98) NI S-A SPUS SĂ NU FIM TRUFAŞI
1) Cine poate să doarmă liniștit în această viață, să-i fie de bine ! Dar te rabdă inima să te culci pe-o ureche liniștit (după ce îți faci bineînțeles închinăciunile și rugăciunile cele de trebuință către cineva acolo sus din Cer care știi că te iubește) și astfel să crezi că suntem asigurați contra tuturor relelor și nenorocirilor și toate sunt bune după cum a spus Dumnezeu în Cartea Sfântă după fiecare zi de creație...? Poți respira liniștit când știi că necunoscutul și insondabilul la care suntem condamnați îți așterne pe întreaga viață o atmosferă perfect irespirabilă de îngrijorare că nu știm pe ce stăm și nu știm dincotro și în ce zi va veni pentru fiecare din noi tăvălugul dramei și urgia...? Poți să nu plesnești de ciudă și dezgust când știi că dintr-o scăpare regretabil cosmică a responsabilului biologiei noastre sangvinolente, viața asta cu gust și valoare de hoit și puroi ca o funcție de câte boli și metehne mai grave ne scoate firava biologie în cale și ne dă gata, în care totul e o disoluție ce conduce către iminența soluției morții în dureri, ți-a fost livrată ca cea mai bună și memorabilă alternativă găsită de maestrul păpușar suprem numit Dumnezeu ce ne dirijează sforile, destinele și disperarea noastră scuipând pe durerile și neputințele noastre cu atâta trufie și emfază ca dovadă că ne pregătește tuturor pentru plata păcatelor noastre indiferent că ești criminal odios sau ateu blând și pașnic, un iad cu atâția draci cerbice ai urii și odioşeniei fără de care universul mă și mir cum n-a putut fi altfel conceput de către un Dumnezeu al iubirii...? În contrapondere, Raiul l-a făcut Dumnezeu ca o academie la care pentru înscriere îți trebuie vocație și chemare, adică poți accede în Rai foarte simplu : pentru asta nu trebuie să păcătuiești omorând, dar nici să păcătuiești necrezând pur și simplu în varianta oficială precar alegorică a poveștii lumii acesteia cât și a lumii celelalte, povești statuate obligatoriu pentru mintea ta de unii oameni numiți credincioși într-o morală și etică socială adaptată religiei oficiale conform căreia trebuie să renunți la însuși conținutul cercetării și curiozității minții și inimii tale de a-i da întâlnire Lui Dumnezeu mâine, când știi că nu vei fi onorat de Dumnezeu la acest randevu, decât exclusiv cu condiția morții. Astfel, de vrei să-i fii Lui Dumnezeu pe plac trebuie să-ți golești mintea și inima de întrebări, scepticism și rezerve la adresa normei oficiale religioase a vremii și să le umpli în schimb cu transa și euforia unui irezistibil și terapeutic vis parfumat de reverie la lenevirea și confortul de pe lumea cealaltă denumit mântuire și izbăvire de durerile acestei lumi, totul tradus într-o atitudine pioasă numită credință. Astfel, potrivit acestei credințe, Raiul, această stațiune a concediului nostru etern se profilează undeva la orizontul imaginației noastre ca o fata morgana, ca o apă iluzorie la orizont într-un deșert ca toate deşerturile care e viața și lumea noastră însângerată la propriu, supusă pentru indivizii speciei animale cât și umane, legii naturale de selecție a speciilor. Undeva, în univers, o putere mai puțin trufașă și cinică, un frate sau văr al Lui Dumnezeu ar fi putut avea o idee mai strălucită pentru creație și soluție mai rezonabilă pentru viața a niscaiva extratereștri care poate ar fi dus-o mai bine și mai rezonabil în acest univers sau în alt univers paralel mai fericit pentru speciile de viață, de care nu știm. Nu știm nimic despre acel univers utopic și verosimil al fericirii. Ca o compensare paliativă ni se face în schimb o puternică reclamă a universului fericirii neverosimile paradisiace de pe lumea cealaltă. Pentru majoritatea oamenilor e irezistibilă această reclamă a rezistenței la moarte prin câștigarea fericirii lumii celeilalte clamată cu atâta emfază și prețiozitate în învățătura religioasă. Astfel, boala mascată se instalează, o boală soft și suportabilă a credinței ce torpilează simțurile și gândirea analitică și iscoditoare din firea naturală a omului și astfel omul nu mai face un capăt de țară din faptul că nu știm nimic pe lumea asta (în afară de explicațiile alegorice care ni se dau în Cartea Sfântă), nu știm ce e cerul, nu știm ce e spațiul, nu știm ce e timpul, nu știm ce sunt stelele. Am fost învățați la Cartea Sfântă că cerul e un loc unde ochii și mintea noastră trebuie să țintească și alerge în căutarea doar a Lui Dumnezeu, spațiul este locul în care trebuie să ne mișcăm de acasă la biserică și de la biserică acasă, apoi de acasă din nou la biserică și de la biserică la cimitir cu picioarele înainte. Am fost învățați că timpul este meticulos rânduit pe posturi și sărbători într-un calendar creștin ortodox în care în fiecare zi se celebrează un sfânt oarecare din Rai, fost pustnic care s-a chinuit în schimnicie și asceză zeci de ani de vorbă cu psihicul lui, unii au luat-o razna, alții nu, dar toți conform speranței lor au nimerit în Rai și astfel, fiecare sfânt a ajuns să fie celebrat și trecut în calendar unde cu strictețe sunt rânduite posturile și delegările la pește (harți) și zilele în care nu se muncește, fiind păcat, căci e sărbătoare.
2) Am fost învățați la Cartea Sfântă că lumina a fost făcută de Dumnezeu în prima zi a Creației ca să despartă noaptea de zi, nu ca un efect natural al existenței soarelui, căci soarele, luna și stelele au fost făcute de Dumnezeu abia în ziua a patra a creației când a spus Dumnezeu că soarele trebuie să cârmuiască ziua iar luna și stelele să cârmuiască noaptea. Astfel, ne zice Dumnezeu că a fost bine când a făcut soarele în ziua a patra a Creației ca să cârmuiască ziua făcută deja în ziua întâi de creație când nu era soare, nici lună, nici stele, denumite toate luminători ai zilelor și nopților pământului oamenilor. Iată așadar conform explicațiilor date în Cartea Sfântă cum toate corpurile cerești nu s-au făcut prin legile fizicii și mecanicii cerești ci au fost făcute de Dumnezeu prin suflare de duh și baghetă divină și nu ni s-a spus în nici o filă din cele 1400 ale Bibliei că stelele sunt sori ca și soarele nostru, deci sunt mari concentrări de hidrogen și heliu care sub imensa presiune a gravitației atomii fuzionează nuclear de unde rezultă alte elemente cum ar fi fierul, nichelul, carbonul care așa au ajuns în componența pământului, din explozia stelelor după ce li s-a terminat de ars combustibilul hidrogen și împrăștierea norilor de gaz și praf stelar acumulat și pe pământ și implicit și în celulele corpului nostru. Ni s-a spus că suntem făcuți din lut de Dumnezeu, adică din tina pământului care este sedimentul rămășițelor biologice a atâtea plante și animale moarte împreună cu dejecțiile lor fosilizate, deci am fost făcuți din rămășițe de cadavre și scârnăviile lor transformate în lut ; de ce oare din lut și nămol și nu din aur, diamante, sau măcar pietre ca să fim mai rezistenți, durabili și frumoși ? Pe de altă parte noi știm că suntem făcuți din carbon și apă adică hidrogen și oxigen, asta avem definitoriu în noi, elemente fabricate și derivate din evoluția stelelor. Ni s-au dat ochii să vedem pământul, munții, apele, cerul, stelele și am crezut că mai rămâne să-L vedem pe Dumnezeu pe lumea asta ; dar surpriză : Dumnezeu se ascunde de noi și ne dă întâlnire pe lumea cealaltă, lume care pentru unii oameni e totul ; lor le ajung explicațiile din Cartea Sfântă. Dar nu ni s-a spus în Cartea Sfântă că tot ce vedem, pământul, planetele, stelele, galaxiile, reprezintă doar 5% din materia din univers iar restul de 95% este altceva, un element care nu se vede, un element întunecat denumit materia neagră care ține în elementul ei toate galaxiile la un loc să nu se dezintegreze și să o ia rara prin univers astfel încât sistemele solare să degenereze anapoda prin galaxie și galaxiile alandala prin spațiu. Cum credeți că stau toate laolaltă în spațiu dacă nu le-ar ține ceva, materia neagră invizibilă, taină de care Dumnezeu nu ne-a povestit, neavând încredere în mintea din tărtăcuța noastră. Faptul că noi suntem posibili e datorat acestei întâmplări și legi a universului, care este materia întunecată. Lumea zice că materia întunecată e însuși Dumnezeu. Astrofizicienii au descoperit că există ceva ce leagă și dă sens la tot, niște particule denumite bosoni ai lui Higgins numiți particule ale Lui Dumnezeu. Puțin probabil ca Dumnezeu să se fi ocupat expres de crearea noastră căci suntem cumva rezultatul întâmplării evoluției dramatice a sistemului solar și a planetei gigante gazoase Jupiter ce a curățat spațiul de miliardele de asteroizi, comete și bolovani cosmici ce bombardau pământul acum patru miliarde de ani, căzând câte un milion pe zi încât peisajul pe suprafața pământului era de iad și de lavă curgând. Astfel, datorită planetei Jupiter am avut o șansă la zece miliarde să apărem pe pământ și să ne închinăm Domnului. Numai puțin dacă soarele nostru ar fi fost nițel mai mare și nu o stea pitică albă, numai puțin dacă entropia și haosul aleatoriu ne plasa puțin mai aproape sau mai departe de orbita soarelui, sau Jupiter era mai mică și nu avea imensa gravitație de a devia și alunga afară din traiectoria de coliziune cu Terra toți asteroizii și bolovanii cosmici pe care îi culege și acum salvându-ne, aveam să nu mai apărem niciodată noi oamenii, aveam să nu mai putem vorbi de Creație, de Facerea Lumii, de Rai și de iad, de Dumnezeu și de Satana. Dar noi am apărut din voia Lui Dumnezeu și voia Lui Dumnezeu a apărut pentru că planeta Jupiter prin imensa sa gravitație a capturat toți asteroizii care n-au mai căzut pe pământ și în capul nostru care astfel a putut să se preocupe de credință și de rugăciuni. Noi suntem făcuți potrivit motivației acestor rugăciuni nu din praf de stele, nu din carbon și apă ci din lut, peste care Dumnezeu a suflat duh sfânt de viață. De aceea, potrivit acestui duh noi, bieții de noi credem, suntem dependenți de această poveste facil de admis sufletește că de aceea o ducem rău, că am fost alungați din Rai, un loc care nu se vede și nu se detectează cu telescopul spațial Hubble în nici o galaxie. Astfel, alungați cu cățel și purcel pe pământ, noi oamenii trebuie să trăim în această închisoare și să visăm la Raiul dintr-un alt univers și dintr-o altă dimensiune. Faptul că trăim trebuie să-l privim ca pe un noroc ce de la Dumnezeu și o favoare. Și dacă ni s-a spus că luna și stelele sunt luminătorii nopții, noi de ce îndreptăm telescoapele în noapte către stele și de ce cârcotim scriind în cărțile noastre de știință că am apărut din elementele rezultate din explozia stelelor, carbon și apă ? A crede în aceste așazise alegații științifice care se bazează pe evoluția universului, a pământului și a speciilor de viață și nu pe varianta creaționistă potrivit punctului de vedere oficial teologic, e eretism și trebuie să mulțumim sorții că nu mai trăim în evul mediu și nu mai putem fi arși pe rug dacă credem că pământul se-nvârte și noi nu suntem făcuți de Dumnezeu ci de legile fizicii ce au combinat și asamblat într-o lungă evoluție a materiei carbonul și apa, elementele rezultate din explozia stelelor, până am fost posibili noi.
3) Ni s-a spus să nu fim trufași, ni s-a decretat să nu punem botul la toate "prostiile" științifice. Ni s-a spus să credem și să nu cercetăm credința și pe Dumnezeu. Ni s-a spus că noi trebuie doar să ne rugăm. Să ne rugăm pentru ploaie și împotriva inundațiilor, ca Dumnezeu să oprească pentru noi apa din curgerea ei normală gravitațională, apă ajunsă pe pământ din cauza impactului Terrei cu atâtea comete care au conținut gheață. Dar noi de ce să fim trufași și să credem una ca asta, că apa și gheața au fost aduse din spațiu de comete, când ne e mai lesne să credem că apa a fost făcută de Dumnezeu în una din cele șase zile ale Creației ? Atenție, Dumnezeu a muncit și sâmbăta, l-a creat pe însuși primul om Adam, noi ne-am permis luxul să concepem week-end-ul în care să ne relaxăm pe un munte de gunoaie al lumii noastre în care nu mai vrem să muncim. Noi avem liber sâmbăta și duminica, și în atâtea sărbători inventate și decretate, zile în care trebuie doar să ne rugăm și nu trebuie, căci e groaznic de păcat să muncim în sărbătoare și să realizăm îndiguiri și reabilitări de cursuri de ape, ci trebuie să ne rugăm la Sfânta Liturghie, să facem acatiste împotriva inundațiilor, sau caloieni de lut și să-i aruncăm în apă să alunge seceta ; într-un cuvânt trebuie să ne rugăm împotriva cutremurelor și altor urgii ale naturii, împotriva tunetelor și fulgerelor și a incendiilor și a tuturor stihiilor. Iar de suntem necredincioși, suntem avertizați să luăm aminte, că vom muri de stihii date pe cap nouă de mânia Lui Dumnezeu. Ce mai rămâne din noi după ce Dumnezeu ne-a dat viața asta ca pe un cadou prea scump ca să ni-l putem permite și astfel nu putem decât să facem totul ca să ne pierdem viața pe mâna noastră ? Dumnezeu ne-a dat libertatea de a face ce vrem cu viața noastră și ne-a dat liberul arbitru ca pe cel mai otrăvit cadou. Căci prin liberul arbitru suntem veșnic puși să alegem dacă să fim criminali sau îngeri, spunându-ni-se că în libertatea asta poate fi niscaiva fericire, câteva grăunțe otrăvite aruncate cinic, în scârbă și dispreț de către Dumnezeu pentru noi, copiii Lui, în troaca noastră murdară din cotețul numit viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu