DECESUL LUI DUMNEZEU TRANSMIS ÎN DIRECT ( REACTUALIZAT)

79) DECESUL LUI DUMNEZEU TRANSMIS ÎN DIRECT (REACTUALIZAT)

                        1)
 
  Mai trebuie un ultim caz de terorism, un ultim caz de decapitare a unui nevinovat, un ultim război ce poate începe în orice zi de-acum înainte, un nou Hitler de care nici o epocă n-a dus și nu duce lipsă, un ultim caz de condamnare a unui nevinovat printr-o eroare judiciară a unui judecător rânduit de Divinitate pe pământ, un ultim caz dintre aceste orori și atrocități trecute, prezente și atât de iminente și potențiale pe acest însângerat pământ de copii care mor părinților și părinți care mor copiilor și putem conchide lejer și natural că având pe pământ atâtea neajunsuri de întâmpinat, nu se poate să se întâmple așa ceva, deci nu există Dumnezeu !

                       2)

  E cu neputință ca un Dumnezeu al binelui și milei desăvârșite, Creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor, al omului căruia i-a dat și i-a împrumutat milă, minte, inimă, suflet și rațiune, al universului, galaxiilor, sistemelor solare, planetelor și al pământului nostru, Opera capitală a Lui Dumnezeu, să îngăduie și să rabde pe suprafața lui atâta exploatare a omului de către om, atâtea genociduri și pogromuri, atâtea orori și atâtea tragedii întâmplate atâtor ființe de la animale tăiate în abatoare și până la oameni oprimați în lagăre ori nedreptățiți și oprimați metodic într-o viață de mizerii, e cu neputință ca un Creator în idee milos și filantrop să fi îngăduit și să îngăduie la infinit propriilor oameni creați atâta sânge și atâta chin cu fruntea senină și o floare la ureche și să fluture omului denumit homo religiosus în față speculația tristă și stupidă și aserțiunea că nu aceasta e viața pustiită de sânge și orori, nu aceasta e fericirea și binele etern ci o cu totul altă poveste, nu lumea asta e bună ci o altă lume, lumea cealaltă, în care oamenii, manipulați programatic și loviți sistematic și irecuperabil în tristul lor destin, cred simptomatic și de nevoie și frică, neavând altă mângâiere și altă speranță în marea de amar a vieții decât visul pustiu de dragoste și mântuire și devotamentul morbid și credința într-un Dumnezeu, oricare ar fi El, oricum martor autoexonerat al tuturor relelor ce ni se întâmplă perpetuu și inexorabil de la Facerea Lumii încoace. Tot de atunci, din primul moment al Creației cutia Pandorei răului a fost deschisă, diavolii, cu îngăduința Domnului au fost risipiți și presărați pe pământ printre noi, de parcă nu se putea altfel, sabotori ai noștri și ai operei Lui Dumnezeu încât ne întrebăm la ce bun așa ceva și la ce bun exemplul și sperietoarea iadului și chinurilor veșnice dacă din startul Creației oamenii nu se pot organic dezbăra de rău și păcat, și nu pot fi practic determinați hotărât la îndreptare, încât în șir izvodesc gânduri și fapte malefice și toate păcatele prevăzute în Îndreptarul Divin sunt metodic înfăptuite conștient ori nu în orice zi, trecută, prezentă și viitoare ?
 
                        3)

  Mai trebuie un ultim exemplu de rău pe pământ, un ultim cutremur sau inundație devastatoare, mai trebuie un ultim caz de ebola, ciumă, holeră, lepră, arme chimice, nebuni kamikaze care se aruncă în aer în mall-uri sau metrouri, ori fanatici care iau ostatici pe care îi ucid cu sânge rece,  ori copiloți de avioane care se sinucid cu noi de gât în avion, ca să realizăm că nu sub îngăduința unui Dumnezeu al noimei, al milei și dreptății se petrec toate aceste orori ci mai degrabă în lipsa unuia apărător și degrabă protector. De la Iov încoace fiecare suntem câte un frate al lui care răbdăm mai mult sau mai puțin din încercările iovice la care suntem condamnați de către Dumnezeu în amarul acestei vieți care ne-a fost mai degrabă dată ca un mijloc al cărnii prin care să simțim pe viu durerile, încercările și dramele cărnii noastre, decât ne-a fost dată viața ca un beneficiu prin care să fi simțit bucuria vieții nemijlocit și nu scârba și chinul ei de orice zi și noapte ce ne macină din fragedă pruncie și până când punem mâinile pe piept.
 
                      4)

  Să mai verse cineva o singură lacrimă, chiar nou născut să fie și poate fi de ajuns să ne dăm seama definitiv dezamăgiți că nu există Dumnezeu. El se poate crea sau a fost creat din bunătatea ta sau a mea, pe când noi din bunătatea Lui, niciodată ! Proba practică a timpului și a istoriei ca și calendar al unor crime inevitabile trecute, prezente și viitoare dovedește acest trist lucru, că noi suntem singuri în marasmul nostru și printre materia neagră din univers care leagă toate galaxiile să nu se dezintegreze, nicidecum un Dumnezeu căruia nu-i mai cerem să-şi probeze existența ci noima lucrurilor pe care s-a apucat să le facă. Un Dumnezeu real și incontestabil bara din start posibilitatea atâtor drame și orori inexorabile și oprea toată istoria sângeroasă a lumii pretins creată de un Creator ce trebuia să fie în idee atât de meticulos, prevăzător și responsabil ca să nu ni se năzare nouă unora cu mintea limitată sfârșiți în chinul și durerea bolilor gândul că ceva e în neregulă în univers. Ori abia dacă nu există Dumnezeu, tot răul se explică ușor, acest rău făcând parte din mulțimea de elemente ale dezordinii universale, numită entropie care guvernează universul. Totul e o dezordine și un haos în univers, nimic nu e aranjat, ordonat, armonios. Dramele care ni se întâmplă sunt din cauza legilor dezordinii și întâmplării care ne amestecă și pe noi oamenii alandala în spațiu și timp cum este amestecată dezordonat toată materia, fiind cu toții tributari acelorași legi ale fizicii, chimiei și matematicii, reci și normale care guvernează întreg universul ; norii pe cer sunt în dezordine, nu estetic și simetric așezați ci cum îi împing vântul ; stelele pe cer sunt risipite pe cerul nopții ca și cum ar fi scuturat Dumnezeu o bidinea de var pe un plafon negru, nu în caroiaj și cu rigla trasate ci întâmplător și oricum ; noi suntem la mila cutremurelor sau inundațiilor care pot să ne ucidă datorită dezordinii unor plăci tectonice sau a unor nori care se pot rupe pe pământ sau nu. Prezența unui Dumnezeu real fizic și eficace pentru dinamica lucrurilor fizice punea în ordine toată dezordinea și în primul rând propria existență intrinsecă și incontestabilă nemaifiind nevoie de mijlocirea ajutătoare a religiei or oamenii măcar că înțeleg asta nu vor să renunțe la ideea de Dumnezeu care e atât de dulce și terapeutică. Abia cu toate dovezile logice și simple pe masă ale imposibilității sale logice de a exista în realitatea care este, Dumnezeu poate fi exonerat și iertat pentru crima de-a fi îngăduit atâtea crime, trecute, prezente și viitoare, pentru crima de-a se fi amestecat atât de insolent, nepăsător de consecințe și distructiv în destinul uman ! A mai vorbi de Dumnezeu sau cu Dumnezeu cocoțați pe un munte de cadavre din care al nostru poate fi ultimul dar nu cel din urmă, e o jicnire la adresa ideii teoretice și conceptului frumos de Dumnezeu.

                       5)

  A nu-ți pune nici o întrebare în legătură cu starea sau nestarea Dumnezeului care amestecându-se atât de insolent în destinul omului îl patronează și e vinovat moral de originea lumii și a măcelului ce a fost și va mai fi dovedește că lumea, religioasă sau atee împreună cu crimele și ororile ei e rezultatul evoluției alambicate a inteligenței speciei umane care ne-a determinat să fim și buni dar și răi. Iar Dumnezeu e evoluția dusă la extrem a creierului limbic, reptilian, care mai întâi a devenit inteligent, apoi inevitabil religios. Cu animalele a fost mai simplu deoarece neavând inteligență similar umană a fost imposibil să-şi dezvolte între neuronii creierului sentimentul și emoția de Dumnezeu tipic umane. Și nu e ultima etapă a evoluției minții umane. Cine știe ce monstruoase realități va mai croșeta viitorul cu evoluția minților umane ? Bine că nu vom apuca un astfel de trist viitor în care cine știe, putem asista la superevoluția minții umane ori în bine, ori în rău și astfel putem asista ori la decesul Lui Dumnezeu transmis în direct la televizor, ori la nașterea altuia și mai grozav ca Cel al nostru ! Cutremurător ! Mai bine în mormânt și mâncați de viermi ca pe la noi, cum ni se întâmplă de la Facerea Lumii și până azi și mie și ție, nefericitule, decât să apucăm vremurile cumplite viitoare, mai religioase sau nu, mai sângeroase sau nu decât ale noastre în care azi trăim, alături de icoana Lui Dumnezeu zugrăvit în catapetesme de biserici și ne închinăm smeriți ideii Lui nobile care nu va putea niciodată să mușamalizeze tot sângele nevinovat vărsat inutil și închegat pe câmpuri de război fumegânde prezente și viitoare sub ochii romantici și atât de incredibil închiși ai Lui Dumnezeu...!