SUFLETUL ? UN CURENT ELECTRIC CE SE PROPAGĂ WIRELESS (REACTUALIZAT)

14) SUFLETUL...? UN CURENT ELECTRIC CE SE PROPAGĂ WIRELESS ( REACTUALIZAT )
                    
                       1)
 
  Ce sunt eu de fapt...? Sunt două ligheane de carne și oase, unul de slănină și mațe și vreun bidon de 8 l de sânge și tot felul de lichide : urină, limfă și celelalte lichide ce se vor altera într-un spectacol infect de ghenă de gunoi din voia Lui Dumnezeu și a Cerului care sunt specializați zeloși în gestionarea tuturor infecțiilor universului. Când Cerul nu va mai putea face nimic să te țină viu și în funcție, imediat Dumnezeu va face semn cu degetul în jos și toată încurcătura de cărnuri și organe bolnave din tine va da faliment, toate din tine se vor transforma în putresceină și cadaverină, substanțele chimice derivate organice ale descompunerii corpului omului ce îi vor da mirosul și consistența de cadavru la morgă cu care se vor ocupa studenții de la facultatea de medicină, specialitatea medicină legală. Dacă le aduni pe toate aceste substanțe organice la un loc îți va da suma a ce suntem noi de fapt : niște cadavre iminente. Unii nici nu simt asta, unii chiar adoră această ipostază a disfuncției în care vor degenera organic spunând că abia de-atunci încolo începe fericirea.
               
                      2)

  O lume de cadavre iminente nepăsându-le de propria stare de dezagregare, asta suntem noi cu gândul tot la Cer și la euforia lui de care suntem îndrăgostiți lulea iar pământul se umple până la saturație de cărnurile și oasele noastre moarte devenind ceea ce este de fapt : un loc întins plin de cimitire vechi sau noi care au îngropat și au rezolvat în ele toate vechile ambiții și mândrii și care s-au arat cu plugul sau se vor ara peste cel mult două sute de ani ca să facă loc altor și altor noi cimitire și morminte cu cruci plânse și udate de lacrimile inutile ale rudelor decedaților, ploile toamnelor și găinațul cucuvelelor.
  Pentru ce țin toți cu dinții de hârbul lor de viață și pentru ce plâng rudele când viața răposatului s-a stins, când știu de fapt ce fericire e să mori din dragoste de Dumnezeu și să pleci în sejurul de niciunde și în vacanța de vis de nicăieri a vieții tale din Rai de pe lumea cealaltă ? Pentru ce mai țin toți la viața mizerabilă când tot ce le-a oferit aceasta a fost un corp pe care universul nu a răbdat să-l țină așa ci l-a cadorisit prin mâna Lui Dumnezeu cu toate durerile și lacrimile noastre, iar când acestea devin insuportabile se aruncă totul la gunoi pur și simplu și suntem vârâți cu forța în masă în bezna cazonă și funestă a mormintelor noastre ? Dacă Lui Dumnezeu îi place, mie nu felul și lutul din care-am fost făcut așa, toate aceste materii organice sangvinolente și lesne perisabile, o încurcătură și o ferfenițeală organică complicată și lesne stricăcioasă, tot ce a avut mai prost și ieftin universul ca materie primă ce Dumnezeu a ales-o pentru Opera Sa de căpătâi ca să îmi vină de hac și mie și ție și să mă curețe într-o zi de pe lumea asta creându-mi sentimentul că nu numai eu pierd totul, în pofida mângâierii visului paradisiac, dar că universul întreg pierde totul, și Dumnezeu însuși pierde totul prin mine cel mort și dispărut atât de efemer din cauza unei cărni imposibil a rezista, pierde Dumnezeu singura șansă de a se fi afirmat în univers printr-un proiect autentic, omul, opera Sa de căpătâi. Iar omul numai un proiect autentic nu e...

                      3)

  Privește-l pe om să vezi cum tremură pentru viața lui în orice zi și în orice clipă, cum toate datele-i sunt potrivnice și cum cu această tristă zestre sufletească și cu carnea și pielea pline de bacterii și boli se prezintă omul în curul gol în fața universului la examenul excelenței. Văzând că n-avem nici o șansă de a lua acest examen în realitatea fizică incontestabilă Dumnezeu ne-a făcut un favor și ne-a dat o șansă pe lumea cealaltă, cine crede în ea e salvat, cine nu, e liber să facă ce vrea. Urăsc carnea din care-am fost făcut pentru că e eșafodul și cauza morții mele, și parcă moartea goală n-ar fi fost suficientă, ea trebuia determinată și garnisită mai cu nădejde cu toate lacrimile și bolile cărnurilor mele ce mă vor termina într-o zi, fără preaviz. Toți suntem rebuturi ale Lui Dumnezeu sau fake-uri jalnice de care râd toți ceilalți zei ai universului care sunt și ei precum oamenii ce se batjocoresc și râd unii de durerile altora. La fel și zeii din univers : când le vine mai bine râd de Dumnezeu, zeul nostru actual, cum de a putut să ne inventeze atât de prost ? Nimeni n-a putut vreodată mai bine ca Dumnezeu să adune mai dramatic toate aceste produse de abator care suntem noi cu cărnurile noastre cărora nici farmaciile nu mai au ce le face, să le lege între ele atât de dezastruos și defectuos și să le sufle duh sfânt peste ele astfel încât să se miște, să facă zgomot, să râdă, să plângă, să se bucure și îngrozească de viață cât și de moarte...!

                      4)

  În fapt se pare, așa simt eu, că nu mai trebuie să fiu atât de trist de groaza morții. Ba după logică chiar ar trebui să mă bucur că am șansa sigură să mor într-o zi când șansa de-a mă fi născut n-a fost decât o pură întâmplare de care Dumnezeu nu ducea dorul. De ce să fiu trist că mor și cei dragi mie să-mi plângă la căpătâi ? Căci trebuie să-mi intre bine în cap frumoasa soluție pe care au găsit-o oamenii, dragii de ei ca să rezolve problema amgoasei morții ! Că de fapt trebuie să mă bucur ca și orice credincios care simte că nu e făcut numai din carne, că nu e numai trei ligheane de carne și-un bidon de sânge ci undeva acolo între ele, este cuibărit un liant care le leagă pe toate aceste cărnuri, ce se numește sufletul omului... Ar fi sunat oribil și insuportabil ca noi oamenii să fim numai trei ligheane de carne putrezibilă fără o electricitate pură care s-o legitimeze și sfințească, electricitate care se numește suflet se pare. Tot ce altceva mai umblă prin noi și mișcă cumva și ne face să funcționăm e o electricitate de ordinul microamperilor care dau impulsurile creierului și ale inimii s-o stimuleze să bată. Atunci în noi sufletul trebuie să fie undeva tot ca o formă de electricitate.

                      5)

  Această carne care sunt, adunată măiastru de Dumnezeu pe un arac care e scheletul meu, iată că dintr-odată își ia permisiunea de la univers să creadă că are un suflet care-o sfințește și purifică de sentimentul morții de care aparține tot ce e grețos, funest, înfricoșător și dezolant. Atunci trebuia să ne fie frică de moarte, atunci când eram pitecantropi și când aproape nu cunoșteam nici vorbirea, când eram contemporani dinozaurilor pentru care eram doar o pradă fugărită, carne de mâncat pentru dinozauri ori tigri cu colți de sabie. Norocul oamenilor antici și moderni care au descoperit religia prin care s-au transformat din sălbatici preistorici fără Dumnezeu în homo religiosus. Acest noroc aduce satisfacția și percepția că oamenii au un suflet cu totul special ce nu mai face din carnea omului doar carne de vânat ci o carne deosebită, mustind și mândră de visul și simțirea de-a avea un suflet avid de cer și mântuire.

                       6)

  Carnea pe care o avem generează un suflet cu voia Lui Dumnezeu. Și ce e acel suflet dacă nu o electricitate ca toate electricitățile, curent electric și tensiune, diferență de potențial dintre două puncte ale unui câmp electric, care e definiția științifică a electricității...? Asta e sufletul...? Electricitate...? Atunci, când întrerupi contactul electric al unui curent printr-un simplu întrerupător, becul se stinge, poți să pui mâna pe fire dacă nu atingi și firul de masă și nu simți nici un curent electric. Curentul dispare, el nu mai există. Dacă dă trenul peste un biet om care vrea săracul să se sinucidă și îl sfârtecă la viteza de 160 km/h cu locomotiva electrică de 125 tone a acceleratului București Constanța împrăştiindu-i carnea pe 1200 m, un picior aici, capul printr-o baltă în șanț și vreo câteva mațe agățate pe sub locomotivă până în depou, atunci sufletul lui a fugit ca electricitatea din firele smulse. Mormanul de carne moartă de sub locomotivă nu mai are suflet... Văzând această inconvenabilă tragedie abia de aici omul s-a salvat de la nebunie și angoasă când a crezut că electricitatea sa din corp, sufletul după moarte, vor continua să se propage fără suport fizic, fără conductorul electric care este corpul, sfidând legile fizicii astfel încât moartea a devenit un accesoriu suportabil de purtat pentru om în brelocul de chei al gândirii religioase...

                       7)

  Ce e mai liniștitor decât să crezi că după ce-ai odorizat câteva clipe din spațiu și timp cu băşinile, mofturile și ighemonicoanele tale avute în efemera viață, odată ce mori, povestea ta și a efemerului și nimicniciei tale în spațiu și timp nu se termină ci dăinuie și încă veșnic lângă un Dumnezeu tot mai surmenat și agasat de pretențiile tuturor ligheanelor de carne umană din această lume cu pretenția prin credință de acces la veșnicia și excelența universului...? Mormane de carne suntem, frumos organizată în trupuri, cu suflete mirobolante care se întrerup și dispar ca electricitatea atunci când lovește trenul sau cancerul, având toate pretenția că se propagă wireless prin aer până la Dumnezeu când vine accidentul morții... Și de-acolo, trai pe vătrai în Rai, în cosmos undeva, alături de un Dumnezeu tot mai surmenat de miliarde de suflete care îl accesează instantaneu revendicându-l și blocându-l agasante și hulpave de la toate treburile care așteptau în univers o rezolvare... Atât de mult e acaparat și blocat Dumnezeu ca un site către care sosesc miliarde de sms-uri și emailuri solicitatoare de mântuire, încât nici în cer, nici pe pământ autoritatea numită Dumnezeu nu mai poate face nimic... Dumnezeu e în șoc anafilactic, lovit și scos din uz chiar de pretențiile umane agasante.

                       8)

  Animalele sunt inocente. Ele n-au suflet și nu-i cauzează Domnului nici o sâcâială și nici un disconfort. Trupul lor nu are suflet, cel puțin nu distingem sufletul unei vite din carnea de mici gustoși... Doar oamenii cred prin religie că electricitatea și sufletele lor răzgâiate se pot propaga prin aer fără fire conductoare, fără carnea din care-au emanat și care-a murit. Dar ca să-și inventeze această posibilitate practică să le meargă tramvaiele ori trenurile și troleibuzele fără fire electrice n-au catadicsit oamenii, ferit-a sfântul... Numai pentru suflete s-au chinuit oamenii să găsească o cale de propagare prin spațiu, calea credinței prin care să-şi înalțe sufletele ca pe niște zmeie prin spațiu până la Rai fără fire conductoare. Ne chinuim cu petrol, ne terminăm ozonul și atmosfera, duminica nu muncim căci e păcat să muncim în sărbătoare și mergem frumușel la sfânta liturghie și cam asta e toată povestea noastră, tot ce putem sau vrem noi cei ce-am fost făcuți din lut și peste care Dumnezeu a suflat duh de viață... Nici Dumnezeu nu mai râde de pocinoagele și ratarea noastră... Fruntea-i e brobonită de sudorile regretului... Atâta putem și vrem noi oamenii și atâta ideal și rost găsim noi vieții pe care ne-a dat-o Dumnezeu ? Să ne cosmetizăm o viață cât putem noi mai bine sufletul pentru startul final al călătoriei wireless către Rai ? Nu merită Domnul un astfel de tratament al zăbăvniciei din partea noastră... Căci, iată : Totul a început a fi irespirabil... Noi nu mai gândim și simțim. Noi trăim febra credinței iar creierul nostru e reglat să funcționeze după capitole și versete diverse din Sfânta Scriptură și evanghelii, nu după logica evidenței și simțurilor cu care ne-a înzestrat inutil Dumnezeu. Degeaba avem simțul văzului. Vom muri și niciodată nu vom vedea pe Dumnezeu cu ochii vii.  Chiar și așa lumea noastră, viața noastră, totul e o disoluție, totul a scăpat de sub control, trebuind să fii alienat să crezi că e normal și inevitabil ca ceea ce se întâmplă să se întâmple la infinit, și că asta e lumea și opera Lui Dumnezeu în toată splendoarea ei în acordurile psalmilor care ne sunt unică mângâiere și unic divertisment serios. Poate că Domnul tocmai s-a săturat de noi văzându-ne așa și ar vrea poate să uite totul ascunzând acest gunoi al nostru sub preș printr-o Apocalipsă... Nu face Domnul așa ceva... El e Gentleman... Altfel va repara El totul, mai elegant și mai frumos... Dar până atunci trebuie să credem că nu asta-i lumea... Dacă nu asta, atunci care-i...? A... Uitasem... Bineînțeles, lumea cealaltă, plină de suflete umane ce transcend, ce se propagă ca un curent electric fără fire conductoare, de pe pământ, frumușel, până la Rai într-o clipită... Ce frumoși sunt oamenii... Dar sublimi sunt și păianjenii care fiecare încearcă în viața sa de arahnidă să întindă o pânză a credincioșiei lor până la lună... Asta-i credința lor, a păianjenilor, pânza pe care-o țes... Și ei mor împăcați ca și noi oamenii făcând asta... Numai că ei nu au suflet... Noi da, dragii de noi, avem un suflet ce se propagă wireless până la Cer...