AM DESCOPERIT RAIUL ( REACTUALIZAT)

86) AM DESCOPERIT RAIUL ! (REACTUALIZAT)

  Am descoperit Raiul dragă prietene ! Eu unul, am descoperit Raiul. Nici n-o să-ți vină să crezi când o să-ți spun unde L-am descoperit și cum am făcut...! Nu te mai chinui să te-ntrebi unde e Raiul și cum e-n El... Nu vei afla niciodată în timpul vieții despre locul unde ai vrea să-ți petreci veșnicia și efemeritatea alături și în părtășie cu Dumnezeu cum te rogi. Știi bine că va trebui să mori și abia atunci, după ce vei fi înmormântat, ca și suflet proaspăt ieșit din hoit vei fi ținut de subsuori de Dumnezeu și vei învăța să faci cătinel primii pași pe ulițele Raiului. O splendoare și explozie de plăceri ale simțurilor te așteaptă în Rai o veșnicie să-i încerci gustul și să-ți alunge plictiseala anoştilor ani petrecuți pe pământ în necazuri și dureri. Deocamdată trebuie să trăiești și să verifici pe propria piele astfel de dureri și neajunsul de a te fi născut ca să trebuiască să trăiești toată gama de orori și încercări ale vieții hărăzite de Dumnezeu ca stagiu înainte de parvenirea în Rai. Oare nu știi tu, condamnatule la univers și la chinul vieții că numai dacă nu ai mai fi om ca și mine, atunci, doar atunci când nu ai mai fi om ci ai fi însuși Dumnezeu ai avea dreptul să vorbești despre Rai...? Prieten drag... Neîndoielnic că și tu tânjești la Rai. Dar cum poți vorbi tu despre așa ceva...? Nu știi că Raiul e ceva sublim și fără limite, de aceea perfect inabordabil? Cum poți tu încadra în interiorul creierului acela rizibil de insignifiant și vulnerabil din craniul tău măreția și speranța unui perpetuu viitor sejur in Rai...? Nici măcar nu poți visa, om bun, nu poți dori și nu poți gândi și sconta posibilitatea unei fericite pentru tine relaxări finale în sublimul Rai, după o întâmplătoare viață chinuită în care faci temerar și înfricoșat slalom printre toate pericolele, bolile, deziluziile și loviturile vieții dintre care una tot te va doborî și pe tine într-o zi nefericită pentru tine, minunată pentru alții... Ești slab, om bun și mi-e milă de soarta ta, de sublimul tău suflet vulnerabil, ținut captiv într-un trup și mai vulnerabil de carne caldă și îmbăiată ce o ai acum, și care știi în final bine că nu va fi reciclată în nimic mai bun și va fi aruncată barbar și indiferent de ciocli plătiți într-o groapă pe care o urăști de pe-acum, cu tot cu bolile care au mâncat din tine încă din prima clipă în care te-ai născut și până te vor răpune... Spectrul acelei blestemate gropi îl alungi din minte drogându-te cu buna și unica ipostază salvatoare care e gândul la minunatul și sublimul Rai..., și la și mai minunatul și sublimul Domn Ceresc, care, doar la cererea și rugăciunea ta anticipată și programată de acum va fi ultimul tău doctor salvator, dacă aici pe pământ tot nu te-a putut ajuta nici unul fără de arginți... Cât îmi pare de rău să te dezamăgesc prieten drag, că nu ai dreptul să te gândești cu speranță la o asemenea mântuire în acel sălaș ultim și salvator care e Raiul...! Ți-a zis cineva că indiferent ce-ai face meriți să vezi și să te vrei cetățeanul etern al acelor meleaguri de negrăită fericire la care aspiri în Rai...? Ți-a zis cineva că ai drept și putere, că ai ochi și înțelegere să-L vezi și să-L percepi pe Dumnezeu în toata splendoarea Sa și a Raiului ce L-a creat (nu neapărat) și pentru tine...? Cum să-ți dorești, omule, limitatule, bolnavule de profesie, temporarule, să vezi și să fii locuitor a ceva ce știi că nu are limite de măreție și minunăție...? Când gândești ceva, omule, implicit gândul tău îi pune niște limite, căci așa ești tu făcut de Dumnezeu : sărman, neîmplinit, imperfect, limitat în trup, în posibilități, în puteri și prin urmare limitat în gândire și în dorință și până și în visare...! Niciodată nu vei ști ce nu știi, omule, nici nu vei avea habar că nu ai habar nimic... Nu vei avea habar dacă există Dumnezeu și nu vei avea habar nici dacă nu există. Dumnezeu ți-a dat doar conștiința că te termini undeva, și asta precum vezi îți strepezeşte toată viața și toată bucuria vieții, dacă se poate vorbi de vreuna autentică în condițiile surghiunului vieții cazone și prozaice de pe pământ. Și atunci de ce visezi omule la Rai...? Despre ce Rai visezi și tânjești? Tu nu te poți gândi, omule, la Raiul real. Nici nu știu dacă pentru toate ostenelile tale, prietene de suferință, ai dreptul să visezi și speri la eternitatea acelui hamac salvator în care te poți legăna o veșnicie. Căci niciodată nu vei face îndeajuns să meriți Raiul real ! Mai bine lasă-L pentru sfinții Lui Dumnezeu care s-au antrenat pentru așa ceva, care s-au pregătit neabătut și sufocant o amar de viață în sfințenie și au făcut performanță supraomenească întru credință sperând merituos și umil ca măcar paznici la poarta Raiului să fie, ca măcar mâna pe clanța porții Raiului să pună și au pus-o în cele din urmă, au deschis-o. Dar tu, prietene, omule de carne păcătoasă și dependentă plăcerilor, comodităților și relaxărilor, vulnerabilă finalmente ca să se altereze și putrezească în sordida groapă, nefericitule de profesie, dacă tot te încăpățânezi să visezi la un Rai, visează, n-ai de ales, doar la un Rai pentru TINE și cei dragi ție, un Rai al tău, cu totul al tău, în care știi bine că vei face ceva, în care știi bine că vei fi în sfârșit liber... Iată, îți dau un exemplu de Rai în care să visezi că ești liber : În Rai nu ești liber ; ești înregimentat și în solda Lui Dumnezeu ; visează la Raiul de acasă și la Raiul din țara ta, căci nici în Rai nu e ca acasă și nici în Rai nu e ca în țara ta... Sfinții din Raiul lui Dumnezeu se simt bine dar pe fond se simt nefericiți pentru că nu sunt liberi, deși nu au nevoie de libertate căci și ei cu toții ca și noi toți sunt și se declară robii lui Dumnezeu. Ce să facă robii cu libertatea ? Despre ce fel de libertate poți vorbi în genunchi ? Căci în Rai, toată lumea, sfinți, îngeri, serafimi, heruvimi și suflete recrute abia sosite îngenunchează în fața Domnului mai abitir ca pe pământ ; și toți într-un glas aduc Domnului ode de închinare într-un spectacol apoteotic al robiei și supunerii pe care doar trăitorii în Rai sunt capabili să-l facă în fața Domnului pentru a-şi clama obediența, supunerea, deci sclavia. Cu aceasta se ocupă trăitorii Raiului : să facă Lui Dumnezeu un sluj, un cult nemăsurat al personalității și să-i aducă evlavioase osanale față de care cele ale popoarelor din dictaturile asiatice comuniste sunt jucării. De aceea tot timpul din Rai sufletele și-l ocupă cu odele, cu apoteozele și preamăririle către Dumnezeu în foc continuu și în trei schimburi. Zi sau noapte vei munci la fabrica de adus omagii și prinoase de iubire Lui Dumnezeu. Nimeni nu va trăi pentru el în Rai ci doar pentru Dumnezeu și lauda Lui, așa cum într-un mușuroi de furnici lucrătoare, toate muncesc pentru matca și regina lor. Deci nu putem vorbi de libertate în Rai ci de o adunătură de robi, fie ei sfinți, serafimi, heruvimi sau suflete de oameni care pe fond, pentru că trebuie să trăiască un trai aspru de veritabili monahi, în clipele lor private când stau acasă în Rai și se odihnesc în chiliile personale ei sunt triști și amărâți căci în Rai nu se poate vedea, în Rai oamenii sunt orbi când în clipa zborului sufletului din ei, ochii au rămas să putrezească în pământ în orbitele craniului ; de asemenea toți cei din Rai sunt triști că nici nu pot respira, că nu au nevoie, neavând plămâni, pieptul lor e umplut cu un fel de rumeguș sau silicon roz parfumat divin. Și sfinții sunt etern sobri, ei nu pot zâmbi, că nu au nevoie, buzele lor nu se pot deschide a zâmbet sau a sărut mai mult decât pentru rugăciunea fierbinte și insipidă către Domnul. Și sfinții din Rai nu pot călători și zbura, că nu au nevoie, ei au aripile crescute degeaba, doar de estetică și decor căci ei se teleportează dintr-un loc în altul numai gândind. Și sfinții din Rai sunt triști că ei nu pot avea nimic din ce au oamenii, ei nu pot avea copii, că nici nu au organe sexuale cu care să facă copii iar sânii sfintelor sunt sterpi și nu au lapte cu care să hrănească niște bebeluși sfinți, nici nu se pot bucura de gânguritul drăgălaș al bebelușilor, că nu e nevoie, și sfinții nu pot nici gândi și nici evada din acel fericit sclavaj delicios de plăcut din Rai, fiind sub o suverană și binecuvântată robie și tutelă a unui Atotputernic și suficient Dumnezeu care le ajunge. Un sfânt din Rai nu va vrea niciodată nimic, ca o floare frumoasă pe câmp care crește unde-i aruncă vântul sămânța și niciodată nu vrea să se mute de-acolo până se usucă, nesimțind dorul și nevoia nici unui alt loc. Sfinții nu vor nimic și nu au nici un drept, cum mai avem noi aici pe pământ câte un drept efemer si deşart cum e dreptul de a tăcea astfel încât nimic din ce zici și gândești să nu fie considerat un păcat și folosit împotriva ta de Dumnezeu, și dreptul de a muri de boli și suferință în sfârșit și a te odihni de ele... Când vei gândi la drepturile sfinților din Rai, vei vedea că ei nu profită de nici unul căci nu au nevoie. Să fii sfânt în Rai, e ca și cum ai fi o roată dințată, pusă de Dumnezeu cu un anumit scop acolo, o roată dințată care se rotește monoton antrenată de alte roți și care se învârte și antrenează alte roți în acel etern angrenaj angoasant divin al Raiului. Te privesc omule cum te-ai putea învârti în acel angrenaj al Raiului, veșnic și monoton, amețitor de parfumat, cu o singură treabă de făcut : Să te învârți neabătut în slujba Lui Dumnezeu, ca o roată dințată, o roată dințată vie, cu ochii plânşi... Și atunci, nefericitule, nedreptățitule, de ce visezi la ACEL Rai...? Nici un sclav n-a visat și nu s-a pregătit bucuros pentru sclavie, fir-ar ea cât de sublimă și fericită...! Căci tot mai rămâne un ochi deschis, pe Plantațiile Raiului, un ochi deschis și treaz, pândind păcătos și înlăcrimat după un petic de libertate... Visează omule la libertate, pace, blândețe omenească și nu de sfânt, și visează la un Rai rezonabil în care să-ți aplici productiv și util bunătatea ta și a inimii tale aici pe pământ cât mai ai vreme... Viața ta e un Rai și pământul este un Rai care așteaptă să-i faci amenajările necesare și să te transformi într-un om bun, blând și drept fără să aștepți să spună Dumnezeu asta, trăind pe pământ ca și cum ai fi în Rai, fiind bun și drept indiferent dacă Dumnezeu există sau nu, făcând aici pe pa lucruri bune și trăind aici exact așa cum ai vrea să trăiești Dincolo... Din păcate, toți suntem chinuiți de călăi și de diavoli pe care ni i-a dat Dumnezeu pe cap aici pe pământ într-o zi când a avut cea mai proastă inspirație. Și oamenii au descoperit pentru asta cea mai practică și bună soluție de a scăpa de dușmani : Raiul și Dumnezeu...! Ce ușurare...!