Am fost facuti din pamant. De ce...? Aceasta-i intrebarea

Acest pamant care ne da totul : viata in lipsuri uneori si moartea in dureri totdeauna. Acest univers care ne da ce a mai ramas : Pe Dumnezeu, Tatal nostru si surghiunul in Rai, condamnati la fericire vesnica alaturi de Domnul care ne e speranta noastra scontata inaintea durerilor mortii si implinita multumita imbratisarilor ei otravite. Acest univers ce ne promite totul in transcendent si ne ia totul in concret adica  unica noastra mobila, trupul nostru firav, pluta noastra din bambus legata cu liane ratacita pe talazurile turbate ale marilor de-amar ale vietii. Condamnati la mizerie si descompunere pe pamant, suntem condamnati la univers si la vesnicie in cer intr-o promisiune speculativa indescifrabila si insondabila care ne e prezentata ca suprema terapie posibila, incompatibila de fapt cu aptitudinile noastre in univers. Inapti a ne face lumea si viata frumoase pe pamantul de huma e stupid a crede ca vom avea virtuti si calificari mai acatarii pentru univers si Rai. Nici un premiu, nici o satisfactie mostenita, nici o consolare de nadejde ci doar condamnare inexorabila fie la saracie, apoi moarte, pe pamant, fie la un sejur prea sofisticat pentru abilitatile, bugetul si bagajele noastre sarace, in Rai. Suntem dramatic excrocati de catre duhurile cerului prin extractia frauduloasa din noi a sufletului nostru cu de-a sila, a tot ce aveam mai bun in noi ca sa fie dat silnic ca bir vesnic vesniciei opace si insondabile. Inselati de lipsa de demnitate si personalitate a sufletului pe care l-am incalzit o viata la san ca  pe un sarpe care ne va parasi imoral lasandu-ne in singuratatea putreziciunii mizerabile in saracia tinei, el, sufletul se va duce la vesnica si fericita petrecere din Rai, imoral, infidel, materialist, cinic, delationist, necredincios noua, interesat doar de mercantilul si meschinul castig al mantuirii egoiste si exclusiviste care se cultiva intr-o devalmasie in invataturile religioase pe care le avem. Suflet detractor si fara scrupule, care ai fost predestinat si programat de voia Domnului sa pleci instantaneu, tradator si inopinat dintre coastele mele si din creierul meu oropsit si jignit de insulta si decadenta ruginei mortii, blestemat sa fii a trai intr-o nesfarsita si de aceea insuportabila, imposibil de dulce si diabetica fericire alaturi de Dumnezeu si duhurile insipide ale Raiului, castig si privilegiu pe care cinic si egoist nu vrei sa-l imparti cu nimeni, sufletule, vadindu-ti rapacitatea si venalitatea lipsei de caracter si fair play si raspunzator vesnic ca ai uitat de cel mai trist ca tine zbatandu-se sedat in otravurile vietii in camasa de forta a putreziciunii pe un pamant pustiit de ciocoiasca si imorala promisiune a coercitiei apocalipsei ca solutie finala...! Haladuind si vagabondand astfel orfani de vreun noroc si sansa rezonabila prin coclaurile universului atat ca morti cat si ca vii, ajungem la concluzia ca suntem ciuca bataii de joc a universului, care ne jigneste de moarte prin tratamentul ce-l primim. Ca sa nu innebuneasca de acest amar si angoasa, omul credincios este nevoit sa prizeze un antidot care sa neutralizeze disperarea. Apelul la Dumnezeu si chemarea obsesiva a miluirii si ajutorului divin sunt supremul surogat de fericire si cea mai tare morfina contra durerilor vietii si mortii. Sofisticari si rezerve prea multe sunt contraproductive omului infricosat si bolnav de viata si de moarte. Stiindu-ne slabiciunile nici Dumnezeu nu catadicseste sa ne onoreze cu un tratament mai special demn de o specie si entitate inteligenta a universului care s-a vrut a fi omul.  Dumnezeu stie ca nici noi nu cerem mai mult de la noi insine si ne da dupa naravul si cugetul nostru precar atat de putine favoruri pe pamant, atat de putine si ieftine drepturi si atat de draconice indatoriri. Painea noastra cea de toate zilele e o iluzie sa credem ca-i un favor dat unei specii inteligente si privilegiate de Dumnezeu atata vreme cat lipsa ei ne aduce moartea prin infometare ca la orice jivina necuvantatoare si tampa, cand omul, necesarmente dupa denumirea de specie superioara si daruia de Domnul in idee cu virtuti si calitati pe masura, ar fi trebuit sa fie si in fapt  o forma de viata selecta si superioara, privilegiata a universului  si ar fi trebuit sa aiba abilitatea si virtutea de a se hrani doar cu specii superioare si inepuizabile de energie cum ar fi lumina si caldura solara sau cu curent electric cum functioneaza si ipad-urile, navetele spatiale, farfuriile zburatoare, modele  superioare de organizare a tehnicii si materiei, cu care Dumnezeu a fost mai generos nedandu-le constiinta si necesitatea mortii biologice, durerea cat si placerea, neinspirandu-le nici regretul suferintei si mortii, nici necesitatea relaxarii prin voluptatile mantuirii intr-un cimitir vesel care e Raiul. Ma simt jignit sa-mi fie foame si sa n-am ce manca, sa-mi fie asta o problema a existentei si sa slabesc ramanand costeliv ca niste porci de la un combinat porcin in insolventa care rod gardurile de foame. As fi avut pretentia sa n-am sangele rosu ca al porcilor sacrificati de Ispas, ci cumva de un roz sidefiu ori altfel, sa nu ma doara daca ma injunghie ca pe lighioane, sa nu tip de durere si groaxa ca ele, sa nu defechez scarbos ca orice are rat, coarne sau gheare, sa nu mi se-mputeasca hoitul  ca la oricare pisica moarta prin sant, sa fiu diferit de tot ce nu are inteligenta umana superioara. As fi vrut sa nu pot fi impuscat cu pusca de vanatoare cu alice la fel ca mistretii, sa-mi scot singur gloantele din piept si sa rad amuzat de dusmanii ingroziti care nu ma pot rapune, sa am pieptul nu din carne ci din kevlar, cel mai dur material din care se fac veste antiglont si se securizeaza papamobilul, sa am dintii din crom, nichel, aur, platina si argint care fierb inutil in fundul pamantului, iar dintii nostri se cariaza si ne doare in draci. Nu era mai bine sa fiu puternic ca sa simt pe pielea mea ca sunt facut de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa cum mi s-a spus, meritand prin urmare aceste virtuti...?  Ori constat ca omul superior chiar daca face poezii ori inventii de tot soiul ori compune psalmi si rugaciuni fierbinti si sublime catre Dumnezeu, o face cu un creier care va putrezi insignifiant intr-un cap cu nimic superior caci creierul visator de Rai se va volatiliza dintr-o tigva ce va ramane goala si ranjita ca orice tigva de jivina risipita prin desert. Am ceva sfant in mine sau sunt frate cu orice necuvantatoare, cu porcii, cu cainii sau maimutele carora nu le-a trecut prin cap a-si lua talpasita intr-un rai al porcilor dupa ce vor fi facuti carnati, in cazul porcilor...? 98,7% din codul genetic uman e identic cu al cimpanzeului care are aceeasi carne ca mine, aceleasi organe, aceleasi senzatii de foame si sete, de instinct sexual, instincte si deprinderi similare, de  a vana, folosi unelte, de a face ambuscade si a-si bate rivalii (sa vezi numai cum bate cu batul cimpanzeul, urmariti pe National Geografic). Privind un schelet de om deshumat poti zice: "Iata un fost fiu care-a avut un Tata Divin Creator, ce-a fost si ce-a ajuns... Nu cumva suntem doar niste animale visatoare, prea visatoare, prea nedemne de pretentia sorgintei manufacturii divine deoarece nici nu ne-a trecut prin cap vreodata sa ne luam scheletele in Rai, sa nu lasam, os din os divin sa vesniceasca si putrezeasca ieftin si mizer in negrul pamant...? Nu era mai bine macar sa ne rugam de Domnul sa nu murim lasand carne din carne divina sa se transforme in glod...? Nu are nici un rost si nici o justificare sa ne fi facut Dumnezeu din glod. Caci glodul e suma materiei organice moarte sedimentata in milioane de ani pe placile tectonice din piatra. Evident ca Dumnezeu ne putea face din ceva mai pretios, mai superior si rezistent si mi-e greu sa cred ca a luat o mana de noroi care i-a venit mai repede la indemana si ne-a facut copii ai noroiului de-a pururi si implacabil, cand foarte lesne putea sufla duh de viata peste un manunchi de flori, ori un pumn de diamante, ori safire, ori rubine, ori alta frumusete si tarie ori alta materie extraordinara a pamantului ori chiar a universului cu posibilitati infinite. Constat insa ca Dumnezeu facandu-ne din pamant si obligandu-ne sa intram tot in pamant, ne-a jignit. Poate nu s-a gandit ca ne simtim jigniti de moarte ca specie inteligenta si divina ca putem baga de seama ca am fost facuti din saracie si avaritie. Din petice, din paie, din pamant, din materiale second hand. Iar la urma sa ne facem din nou pamant, sa fim dati la darac, destramati ca niste carpe, ca niste chirpici divini facuti din lut si paie si stricati de ploaie. De ce...? Aceasta-i intrebarea... Doamne, din inima si gandu-Ti maret am iesit noi asa...???  Doamne, astfel cum ne-ai facut poate ti-ai confundat inima cu un zgarci. Si asa am iesit si noi : Niste zgarciuri cu pretentia nemuririi. Cu aceasta recuzita ne prezentam  in fata Domnului drept candidati la nemurire. Groaznic.