DIN CAUZA PROSTIEI SUFLETULUI DE A SE DESPĂRȚI DE TRUP
Ce e carnea noastră dacă nu ceva absolut vulnerabil în mediul ostil înconjurător de a cărei fragilitate, complicație și prognostic trebuie să te sperii și îngrijorezi tot timpul ? Oricând te poate umple sângele, oricând se sparge ceva în tine, se înfundă ceva și faci infarct miocardic sau infarct mezenteric când ligheanul de mațe din tine se strică și necrozează fiindcă nu mai e irigat de sânge. Ce are divin această viață plină de o realitate cu totul septică, de fecale și urină, de sânge și cheaguri de sânge, unde colesterolul și trigliceridele ies mai tot timpul prost la analize de unde e sigur că din cauza asta va crăpa ceva în tine cât de curând făcând iminența morții o chestiune de ani și uneori de luni iar din creația Lui Dumnezeu, adică tu, alegându-se praful, murind de boli, de accidente sau bătrân ramolit murind de bătrânețe și de moarte bună ? Are ceva divin starea de asediu biologic în care am fost puși de Dumnezeu să trăim ? Divin înseamnă rezistent ori ce are divin carnea mea care e "sediu al tuturor bolilor" mele și un suport firav și inadecvat legilor dure ale fizicii, chimiei și universului, prin a cărei anatomie atât de defectuoasă, complicată și sofisticată orice secundă care trece îmi sună în conștiință ca un dangăt de pericol iminent și scadent pentru bietul meu spirit ce nu are nimic mai bun decât carnea mea firavă de a se manifesta ?
O, cum mai visăm de frumos la Dumnezeu și la Rai sub temporara permisiune a cărnii noastre ce ne mai permite ca pe o mare favoare și noroc în fiecare zi și clipă încă o gură de aer proaspăt prin care putem să visăm mereu aceeași fantezie religioasă a Raiului ce ne creează dependență despre un Cer indefinit și un univers rece ce-L conțin undeva ascuns pe un Dumnezeu atât de depărtat de noi la miliarde de ani lumină depărtare ! De acolo, din acel abis al cosmosului undițele noastre au prins a-L pescui pe Dumnezeu și tot tragem întreaga viață de fir și nu-L mai prindem. Taman când murim Dumnezeu se lasă în sfârșit prins de noi când este atât de târziu, când este prea târziu și efectiv nu-L mai putem iubi pe Dumnezeu cu o inimă moartă. Sufletul rătăcit în Cer va hălădui divorțat de trup, rătăcit de Rai și de Dumnezeu, de tot și de toate, speriat ca o pradă hăituită, tot sperând ca nebunul și după moartea noastră că Îl va găsi într-o zi pe Dumnezeu pitit după un colț de univers. După o viață în care am crezut în Cer și în Dumnezeu în speranța că sufletul nostru se va întâlni într-o zi cu El, avem surpriza să constatăm că și sufletul la fel ca noi va păți, va lua țeapă ratând și El întâlnirea cu Dumnezeu, înțelegând că distanța uriașă până la Rai și până la Dumnezeu e o barieră fizică insurmontabilă oricărei apropieri și colaborări. Din înaltul cerului sufletele vor înjura și vor blestema vidul și întunericul universului rămânând suspendate în acel areal, regretând prostia pe care au făcut-o de-a se despărți vreodată de trup, singura noastră prostie care ne-a făcut să fim muritori și să credem în Cer, plângând ca niște copii după mama lor pentru un Dumnezeu care nu mai vine, ascuns la capătul spațiului și al timpului și șantajându-ne doar cu moartea pentru a ne întâlni. Chiar și de la capătul timpului și spațiului Dumnezeu ne putea da măcar adresa de Facebook ca măcar să se aleagă de la noi cu miliarde de like-uri. Asta nu ne împiedică însă să-L iubim definitiv pe Dumnezeu și Cerul Lui, din suflet, dându-le ca oameni sensibili și cu inimă ce suntem un respect și o valoare imuabilă când nu sunt decât niște stihii reci împodobite cu visurile noastre fierbinți, consumând vorace resursa firavă a sănătății noastre care se epuizează în penurie de la o zi la alta și căruia îi datorăm totul inclusiv sfârșitul, din cauza prostiei sufletului de a se despărți de trup și a crede în fantasmele Cerului ! Desigur într-o zi voi deveni bigot și mă voi pocăi, făcând ceea ce maxim un om poate face, să creadă în fantasmele Cerului pentru că aceasta e moda timpului oficial al momentului, în bucuria unui Dumnezeu virtual ascuns la capătul universului care de acolo, de oriunde și de niciunde mă va ierta căci acesta e specializarea Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu