O, brad frumos, cu cetina tot verde...

 Daca lumina ar fi neagra, atunci intunericul ar fi alb, ziua ar fi intuneric caci lumina ar fi neagra de la  soarele negru, iar noaptea, cand soarele negru ar apune ar incepe sa se crape de ziua, ar fi lumina, senin, cu stele negre pe cer, negre si ele ca soarele... Cine spune ca asa ceva n-ar fi posibil in univers ca o realitate inexorabila pe care n-ai cum s-o schimbi dupa vointa ci doar s-o accepti si astepti cum astepti bolile, batranetea, spitalul, acest ultim sanatoriu funest, unde vei trai cea mai tulburatoare senzatie a vietii, un orgasm negativ, o voluptate amara care e moartea in dureri de cancer. Rapus de aceasta perversa imbolnavire, inert de orice putere si vointa de-a dispune de tine te vei lasa manipulat de ciocli si pus ca o punga de gunoi inutil si nereciclabil in sicriul la care visezi cu scarba o viata, in sicriul ieftin din lemn de brad, brad frumos cu miros de rasina care acum creste in padurile din muntii Carpati, cu veverite in el care aduna seminte de conuri de brad... O, brad frumos, cu cetina tot verde, o, bradul meu de veci, cati ani ai acum cand sangele-mi pulseaza prin vene si n-am facut inca anevrism de aorta ori accident vascular, cand sunt inca atat de firav de viu si te visez ca pe-un dulce dusman fara vina si care vei fi taiat si vei muri din cauza mea, ca sa ma ingroape cu tine, amandoi cu inima retezata, eu cu inima de carne retezata de infarct, tu cu inima de lemn retezata nemilos de drujba...? Ma simt, o, bradule, dator de veci si rusinat in fata ta, caci mai trist decat mine esti cand stiu ca-ti astepti cuminte soarta de-a muri pentru mine de-atatea ori... Ori sa te faca cherestea pentru masa si casa mea, ori sa te taie de tanar pentru cinica mea vanitate de-a-mi deveni brad impodobit de Craciun,  cumparat din piata de la speculanti cu 100 de lei, ori sa te faca scanduri pentru sicriul meu si sa-ti bata cuie in carnea ta de lemn ca sa ma-nchida etans intre scandurile tale, iar tu sa disperi nevinovat de viermii mei cei neadormiti de care te rog sa ma scuzi, care te vor chinui atat pe tine, cat si pe mine... Cu ce te pot eu consola, o, bradul meu frumos, prietenul meu de veci...? Dau tot, odihna la loc cu verdeata de unde-a fugit toata intristarea si suspinul, pentru un singur hatar si o singura dorinta ce-o am la Bunul Dumnezeu : Sa-mi faca intunericul din sicriu alb si luminos, atata cer, atunci cand tuturor li se va stinge lumina in sicriu, sa-i innebunesc de deruta pe viermi, poate ne vor lasa in pace, atat pe mine cat si pe tine, o, bradul meu frumos cu cetina tot verde...!