NI S-A SPUS SĂ NU FIM TRUFAŞI ( REACTUALIZAT)

84) NI S-A SPUS SĂ NU FIM TRUFAŞI (REACTUALIZAT)

  Poți să dormi în această viață...? Te rabdă inima să te culci pe-o ureche liniștit că toate sunt bune după cum ne-a spus Dumnezeu în Cartea Sfântă...? Poți respira liniștit când știi că insondabilul la care suntem condamnați îți așterne pe întreaga viață o atmosferă perfect irespirabilă de îngrijorare că nu știm pe ce stăm...? Poți să nu plesnești de ciudă și dezgust când știi că dintr-o scăpare regretabil cosmică viața asta cu gust și valoare de hoit și puroi în care totul e o disoluție ce conduce către iminența soluției morții, ți-a fost livrată ca cea mai bună și memorabilă alternativă găsită de maestrul păpușar suprem numit Dumnezeu ce ne dirijează sforile și disperarea noastră scuipând pe durerile și neputințele noastre cu atâta trufie și emfază când ne pregătește pentru plata păcatelor noastre un iad cu atâția draci fără de care universul nu putea fi conceput...? În contrapondere, Raiul e o academie la care pentru înscriere îți trebuie vocație și chemare, pentru care trebuie să renunți la însuși conținutul minții și inimii tale pe care de vrei să-i fii Lui Dumnezeu pe plac trebuie să le golești și să le umpli în schimb cu rumegușul și euforia unui etern vis parfumat de reverie la lenevirea și confortul de pe lumea cealaltă. Astfel, Raiul,  această stațiune a concediului nostru etern se profilează undeva la orizontul imaginației noastre ca o fata morgana, ca o apă iluzorie la orizont într-un deșert ca toate deşerturile care e viața și lumea noastră însângerată la propriu. Undeva, în univers, o putere mai puțin trufașă și cinică, un frate sau văr al Lui Dumnezeu poate a avut o soluție mai rezonabilă pentru niscai extratereștri care poate o duc mai bine și mai rezonabil în acest univers sau în alt univers paralel de care nu știm. Nu știm nimic despre acest univers. Nu știm ce e cerul, nu știm ce e spațiul, nu știm ce e timpul, nu știm ce sunt stelele. Am fost învățați la Cartea Sfântă că cerul e un loc unde ochii și mintea noastră trebuie să alerge în căutarea doar a Lui Dumnezeu, spațiul este locul în care trebuie să ne mișcăm de acasă la biserică și de la biserică acasă, apoi de acasă din nou la biserică și de la biserică la cimitir cu picioarele înainte. Am fost învățați că timpul este meticulos rânduit într-un calendar creștin ortodox în care în fiecare zi se celebrează un sfânt din Rai și unde cu strictețe sunt rânduite posturile și delegările la pește (harți). Am fost învățați că stelele sunt luminători pe cerul nopții și nu mari concentrări de hidrogen care sub imensa presiune a gravitației atomii fuzionează nuclear de unde rezultă heliul și alte elemente cum ar fi fierul, nichelul, carbonul care așa au ajuns în componența pământului, din explozia stelelor după ce li s-a terminat de ars combustibilul hidrogen și împrăștierea norilor de gaz și praf stelar acumulat și pe pământ și implicit și în celulele corpului nostru. Ni s-a spus că suntem făcuți din lut de Dumnezeu, pe de altă parte vedem că avem carbon și apă (adică hidrogen și oxigen în noi, fabricate și derivate din evoluția stelelor). Ni s-au dat ochii să vedem pământul, munții, apele, cerul, stelele și am crezut că mai rămâne să-L vedem pe Dumnezeu pe lumea cealaltă și cu asta să credem că am văzut totul. Dar nu ni s-a spus în Cartea Sfântă că tot ce vedem, pământul, planetele, stelele, galaxiile, reprezintă doar 5% din materia din univers iar restul de 95% este altceva, un element care nu se vede, un element întunecat denumit materia neagră care ține în elementul ei toate galaxiile la un loc să nu se dezintegreze și să o ia rara prin univers astfel încât sistemele solare să degenereze anapoda prin galaxie și galaxiile prin spațiu. Cum credeți că stau toate laolaltă în spațiu dacă nu le-ar ține materia neagră invizibilă, taină de care Dumnezeu nu ne-a povestit, neavând încredere în mintea din tărtăcuța noastră. Faptul că noi suntem posibili e datorat acestei întâmplări și legi a universului, care este materia întunecată. Lumea zice că materia întunecată e însuși Dumnezeu. Astrofizicienii au descoperit că există ceva ce leagă și dă sens la tot, niște particule denumite bosoni ai lui Higgins numiți particule ale Lui Dumnezeu. Puțin probabil ca Dumnezeu să se fi ocupat expres de crearea noastră căci suntem aproape rezultatul întâmplării evoluției dramatice a sistemului solar și a planetei gigante gazoase Jupiter ce a curățat spațiul de miliardele de asteroizi, comete și bolovani cosmici ce bombardau pământul acum patru miliarde de ani câte un milion pe zi încât peisajul pe suprafața pământului era de lavă curgând. Astfel, datorită planetei Jupiter am avut o șansă la zece miliarde să apărem pe pământ și să ne închinăm Domnului. Numai puțin dacă soarele nostru ar fi fost nițel mai mare și nu o stea pitică albă, numai puțin dacă entropia și haosul aleatoriu ne plasa puțin mai aproape sau mai departe de orbita soarelui, sau Jupiter era mai mică și nu avea imensa gravitație de a devia și alunga afară din sistemul solar toți bolovanii cosmici, aveam să nu mai apărem niciodată noi oamenii, aveam să nu mai putem vorbi de Creație, de Facerea Lumii, de Rai și de iad, de Dumnezeu și de Satana. Dar noi am apărut din voia Lui Dumnezeu și voia Lui Dumnezeu a apărut pentru că planeta Jupiter prin imensa sa gravitație a capturat toți asteroizii care n-au mai căzut pe pământ și în capul nostru care astfel a putut să se preocupe de credință. Noi suntem făcuți nu din praf de stele, nu din carbon și apă ci din lut, peste care Dumnezeu a suflat duh sfânt de viață. Noi, bieții de noi am fost alungați din Rai, un loc care nu se vede cu telescopul spațial Hubble în nici o galaxie. Astfel, alungați cu cățel și purcel pe pământ trebuie să trăim în această închisoare și să visăm la Raiul dintr-un alt univers și dintr-o altă dimensiune. Faptul că trăim trebuie să-l privim ca pe un noroc ce de la Dumnezeu vine. Și dacă ni s-a spus că luna și stelele sunt luminătorii nopții noi de ce cârcotim că am apărut din elementele rezultate din explozia stelelor, carbon și apă ? A crede în aceste alegații științifice e eretism și trebuie să mulțumim sorții că nu mai trăim în evul mediu și nu mai putem fi arși pe rug dacă credem că pământul se-nvârte și noi nu suntem făcuți de Dumnezeu ci de legile fizicii ce au combinat și asamblat într-o lungă evoluție a materiei carbonul și apa, elementele rezultate din explozia stelelor, până am fost posibili noi. Ni s-a spus să nu fim trufași, ni s-a decretat să nu punem botul la toate prostiile științifice. Ni s-a spus să credem și să nu cercetăm credința și pe Dumnezeu. Noi trebuie doar să ne rugăm. Să ne rugăm pentru ploaie și împotriva inundațiilor, ca Dumnezeu să oprească pentru noi apa din curgerea ei normală gravitațională, apă ajunsă pe pământ din impactul cu atâtea comete care au conținut gheață. Dar noi de ce să fim trufași și să credem una ca asta când ne e mai lesne să credem că apa a fost făcută de Dumnezeu în una din cele șase zile ale Creației ? Atenție, Dumnezeu a muncit și sâmbăta, noi ne-am permis luxul să concepem week-end-ul în care să ne relaxăm pe un munte de gunoaie al lumii noastre în care nu mai vrem să muncim. Noi avem liber sâmbăta și duminica, zile în care trebuie doar să ne rugăm și nu trebuie, căci e păcat să muncim în sărbătoare și să realizăm îndiguiri și reabilitări de cursuri de ape, ci trebuie să ne rugăm la Sfânta Liturghie, să facem acatiste  împotriva inundațiilor, sau caloieni de lut și să-i aruncăm în apă să alunge seceta ; într-un cuvânt trebuie să ne rugăm împotriva cutremurelor și altor urgii ale naturii, împotriva tunetelor și fulgerelor și a incendiilor. Ce mai rămâne din noi după ce Dumnezeu ne-a dat viața asta ca pe un cadou prea scump ca să ni-l putem permite și facem totul ca să ne pierdem viața pe mâna noastră ? Dumnezeu ne-a dat libertatea de a face ce vrem cu viața noastră și ne-a dat liberul arbitru ca pe cel mai otrăvit cadou. Căci prin liberul arbitru suntem veșnic puși să alegem dacă să fim criminali sau îngeri, spunându-ni-se că în libertatea asta poate fi niscaiva fericire... (câteva grăunțe otrăvite aruncate cinic și în scârbă și dispreț visceral de către Dumnezeu în troaca noastră murdară din cotețul numit viață).