105) A FI CREDINCIOS

105) A FI CREDINCIOS

  A fi credincios, a fi devotat moralei și canoanelor religioase creștine, e merituos și laudativ atât ca enoriaș cât și ca față bisericească. Ca să ai sentimentul datoriei împlinite și o siguranță, o liniște avid căutată de orice om în neputințele sale, în viermuirea asta dură a vieții, cea mai practică, mai naturală și facilă soluție, așa cum și curentul electric dacă găsește o cale mai directă face scurtcircuit, e să împărtășești o credință religioasă prin care capeți o recunoaștere și o calitate curentă care te legitimează făcându-te simpatic și prieten anticorpilor societății și vulgului care nu tolerează în fibra ei interioară ancestrală erezia și necredința religioasă. De aceste certificate religioase de morală deci de acceptare nici un ateu sau nici un sceptic nu beneficiază din partea maselor care cultivă natural xenofobia și ura față de tot ce nu se circumscrie obedienței religioase, toți ceilalți în afară de credincioși fiind priviți ciudat, circumspect, cu dispreț și cu ură ca finalitate. Din comoditate și din instinctul primar de a nu se complica cu ereziile, de a fi cuminți, de a fi în ascultare și a nu mânia pe stăpânul Cerului, al respirațiilor și pulsului nostru, Dumnezeu, oamenii, căutând în viață soluția cea mai cuminte, simplă și la îndemână, au ales religia care devine înțeles al existenței fără de care vulnerabilitatea umană nu putea găsi practic altă soluție mai adecvată momentului și posibilităților efective și periculoase ale realității. Să fii un creștin cuminte e o soluție și o alifie care-ți unge sufletul și inima cu un elixir adecvat contra usturimilor neajunsurilor evidente de a exista în dura realitate a legilor evoluției și selecției naturale unde normal, cei mai slabi cad, dar vine religia și spune că ei sunt cei mai tari, căci fericiți cei săraci cu duhul, că a lor va fi împărăția cerurilor, fericiți cei slăbănogi, că Dumnezeu este puterea lor negrăită, fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Iată explicația beneficiului religios care răstoarnă legile selecției naturale și dau contra naturii prima șansă celui mai slab, iar în această viață aproape toți dintre noi suntem cei mai slabi și în mod normal nu ne-am descurca în fața vicisitudinilor vieții și sorții dar vine religia și dă un certificat și o valoare inabilității noastre în mijlocul talazurilor vieții, ștergându-ne eticheta de ratați și ageamii, punând în loc o etichetă liniștitoare de "Bun pentru Rai". Cum să nu îndrăgești o asemenea soartă favorabilă și religia ce ți-o oferă ? Realizând acest rol esențial favorabil al religiei în societatea din toate timpurile, înțelegem de ce religia a avut și are o mare trecere printre oameni. Ea motivează, ea oferă îmbărbătare acolo unde instinctul natural și legile naturii spun că e cu neputință ca slăbănogii și neadaptații să reziste ! Astfel, oamenii au mers în practica lor socială și mai departe. Religia s-a alambicat, s-a distilat, s-a rafinat și unii oameni au hotărât că merită să aprofundeze acest domeniu, să teoretizeze, să conceptualizeze, și au teologizat. Au devenit preoții noștri, duhovnicii noștri, doctoranzii noștri în teologie, tălmacii noștri care ne fac înțeleasă limba indescifrabilă și muțească a Lui Dumnezeu. Mergând și mai departe, oamenii având deja gena religioasă încrustată în ADN prin strămoși și sângele pe care ni l-au inoculat, au recunoscut meritul, solicitarea și dreptul teoreticienilor și tălmacilor religioși de a-și oficializa îndeletnicirea și de a uza de tot efortul lor pentru serviciul și ajutorul nostru religios, devenind practicanți ai acestei meserii până la urmă, o meserie de a sta de vorbă cu Dumnezeu și a tălmăci lumii limba Lui sofisticată și ezoterică. Această meserie a fețelor bisericești de logofeți ai Lui Dumnezeu există atâta vreme cât există pe piață cerere pentru ea și enoriași care dau votul denumindu-i pe preoți duhovnicii lor, adică adevărați medici care le transfuzează sângele harului Lui Dumnezeu. Totuși vedem că ceva nu este în regulă. Căci a-ți face din religie o profesie ca preot sau pastor, guru sau șaman, pentru care trebuie să fii răsplătit pecuniar, să iei și bani de la bugetul secătuit și spoliat al țării și prin cutia milei ori impozitele plătite la stat, ori benevol când îți vine preotul cu aghiazmă și busuioc de bobotează, de la prostimea secătuită și-aşa de biruri,  gândind că ai făcut ceva pentru folosul celor ce sunt puși să te plătească, a-ți face din Dumnezeu un șef ierarhic crezând că numai în sutană îi induci Creatorului tău ideea că poți oferi calificat serviciile divine supușilor, robilor Săi și astfel ești perfect loial și îndreptățit a aspira bonusuri pe măsură de la Dumnezeu, este impardonabil, cinic și iresponsabil... Vocația clericală, teologală, duhovnicească are în sine un soi de grandilocvență, un orgoliu nemăsurat de a te crede incomparabil, autosuficient și imun oricărui afront lumesc, în sensul că ești mânat și motivat de mândria de a te crede mai apt și mai superior în fața criteriilor aprecierilor Lui Dumnezeu decât toți. Nu din altruism, nu din pasiune și sacrificiu pentru serviciul nostru divin practică fețele bisericești meseria lor ci din interesul de a se prezenta fardați perfect cu virtuțile și culorile credinței lor desăvârșite, în ipostaza cea mai adecvată și condescendentă Domnului pentru a-l seduce să dea neînsemnatei tale soarte ca om o șansă mai bună, mai caldă, mai favorabilă în goana după aur a credinței a fețelor bisericești care sunt campioni ai credinței și mântuirii, făcând performanță și un modus vivendi din cucerirea Cerului și îmblânzirea inimii Lui Dumnezeu. De fapt a fi slujitor al Domnului dovedește un egoism interesat, o insolență, sarcasm și intoleranță fără margini față de cei pierduți și păcătoși ce crezi că nu sunt ca tine unul atât de îmbogățit în ale credinței, atât de demn de răsplăți sperat rafinate și corespunzatoare din partea lui Dumnezeu, de poala căruia te ții ca un parazit, ca un copil răzgâiat de poala mumii, având pretenția de a fi apelat cu titulatura specială de "preafericit" și "sfinția voastră", viitor locatar cu sânge albastru și acte-n regulă pentru Rai. A crede că te vei duce după rangul bisericesc în Rai cu bagaje, fericit, radiind de exuberanță și emfază, cu o floare la ureche, disprețuind profund sau deplângând pe toți cei rămași în mocirla de păcate a vieții și a chinurilor iadului, înseamnă a nu mai fi om ci homo religiosus, un homuncul dintr-o etapă trecătoare și nonconstructivă în evoluția biologică, socială și istorică a omului, a lumii. Ar fi trebuit să nu ne placă conceptul de progres și știință, iar religia a fost prin concepție tot timpul conservatoare și refractară științei și noului, mai degrabă refractară la noțiunea de cunoaștere, de cercetare și de  progres. Ar fi trebuit să nu punem paratrăsnete pe biserici când știm că tunetele sunt date de Sfântul Ilie cu biciul său iar paratrăsnetele sunt un afront și o jignire și ridiculizare pentru biciul său. Ar fi trebuit să nu vorbim la telefonul mobil pentru că e lucru drăcesc iar bătrânii noștri de la care ne vine în sângele și instinctele noastre tradiția religiei creștin ortodoxe din ADN-ul și genele lor, și-ar fi făcut cruce, nu şi-ar fi imaginat niciodată, nici nu ne-ar fi recomandat să folosim lucruri drăcești care vor deveni atât de utile pentru om, care nu au fost pomenite în Cartea Sfântă pentru care trebuie să-L întrebăm pe Dumnezeu : De ce n-au fost pomenite ? A fi credincios e o calitate curentă ca și cum ai avea un grad și o valoare intrinsecă în panoplia de valori a vremii. A fi necredincios sau sceptic e un stigmat pe care-l primești ca tatuajul unui număr pus de naziști pe brațul deținuților din lagărele de exterminare în masă. A fi credincios înseamnă să înțelegi și să recunoști că există preoți și fețe bisericești față de care trebuie să ai respectul și reverențele cuvenite căci ei sunt reprezentanții Lui Dumnezeu pe pământ, o probă clară că Dumnezeu există căci a avut grijă să-şi delege purtători de cuvânt în tagma preoților care să îți țină predici și să-ți deschidă ochii că există Dumnezeu. Și dacă unii din preoți nu-ți plac prin obiceiurile reprobabile pe care le au uneori, nu toți sunt așa și trebuie să știi că trebuie să faci ce zice popa, nu ce face popa, un îndemn cinic și ridicol pentru alienații de noi, pământenii.