115) AUTOPSIA CERULUI
Nu știu de ce mă obosesc atât prin scrierile mele ca să fac prin ele autopsia Cerului ca să găsesc în acest cadavru infinit al spațiului și timpului vreun vierme ceva, vreo urmă de Dumnezeu. Văd tot mai mult că mă lupt cu morile de vânt când orice-aş spune cade în derizoriu când actualmente conștiințele oamenilor sunt una cu religia care a luat în lume și în oameni un avânt puternic, și nu numai acum, ci din toate timpurile. Poate se va apleca cineva peste apelul meu disperat la rațiune inserat în toate scrierile mele, chiar dacă par blasfemice, dar nu sunt căci Îl roagă pe Dumnezeu să existe în caz că n-ar exista și mai degrabă și urgent pe lumea ASTA a actualității și necesității să-şi verse harul Său binefăcător omenirii, iar mai puțin pe cealaltă lume a neființei și inutilității unde irațional se ține Dumnezeu discret și departe de ochii și viețile noastre. Poate pe lumea asta va catadicsi Dumnezeu să vină totuși cu mare alai la împărțirea dreptății, păcii și fericirii între noi, iară nu cu biciul mâniei despotice bun exclusiv doar pentru criminali și tâlhari neîmblânziți, ca să ne facă să înțelegem să nu mai țintim ritualic religios și amânăm inutil și fără rost după moarte bucuria și rostul vieții noastre. Poate se va îndura, El Dumnezeu, acest concept utopic și frumos să iasă din neantul neființei Lui și să aducă lumii, omului, odată pentru totdeauna fiecăruia, pacea, bunătatea, blândețea, sfințenia clamate în atâtea cărți sfinte în care se vorbește despre El. Poate peste aceste ziceri ale mele care caută și invocă în zadar un Dumnezeu al rațiunii și păcii în mijlocul larmei generale a certurilor dintre cele peste două sute de religii, se va apleca cineva, măcar o maimuță la grădina zoologică răsfoind o carte furată de la un vizitator printre gratii, peste cinci sau opt sute de ani când lumea se va plictisi de Cerul rămas gol după atâtea chemări de dragoste către Dumnezeu și revendicări obsesive de Dumnezeu când toate cele peste două sute de religii Îl fură și și-L însușesc egoiste pe Dumnezeu din Cer spunând că e Dumnezeul LOR, iar Cerul rămâne pur și simplu gol și vid de orice urmă de Dumnezeu cum rămân pădurile tăiate de hoții de lemn. Astăzi toți spun : "E Dumnezeul meu !", alții : "...ba e al meu, păgânule !", toți Îl fură pe Dumnezeu ca să fie al lor, să fie antropologizat și specializat, oprit din treburile Lui cosmice mărețe ca să fie intendent la magazia de cazarmament a plutonului omenirii, să le dea celor ce luptă pentru viață numiți oameni și robi ai Lui Dumnezeu mantale pentru vreme rea și izmene albe și curate de pe raft și să asculte efemerele rugăciuni ale unor întâmplătoare maimuțe primate evoluate de top numite oameni cerând milog în pauza de masă Lui Dumnezeu, smerit și cu evlavie o pâine cea de toate zilele. Astăzi cu un Cer rămas gol în care Dumnezeu revendicat într-un iureș de toți a devenit o resursă în penurie, câțiva vor vedea cum un antic ca mine a descoperit firul de unde începe a se deșira și dezintegra cacealmaua Cerului în care Dumnezeu e As de treflă dintr-un joc de poker unde mereu pierdem mizând întreaga noastră viață pe această carte atu mare care nu ne mai iese fiindcă diavolul ne dă mereu bluff și nu mai putem să facem și noi în pustiul nostru de viață o chintă royală la As de treflă în sfârșit și să fim fericiți. Chinta royală la as de treflă, adică fericirea și pacea, iubirea, înțelegerea și concordia între aceste maimuțe primate de top numiți oameni sunt imposibile pe pământul făcut de Dumnezeu pentru aceștia din capul locului ca locaș al pătimirii, ca loc predestinat de surghiun și izgonire din Rai, când fericirea adevărată e declarată Bun și atu al Cerului și condiție a morții și dispariției noastre definitive de pe fața pământului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu