97) RAIUL E UN LOC DE PE PAMÂNT CU MERI IONATANI ȘI CLIMĂ TEMPERATĂ (REACTUALIZAT)
Singura dovadă că Raiul a fost și e un loc de pe pământ e că au existat în Rai meri, acești pomi fructiferi denumiți de Dumnezeu pomi ai cunoașterii binelui și răului. Dacă Raiul n-a fost și nu este pe pământ, dacă Raiul e dintotdeauna undeva în Cer unde vidul interstelar și înghețul extrem își spune cuvântul, pentru ce-ar fi existat într-un astfel de Rai cu temperaturi de zero grade absolut meri, când merii știm bine că ei cresc în locurile cu climă temperată ? Nici un alt loc din sistemul solar în afară de Terra nu are climă temperată. Unde e clima temperată apare și viața și înfloresc și merii care vor face mere roșii bune de mâncat și foarte curative, potrivit proverbului care spune : "Un măr pe zi, ține doctorul deoparte". Nu putem crede că merii care fac mere, ar fi avut sens să spună Dumnezeu să nu le consumăm chiar și crescute în Rai, când în Rai nu erau ioc farmacii și Dumnezeu știa puterea curativă a merelor pentru sănătatea primilor doi oameni ! De aceea le-a dat Dumnezeu merii să le mănânce și să se fortifice. Raiul fiind inițial pe pământ, merii au putut să se dezvolte ; căci pe pământ aveau condiții prielnice, ei având nevoie de anotimpuri, de primăvară pentru a înflori, de vară pentru a se coace și de toamnă pentru a fi culeși. Nu întâmplător sunt semințele acoperite de un miez dulce și parfumat care e motivația și dovada că fructele, în trebuința de a-şi răspândi semințele ca să fie împrăștiate de cineva, nu trebuie să fie interzise ab initio, nu trebuie să fie incolore, inodore și insipide, trebuie să fie vizibile, trebuie să fie culese de cineva motivat de gustul dulce, de culoarea roșie și mirosul parfumat pus de Dumnezeu în mere. Merele din Rai ar fi trebuit să fie fade și invizibile sau puturoase și cu țepi ca să nu atragă pe nimeni potrivit tabu-ului Lui Dumnezeu de a le interzice și nici o mână de om să nu pună mâna pe ele ; ar fi putut cădea și singure pe jos prin grădina Raiului fără să fie culese de cineva care să le împrăștie semințele care și-ar fi putut face treaba și germinația așa singure, dar gustul dulce al lor, al merelor, al fructelor în general e irezistibil și trebuincios pentru ființe vii omnivore printre care și oamenii și dovada că merele au fost făcute ca să fie culese și mâncate de cineva, sub mreaja dulceții și aromei lor, stă în faptul că pentru asta au fost făcute de Dumnezeu așa și nu altfel, insipide și fără rost căci pământul putea să le înflorească și germineze semințele și fără de gustul, culoarea și aroma specifice atragerii atenției ființelor înfometate și pofticioase cum sunt în genere oamenii făcuți de Dumnezeu așa. Puteau să fie mere fără miez pe ramuri, numai niște semințe agățate de ramuri, incolore, inodore și insipide ca pe nimeni să nu intereseze culesul lor și mușcatul din ele dacă asta chiar musai era interzis Adamului și Evei și imaginați-vă că Dumnezeu putea crea mere fără miez sau mere virtuale ca să fie imposibil să se muște din ele și să se cadă astfel în păcatul originar, să-i rămână lui Adam mărul în gât și de la el să rămână tuturor bărbaților un măr osificat în gât. Nu este plauzibil că Dumnezeu a creat lucruri inutile sau altfel spus, nu e plauzibil că Dumnezeu nu a creat lucruri utile ; deci nu a creat pulpa bună a merelor, culoarea și parfumul lor atrăgător, ca merele să putrezească inutil pe crengile pomului cunoașterii din Rai, ori ca să cadă și putrezească pe pământul Raiului, putrezind și făcând musculițe bețive tocmai în Rai unde nu există viciul beției și nici alt fel de vicii. Cum ar fi putut să cadă merele pe jos în Rai și să se strice fără ca să-şi exercite rolul lor îmbietor și hrănitor pentru oameni, să fie atrăgătoare pe ramuri, frumoase, parfumate și roșii, o îmbiere pentru ființe să le mănânce și astfel să le răspândească semințele ? Prima dată, nu Adam și Eva, căci după logica intenției coercitive a Lui Dumnezeu, albinele ar fi trebuit damnate de Dumnezeu pentru că s-au atins de polenul florilor de măr din Rai. Dacă merele au fost interzise din start în Rai oamenilor, cum de albinele care le-au polenizat n-au fost alungate și damnate din Rai ? Sau au fost ? Și cum de albinele care s-au atins de polenul florilor mărului cunoașterii binelui și răului din Rai nu au văzut pe dată că sunt goale acoperindu-şi goliciunea de Dumnezeu cu frunze cum au făcut Adam și Eva acoperindu-şi partea pubiană ? Și cum de agricultorul care a plantat merele în Rai nu a fost trăsnit de Dumnezeu cu aceeași sabie a damnării ? Or explicația e simplă : Chiar Dumnezeu a fost agricultorul șef al merelor din Rai, un agricultor perfid care știa ce face și intenționat a plantat merii când știa că primii Lui oameni făcuți vor culege mere otrăvite și interzise. Or dacă nu știa, ce fel de Dumnezeu al Atotputerniciei, al milei, al previziunii și scontării, al protecției ființelor pe care le-a creat era ? Ce fel de Dumnezeu Creator să fii și cu o perfidie creatoare malefică, calculată și deloc plauzibilă unui creator filantrop să vrei să faci conștient rău propriilor creaturi neputincioase, să creezi un măr cu mere otrăvite, pretextul pentru a fi ademenite în capcana păcatului mâncând niște mere otrăvite de stigmatul damnării, ca apoi ființele să piară sub viforul și capriciul tău creaționist divin !? Nimic nu se leagă în această legendă puerilă și jenantă a explicațiilor Facerii din Biblie, și trebuie să intrăm în pământ de rușine că după atâta evoluție a spiritului uman omul mai catadicseşte să dea credit și valoare unor simple speculații obscurantiste și puerile cu care e înțesată cea mai importantă carte din lume, Cartea Cărților ! Este incredibil să te gândești cum au ajuns oamenii să creadă în această speculație și nonsens al nonsensurilor, anume că Dumnezeu a interzis dulceața miezului unor mere din Rai când El însuși a creat-o pentru beneficiul unor papile gustative, ale cui altcuiva, decât ale primilor doi oameni creați, Adam și Eva, iar mai întâi pentru foamea albinelor polenizatoare !? Este foarte limpede să-ți dai seama cum povestea merelor din Rai e o minciună prea simptomatic și incredibil inventată și asumată de oameni dacă te gândești că au și oamenii în cap ceva minte și nu numai animalica frică de Dumnezeu ca de un Despot luminat și imprevizibil, ca de dragul salvării onoarei Lui să-i înghițim toate capriciile, nonsensurile și speculațiile cu care ne sedează prin întreaga religie de la Facerea Lumii ! Căci e imposibil să-i digerăm povestea poveștilor de a exista mere în Rai unde nu e oxigen căci dacă ar fi oxigen totul ar oxida și toți sfinții ar îmbătrâni și ar muri cum facem și noi pe pământ, cauza îmbătrânirii și morții noastre fiind oxidarea, îmbătrânirea și moartea celulelor din cauza oxigenului, un gaz care întâi ne e benefic apoi letal fiindcă ne oxidează iar în mâncarea noastră Dumnezeu a pus atât de puțini antioxidanți încât să murim mai grabnic de cancer și leucemie și să ne ducem la El pe lumea cealaltă mai repede. Deci Raiul cu merele se pare că nu în cerul interstelar lipsit de oxigen ci tot pe pământ undeva a fost și este. Aici pe meleagurile noastre a fost și este Raiul, cu merele lui otrăvite cu tot, în preajma noastră a trăitorilor și muritorilor de profesie care viețuim pe pământ. Raiul cu merii săi, cu albinele polenizatoare care au nevoie de oxigen trebuie să fie și să fi fost deci pe pământ într-un loc cu climă temperată, loc plin, slavă Domnului de oameni. În alt loc al trăitorilor credincioși ai pământului, cu climă tropicală sau sahariană, Mărul Raiului, evident că ar fi fost portocal sau curmal. Dulcile fructe e clar că au fost făcute să fie mâncate. Gustul lor atrăgător și plăcut fiindcă e dulce explică faptul că a avut noima de a fi așa pentru a atrage consumatorii ; și astfel e exclus ca luarea unui fruct, a unui măr din Rai să constituie un păcat pentru o ființă creată de Dumnezeu, Eva, cu foame, pofte și instincte normale biologice, cu simțuri, gust și miros și consumul unui fruct, fie el și măr din pomul cunoașterii e exclus să constituie un păcat insurmontabil, când a fost o faptă logică urmare a creării mărului și poftelor noastre date nouă așa și nu altfel de Dumnezeu. La o adică nu Eva a fost prima care s-a atins de măr și nu ea a greșit prima dată. Altcineva s-a atins de mere înainte. Cum mărul înflorește doar într-un loc cu climă temperată și primăvară plin de vietăți, evident că nici frumusețea, parfumul și polenul acelor flori n-a fost pus degeaba ci pentru a fi o sursă de hrană pentru albine care ele s-au atins primele de florile din pomul cunoașterii binelui și răului. Or Dumnezeu nu le-a condamnat și pe ele pentru această greșeală, admițând că a fost o greșeală atingerea de către albine a florilor pomului cunoașterii, și nu le-a condamnat la un iad al albinelor, alungându-le din Rai cum a făcut cu specia Sa inteligentă, omul, tocmai cu omul, Opera Lui Dumnezeu preferată de la Facerea Lumii, om care a plătit cu surghiunul din Rai atingând un pom vizitat și violat mai întâi de albine și plantat cu bună știință de Dumnezeu în calea noastră și pentru riscul nostru. Dumnezeu cu tainele sale este de neînțeles și îți lasă simțurile urzicate și timorate cu discreția Sa și iraționalele-i precepte, ca un fund de mlaștină în junglă, noaptea, în care nu ai vrea să fii. De aceea Raiul cu pomii lui și iarba sa verde, pe pământ simțim că este de la Facerea Lumii și nu în Cer unde se duc euforici ochii tuturor credincioșilor. Raiul, Cerul este salvarea noastră pentru anxietățile și sperieturile noastre. Raiul cu primăverile sale, cu merii înfloriți și albinele care polenizează atâtea flori de mere rămase neculese, căzute pe jos, putrezite și inutile de la Facerea Lumii, este un loc de pe pământ. Oamenii au sesizat asta, exprimându-şi această opinie în cântece precum "Heaven is a place on Earth" cântat de Belinda Carlisle, sau "Singurul Rai e pământul", de Marius Țeicu. Vedem pe pământ numai indiciile Raiului, nu și Raiul însuși. Nu se poate să existe un Rai ascuns în adâncurile pământului sau în abisurile oceanelor sau în alte locuri extreme din spațiul cosmic unde datorită condițiilor extreme, merele nu fac mere, nici răchitele micşunele. Raiul trebuie să fie o locație fizică, materială, suport direct pentru materialitatea și creșterea pe ramuri a merelor mult invocate. Or nu se poate un Rai transcendent și spiritual cu meri plini de mere roșii și adevărate și nici meri, pomi ai cunoașterii cu rădăcini în abur și într-un nimic transcendental intitulat Rai. Deci, într-un loc cum e pământul, actualmente integral cartografiat, e de neînțeles cum nu s-a descoperit locația și coordonatele GPS ale Raiului cu meri, afară de faptul că Raiul chiar nu există și de aceea împreună cu Dumnezeu care nici mâine nu va apărea în piața publică sau pe Facebook să-i dăm like la poze cum atât de firesc și normal era. Triști și dezamăgiți remarcăm cum Raiul și iadul sunt numai niște visuri și deziderate frumoase ale sensibilității umane în care oamenii cred odată cu viața și infailibil până la moarte. Nu poți să le destrami oamenilor ultimul vis și să-i mai ai sănătoși la cap pe stradă. Or nu știu ce fel de sănătate spirituală mai manifestă omenirea când deja la mulțimea revoluțiilor de pe pământ n-au adăugat revoluția devastatoare față de ineficacitatea percepției și localizării visului paradisiac și al patronului aferent numit Dumnezeu, această poveste rămânând o şaradă care ni se livrează ca meniu al zilei și unic meniu suportabil fizic minților noastre pleoştite sub iminența creierelor lesne vulnerabile pândite la tot pasul de atacuri vasculare cerebrale, nu înainte de înecarea creierelor în aburii opiului necesității religioase. Am avut Raiul pe mână, l-am pierdut printre degete și îl căutăm neobosiți și alienați printre stele când Raiul e un loc de pe pământ, cu meri ionatani și climă temperată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu