DUMNEZEUL DURERILOR (REACTUALIZAT)

6) DUMNEZEUL DURERILOR ( REACTUALIZAT )

                      1)

  Istoria zeilor din acest univers, (nu știu din alt univers paralel că nu-i treaba mea), nu s-a terminat odată cu accederea la putere pe aceste meleaguri,  când s-a introdus creștinismul de romani după cucerirea dacilor stârpindu-le religia zamolxiană acum două mii de ani, a Dumnezeului creștin curent, Savaot cum îl denumesc unii sau Iehova cum îi spun alții. Istoria, în toate aspectele ei se repetă ciclic, că vrem ori nu vrem, și dacă vrem să fim liberi și raționali, nu trebuie să trăim cu prejudecata că fiind contemporani unui zeu la modă am atins esența și absolutul ontologic, religios și veridic. Până acum două mii de ani când politeismul romanilor, grecilor etc era în vogă oamenii se închinau mulțumiți, pioşi și smeriți feluriților zei specializați fiecare pe domeniul său, de n-ar fi să amintim decât pe Bachus, zeul vinului și al plăcerilor, Zeus, Afrodita, Artemis, Ra, Isis etc.
  Izgoniți într-o închisoare de maximă securitate a universului și a timpului, toți acești zei uzurpați nu stau degeaba. Ei conspiră și-şi fac planuri de evadare și de revenire la putere pândind momentul oportun să dea lovitura de grație domniei Dumnezeului curent creștin și îmbiind omenirea în mrejele specifice ale hipnozei religioase așa cum a făcut cu noi și Dumnezeul curent creștin, Tatăl Lui Iisus, căruia unii îi spun Savaot, alții Iehova.

                        2)

  A face judecăți despre valoarea zeităților și beneficiul corespunzător adus oamenilor închinători, fie că vorbim de politeism, fie de monoteism este irealist, superfluu și contraproductiv câtă vreme nici o zeitate nu e la putere definitiv și irevocabil și timpul a arătat că și zeii se sapă unii pe alții, cum fac și oamenii, care să revină la putere ciclic și să ne supună inexorabil după propriul capriciu, câtă vreme noi nu putem alege liber robia față de un zeu sau altul indiferent de epoca și numele ce-l poartă. Umili și neputincioși nu putem să facem decât o comparație inutilă asupra beneficiului pe care îl avem fiind sclavii unui zeu sau altul. Prin frecventarea politeismului, vechii oameni aveau măcar un minim beneficiu și satisfacție de a se închina unui zeu sau altul funcție de virtuțile și specializările acestuia, de starea de spirit, prejudecățile și așteptările fiecărui închinător. Venerai un Bachus dacă erai bețiv și erai fericit că era un zeu oficial care să-ți supervizeze și legitimeze viciul morbid. Paradoxal, în antichitate libertatea de conștiință era mai în elementul ei și așteptările oamenilor mai democratic servite slujind după voință zeul preferat, al vinului, al războiului, al vânătorii, după necesități și veleitățile fiecărui credincios. Vechii oameni antici, proscriindu-şi vechii zei sub o puternică necesitate a schimbării au început să-și cultive dezideratul van al unui progres în chestiunea religioasă și necesitatea unei mai solemne și superioare atitudini și conduite în materie de Cer și transcendental. Astfel, sclavi oricum obscurantismului tributar epocii ignorante a antichității, oamenii, exuberanți au înlocuit apriori politeismul expirat, cu monoteismul unui singur Dumnezeu bun la toate, de factură nouă, modernă. Câștigul astfel acumulat e relativ, funcție de percepția subiectivă a fiecăruia. Frecventând monoteismul Dumnezeului creștin unic Savaot sau Iehova care s-a specializat doar în gestionarea nașterii și morții noastre, specializare de altfel caracteristică oricărui demiurg, valoarea conținutului efectiv al vieții noastre trece în derizoriu, ea nu e decât o bagatelă și un moft al nostru în optica divină ce spune că pustiul nostru de viață nu are nici o valoare și nici o trecere în ochii Lui Dumnezeu. Potrivit codului Său de valori viața noastră e un nimic inutil pe care o risipim doar în păcat și pierzanie, un stagiu cotizant fără valoare în sine când tot ce ni se cere e doar opțiunea pentru renunțarea la tot ce înseamnă senzație și sentiment în cadrul vieții vii și de carne pentru a câștiga în schimb exclusiv beneficiile psihice rezultate din prizarea drogului religios ca morfină contra tuturor durerilor și dezamăgirilor inexorabile ale vieții. Ce-au câștigat oamenii înlocuind un zeu cu altul, o supunere cu alta, o robie cu alta...? Nu mai are rost deloc să vorbim de vechii zei de vreme ce ei au fost alungați și sunt ținuți în fiare în ocnele universului departe de noi ca să nu ne influențeze, de Dumnezeul zilei de azi căruia i-am dat noi girul și încurajarea pentru acțiunile Sale.

                       3)

  Dar oricât am tăcea năpăstuiți în gulagul de-a fost denumit viața aceasta, nu putem să nu ne întrebăm ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul unic creștin ce ni s-a impus să-L slujim cu atâta credință de către un popor antic, poporul iudeu ce ni l-au impus pe Dumnezeul unic creștin și pe Iisus atât de categoric și eficace...? Odată cu Împăratul Constantin al Romei antice sau poate mai dinainte, romanii au renunțat să mai prigonească secta creștină a evreilor și ei înșiși s-au convertit la creștinism după o lungă epocă de politeism. Dumnezeul curent creștin a devenit sub imperiul vremii Dumnezeul pe care-L știm și noi creștinii azi. Este El un Dumnezeu al dreptății...? Este El un Dumnezeu al bunătății, al adevărului, al milei, al bucuriei noastre de a trăi...? Unii repede vor spune că da..., o, evident că Domnul creștin are toate aceste calități de aceea Îl și iubim atât de mult. O fi și așa, chiar nu am timp și chef să mă contrazic cu nimeni pe chestiuni religioase. Dar să mi-o spună asta, să-mi spună că este bun Dumnezeu un om care s-a închinat Lui, Dumnezeului creștin și care n-a suferit cu carnea niciodată, care n-a avut niciodată nici o durere de cap, de măsea sau de cancer, care n-a fost bătut, pălmuit, umilit și scuipat și căruia, după chinurile din viața asta nu i s-a pomenit de examenul de pe lumea cealaltă pentru promovarea la Rai și doamne ferește, ratarea examenului și ajungerea în iad dacă ai prea multe păcate. Mai poți să te numești om, adică  mașinărie vie făcută de Dumnezeu, când prin lipsa Lui de inspirație am ajuns să simțim toate otrăvurile durerilor pe care le sorbim până la drojdie din cupa mizeriilor vieții noastre pământene numai pentru că Dumnezeul creștin nu a mișcat puțin un deget mai încolo ca să dea un click să nu ne mai doară totul...?

                        4)

  Nu înțeleg cum din mulțimea posibilităților din univers, Dumnezeul acesta creștin care ne e patron de două mii de ani nu a găsit în atotputernicia-i o variantă rezonabilă în care din start să nu mai suferim și să nu ne mai doară totul și să nu ne mai complice și asfixieze viața și răbdarea cu iadul și cu Raiul, cu păcatele și cu virtuțile și să ne ofere calea cea mai simplă, logică, rațională de a exista ca entitate fizică, El, Dumnezeu, dacă tot ne-a făcut, scutindu-ne de-a se juca cu noi de-a creația și de-a v-ați ascunselea și barem a ne comunica prin facebook ori email adresa exactă unde se găsește ca să socializăm cu El, veseli și fericiți. Ce mare lucru ar fi fost o transparență totală și o identificare clară a Lui Dumnezeu din partea-i către noi, ca să nu ni se mai lungească ochii în beznă în adânci rugăciuni ridicați către un Cer gol în care Dumnezeul creștin nu mai este, nu mai are cum să fie după tot ce ni se întâmplă și ni s-a întâmplat pe această lume sângeroasă...? Cum ridică Dumnezeu ochii din pământ și să se uite în ochii noștri înlăcrimați ? Ar fi trebuit să fie de neconceput toate războaiele lumii sub managementul și autoritatea unui Dumnezeu care s-a specializat pe gestionarea vieților și destinelor noastre, mai normal ar fi fost ca Dumnezeu să facă imposibilă dezvoltarea răului în lume și declinul vieților noastre către tragedia inexorabilă ce ne poate paşte pe fiecare în fiecare clipă. Dar atunci ce ar fi dat de lucru dracului inventat tot de Dumnezeu cu un scop în Facerea Lumii ? Nici un Dumnezeu care-a creat ceva nu moare de iubirea lumii și ființelor create. Am învățat să credem că Dumnezeu ne e tată dar iubirea Lui pentru noi n-are nimic omenesc și părintesc, e doar de reclamă, generică și generală și putem s-o scoatem din ecuația inimii noastre căci Dumnezeu nu se plânge de răul și necazul nostru și nu plânge de suferința și necazul nostru ca un părinte pentru copilul lui amărât. Dumnezeu, dimpotrivă, ne-a dat diavolii pe cap ca să ne facă intenționat rău și a inventat conceptul de sfârșit al nostru cum nici unui părinte nu-i trecea prin cap pentru copilul lui ; așa că atunci când murim și ne predăm împărtășiți căzând în brațele Lui ca niște păsări moarte Dumnezeu nu schițează nici un rictus al feței iar ochii Lui rămân seci de orice lacrimă. Dumnezeu nu se poate complica cu lacrimile pentru noi pentru că s-ar consuma prea mult și ar muri pentru câți morți ar trebui să plângă și zbuciume. Dumnezeu a ales când bagă bisturiul morții în noi să se comporte ca un doctor care trebuie să fie tare, să taie fără milă și sentiment. Așa e Dumnezeul nostru în univers, nemuritor și rece ca un luceafăr și să nu uităm că Dumnezeul nostru creștin nu e singur la butoanele universului, mai sunt atâția Demiurgi la comandă sus pentru câte religii și culte sunt. Toți dumnezeii au inimile sloiuri de piatră și gheață, iar dacă ne gândim mai bine, cometele care conțin piatră și gheață care zboară prin univers sunt inimi de foști zei decedați. Pentru ce să ne mai consumăm de toți acești zei,  despoți ai universului care nu au inimi și lacrimi părintești pentru robii pe care i-au creat dintr-o joacă și fantezie malefică pentru propria lor distracție și propriul interes ? Dacă nici un zeu nu are lacrimi pentru propriile-i creaturi, lasă că avem noi destule ca să umplem pământul cu ele ! Lacrimile noastre au inundat pământul și s-au transformat în bălți, râuri, mări și oceane. Acestea nu au spus nimic Demiurgilor universului și n-au mișcat măcar un colț de gheață din inima lor ? E de neconceput și inuman cât și indivin ca după o viață întreagă în care te-ai rugat Domnului ca vlăstar al Lui, să apui în spital, bătrân, bolnav, decrepit, învelit în cearșaful înnodat să te strângă bine să nu te zvârcoleşti pe patul rulant, cu perfuzii și dosarul medical la cap, purtat de brancardier hurducându-te pe holurile spitalului, de la etajul 9 de la neurologie la etajul 7 la geriatrie apoi la etajul 1 la urologie ca pe o marfă defectă și expirată cu care medicii lucrează exasperați, plictisiți și prost plătiți... Nu cred că avem nimic în comun cu nici un Dumnezeu creștin al milei, excelenței, geniului și prognosticului a tot ce-a putut crea, și nu cred că Dumnezeu a făcut un studiu de caz și de impact când ne-a creat cum ne-a creat ca să afle dacă avem și noi vreun folos ori nu din datul de a fi sau a nu fi. Ne este prea clar că dacă Dumnezeu ne-a creat a uitat să meșterească ceva esențial în noi astfel încât devine evidentă și pertinentă percepția neajunsului evident de-a ne fi născut. Descoperind cu slaba minte pusă de Dumnezeu în capul nostru eroarea fatală pe care-a făcut-o cu noi punându-se să creeze lumea și pe noi,  Dumnezeu a fost deconspirat în rolu-i nefast asupra omenirii cu armele Sale. Cum să cred într-un Dumnezeu al bunătății și excelenței dacă mâna cu care m-am închinat acum îmi va tremura dezolant de alzheimer peste un timp când bătrân și bolnav mă voi ramoli, când ochii îmi vor fi duși de boală și bătrânețe în fundul capului iar gura știrbă îmi va bâigui nădufuri morbide și ininteligibile, chinuri ale agoniei festinului bolilor care ne-or aduce pe toți pe patul rulant de spital purtat hurducat inutil de la o secție la alta în ochii timorați și înlăcrimați ai rudelor noastre și ceilalți aparținători ai bolnavilor care de pe holul saloanelor spitalului privesc împietriți la spectacolul funest ce-i va paște și pe ei cât de curând...?

                       5)
 
  Nu există un Dumnezeu creștin care să tolereze așa ceva în prevenția, bunătatea-i și mila-i infinită cu propria-i creatură. Or vedem că nu ne mai săturăm de plâns și Dumnezeul creștin ca să nu zicem că ne omoară, zicem mai blând că ne moare apoi ne primește la El. Or ce-am câștigat înlocuind vechii zei care și ei omorau oameni, cu Dumnezeul actual creștin care ni se pare că e Dumnezeul tuturor durerilor și umilinței cărnii noastre...? Nu-i pasă de noi după câte se vede, mai mult decât de praful paradisiac de pe sandalele Sale, ori poate nici nu există și atunci e exonerat, lacrimile ne seacă și rămânem numai cu gura strâmbă de efectele accidentelor vasculare cerebrale, de efectele tuturor durerilor și dezgustului nostru văzând cât de singuri suntem în univers. Tocmai de aceea noi vrem să existe Dumnezeul nostru creștin, noi Îl rugăm din suflet să existe și să caute durerilor canceroşilor în agonie pe patul de acasă după ce spitalul te-a trimis pachet acasă, că nu mai au ce-ți face. Nu mai putem trăi și nu mai putem înghiți pe nemestecate umilința și calvarul de-a ne opări de amărăciunea incertitudinii și discreției simptomatice a Lui Dumnezeu cel creștin pe un pământ plin de orori, războaie, cutremure, inundații și tot felul de sabotări cosmice ale vulnerabilei noastre vieți de carne pe care Dumnezeu o poate apăra dac-ar vrea. Dar nu vrea. Căci cum să ne vrea Domnul binele când diavolii creați de El puși să ne ispitească și corupă o viață întreagă, au atâta treabă cu noi și în iadul de pe lumea asta și în cel de pe lumea cealaltă ? Nu putea să existe un Dumnezeu atât de evident toxic și dăunător destinului nostru și care să se ascundă de noi atât de simptomatic și încăpățânat în cele mai nepătrunse locuri ale universului... Nu putea să nu existe un Dumnezeu la o adresă exactă și să nu ne dea și nouă creaturilor Lui ceva, o carte de vizită, apoi pentru noi și viața noastră să ne dea un certificat de valoare, un certificat de garanție, un certificat de calitate, un termen clar de valabilitate, ca să știm și noi, Doamne iartă-mă, când murim și ce să facem în viață, să știe toți dușmanii de suntem buni sau răi, să știe să ne prețuiască sau să ne urască și scuipe. Toate mașinile, toate râşnițele de cafea vândute au asemenea certificate de garanție și calitate. Numai omul nu are certificat de calitate și garanție. Dacă mă prezint în fața unui străin el nu știe ce am în cap, prima dată mă va disprețui și urî pentru că Dumnezeu a uitat să pună în noi pe lângă certificatul de calitate și garanție, certificatul de bunătate și nevinovăție care ne-ar fi scutit să facem pușcărie nevinovați. Cum să cred într-un Dumnezeu al geniului când atât de cârpaci și mediocru ne-a scornit din neant mai degrabă din plictiseală și joacă decât din seriozitate și scrupulozitate ? Lipsiți de orice certificat și atestat de excelență Dumnezeu ne-a aruncat goi și fără de valoare pe piața sălbatică a acestui univers ca să ne dea în silă doar două certificate cu care ne-a umilit : cel de naștere și cel de deces. De cum ne-a făcut,  Dumnezeul creștin ne-a abandonat în nulitatea noastră. E lesne de înțeles cât de mult a iubit Dumnezeul creștin omul, ori poate suntem noi prea proști a mai înțelege asemenea neînțeles. Și dacă ne-a iubit Domnul creștin păcat că nu ne-a spus-o și nouă mai în clar, pentru ochii și urechile, pentru mintea noastră proastă. Pentru Dumnezeu noi nu suntem decât niște proști, niște autiști inapți a pricepe chiar totul încât a considerat inutil a-și mai bate capul să ni se arate și să ni se explice mai mult, cum te-ai chinui să explici tabla înmulțirii unei clase de cimpanzei dresați oricât de cuminți ar sta într-o clasă la ora de matematică. Și omul e tot un fel de cimpanzeu, un cimpanzeu mai evoluat și sofisticat, o creatură atât de complexă și fără valoare în ochii plictisiți ai Lui Dumnezeu Savaot sau Iehova, care a fost atât de zgârcit și ne-a făcut să ne chinuim pe pământ doar între două certificate sigure : cel de naștere și cel de deces. În rest pulbere de stele suntem. Mormane de carne care vor forma pământul și glodul viitorului din care Dumnezeu va plămădi alți și alți Adami când se va plictisi de noi și prima Lui lume. Nu putem dispera. Suntem sub vremurile Dumnezeului creștin și cât vom fi așa trebuie să mulțumim pentru tot Dumnezeului creștin Savaot sau Iehova, și oricât ne-ar durea, să mulțumim din inimă Dumnezeului durerilor noastre...