121) WHAT...? A WONDERFUL WORLD...?

121) WHAT...? A WONDERFUL WORLD...?

  1) Ce lume minunată pare a fi lumea Lui Dumnezeu, nu cea din Cer care e frumoasă prin definiție ci cea de pe pământ unde e locul de surghiun unde Creatorul și-a izgonit omenirea... Ei, și dacă a izgonit-o, ce ? Iată, oamenii nu s-au supărat c-au fost alungați din Rai, ci dimpotrivă, aducând din inimă laude și omagii lucrării Lui Dumnezeu se minunează și exclamă ca Louis Armstrong într-un cântec : "What a wonderful world !" Dar dacă deschidem o ușă plină de păianjeni, lugubru scârțâind, o ușă a realității nude dezbrăcată de respectul și condescendența ce din bunătatea și umanitatea omului de rând îl acordă generic oamenii Creatorului universului deci și a lumii noastre, vom descoperi o lume pe pământ care sub bune intenții și sub clișeul a fi Opera măreață a Lui Dumnezeu, ne arată o monstruozitate cu multe nonsensuri și orori care vor încreți carnea pe noi și ne va ridica părul măciucă în cap...
  2) Lumea n-a fost capabilă se vede treaba să merite să stea în Rai, acolo în lumea aceea mirifică, fericită, unde Dumnezeu își etalează în toată splendoarea prezența și măreția-i proverbială și unde simțurile decedaților declarați înviați au bucuria să-L perceapă, să-L vadă, să-L guste și atingă pe Dumnezeu în mod direct și nemijlocit. Așa că lumea s-a adaptat la traiul pe pământ, departe de leagănul Raiului strămoșesc și trăiesc în decorul terestru făcut de Dumnezeu lor pe pământ, decor numit Facerea Lumii, Opera capitală a Lui Dumnezeu. Le-a și spus Dumnezeu oamenilor, dacă unii mai au a comenta și cârcoti ceva la cât de grea și plină de drame și probleme e viața omului pe pământ, că asta, viața asta mizerabilă pe pământ, departe de leagănul Raiului e drept pedeapsă că strămoșii lor, primii creați ai Lui Dumnezeu, Adam și Eva n-au fost cuminți. Așa că oamenii au luat de bună această explicație divină, nu și-au mai bătut capul cu alte explicații și au trăit pe pământ conform planului și voii Lui Dumnezeu. Tiparul omului pus de Dumnezeu pe pământ așa, e tiparul și modelul religios. Adică văzându-te viu și trăitor pe pământ, ești dator să mulțumești Creatorului, să-L preamăreşti, să-i aduci laudă Lui și lucrării Sale de s-a numit Facerea Lumii. Altfel ești privit ca ciudat, ca și păcătos și ești disprețuit și urât și de lume și de Creatorul ei. Astfel încât lumea în genere a devenit o lume religioasă care laudă în sine pentru că așa văd ei normal, Opera creată de Dumnezeu pe pământ. Dar această lume religioasă este dezolantă, sub aparența virtuților ei de bunătate, cinste, moralitate și sfințenie care copie calitățile pe care le are și Dumnezeu din plin înfățișat apoteotic, epic și alegoric în legenda de o mie de pagini numită Biblie. Asta e lumea creată de Dumnezeu, asta de trăim în ea, și ăştia sunt exemplarele mărețe ieșite și manufacturate din atelierul creaționist al Lui Dumnezeu ? Lumea asta plină de monștri, de oameni răi și siniştri, de bestii care vor să facă rău aproapelui lor, să-i îngenuncheze și să fie lupi unii pentru alții și pentru care pedeapsa cu iadul nu mai este demult o sperietoare serioasă ? Celor săraci cu duhul, celor mulți, umiliți și bătuți pentru dreptate, pentru nenorocirile pe care le îndură din partea altor oameni, creaturi și ei ai Lui Dumnezeu, ce le spui despre lumea minunată creată de Dumnezeu pe pământ ? Le poți șterge lacrimile de suferință de pe obraji și din inimi prin calmantul numit religie, dar nu le poți oferi explicații pentru ce lumea Lui Dumnezeu pe acest pământ este o oroare îmbrăcată în costum de gală ca să dea bine. Lumea astfel devenită sub greutățile vieții o lume religioasă ca instinct de apărare și conservare sub furtunile și vijeliile endemice ale vieții, nici nu mai cere alte explicații și altă dreptate decât dreptatea și compensarea pe care o dă Dumnezeu prin cuvântul Său insuflat în rugăciunile și evlavia cu care se tratează oamenii de răul și vătămăturile vieții. Desigur, dacă te declari pasionat al acestei lumi religioase nu poți să fii decât mândru și fericit. Noi suntem creștini și suntem mândri pentru asta ; și desigur că am uitat, sau motivați de puterea incontestabilă a credinței noastre nu mai dăm nici o importanță ororilor trecutului petrecute sub flamurile creștinismului, sub varianta lui din catolicism când s-au făcut multe barbarii prin mâinile sfintei inchiziții, o modă sinistră a timpului străvechi patronată de papii trecutului, antecesorii sfinți ai papilor la fel de sfinți, pașnici și înțelepți de azi. Dar se pare că nu mai vedem pădurea din cauza copacilor și adevărata cauză a ororilor trăite de biata omenire. Cauza este ceva atât de mare și puternic încât devine monstruos de mare și de puternic prinzând irecuperabil omenirea sub această forță stăpânitoare.  Când bagi un elefant în magazin nu te aștepta ca toate porțelanurile să rămână la locul lor pe rafturi. În genere elefantul e simpatic pentru că e cel mai mare, puternic și maiestuos. Omul e topit după exemplul măreției și oriunde îl vede îl adoră. Principala vină a ororilor și barbariilor lumii e Credința religioasă în Dumnezeul oficial al locului și al vremii, credința, acest elefant maiestuos și simpatic, puternic și insidios băgat în inimile noastre ca într-un magazin de porțelanuri. Credința religioasă, într-un Dumnezeu sau altul, oricare-ar fi ea face ravagii în inimile oamenilor căci e un proces de patos și înflăcărare, iar patosul și înflăcărarea e patimă și negândire, fundamentalism, antirațiune și mândrie subiectivă care te face să spui odată ce ai fost sedat de serul credinței tale strămoșești și și-a făcut el efectul în capul tău cimentându-ți convingerile religioase, că Dumnezeul tău tradițional e cel mai bun iar al altuia împreună cu dușmanul tău se pot duce la dracu' căci put și sunt păgâni ; și adevărat, atunci când ești impregnat în conștiință cu această mândrie religioasă, spui nonșalant și sigur pe tine că tot cine nu e cu voi și cu Dumnezeul vostru e împotriva voastră, și toți cei ce nu adună în Cer cu Dumnezeul vostru, risipesc pe pământ și sunt demni de sila și disprețul vostru, al celor care blamați alte biserici spunându-le păgâne, iubind în schimb o altă biserică, biserica VOASTRĂ, un brav elefant pe care exuberanți îl primiți cu bucurie în casa voastră și vă sparge toate porțelanurile sub ochii voștri mirați și obrajii voștri plini de lacrimi că nu mai înțelegeți nimic, cum de alții nu pot crede în religia și Dumnezeul vostru atât de bun și clar pentru voi și convingerile voastre...? La câte răutăți și barbarii sunt pe lumea asta patronată de Dumnezeu care este atotputernic și are ochi și la spate și vede tot, toate păcatele dar nu intervine direct, nici El, nici gărzile sale paradisiace care beau cafele și mănâncă croasante în dubele lor blindate iar hoții fug pe lângă ei cu portofelele noastre după ce ne-au spart dinții și ne-au lăsat plini de sânge pe jos iar Dumnezeu doar le notează păcatele hoților și criminalilor din toate timpurile cu pixul roșu în condica Sa de Judecată de pe lumea cealaltă, cu toată credința și religia care vă înflăcărează și dau aripi inimilor voastre bunilor samariteni înflăcărați de credința în Dumnezeul vostru, puteți nonșalant după toate astea să aveți curajul și insolența să spuneți că ați dobândit dreapta credință a voastră și să fiți triști sau scandalizați că nu toată lumea se convertește la ea, când vin unii și-ți dau peste bot cu o mie de argumente mai puternice, așa zic ei, ale credinței lor religioase ? Oare nu în numele credinței și al unui Dumnezeu aferent catolicismul a făcut ororile amintite ale trecutului ? : inchiziția cu arderile pe rug, omorârea unor femei declarate vrăjitoare, cruciadele prin care creștinismul a vrut să fie impus cu forța popoarelor orientului care aveau alte religii pe care le au bine mersi și azi, detestând funciar și dintotdeauna creștinismul nostru din aceleași motive ale rațiunii credinței lor ? Oare nu în numele credinței și alții terorizează și în prezent în mod barbar oameni și populații tot în numele unui Dumnezeu sfânt al lor pentru care sunt mândri și se roagă să-i ajute și să le dea lor putere să-şi înfrângă dușmanul și să le dea biruință în războaie ? Catolicismul are vina lui, a închistării religioase a trecutului în obscurantismul aferent și o lipsă de deschidere democratică a dreptului libertății de conștiință umană. Pentru negarea zeului oficial al vremii și al cultului lui puteai fi ars pe rug de către papistaşii timpului. Totuși, contrar strânsorii religioase care pe alte meleaguri și în alte culturi țin captivi și astăzi oamenii în amenințarea cu moartea dacă indivizii nu sunt supuși total normelor religioase în vogă oficiale ale locului, în Europa sub catolicism, acesta s-a democratizat, strânsoarea lui s-a mai îndulcit asupra conștiinței și libertății de cuget umane astfel încât din această libertate a început să înverzească și înmugurească iluminismul și renașterea umană a spiritului, a conștiinței, a gândului uman încât oamenii au început să poată gândi, să poată construi, să poată inventa lucruri și amenajări pe această lume ca să facă viața omului mai ușoară, mai suportabilă, au început să se scrie filozofii, muzică și lirism laic și mai puțin liturgic, a început să se dezvolte o lume liberă și cu drepturi umane, mai permisiv uman și nu atât de opacă și îndoctrinată în dogmatica religioasă în genere refractară deschiderii. Astfel încât nu putem fi orbi și să nu vedem sau să hulim cum omenirea de bine de rău sub catolicism, religia Europei civilizate și libere, a avut parte totuși de această dulce renaștere și de iluminism, de o slăbire a habotniciei religioase și obscurantismul aferent, de atâtea acumulări moral valorice umane consacrând democrația, libertățile și drepturile omului, imposibile chiar astăzi sub jugul moral al altor religii declarate de noi păgâne, cum și ele o declară pe a noastră creștină tot așa. Iată, Europa cu catolicismul ei cu tot a favorizat totuși în cele din urmă filozofiile și valorile culturale umane, morale și de căpătâi ale lumii, izvor din care a început să curgă civilizația, democrația cu pietrele ei nestemate, libertatea, egalitatea și fraternitatea, diamante de preț în sufletul și mintea umană care au mai umanizat de bine de rău omenirea, făcând posibilă civilizația Europei și toate valorile ei către care toți cei destupați la minte tânjesc și nu numai ei, ci în taină toți nespălații lumii care vin ca emigranți și refugiați ca lăcustele în roiuri din lumea întunecată patronată de credința lor căreia noi îi zicem păgână, migrând din iadul lor barbar în pacea lumii libere a societății noastre europene democratice și a credinței noastre căreia ei îi zic la rându-le păgână.

  3) Lumea, a părăsit opacitatea și habotnicia religioasă, ea a început să gândească, să viseze, dar asta nu pe tot mapamondul, ci doar în Europa și în civilizațiile care nu numai au migrat aici dar îmbogățită și îndulcită, umanizată cu virtuțile libertății umane au și migrat de aici înapoi în restul lumii, gen civilizația americană. Această lume liberalizată de obligația strictă și incontestabilă a crezului religios, o avem așa cum e, deci cât decât liberă și democratică pentru că este laică, dezbărată de corsetul religios, nu detot, numai un pic, teren numai suficient pentru a se risipi din sufletul nostru ura de clasă, ura de altă religie cuibărită în sufletul nostru cu atât mai mult cu cât ești mai religios, motivat de ura de alt Dumnezeu decât al tău și de xenofobia și disprețul de tot ce ți-e străin. Sub religie, oricare-ar fi ea din cele peste două sute câte se știu de au fost numărate, deci sub autoritatea Dumnezeului curent oficial al fiecărui loc și culturi diferite care îl declară pe dumnezeul LOR sfânt, etalon de bunătate,  omnipotent și omniscient, iubitor și grijuliu de omenire, sub aceste religii deci am avut toate războaiele trecutului și cu părere de rău pe cele ale prezentului. Și cu și mai mare părere de rău, orice religie nu își propune nici pentru viitor o lume mai pașnică și bună căci toate promisiunile religiei și tuturor religiilor se limitează și duc dincolo de teritoriul vieții, considerându-se strâmb și fals că pe pământ nu e urgența, nu e oportunitatea interesului și dezideratului omului pentru fericire ci doar în Cer după moarte. Ce rămâne astfel pe pământ ? Cu toate catrafusele și bagajele făcute ale interesului manifest către Cer, pe pământ cum vedem nu este posibilă fericirea, pacea și bunăstarea, atuuri exclusive doar ale teritoriului morții, unde numai în Cer și exclusiv numai acolo va fi o lume mai bună a morților înviați, lucru pe care noi l-am înțeles luându-ne adio de la lumea asta sub reclama irezistibilă făcută de religia noastră lumii celeilalte care ne face să repudiem tot ce se mai petrece în lumea asta, să ne supărăm pe ea, să ne luăm adio de la ea, să ne luăm jucăriile și să emigrăm toți pocăiți pe lumea cealaltă unde plini de rănile războaielor lumii și vieții noastre Îl vom întâlni pe Dumnezeu pregătit cu pacea și izbăvirea Sa de pe lumea cealaltă pentru noi. Cu toții nu suntem decât niște refugiați ai pământului, emigranți ai pământului pentru a cuceri o lume de vis a Cerului pentru că nu ne simțim bine într-o lume terestră creată de Dumnezeu așa brută cum e ea, loc de surghiun și de pedeapsă în masă a omenirii încât ne cauzează atât de mult ororile ei și vrem drept compensare Raiul, vrem în scârbă să plecăm îmbolnăviți din această lume oribilă la sanatoriul Raiului etern, tot ce se potrivește sufletului nostru avid de cosmos și de veșnicie. Sub această transă și hipnoză a credinței care are ambiția de a ne determina să devenim prieteni cu veșnicia, noi cei condamnați de fapt la efemerul condiției noastre biologice, la precaritatea întâmplării de a fi, sub emulația acestei narcoze și reparațiuni cu drogul numit mântuire adică rezistență încăpățânată la infinit, îmbătați de acest infinit unde Îl visăm pe Dumnezeu în toată splendoarea Sa ca Doctorul nostru suprem, devenim inapți a mai vedea că atât timp cât mai trăim și suntem vii, aici în lumea noastră precară și temporară, opusă infinitului,  trăim într-un rebut al Lui Dumnezeu, numit Facerea Lumii.

  4) André Malraux se pare că nu mai are dreptate când spune că secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc. Oamenii vor mai îmblânzi puțin bestia religioasă și habotnică din ei, dar nu mult, doar atât cât să devină toți mai umani chiar și fără ajutorul religiei sub flamurile mândriei căreia oamenii capătă efecte adverse de ură și intoleranță reciprocă, astfel încât eliberați puțin câte puțin din strânsoarea prejudecăților religioase oamenii vor reuși să fie mai buni prin ei înșiși și prin bunătatea lor umană genetică. Parcă văd peste cincizeci de ani când noi toți deștepții și importanții de-acum vom fi oale și ulcele cu dinții rânjind lugubru în întunericul nostru religios al sicriului, o știre de breaking news se va difuza la tv : "Împăcare istorică între orient și occident, liderii lumii, creștini catolici sau ortodocși, musulmani,  evrei, hinduși, şintoişti, mormoni, satanişti, drogați sau nedrogați își vor da mâna și vor semna o pace nu de o mie, ci de zece mii de ani !" Frumos și sublim, emoționant, lacrimogen va fi atunci, în 2068, peste cincizeci de ani când Rusia se va împăca cu Ucraina și Siria cu restul lumii, când America prin președintele lor de-atunci se va împăca cu Statul Islamic cerându-şi toți reciproc în genunchi iertare unii altora, pupându-se și îmbrățișându-se în lacrimi și-i vor chema și pe ceilalți la această îmbrățișare : Israelul cu Palestina, ISIS cu Franța,  într-un multi tandem lacrimogen și emoționant. Nici într-un milion de ani nu se va întâmpla așa ceva ! Credința și religia fiecăruia vor fi anticorpii malefici și celulele canceroase din umbră care își rezervă prin principiu găsirea fericirii nu în lumea aceasta ci în cealaltă, și nu pe limba tuturor și a rațiunii, ci pe limba lor, a vanităților fiecăruia și a prejudecăților și credinței strămoșești religioase în care întâmplător s-au născut fiecare. În zadar predici pace dacă Dumnezeul din tine disprețuiește dumnezeul păgân din alții și astfel ne mirăm proști cum apar diferendele, conflictele și războaiele... Dumnezeul din alții care urăsc pe Dumnezeul tău nu va permite niciodată pacea pe care o visezi tu și Dumnezeul tău. Trebuie să te aștepți la provocări și declarații de război de la oameni motivați de credința în alt dumnezeu decât al tău. Dumnezeul tău care e cel mai bun, de asemeni va face ceva, va micționa împreună cu tine, pe alții și pe credința și dumnezeul lor rău și păgân. La fel și ei se vor ușura pe Dumnezeul și religia noastră considerată păgână neputând muri în pace până nu ne vor converti pe toți cu forța la religia lor dacă de bună voie și prin pace nu se poate, ca niște ghiauri încăpățânați ce suntem, încăpățânați să credem în credința noastră strămoșească. Iată că acum înțelegem conceptul barbar de război sfânt și de ce războiul nu se poate desființa iar pacea rămâne o pasăre schilodită înecată în petrolul deversat de pe petrolierul credinței eșuat la marginea mării intoleranței noastre religioase de care suntem bolnavi și nici măcar nu știm. De aceea a rămas o singură variantă : omenirea să tragă heblul și să se facă liniște ; liniște în această larmă religioasă odată pentru totdeauna...! Un contact normal deschis al heblului anclanşat al credinței, contact care se va închide când heblul religios va fi deconectat, va cupla omenirea la redundanța rațiunii pure, a normalității și realității, responsabilității și civilizației, a iubirii și concordiei umane până la urmă. Până atunci unii dintre noi urâm catolicismul și suntem scandalizați pentru câte rele a făcut în evul mediu și ne rugăm Dumnezeului nostru izbăvitor care e cel mai bun, mai bun decât al dușmanilor care fac același lucru într-o lume barbară și fără de leac prizând pe nas surogatul și panaceul credinței sale strămoșești, credință care e cea mai bună, evident după cum spune fiecare în sinea sa despre credința sa. Pentru că atunci când zici om, zici homo religiosus, adică omul care având minte și inteligență acestea nu-i sunt de folos pe această lume, omul religios renunță la minte și la cugetare căci sunt pierzătoare de credință și mântuire prin obiceiul de a cugeta liber și a descoperi în sine că nu există Dumnezeu. Dar cum omului i s-a impregnat pur și simplu în ADN, generație după generație datorită uzului intens această caracteristică genetică a credinței, de aici, de la această habitudine pe care omul a început s-o vadă absolut normală și în firea lui, i s-a tras omului atât mărirea cât și decăderea încât e atât de simplu să vedem cauza declinului nostru uman : credința prea mare în ceva sau cineva numit generic Dumnezeu, care te mobilizează și te face fan înflăcărat de unde derivă mândria de a te crede cel mai bun și vanitatea de a te crede jignit de cei ce sunt de altă credință sau opinie. Astfel se explică toate dramele și suferințele omenirii : Sunt mai mult de două sute de religii și toate sunt partizane și părtinitoare canonicii lor fixând modele de viață și comportament cărora unora, din aceleași motive reverse li se par inacceptabile. Iată cum dacă alții țin cu îndârjire la preceptele și modelul lor de valori religioase, acestea din aceleași motive, altora li se par stupidități și prostii fiindcă măcar Dumnezeu ne-a dat liber arbitru și ne-a dat dreptul să ne îndoim și să nu ne placă totul și să ne înșelăm cu toții crezând în adevărurile noastre, să credem fiecare în iluzia și în prostia lui funciară. De aici până la intoleranța și ura dintre oameni și seminții nu mai e decât un pas astfel încât această ură subterană e cauza tuturor conflictelor umane care explică și de ce nu avem raiul pe pământ și nu putem avea pace și concordie pe pământ măcar o mie de ani sau măcar o sută.

  5) Mândria religioasă și impulsurile febrei sângelui fierbând întru credința ta strămoșească a făcut ca aceasta să devină patimă care e chiar laitmotivul declarațiilor de război care nu sunt apanajul oamenilor uniți prin valori comune ci inexorabil dezbinați din motivul valorilor diferite și antagonice religioase. Ce este mai antagonic și nu pot avea, ca apa amestecată cu uleiul, o rezolvare prietenoasă și un numitor comun decât o religie diferită oponentă alteia diferite ? Niciodată Dumnezeul Iehova al nostru nu va sta la masa înțelegerii, împăcării și cooperării cu Dumnezeul Krishna sau Hanuman al poporului hindus. Este evident că toți dumnezeii se disprețuiesc unii pe alții de moarte astfel încât și noi oamenii le copiem moravurile fiind copii și cópii ai lor. Prea multă religie strică ; prea puțină poate strica așijderea când oamenii ar deveni bestii neștiind de frica nici unei autorități coercitive, încât se explică cum sub patronajul religiei oricare-ar fi ea nu avem Raiul pe pământ și-l visăm toți avizi în Cer, ucigând prin vorbe sau de-a dreptul cu bâta pe toți cei din jurul nostru de altă credință, speranță sau opinie pentru a ajunge noi în Rai primii, călcând pe cadavre pur și simplu cum se călcau cei de la clubul Colectiv să scape care și cum puteau din iad. "What a wonderful world...", ce lume minunată pot unii traduce în cheia religioasă și crede că a făcut Dumnezeu..., un cântec mai ironic și stupid ca acesta cântat de Louis Armstrong nu credeam să pot auzi vreodată...