107) AM FOST FĂCUȚI DIN PĂMÂNT ! DE CE ? ACEASTA-I ÎNTREBAREA !

107) AM FOST FĂCUȚI DIN PĂMÂNT. DE CE ? ACEASTA-I ÎNTREBAREA !
 
  1) Acest pământ care ne dă totul : viața cu puține bucurii și nesfârșita listă de lipsuri și tristeți..., după care boala, durerea, moartea bucuriilor, moartea plăcerilor, moartea dragostei și în final moartea ta în dureri totdeauna... Oh ! Cum poți trăi și cum poți îndura așa ceva, acest cataclism cu care se încheie cel mai frumos lucru inventat de Dumnezeu : Tu și lumea în care trăiești ?... După care aștepți inevitabilul, să zbori prin univers, printre stele, printre prietenii tăi care zboară și ei ca niște fulgi vânturați de viscol către capătul universului în căutarea Lui Dumnezeu pe care îl așteptăm de-o viață, Tatăl nostru din Cer ca să ne ducă, să ne poarte prin peisajele și plăcerile Raiului, să ne mângâie în sfârșit cum n-am fost vreodată... Sau am fost dar am fost odată mângâiați și am mângâiat și noi pe cineva, dar acum, buzele și obrajii sărutați dorm în sicriu... Și noi,  zburând prin Cer, suflete pribege fi-vom etern condamnați la fericire veșnică alături de Domnul care ne e speranța noastră scontată înaintea durerilor morții și împlinită mulțumită îmbrățișărilor ei otrăvite...

  2) Acest univers al morții ce ne promite totul în transcendent și ne ia totul în concret adică unica noastră mobilă, trupul nostru firav și bolnav, pluta noastră din bambus legată cu liane, rătăcită pe talazurile turbate ale mărilor de-amar ale vieții și la urmă ne pierdem și sufletul, căci plecând pe lumea cealaltă el nu mai este al nostru, este altceva și altcineva, ne e aproape ostil, un parazit care are altă treabă, are creierul spălat ca să uite de mizeria cadavrului din care a plecat, preocupat doar cu chestiunile mirobolante paradisiace și cu fardarea pentru competiția Raiului și pentru prezentarea la interviu în fața Lui Dumnezeu, președintele juriului...

  3) Condamnați la mizerie și descompunere pe pământ, furați în cele din urmă și de trup și de suflet, aruncați într-o groapă sordidă, nici n-apucăm să știm de ce-am trăit, să înțelegem ceva din acest trai în care suntem condamnați la o mizerabilă realitate într-o frântură de univers și o fracțiune infimă de timp numit timpul vieții. Pentru acest inconvenient vine Dumnezeu și ne dă consolarea supremă să nu mai fim triști că ne e mizerabilă viața, să nu mai disperăm că suntem bolnavi, căzuți la pat și murim căci suntem salvați și consolați pe lumea cealaltă. Există o satisfacție compensatorie pentru amărăciunea și greutățile vieții, pentru bolile și durerile lor atroce, atunci când știm că prin credința și speranța în Dumnezeu, Doctorul cel fără de arginți al sufletelor noastre zbuciumate, tot neajunsul nostru pe fața acestui pământ se va sfârși în clipa morții când așa defunct cum ești nu vei mai simți durere, nici întristare și nici suspin căci urmează consolarea, fericirea veșnică de pe fabuloasa lume cealaltă. Secretul acestei fericiri autentice este să te minți cu acest basm frumos, să taci și să înghiți în sec chiar dacă simți că nici pe lumea cealaltă nu e nici o scofală când n-avem nici un întors înapoi dintre morți care miroase încă a Rai, a flori și a locuri sfinte ca să-l mirosim și pipăim și n-avem nici un fel de date concrete despre ce urmează să ni se întâmple murind decât speculații servite de teoria religioasă care are același drept să speculeze în eroarea credinței precum și altul are dreptul să se înșele în eroarea necredinței sale.

  4) Fericirea vine din eroare, din eroarea ta, din sentimentul tău de percepție particulară, subiectivă, nu din claritate, nu din precizie matematică, filozofie și rațiune. Cei ce au rațiunea și mintea în inimă, adică credincioșii în religia curentă a lumii lor, obțin de la viață fericirea scontată și programată. Cei ce se îndoiesc de această narcoză a visului paradisiac dezvoltă imunitate în inimă pentru religie și privesc realist și nu alegoric și visător, realitatea crudă care este, dezbrăcată de fardul imaginației și manipulării prin propriul nostru ADN religios moștenit de la străbuni care ne-au indus în gene să simțim și să credem la o viață fericită pe lumea cealaltă a morților, ca o compensare după viața asta terestră a viilor, oricum grea și stigmatizată după întreaga panoplie de boli și durerile lor corespunzătoare îngăduite și parafate de Dumnezeu... Oh, cum ne duc bolile experimentate de Dumnezeu în laboratorul Lui creaționist, cum ne duc ele cătinel la moarte... ! Astfel, înarmați cu credința în salvatorul Dumnezeu, înfruntăm, ridiculizăm și ignorăm bolile, durerile și toate necazurile pământești,  astfel încât imunizați și eliberați prin credință ne simțim prezervați și asigurați la o  veșnicie în Cer într-o promisiune speculativă indescifrabilă și insondabilă a fericirii neverosimile, bună de adormit copiii, căci și noi suntem niște copii crescuți mari.

  5) Atâta fericire care nu se mai termină în Cer simțurilor noastre de spirite salvate din drama cadavrului îngropat, ar trebui să fie insuportabilă simțurilor realiste și răbdării rațiunii pure. Raiul și mântuirea ne sunt prezentate ca supremă terapie posibilă, incompatibilă de fapt cu aptitudinile noastre practice în univers. Inapți a ne face lumea și viața frumoase pe pământul de humă, e stupid a crede că vom avea virtuți și calificări mai acătării pentru univers și cosmos unde e Raiul. Vii sau morți, n-avem nici o șansă oricum, nici un înțeles sau sens pentru viață când viața nu-i făcută de Dumnezeu ca să fie trăită ci sacrificată și dedicată cu toate emoțiile și simțămintele lumești cenzurate și filtrate doar pentru Cer și pentru conduita cernită și cazonă strict religioasă astfel încât pe pământ să nu ai nici o satisfacție, nici o consolare de nădejde ci doar înfrângere de dorințe, de pofte și sentimente, totul garnisit cu cuvenita condamnare inexorabilă la boli și durerile lor, la declin și sărăcie, apoi la moarte ca final inalienabil pentru toate ființele create din carne pe acest pământ, conform planului creaționist.

  6) Nu știu cum își doresc oamenii atâta fericire și odihnă în Rai ! E prea mult și prea tare pentru amărâții de noi ! Nu cred că putem rezista ajungând în Cer la atâta fericire ! O vom simți pe dos, alergici și bolnavi, inapți de atâta așteptare, condamnați la acest etern sejur în Rai, prea sofisticat și morbid pentru noi, prea dulce pentru noi cei cărora ne-a pus capăt diabetul, prea tare pentru forțele noastre, pentru bugetul aptitudinilor și bagajele abilităților noastre sărace pentru competiția Raiului. Suntem dramatic excrocați de către duhurile cerului, asistenții medicali generaliști în operația Înfricoșătoarei Judecăți a Lui Dumnezeu, prin extracția frauduloasă din noi ca pe niște măsele bune, extracția cu forcepsul morții a sufletului nostru scos cu de-a sila din noi, a sufletului nostru reprezentând tot ce aveam mai vulnerabil, sensibil și bun în noi ca să fie dat silnic ca bir veșnic veșniciei opace și insondabile, Raiului și sfinților Lui Dumnezeu ca să se joace cu noi în Cer ca pisica cu motoceii.

  7) Înșelați de lipsa de loialitate,  demnitate și personalitate a sufletului pe care l-am încălzit o viață la sân ca pe un șarpe care ne va părăsi imoral lăsându-ne în singurătatea putreziciunii mizerabile în sărăcia tinei, el, sufletul se va duce la randevuul cu Dumnezeu și la veșnica și fericita petrecere din Rai, imoral, infidel, materialist, cinic, delaționist, necredincios nouă, interesat doar de mercantilul și meschinul câștig al mântuirii și izbăvirii egoiste și exclusiviste care se cultivă într-un iureș în învăţăturile religioase pe care le avem. O, suflet detractor și fără de scrupule, care ai fost predestinat și programat de voia Domnului să pleci instantaneu din mine, extras cu de-a sila din mine cu forcepsul morții, trădător și inopinat extras în clipa morții dintre coastele mele și din creierul meu oropsit și jignit de insulta și dezonoarea ruginei morții, blestemat să fii a trăi într-o nesfârșită și de aceea insuportabilă, imposibil de dulce și diabetică fericire alături de Dumnezeu și duhurile insipide ale Raiului, câștig și privilegiu pe care cinic și egoist nu vrei să-l împarți cu nimeni, sufletule, vădindu-ți rapacitatea și venalitatea lipsei de caracter și fair play și răspunzător veșnic că ai uitat de cel mai trist ca tine zbătându-se sedat în otrăvurile vieții în cămașa de forță a putreziciunii pe un pământ pustiit de ciocoiasca și imorala promisiune a coerciției Apocalipsei ca soluție finală...! Hălăduind și vagabondând astfel orfani de vreun noroc și șansă rezonabilă prin coclaurile universului atât ca morți cât și ca vii, ajungem la concluzia că suntem ca specie făcută de Dumnezeu,  ciuca bătăii de joc a universului, care ne jignește de moarte prin tratamentul inuman ce-l primim ca ființe vii scoase în zadar din neant sub forma cărnii la lumina zilei și realității crude și ostile. Ca să nu înnebunească de acest amar și angoasă, omul credincios este nevoit să prizeze un antidot care să neutralizeze disperarea evidentă a firii și neajunsului de a fi din carne și a fi viu. Antidotul este Dumnezeu adică credința și speranța salvării prin El. Apelul la Dumnezeu și chemarea obsesivă a miluirii și ajutorului divin sunt supremul surogat de fericire și cea mai tare morfină contra durerilor vieții și morții. Sofisticări și rezerve prea multe de genul cugetării libere sau sceptice ori ateiste sunt contraproductive omului înfricoșat și bolnav de viață și de moarte, deci de Dumnezeu. Ştiindu-ne slăbiciunile nici Dumnezeu nu catadicseşte să ne onoreze cu un tratament mai special demn de o specie și entitate inteligentă a universului care s-a vrut a fi Omul. Dumnezeu știe că nici noi nu cerem mai mult de la noi înșine și ne dă după năravul și cugetul nostru precar și nedoritor a iscodi și cerceta, atât de puține favoruri pe pământ, atât de puține și ieftine drepturi și atât de draconice îndatoriri religioase. Pâinea noastră cea de toate zilele e o iluzie să credem că-i un favor dat unei specii inteligente și privilegiate de Dumnezeu atâta vreme cât lipsa ei ne aduce moartea prin înfometare ca la orice jivină necuvântatoare și ruptă de foame, când omul, necesarmente după denumirea de specie superioară și dăruită de Domnul în idee cu virtuți și calități pe măsură, ar fi trebuit să fie și în fapt o formă de viață selectă și superioară, privilegiată a universului, nedependentă de pâine până la culmea consecinței lipsei ei, inaniția, și ar fi trebuit să aibă abilitatea și virtutea de a nu putea muri de foame, de a se hrăni doar ca o specie superioară, inteligentă, nu cu pâine, cartofi, fasole sau carne care ridică colesterolul și te omoară, ci cu specii superioare și inepuizabile de energie ar fi trebuit să ne hrănim, să ne hrănim cu lumină și căldură solară sau cu curent electric, cum funcționează și dispozitivele electronice, navetele spațiale, farfuriile zburătoare, modele superioare de organizare a tehnicii și materiei, cu care Dumnezeu a fost mai generos nedându-le conștiința de sine și necesitatea morții biologice, durerea cât și plăcerea, foamea, cât și ghiftuiala, neinspirându-le nici regretul suferinței și morții, nici necesitatea relaxării prin voluptățile mântuirii într-un cimitir vesel care e Raiul.

  8) Mă simt jignit că am fost făcut om și din carne, sediul tuturor bolilor, sediul tuturor plăcerilor trăite, ori netrăite și regretate, o specie nescutită de harul manufacturii divine de neajunsurile existenței unde o imensă majoritate a nenorociților și sărăcimii coclaurilor acestui pământ este condamnată să-i fie foame și să n-aibă ce mânca, să-i fie asta o problemă a existenței slăbind, rămânând costelivi, fără carne și cu coastele la vedere ca o claviatură de pian, ca niște porci de la un combinat porcin în insolvență care rod gardurile de foame. Mă simt jignit și de reversul medaliei, să mănânc și să mă îngraș ca o morsă sau să devin și mai rău, un super obez din aceia prezentați la tv, de trei, patru sute de kg. , având obezitate morbidă. Privind un om superobez și agonia sa, privind un om orb sau surdomut din naștere, privind un paraplegic în scaun cu rotile, sau un copil autist și paraplegic plimbat de mama sa în cărucior punându-i batistă la barbă ca să nu-i curgă balele,  privind un om adesea nevinovat condamnat la moarte sau la ardere pe rug sau la decapitare, îl văd pe Dumnezeu cum își ascunde în căptușeala ruptă a mantiei Sale divine, ca să n-o vadă nimeni, lucrarea Sa de doctorat numită Facerea Lumii la care a luat nota patru.

  9) Aș fi avut pretenția să fiu și să rămân om, adică să nu mi se poată îmbolnăvi sângele și să fac leucemie, să nu fac puroi și abcese la măsele, să n-am hemoroizi și sângerare de la constipație, să n-am sângele roșu ca al porcilor sacrificati de Ispas, ci cumva de un roz sidefiu ori altfel, potrivit statutului meu de rudă cu Dumnezeu odată ce-i zicem toți Tatăl nostru care este în Ceruri ! Iată de aceea aș fi avut pretenția firească să nu mă doară dacă mă înjunghie cineva ca pe lighioane, să nu țip de durere și groază ca ele, să nu defechez scârbos balegă și băşini ca orice lighioană care are rât, coarne sau gheare, să nu mi se-mpuțească hoitul ca la oricare pisică moartă prin șanț, să fiu diferit și fizic de tot ce nu are inteligență și rațiune umană superioară de sorginte divină. Iată această inteligență dată de Dumnezeu m-a făcut să dezvolt în minte și inimă credință, religie și conceptul de Dumnezeu, calități și virtuți prin care automat și necondiționat ar fi trebuit să capăt o garanție practică și eficace că sunt o creatură selectă și privilegiată în fața riscurilor și mizeriilor existențiale, deoarece am credință, am Dumnezeu, sunt superior, sunt cumva din același aluat cu Dumnezeu, Creatorul tuturor. Aș fi vrut să nu pot fi împușcat cu pușca de vânătoare cu alice la fel ca mistreții, și fiind făcut de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa ar fi trebuit să pot să-mi scot singur alicele și gloanțele din piept și să râd amuzat de dușmanii îngroziți care nu mă pot împușca și răpune..., aș fi vrut să am pieptul nu din carne ci din kevlar, cel mai dur material din care se fac veste antiglonț și se securizează papamobilul, să am dinții din crom, nichel, aur, platină și argint care fierb inutil în fundul pământului, iar dinții noștri de os se cariază și ne dor în draci pentru că au fost făcuți de Dumnezeu inexplicabil și incredibil așa de lesne stricăcioşi din os, singurul material găsit de Dumnezeu dur, pândit de riscul osteoporozei din care a catadicsit cârpaci și avar cu materialele Dumnezeu să ne facă... E inexplicabil cum din egoism și mândrie de castă nu a catadicsit Dumnezeu să ne molipsească genetic și trupește și sufletește direct de la El, să ne facă infailibil puternici și dumnezeieşti, invulnerabili și rezistenți ca însuși El, ruda noastră genetică ce ne-a făcut după chipul Lui, ca să simțim pe pielea noastră și indubitabil că suntem făcuți de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Sa cum ni s-a spus, ca să realizăm clar asta, meditând constructiv și mândri prin urmare la aceste virtuți divine moștenite direct pe pielea noastră...! Ori constatăm că omul superior creat de Dumnezeu, chiar dacă face poezii ori invenții de tot soiul ori compune psalmi și rugăciuni fierbinți și sublime către Dumnezeu, o face cu un creier care va putrezi insignifiant într-un cap cu nimic superior căci creierul visător de Rai și de Dumnezeu se va volatiliza și topi alterându-se într-o clisă continuu degradabilă în fundul mormântului până ce va dispărea și acest creier după ce sufletul a plecat din el, mâncat de bacterii ori râme și larve de cărăbuș și va rămâne o tigvă goală și rânjită în bezna coşciugului ca orice tigvă de jivină risipită prin deșert.

  10) Avem ceva sfânt în noi ni se spune și trebuie să fim mândri de asta dar suntem frate de regn și de carne cu orice necuvântatoare, cu orice lighioană, cu porcii, cu câinii sau maimuțele cărora nu le-au trecut prin cap vreodată a-şi lua tălpășița într-un rai al maimuțelor sau al porcilor după ce vor fi făcuți cârnați de Crăciun. 98,7% din codul genetic uman e identic cu al cimpanzeului care are aceeași carne ca mine, aceleași organe, aceleași senzații de foame și sete, de instinct sexual, instincte și deprinderi similare, de a vâna, folosi unelte, de a face ambuscade si a-şi bate rivalii (să vezi numai cum bate cu bățul cimpanzeul pe alți semeni, urmăriți pe National Geografic, ori să vezi numai cum se masturbează maimuțele la grădina zoologică. Nu fac și oamenii așa ?). Privind un schelet de om deshumat poți zice: "Iată un fost fiu care-a avut un Tată Divin Creator, ce-a fost și ce-a ajuns săracul..." Suntem doar niște animale religioase inadmisibil de visătoare, prea visătoare, prea pretențioase și insolite a accesa veșnicia cu un singur click numit credința în Dumnezeu, prea nedemne de pretenția sorgintei manufacturii divine, ori crezând prostește că suntem rezultatul a așa ceva. Suntem pe deasupra și lași deoarece nici nu ne-a trecut prin cap vreodată să îndrăznim și să pretindem mai mult de la Creator, să ne cerem drepturile de urmași și copii ai Tatălui nostru care este în Ceruri. Potrivit acestor drepturi ar fi absolut normal și firesc nu ca să nu murim...! Ok, să murim ! , deși n-ar fi trebuit să fim umiliți să îndurăm acest sfârșit sordid și tragic, ca și plămade ale Lui Dumnezeu ce suntem, dar ar fi fost absolut normal ca murind să ne luăm scheletele în Rai, și toată carnea cu care am simțit și iubit, să ne ridicăm cu tot cu trup la Rai, uite-aşa ar fi trebuit să pretindem acest drept de la Dumnezeu, să nu lăsăm nimic pe jos, os din os divin, lucrul mâinilor Lui Dumnezeu să veşnicească și putrezească ieftin și mizer în negrul pământ... Nu era mai bine măcar să ne rugăm de Domnul să nu murim lăsând carne din carne divină să se transforme în glod cu râme și larve de cărăbuş...?

  11) Nu are nici un rost și nici o justificare să ne fi făcut Dumnezeu din glod. Căci glodul e suma materiei organice moarte sedimentată în milioane de ani pe plăcile tectonice din piatră ale pământului. Pământul, huma, lutul sunt materie organică veche, păduri, plante, corpuri putrezite împreună cu toate materiile fecale găinățate de toate speciile de la Facerea Lumii, transformate toate într-o clisă care a devenit pământul ce-l arăm. Am fost făcuți de Dumnezeu din pământ care conținea și căcat vechi de dinozaur ori de alte lighioane ? Extraordinar ! Evident că Dumnezeu ne putea face doar dintr-un gând de-al Său ori din lumină, din ceva mai prețios și select, mai superior și rezistent și mi-e greu să cred că a luat o mână de noroi care i-a venit mai repede la îndemână și ne-a făcut copii ai noroiului de-a pururi și implacabil, când foarte lesne putea sufla duh de viață peste un mănunchi de flori, ori un pumn de diamante, ori de safire, ori rubine, ori altă frumusețe și tărie, ori altă materie extraordinară a pământului ori chiar a universului cu posibilități practice infinite și să ne numească pe noi Domnul abia atunci și doar astfel oameni și numai așa să fi fost mândri că ne numim oameni religioși ; doar astfel aveam toate motivele să purtăm acest blazon al mândriei religioase. Constat însă că Dumnezeu făcându-ne din pământ și obligându-ne să intrăm tot în pământ, ne-a jignit de moarte și nu și-a dat seama. Poate nu s-a gândit că ne simțim jigniți de moarte ca specie inteligentă și divină că putem băga de seamă că am fost făcuți din lut, adică din căcat străvechi amestecat cu hoituri putrezite vechi și materie vegetală descompusă, frunze și copaci, buruieni și plante preistorice putrezite și  transformate într-o clisă numită lut. Am fost făcuți de Dumnezeu din sărăcie și avariție divină sub atâtea pretenții de excelență și creativitate divină. Din petice, din paie, din pământ, din materiale second hand, din scârnăvie am fost făcuți. Apoi ni s-a băgat în cap că trebuie să ajungem în Cer, în Rai, mă rog, nu hoitul nostru făcut din nămol și căcat al epocii jurasice, ci produsul acestui hoit, sufletul... Iar ceea ce a rămas în urmă, în groapa mormântului să se facă din nou pământ, să ne putrezească carnea și scârnăvia în noi, să fim dați la dărac, destrămați ca niște cârpe, ca niște chirpici divini făcuți din lut și paie și stricați de ploaie, să se împlinească astfel porunca divină, să intrăm în pământ, să ne facem din nou pământ pentru ca alți demiurgi să aibă materie primă să facă și ei alți oameni din lut. De ce acest nonsens și precaritate creaționistă...? Aceasta-i întrebarea...! Doamne, din inima și gându-Ți măreț am ieșit noi așa...???  Doamne, astfel cum ne-ai făcut poate ți-ai confundat inima și mintea creatoare cu un zgârci ! Și așa am ieșit și noi : Niște zgârciuri cu pretenția nemuririi. Cu această infectă și sărăntoacă recuzită ne prezentăm în fața Domnului, credincioși, cu temele religioase făcute, mândri și exuberanți drept candidați perfecți la nemurire. Mai este loc în Cer și pentru noi, pentru oricine. Dar am fost făcuți din pământ... Cea mai neinspirată idee divină inginerească creatoare cu care a fost jignită și pervertită ideea de formă de existență inteligentă numită om !