SĂ IERTĂM DAR SĂ NU UITĂM, CĂCI ATUNCI AM FI CA IISUS

SĂ IERTĂM, DAR SĂ NU UITĂM, CĂCI ATUNCI AM FI CA IISUS

  Să fim bucuroși de cei ce ne înjură, de cei ce ne doresc moartea, de dușmanii care latră la noi ca niște câini răpciugoşi, de cei săraci cu duhul care ne critică și nu știu săracii în lobotomia și simptomatica lor cerebrală că ocările lor ne întăresc și ne fac mai puternici. Nu prieteni îți trebuie căci ei din complezență îți fac complimente pe care poate nu le meriți, ci dușmani îți trebuie, a căror ură și ocări să-ți dea valoare și în luciul bălții lor infecte să te vezi ca într-o oglindă mai semeț și demn ca oricând. De când cu Facebook-ul orice vierme de cadavru are acces liber a comenta că i se pare că ești vierme de closet. O, ce frumos și simpatic e când te critică un vierme care nu știe că e vierme ! Ce-ar însemna să te laude toată lumea ? Ce-ar însemna să te laude viermii ? Să nu ne pară rău că nu suntem iubiți, să fim bucuroși de ura dușmanilor sau de critica și dojana șefilor. E tot ce pot să facă și ei... E bucuria vieții lor, să nu le-o stricăm... Să fim fără să vrem, aproape ca Iisus : să-i iubim pe cei care ne scuipă dar să nu le întoarcem obrazul căci atunci am fi prea buni. Să iertăm celor ce ne-au greșit, dar nu de șaptezeci de ori câte șapte căci atunci am fi prea buni : ca Iisus. Să iertăm odată sau de două ori, dar să nu uităm, căci atunci am fi ca Iisus. Nu poți fi ca Iisus și nu poți iubi ca El, oricât te-ai strădui. De aceea, resemnat poți spune ca Emil Cioran în "Demiurgul cel rău" : "Pentru ce să privesc cu pizmă ori cu ură aceste oase ce poartă un nume, acest craniu ce nu mă iubește ?"