Vine o zi cand trebuie sa spui adio dragostei

 Vine o zi cand trebuie sa spui adio dragostei, fluturilor din stomac, sarutarilor, imbratisarilor, sa iti pui singur calusul renuntarii in gura, sa te legi singur de un scaun si sa taci... Apoi sa suni la 112 si sa astepti sa vina ambulanta. Cand iti vor lua tensiunea si vor vedea ca-i normala si cand te vor intreba ce te doare tu sa le spui ca a venit vremea sa spui adio dragostei si ca vrei sa te duca la dezalcoolizarea de dragoste... Evident ca asistenta si soferul vor rade pe burta de tine si nu te vor duce la spitalul de dragoste ci la psihiatrie si iti vor face un calmant, te vor lega in camasa de forta, te vor tine doua saptamani in camera capitonata cu burete apoi iti vor da drumul acasa. Nu ai sansa sa te tamaduiesti de durerile si visurile dragostei in nici un spital in aceasta lume... Nu exista spital si nici sectie de dragoste. In ziua cand se va inventa, acel doctor va lua premiul Nobel si vei avea o sansa sa te faci bine de dragoste. Pana atunci trebuie sa duci boala de dragoste pe picioare pana cand nu vei mai putea, pana cand vei fi nevoit de durere sa spui intr-o zi adio dragostei, sarutarilor, imbratisarilor, amintirilor primei dragoste care e cea mai frumoasa si pura si sa uiti chipul acela iubit din adolescenta, sa iei pastila de tensiune si sa astepti sa mori. Chiar si asa, chiar si tanar fiind nu vei ajunge la stadiul de-a te bucura cu nadejde de dragoste. La 20 de ani nu stii sa iubesti. Ai toata masinaria dragostei pe mana si toate ustensilele dar nu stii s-o manipulezi, apesi pe toate butoanele dar parca dragostea nu raspunde cerintelor inimii. Incerci sa desfaci masinaria, surub cu surub, si deodata toate se risipesc, sar arcuri si piese si nu stii sa le mai pui la loc. Ramai cu toata dragostea in mana, ca un ceasornic desfacut, cu toate arcurile si rotitele imprastiate. Cand mai trec anii si incepi sa inveti cam cum sa traiesti si simti dragostea, vine vremea sa te casatoresti. Zici ca te casatoresti din dragoste. Si intr-adevar zici ca aceea e dragostea, dar simti cum acea tarie dureaza trei zile, trei saptamani sau trei ani apoi totul se transforma in altceva. Starea de-a fi indragostit se transforma intr-un dulce respect, intr-o dulce si totala prietenie si concordie fata de consoarta iubita si te multumesti sa zici ca asta e dragostea. E o forma de dragoste dar nu e tot ce puteai gusta, nu e un paroxism al emotiilor indragostirii. Te minti ca esti indragostit, esti intr-o transa a indragostirii dar nu una sublima ci una asezata si linistita, potolita. Tot timpul ramane ceva in urma, neatins si netrait, sublimul si deliciul indragostirii raman neatinse caci realitatea emotiilor de dragoste dintre soti intotdeauna ramane in urma inchipuirii si visarii despre dragoste, ca o defazare intre sonorul unui film care ramane in urma fata de actiunea lui. Nu poti fi indragostit decat de cineva pe care nu-l poti iubi. Abia atunci iubesti sublim doar pe cineva care nu te iubeste si care nu te poate iubi niciodata. Dragostea e totala atunci cand iti pui tot sufletul in miza dar nu mai astepti nimic in schimb. "Pe langa plopii fara sot / Adesea am trecut, / Ma cunosteau vecinii toti, / Tu nu m-ai cunoscut... / La geamul tau ce stralucea / Privii atat de des..., / O lume toata-ntelegea, / Tu nu m-ai inteles..." Iata ce-nseamna sa iubesti sublim si total: sa nu fii stiut, sa iubesti in taina si in zadar... Astfel, in aceasta lume nu poti iubi pe nimeni mai profund, mai in taina si mai in zadar decat pe Dumnezeu. Stii sigur ca niciodata nu-L vei putea vedea in aceasta viata, nu-L vei putea mangaia si imbratisa din dragostea ce-ti musteste in inima fata de Dumnezeu ca siropul dintr-un tort insiropat. Intr-o zi Domnul va afla de tine ca-L iubesti acum. Niciodata in aceasta viata. Prea tarziu in cealalta viata cand nu-L vei mai putea iubi pe Dumnezeu cu o inima moarta. Pacat deci ca vine o zi cand trebuie sa spui adio dragostei...