiasco a acestei lumi încă semisălbatică, ci voi, acești oameni religioși prin ADN, ce voi înșivă vă creați și autohrăniți boala, această tumoare gigant religioasă cu artere groase de irigare, care alienează oamenii ignoranți, formalişti, simplişti și semicivilizați de azi, dar și pe cei inteligenți care-şi dau doctoratul în teologie și exultă în mândria lor teologică că au găsit și descoperit totul în materie de înțelesuri adânci spirituale. În societatea noastră e o calitate curentă să fii religios. Toți cei ce nu sunt astfel par a purta un stigmat al anatemei și disprețului social al societății care a statuat că religia este calitatea curentă a vieții și a timpului. În mod cu totul terapeutic toți oamenii au dreptul să simtă o mândrie a religiozității lor și să se mintă cu asta și cu orice, simțindu-se apărați, protejați de ceva, de cineva supercalificat și specializat pe protecția și ajutorarea omului, numit Dumnezeu, în acest univers rece și ostil. De fapt toată lumea nu e lume, așa spune norma și uzanța obișnuită socială, dacă nu e religioasă și toată lumea nu e morală dacă nu are acest snobism, această ştanță de certificat de calitate curentă a religiei. Chiar dacă sunt religioși oamenii nu încetează a mai fi bestii iar relația cu Dumnezeu nu e o garanție a angelismului și inocenței. Vom avea în continuare până la sfârșitul lumii criminali religioși și mafioți care-şi fac cruce în momentele de sinceritate când i se adresează Lui Dumnezeu și așteaptă de la El o șansă de mântuire destul de plauzibilă, comunicare care e dreptul oricărei ființe umane, orice criminal și violator având dreptul la asistență divină și șansa iertării asigurate prin program divin din oficiu. Această stare de lucruri a dialogului surzilor între Dumnezeu și oameni și între oameni și Dumnezeu va fi veșnică ; iar Dumnezeul curent și în vogă în societatea noastră religioasă este garanția că iadul autentic nu e și nu va fi altundeva decât pe pământ, aici unde a surghiunit Dumnezeu omenirea după ce primii oameni au furat mere din Rai, aici unde se întâmplă peren toate ororile posibile dintr-un inventar al ororilor autentice și posibile în mulțimea posibilităților ororilor reale cele mai negre, astfel că nu trebuie să căutăm mult până vom găsi iadul ; el e pe pământ prin voia Lui Dumnezeu ori mai degrabă datorită inexistenței unui Creator rațional care nu avea de ce să creeze un iad cu care să-și saboteze și tortureze opera adică oamenii creați ; deci iadul nu se va muta de aici niciodată ori fără Dumnezeu, ori sub patronajul Dumnezeului curent care susține și este susținut de această lume religioasă care dacă nu e rea ea însăși în mod direct dar are mame, tați, are frați și surori criminali din vecie și până în vecie pe care-i iubește, toți fiind înrudiți unii cu alții de la Adam încoace. Ea, această lume religioasă și criminală L-a molipsit pe Dumnezeu de toate tarele ei, mânjindu-i reputația divină cu toate defectele lor de caracter, cum ar fi ura și răzbunarea din care derivă starea conflictuală perenă a acestei lumi, stare simptomatică încurajată de înseși preceptele maniheiste ale religiei care decretează crud și sălbatic: "cine nu e cu mine e împotriva mea..." sau "Dumnezeul meu îl bate pe dumnezeul tău păgân" . Iată explicația tuturor războaielor, neînțelegerilor sociale și conflictelor de idei umane pentru faptul că nu există toleranță în religie câtă vreme ea însăși e o filozofie de castă exclusivistă și închisă, refractară la dezbatere și contraargumente... Dumnezeu nu are și nu are cum avea în gestiune de principiu nici un grup uman împotriva altuia, nici o castă în defavoarea alteia ori constatăm veșnice conflicte de idei insurmontabile între toate religiile și antagonismul neîmpăcat dintre ele ca un dat în sine inexorabil... Toți cuceritorii lumii când au câștigat o bătălie, deci când au înfăptuit niște crime în masă în primul rând au mulțumit Lui Dumnezeu. Ai auzit Tu Doamne rugăciunile lor ? Le-ai onorat ? Dacă da, de ce da ? Dacă nu, de ce nu ? Doar ți s-a cerut mereu ajutorul în numele tuturor credințelor felurite, diferite și antagonice precum și oamenii înșiși sunt diferiți și opuși unii altora în esența lor biologică și socială, căci așa i-ai creat, ori așa au ajuns, cu Tine ori fără Tine Dumnezeule, același lucru. Tu Doamne nu poți fi deopotrivă deodată sau pe rând avocatul și susținătorul egal al acestor opinii contrare religioase, susținând pe unii în practicile aserțiunilor lor ideologice religioase și anatemizând pe alții în iluzia sentimentului lor subiectivist că dețin monopolul dreptei credințe doar pe baza premiselor și sentimentelor lor subiective religioase izvorând exclusiv din sinapsele neuronale ale creierului lor emoțional subiectiv, limbic, reptilian, neverificat de nici o rigoare ori analiză matematică cu virtute de axiomă... Voi suflete judecate, cu bonete albe și matricolă, voi arhangheli, preafericiți monahi și episcopi, papi și sfinți cu aripi albe din sala de judecată a Înfricoșătoarei Judecăți a Domnului, de ce stați cruciți privindu-mă cum îmi spun ultimul cuvânt la judecata mea așteptând, pentru cât de păcătos am fost să vină haidamacii gărzii paradisiace să mă ia și călăului paradisiac să mă decapiteze pe loc cu sabia lui de foc, fără a mai aștepta să fiu aruncat în duba neagră cu zăbrele ce duce către iad ? Mai așteptați un pic să vă spun că Dumnezeu nu se răzbună, nu pedepsește și nu-și reneagă propria Lui Creație la care a muncit laborios și fără precupețire o veșnicie cum zice poetul Aldea Teodorovici, deoarece nu-i este amenințată Atotputernicia niciodată de necugetările, faptele rele și păcatele specifice exclusiv umane absolut inofensive în raport cu invulnerabila funcționare a entității care se cheamă Dumnezeu... Oricât ne-am strâmba, ori am greși și păcătui barbar pe acest pământ, Lui Dumnezeu nu i se mișcă un fir de păr din cap de necugetatele noastre fapte ( afară de faptul să nu fim criminali, violatori și tâlhari) și nu ne pedepsește pentru păcatele noastre altele decât crimele și tâlhăriile pentru că în încăpățânata concepție a Lui Dumnezeu, El a semnat și girat cu autoritatea și munca Sa creatoare că noi suntem perfecți asemeni chipului și asemănării Lui și nu trebuie să-i stricăm această convingere atribuindu-i ilogice acte coercitive și răutăți cu omenirea pe care nici măcar nu le-a avut în gând și plan, afară de a-i pedepsi exemplar doar pe criminali, tâlhari feroce și violatori... Un iad exclusiv pentru ei e un iad simpatic și care merită aplaudat împreună cu toate cetele diavolilor negri schingiuitori. Dumnezeul cel frumos și incontestabil, cel perfect și nerăzbunător nu pedepsește decât criminalii odioși ; El este prea falnic și Măreț în aura și locul Lui din univers și nu s-ar murdări pe mâini și conștiință să schingiuie în iad pe cei ce au mâncat de dulce și au făcut amor în post. Un astfel de Dumnezeu al rațiunii și bunei măsuri divine funcționează nu așijderi moravurilor umane mărunte și decadente ci după un program perfect, ca tehnologia unui ceas elvețian, astfel încât tare mă tem că încă nu L-am putut descpoeri pe Dumnezeu în toată splendoarea Sa Divină, iar de cei înflăcărați religios în mistica și dogmele lor iraționale și inumane Dumnezeu râde amuzat și totodată dezamăgit de această cumplită rătăcire spirituală a religiei consumatoare infinită de resurse, timp și energii umane demne de o cauză mai utilă și pragmatică. Cu timpul și cu energiile cheltuite inutil și păgubos cu religia omenirea ar fi rezolvat demult problemele economice, sociale și politice în care se zbate și ar fi dus-o mai decent și mai bine. Această omenire merită să-și asume rușinea ratării ca specie adoptând nonșalant și inconștient misticismul religios pulsând ca o infecție recurentă și iremediabilă în fibra omenirii cea mai intimă, cea mai sănătoasă și curată hărăzită de Dumnezeu de la natura biologiei. Dacă creierul a luat-o razna în simptomatica religioasă, Dumnezeu și biologia nu mai sunt vinovate, e vinovată istoria milenară a umanității și neputințele biologice evidente ale indivizilor care prin tradiție și-au moștenit și transmis gene religioase care au lucrat până în miezul adânc al ADN-ului determinând mutația genetică numită Dumnezeu. Având această mutație genetică, toți fiind oameni și supuși cărnii și erorilor ei de percepție putem comunica cu neantul fiind ferm convinși că vorbim cu Dumnezeu. Deci mă-ntorc către Tine și Îți spun Doamne :
Aceste mizerii și nimicuri ale omenirii cum sunt preocupările religioase ale oamenilor îți sunt Ție scârbă Doamne, ori nu-Ți sunt ? Cum poți tolera religia omenirii și cum să nu vezi că această preocupare spirituală e o slăbiciune a oamenilor, un handicap care le-a dat dependență și care fac ca urgența vieții pentru ei să fie mereu o chestiune ulterioară transpusă în teritoriul morții căreia ei îi spun îmbătați de vraja credinței viață viitoare, scop ultim și crez al vieții lor ? Religia lumii nu e ceva pentru care cu nădejde poți să fii mândru ca și patron peste o lume religioasă. Pentru toate acestea Ție Doamne precis îți este jenă și rușine de veșnicele lamentări religioase ale unor cerșetori ce te agasează permanent în pioșenia lor religioasă cu tot felul de cereri specifice sferei mărunte omenești și care sunt ridicole în raport cu impozanta prestanță chiar a celui mai mărunt Dumnezeu... Gestionând și aprobând cererile mărunte de tot felul ale speciei umane Tu Doamne Te-ai compromite complăcându-Te, complicându-Te și coborându-Te la un atât de jos nivel al oamenilor care nu pot avea neinspirata pretenție să Te abordeze atât de facil, după optica lor limitată de limita sentimentelor umane religioase care sunt de fapt niște reacții chimice, fizice și electrice ale materiei din care este făcut creierul, materie limitată prin consecința materiei biologice... Tu Doamne lucrezi la parametri imposibil de abordat pentru specia umană și toate scările umane de măsură se termină neavând plaja de a Te concepe pe Tine...
2)
Omenirea nu are acces la Dumnezeul Cel adevărat, neinscriptibil nici unui sistem de valori din sfera umană căci chiar având argumente că L-ai descoperit pe Dumnezeu tot mai rămâne loc de incognoscibil, mister și inabordabil într-o lume în care nimic nu-i sigur, însăși îndoiala fiind îndoielnică... Dacă L-am vedea pe Dumnezeul cel Adevărat care cel mai plauzibil nu are înfățișare umană, antropomorfă și nici preocupări specifice a gestiona cele mărunte omenești pur și simplu ne-am dezintegra, ne-am topi, am orbi, surzi și muri căci nu suntem capabili fizic și nici spiritual să stăm lângă această entitate care se numește Dumnezeu fără a suferi leziuni afectând funcționarea noastră ca specie biologică terestră ... Omul suportă cel mult o sută și ceva de decibeli de zgomot dincolo de care surzeşte și înnebunește. Dacă nu ar fi existat spațiul vid din sistemul solar milioanele de decibeli ale exploziilor solare sau undele gravitaționale apărute în urma ciocnirii stelelor neutronice ne-ar fi dezintegrat chiar și de la distanța de 144.000.000 km cât e de la soarele nostru până la noi. Dumnezeu dac-ar exista ar putea fi similar soarelui ori chiar mai mare. Cum putem concepe să ne apropiem de Dumnezeu și să mai rămână ceva din noi și pretențiile noastre religioase umane deci limitate de biologie...? Dumnezeu când ne-a creat, dacă ne-a creat, nu ne-a creat că a fost singur și avea nevoie de noi... Dumnezeu ne-ar fi putut crea pentru progres și gândindu-se că vom fi apți pentru acest țel. Prin religie omenirea a luat direcția opusă, și-a tăiat aripile definitiv astfel încât omenirea nu progresează social și moral adoptând exclusiv virtuțile religiei, ci cel mult se conservă ca specie defectă și măcar rămâne așa pe o linie precară de plutire ferită de o deraiere și mai mare din sfera moravurilor bune. Măcar cultivând religia așa cum e ea, omenirea evită a fi sălbatică complet la fel ca toate celelalte dobitoace din regnul animal. Dar nu e suficient numai atâta lucru. Din păcate omenirea nu poate face mai mult pentru propriul ei bine și pentru progres. Conceptul de progres și libertate aduce frică creierului reptilian uman care arde mocnit doar la scara ponderată a chestiunii religioase unde există siguranță și confort. Dezvoltările gândirii și ale sentimentelor sunt obositoare pentru omenire care scoate uneori capul din marsupiul religiei dar văzând că afară e greu și dificil de rezistat, bagă capul înapoi în siguranța marsupiului religiei. În religie subzistă sentimentul că nu e necesar și oportun un progres dinamic pentru omenire ci e suficient să uzezi timpul care ți s-a dat, singura resursă (irecuperabilă), doar ca să te rogi, adică să nu faci nimic și să nu te complici în viață cu erezii, libertăți și ieșirea din canoanele dogmei religioase... E suficient doar să simulezi că trăiești și să fii turmentat de acest dulce vis al credinței, servit de aerul oficial al societății religioase în care te-ai născut, te-ai molipsit și în care o duci relativ mulțumit și liniștit până la adânci bătrâneți și până moarte : Tot ce avem nevoie pentru terapia și frica noastră de neființă e visul iluzoriu al mântuirii, visul despre Dumnezeu. Ce e Dumnezeu dacă nu o regretabilă entitate a extremei neverosimilului pierdută definitiv într-un timp vid și într-un spațiu așijderi în strigătele noastre inutile de dor de viață...?
Astfel, religia este ABOLIREA inconștientă a VIEȚII, golirea faptului de a trăi, de orice conținut practic și util de către chiar indivizii puși să trăiască și fiindcă viața e dură și plină de inconveniente, acestea necesită din partea religioșilor un stagiu inerent de cotizare uzând toate resursele creierului emoțional pe când creierul cognitiv ia o pauză în acest contract al religiozității în care dobânda nu este la vedere, nu se palpează ci doar se capitalizează și jinduieşte în Cer și absolut după moarte, după ce mori și pierzi totul, în primul rând creierul care-L concepea pe Dumnezeu... Dobânda morții, șantajul ei se numește mântuirea... Omul atât se bucură de posibilitatea contractuală a dobândirii mântuirii încât nici nu se mai gândește ce va să-nsemne ea, nu-i e de nici un folos a mai lua la cunoștință de ipostazele pragmatice ale utilității ei întrucât chimia și frica ancestrală a creierului pus să simtă așa generează în omenire chiar mutații ale genelor de unde oamenilor le apar în consecință gene religioase obscurantiste, dezvoltându-se permanent din genele religioase moștenite ale strămoșilor noștri ignoranți și semisălbatici. Astfel, omul mistic religios cenzurează și bagatelizează orice interes normal de analiză, critică și cunoaștere a teritoriului religios pe unde le hălăduieşte spiritul... De aici a apărut și justificarea dictonului : "Crede și nu cerceta" sau "Nu cerceta aceste legi, că ești nebun de le-nțelegi..." De aceea omul și consumatorul de sentimente și convingeri religioase se mulțumește doar cu efectul benefic și terapeutic de dependență al religiei, infinit mai util sufletului lui decât orice clarificare și disecare a religiei plină de contradicții și zone obscure, inconveniente care nu contează pentru omul religios și pe care nici nu le simte pentru că nici nu le scontează aducând argumente tari stării de transă religioasă de tipul : "Dacă nu există Dumnezeu și ești credincios din adâncul inimii, n-ai pierdut nimic... Dar dacă există Dumnezeu și ești eretic, ai pierdut totul..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu