114) LAGĂRUL DE SALVARE, REEDUCARE ȘI MÂNTUIRE A OMENIRII
1) Ispita de a trăi... Majoritatea oamenilor sunt tentați de ispita de a trăi ; de a te bucura de aer, de soare, de simțuri, de senzații, de viață... Pare naturală această dorință, deci ispită de a trăi, nu ? Și pentru tine, prietene, ispita de a trăi este covârșitoare în viața ta căci faci totul ca să trăiești, spre deosebire de sinucigași care își permit luxul de a alege să moară și să încalce obraznici voia Lui Dumnezeu care numai El are dreptul și îți poate lua viața după voia Sa (prin interpuși, draci sau boli căci Dumnezeu lucrează cu mănuși și nu lasă amprente) de unde și expresia : "Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat..." Ispita de a exista ne-a strecurat-o Dumnezeu în simțuri și carne atât de solid încât trăim pe rupte de la Facerea Lumii, înmulțindu-ne atât de prolific pe pământ, (în curând vom ajunge să fim șapte sau opt miliarde), chiar dacă viața nu e decât o penitență și un chin dacă judecăm după izgonirea din Rai a întregii omeniri, de la Adam încoace, pedepsit să trăiască auster pe pământ, în suferință împreună cu toată familia și toți urmașii săi, prin sudoarea frunții să-și câștige pâinea, femeile în dureri să nască copii și glezna să le-o muște șerpii din bălării. Și cu toate astea viața dăinuie neîntrerupt de șapte, opt mii și ceva de ani cât se spune în Cartea Sfântă că sunt de la Facerea Lumii, oamenii sunt prompți a onora blestemul Lui Dumnezeu a se chinui pe pământ și a nu putea huzuri în Rai dacă Adam și Eva nu făceau greșeala de a fura un măr blestemat și inutil pe ramuri. Nimeni n-a încercat măcar vreodată să-și ceară drepturile la o viață (fericită) Lui Dumnezeu și de continuă totul tot așa mizerabil și sângeros pentru noi spița umană, nimeni n-a cutezat măcar să se gândească să pună de-o revoltă în această pușcărie pe viață din generație în generație de-a fost botezată viața pe pământ, nu în Rai... Revoltă pentru viața mizerabilă terestră...? Cui să protestezi pentru această mizerie de viață și cine te ascultă și înțelege de ai cuteza ? În fața Lui Dumnezeu, e știut că murim de frică să nu ne strivească cu mânia bocancului Său, cu biciul Său divin ca pe niște gândaci de îndrăznim să tăgăduim încrederea și credința în El și planurile Lui mizerabile pentru omenire. Nu e mizerabil să vezi cum moare de foame și cu muște la gură și în ochi un copil scheletic al Africii negre punându-ți mâna în cap să vezi ce plan hain al vieții a avut Creatorul universului, Tatăl din Cer al tuturor oamenilor, pentru acel copil ? Nu putem protesta față de nefericirea noastră aici pe pământ, căci orice-am spune și face poate și va fi folosit împotriva noastră la Înfricoşătoarea Judecată de apoi. Astfel, ispita de a exista pe pământ chiar și în aceste condiții precare, chiar și cu toate necazurile și nefericirea pe cap într-o viață de amar, izbândeşte în fața altor ispite dar nu complet. Căci unii au ales hotărât ispita de a muri... Ei dându-şi seama și simțind practic cum viața lăsată de Dumnezeu pe pământ e o mizerie insuportabilă datorită greutăților pe care le simt și îi macină și pe ei ca pe toți oamenii într-o austeritate și criză perfectă care nu se mai termină de la Facerea Lumii, (vezi războaie, boli, catastrofe, drame etc.), fiind mai puțin rezistenți ca noi s-au gândit cum ar face să scape totuși de neajunsurile acestei vieți, de "neajunsul de a se fi născut", cum spune Cioran, aici în închisoarea Pământ departe de Patria Rai ce ni se promisese și ce ni se flutură în schimb cinic pe la nas de-o veșnicie... Astfel, pentru acești revoluționari ai negării vieții așa cum a fost dată de trăit în chinuri, ispita de a trăi a fost învinsă de ispita de a muri. E singura cale de a accede în Rai ispita de a muri adică de a te împăca cu moartea, de-a o eluda și porecli viață veșnică astfel încât după revelațiile acestor pionieri extraordinari ai visului populării perpetue a Raiului cu suflete smerite și blânde în fața Lui Dumnezeu, plata fiecărui om pentru acest lux paradisiac de pe lumea cealaltă este moartea de pe lumea asta ca și condiție sine qua non. De vrei să moștenești Raiul trebuie să accepți cu bucurie și seninătate de la Dumnezeu moartea pur și simplu. Adică trebuie să accepți abandonarea în mizerie într-o zi, de către sufletul tău trădător încălzit o viață ca un șarpe la sân, a acestui trup pe care noi cei care am ales ispita de a trăi îl îngrijim și doftoricim cu parfumuri, băi calde, uleiuri aromate, creme, balsamuri și medicamente și îl delectăm cu plăceri, pasiuni, voluptăți, amoruri și orgasme, toate acestea fiind scârba Lui Dumnezeu, deoarece el nefiind din carne ci doar un spirit sau o idee, nu poate decât urî sau disprețui manifestările și nevoile, emoțiile, senzațiile și dorințele carnale ale celor făcuți din carne. Deci intuind modul cum simte și repudiază Dumnezeu sensibilitățile omului de carne făcătoare de păcate în mod automat, (nu vorbim aici de criminali, de tâlhării și atrocități care e limpede că sunt păcate condamnabile, dar vorbim de păcatul de a nu ține post de mâncare sau trupesc la vremea stabilită în calendar și a intra fără batic în biserică sau la ciclu, pentru femei, ori pentru îndrăgostiți a-şi mai cere încă o noapte de dragoste înainte de despărțire), deci intuind cum Dumnezeu acuză toate aceste fapte numite păcate, toți cei ce aleg ispita de a muri pentru cucerirea cu brio a vieții veșnice urăsc senzațiile acestei vieți și plăcerile și deșertăciunile după care noi cei care am ales ispita de a trăi suntem topiți fiindcă așa simte și vrea carnea noastră cu simțurile puse de Dumnezeu în ea... Astfel încât dacă alegi ispita de a te bucura și urma instinctele naturale ale acestei cărni trăind avid după senzațiile acestei lumi te numești necredincios și inerent păcătos. Căci plata păcatului este moartea, așa zic ei, credincioșii, înțelegând moartea cât și viața pe dos decât noi cei considerați necredincioși deci rătăciți. Astfel, ispita lor de a muri legiferează că moartea cărnii lor este biletul one way către Rai, pe când ispita noastră de a trăi chiar și așa auster, surghiuniți din Rai aici în chinurile și plăcerile noastre trecătoare, e pierzanie și păcat pe care-l plătim cu moartea, a noastră veșnică, a lor temporară, până la apropiata și proorocita viață veșnică ce o caută toți sau aproape toți într-o goană nebună după aurul credinței și mântuirii, care și cum poate alergând, gâfâind, disperați, cu hainele rupte și părul vâlvoi spre teritoriile unde se află Dumnezeu și Raiul.
2) În acest diferend de opinie între tabăra pământenilor păcătoși și cea a rebelilor ahtiați după Rai ce sunt alergici la păcate și vor în febra credinței să se lepede și curățească mai repede de ele, stă crudul adevăr că toți suntem oameni mai mult sau mai puțin rupți în cur și supuși atât vitregiilor mediului înconjurător cât și instinctelor naturale ale cărnii noastre catalogate în masă a fi păcate, instincte pe care nu putem să le negăm deoarece Dumnezeu ni le-a pus la pachet în carne odată cu viața. Că pe toți tremură carnea pe noi de o dorință, poftă sau plăcere, efect al cărnii și al simțurilor ei. Altfel, doar așa am fi fost curățiți de păcate să ne fi făcut Dumnezeu numai schelete goale fără simțuri, tigve goale fără ochi să vedem ci numai cu orbitele craniului negre și goale în amintirea unor ochi, fără limbă să guste ci doar cu dinții rânjiți ai craniului, fără inimă să simtă ci doar cu pânze de păianjen prinse între coastele și cutia toracică goală de conținut deci de păcate. Cum a pus Dumnezeu carnea pe noi, cum aceasta s-a transformat în generator de păcate și sediu al tuturor bolilor și metehnelor, semn suficient de clar cum că mâna blândă creatoare divină cam lipsește din proiectul creării omului, tragedie umană acoperită cu brio de propaganda religioasă care are girul de succes al conștiinței omului cu ADN religios care nu concepe viața lui efemeră și un univers fără Dumnezeu. Ca să poți crede în Dumnezeu făcătorul tuturor lucrurilor, omnipotent și omniscient, trebuie să uiți, să eludezi, să te minți că nu mai simți evidența tristă că pe toți noi cei numiți oameni, fii ai Lui Dumnezeu pe pământ, ne doare această carne care se îmbolnăvește și se strică invariabil pe oasele noastre, indiferent credincioși ori necredincioși în mila Lui Dumnezeu, încât cearta diferendul și neînțelegerea dintre credincioși și necredincioși sunt eminamente inutile, contraproductive și fără sens, în disprețul unui Dumnezeu ineficace împăciuitor de la Facerea Lumii care vedem bine, ne disprețuiește pe toți, căci pe toți ne-a măturat și aruncat cu făraşul să trăim aici pe pământ, departe de Rai, credincioși și necredincioși, invocând motivele stupide ale dorinței primilor oameni de a cunoaște binele și răul prin mâncarea merelor interzise din Rai. Toți oamenii, și cei cu vocația credinței care trăiesc în ispita morții ca și condiție pentru Rai, și cei care iubesc viața brută așa cum e ea cu toate plăcerile ei etichetate păcate și care n-au revelația și inspirația de a se agăța atât de avid de fantezia experienței religioase, sunt cu toții oameni egal făcuți și pentru asta se zice sau trebuind a fi iubiți de Dumnezeu cu nepărtinire. Știm de iubirea generică a Lui Dumnezeu pentru oameni din Cartea Sfântă. Îl credem pe cuvânt că ne iubește. Și nu pe cuvântul Său ci pe cuvântul oamenilor istoriei antichității care au scris textele biblice cu pene de gâscă și cerneală de boz. Scrisori de dragoste exprese și holografe din partea Lui Dumnezeu pentru oameni nu există. Invers, ale oamenilor pentru Dumnezeu există cu duiumul. Ele sunt scrierile religioase adunate cu atâta erudiție în ceasloave, evanghelii și totul sistematizat ingenios în Cartea Cărților numită Biblie, fără autograful Lui Dumnezeu pe ea. Nu e nevoie de autograful divin, credința nestrămutată a oamenilor îl suplinește. Cine crede nestrămutat în povestea Lui Dumnezeu, uită, ignoră să afle și să știe evidența cum ne iubește Dumnezeu de fapt și cum ne împacă pe toți când vedem cum îi lasă El pe toți de capul lor să facă ce vor, să se iubească sau să se omoare după buna lor voie. Iar Dumnezeu tace și cu ochelarii pe nas scrie de la Facerea Lumii cu cerneală roșie în condicile Sale miliarde de păcate făcute de la cel cu barba sură pân' la cel cu țâța-n gură, nou născutul venind și el pe lume deja cu șapte păcate. Dumnezeu tace și spune că așa e bine iar Facerea Lumii Lui e bună și democratică, aplicându-le tuturor terapia liberului arbitru ca fiecare să piară pe voința și pe limba sa după dorință, unii să-şi frângă gâtul în ghearele păcatelor și să puncteze negativ pentru iad, alții să puncteze pozitiv pentru competiția Raiului. Sub autoritatea și îngăduința Lui Dumnezeu pentru toate faptele, bune, rele ale acestei omeniri, de un frate e credincios iar celălalt e necredincios sau de altă religie, o lume și o viață au arătat că își vor da în cap și vor purta războaie. Fiecare în numele ideii sale fixe și indestructibile religioase. Oare Dumnezeu s-a săturat de războaiele noastre și de toate mândriile și mofturile noastre, religioase sau nu ? Poate că da și sperăm că El ne vrea oricum pe toți, păcătoși ori nu, când își dă seama, și nu are cum să nu-şi dea seama în omnisciența Sa că zvârlindu-ne pur și simplu din Rai pe pământ ne-am ratat deopotrivă, credincioși ori nu. Ura de rasă, de clasă, religioasă, xenofobia, intoleranța, certurile dintre oameni stau mărturie că oamenii lăsați singuri de Dumnezeu pe pământ au dat chix fiind fizic practic inapți a avea aptitudini mai superioare scontate și visate de Dumnezeu pentru conduita lor terestră după deportarea lor din Rai. Or, era mai logic și mai practic, mai uman, mai divin și elegant pentru reclama bunătății, prestanței, mărinimiei și excelenței Lui Dumnezeu să ne fi hărăzit El totuși nouă păcătoșilor o soartă mai bună cu 1% decât este acum, chiar și așa alungați cu toptanul din Rai. Nimeni, nici chiar Dumnezeu nu ne poate considera păcătoși și defecți, ca niște rebuturi bune de aruncat la iad ; și asta pentru că suntem cu toții perfecți. Da, da... suntem perfecți. Nu suntem noi făcuți de Dumnezeu ? Ar fi făcut El ceva în Creație imperfect sau coruptibil și lesne defectabil și de mântuială care să se cheme om păcătos bun de aruncat la iad după ce tocmai a fost făcut de mâinile unui Creator ilustru și omnipotent, din lut, cu atâta bucurie și exuberanță dumnezeiască ? Dacă Dumnezeu există trebuie să considerăm obligatoriu că lucrul mâinilor Sale, omul, nu are cum să nu fie perfect, croit de Dumnezeu din priceperea și talentul Său creator. Ori de ce se întâmplă lucruri cu omul pentru care ajungi să judeci că Dumnezeu a fost cârpaci, hain și mizantrop sau indiferent cu soarta omului ? Să privim o vomă de pe asfalt împrăștiată în raze de mustuială scârboasă din stomac garnisite cu salată de boeuf cu bucăți de cartofi înghițite întregi și colorate în roșu de la cătrănelul pe care l-a băut în neștire bețivul până l-a luat de cap răul și greața. Cum poți crede că are ceva sfânt în el bețivanul făcut de Dumnezeu peste care a suflat duh sfânt de viață în ziua când l-a născut din mama lui, și că a trebuit să-i dea liber arbitru să devină bețiv și să bea până l-a luat anaforul vin roșu și să mănânce o mâncare care s-a transformat în acea vomă în burduhaiele lui ? Bețivi vomitând de vinul în care și-au înecat amarul sau oameni bolnavi vomitând de boală și de suferință că n-au ales conform liberului lor arbitru o viață în credință sau o viață sănătoasă fără vicii, eventual au fost atei și s-au îmbolnăvit fără grija și ajutorul Lui Dumnezeu, nu sunt același lucru, un semn că Dumnezeu nu avea cum să îngăduie traiul omului în asemenea tragedie și defectuozitate existențială a unor forme de existență inteligentă numite oameni ? Este voma, durerea și răul de boală al omului proba că ceva e în neregulă cu Creația, cu mila, cu lucrul mâinilor Lui Dumnezeu, omul, cu faptul și inspirația haínă de a-l fi creat cu un suflet de Tată vitreg, nu de Tată din Cer, de trebuie omul regulat în această viață să se chinuie și ofteze în dureri, lacrimi și agonii inexorabile ? Să mănânci mâncare care se transformă în interiorul omului în vomă și în rahat, e un mare semn de întrebare la adresa planului creaționist divin septic al omului. Dimpotrivă, toată mizeria umană se explică și se potrivește mănușă variantei evoluției naturale brute a speciilor care nu are nimic divin și nu are partipriuri pentru om, acesta fiind o specie comună a regnului animal care suferă egal aceleași tratamente ale naturii înconjurătoare : Se naște la fel, crește de la mic la mare, mănâncă, defechează, se îmbolnăvește, îmbătrânește și moare asemeni tuturor dobitoacelor. Cum nu a menit Dumnezeu ca oamenii să mănânce raze de soare și lumină iar drept delicatesă să guste din curcubeie proaspete și înrourate astfel ca să nu se poată îmbăta, să nu se poată îmbolnăvi și să nu poată vomita scârbos asemeni tuturor lighioanelor regnului animal, să nu defecheze și să nu pută asemeni tuturor baligilor regnului animal ? Cum să nu vezi că mâncarea ce-a asigurat-o Creatorul lor oamenilor e o mizerie care se transformă în mizerie, în materii fecale și în diarii cu care trebuie să trăim în mațe înveliți în plăpumi murmurând rugăciunea de culcare la marginea patului ? Cum să fie lucrul mâinilor Lui Dumnezeu, omul, la fel de vulnerabil mediului înconjurător ca orice lighioană, să fie atât de septic, mizerabil și infecțios, să fie criminali și tâlhari pe lume, să fie genii și idioți la un loc și să trăiască toți în dispreț și ură reciprocă de la Facerea Lumii sub îngăduința Lui Dumnezeu ? Pentru a nu îi durea capul de aceste întrebări retorice și fără răspuns, unii au ales simplificarea prin calmantul religiei care drege sufletul omului de orice vertij și angoasă existențială.
3) Trăind în drama lor endemică terestră de la Facerea Lumii, acești extratereștri inventați de Dumnezeu numiți oameni, înmulțindu-se atât de mult atât ca număr cât și în răutățile lor după izgonirea din Rai iar potopul lui Noe nefiind o soluție, Sodome și Gomore urmând cu duiumul după orice extincție și apocalipsă dată de Dumnezeu, și de care unii zic c-ar mai vrea să mai dea, pentru astea e sigur că Dumnezeu va lua supărat o măsură radicală, cât de curând, nimeni nu știe când : Claie peste grămadă, zvârliți unii peste alții, și credincioși și atei, și sceptici, și frumoși ori urâți, sănătoși ori handicapați, criminali ori victime, nebuni ori nu, pe toți ne va lua într-o criză de nervi Dumnezeu, ne va încărca într-un tren al salvării precum deținuții trimiși la Auschwitz, și ne va descărca direct în Rai, la centrul de salvare, un lagăr de recuperare a omenirii eșuată pe pământ, o imensă instituție celestă la care au muncit ca la canal atâția adormiți și credincioși demni de Rai... Și spuneați că nu știți ce fel e-n Rai, că ne odihnim veșnic la umbră de palmieri și la loc cu verdeață de unde-a fugit toată întristarea și suspinul... Aiurea... Se muncește frate, rupere de oase în Rai, fără răsplată și fără salariu, pentru construirea "Centrului de Salvare și Mântuire a Omenirii", cel mai mare proiect al Lui Dumnezeu din Rai prin care Dumnezeu își va recupera și salva proiectul eșuat al extratereștrilor numiți oameni pe care i-a plasat greșit pe pământ. Viața a arătat, evidența și legile naturii că pe pământ e imposibil ca omul să existe întru excelență, pace, armonie și înțelegere iar omul să aibă fericire și dulce mângâiere, semn că a fost inventat de un Creator al mângâierii. Oricât ar vrea oamenii, oricât ar vrea Dumnezeu, este imposibil să se iubească, respecte, să trăiască în armonie, înțelegere, pace și fericire pe pământ, locul unde stupid și neinspirat au fost alungați din Rai. Astfel vedem, simțim pe propria piele cum proiectul numit Facerea Lumii al Lui Dumnezeu este eșuat. Precum bine zic credincioșii, soluția este în Cer, în autoamăgire, adică să păcălești iluzoriu moartea, să învingi încăpățânat de credință universul și să-i reziști etern și ambițios în efectul transei visului tău frumos de fericire numit mântuire în locația denumită Rai, în instituția paradisiacă pe frontispiciul căreia scrie cu litere de curcubeu : "CENTRUL DE SALVARE ȘI MÂNTUIRE A OMENIRII". S-a muncit mult la această instituție. Toți răposații bine plăcuți Lui Dumnezeu nu s-au odihnit la loc cu verdeață în Rai cum li se promisese ci și-au rupt oasele muncind, știind că repară Opera eșuată a Lui Dumnezeu de pe pământ numită Facerea Lumii și Omului. Instituția de salvare și mântuire din Cer a omenirii e gata, s-au montat termopanele, aerele condiționate, mobilele, bazinele de înot cu valuri, căzile jacuzi, saunele, centrele spa de mângâiere a victimelor și săracilor, s-a inaugurat și s-a spart sticla de șampanie (fără alcool) de către însuși Dumnezeu dându-i drumul de funia roz paradisiac cu fundițe și beteală à la Rai. Ne așteaptă Dumnezeu pe toți cu brațele și inima deschisă, credincioși ori sceptici, creștini de toate formele, catolici, luterani, protestanți, penticostali, iehovişti, satanişti și papuaşi cu fundurile goale din junglă... Toți suntem frumoasa construcție a Lui Dumnezeu, împotmoliți la examenul de penitență și reeducare aici pe pământ, după alungarea din Rai din vina Lui Adam și a Evei, săracii de ei... Deci pregătirea pentru moarte frații mei și în Rai cu noi !, la adevăratul lagăr de salvare, reeducare și mântuire a omenirii, că ne așteaptă de-o vecie Dumnezeu, de nu se mai poate oameni buni...!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu