99) CEL MAI TARE FILM 3D
1) Cel mai tare film 3D pe care-l vom vedea vreodată, mâncând într-un iureș floricele, lăsați pe scaunele din sală când de frică și groază, când de bucurie și extaz, este filmul cu Dumnezeu care va face Raiul pe pământ, cu mânecile suflecate și arătându-ne cum se face și cum se muncește, uite-aşa : Bum ! Bum ! , dând din târnăcop să sară scântei din piatră. De ce vă îngroziți sau scandalizați zicând că nu se poate să vedem filmul cu munca Lui Dumnezeu pe pământul nostru ca să ne arate demonstrativ cum se face o lume frumoasă, o lume mai bună, ca să ne arate El cum se construiesc autostrăzi și spitale, fabrici și uzine, iar noi să urmărim filmul pilot la cinema lăsându-ne confortabil pe scaunele 12D mișcătoare și mâncând floricele ? Dacă Dumnezeu vedeți cum își suflecă mânecile și se pune pe treabă și creativitate să demoleze Raiul din Cer și se apucă să-L facă și reconstruiască în sfârșit pe pământ, când va face în sfârșit o lume de vis în care vă veți lua adio de la hoți și pungași, de la criminali, violatori, escroci, loaze și secături și tot felul de bestii umane care v-au supărat și împilat în viața asta vreodată, voi de ce nu luați exemplul, să-L ajutați pe Dumnezeu, să-i luați târnăcopul din mână și să-i spuneți ? :
- Ăăă... Permiteți o clipă Doamne să iau și eu puțin târnăcopul, să ajut și eu pentru o viață și o lume mai bună, să dau în piatră să sară așchii, să mă răzbun pe nedreptate, pe răutate, pe lene și pe zăbavă, să sară scântei din piatră și să mă răcoresc... ?
- Poftim fiule, dar dă mai încet cu târnăcopul că s-ar putea să sară așchii la spectatorii îngroziți din sală care mănâncă floricele... E film 3D, e cu efecte și de calitate, deci dă cu grijă !
2) Acestea sunt secvențele pilot din acest film, deci recunosc, v-am luat cam tare, dar așa sunt filmele cu Dumnezeu : tari și extreme. Dacă sunteți pregătiți și v-ați pus ochelarii 3D, dacă stați confortabil pe scaunele 12 D cu tremurături și zgâlțâituri și bură de apă de sus din tavan, luați-vă floricelele, sticla de suc și priviți :
*
Filmul începe cu sala de Judecată unde Dumnezeu ascultă în încheierea procesului, ultimul cuvânt al tău. Da, al tău ! De ce te miri ? E acolo un actor care te reprezintă pe tine. Nu vei fi și tu judecat de Dumnezeu peste câțiva ani ? Și nu te bucuri că-ți va da Dumnezeu șansa unui ultim cuvânt și unei ultime votci și țigări înainte de condamnarea la iad ? Iată, din prietenie pentru tine am tras în scenariu cuvântul tău și vreau să-ți cer părerea să-mi spui dacă e bun, dacă te reprezintă sau nu acest cuvânt. Să fiu avocatul tău aș vrea omule, prietene, pentru că ești păcătos și Dumnezeu te va băga în iad. Dar tu în lanțuri, scoțând boneta vărgată de deținut înaintea Lui Dumnezeu și a curții lui cu juri, formată numai din somități, părinți cucernici ca Părintele Arsenie Boca, Părintele Cleopa, Pomohaci, Constantin Necula, Părintele Calistrat, Părintele Plămădeală etc, privind insolent spre ei și ochii lor albaștri, încrezător vei cuteza să-i zici Lui Dumnezeu acest ultim cuvânt îngăduit. Și Dumnezeu te va asculta, privindu-te mirat pe deasupra ochelarilor că chiar ai îndrăznit să ridici glasul în sala Înfricoșătoarei Judecăți când nu s-a mai pomenit așa ceva, cel judecat de Dumnezeu să primească dreptul la un ultim cuvânt :
3) Te privesc, așa începe filmul după ce se termină genericul de început, cum îți faci curaj și-i spui cu vocea tremurândă Domnului ultimul tău cuvânt la procesul tău de pe lumea cealaltă, în disperarea diavolului de la duba către iad care așteptând își rupe părul negru ca smoala din cap de draci că mai are de așteptat până ce-ți spui și tu ultimul cuvânt. Ridici puțin ochii din pământ și te uiți la Domnul, iar ochii îți orbesc ca atunci când te uiți direct în soare sau la o flamă de sudură :
- Doamne... Lumea de care spui, cea făcută de Tine în șase zile, Opera Ta de căpătâi, cea cu cei mulți credincioși și sporiți întru smerenie, care postesc, îngenunchează și se închină pentru bine plăcerea și onoarea Ta... Doamne, toți acești pioşi închinători cântându-Ți ode de evlavie și slavă în tot ceasul, această lume mă îngrozește cu totul chiar dacă Ție Doamne îți trezește o deosebită satisfacție când o vezi câtă evlavie îți dedică, câte închinăciuni, câte cruci și mătănii, și pe care ai făcut-o cu atâta entuziasm și exuberanță cu tot cu cei buni și cei răi..., vrând cu aviditate ca toți să-ți devină credincioși și supuși și să Ți se roage de iertarea păcatelor de la Facerea Lumii... Deși am trăit la cumpăna dintre secolul XX și XXI, în era civilizației și-a progresului, simt cu toată ființa mea că am trăit într-o lume perfect barbară, cu toți răii și cu toți puținii credincioși care uite, s-au mântuit și stau agățați de poalele Măriei Tale ca niște curnuți agățați de lâna oii, ca niște copii răzgâiați, urlând, agățați de poala mumii... Cu toții au fost și sunt niște barbari, credincioși ori necredincioși, fără deosebire, de Ți s-au rugat ori nu, au fost niște sălbatici fără de suflet și fără de inimă, oportunist și din interes egoist s-au rugat către Domnia Voastră și uite-i acum, liniștiți, mântuiți, pigulind ca puișorii de găină pe pajiștile Raiului, iată-i acum fericiți și mântuiți cum o viață au așteptat și precum bine ai spus Doamne și Tu, că Tu nu vrei pieirea păcătosului ci îndreptarea și mântuirea Sa... Și i-ai mântuit pe toți, după dorință. Au ei dreptul să trăiască și beneficieze de această mântuire cum din infinita Ta milă i-ai miluit...?
4) Ori n-ai văzut Doamne că de două mii de ani de când a murit Mântuitorul Iisus omenirea a rămas încremenită în aceleași moravuri, în aceleași obiceiuri încât am simțit și m-am temut cu groază și scârbă că trăiesc și eu încă într-un plin ev mediu întunecat obscurantist religios care e la fel de negru, barbar și întunecat și acum ca și cu o mie sau două mii de ani în urmă...? Au se cunoaște c-a trecut atâta amar de vreme peste omenire când moravurile ei au rămas la fel de negre și barbare și-n ziua de azi ca și-n zilele sălbaticilor idolatri din antichitate care-Ți aduceau jertfe peste jertfe sumedenie de oi și capre, uneori copii, uneori alți oameni și omorau pe cei de altă credință...? La fel e de barbar și azi... Toate războaiele și crimele pământului sunt rezultatul urii omului ca produs finit al Tău, al urii și disprețului față de tot ce nu ești tu și nu gândește ca tine ; iar omul făcut de Tine Doamne vedem că nu se simte bine dacă nu are o ură ascunsă sau vădită față de cei de altă credință. O mie de credințe și tot atâtea intoleranțe religioase viscerale, iată rezultatul sălbăticiei umane din oameni sub patronajul plurireligios care guvernează lumea, oameni pe care Te-ai străduit să-i faci din lut într-o zi din cele șase și iată ce-a ieșit, ce bestii și ce barbari începând cu Cain, primul Tău nepot care și-a omorât fratele Abel și continuând cu nenumărații criminali și bestii pe fața pământului, veșnici și pereni de la Facerea Lumii și din toate timpurile, pentru care ai creat un iad al cărui exemplu este inutil să-i oprească ! Mă bucuram că trăiesc timpuri moderne, în democrație, progres, era descoperirilor științifice și a zborurilor spațiale, a internetului și a altor descoperiri științifice, și când colo, printre acești contemporani mie, oameni făcuți de Tine din lut și închinători Ție ori ba, am început să tremur de groază și dezgust simțind că trăiesc încă într-un ev apus, în plin ev mediu al ignoranței, în plină epocă sălbatică cu oameni sălbatici, în plină epocă decadentă și neagră în ignoranța și obscurantismul ei ca pe vremea inchiziției...
5) Un înger îți dă o batistă să-ți ștergi transpirațiile agoniei morții și tu continui timid cuvântul :
- Iată Doamne, viața noastră cea de toate zilele, pe care ne-ai hărăzit-o și în care ne-ai făcut pravili... Cu durere spun și răspicat că în această viață nu se poate trăi...! Se poate cum bine zic călugării doar viețui, adică să fii viețuitoare, nu om, fără sentimente, fără trăiri și fără gânduri și erezii private... Să-mi înfrânez reacțiile chimice din creier și neuroni care se cheamă gânduri, ca să nu păcătuiesc cu gândul și astfel să-mi pierd mântuirea, e tot ce-mi ceri Doamne să fac ca să nu te supăr... Să nu-mi ridic capul din pământ rugându-mă necontenit ca un milog Ție toată viața pentru o bucată de pâine mucegăită a iertării și mântuirii și Tu să mi-o dai cu dragoste ca unui cerșetor bun de muncă și care se preface șchiop dar care-a prins gustul cerșetoriei și cere pervers și nesimțit ceva ce nu merită... Aceasta este credința ce mi-o ceri Doamne, să mă rog ca un milog de Tine pentru toate într-o lume în care binele, fericirea, satisfacția, totul puteau fi făcute de Tine gratis și prisosind în realitatea înconjurătoare ca lumina cea din soare ori aerul ce-l respirăm ? Pentru ce trebuie să uzez de inutilitatea rugăciunii pentru orice ai binecuvântat să fie în acest univers a fi util dorințelor și necesităților mele odată ce mi le-ai dat în corp când m-ai făcut din lut și ai suflat duh de viață peste mine ? Au nu știai ce-mi trebuie Doamne de m-ai îndemnat să mă milogesc de tine pentru toate și pentru însăși viața mea, condiție care se cheamă credință fără de care e cu neputință orice apostilă pe destinul meu terestru pentru a-mi fi bine și a fi fericit din cauza libertății șansei la existență și nu a robiei necesității credinței cu care-mi condiționezi atât viața cât și moartea denumită generic viață veșnică ? Ce este aceasta ce-mi ceri Tu Doamne în regulamentul Cărții Sfinte ? Este aceasta o formă de viață liberă, rațională și suportabilă conștiinței și bunului simț uman sau o robie care îmi promite o formă de viață ezoterică din afara actualității și a datelor concrete unde deocamdată mă aflu trăind în efemerul existențial ? Pentru ce m-ai făcut Doamne din carne și să fiu dependent de efemerul și vulnerabilitatea ei ca să-mi ceri cu puterile slabe ale acestei cărni performanțe paradisiace și competiții imposibile pentru Rai ? Așa ceva este inegal cu viața, Doamne... Ok, trebuie să înțeleg asta, să înțeleg că se poate viețui cu succes în această viață dar nu se poate trăi... Doamne, ai numit viață și lume ceea ce-am trăit eu sau ceilalți oameni infinit mai amărâți ca mine...? Se putea concepe un neajuns mai violent decât cel în care colcăie toate ființele pe care nu ai răbdat și le-ai condamnat la univers, la groaza și disperarea de a fi, de a pluti ca niște pești morți în marea de amar a vieții și a neajunsurilor provocate de carnea pieritoare în care s-a aciuat un suflet cu pretenția să scape din naufragiul ultim al cărnii la decesul pe patul de spital ? Austeritatea emoțională, penuria și sărăcia de fericire și mulțumire ce cu inexplicabilă voință ai presărat-o ca ingredient și condiment sărac și ieftin peste viețile noastre nu cadrează de nici o culoare cu posibilitățile și abilitățile Tale infinite, Doamne, să fi dat omenirii un start adevărat și reușit în viață, o rachetă de lansare în viață de nădejde și nu una de jucărie care doar a fâsâit... Doamne, mi-ai dat mușchi să muncesc și cu care să-mi construiesc fericirea și bucuria vieții, norocul și tot ce-mi trebuie, dar nu-mi dai voie a-mi curge sânge prin mușchi și vene, căci sângele aduce căldură și clocot, iar clocotul aduce patimă și febră a vieții iar această fierbere înseamnă a trăi, adică a păcătui... Doamne, astfel că nu se poate trăi, afară de cazul că poate sunt reîncarnarea unui porc sau unei oi, necuvântatoare fără nici o pretenție și eu nu știu asta... Doamne, sunt om, țipă viața în mine și nu pot s-o trăiesc de mi-a fost fizic, chimic și spiritual posibilă dată de Tine... Dar nu pot viața s-o trăiesc la cota cea mai înaltă a posibilității umane pentru că această cotă e viciată de împilarea și sabotajul sentimental la care mă obligă canonica religioasă pentru scopul mântuirii și respectarea sfaturilor Tale atât de prețioase dar atât de cazone, inumane și draconice... Sfaturile și îndreptările Tale sunt limpezi : se referă la a fi buni și smeriți și făcători de pace și dreptate. Ei bine, aceste povețe sunt bune dar inadmisibil de ineficace căci odată pentru totdeauna nici iadul nu mai poate opri lumea să nu fie îndrăcită cum este acum iar rolul Tău Doamne pe pământ devine practic un rol de decor care nu mai impresionează nici un criminal și nici un violator și nici un hoț, tâlhar sau şnapan cu care ai umplut lumea dându-ni-i pe cap și iubindu-i cum numai Tu te încumeți să-i mai iubești pe toți iertându-le greşalele lor de voie sau fără de voie. Mulți au înțeles că în această lume făcută de Tine Doamne nu se poate trăi și au ales calea călugăriei care la rândul ei este o neviață, o viață cu semnul minus în față și cu speranța paradisiacă a unor puncte de suspensie la urmă, adică la Sfântul Așteaptă. Nimeni nu poate trăi cu naturalețe după programul divin implementat experimentului eșuat al viețuirii în care ne-ai aruncat de-a valma poruncindu-ne să ne înmulțim, să creștem și să umplem pământul. Ei bine, și ce-am rezolvat cu asta ? Ce mare scofală am făcut urmându-Ți sfatul înmulțindu-ne și umplând pământul ? Am ajuns în disoluție și impas pentru care veșnic suntem obligați de viață a-Ți cere ajutorul Doamne. Ajutorul vine ori nu vine și unii săturându-se să mai aștepte rup pisica și aleg soluția călugăriei care este iluzia perfectă cu care ei se mângâie în această disoluție cu care ai murdărit universul aplicând experimentul eșuat al vieții aruncat ființelor vii pe cap. De ce ai cășunat tocmai pe noi oamenii Doamne și ne-ai scos fără acoperire din pacea și neantul neființei pentru o clipă efemeră numită viață ca să știm că tot în neantul din care am venit ajungem ? Viață este asta de ne-ai spus nouă să trăim și să ne înmulțim Doamne ?
6) Privind numai niște măicuțe înfășurate din cap până în picioare în cârpe negre pe canicula verii poți clar vedea ce soluție inumană și neverosimilă e călugăria care Ție îți place Doamne la cei ce o urmează și care o fac doar pentru a înșela și eluda asperitățile vieții la care ne-ai condamnat pe toți cei ce ne-ai denumit oameni. Pentru faptul că a apărut, redundanța călugăriei dovedește că experimentul viețuirii este un experiment perfect ratat cu care Ți-ai pierdut timpul în univers Doamne, putând să fi făcut ceva mai practic, mai frumos, mai util. Ai făcut omul iar unii din oameni neavând ce face cu viața pe care le-ai dat-o au ajuns la concluzia că pentru a-i iubi Tu mai mult și a-Ți face pe plac trebuie să aleagă călugăria. Călugării nu trăiesc, ei doar subzistă mizeriilor și încercărilor vieții într-un mod mai liniștit, cuminte și calculat. Nimic nu le garantează succesul decât speranța din inima lor care se va opri într-o zi într-un infarct cu tot cu speranța din ea. E mai ușor să suporți viața și moartea cu o inimă îmbătată de dragostea pentru Dumnezeu și să-ți moară această beție a speranței odată cu tine decât să mori cu o inimă goală, lucidă, atee sau sceptică și agnostică și trupul oricum supus vitregiilor bolilor, durerilor și nedreptăților vieții. E mai ușor să te îmbeți de beția de a fi sfânt decât să ai angoasa lucidității goale de orice viciu calmant al beției credinței. Doar în beție este adevărul spune o vorbă iar beția credinței este adevărul care este mai ușor de acceptat într-o lume în care ești liber potrivit liberului arbitru acordat de Dumnezeu să-ți alegi adevărul ca minciună și minciuna ca adevăr preferat de tine. Începând cu spațiul și timpul totul este relativ în univers. Este ceea ce nu pare a fi, și nu este ceea ce pare. Deci și adevărul și minciuna sunt relative iar mai relativ decât toate la un loc ești Tu Doamne care ne-ai într-o lume în care le-ai inventat pe toate și ne-ai făcut oameni și ne-ai pus să trăim în lumea în care minciuna și trădarea stau cu regele la masă. Unii aleg să trăiască bucuria de a fi sfinți, de a aparține tagmei lor fericite atrași de gravitația și influența divină din preajmă. Alții, care se simt cu totul liberi până la piele nu suportă fericirea de a aparține nici unei gravitații și nici unei tagme, fie ea și a sfinților și arhanghelilor și aleg precum Cioran bucuria și libertatea de a nu fi sfânt. Așadar e logic că neputând îndura ca și călugării această asceză și stagiu draconic de instrucție denumit viață, matematic și logic am ratat mântuirea... Dar cine spune că m-ar fi încălzit cu nădejde acest concept al mântuirii când știu că deocamdată ceea ce am eu în față de se cheamă viață, nu se poate trăi într-un mod uman ci doar viețui, adică fad, în sclavia perfectă a supunerii față de Tine Doamne, fără emoții și sentimente de viață ci doar cu febra religioasă sterilă care nu aparține vieții ci nevieții, adică experimentului Tău trist de-a ne scoate pe toți silnic din neant unde stăteam atât de cuminte și liniștiți, spre a ne da vieții adică din start iadului, durerii, suferinței, morții și ororilor ei. Față cu iadul de pe lumea asta, pe cine mai impresionează iadul de pe lumea cealaltă cu care te strădui inutil Doamne a speria o lume pe care e incredibil cum nu înțelegi că ai greșit-o...?
*
Mai departe filmul începe să își depene genericul de final iar pe tine te înhață haidamacii gărzii divine, și luându-te pe sus te aruncă în duba pentru iad. Cu mâinile pe gratiile dubei, cu ochii înlăcrimați, în hurducăturile mașinii apare scris pe chipul tău pe ecran cuvântul "THE END" iar luminile se aprind în sală și lumea albă la față se ridică de pe bănci, se întinde și pleacă precipitată jurând în sine că nu vor mai veni niciodată la un asemenea film horror.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu