AUTOPSIA CERULUI
Nu știu de ce mă obosesc atât prin scrierile mele ca să fac prin ele autopsia Cerului ca să găsesc în el și în disoluția vieții noastre o urmă de Dumnezeu, de ceva. Văd tot mai mult că mă lupt cu morile de vânt când orice-aş spune cade în derizoriu când actualmente conștiințele oamenilor sunt una cu religia care a luat în lume și în oameni un avânt puternic. Poate peste apelul meu disperat la rațiune inserat în toate scrierile mele se va apleca cineva, măcar o maimuță la grădina zoologică răsfoind o carte furată de la un vizitator printre gratii, peste cinci sau opt sute de ani când lumea se va plictisi de Cerul rămas gol după atâtea chemări de dragoste către Dumnezeu și revendicări obsesive de Dumnezeu când toate cele peste două sute de religii Îl fură și și-L însușesc pe Dumnezeu din Cer spunând că e Dumnezeul LOR, iar Cerul rămâne pur și simplu gol de Dumnezeu cum rămân pădurile tăiate de hoții de lemn. Astăzi toți spun : "E Dumnezeul meu !", alții : "...ba e al meu, păgânule !", astăzi cu un Cer rămas gol în care Dumnezeu revendicat într-un iureș de toți a devenit o resursă în penurie, câțiva vor vedea cum un antic ca mine a descoperit firul de unde începe a se deșira cacealmaua Cerului în care Dumnezeu e As de treflă dintr-un joc de poker unde mereu pierdem mizând întreaga noastră viață pe această carte care nu ne mai iese fiindcă diavolul ne dă mereu bluff și nu mai putem să facem și noi în pustiul nostru de viață o chintă royală la As de treflă în sfârșit și să fim fericiți. Și aceasta nu se poate pe pământ făcut de Dumnezeu pentru noi din capul locului locaș al pătimirii, când fericirea adevărată e declarată Bun și atu al Cerului și condiție a morții și dispariției noastre definitive de pe fața pământului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu